MIHAI FIFOR PREIA INTERIMATUL LA MINISTERUL DE INTERNE!

31 iul.

UPDATE Președintele Klaus Iohannis a semnat numirea lui Mihai Fifor pentru funcția de ministru interimar al Afacerilor Interne, după ce Nicolae Moga a demisionat din această poziție, pe fondul cazului din Caracal. Președintele a semnat și decretul prin care ia act de demisia lui Nicolae Moga.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marți, 30 iulie a.c., următoarele decrete: Decret prin care se ia act de demisia domnului Nicolae Moga, ministrul afacerilor interne, și se constată încetarea funcției de membru al Guvernului; Decret prin care se desemnează domnul Mihai-Viorel Fifor, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ca ministru al afacerilor interne, interimar”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Potrivit legii, perioada de interimat poate dura maxim 45 de zile.

Vicepremierul pentru parteneriate strategice, Mihai Fifor, va prelua şefia MAI, după ce Nicolae Moga şi-a dat demisia.
Moga este ministrul de Interne cu cel mai scurt mandat din istoria MAI, el ocupând această funcție vreme de doar șase zile.
„În urma unei discuții pe care am avut-o cu premierul am decis să mă retrag din funcția de ministru de Interne. Retragerea din această demnitate trebuie văzută ca un nou început pentru minister. Toate aceste cercetări vor continua. Am încredere în oamenii onești și profesioniști din minister. Îi mulțumesc doamnei premier pentru încredere și trebuie ca astfel de evenimente să nu mai fie posibile pe viitor”, a spus Nicolae Moga.
Potrivit acestuia, decizia a fost luată pentru a „salva o parte din prestigiul puternic afectat” al Ministerului de Interne.
„Am luat această hotărâre pentru a salva o parte din prestigiul puternic afectat al acestei instituții în urma activității deficitare a unor angajați ai săi care au fost destituiți sau urmează să fie sancționați. (…) În cele 6 zile în care am condus MAI. Am dispus toate controalele posibile pentru identificarea vinovaților în cazul tragediei de la Caracal. Toate aceste cercetări vor continua”, a mai precizat Moga.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: