Arhiva | 2:56 pm

JOHANNIS A FURAT STARTUL CAMPANIEI ELECTORALE!

1 sept.

Ultima apariție televizată a președintelui, o ieșire cu acuze grosolane la adresa unui partid politic, a coincis cu lansarea panotajului electoral pentru candidatul Klaus Iohannis. Imediat ce scăfîrlia lui Klaus a fost împodobită cu șepcălia faimoasă prin plagiat, un fel de ”Klaus great again”, toate șoselele mai bune și mai importante ale țării s-au umplut cu figura adormită a președintelui, însoțită de sloganul său electoral. Pe la țară și prin orașele mici nici urmă de dînsul. Pe acolo sloganul său potrivit ar fi fost:
– ”Nu știu! Nu mă interesează!”

Dar pe drumurile mari, Klaus, despre care mulți zic că merge ca dulapul din desenele animate, stă cocoțat în vîrful parului și ne anunță programul său într-o semi-propoziție:
”Iohannis – Pentru o Românie normală!”
Semi-propoziția n-are verb pentru că nici nu se face! Adică n-are acțiune.

La marginea verii, cu o săptămînă înainte să sune trîmbițele toamnei, președintele s-a grăbit să facă poporului o bucurie, dînd un semn zgomotos că și-a încheiat vacanța și că s-a trezit din adîncile sale nepăsări. Și că este gata de lupta politică. Răbufnirea aceasta ne ajută să înțelegem personalitatea acestui om închis care adeseori se poartă ca un încuiat.

Despre comoditatea președintelui Klaus Iohannis nu are rost să mai scriu. Se vedea de cînd era inspector șef și primar. Este o lene națională și internațională. Nici despre orele și zilele pe care le ciupește ca să fugă la nevastă nu merită să vorbim. Nici despre pauzele pe care le fură ca să-și dezghețe încheieturile la cîteva mingi de golf la Clubul Diplomatic. Faima lui Klaus Iohannis vine doar din ce nu face, prestațiile sale fiind un soi de placebo în politica și în viața României. Uneori Klaus Iohannis joacă rolul vulpii. Adică a leneșului viclean. Se face că doarme ca să tragă clapa guvernului, parlamentului sau adversarilor săi mai căpoși. Lui Klaus Iohannis îi adoarme mîna cînd să numească un procuror șef al României. Mai bine se scarpină cu stiloul! La fel și în cazul unui procuror șef la DNA! Nu vrea să-și mai amintească de înfrîngerea cu Luluța și cu Augustin Lazăr. Cîte înjurături i s-au tras de pe urma lor!? Nu vedeți că țara merge și așa? De ce să-și piardă vremea cu atîtea numiri? Și modificările de legi îl obosesc. Mai bine le contestă. De ce să ceară Parlamentului o prelungire a mandatului expirat al lui Eduard Hellvig? Și așa nu s-a prins nimeni că România n-are un cap legal la SRI! Partidele fac pe ele de frică și nu măcăne! Doar n-o să-l lase fără principala forță de sprijin în campania electorală? Liberalii fără băieți habar n-au ce să conceapă o diversiune! Ambasador în Israel? Dacă poate DNA-ul fără șef, poate și Israelul fără ambasador român. Adevărul este că vrem prea multe de la acest Klaus Iohannis! Doar n-o fi treaba lui să se ridice împotriva rețelelor mafiote!? Președintele este bun la ascultat imnul, la vizite, la onoruri, la drapel și la citit cuvîntări. De catastrofe, de popor și de găinării să se ocupe guvernul și parlamentul! Treaba președintelui stă în lucrurile mari, în vizite și fotografii protocolare, în semnatul tratatelor și rînjitul pe la recepții!

Să fim mulțumiți că se duce pe la atît de multe și nu cere ore suplimentare!
Panourile uriașe apărute recent pe marginea șoselelor nu reprezintă decît imaginea președintelui despre sine, chiar dacă față de dimensiunea mega-panourilor isprăvile sale nu depășesc anvergura unor pîrțuri. De ce să nu înceapă campania electorală mai repede cînd asta este principala sa îndeletnicire? Să se arate poporului și să-i sperie pe dușmani!
Panourile megalitice nu prea par a fi niște cadouri primite din SUA împreună cu șepcălia de la Trump. Și nici din Germania! Ele aparțin unei firme de publicitate outdoor din România. Dacă mălăețul Klaus Iohannis ar fi detergent sau ulei de motor sau chiar un fel de Mercedes, închirierea unui asemenea panou ar costa cel puțin 1000 de euro pe lună. Dacă înmulțim numărul lunilor rămase pînă la sfîrșit de noiembrie cu numărul panourilor risipite prin țară obținem un buget uriaș pe care președintele nu l-a cîștigat nici la Loto, nu-l are prevăzut nici în bugetul de la Cotroceni și nici nu l-a putut împrumuta de la SRI. Ca să nu mai zicem că l-a cîștigat din meditații la biserica din Sibiu. O asemenea producție și o închiriere a unei asemenea puzderii de panouri cît poarta Cotrocenilor nu se pot realiza decît cu un buget enorm care nu poate veni nici din meditații, nici din împrumuturi, nici chiar din chiriile caselor de la Sibiu. Poate dacă ar închiria Palatul Cotroceni ar scoate niște bani pentru o mică parte dintre ele.
Cu ce firmă, cu ce costuri și din ce buget a făcut Klaus Iohannis acest dezmăț publicitar? Nu-i destul că a furat la modul grosolan startul campaniei electorale! Operațiunea mai ascunde și învîrteli care ar trebui cercetate de fiscul lăudărosului Orlando Teodorovici. Cînd e la microfon acesta amenință ca leul în lesă, iar cînd este să treacă la fapte dă din coadă ca iepurașul!

Primul ministru ar trebui să pună lupa fiscală pe această campanie deșănțată, menită a scoate la iveală și a gonfla personalitatea molîie a unui președinte care n-a mișcat nimic în acest mandat de răzbunări, somnolență și călătorii!
Pentru că dărîmarea sau ștergerea panourilor cu scăfîrlia lui Klaus Iohannis ar costa cît bugetul unui oraș amărît, dezmățul de panouri de pe șosele ar putea fi trecut în registrul comic cu cîteva butoaie de vopsea albă sau galbenă și cu niște bidinele mai rezistente pe obrazele groase!
Prin 2016, Autoritatea Eletorală permanentă cita o lege chioară ( Nr.185/2015) care zice că ” responsabilitatea aprobărilor pentru amplasarea acestora pe spațiul public aparține autorităților publice locale, conform Legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate.
Autoritățile administrației publice locale sunt singurele în măsură să răspundă sesizărilor privind amplasarea materialelor de publicitate politică pe spațiul public”.
Mă stric de rîs cînd îmi imaginez cum prin țară primarii se cațără pe scări și se chinuie să jupoaie panourile cu figura busumflată a lui Klaus Iohannis.
Și-i văd pe unii care strigă de pe scară:
– Jos capul lui Iohannis!

Autoritatea Eelctorală Permanentă a comunicat în 2016: ”În perioadele dintre campaniile electorale, partidele politice pot să-și facă promovare politică prin orice mijloc permis de legile care reglementează domeniul publicității.
În ceea ce privește locurile în care sunt expuse bannere și alte materiale publicitare aparținând partidelor politice sau presupușilor candidați independenți la alegerile locale, precizăm că .
AEP verifică strict legalitatea surselor de finanțare pentru activitățile de publicitate politică, conform atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

EDTITORIAL/CORNEL NISTORESCU/http://cotidianul.ro/

PANA AICI LE-A FOST! DANCILA LE-A PUS GAND RAU!

1 sept.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, după ce a fost huiduită la sosirea la întâlnirea cu pensionarii PSD, că speră ca Parlamentul să adopte un act normativ în care să oprească calomnia și defăimarea.

Dăncilă a spus că dacă ar fi ea însăși parlamentar ar iniția un astfel de proiect de lege.

Întrebată despre faptul că pe o pancartă scria „guvernaţi pentru infractori”, Dăncilă a replicat: „Cred că trebuie să se uite prima dată în ograda proprie, pe urmă să vorbească astfel despre guvern şi eu cred că la un moment dat vor trebui legitimaţi şi acest Guvern ar trebui să-i cheme cineva să spună care infractori, pentru ce infractori, ce a făcut acest guvern ca să favorizeze infractorii? Dimpotrivă. Eu ştiu că acum o săptămână am adoptat o serie de acte normative tocmai pentru oprirea criminalităţii în România. Dar cred că societatea şi sper să se întâmple acest lucru sau Parlamentul României să adopte un act normativ prin care să oprească calomnia şi defăimarea. Nu ăsta este poporul român. Poporul român este un popor care respectă pentru a fi respectaţi. Sunt aceiaşi oameni care vin de la Bucureşti la Constanţa, la Baia Mare, la Iaşi, sunt oameni cu agenda proprie, iar pentru noi agenda este agenda cetăţeanului. Deci încercăm să îi ignorăm”.

Viorica Dăncilă a fost așteptată de câteva persoane care protestau în fața clădirii unde urma să aibă loc întâlnirea cu pensionarii. Protestatarii au scandat „analfabeta”. Premierul a afirmat că e vorba de aceleași 7-8 persoane care merg la evenimentele din țară ale PSD.

Plecarea premierului de la Pavilionul Expoziţional Constanţa, acolo unde s-a întâlnit cu pensionarii, a fost marcată de noi proteste. Câteva zeci de persoane au huiduit, în timp ce alții scandau PSD.

„Fără pensii speciale”, „Hoților”, „Sunteți o mincinoasă analfabetă”, au strigat câțiva protestatari.

Alții au scandat „PSD” și au aplaudat în momentul în care Viorica Dăncilă a părăsit Pavilionul Expoziţional Constanţa.

BIANCA ANDREEASCU DEFILEAZA,CORI – OUT!

1 sept.

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 15 WTA, s-a calificat sâmbătă în optimile de finală ale US Open după ce a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-4, pe daneza Caroline Wozniacki, locul 19 WTA.

Andreescu a acces astfel pentru prima dată în optimile de finală ale unui grand slam, după un meci care a durat o oră şi 32 de minute.

În optimile US Open, Bianca se va confrunta cu o mai veche cunoștință a noastră, americanca Taylor Townsend, locul 116 WTA, venită din calificări.

Townsend este cea care a eliminat două românce în tururile anterioare, pe Sorana Cîrstea, în turul al treilea, şi pe Simona Halep, în turul al doilea.

Într-un alt meci disputat duminică dimineață, Cori Gauff (140 WTA), jucătoarea de 15 ani din SUA, a fost eliminată de la US Open, de liderul mondial Naomi Osaka, cu un categoric 6-3, 6-0.

Osaka a făcut apoi un gest inedit, sâmbătă, după ce a învins-o clar în turul trei la US Open 2019 pe Cori Gauff.

Deţinătoarea trofeului de la US Open a mers la scaunul adversarei sale după ce i-a strâns mâna arbitrei şi a rugat-o pe Cori Gauff să participe alături de ea la interviul de pe teren, rezervat în mod normal câştigătoarei. Gauff a ezitat, spunându-i lui Naomi că nu îşi va putea stăpâni lacrimile, însă Osaka, îmbrăţişând-o, a insistat ca americanca să le vorbească şi ea celor aproape 24.000 de spectatori aflaţi în tribunele Arthur Ashe Stadium.

„Mi-a venit ideea când i-am strâns mâna la fileu. Avea deja lacrimi în ochi. M-am gândit… oamenii nu vâd când noi mergem la conferinţele de presă. Oamenii ăştia care sunt pe arenă nu prea citesc o transcriere a conferinţelor de presă, nu văd interviurile. Mi s-a părut că ar fi frumos ca toţi aceşti oameni care, evident, au venit să o vadă şi să o încurajeze atât de mult, să o audă. A avut o săptămână atât de bună, aşa că am vrut să ia ceva pozitiv de aici”, şi-a explicat decizia Naomi Osaka, în studioul ESPN.

Toate rezulatele de sâmbătă din turul 3:

Naomi Osaka (N.1) – Cori Gauff (SUA) 6-3, 6-0
Belinda Bencic (N.13) – Anett Kontaveit (N.21) (forfait)
Donna Vekic (N.23) – Iulia Putinţeva 6-4, 6-1
Julia Goerges (N.26) – Kiki Bertens (N.7) 6-2, 6-3
Taylor Townsend (SUA) – Sorana Cirstea  7-5, 6-2
Bianca Andreescu (N.15) – Caroline Wozniacki (N.19) 6-4, 6-4
Kristie Ahn (SUA) – Jelena Ostapenko 6-3, 7-5
Elise Mertens (N.25) – Andrea Petkovic 6-3, 6-3.

BREAKING NEWS. JOHANNIS ,DAT IN JUDECATA!

1 sept.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD, că PSD îl va da în judecată pe preşedintele Klaus Iohannis, după ce acesta a afirmat că avem o guvernare „coruptă”.

„Legat de afirmaţia preşedintelui României că acest Guvern este corupt, vom acţiona în judecată pentru că, aşa cum am spus, este foarte uşor să lipeşti etichete, dar aceste etichete trebuie să aibă un fundament. Nu am avut niciodată probleme de corupţie, ba dimpotrivă, am fost unul dintre luptătorii pentru statul de drept, dar şi pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”, a spus Dăncilă după ședința PSD de la malul mării.

Întrebată unde se încadrează juridic fapta de care îl acuză pe preşedinte, Viorica Dăncilă a spus că vor fi discuţii cu avocaţii.

Subiectul a fost discutat în ședința Comitetului Executiv de sâmbătă.

Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că respinge integral remanierea propusă de premierul Viorica Dăncilă, aducând acuzații grele Guvernului, printre care cea de corupție.

„Degringolada de la nivelul guvernării, care s-a accentuat în aceste zile, confirmă disprețul cu care PSD și ALDE continuă să-i trateze pe români. Propriile lor interese sunt, din nou, mai presus de interesele cetățeanului și de guvernarea acestei țări pentru oameni. Nu ar trebui să fie, însă, nicio surpriză pentru nimeni. Dimpotrivă, este rezultatul firesc a doi ani și jumătate de guvernare haotică, incompetentă și coruptă. Prin votul din 26 mai, românii le-au transmis PSD și ALDE un mesaj extrem de clar, pe care ei, PSD și ALDE, pur și simplu se fac că nu îl înțeleg”, a spus Iohannis săptămâna aceasta la Palatul Cotroceni.

În replică, premierul Viorica Dăncilă a afirmat în aceeași zi că este revoltător faptul că Iohannis de la foloseşte tribuna oficială a Administraţie Prezidenţiale expresia „Guvern corupt” și i-a cerut preşedintelui să prezinte urgent probe în acest sens.

„Este de-a dreptul revoltător faptul că domnul Iohannis foloseşte de la tribuna oficială a Administraţiei Prezidenţiale expresia “Guvern corupt”. Îl somez pe candidatul Klaus Iohannis să prezinte de urgenţă probe pentru această afirmaţie care dăunează profund imaginii României. Îi asigur pe toţi românii că în ceea ce mă priveşte, nu a existat niciun act de corupţie şi nicio problemă de ordin juridic care să umbrească activitatea mea”, a spus Dăncilă.

INCA O PALMA PENTRU KLAUS JOHANNIS DE LA JUDECATORII CSM!

1 sept.

Judecătorii CSM care i-au luat apărarea Danei Gîrbovan și l-au criticat pe președinte îi transmit vineri lui Klaus Iohannis că „nu acceptă ordine de la un președinte aflat în campanie electorală care dorește să atragă justiția în bătălia politică”.

Aceștia spun că este „inacceptabil” faptul că președintele dictează cum să interpreteze normele privind statutul judecătorilor. Precizările vin după ce Klaus Iohannis a le-a dat acestora joi o replică la critici.

Iată comunicatul integral semnat Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii:

„Precizări ale Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în scopul lămurii opiniei publice cu privire la afirmațiile cuprinse în comunicatul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, din data de 29 august 2019

Pentru corecta informare a opiniei publice, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii formulează următoarele precizări în vederea lămurii problemei incompatibilității cu funcția de judecător și a momentului în care aceasta apare.

Recomandările Comisiei de la Veneția, la care face trimitere Președintele Klaus Iohannis, se referă la legislația statului Kyrgyzstan care reglementa candidatura unui magistrat într-o funcție politică electivă, ce presupune ca judecătorul să îşi facă campanie electorală.

Mai mult, în textul legislativ analizat de Comisia de la Veneția, se prevede că judecătorul este numit din nou în funcție după ce starea de incompatibilitate dispare, fără ca acest fapt să afecteze independența sa ulterioară.

Dacă depășim standardele din Kyrgyzstan și ne raportăm la cele ale statelor Uniunii Europene, se constată că sunt state membre ce permit, în mod explicit, cumulul funcției de judecător cu cea de ministru, prin derogare de la regimul incompatibilităților. Rațiunea acestei derogări pornește de la nevoia de a asigura bunul mers al justiției, prin folosirea experienței deosebite a magistraților, ce cunosc, în mod direct, realist și profund, problemele sistemului.

Spre exemplu, ministrul justiției din Portugalia este, în prezent, un magistrat de carieră. La scurt timp după ce a fost numită în funcția de ministru al justiției, aceasta a fost numită judecător la curtea supremă din Portugalia, urmând a funcționa la această instanţă după expirarea mandatului.

Reglementări sau situații similare se regăsesc în Spania și Italia, unde  judecătorii sau procurorii ce ocupă funcția de ministru al justiției sunt suspendați din magistratură pe aceasta perioadă.

Ca atare, reglementarea incompatibilității dintre funcția de judecător și cea de ministru al justiției ține de opțiunea legiuitorului național, nu de standarde fixate de Comisia de la Veneția.

În ceea ce privește legislația română, prin Decizia nr. 45/2018, Curtea Constituțională a arătat că funcția de judecător sau procuror este incompatibilă cu orice altă funcție de demnitate publică, iar această incompatibilitate subzistă chiar în ipoteza suspendării din funcție a acestuia.

Niciun considerent din decizia Curții Constituționale, însă, nu poate conduce la concluzia că acceptarea, de către un judecător, să fie propus pentru numirea în funcția de ministru al justiției implică, de plano, o activitate cu caracter politic. O astfel de concluzie poate fi trasă doar în cazul interpretării deciziei Curții Constituționale într-o modalitate distorsionată și contrară raționamentului juridic cuprins în considerentele acesteia.

În ceea ce privește incompatibilitatea propriu-zisă, aceasta apare doar în momentul în care două funcții sunt deținute simultan, ceea ce nu este cazul în momentul acceptării unei propuneri de numire în funcție.

Analiza textelor legale și interpretarea lor, în litera și spiritul acestor prevederi, pe lângă serioase cunoștințe juridice, implică rigoare și interpretarea acestora în concordanță cu scopul pentru care au fost edictate. Atunci când se pune în discuție, în mod concret, statutul unui judecător, această analiză trebuie efectuată total independent, fără interese politice sau de altă natură.

Din acest motiv, toate chestiunile ce privesc statutul judecătorilor, inclusiv regimul incompatibilităților, sunt de competența exclusivă a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, si nu a Președintelui României.

Transmiterea de către  Președintele României Klaus Iohannis, în termeni categorici, a unor directive către Secția pentru judecători, despre cum trebuie să interpreteze și să aplice normele privind statutul judecătorilor este inacceptabilă.

Secția pentru judecători nu acceptă ordine de la nicio altă putere în stat, cu atât mai mult de la un președinte aflat în campanie, care dorește să atragă justiția în bătălia politică.

Asigurăm cetățenii României că Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii va face tot ceea ce este necesar pentru a apăra independența puterii judecătorești de orice fel de presiuni și imixtiuni, indiferent de persoana care le exercită.

De asemenea, date fiind prerogativele conferite constituțional, Secția pentru judecători va acționa, ferm și fără nicio ezitare, pentru a nu permite ca justiția să fie folosită în confruntarea electorală, sprijinind, în schimb, toate acțiunile ce au ca scop creșterea calității actului de justiție și a independenței acestuia, în interesul milioanelor de cetățeni, beneficiari ai actului de justiție”.

Ca și la precedenta confruntare, trei judecători CSM s-au delimitat de comunicatul de presă transmis de Secție.

„Aceeasi trei membri ai Sectiei de judecatori, adica eu, Mihai Balan si Bogdan Mateescu, ne-am opus acestui comunicat. Imi voi exprima pozitia privind circumstantele nominalizarii unui judecator pentru functia de ministru al justitiei, in lumina legislatiei romane, in sedinta Sectiei de judecatori de marti, 3 septembrie 2019, avand pe ordinea de zi cererea de revocare a demisiei formulata de doamna judecator Dana Cristina Garbovan”, a scris pe Facebook judecătorul CSM Andrea Chiș.

Cum a început totul

Președintele Klaus Iohannis a respins miercuri propunerea PSD de a o numi pe Dana Gîrbovan ministrul al Justiției. Iohannis și-a motivat public refuzul astfel: „Resping propunerea pentru ministrul justiției. Nu voi tolera să fie ignorat votul dat în 26 mai, când s-a blocat prin votul românilor programul PSD și ALDE de a destructura justiția, de a opri lupta anticorupție și de a baroniza total România. PSD și ALDE sunt vinovate pentru dezastrul actual, pentru politizarea instituțiilor și nu voi tolera propuneri care sunt total împotriva valorilor democratice în care cred majoritatea românilor și în care cred și eu”.

A doua zi, respectiv joi, o parte dintre judecătorii din CSM au reacționat, taxându-l pe președinte (Vezi AICI), iar Iohannis le-a dat la scurt timp replica (Vezi AICI)

PROCUROAREA SORINEI A INCURCAT-O!

1 sept.

Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de Maria Antoaneta Pițurcă, procuroarea acuzată că a bruscat-o pe Sorina, fetița adoptată.

„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Piţurcă Maria Antoaneta, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi exercitarea funcţiei cu rea-credinţă …dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni”, se arată într-un comunicat de presă al Inspecției Judiciare.

Potrivit inspectorilor, procurorul Piţurcă în data de 21 iunie, cu prilejul perchezițiilor domiciliare, a agresat fizic și psihic minora de 8 ani „prin târârea efectivă a acesteia pe asfalt, de la domiciliul
asistenţilor maternali şi până la maşina organelor judiciare, în condiţiile în care aceasta s-a opus luării sale cu forţa, plângând şi ţipând”.

Acestea întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare, spune Inspecția Judiciară.

„A rezultat totodată că procurorul Piţurcă Maria Antoaneta, în cadrul instrumentării unei cauze penale, a efectuat o percheziţie domiciliară autorizată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea ridicării de bunuri şi înscrisuri, cu încălcarea gravă a unor dispoziţii procedurale şi cu depăşirea cadrului legal stabilit de instanţă, procedând la preluarea minorei din locuinţa fostei asistente maternale şi încredinţarea acesteia părinţilor adoptivi sub pretextul ca aceasta să fie dusă la IML Craiova pentru a fi supusă unei examinări medicale dispuse de procuror şi pusă în executare fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. t) teza I”, mai arată în sursa citată.

Acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Sorina a părăsit deja România, împreună cu familia adoptivă.

OTRAVA ASCUNSA:MARTURIA LUI GEORGE MAIOR DISTRUDE TANDEMUL KOVESI -JOHANNIS!RUPTURA IN SISTEM?!

1 sept.

George Cristian Maior

Otrava ascunsă: Mărturia lui Maior o DISTRUGE pe Kovesi! Ruptură în ”Sistem”?!

Mărturia de azi a celui mai inteligent personaj din ”Sistem” nu e nici banală, așa cum presa s-a grăbit să o trateze/ignore – ci poate fi o incriminare foarte gravă, chiar fatală pentru Kovesi.

BUCUREȘTI, 30 aug – Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”A fost o discuţie foarte bună cu doamna procuror, cred că am acoperit în calitate de martor tot contextul în care SRI s-a implicat pe bună dreptate în această operaţiune de succes, alături de alte state”, a declarat ambasadorul României la Washington, George Maior, la ieșirea de la  Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie.

Ce spune Maior: ”extrădarea lui Nicolae Popa din Indonezia s-a realizat în contextul clar, legal, definit de legislaţia românească” – iar el ”nu a sesizat aspecte care să facă obiectul vreunei infracţiuni din partea unor persoane implicate în acea operaţiune”.

”Eu precizez lucruri pe care le ştiu în calitate de director al Serviciului Român de Informaţii şi, în acest context, SRI a fost extraordinar de eficient şi competent”, a spus Maior.

Nu avem probe sau indicii care să îl contrazică pe George Maior, în sensul că NU există ceva care să incrimineze SRI.

În schimb, George Maior, dă un răspuns puternic în privința sursei care o INCRIMINEAZĂ pe Laura Codruța Kovesi – și care a dus la deschiderea dosarului de la SIIJ.

”Eu nu pot să comentez ce spune Sebastian Ghiţă, eu precizez lucruri pe care le ştiu în calitate de director al Serviciului Român de Informaţii”, a spus Maior – ceea ce înseamnă… doi de ”NU”!

Maior NU desființează afirmațiile/acuzațiile lui Ghiță și (SRI) NU a știut nimic de plățile făcute de firmele private în această operațiune ”inter-instituțională”.

Cu alte cuvinte, în fața evidenței probelor depuse de Ghiță, rezultă că Laura Kovesi a ascuns de partenerii instituționali din această operațiune ”combinația” cu Ghiță!

Mai mult, Maior a confirmat în fața presei că între el și Kovesi a existat numai ”comunicare pur instituţională” și nu ”discuții private”.

Ori, având în vedere că, așa cum corect spune Maior, SRI a cunoscut că operațiunea să derulat în ”contextul clar, legal, definit de legislaţia românească” – înseamnă că Laura Kovesi a înșelat buna credință a partenerului?

Deci, la acuzațiile anterioare la care Kovesi trebuie să răspundă, s-ar putea adăuga și aceasta – a ascunderii unor componente ale operațiunii față de parteneri – și chiar față de cei ce asigurau securitatea și siguranța informativ (operativă?) a demersului – SRI! (Reamintim că doi ofițeri SRI au făcut deplasarea la Djakarta cu un avion de linie, cu câteva zile înainte de aducerea lui Popa – și au revenit cu avionul privat închiriat).

Ce mai înseamnă asta? Că Maior NU e dispus să acopere eventualele combinații ale Laurei Kovesi! Onestitate – sau ruptură în ”Sistem”?

Poate ne răspunde un scurt pasaj din dialogul cu presă, după audieri:

Există la DNA un dosar care s-ar referi la o sumă de bani pe care Maior ar fi primit-o de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu?

”Aceasta este o prostie – nu este niciun dosar”, a replicat ferm Maior, vizibil iritat. ”Nu am primit de la nimeni, niciodată, un ban”.

Pe cine era ”iritat” Maior – pe presă… sau pe DNA? Greu de spus.

Cert este că mărturia de azi, a celui mai inteligent personaj din ”Sistem”, nu e nici banală, așa cum presa s-a grăbit să o trateze/ignore – ci poate fi o incriminare foarte gravă, chiar fatală pentru Kovesi.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20190830/27413173/Otrava-ascuns-Mrturia-lui-Maior-o-DISTRUGE-pe-Kovesi-Ruptur-n-Sistem.html

%d blogeri au apreciat asta: