KLAUS JOHANNIS FACUT PULBERE DE O PARTE DIN CSM!

30 aug.

Reacție dură a judecătorilor din CSM la afirmațiile lui Klaus Iohannis privind respingerea Danei Gîrbovan. Potrivit unui comunicat, Secția consideră că motivarea prezentată public de preşedintele Iohannis pentru respingerea numirii Danei Gârbovan reprezintă „un vădit atac la adresa independenţei şi prestigiului justiţiei”. Secția exprimă totodată aprecieri la adresa Danei Gîrbovan, spunând că „programul propus de candidatul respins pentru Ministerul Justiției ar fi contribuit la îmbunătățirea condițiilor din justiție”.

„În raport de afirmațiile Președintelui României formulate în data de 28 august 2019, cu ocazia respingerii propunerii de numire în funcția de ministru al justiției a unui judecător, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii condamnă public astfel de acte ca fiind ingerințe deosebit de grave la adresa independenței justiției.

Secția pentru judecători subliniază în mod ferm că motivarea prezentată public de către Președintele României pentru justificarea respingerii propunerii în funcția de ministru al justiției a unui judecător, prin referiri nejustificate și nedovedite cu privire la independența și probitatea sa profesională, reprezintă o încălcare gravă a independenței și prestigiului justiției.

Consiliul Superior al Magistraturii și puterea judecătorească, prin instanțele judecătorești, sunt singurele autorități îndreptățite prin dispozițiile expres prevăzute în Constituție și în legislația organică să decidă dacă un judecător are sau nu toate calitățile cerute de dispozițiile legale pentru exercitarea funcției.

Afirmațiile Președintelui României la adresa persoanei propuse pentru funcția de ministru al justiției, persoană care a îndeplinit funcția de judecător mai mult de 19 ani, reprezintă, în lipsa oricărei constatări a veridicității acestora în cadrul mecanismelor legale și constituționale anterior amintite, un vădit atac la adresa independenței și prestigiului justiției.

Secția pentru judecători a subliniat în nenumărate ocazii și reiterează în circumstanțele actuale că, indiferent de climatul social și politic, reprezentanții instituțiilor statului trebuie să dea dovadă în discursul public de echilibru și prudență, iar nicio situație nu poate justifica încălcarea garanției constituționale a independenței justiției.

Nu în ultimul rând, Secția pentru judecători consideră că programul propus de candidatul respins pentru Ministerul Justiției ar fi contribuit la îmbunătățirea condițiilor din justiție și este condamnabil că disputele politice au fost considerate mai importante decât dezvoltarea unui sistem de justiție mai bun în folosul cetățeanului”, se arată într-un comunicat transmis joi, semnat Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Trei judecători din CSM, Andreea Chiș, Mihai Bălan și Bogdan Mateescu, se delimitează însă de comunicatul dat publicității, joi.

Andrea Chiș, Bogdan Mateescu și Mihai Bălan au transmis că nu sunt de acord cu informarea de presă transmisă în cursul zilei de joi de Secția pentru judecători în care este condamnat discursul președintelui care o viza pe Dana Gîrbovan.

Motivele judecătorului Andrea Chiș: „Un fost judecator este cea mai potrivita persoana pentru a fi desemnata ministru al justitiei. Indiferent, insa, de opinia noastra asupra calitatilor personale si profesionale ale unui coleg propus, in circumstantele date, un astfel de comunicat poate plasa institutia noastra in contextul campaniei electorale pentru prezidentiale, in care Presedintele si Primul Ministru, cele doua persoane implicate in numire, sunt candidati. Acesta este motivul principal, pe care il consider suficient, pentru care ma opun unui astfel de comunicat in acest moment.
In masura in care nu sunteti de acord cu opinia mea, va rog sa mentionati ca decizia de a da comunicatul a fost luata cu majoritate”.

Motivele judecătorului Mihai Bălan: „Nu sunt de acord cu emiterea acestui comunicat deoarece intreaga procedura de modificare a componentei Guvernului Romaniei este una eminamente politica si nu are nicio legatura cu independenta justitiei. Atat propunerea formulata de Primul Ministru cat si decizia Presedintelui Romaniei sunt acte politice si, in calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, nu doresc sa fiu implicat in niciun fel in aceste actiuni. In discursul Presedintelui nu exista nicio referire la independenta sau probitatea profesionala a dnei Girbovan care sa atraga o reactie de acest fel din partea CSM. Dna Girbovan a participat la aceasta procedura nu in calitate de reprezentanta a Autoritatii judecatoresti ci de candidat propus de partidul de guvernamant.
In situatia in care se va emite acest comunicat, va rog sa mentionati ca a fost adoptat cu majoritate”.

Motivele judecătorului Bogdan Mateescu: „Arhitectura constitutionala nici nu permite unui judecator in functie sa fie nominalizat ca ministru. Un judecator nu poate fi ministru, o spune explicit si CCR in decizia 45. Referirile la un judecator-propunere de ministru- nu pot aduce atingere sistemului judiciar in ansamblu, autoritatii judecatoresti. Respect alegerea colegei Girbovan, insa nu pot fi de acord cu acest comunicat”.

Președintele Klaus Iohannis a respins miercuri propunerea PSD de a o numi pe Dana Gîrbovan ministrul al Justiției.

Președintele și-a motivat public refuzul astfel: „Resping propunerea pentru ministrul justiției. Nu voi tolera să fie ignorat votul dat în 26 mai, când s-a blocat prin votul românilor programul PSD și ALDE de a destructura justiția, de a opri lupta anticorupție și de a baroniza total România. PSD și ALDE sunt vinovate pentru dezastrul actual, pentru politizarea instituțiilor și nu voi tolera propuneri care sunt total împotriva valorilor democratice în care cred majoritatea românilor și în care cred și eu”.

Vezi și

Cum răspunde Iohannis Secției pentru judecători

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: