Arhiva | 2:55 pm

„DOCUMENTUL ISTORIC” INTRE STAPANUL PRUSAC DONALD J.TRUMP SI SLUGA SA SASUL NAZI KLAUS ADOLF JOHANNIS,CAERE NU ARE NICIO VALOARE PENTRU ROMANIA SAU USA!

21 aug.

Klaus Iohannis și Donald Trump, la Washington

Document istoric între România și Statele Unite ale Americii

Declarația Comună a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, și a Președintelui Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump

BUCUREȘTI, 21 aug -, Sputnik, Dragoș Dumitriu. În urma întâlnirii președinților Donald Trump și Klaus Iohannis, cei doi șefi de stat au semnat o declarație comună.

Considerată de președintele Iohannis ”un document foarte important pentru progresul Parteneriatului strategic dintre România şi SUA”, Declarația comună ar fi și o premieră.

”Am adoptat împreună o declaraţie comună – este prima dată când am făcut acest pas, este esenţială dezvoltarea acestui Parteneriat în toate domeniile sale” a declarat președintele Iohannis.

Redăm integral ”Declarația Comună a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, și a Președintelui Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump”,  din sursa oficială – site-ul Președinției României.

”20 August 2019

Ca Președinți ai României și Statelor Unite ale Americii, acționăm împreună, ca prieteni și aliați, pentru a avansa Parteneriatul nostru Strategic robust și durabil. Prin parteneriatul nostru, care se aprofundează, vom crea noi oportunități pentru creșterea securității, dezvoltării și prosperității, și pentru a răspunde mai bine provocărilor și responsabilităților globale pe care le împărtășim.

Rememorăm Revoluția din Decembrie de acum 30 de ani, când românii curajoși au înlăturat o dictatură brutală și au îndreptat țara pe calea democrației, a statului de drept și a economiei de piață. Anul acesta am marcat, de asemenea, cu mândrie, și aniversarea a 15 ani de la aderarea României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Împreună, statele noastre au depus eforturi durabile pentru modernizarea forțelor noastre armate și pentru a ne îndeplini angajamentele asumate în cadrul NATO cu privire la partajarea echitabilă a responsabilităților. Militarii noștri acționează umăr la umăr pentru apărarea libertății și în vederea consolidării posturii de apărare și descurajare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în Marea Neagră, care este de importanță strategică pentru securitatea transatlantică. De asemenea, căutăm să evităm riscurile de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G.

România și Statele Unite recunosc că securitatea energetică este securitate națională. Subliniem opoziția noastră față de Nord Stream 2 și alte proiecte care îi fac pe aliații și partenerii noștri dependenți energetic față de Rusia. Resursele de gaze naturale din România au potențialul de a crește prosperitatea statelor noastre, precum și de a întări securitatea energetică a Europei. România și Statele Unite vor analiza modalități de îmbunătățire a climatului investițional în domeniul energiei în beneficiul ambelor țări. Mai mult, încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile.

Excelentul nostru parteneriat în domeniul aplicării legii și al luptei împotriva corupției se bazează, în mod ferm, pe un angajament reciproc față de statul de drept și o justiție independentă, care sunt puternic susținute de poporul român. Mai mult, subliniem că buna guvernare constituie baza securității și prosperității noastre comune.

România și Statele Unite evidențiază cu mândrie creșterea substanțială a schimburilor comerciale dintre cele două țări, precum și interesul nostru comun pentru crearea unui climat investițional care să ofere transparență, predictibilitate și stabilitate. Prin urmare, ne angajăm să ne consolidăm, pe mai departe, relația comercială și să încurajăm creșterea investițiilor în ambele țări.

Statele Unite își reiterează sprijinul pentru eforturile României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Programul Visa Waiver în conformitate cu cerințele legislației SUA”.

Read more: https://ro.sputnik.md/International/20190821/27311796/Document-istoric-intre-Romania-si-Statele-Unite-ale-Americii.html

WASHINGTON POST ,NECRUTATOR: NAZISTUL SAS JOHANNIS.SLUGA PRUSACULUI DONALD J.TRUMP,CAUTA BINECUVANTAREA ACESTUIA PENTRU ALEGERI!,DAR TRUMP NU I-A DEDICAT LUI JOHANNIS SAU ROMANIEI NICI UN TWEET !

21 aug.

Klaus Iohannis și Donald Trump

Washington Post, necruțător: Iohannis ”caută binecuvântarea lui Trump” pentru alegeri

Un articol despre vizita lui Iohannis la Casa Albă i-a dat prilejul publicației Washington Post să dezvăluie strategia lui Trump de a-și atrage de partea Europa Centrală și de Est și să arate că Iohannis îi cere lui Trump ”binecuvântarea” pentru a deveni iar președinte.

BRUXELLES, 20 august – Sputnik, Daniela Porovăț. Articolul din Washignton Post începe abrupt prin a arăta că Iohannis este cel de-al zecelea lider european care îl vizitează pe Trump la Casa Albă numai în acest an, dar că niciunul din aceștia nu provine din Europa de Vest.Pentru Trump, Europa Centrală și de Est are potențial de dezvoltare în domeniul comerțului, energiei și contractelor cu armament care ocolesc uneori Europa de Vest și o deranjează pe Angela Merkel.

Trump subliniază ”importanța Europei Centrale pentru SUA, ca aliați și parteneri de securitate și ca parteneri de afaceri și comerciali pentru viitor”, a declarat un oficial din administrația SUA.

”Câțiva dintre liderii Europei de Est, Ungaria, Polonia și, acum, România, și-au dat seama cum să trateze cu Trump, și fac apel la instinctele sale iliberale”, a spus Kelly Magsamen, vicepreședintele pentru securitate națională și politică internațională la Centrul pentru Progresul American.

”Lui Trump îi place ideea să submineze proiectul european, fie că e vorba de Brexit sau de sentimentele anti-UE”, pe care le împărtășesc împreună atât Trump, cât și unii dintre liderii pe care i-a invitat, a mai spus Magsamen.

Trump s-a întâlnit cu liderii din Marea Britanie, Franța și Germania în 2019, dar nu acasă la el.

Accentul pe Europa Centrală și de Est amintește de un efort similar sub Bush Senior, dar vine într-un context diferit în vremea creșterii naționalismului pe continent și a fisurilor din UE. Contrastează cu Obama care avea o legătură specială cu Merkel, de exemplu.

Despre Iohannis, Washington Post spune că nu este ostil UE, ca Trump, și că și-a criticat vecinul, Ungaria, pentru orientarea spre naționalismul anti-imigranți, dar subliniază că Iohannis ”caută binecuvântarea lui Trump pentru că merge în alegeri în această toamnă și a fost avid să accepte o invitație la Casa Albă”.

Publicația mai arată că Trump vrea să prezinte România ca un exemplu pentru statele NATO pentru că își plătește cele două procente din PUB pentru Apărare. De asemenea, România s-ar putea alătura vecinilor din centrul Europei în a deschide sau măcar a lua în considerare mutarea misiunii diplomatice la Ierusalim, o prioritatea a Administrației Trump. Publicația nu amintește totuși că Iohannis s-a opus până acum acestei schimbări a locației ambasadei României, fiind principalul factor care a împiedicat relocarea ei.

Read more: https://ro.sputnik.md/International/20190820/27309460/Washington-Post-necrutator-Iohannis-cauta-binecuvntarea-lui-Trump-pentru-alegeri.html

PARTIDUL LUI MACRON DIN ROMANIA ATACA INTALNIREA SASULUI NAZIST KLAUS JOHANNIS ,SLUGA PRUSACULUI DONALD J.TRUMP!

21 aug.

Klaus Iohannis și Donald Trump

Partidul lui Macron din România atacă întâlnirea lui Iohannis cu Trump

Un membru al Biroului Politic al PLUS, partidul condus de Dacian Cioloș și aflat în siajul președintelui Macron, a atacat dur vizita lui Iohannis în SUA spunând că ”nu e bună pentru România”

BRUXELLES, 20 august- Sputnik, Daniela Porovăț. Andrei Lupu, membru în Biroului Naţional al PLUS, a declarat la Realitatea TV că vizita lui Klaus Iohannis la Washington nu este una benefică pentru România, în condiţiile în care preşedintele SUA nu are cele mai bune relaţii cu liderii europeni.

„Ştim că suntem în precampanie, ştim că dincolo de temele de interes naţional pentru preşedinte s-ar putea să nu strice şi o poză lângă cel mai important lider politic al lumii. Nu ştiu cât de bine este pentru România să avem această poză, în condiţiile în care Trump nu este cel mai mare prieten al Europei”, a spus reprezentantul PLUS.

Acesta a mai spus că ”poate ar fi fost mult mai oportună o întâlnire cu lideri importanţi ai Europei, care să arate direcţia pe care Klaus Iohannis şi-ar dori-o pentru următorii cinci ani dacă ar fi ales preşedinte al României”.

Declarația este semnificativă în condițiile în care chiar astăzi publicația Politico arăta că Macron se folosește de liderii din Europa de Est pentru a-și impune propria agendă la nivel european, Dacian Cioloș, președintele PLUS pus de Macron lider al Grupului ”Înnoiește Europa” din Parlamentul European fiind dat ca exemplu.

Iohannis va face totul pentru a-i fi pe plac lui Trump, în aceste condiții, pentru că, din spate, îi suflă în ceafă candidatul USR-PLUS la prezidențiale care vine cu un sprijin european puternic. Iar Macron are propria agendă care nu se mai potrivește cu rămânerea lui Iohannis la Cotroceni pentru încă un mandat!

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20190820/27306392/Partidul-lui-Macron-din-Romania-ataca-intlnirea-lui-Iohannis-cu-Trump.html

VIZITA LUI JOHANNIS GAFA A LUI MAIOR! JURNALIST DIN SUA :”VA ASIGUR CA TRUMP VA AFLA!”

21 aug.

Klaus Iohannis

Vizita lui Iohannis, gafă a lui Maior! Jurnalist din SUA: ”Vă asigur că Trump va afla!”

”Sunt curios ce ar spune atipicul președinte Donald Trump dacă ar afla ce metode folosește „diplomatul” George Maior pentru a-și ține scaunul!”

BUCUREȘTI, 20 aug – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Întâlnirea Iohannis – Trump începe sub auspicii nu tocmai favorabile. Contestată în țară din cauza lipsei oricărei consultări cu Guvernul și Parlamentul, deplasarea lui Iohannis a atras atenția presei de peste ocean pentru lipsa de transparență care o înconjoară.Iar la această secretomanie contribuie și Ambasada română din SUA, condusă de controversatul George Maior – personaj legat direct de acțiunile „Sistemului” – și căruia i s-a cerut rechemarea de la post. Fapt uitat, de altfel, după căderea lui Liviu Dragnea.

Grigore Culian este cel mai cunoscut jurnalist american de limbă română, fiind editorul publicației ”New York Magazin”. În această calitate – și în cea de membru al prestigioasei International Press Association – Culian a cerut datele de bază ale vizitei lui Iohannis.

”În urma cu o săptămâna am expediat prin e-mail un mesaj pe adresa Ambasadei României de la Washington: „Bună ziua, am rugămintea să-mi trimiteți programul vizitei la Washington a Președintelui României, dl Klaus Iohannis, anunțată pentru 20-21 august 2019, și modalitățile de acreditare a jurnaliștilor româno-americani”, explică jurnalistul.

Rezultatul? ”Crede cineva că am primit vreun răspuns de la neosecuriștii aflați sub comanda ambasadorului George Maior, care trăiesc ani de zile în America pe bani publici și nu au învățat nimic despre cum trebuie să funcționeze relația instituțiilor românești cu presa de limba română de peste Ocean?!”.

Iar revolta jurnalistului se extinde, atingând subiectul ultra sensibil – reacția lui Maior la invitațiile Comisiei de anchetă din Parlamentul României.

”Cum ambasadorul Maior a refuzat de mai multe ori să se prezinte în fața unei comisii de anchetă a Parlamentului României, pot spune că cizmele securiste din ambasade și consulate seamănă izbitor una cu alta și se comportă ca și cum ar fi deasupra legii”, scrie Culian. ”Sper să vină vremea când acești dinozauri vor fi retrași în cazărmi și în locul lor vor apărea oameni serioși și bine pregătiți!”.

Aici experimentatul jurnalist se înșală – cel puțin parțial – iar exemplul cel mai bun este Remus Ștefureac, un om tânăr, care i-a fost consilier lui Maior și la SRI – și care se controlează și unul dintre ”institutele” de cercetări sociologice (INSCOP) – adică un emitent de sondaje, atât de des folosite pentru modelarea opiniei publice.

”Nu e pentru prima dată când președintele Klaus Iohannis e ținut departe de comunitățile de români din America de către un ambasador care nu urmarește decât ca vizita „să iasă bine”!”, scrie Culian, completând ”Mentalitate tipică de securist!”.

Grigore Culian încheie cu o întrebare pe care ar trebui să dea de gândit președintelui Klau Iohannis – și Ministerului de Exterene.

”Sunt curios ce ar spune atipicul președinte Donald Trump dacă ar afla ce metode folosește „diplomatul” George Maior pentru a-și ține scaunul!”, scrie Culian, promițând ”Și vă asigur că va afla!”.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20190820/27308923/Vizita-lui-Iohannis-gafa-a-lui-Maior-Jurnalist-din-SUA-Va-asigur-ca-Trump-va-afla.html

PUPINCURISTUL BASISTO-JOHANNIST DE LA LATRINA ANTENA 3, RADU TUDOR,”PROPAGANDIST NATO”- INSULTE CU RECIDIVA LA ADRESA LUI MATTEO SALVINI!

21 aug.

Matteo Salvini

Propagandistul NATO în România – insulte cu recidivă la adresa lui Matteo Salvini!

Imagini pentru RADU TUDOR,IOHANNIS,POZE

În ochii propagandistului NATO, Salvini se face vinovat de câteva mari ”păcate”: a cerut ca Italia să-și păstreze suveranitatea deciziei în politica internă, nu să se supună Bruxelles-ului, și dorește relații bune cu toate statele.

Matteo Salvini
© Sputnik / Алессандро Рота

BUCUREȘTI, 20 aug – Sputnik, Dragoș Dumitriu. După cum s-a anunțat, premierul Italiei, Giuseppe Conte, a demisionat, fiind amenințat de o moţiune de cenzură inițiată chiar de gruparea aliată la guvernare, ”Lega” vicepremierului Matteo Salvini.”Dragă Matteo Salvini, ar fi trebuit să retragi miniştrii din Guvern – din cauza acestei acţiuni Guvernul acesta se încheie aici, voi merge la preşedintele ţării pentru a-i oferi demisia mea din funcţia de prim-ministru”, a declarat Giuseppe Conte în Parlament.

În acest context, preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, urmează să decidă, după consultări cu partidele parlamentare, asupra continuării – fie va desemna un alt prim-ministru, fie va convoca alegeri parlamentare anticipate.

În actualul context, ambele formule îl avantajează pe suveranistul Matteo Salvini.

O reacție urâtă a venit de la principalul propagandist NATO în România, jurnalistul Radu Tudor, care și-a permis să comenteze insultător la adresa lui Matteo Salvini și a partidului său.

”O veste buna : populistul grețos pro-rus Salvini nu mai e ministru de interne și vicepremier. Vestea proastă: e pe primul loc în sondaje cu Lega, o formațiune toxică”.

Anul acesta, Radu Tudor îl numea pe Matteo Salvini ”muntele de sulf al Europei”!

”Unul din cei mai periculoși promotori ai curentului populist, extremist, intolerant, anti-european si anti-occidental este vicepremierul si ministrul de interne al Italiei, Matteo Salvini”, scria propagandistul NATO.

Radu Tudor îl acuza pe Salvini de ”ignorarea sau împotrivirea asupra unor norme elementare de drept internațional, încălcarea angajamentelor europene, fals naționalism care propovăduiește detestarea valorilor europene statuate de secole și adularea izolaționismului, separatismului, intolerantei fata de democrație și toleranța față de dictatură”.

Da, uimitoarele cuvinte se referă la unul dintre cei mai populari lideri ai momentului – și care se face vinovat de câteva mari ”păcate”: a cerut ca Italia să-și păstreze suveranitatea deciziei în politica internă, nu să se supună Bruxelles-ului, și dorește relații bune cu toate statele, inclusiv cu Rusia lui Vladimir Putin. Mari păcate în ochii NATO, se pare!

”Acesta este Matteo Salvini, un personaj sulfuros, care a venit și în România cu mesaje din partea cuplului Viktor Orban – Vladimir Putin pentru politicienii care au fost dispuși să-l asculte – și, eventual, să se alieze cu el”, a scris Radu Tudor.

Altă dată, propagandistul NATO l-a atacat pe Salvini (și pe Di Maio) pentru că au susținut lupta contra globalismului declanșată în Franța!

”Doi idioți, Matteo Salvini și Luigi Di Maio”, îi numește Radu Tudor. ”Vor anarhie în toată Europa. Politica incendierilor, a devastărilor. Vai de Italia pe mâna cui a încăput! Problema e ca au fani destui și la București, la vârful politicii…”.

Și lista insultelor ar putea continua. Acesta e stilul propagandei NATO, de asemenea atitudine ”democratică” ne bucurăm sub ”protecția” blocului militar politic! Insulte și acuzații dacă nu ești ”ca noi”!

Din câte se aude, Radu Tudor va fi recompensat pentru munca sa de propagandist cu o funcție în cadrul NATO. Ne bucurăm pentru el, cel puțin NATO va beneficia de un plus de sinceritate, chiar dacă de mahala.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20190820/27309889/Propagandistul-NATO-in-Romania–insulte-cu-recidiva-la-adresa-lui-Matteo-Salvini.html

SOC IN DANEMARCA! TRUMP AMANA VIZITA PREMIERULUI DANEZ PENTRU CA NU VINDE GROENLANDA!

21 aug.

Donald Trump

Șoc în Danemarca! Trump amână vizita premierului danez pentru că nu vinde Groenlanda

Preşedintele Trump a anunţat că şi-a amânat întrevederea cu Mette Frederiksen prevăzută pentru începutul lunii viitoare, în condiţiile în care premierul danez nu manifestă interes pentru achiziţionarea de către Trump a Groenlandei

BRUXELLES, 21 aug – Sputnik, Daniela Porovăț. „Danemarca este o ţară foarte specială, cu oameni incredibili, însă, date fiind comentariile premierului Mette Frederiksen, potrivit căreia ea nu are niciun interes pentru vânzarea Groenlandei, îmi voi amâna întrevederea, prevăzută să aibă loc în următoarele două săptămâni, pentru o altă dată”, a anunţat, pe contul său de Twitter, președintele SUA, arătând cât de serioasă era propunerea sa.

„Premierul danez a fost în măsură să facă economie de bani şi de eforturi pentru SUA şi Danemarca, fiind atât de directă. Îi mulţumesc pentru aceasta şi mă grăbesc să reprogramez pentru o altă dată” această întrevedere, a mai spus Trump.

​Acest anunţ intervine cu câteva zile înainte de plecarea lui Donald Trump spre Franţa, unde va participa la summitul G7 de la Biarritz, în perioada 24-26 august.

Donald Trump şi-a confirmat la sfârșitul săptămânii interesul pentru Groenlanda. „Ideea a apărut şi am spus că, din punct de vedere strategic, ar fi cu siguranţă interesant”, denumind achiziționarea Groenlandei drept o „tranzacţie imobiliară importantă”, a spus Trump spre stupefacția politicienilor din Danemarca.

Guvernul din Groenlanda a replicat afirmând că teritoriul este deschis dacă este vorba de afaceri, dar nu de vânzări.

Insula, care a obţinut în 1979 statutul de teritoriu autonom din partea Danemarcei, este bogată în resurse naturale.

La Copenhaga, Casa Regală, aflată la originea invitaţiei lui Trump, şi-a exprimat „surpriza”, într-un comunicat scris, transmis la televiziunea publică DR.

La rândul său, întreaga clasă politică daneză s-a declarat stupefiată:

 „Realitatea bate ficţiunea. (Donald Trump) este un om imprevizibil”, a notat, pe Twitter, Martin Ostergaard, liderul stângii radicale şi membru al majorităţii parlamentare daneze.

„Fără niciun motiv, Trump consideră că o parte (autonomă) a ţării noastre este de vânzare. Apoi, el îşi anulează într-un mod insultător o vizită pe care întreaga lume o pregătea. Oare bucăţi din SUA sunt de vânzare? Alaska?”, şi-a exprimat indignarea conservatorul danez Rasmus Jarlov, cerând „mai mult respect”.

”Trump trăieşte pe altă planetă. Autosuficient şi obraznic”, a scris pe Twitter Pernille Skipper, purtătoare de cuvânt a Alianţei roşu-verde, una dintre forţele care susţin executivul condus de Frederiksen, potrivit EFE.

”Preşedintele Statelor Unite şi-a suspendat vizita în Danemarca pentru că nu exista un interes în a discuta vânzarea Groenlandei. E o glumă? Profund ofensator la adresa groenlandezilor şi a danezilor”, a scris tot pe Twitter şi fostul premier social-democrat Helle Thorning-Schmidt.

Şi opoziţia daneză a criticat anunţul lui Trump, iar vicepreşedintele Partidului Liberal, fostul ministru de externe Kristian Jensen, a vorbit inclusiv despre o ”criză diplomatică” şi de nevoia regândirii relaţiilor dintre cele două ţări.

”Domnul preşedinte a decis să-şi amâne vizita în Danemarca, de ce nu o anulează? Suntem ocupaţi cu alte lucruri”, a declarat şi Soren Espersen, vicepreşedinte al Partidului Popular danez, a treia forţă din parlament şi care în urmă cu câteva zile l-a numit ”nebun” pe Trump.

Read more: https://ro.sputnik.md/International/20190821/27314513/Danemarca-soc-Trump-amana-vizita-premierului-danez-pentru-ca-nu-vinde-Groenlanda.html

PRUSACUL DONALD J.TRUMP NU I-A DEDICAT NICI UN TWEET ,SLUGII SALE SASUL KLAUS JOHANNIS SAU ROMANIEI!

21 aug.

Întâlnirea lui Klaus Iohannis și Donald Trump

Trump nu i-a dedicat niciun tweet lui Iohannis sau României

Imagine

Donald Trump nu a dedicat nicio postare vizitei lui Klaus Iohannis la Washington, fiind interesat mai mult de Danemarca și naștere celei de-a 10-a nepoate.

CHIȘINĂU, 21 aug – Sputnik, Octavian Racu. Președintele SUA, Donald Trump, care este destul de activ pe Twitter, nu a dedicat nicio postare vizitei președintelui României, Klaus Iohannis, la Washington sau relației SUA cu România.

Pe 20 august, delegația României condusă de șeful statului român a avut o întrevedere cu liderul de la Casa Albă, dar și cu membrii guvernului SUA. În cadrul acestei vizite, cei doi președinți au semnat o declarație comună care vizează mai multe domenii de o importanță strategică.

Obișnuit să publice mesaje despre lucruri importante și mai puțin importante, se pare că Trump nu a fost deloc interesat de prezența președintelui României.

Judecând după activitatea președintelui american în rețelele de socializare, pe 20 august gândurile acestuia erau îndreptate mai mult spre Danemarca și dorința de a cumpăra Groenlanda, dar și spre cea de-a 10-a nepoată, care a venit pe lume în acea zi.

Read more: https://ro.sputnik.md/International/20190821/27316058/Trump-nu-a-dedicat-niciun-tweet-lui-Iohannis-sau-Romaniei.html

ULTIMA ORA:VESTI BUNE PENTRU ROMANII CU PENSII MICI!

21 aug.

Roni

Ultima oră: Vești bune pentru românii cu pensii mici

Pensionarii care au venituri mai mici de 1139 de lei vor primi noi beneficii, dar pot solicita și decontarea de la stat în proporție de 90%.

BUCUREȘTI, 21 aug – Sputnik, Georgiana Arsene. Potrivit unui proiect aflat, la ora aceasta, pe masa Ministerului Sănătății, românii care încasează pensii mai mari de 990 de lei vor beneficia de medicamente compensate cu 90 de procente.

Mai exact, vorbim despre o creștere cu 15% a plafonului pensiei până la care românii pot beneficia de compensarea aproape integrală a medicamentelor. Până acum, suma era sub pragul de 1000 de lei.

Pensionarii din țara noastră care primesc lunar până la 1139 de lei vor putea să ceară medicamente compensate cu 90%, informează capital.ro.

Majorarea acestui plafon de pensie este propusă în contextul în care, potrivit Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, începând cu data de 1 septembrie a acestui an, se va majora valoarea punctului de pensie de la 1100 la 1265 de lei.

Reamintim că, de la începutul lunii septembrie, valoarea punctului de pensie se va majora tot cu 15 procente.

Facem precizarea că, pentru a intra în vigoare, proiectul legislativ trebuie să fie adoptat de Guvern și apoi publicat în Monitorul Oficial.

Read more: https://ro.sputnik.md/society/20190821/27312737/Veti-bune-pentru-romnii-cu-pensii-mici.html

SCANDAL INTERNATIONAL PE MONEDA FACEBOOK:G7 VA INTERVENI IN FORTA!

21 aug.

Mark Zuckerberg

Scandal internațional pe moneda Facebook: G7 va interveni în forță

După anunțul lansării Libra, criptomoneda Facebook, reacțiile adverse nu au întârziat să apară. Ministrul francez al Economiei a spus că o societate privată nu are dreptul la monedă suverană

BRUXELLES, 20 iunie – Sputnik, Daniela Porovăț. Bruno Le Maire, ministrul francez al Economiei, a criticat dur proiectul Facebook de a lansa o monedă virtuală, Libra, atrăgând atenția asupra riscurilor în materie de securitate și a cerut garanţii din partea companiei americane. Subiectul este atât de sensibil pentru state, încât va fi pus pe agenda întâlnirii G7.

„Faptul că Facebook creează un instrument de tranzacţionare, de ce nu?! În schimb, să devină o monedă de tip suveran, nu se poate pune problema! O societate privată nu poate, nu are dreptul de a crea o monedă care ar intra în concurenţă cu monedele altor state”, a transmis Bruno Le Maire, a cărui poziție critică față de intenția Facebook nu este singulară.

„Capacitatea de a emite titluri, de a constitui rezerve şi de a fi creditor nu poate fi prevăzută. Moneda este un atribut al suveranităţii statelor, astfel că trebuie să rămână sub controlul statelor, nu al companiilor private, care au interese private”, a mai spus oficialul francez.

Imediat, ministrul a vorbit de garanțiile pe care trebuie să le ofere Facebook:

„Vrem garanţii că acest instrument de tranzacţionare nu va fi deturnat pentru finanţarea terorismului sau pentru alte activităţi ilicite. Le-am cerut guvernatorilor băncilor centrale din statele G7 să elaboreze un raport până la jumătatea lunii iulie, când va avea loc reuniunea miniştrilor Finanţelor din G7, pentru a şti ce garanţii putem obţine din partea Facebook”, a arătat Bruno le Maire, implicând puternicul G7 în gestionarea situației.

În același ton s-au exprimat și eurodeputatul german Markus Feber, precum şi Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei.

„Orice funcţionează în această lume devine sistemic imediat şi trebuie să intre sub incidenţa celor mai înalte standarde de reglementare”, a declarat Mark Carney, potrivit cotidianului The Independent, la reuniunea Băncii Centrale Europene (BCE) din Sintra (Portugalia).

La rândul său, Markus Ferber a atras atenţia că autorităţile de reglementare financiară trebuie să adopte măsuri pentru a se asigura că Facebook nu se transformă într-o „bancă obscură”. De asemenea, eurodeputatul german a subliniat că nicio companie care emite monede virtuale nu trebuie să poată funcţiona într-un mediu lipsit de reglementări.

Read more: https://ro.sputnik.md/International/20190620/26501987/Scandal-international-pe-moneda-Facebook-G7-va-interveni-in-forta.html

PREGATIRI PENTRU SUMMIT-UL G7: LOCUL UNDE PUTERNICII LUMII II DECID VIITORUL!

21 aug.

Summitul G7, 2018

Pregătiri pentru Summit-ul G7: locul în care puternicii lumii îi decid viitorul

În Franța au loc pregătiri intense pentru găzduirea Summit-ului G7 care va avea loc la Biarritz în perioada 24-26 august. Franța deține președinția G7 până la 31 decembrie 2019 și este gazda reuniunii

BRUXELLES, 21 august- Sputnik, Daniela Porovăț. UE va fi reprezentată la întâlnirea G7 de la Biarritz de președintele Consiliului European Donald Tusk și de președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, cei doi oficiali fiind pe final de mandat, se arată în comunicatul Consiliului European despre G7.

Aceștia vor purta discuții cu liderii țărilor G7 despre provocările globale în domenii precum economia, politica externă și protecția mediului, punând un accent deosebit pe combaterea inegalităților.

Este probabil ca liderii să discute chestiuni urgente de politică externă și de securitate.

Pe lângă țările G7, vor fi invitate să participe la dezbateri și la negocieri și alte țări, în special țările africane.

Anunțul oficial informează că Summitul G7 ”va reprezenta o oportunitate pentru UE de a apăra ordinea bazată pe norme și organizațiile sale, aceasta fiind cea mai bună abordare pentru guvernanța globală”.

Franța este gazda reuniunii întrucât deține președinția G7 până la 31 decembrie 2019. ”În timpul președinției sale a G7, Franța va avea drept obiectiv combaterea cauzelor profunde ale inegalității”, se spune în comunicat.

Aceeași sursă menționează că președinția franceză a G7 se va concentra pe cinci priorități în lupta împotriva inegalității:

  • ”combaterea inegalităților de șanse
  • combaterea inegalităților legate de degradarea mediului
  • securitatea și combaterea terorismului
  • combaterea inegalităților prin dezvoltarea digitală și inteligența artificială
  • combaterea inegalităților printr-un parteneriat reînnoit cu Africa”.

Ce este summitul G7

Summitul G7 este un forum care joacă un rol important în conturarea unor răspunsuri globale la provocările globale, completând coordonarea economică globală asigurată de G20.

Acesta reunește lideri din UE și din următoarele țări: Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii.

Acest summit urmează summitului G7 de la Charlevoix, Canada, care a avut loc în luna iunie.

UE în calitate de membru G7

În 1977, reprezentanții Comunității Europene de atunci au participat prima oară la summitul de la Londra. Inițial, rolul UE era limitat la domeniile pentru care aceasta avea competențe exclusive, dar acest rol a crescut în timp.

UE a fost inclusă treptat în toate discuțiile politice de pe agenda summitului și, începând cu summitul de la Ottawa (1981), a luat parte la toate sesiunile de lucru ale summitului.

UE are toate responsabilitățile asociate calității de membru. Comunicatul summitului are forță politică obligatorie pentru toți membrii G7.

Președinția prin rotație este asigurată după cum urmează: Japonia în 2016, Italia în 2017, Canada în 2018, Franța în 2019 și SUA în 2020.

Read more: https://ro.sputnik.md/International/20190821/27314363/Pregatiri-pentru-Summit-ul-G7-locul-in-care-puternicii-lumii-ii-decid-viitorul.html

TRUMP SI MACRON AU CONVENIT SA INVITE RUSIA LA SUMMITUL G7!

21 aug.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, președintele SUA, Donald Trump, și premierul Japoniei, Shinzo Abe, la summitul de la Osaka

Trump și Macron au convenit să invite Rusia la summitul G7

Se presupune ca liderul de la Casa Albă va aborda această problemă la întâlnirea G7 care va avea loc în acest weekend la Biarritz.

CHIȘINĂU, 21 aug – Sputnik. Președintele SUA, Donald Trump, a acceptat propunerea liderului francez, Emanuel Macron, de a invita Rusia la summitul G7 care se va desfășura în SUA în 2020, a comunicat pe Twitter jurnalista CNN Kylie Atwood, cu referire la surse din administrația americană.

Se presupune că liderul de la Casa Albă va aborda această problema la summitul G7 care va avea loc în acest weekend la Biarritz. De menționat că Trump menționa anterior că nu este împotrivă ca Rusia să revină în grupul celor șapte mari puteri ale lumii.

Potrivit sursei, în timpul discuției telefonice Trump și Macron au căzut de acord că Rusia trebuie să fie invitată la următoarea întrunire G7 care va avea loc în 2020. Totodată, jurnalista CNN a menționat că această propunere a venit din partea președintelui Franței.

De menționat că la întâlnirea cu Macron președintele Rusiei a spus că orice contacte cu țările G7 sunt utile, dar a subliniat totodată că revenirea la formatul G8 nu este un scop în sine al Federației Ruse.

Amintim că, după evenimentele care au avut loc în anul 2014 în Crimeea și Ucraina, Rusia nu a mai fost invitată la întrunirile celor șapte mari puteri ale lumii.

Read more: https://ro.sputnik.md/International/20190821/27316173/trump-macron-invita-rusia-g7.html

INTALNIRE DE GRADUL ZERO LA BRUXELLES INTRE DANCILA SI PRESEDINTELE COMISIEI EUROPENE!

21 aug.

Întâlnire de gradul zero la Bruxelles între Dăncilă și președintele Comisiei Europene

Premierul Viorica Dăncilă se întâlnește astăzi, la Bruxelles, cu preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un moment cheie în care se alcătuiește lista propunerilor de comisari europeni

BRUXELLES, 20 aug – Sputnik, Daniela Porovăț. Premierul Dăncilă și von der Leyen vor discuta atât despre portofoliul care va reveni României în cadrul Colegiului Comisarilor, cât şi despre propunerile ţării noastre pentru funcţia de comisar european.

Pe 29 iulie, şefa Executivului de la Bucureşti a avut o convorbire telefonică cu Ursula von der Leyen, ocazie cu care şi-a exprimat interesul pentru un portofoliu consistent în cadrul Colegiului Comisarilor, care să reflecte expertiza României.

Săptămâna trecută, Viorica Dăncilă a explicat public de ce i-a propus pentru funcţia de comisar european pe Rovana Plumb şi pe Dan Nica:

„Cred că trebuie să vedem dacă comisarii sunt buni sau nu atunci când vor trece de examenul comisiei de specialitate, care va fi abordarea la nivel european legat de aceste două nominalizări. Dacă aceste două nominalizări nu vor fi bune, vom veni cu altele, ne vor spune ”domnule, pentru un anumit portofoliu trebuie să veniţi cu cineva specialist pe portofoliul respectiv”, a declarat premierul.

Dăncilă a mai explicat că Rovana Plumb este vicepreşedintele grupului S&D din Parlamentul European, iar Dan Nica este şeful delegaţiei române a europarlamentarilor PSD în Parlamentul European, așadar ”sunt oameni care au avut mai multe mandate de deputaţi europeni, cunosc foarte bine instituţiile europene, ştiu modul în care funcţionează şi ştiu ce înseamnă activitatea de comisar european”.

Read more: https://ro.sputnik.md/International/20190820/27297091/intalnire-de-gradul-zero-la-Bruxelles-intre-Dancila-si-presedintele-Comisiei-Europene.html

21 AUGUST 1968: 51 DE ANI DE LA CEL MAI DEMN MOMENT AL ROMANIEI DUPA CEL DE AL DOILEA RAZBOI MONDIAL!

21 aug.

Ceaușescu se opune și condamnă vehement invazia sovietică în Cehoslovacia. Istoricul F.Constantiniu: „A fost his finest hour!”

In noaptea de 20 spre 21 august, trupele a patru țări semnatare ale Pactului de la Varșovia au invadat Republica Socialistă Cehoslovacă, pentru a-l depune din fruntea țării pe Alexander Dubcek, liderul Partidului Comunist din această țară, vinovat, în viziunea Uniunii Sovietice, de „deviaționism” de la calea acceptată de Moscova.
Între măsurile luate de Dubcek se numărau liberalizarea parțială a dreptului la liberă exprimare, la călătorie, precum și descentralizarea țării. Moscova nu a agreat aceste măsuri, temându-se că alte țări din Est ar putea să-i urmeze exemplul,astfel că după ce negocierile cu Partidul Comunist Cehoslovac au eșuat, a trimis aproape un sfert de milion de soldați pentru a ocupa țara și a-l aresta pe Dubcek. România și Albania nu au luat parte la invazie, în timp ce Germania de Est – care era pregătită să o facă – a primit ordinul de neparticipare din partea Moscovei, cu doar câteva ore înainte atac.
A doua zi, la București, liderul român Nicolae Ceaușescu a ținut un discurs care a intrat în istorie, fiind unul dintre evenimentele majore ale perioadei postbelice. În discursul său, Ceaușescu a condamnat fără echivoc intervenția țărilor socialiste, fiind aplaudat la scenă deschisă de către oamenii strânși în actuala Piață a Revoluției.
Despre acel moment, unul dintre marii istorici români ai ultimului secol, academicianul Florin Constantiniu scria:
„Abia întors din Cehoslovacia, unde făcuse o vizită oficială (15-17 august), N.Ceaușescu avea să afle despre invadarea Cehoslovaciei de către URSS și sateliții ei în noapte de 20-21 august. „Acu-i rândul meu”, ar fi spus, potrivit lui Ion Pacepa, liderul român.
În virtutea principiului neamestecului în trebuirle interne, el fusese în dezacord cu „sfaturile”, amenințările și presiunile Pactului de la Varșovia asupra echipei Dubcek și, potrivit unor surse, ar fi trimis, în timpul discuțiilor de la Cierna-nad-Tisou dintre cehoslovaci și sovietici, o scrisoare dură lui Brejnev, cerându-i să înceteze imixtiunea brutală în treburile interne ale Cehoslovaciei.
La aflarea veștii că URSS și sateliții ei au invadat Cehoslovacia, reacția lui Ceaușescu a fost spontană și promptă: a condamnat-o în termeni energici într-o cuvântare din balconul CC al PCR, în fața unei mulțimi pe cât de solidară cu el pe atât de hotărâtă de a apăra țara dacă tancurile sovietice ar fi trecut frontierele românești. A fost „his finest hour”(ceasul lui cel mai minunat)”( O istorie sinceră a Poporului Român, ediția a IV-a, 2008, pagina 500).
Reacția lui Ceaușescu a creat senzație în întreaga lume și furie la Moscova, care a început să mute demonstrativ trupe în jurul granițelor României. Scrie Florin Constantiniu:
„La 28 august Dean Rusk și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu mișcările de trupe sovietice la frontierele României și cu „alte fapte”, care făceau ca la Washington să se creadă că o invazie sovietică în România era iminentă. Din partea președintelui Johnson, Dean Rusk a spus: „În numele întregii umanități, vă rugăm să nu faceți asta, urmările sunt greu de prevăzut”.
Într-o cuvântare rostită la San Antonio (Texas), în seara zilei de 30 august, președintele SUA, Lyndon B.Johnson, referindu-se la zvonurile că o invazie de tipul celei din Cehoslovacia „s-ar putea repeta, în zilele ce urmează, în altă parte a Europei Răsăritene”, a cerut ferm ca „nimeni să nu dezlănțuie câinii războiului”. Avertismentele au avut efect: la 31 august, Dobrînin a comunciat lui Dean Rusk că informațiile despre intenția URSS de a invada România nu aveau niciun temei.
Atât timp cât toate documentele sovietice nu sunt accesibile cercetătorilor români, este imposibil de știut cu certitudine care au fost planurile sovietice față de România în timpul crizei cehoslovace: dorința de invazie, descurajată de hotărârea lui Ceaușescu de a rezista (la 30 august, ambasadorul RFG la NATO anunțase că armata română va opune rezistență în cazul unei invazii), război al nervilor sau falsă alarmă?”( O istorie sinceră a Poporului Român, ediția a IV-a, 2008, pagina 501).
Iată discursul istoric al lui Nicolae Ceaușescu, din 21 august 1968, de la București, grație lui Marius Mioc:
1:08 Nicolae Ceaușescu: Dragi tovarăși. Plenara Comitetului Central al Partidului, Consiliul de Stat, Guvernul, reprezentanții conducerilor organizațiilor obștești, sindicate, tineret, femei, uniunile de creatori, au hotărît în unanimitate să-și exprime deplina solidaritate cu poporul cehoslovac, cu partidul comunist cehoslovac (aplauze, urale)! (… – comentariu din studio)
02:26 Nicolae Ceaușescu: Dragi tovarăși. Cetățeni ai Țării Românești. Pătrunderea trupelor celor 5 țări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greșeală și o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume! Este de neconceput în lumea de astăzi, cînd popoarele se ridică la luptă pentru a-și apăra independența națională, pentru egalitate în drepturi, ca un stat socialist, ca state socialiste să încalce libertatea și independența unui alt stat (aplauze).
Nu există nici o justificare și nu poate fi acceptat nici un motiv pentru a admite, pentru o clipă, numai ideea intervenției militare în treburile unui stat socialist (aplauze). Delegația noastră de partid și de stat care a vizitat săptămîna trecută Cehoslovacia s-a convins că poporul cehoslovac, că partidul comunist cehoslovac, clasa muncitoare cehoslovacă, bătrîni, femei, tineri, în unanimitate sprijină conducerea partidului și statului pentru a asigura triumful socialismului în Cehoslovacia (aplauze).
Problema alegerii căilor de construcție socialistă este o problemă a fiecărui partid, a fiecărui stat, a fiecărui popor. Nimeni nu se poate erija în sfătuitor, în îndrumător a felului în care trebuie construit socialismul! Este treaba fiecărui popor, și noi considerăm că pentru a așeza relațiile dinttre țările socialiste, între partidele comuniste, pe baze cu adevărat marxist-leniniste, trebuie odată pentru totdeauna să se pună capăt amestecului în treburile altor state, altor partide! (aplauze) (… – comentariu din studio)
06:04 Nicolae Ceaușescu: Noi sîntem hotărîți să acționăm cu toată forța, cu toată răspunderea noastră, pentru a contribui la găsirea căilor pentru rezolvarea cît mai iute a acestei situații create prin pătrunderea trupelor străine în Cehoslovacia, pentru ca poporul cehoslovac să poată să-și desfășoare activitatea în liniște. Sîntem ferm hotărîți să acționăm pentru ca împreună cu celelalte țări socialiste, cu celelalte partide comuniste și muncitorești, să contribuim la eliminarea divergențelor, la întărirea unității țărilor socialiste, a partidelor comuniste, pentru că sîntem convinși că numai așa servim interesele poporului, interesele socialismului în întreaga lume! (aplauze)

TREI FETITE DE 12 ANI ,ADUSE SPECIAL DIN FRANTA „CADOUL „PRIMIT DE MAGNATUL PEDOFIL EPSTEIN DE ZIUA SA!

21 aug.

Detalii sordide ies la iveală în aceste zile în cazul finanțatorului Jeffrey Epstein, găsit mort, la 10 august, în celula sa din Metropolitan Correctional Center, închisoarea din New York, unde se afla sub acuzația de abuzuri sexuale, exploatarea prostituției și trafic de minori.
În timp ce moartea sa rămâne suspectă, fiind pusă sub semnul îndoielii „sinuciderea” prin spânzurare, așa cum s-a anunțat oficial, presa americană continuă să scoată la lumină informații abominabile despre magnatul pedofil.
Ziarul New York Post dezvăluie că Jeffrey Epstein a fost beneficiarul unui „cadou” special, de ziua sa:  trei fetițe în vârstă de 12 ani, din Franța, care proveneau din familii sărace.
Virginia Giuffre, una dintre victimele sale, care a susținut că Epstein și amicul său, Ghislaine Maxwell, au forțat-o să fie o „sclavă sexuală” la 15 ani , a declarat, conform documentelor ajunse în instanță, că cele trei fetițe primite în dar de Epstein au fost abuzate sexual de finanțator. Iar a doua zi au fost trimise înapoi în Franța.
„Cel mai cumplit lucru pe care l-am auzit chiar din gura lui a fost că aceste fete frumoase de 12 ani au fost aduse special pentru ziua lui”, a spus Giuffre.„A fost un cadou surpriză oferit de unul dintre prietenii săi. Le-am văzut, le-am întâlnit pe aceste fete ”, a spus aceasta, susținând că fetele au fost „dăruite” de  Jean-Luc Brunel, un personaj din lumea modei, potrivit Daily Mail.
„Jeffrey s-a lăudat după aceea că fetițele de 12 ani au fost aduse din Franța pentru că și pe acolo sunt săraci, iar părinții lor aveau nevoie de bani sau orice altceva și că nu s-au opus ca acestea să rămână în America sau să se reîntoarcă în Franța”.
NY Post scrie, de asemenea, că Epstein își făcuse un testament, cu doar patruzeci și opt de ore înainte de a muri, document care a fost apoi depus la St. Thomas, în Insulele Virgine Americane, arhipelagul unde unde miliardarul american ținea celebrele orgii. Potrivit ziarului american, care citează documente prezentate la o instanță din Manhattan, testamentul este datat 8 august 2019 și  prevede plătirea tuturor activelor sale către un fond fiduciar numit. «1953«, anul nașterii finanțatorului.
La câteva zile de la moartea magnatului american, doi miniștri francezi au solicitat  deschiderea unei anchete în Franța cu privire la cazul Jeffrey Epstein. De asemenea, într-o scrisoare adresată procurorului Republicii din Paris și reprodusă pe site-ul revistei L’Obs, asociația Innocence en danger (IED) (Inocența în pericol) indică faptul că i-a trimis procurorului un raport pe 23 iulie și subliniază că ”Franța este preocupată de acest dosar deoarece investigații efectuate de FBI dezvăluie implicarea mai multor persoane cu cetățenie franceză”. IED citează o „sursă de încredere”’ conform căreia ‘„mai multe victime ale rețelei de prostituție create de Jeffrey Epstein și complicii săi au și cetățenie franceză”.
Printre personalitățile care ar putea să fie vizate de acnheta din Franța se numără și francezul Jean-Luc Brunel, directorul unei agenții de manechine.
Jeffrey Epstein călătorea cu regualritate la Paris, unde avea un apartament. La întoarcerea din capitala franceză, cu un avion privat, a fost arestat, la începutul lui iulie.
După moartea lui Jeffrey Epstein, Guislaine Maxwell, în vârstă de 57 de ani, fiica defunctului magnat britanic media Robert Maxwell, unul dintre apropiații investitorului, a devenit suspecta numărul unu, în pofida faptului că a dezmințit orice implicare. Ea este acuzată de către anumite presupuse victime de faptul că a recrutat tinere adolescente cu scopul de a satisface apetitul lui Epstein și chiar că a participat la abuzuri.

ATENTIE LA PLUSR – ANDREI CARAMITRU jr. :”NEOBOLSEVISMUL REVINE!”

21 aug.

Andrei Caramitru (unul din purtătorii de cuvânt și imagine PLUSR) susține că un documentar Netflix intitulat „The Family”, în care este vorba și de România, ar „distruge PNL și candidatura lui Iohannis”. Motivul? Documentarul ar prezenta o narațiune despre „rețelele de ultra-conservatori extremiști din SUA, legăturile lor cu Rusia și implicarea în România.”
 Să vă traduc. Iohannis ar fi el însuși un „ultraconservator extremist”. Probabil, deoarece ar fi votat la Referendumul pentru familie; în loc să susțină boicotul isteric al Referendumului, plin de sofisme, minciuni și calomnii, instrumentat de PLUSR-Rezist (pe care, în fapt, l-a și susținut, în cea mai mare parte).
Nu sunt un apărător al lui Iohannis. KWI NU ESTE în nici un fel un conservator – vă amintesc, este cel care i-a numit pe cei trei milioane de semnatari ai inițiativei pentru familie „fanatici religioși”. Și apoi i-a numit pe toți cei care au votat DA la Referendum „infatuați”, care și-ar fi luat o palmă peste nas prin eșecul Referendumului din toamnă (de aceea spun că el și-a făcut treaba, și a susținut și legitimat de fapt boicotul).
Dar dacă îl consideri pe KWI un „ultraconservator extremist” – asta spune multe despre tine. Despre cât de la marginea spectrului etic, pe stânga, de situezi. Altfel spus, despre cât de extremist de stânga ești. Tu, pretinsul „expert” și „consilier” de centru-dreapta. Numai cineva din capătul extrem al extremei stângi poate vedea în KWI un „conservator extremist”.
 Ca orice pretins „sceptic” care nu este decât un bigot ideologic, Andrei Caramitru este și foarte superstițios. El crede în superstiția „glonțului de argint”. Adică, a găsit el legătura dintre „rețelele de ultra-conservatori extremiști din SUA”, „Rusia” și noii lui adversari politici (aliați până ieri, care trebuie eliminați pentru a prelua fără rezerve puterea). Și cu asta, gata, crede că a dat șah mat, dintr-o singură mutare.
 Cineva ar putea să-i spună că „glonțul de argint” în mass-media și în politică este un mit. El nu există. Doar naivii superstițioși și bigoți cred în el. Iar dacă vreți un glonț de argint, iată unul: Andrei Caramitru demonstrează, și prin această postare, că este un neobolșevic. Un anarhist care atacă permanent familia, credința, Biserica, suveranismul României, valorile europene clasice. Și care are ca unic scop preluarea puterii de către minoritatea de anarhiști fanatici pe care o reprezintă.
 Un comentator compara de curând postările lui Caramitru Jr. cu atacuri / atentate teroriste. Mă marchez și eu „safe” față de ultima postare. Sunt la adăpost, nu m-a atins „glonțul de argint” tras în lună al lui Caramitru Jr. Dar asta nu înseamnă că pericolul reprezentat de acest neobolșevism trebuie subestimat.
Așadar, atenție la USR-PLUS-Rezist-Caramitru-Jr: comunismul / neobolșevismul revine!
%d blogeri au apreciat: