IERI PE 30 IULIE A MURIT UN MARE OM….ZECI DE MII DE ROMANI II DATOREAZA VIATA….SI NU STIU!

31 iul.

Marcian Bleahu

Un mare român, o valoare pe multe planuri – și care se află la originea uneia dintre cele mai iubite organizații din România.

BUCUREȘTI, 30 iul, Sputnik, Dragoș Dumitriu. Ieri 30 iulie, a murit marele geolog, speolog, geograf, alpinist, explorator, scriitor, membru de onoare al Academiei Române, Marcian Bleahu. Avea 95 de ani, iar marea lui dragoste – de-o viață – a fost MUNTELE.

A scris zeci de cărți sute de lucrări științifice de specialitate, are mii de articole, apariții TV și radio – și este unul dintre cei care au introdus conceptul de ecologie și au influențat preocupările regimului Ceaușescu pentru acest domeniu.

De altfel, a fost recunoscut în acea vreme ca una dintre personalitățile științifice de prim rang ale României iar o parte din moștenirea sa se numește Muzeul Național de Geologie, creat în anul 1985.

Activitatea sa tehnică este formidabilă: a condus serviciul de geologie la lucrările Canalului Dunăre – Marea Neagră (1949 – 1952), a făcut cercetări geologice pentru viitorul Metrou bucureștean (1953) și a fost cooptat în comisia interministerială care a dus la miracolul reconstruirii unor zone ale României după cutremurul catastrofal din 4 martie 1977.

Pe plan internațional, Marcian Bleahu are contribuțiile majore la dezvoltarea teoriilor tectonicii globale.

Pe plan politic… a încercat după 1990 să creeze o grupare ecologistă, tentativă stinsă destul de repede. Neseriozitatea vremurilor noastre! Ulterior, unii au încercat să profite de numele lui – mai încearcă și acum – dar, în fapt, nu există nicio legătură reală.

Am lăsat la urmă marea lui dragoste, muntele, pentru că aici are două contribuții majore – dezvoltarea speologiei și impulsul pe care l-a dat creării uneia dintre cele mai frumoase organizații din România, SALVAMONT. Practic, lui și altor oameni cu putere ai acelor timpuri li se datorează apariția organizației salvatorilor montani.

Pentru cei care nu știu – nici actualii salvamontiști nu cunosc toți acest detaliu – Bleahu este cel care a propus acest nume, această combinație de cuvinte – SALVAMONT, salvare montană – deci marele om de știință este ”nașul” organizației care, în timp, a salvat viețile a zeci de mii de români și străini, aflați în nevoie în Carpații noștri.

Organizația a luat ființă în 1969, având, în majoritatea anilor, o activitate bazată pe voluntariat și, mai ales, pe sacrificiul de sine al unor oameni excepționali.

Marcian Bleahu a fost prieten și tovarăș de drumeție cu acei oameni extraordinari care au început Salvamontul – Dan și Mihai Sârbu, Ion Bratu, Aristide Stavros, Giorgio Ciutacu (unchiul jurnalistului), dr. Ioan Giurculescu, dr. Rizescu, Walter Gutt și alte adevărate legende ale muntelui.

Din păcate, Marcian Bleahu nu a apucat să se bucure de aniversarea semicentenarului SALVAMONT, care va avea loc anul acesta, în septembrie, sub conducerea președintelui Sabin Cornoiu. Cu siguranță, vor fi multe pahare de vin bun și amintiri frumoase despre marele român care a fost Marcian Bleahu.

Read more: https://ro.sputnik.md/society/20190730/27071590/Azi-a-murit-un-mare-om-Zeci-de-mii-de-romani-i-datoreaza-viata-nu-stiu.html

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: