Arhiva | 12:06 pm

KLAUS JOHANNIS IN SUA.CU CE NE-AM ALES!

26 sept.

Ne-am ales cu o fotografie după deplasarea președintelui României la New York. Iar el se va alege și cu o lansare a propriei cărți în SUA.

Klaus Iohannis și soția sa s-au fotografiat alături de președintele SUA Donald Trump și Melania Trump. Iohannis a participat la o recepție tradiţională oferită în onoarea șefilor de delegaţii participanți la Adunarea Generală a ONU.

„Alături de Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump, la recepția oferită în onoarea șefilor de delegaţii participanți la Adunarea Generală a ONU”, se arată în mesajul postat, miercuri, pe pagina de Facebook a lui Klaus Iohanis care însoțește fotografia.

Ulterior postării, președintele a susținut un scurt discurs la tribuna Adunării.

Iohannis a transmis, în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, de miercuri, „angajamentul ferm” al României pentru combaterea terorismului la nivel internațional.

„România reiterează profunda îngrijorare cu privire la răspândirea globală și amploarea terorismului și condamnă în termenii cei mai fermi atacurile teroriste, inclusiv a celor care vizează reprezentanți ai misiunilor diplomatice. Recent, astfel de atacuri care au avut loc la Kabul, Afganistan, au pus capăt vieții a doi cetățeni români și au rănit grav încă unul. Reiterez angajamentul ferm al României pentru combaterea terorismului la nivel internațional, folosind toate instrumentele disponibile, inclusiv dreptul internațional. România a salutat reforma lansată de Secretarul General la începutul mandatului său și a sprijinit eforturile Organizației Națiunilor Unite care vizează întărirea coordonării și îmbunătățirea coerenței în implementarea Strategiei Globale pentru Combaterea Terorismului”, a declarat Klaus Iohannis, în intervenția sa.

Totodată a vorbit și despre schimbările climatice.

„Schimbările climate reprezintă, fără îndoială, o provocare globală – de la penuria de apă și insecuritatea alimentară, până la creșterea nivelului mărilor și oceanelor. Mulțumesc Secretarului General pentru leadership-ul său în generarea unei agende semnificative pe această temă, pe întreg parcursul acestui an. Nici România, din păcate, nu a fost ocolită de efectele adverse ale schimbărilor climatice. Dar am venit la această sesiune a Adunării Generale cu speranță și responsabilitate. Speranța că nu este prea târziu să avem o planetă sigură și unde mediul este protejat pentru copiii noștri și responsabilitatea de a întreprinde măsuri concrete pentru a îndeplini angajamentele luate prin Acordul de la Paris și prin regulile convenite la Katowice, inclusiv prin continuarea eforturilor de a limita creșterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius peste nivelul preindustrial”, a spus președintele României.

Joi își lansează cartea

Iohannis și Carmen Iohannis vor participa la, joi, la lansarea cărții „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, potrivit programului obținut de Mediafax. Evenimentul este găzduit de fundația germano-americană Liederkranz.

Evenimentul este anunțat și de Curtea Veche Publishing, într-un comunicat de presă, publicat pe site-ul editurii.

„Cea de-a treia carte a Președintelui Klaus Iohannis, „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, apărută la Curtea Veche Publishing, va avea prima lansare peste hotare, la New York, joi, 26 septembrie 2019. Volumul este un ghid care prezintă sinteza istoriei Uniunii Europene, a instituțiilor care o definesc, a valorilor ei și a principalelor provocări pe care le înfruntă în prezent. Totodată, cartea prezintă beneficiile pe care le are România în contextul apartenenței la proiectul comunitar”, se arată în comunicatului de presă.

Potrivit reprezentanților editurii Curtea Veche, evenimentul este găzduit de fundația Liederkranz.

„Fundația Lierderkranz din New York a fost fondată pentru a aprofunda relațiile germane-americane și este dedicată schimburilor culturale și sociale și sponsorizării evenimentelor muzicale. Activitățile acesteia constă în susținerea, dezvoltarea și prezervarea culturii în New York City. Fundația Liederkrantz a fost înființată în 1948 pentru a sponsoriza evenimente

Iohannis se află de marți până joi în SUA, la New York, unde a condus delegația României la a 74-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU).

PARIUL PREMIERULUI VIORICA DANCILA:”NU VA TRECE!”

26 sept.

Premierul Viorica Dăncilă consideră că moțiunea de cenzură nu va trece nici de data acestă, deoarece opoziția a eșuat „lamentabil” de fiecare dată când a făcut acest demers.

„Moțiunea de cenzură cu care ne amenință opoziția nu va trece nici de această dată. Au mai încercat acest lucru, nu de mult, și au eșuat lamentabil. Au mai ratat o dată această tentativă când au venit în Parlament fără o viziune, fără program de guvernare și fără o echipă guvernamentală. Și tot așa vin și acum, fără alternativă și fără cea mai mică idee despre ce vor face a doua zi.

Și fiindcă nu poate exista susținere pentru…nimic, nici această moțiune nu va trece. PSD este un partid unit, responsabil și care a înțeles că avem misiunea de a guverna România și a ne duce programul la capăt. Pentru asta am fost votați în 2016 și asta vom continua să facem, în ciuda tuturor încercărilor distructive ale unei opoziții slabe, dezbinate și lipsite de seriozitate și asumare când vine vorba de viitorul țării și al românilor”, a scris Dăncilă miercuri pe pagina sa de Facebook.

HOCUS -POCUS LA MOTIUNE:CELE 238 DE SEMNATURI AU INTRAT LA APA!

26 sept.

Opoziția raportează în scădere numărul de semnături pentru moțiunea de cenzură. La o zi după ce s-a anunțat că documentul a fost semnat de 238 de parlamentari, Ludovic Orban a declarat miercuri că au fost strânse 237 de semnături pentru moțiune.

„Până astăzi (miercuri – n.r.) avem cu patru semnături peste minimul de semnături necesare pentru trecerea moțiunii de cenzură. Avem 237 de semnături. În afară de aceste semnătruri avem angajate discuții cu încă peste zece parlamentari, fie pentru semnături fie pentru susținerea moțiunii. Sunt parlamentari independenți, parlamentari ai minorităților naționale și parlamentari PSD”, a declarat Orban, miercuri, la Parlament.

Întrebat dacă există și semnatari de la PSD, Ludovic Orban a răspuns: „Veți vedea semnatarii moțiunii în momenul depunerii acesteia”.

Liderul PNL și-a exprimat convingerea că Guvernul va fi demis în urma moțiunii de cenzură, existând posibilitatea să voteze și parlamentari care nu au semnat moțiunea.

„Guvernul după opinia mea va fi demis. În afară de cei 237 de semnatari există posibilitate să decidă foarte mulți să voteze această moțiune chiar dacă nu au semnat-o. Din punctul meu de vedere există toate șanse ca Guvernul să treacă și ca Viorica Dăncilă să plece ca simplu cetățean”, a completat Orban.

Acesta a mai spus că textul moțiunii este finalizat, iar în cursul zilei de miercuri parlamentarii îl vor primi. Moțiunea ar urma să fie depusă la începutul săptămânii viitoare.

Cu o zi înainte, respectiv marți, Călin Popescu Tăriceanul, liderul ALDE, a declarat că Opoziția are 238 de semnături pentru moțiunea de cenzură, dintre care 20 sunt parlamentari din ALDE. De asemenea, surse liberale informau marți că PNL a strâns 238 de semnături pentru moțiunea de cenzură privind demiterea Guvernului Dăncilă și că printre semnatarii moțiunii se numără și doi deputați PSD. Numărul de semnături nu asigurăautomat succesul moțiunii, astfel că rămâne de văzut câți dintre semnatari se vor și prezenta la vot.

DOCUMENT.IATA CUM ARATA MOTIUNEA DE CENZURA!

26 sept.

A fost finalizat textul moțiunii de cenzură. Moțiunea inițiată de PNDL se numește ”Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!”. Iat-0

MOŢIUNE DE CENZURĂ

Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!

Domnule Preşedinte al Senatului,

Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Doamnă Prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Această moţiune de cenzură porneşte de la o realitate incontestabilă. Guvernul nu mai are majoritate parlamentară şi nu mai are legitimitatea politică pentru a guverna ţara. În orice democraţie funcţională, atunci când Guvernul nu mai are susţinerea Parlamentului, prim-ministrul îşi dă demisia, fără să mai aştepte depunerea unei moţiuni de cenzură. Cel mai firesc ar fi fost ca Guvernul Dăncilă să plece imediat după votul din 26 mai, atunci când românii au dat cea mai zdravănă lecţie acestui guvern care a acţionat împotriva intereselor generale ale ţării, împotriva românilor.

Doamnelor şi domnilor,

În ultimul timp, doamna Prim-ministru Viorica Dăncilă ne-a demonstrat că nu are nici măcar acea singură calitate pe care liderii PSD o lăudau la învestitura domniei sale – aceea de a fi ”neconflictuală”. Dimpotrivă, de câteva luni, de când a mărturisit că s-a eliberat de Liviu Dragnea, doamna Dăncilă ne-a arătat adevarata sa faţă, transformând funcţia de prim-ministru într-un instrument de vendetă la adresa adversarilor săi politici şi într-o modalitate eficientă de a face foarte mult zgomot, pentru a acoperi eşecul total al unei guvernări, care s-a demonstrat a fi cea mai tragică farsă pentru România. Neconflictuala doamnă Viorica Dăncilă i-a încurajat pe colegii săi să profereze mesaje naționalist-șovine la adresa minorităților naționale și nu a sancționat derapajele grave din discursurile pline de ură. Niciun ministru din Guvern nu s-a disociat de acest comportament anti-european.

Lipsa de competenţă” sau „impotenţa guvernării” sunt aprecierile corecte care au venit chiar din interiorul partidelor de guvernare. În doi ani şi opt luni, s-au perindat prin Guvern peste 80 de miniştri, dintre care unii au fost de cea mai slabă calitate, numiţi nu pentru a creşte performanţele actului guvernamental, ci pentru a tranzacţiona voturi şi interese în interiorul principalului partid de guvernare.

Guvernul Dăncilă poate să fie numit guvernul şanselor ratate pentru România. Deşi ţara noastră a traversat o perioadă economică favorabilă, cu ritmuri de creştere importante, guvernele PSD nu au demarat niciun proiect major pentru infrastructura românească. Este foarte simplu să împrumuţi ţara, ştiind că factura acestor împrumuturi va fi plătită de generaţiile viitoare. Este extrem de grav că nu s-a construit nimic cu banii împrumutaţi la dobânzile împovărătoare pe care le plătim cu toţii. Guvernul PSD ar fi putut să investească o parte din aceşti bani măcar într-unul dintre proiectele prioritare de investiţii ale României. Unele dintre aceste proiecte se regăsesc chiar între promisiunile făcute de PSD în anul 2016, atunci când au smuls votul românilor printr-o fraudă de încredere.

România pierde oportunităţi în fiecare zi cu acest Guvern în funcţie. De exemplu, peste câteva luni intrăm în anul 2020 şi constatăm că aproape 6,4 miliarde de euro din fondurile europene alocate României nici măcar nu au fost cerute de la Uniunea Europeană. Oare cine să le ceară, oare cine să scrie proiectele finanţabile, atâta vreme cât ministerele au fost populate cu activişti şi clienţi de partid ai PSD, care nici nu ştiu şi nici nu vor să aducă în România fondurile gratuite pentru dezvoltarea ţării.

Lipsa acută a investiţiilor ne-a dus în situaţia de a vedea cu ochii noştri cum se degradează şi ceea ce s-a construit anterior. Parcă pentru a ne sfida pe toţi, doamna Dăncilă continuă să se laude că „a scos ţara din noroaie” şi că „investiţiile publice sunt o prioritate”. Din păcate pentru români şi pentru România, sub Guvernul Dăncilă am avut cele mai slabe alocări pentru investiţii din ultimii 15 ani, raportate la Produsul Intern Brut. Dacă în anul 2008 volumul total al investițiilor raportat la PIB era de 38%, acesta a scăzut la doar 22% în prezent. Autostrăzi noi nu se construiesc, ci doar se desenează pe harta ţării şi se promit în continuare. Iar, dacă socotim datele raportate de Ministerul Finanțelor Publice pentru primele șapte luni ale anului, investițiile publice, ca procent în PIB, vor atinge în 2019 recordul negativ absolut pentru ultimele două decenii.

Autostrada Unirii, Autostrada Moldovei, cea a Olteniei sau Autostrada Sibiu-Piteşti nu au avansat nici măcar cu un singur centimetru sub guvernarea PSD. Pe calea ferată trenurile deraiază aproape săpătămânal din cauza infrastructurii degradate, iar viteza de deplasare a trenurilor a ajuns sub cea a trotinetelor electrice!

Nu aţi blocat doar investiţiile publice, ci aţi gonit şi investitorii privaţi din economie. Încrederea în economia românească este în declin, în primul rând din cauza faptului că legislaţia economică se modifică aproape săptămânal. Ce investitor ar mai risca să aducă bani şi locuri de muncă bine plătite în România, ştiind că regulile jocului se schimbă peste noapte? Adunând numărul de modificări pe care Guvernul Dăncilă le-a făcut Codului fiscal, constatăm că acestea sunt mai numeroase decât zilele dintr-un an.

Cine mai poate să aibă încredere în doamna Dăncilă, când domnia sa promitea în anul 2018, de la tribuna Parlamentului, că „atâta timp cât voi fi prim-ministru nu voi introduce nicio taxă nouă”, iar câteva luni mai târziu semna Ordonanţa Lăcomiei prin care a introdus taxe noi şi a distrus puterea de cumpărare a românilor? Guvernul Dăncilă este guvernul care a scumpit viaţa tuturor într-un ritm ameţitor şi care a înăbuşit toate creşterile de venituri, prin facturi aproape duble la utilităţi şi prin preţuri uriaşe la alimentele de bază.

Companiilor profitabile de stat li s-au confiscat miliarde de euro din banii care erau destinaţi investițiilor, pentru a fi viraţi peste noapte la bugetul stat. Pentru acest motiv, puţinele companii de stat profitabile pe care le mai avem în economie nu au mai realizat proiecte prin care să se dezvolte sau să se modernizeze, cu riscul apariţiei unor avarii majore în infrastructura naţională. Să nu ne mire dacă vom afla că unele dintre aceste companii au trecut deja de la profitabilitate la pierdere!

Deficitul de cont curent s-a dublat într-un timp record, din cauză că modelul economic greşit al PSD a împins România să consume tot mai mult din import şi să ajute, astfel, economiile altor state, nu pe producătorii români. În consecinţă, preţurile au crescut, lună de lună, ducându-ne la cea mai mare inflaţie din UE şi la o monedă naţională tot mai slabă, care continuă să se devalorizeze.

Aproape toţi indicatorii economici stau din ce în ce mai rău. Dacă, în anul 2017, România îndeplinea toate criteriile de la Maastricht necesare adoptării monedei unice europene, respectiv: deficitul bugetar, rata inflaţiei, datoria publică raportată la PIB, cursul de schimb şi dobânzile pe termen lung, astăzi, numai raportul dintre datoria publică şi PIB mai corespunde criteriilor nominale de convergenţă la euro. Însă, şi acest indicator a fost puternic dezechilibrat prin măsurile Guvernului, doarece o mare parte dintre cheltuielile angajate în prezent vor genera o presiune uriaşă asupra bugetului şi asupra banilor care trebuie împrumutaţi în anii următori.

Guvernul României nu vrea să audă niciunul dintre avertismentele instituţiilor financiare care spun că România a devenit, în ultimii aproape 3 ani, statul cel mai vulnerabil din Uniunea Europeană, în faţa unei posibile crize economice sau a unei recesiunii. Cauza – toate resursele financiare din ţară au fost epuizate, cele împrumutate au fost dirijate preponderent către consum, iar pentru investiţii publice s-au cheltuit, de la un an la altul, tot mai puţini bani.

Doamnă prim-ministru,

Noul an şcolar a început deja, iar situaţia din învăţământ se înscrie în acelaşi peisaj dispreţuitor pentru elevi, părinţi, şcoală şi dascăli cu care ne-am obişnuit în ultimii ani. Manualele noi nu sunt gata nici anul acesta, renovările unităţilor şcolare sunt sub ceea ce era necesar, iar subfinanţarea cronică persistă. Altfel spus, Guvernul nu dă doi bani pe soarta şcolii româneşti, deşi este condus de un fost profesor de liceu tehnologic. Dimpotrivă, ori de câte ori are ocazia, Guvernul Dăncilă mai taie câte ceva din bugetul oricum modest al educaţiei, pentru a dirija banii către nevoile baronilor locali ai PSD. Mărturie stă şi ultima rectificare bugetară, prin care doamna Dăncilă a tăiat, fără să clipească, peste 1 miliard de lei de la învăţământ, deşi cunoaşte foarte bine cât de subfinanţată este şcoala românească.

Chiar dacă aţi ştiut că banii la buget nu vă ajung nici pentru educaţie, nici pentru sănătate şi nici pentru investiţii, v-aţi pus semnătura pe textul unei ordonanţe de urgenţă cu puternice vicii de neconstituţionalitate, prin care aţi instituit noi pensii speciale, noi privilegii financiare, pentru alte categorii de beneficiari din sistemul public. Aţi sfidat, astfel, atât Parlamentul care ar fi trebuit să legifereze în această materie, cât şi Curtea Constituţională care s-a pronunţat deja, fără echivoc, asupra nenumăratelor prevederi neconstituţionale din aşa-zisul Cod administrativ.

Ne uităm cum România pierde şansa de a construi spitale regionale, bine dotate, din bani europeni. PSD a promis iniţial 8 spitale regionale şi unul metropolitan, după care a spus că mai întâi se fac 3, la Cluj, Craiova şi Iaşi, pentru ca în final să nu construiască niciunul.

Spitalele din reţeaua Ministerului Sănătăţii au cele mai grave probleme, atât din cauza dotărilor deficitare, cât şi a spaţiilor necorespunzătoare pentru un act medical de calitate. Nu faceţi investiţii trainice în aceste spitale, ci continuaţi să risipiţi banii publici pentru plata unor studii de prefezabilitate, de fezabilitate, a unor ghiduri arhitecturale, pentru proiecte tehnice şi servicii de expertiză, care, peste ani, se vor dovedi, din nou, total inutile.

Nici măcar medicină de familie nu se mai poate face în România, pentru că nu sunteţi în stare să remediaţi nesfârşitele probleme ale cardului de sănătate. Vă bateţi joc de o populaţie întreagă care plăteşte enorm din propriile venituri pentru a se putea trata într-o unitate sanitară din România.

Acest Guvern este pe cale să-şi mai bată încă o dată joc de românii din diaspora, prin încercările disperate pe care le face pentru a bloca dreptul constituţional al acestora de a vota. Nimic nu ne garantează faptul că PSD nu-i va supune pe românii din străinătate la aceleaşi umilinţe ca la alegerile prezidenţiale din 2014 sau la alegerile europarlamentare şi referendumul din 26 mai 2019. Posibilitatea votării prin corespondenţă este aproape necunoscută de către românii din afara frontierelor, pentru că Guvernul nu i-a informat la timp pe oameni de existenţa acestei modalităţi de vot, abia legiferate. Mai mult decât atât, secţii noi de votare în marile comunităţi de români din străinătate nu au fost încă stabilite, iar pregătirea votului este gestionată absolut deficitar. Şi, de parcă nu ar fi suficient, ministrul finanţelor publice încearcă să-i descurajeze pe cei care vor să voteze prin corespondenţă, ameninţându-i deja cu impozite şi taxe pregătite de ANAF.

Deşi a produs atâtea tragedii în România, doamna Viorica Dăncilă nu s-a deranjat să elimine recursul compensatoriu, adică acea modalitate prin care au fost eliberate şi persoane condamnate pentru infracţiuni cu violenţă care, între timp, au şi recidivat. Nici recidivele înfricoşătoare ale acestora nu v-au impresionat, doamnă prim-ministru? Când primeaţi ordine de la fostul şef de partid, imediat făceaţi şedinţă de guvern şi aprobaţi ordonanţe de urgenţă care au mutilat sistemul judiciar din România.

Guvernarea PSD a transformat România într-o ţară nesigură pentru cetăţenii săi. Infracţionalitatea, în loc să fie combătută, pare a fi fost stimulată, ajungându-se la situaţia inacceptabilă în care clanuri de interlopi au acţionat nestingherit, uneori chiar în complicitate cu reprezentanţi ai autorităţilor statului. Tragedia de la Caracal, dar şi multe alte cazuri din ţară sunt proba vie a acestei situaţii. Incapacitatea statului de a-i proteja pe cetăţeni se vede şi în cifrele pe care ni le oferă Ministerul Afacerilor Interne, care ne spun că numai în prima jumătate a acestui an s-au înregistrat la nivel naţional aproape o mie de infracţiuni de viol şi 112 infracţiuni de omor.

După toate evenimentele din această vară, care au zguduit toată ţara, doamna Viorica Dăncilă ar fi trebuit să demareze o reformă amplă a Ministerului Afacerilor Interne şi a Poliţiei Române, până la ultima secţie de poliţie din ţară. Reformarea din temelii a acestor instituţii ar fi trebuit să înceapă, în primul rând, de la modul în care sunt numiţi şefii acestor structuri abilitate prin lege ca să-i apere pe cetăţeni. Incompetenţii dovediţi, cei cu probleme de integritate şi cei care nu au reuşit să obţină nici măcar nota de trecere la un concurs ar fi trebuit să plece a doua zi!

Din păcate, Guvernul Dăncilă nu a făcut decât să mai păcălească o dată populaţia, adică să schimbe scaunele între unii şefi din poliţie sau din minister, pe unii să-i mângăie pe umăr, pe alţii să-i trimită la pensie şi pe cei de care n-a putut să scape, să-i promoveze.

Pentru Guvernul Dăncilă, incompetenţa combinată cu obedienţa este reţeta succesului în carieră! Aşa se face că doamna prim-ministru tolerează şi stimulează modul în care sunt conduse televiziunea şi radioul public. Din momentul în care aceste două instituţii au ajuns să fie finanţate exclusiv de la bugetul de stat, prin semnătura Guvernului, ele nu-şi mai respectă nici statutul şi nici rolul fundamental de a informa în mod imparţial şi corect populaţia. Şefii acestora acţionează discreţionar, risipesc bani publici pentru deplasări de lux şi interese personale, se manifestă dictatorial în relaţiile cu angajaţii şi au trecut la capitolul „confidenţial” aproape tot ceea ce fac ei cu banii publici. Înţelegem de ce îşi permit aceste lucruri, pentru că aşa cum arată politica editorială a posturilor publice de radio şi de televiziune, aceasta pare să fie mai întâi aprobată în CEx-ul PSD şi mai apoi comunicată angajaţilor.

Pe fondul eşecului general al guvernării, doamna Dăncilă vrea să-i mai păcălească încă o dată pe români, cu aşa-zisa restructurare a Guvernului, cu ajustarea programului de guvernare şi cu faptul că de mâine, cine ştie, poate se apucă să guverneze bine. Abia acum aţi văzut, doamnă prim-ministru, faptul că România are cel mai mare şi mai ineficient guvern din Europa, cu 27 de miniştri şi alţi peste 150 de secretari de stat? Abia acum aţi constat că programul de guvernare pe care vi l-aţi asumat este cea mai mare înşelătorie post-comunistră şi vreţi să-l modificaţi?

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Faceţi un bine României şi românilor şi votaţi demiterea celui mai nociv guvern pe care l-a avut ţara în ultimii 30 de ani. Demiteţi Guvernul PSD prin votul dumneavoastră şi salvaţi, astfel, ceea ce se mai poate salva din economia României, din sistemul de învăţământ, din sistemul de sănătate, din instituţiile statului român. Orice zi cu Guvernul Dăncilă la putere înseamnă oportunităţi ratate pentru România, subdezvoltare şi adâncirea problemelor macroeconomice.

Demiterea Guvernului Dăncilă reprezintă o condiţie esenţială pentru intrarea României în normalitate.

Această moţiune ne oferă şansa să reconstruim România din temelii.

Sub guvernele PSD, dar mai ales sub guvernarea doamnei Viorica Dăncilă, un număr uriaş de români au părăsit ţara, deoarece aici, în ţara lor, şi-au pierdut orice speranţă. De ”atâta bine” creat de PSD în România, tinerii au ajuns să considere că cea mai mare realizare a lor este să plece din ţară! Numai în anul trecut, populaţia unui oraş de mărimea Municipiului Braşov sau a Municipiului Galaţi a părăsit România în cautarea unei vieţi mai bune.  

Doamnelor şi domnilor,

Votul dumneavoastră pentru moţiunea de cenzură este un vot esenţial pentru a reda speranţa românilor de pretutindeni că România se poate întoarce la normalitatea mult aşteptată.

Imediat după demiterea Guvernului PSD, opoziţia va propune cea mai bună soluţie guvernamentală pentru români şi pentru România. Aceasta va fi, evident, aşa cum ne spune Constituţia, rezultatul consultărilor dintre Preşedintele României şi partidele politice parlamentare.

Putem să anticipăm încă de acum faptul că soluţia benefică pentru România înseamnă un guvern suplu, european, cu 15 ministere, format dintr-o echipă de oameni competenţi, care au demonstrat profesionalism, integritate şi responsabilitate în întreaga lor carieră.

Soluţia după demiterea Guvernului PSD mai înseamnă adoptarea unui program de guvernare responsabil, orientat către dezvoltarea şi modernizarea ţării şi către prosperitatea reală a fiecărui român. Astfel, vom putea reaşeza România pe drumul ei firesc: prin investiţii publice majore, prin utilizarea fondurilor europene, printr-o creştere economică solidă bazată pe producţie şi exporturi, prin servicii publice de cea mai bună calitate.

TARICEANU CONFESIV SI UITUC!

26 sept.

Da, spune acum Tăriceanu, am avut o înțelegere cu Dragnea să fiu eu candidatul unic al PSD-ALDE la prezidențiale, dar l-am rugat să nu oficializeze înțelegerea. A comunicat-o, totuși, în forurile lor ca să-i potolească pe cei care nu doreau candidatura sa.

Dragnea, azi, doar la vorbitor ar putea să-l contrazică, acolo, în „parlamentul” vrajbei noastre. Dar chiar și necontrazis, Tăriceanu pare a fi uitat că și pe Ponta tot forurile partidului l-au presat să rupă înțelegerea cu Antonescu.

Nu e prea plauzibil ca șeful ADE să fi crezut orbește într-o înțelegere neparafată de cele foruri. Las’ că în cazul Antonescu o și parafaseră.

Supărarea liberalului aldist va fi venit din faptul că noul lider  al PSD i-a spus că nu va candida, apoi s-a răzgândit (ori a fost răzgândit).

Dar problema e aceeași: cum să te bazezi pe ceva neparafat de forurile PSD?

Un argument mai rotund a găsit Tăriceanu ca să răspundă suspiciunilor că ar fi fost supus unui șantaj. „Păi dacă era așa, cum m-aș fi protejat cel mai bine? Nu rămânând la guvernare, cu imunitate parlamentară garantată?”

Misterele pre-prezidențialelor noastre cam stau sub șapte lacăte. Acesta care îl învăluie pe Tăriceanu n-are însă decât șase. Căci e aproape străvezie ambiția șefului ALDE de a mai prinde un fotoliu de parlamentar. Or, cum l-ar mai fi putut prinde dacă partidul său nu avea o alianță?

Problema reală cu Dăncilă va fi fost că nu i-a oferit lui Tăriceanu locuri pe listele PSD-ALDE câte ar fi vrut aldistul. De capul lui, fără o alianță, ALDE se teme că nu va face pragul de 5%.

Și așa a apărut în calcul ispititorul Ponta, care oferă din gură ce vrei să obții de la el. Să vedem însă dacă 50% din lista lui Ponta ar putea însemna, la locale și la parlamentare, mai multe locuri eligibile decât a oferit PSD.

Un lucru e sigur, totuși: Tăriceanu zice că nu mai vrea la guvernare. E sigur că în felul acesta crede că îi va potoli pe aldiștii revoltați, care ar cam trece la PSD.

Dar tocmai că revoltații speră cu disperare să mai prindă o guvernare, însă nu cu Orban și cu Ponta. Ei ar alege mai degrabă opoziția decât slugărirea lui Iohannis.

Scandalul din Ucraina vine în România: ”Desecretizarea discuției Trump – Johannis”!

26 sept.

Donald Trump şi Klaus Iohannis, la Washington

Scandalul din Ucraina vine în România: ”Desecretizarea discuției Trump – Iohannis”

”Am și informații, meciul va începe de la Ucraina și va ajunge în România, scandalul ăsta Trump – Biden va aduce și România în prim-plan”

BUCUREȘTI, 26 sept – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Dezvăluire de maximă importanță a controversatului politician și consultant politic Cozmin Gușă – scandalul stenogramei discuției dintre președinții Donald Trump și Volodimir Zelenski ar fi ”o capcană senzațională, întinsă de președintele american democraților – una care i-a rezolvat campania”.

”Fiul lui Joe Biden, care era în conducerea unei mari companii de energie din Ucraina, era să fie pus sub acuzare de către fostul procuror general ucrainean despre care este vorba în convorbirea Trump – Zelenski”, explică Gușă, ”Numai că, prin intervenția directă a lui Biden, în calitate de vicepreședinte SUA, procurorul general a fost dat afară tocmai pentru ca fiul lui Biden să nu fie investigat”.

Asta este povestea, spune a spus Cozmin Gușă la Realitatea TV.  Consultantul a amintit și că avocatul lui Trump ”a fost însărcinat în această primăvară-vară să meargă în Ucraina ca să investigheze asta”.

Din toate acestea poate rezulta clar că Biden ”și-a folosit influența politică în numele SUA, pentru a-și scăpa fiul de o investigație pentru acte frauduloase, de corupție, în Ucraina”.

Dar bomba vine acum – ”valul acesta al confruntării Trump – Biden va ajunge în România, cu siguranță”, spune Cozmin Gușă.

”S-ar putea ca glonțul de aur al lui Trump contra lui Biden să vină chiar din România”, a declarat Cozmin Gușă, care subliniază – ”Am și informații, meciul va începe de la Ucraina și va ajunge în România”.

De fapt, ar fi vorba chiar de părți ale ultimelor discuții de la Washington și în consecință s-ar putea cere ”desecretizarea discuției Trump – Iohannis”, arată Gușă.

 ”Aș putea să fac un pariu că în scurt timp va cere și desecretizarea convorbirilor de la Casă Albă, din luna august, care s-au purtat între Trump și Klaus Iohannis”, spune Gușă, subliniind – ”nu am nicio îndoială, o cerere asemănătoare celei făcute lui Zelenski și care îl privește pe Biden i-a fost făcută și lui Iohannis – tot din dorința de a depista anumite ingerințe frauduloase ale diplomației americane în politica internă a altor țări”.

Într-adevăr, pe vremea administrației democrate, Biden a avut întâlniri cu oficialii români, iar politica democrată era bazată pe implicări și imixtiuni în treburile altor stat. Pe de altă parte, foști diplomați ai SUA au dezvoltat interese financiare în România – în prim plan fiind fostul ambasador Mark Gitenstein. Ceea ce subliniază și Gușă.

”Scandalul ăsta Trump – Biden va aduce și România în prim-plan”, spune Cozmin Gușă. ”Fiți convinși că întârzierea și amânarea audierii și nominalizării ambasadorului Americii și a lui Trump în România are legătură cu acest scandal, Gitenstein – Biden”.

În final, Cozmin Gușă avertizează: ”Dacă democrații vor persista în greșeală și vor cere invalidarea lui Trump, unul dintre argumente va fi și discuția desecretizata dintre Donald Trump și Iohannis din Biroul Oval”.

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20190926/27672594/Scandalul-din-Ucraina-vine-in-Romania-Desecretizarea-discutiei-Trump-Iohannis.html

Johannis la ONU: a făcut dovada că transmite doar ecoul dorințelor SUA!

26 sept.

Discursul lui Klaus Iohannis în cadrul Adunării Generale a ONU

Iohannis la ONU: a făcut dovada că transmite doar ecoul dorințelor SUA

Președintele României a transmis la ONU mai mult ceea ce au dorit americanii să audă decât o poziție proprie a României pe scena internațională.

BUCUREȘTI, 25 sept – Sputnik, Marius Holdean. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, în discursul rostit la ONU, că cea de-a 75-a aniversare a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) reprezintă o oportunitate pentru intensificarea eforturilor privind punerea în aplicare a pachetului de reformă a ONU şi a anunțat că se poate conta pe România în realizarea acestor eforturi.

El s-a referit la schimbrile climatice și la efortul depus de România în timpul președinției UE de a adresa aceste provocări, aducând indirect laude Guvernului României în această privință.

De asemenea, Iohannis a arătat cum participă România la misiunile internaționale ale ONU, dar a făcut trimitere și la ”la acțiuni deliberate care vizează subminarea securității” și la ”centura de conflicte nerezolvate din jurul Mării Negre”, teme dragi partenerului strategic și are justifică investițiile în cumpărarea de armament, totul în numele efortului declarat pentru pace.

Astfel că discursul lui Iohannis nu a ieșit din zona angajamentelor generale și nu a adus vreo contribuție proprie a României, ci a rămas în umbra politicii externe dictate de politicile NATO și ale SUA.

”Nu este prea târziu să avem o planetă sigură și unde mediul este protejat pentru copiii noștri și responsabilitatea de a întreprinde măsuri concrete pentru a îndeplini angajamentele luate prin Acordul de la Paris și prin regulile convenite la Katowice, inclusiv prin continuarea eforturilor de a limita creșterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius peste nivelul preindustrial”, a spus Iohannis cu privire la schimbările climatice.

El consideră că Strategia Națională a României privind Schimbările Climatice a fost concepută cu ”scopul de a forma o economie rezistentă la schimbările climatice, cu emisii reduse de dioxid de carbon, capabilă să integreze politicile climatice printr-o creștere economică inteligentă”.

Obiectivul României, a mai arătat Iohannis, ”este să ajungem, până în 2050, la o societate în care politicile economice, sociale și de mediu sunt interconectate și concepute pentru a asigura o dezvoltare durabilă, standarde de viață ridicate și o calitate crescută a mediului înconjurător”.

Iohannis mai arată că promovarea agendei Uniunii Europene privind schimbările climatice a fost ”o prioritate pentru România în timpul mandatului său de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al acestui an”.

Președintele a arătat că România a răspuns apelului Secretarului General de a demara inițiative naționale în nouă domenii concrete, cu potențial de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și a intensifica, la nivel global, acțiunile vizând adaptarea și reziliența.

În privința securității pe glob, Iohhanis a condamnat ”prezența militară pe teritoriile altor țări, fără consimțământul acestora, militarizare, gesturi agresive, amenințări de utilizare a forței și folosirea tacticilor hibride pentru a submina stabilitatea internă”, care reprezintă ”dezvoltări îngrijorătoare și trebuie respinse de noi toți”, doar că multe din acțiunile NATO se încadrează în acest tip de amenințări.

”România a participat și participă la operațiuni ONU de menținere a păcii din întreaga lume, din Afganistan și Sudan până în Georgia și Haiti, și acum în Mali. La mijlocul lunii octombrie, 120 de militari români și patru elicoptere își vor începe misiunea în Mali, o zonă critică, în sprijinul efortului ONU de a ajuta guvernul malian pentru a obține stabilitatea și pentru a construi un viitor mai sigur pentru poporul său, prin promovarea dezvoltării durabile, a păcii și a securității”, a lăudat Iohannis rolul României în cadrul ONU.

Cu privire la terorism, Iohannis a amintit de atacurile care au avut loc la Kabul, Afganistan și care ”au pus capăt vieții a doi cetățeni români și au rănit grav încă unul”, el reiterând ”angajamentul ferm al României pentru combaterea terorismului la nivel internațional, folosind toate instrumentele disponibile, inclusiv dreptul internațional”.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20190925/27670253/Iohannis-la-ONU-a-facut-dovada-ca-transmite-doar-ecoul-dorintelor-SUA.html

%d blogeri au apreciat asta: