Întoarcerea Reginei: Mama și fiul, împreună în eternitate!

18 oct.

Imagini pentru MIHAI,REGINA MAMA ELENA,POZE

Regina-mamă Elena a fost repatriată vineri pentru a fi reînhumată la Curtea de Argeş, alături de fiul ei, Regele Mihai I. Familia Regală a anunţat doliu pentru zilele de 18, 19 şi 20 octombrie.

UPDATE.  Aeronava care a adus în România sicriul cu rămășițele pământești ale Reginei-mamă Elena din Elveția a aterizat pe Aeroportul Internațional Otopeni vineri, la ora 11.00. La ceremonialul organizat pe Aeroportul Otopeni participă reprezentanții Casei Regale, dar și premierul Viorica Dăncilă,  împreună cu Mihai Fifor, și Ludovic Orban și ministrul Culturii, Daniel Breaz.

Urmărește ceremonia VIDEO



UPDATE. Vineri, la ora 7.00, ora României, de la Aeroportul Geneva a decolat avionul militar „Spartan”, aparținând Forțelor Aeriene Române, care aduce din Elveția în România sicriul cu osemintele Reginei-Mamă Elena, anunță Familia Regală a României, pe Facebook.

Programul întregii ceremonii

Imagini pentru MIHAI,REGINA MAMA ELENA,POZE

Casa Regală a anunțat anterior într-un comunicat că o aeronavă a Forţelor Aeriene Române va repatria sicriul Reginei Elena vineri, la ora 11,00, pe Aeroportul Internaţional Otopeni.

La aeroport va avea loc un ceremonial militar și religios, la care vor fi prezenți Majestatea Sa Margareta și membri ai Familiei Regale, reprezentanți ai instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai Corpului Diplomatic și ai altor confesiuni și religii din România. Publicul nu va avea acces la ceremonie.

La ora 11:45, cortegiul funerar pleacă de la Aeroportul Internațional Otopeni la Palatul Elisabeta. Între 12:00-12:45, sicriul este depus în Sala Regilor, unde Familia Regală se va reculege la catafalc. Principesa Margareta dorește ca, în mod simbolic, sicriul Reginei Elena să plece către Curtea de Argeș de la Palatul Elisabeta, locul pe care, la 30 decembrie 1947, Regina-Mamă și Regele Mihai au fost forțați să-l părăsească. Se închide astfel un cerc al istoriei, deschis dureros acum 71 de ani. Publicul va avea acces în fața Palatului Elisabeta.

În intervalul orar 12:45–16:00, cortegiul funerar se va deplasa de la Palatul Elisabeta la Curtea de Argeș, pe ruta Chitila (ora 13:00), Titu (ora 13:45), Găești (ora 14:10), Topoloveni (ora 14:40), prin centrul municipiului Pitești (intrare în oraș la ora 15:05) și prin centrul municipiului Curtea de Argeș (intrare în oraș la ora 16:00). Cortegiul funerar nu se va opri de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localități.

Sicriul Reginei Elena va fi depus în Catedrala istorică Episcopală și Regală vineri, 18 octombrie, la ora 16:45. Începând cu ora 17:15, publicul se va putea închina și reculege la catafalc. Sâmbătă, 19 octombrie, publicul se va putea reculege și închina la catafalcul Reginei Elena de la ora 8:00 la ora 10:00. Nu vor putea fi depuse flori în catedrală, în jurul catafalcului. Florile vor fi așezate în scuarul din fața Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale (de la intrarea în mânăstire). Majestatea Sa Margareta roagă pe toți cei care doresc să aducă o floare, un buchet sau o coroană să aleagă doar flori albe, pentru a simboliza seninătatea și bunătatea Reginei-Mamă.

Sâmbătă la ora 12:00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică Arhiepiscopală și Regală. Publicul va avea acces în parcul catedralei.

La ora 12:40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă Mihai Viteazul, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală unde, la ora 13:00, va avea loc ceremonia de reînhumare. Publicul va avea acces pe platforma din fața Noii Catedrale.

O carte de condoleanțe este la dispoziția publicului la Palatul Elisabeta, până în ziua de luni, 21 octombrie 2019. Condoleanțele pot fi transmise online prin mesaje la www.romaniaregala.ro/

Toți cei care doresc să aprindă lumânări și să depună flori ca omagiu față de Regina-Mamă Elena, pot să o facă în fața Palatului Elisabeta din București sau la Curtea de Argeș, în fața Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale. Principesa Margareta roagă pe cei care vor aduce flori să aleagă doar flori albe, ca omagiu adus Reginei-Mamă Elena.

Familia Regală anunță doliu pentru zilele de 18, 19 și 20 octombrie 2019.

Un exemplu de demnitate și onoare

Regina Elena s-a stins la Lausanne, în ziua de 29 noiembrie 1982, timp în care țara noastră se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la Lausanne.

Locul ei în istoria Familiei regale a României a rămas marcat atât de prețuirea nobilă pe care a lăsat-o în urmă cât și prin descendența imperială pe care a purtat-o în cele mai tulburi vremuri ale Europei.

„Regina a fost mereu un exemplu de demnitate şi onoare, chiar şi în momentele cele mai tulburi ale istoriei noastre”, scria Eugen Ionesco, la finalul anului 1982 la scurt timp după funeraliile Reginei Mamă Elena, la Lausanne. Era în exil din 1947.

În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, în intervalul ianuarie 1941- august 1944 evreii din România au fost supuşi unor repetate discriminări, confiscări, prestaţii – toate legiferate (…). La salvarea multor evrei au contribuit oameni simpli, intelectuali, precum şi personalităţi politice. Un rol important în această acţiune a revenit Reginei-mamă Elena”, se arată în volumul ”Istoria românilor în timpul celor patru regi. Mihai I” , autor Ioan Scurtu. ”

Mormântul său a fost, până în 2019, în cimitirul Bois-de-Vaux. Autoritățile elvețiene au înregistrat decesul folosind numele civil al Familiei Regale a Greciei, Helene Schleswig-Holstein. Dar pe crucea ortodoxă a reginei a scris mereu „Elena, Regină-Mamă a României, Principesă a Greciei: 1896-1882”.

Regele Mihai I este surprins lângă mormântul mamei sale în momentul înmormântării într-o relatare din Illustrierte Newe Welt: „”Cu o privire împietrită, Regele Mihai I al României s-a apropiat de mormântul alb de marmură din cimitirul Bois-de-Vaux din Lausanne. Pierdut în gânduri, a privit asupra sicriului din lemn de mahon roşu-cărămiziu, îmbrăcat în stindardul Casei Regale a României. Din paltonul său negru a scos o mică cutie din argint şi i-a deschis capacul. În ea se afla pământ românesc din patrie. […] Îndurerat, el a pus pământ din această cutiuţă pe sicriul Reginei Elena. Pământ al patriei, care i-a legat pe Mamă şi Fiu şi în vremuri bune, dar mai mult în vremuri negre.”

Despărțirea de Regina Elena a fost marcată prin prezența, la parastasul care a urmat înmormântării, alături de Familia regală română, între alţii, Constantin, Regele Elenilor; Principele Alexandru al Iugoslaviei, Regina Marie-Josée a Italiei, Ducele de Aosta cu copiii, Principesa Margareta de Bourbon-Parma (mama Reginei Ana) cu Principele Michel şi Principesa Catherina, Principele Victor-Emmanuel al Italiei, Principesa Eugenia a Greciei, Principesa Olga a Iugoslaviei, Principesele Maria Gabriella şi Maria Pia ale Italiei, Arhiducele Geza al Austriei, Marele Duce de Baden şi soţia, Principele Ludovic de Baden cu soţia, ambasadorul Norvegiei precum şi ambasadorul Marii Britanii , arată Ioan-Luca Vlad, într-un articol publicat de pagina oficială a Familiei regale a României.

Principesa Elena s-a născut la Atena, în Grecia, pe 3 mai 1896 primind la naștere titlul de prințesă a Greciei și a Danemarcei. Tatăl său era regele Constantin I al Greciei iar bunicii săi erau George I al Greciei, născut prinț al Danemarcei și marea ducesă Olga a Rusiei. Mama sa era prințesa Sofia a Prusiei, fiica împăratului german Frederic al III-lea, căsătorit cu prințesa Victoria, fiica reginei Victoria a Marii Britanii. „Prin descendență și înrudiri are sânge regesc atât pe linie paternă, cât și pe linie maternă. Descindea din țarul Petru I și din Ecaterina cea Mare. Dinspre mamă, Sofia a Prusiei (care aparținea Casei de Hohenzollern), se trăgea prin două linii distincte, una prin regina Victoria (mai mulți regi George), cealaltă prin regii Prusiei, din Iacob I al Angliei. Dintre străbunicii ei, unul a fost rege, altul împărat”, se arată în volumul „Regina-mamă Elena”, editat de Simona Preda, la editura Corint în 2018.

Elena a fost soția principelui Carol al României și mama regelui Mihai I al României. Căsătoria celor doi trebuia să stabilească o alianță dinastică între Grecia și România, cele două state încercând astfel să stabilească o poziție comună față de Bulgaria. Pe Carol l-a cunoscut în 1920, când acesta revenea din călătoria în care fusese trimis de Familia regală a României după anularea căsătoriei cu Zizi Lambrino. Propria ei familie se afla într-un moment complicat. Tatăl său, Constantin I, văr al împăratului Wilhelm II-lea, era înlocuit din primii ani ai Primului Război Mondial, chiar de fratele ei, Alexandru I, pe tronul Greciei. Iar, la finalul acelui an, 1920, Constantin avea să revină pe tron, după ce Alexandru moare tragic în urma complicațiilor apărute după ce a fost rănit de animalele exotice din curtea palatului de vară al familiei regale elene.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: