Arhiva | 12:41 pm

KLAUS JOHANNIS ARE VOCATIA UNUI UZURPATOR!

23 oct.

Conform Constituției și procedurilor legale consacrate, candidatul pentru poziția de comisar european este desemnat de primul-ministru. De nimeni altcineva. În cazul României, această obligație și acest drept îi revin în exclusivitate doamnei Viorica Dăncilă. Klaus Iohannis, în calitate de președinte, nu are în mod legal niciun drept în acest sens. Și totuși Klaus Iohannis a încălcat în mod grosolan această regulă. Și nu oricum.

Image may contain: 1 person, text

Faptul că desemnarea candidatului de comisar european este un atribut exclsiv al premierului nu îi împiedică firește pe ceilalți, începând cu președintele și terminând cu ultimul cetățean, să își exprime un punct de vedere. Au acest drept și reprezentanții partidelor politice. Cu atât mai mult cu cât ei se află în plină campanie electorală. Conform statutului Uniunii Europene, fiecare membru are dreptul să desemneze unul sau mai mulți candidați, iar în final, prin votul Parlamentului European, este aleasă câte o persoană pentru fiecare stat, care, deținând această poziție, face parte din guvernul european.

În ceea ce privește România, s-a stabilit ca de această dată să avem un comisar pentru Transporturi. Un domeniu important în general. Și vital în ceea ce privește România, caracterizată prin absența cronică și chiar dramatică a infrastructurilor rutiere, feroviare, fluviale și aeriene. Procedând ca la carte, doamna Dăncilă a formulat două propuneri pentru această poziție. Pe rând, ambele au fost respinse. Li s-a mai întâmplat și alor state. Cum sunt Ungaria și, mai recent, Franța. De altfel, legat de o asemenea respingere, primul ministru al Ungariei, Viktor Orban a adresat o fulminantă scrisoare-protest mai marilor Uniunii Europene, prin care îi avertizează că Ungaria va lupta până la capăt pentru ca drepturile acestui stat, ca și cele ale celorlalte state est-europene, să nu mai fie călcate în picioare de reprezentanții nucleului dur UE. Ce a urmat? Fiecare dintre statele ai căror comisari europeni au fost respinși au formulat noi propuneri. Iar termenul până la care urmează să fie constituit în fine noul guvern european a fost amânat. Și nu este exclus să fie amânat din nou. Birocrația la nivel european, în ciuda aparatului uriaș de care beneficiază și în ciuda infrastructurii extrem de costisitoare, se mișcă greu. Chiar împiedicat. Și în orice caz neuniform, discreționar, utilizând unități de măsură diferite de la stat la stat. Klaus Iohannis apreciază că România traversează o situație particulară. În sensul că Guvernul a făcut obiectul unei moțiuni de cenzură valide. Și susține că în aceste condiții premierul nu mai are dreptul de a desemna viitorul comisar european. Este corect?

Asistăm la încă o bătălie pentru o poziție importantă în arhitectura Uniunii Europene. După ce, prin combinații care încă nu au ieșit la iveală, dar vor ieși mai târziu, domnul Klaus Iohannis, utilizându-și prerogativele prezidențiale, a intervenit brutal în procedura de numire a șefului Parchetuui European, în persoana Laurei Codruța Kovesi. Cine a avut puțină răbdare și a citit raportul Consiliului Superior al Magistraturii referitor la haosul generat de Laura Codruța Kovesi în DNA la numeroasele ilegalități săvârșite de aceasta și, în special la vasta vânătoarea pe care a declanșat-o împotriva magistraților, se poate lua cu mâinile de cap. În mod cert, Klaus Iohannis, care citește mai încet, nu a apucat să vadă respectivul raport. A reușit în schimb să-l întoarcă din drum pe președintele Franței, Emmanuel Macron. Să-l determine pe acesta să-i întoarcă spatele candidatului francez, preferat de majoritatea reprezentanților statelor și să o  susțină pe Laura Codruța Kovesi. În schimbul a ce? Nu am aflat încă ce a făcut Klaus Iohannis sau ce urmează să facă la schimb în numele României. Dar vom afla. Între timp însă, s-a mai întâmplat un lucru pe cât de ciudat, pe atât de revoltător. Reprezentantul Guvernului României la Uniunea Europeană, Luminița Odobescu, a votat tot pentru Laura Codruța Kovesi. În ciuda faptului că, în repetate rânduri, premierul, respectiv Viorica Dăncilă, a spus răspicat că România nu poate susține un candidat controversat pentru funcția de procuror șef european. S-a întâmplat după ce reprezentantul statului român la UE a avut o discuție cu Klaus Iohannis. În final, a invocat faptul că nu a primit instrucțiuni de la premier cum să voteze. Deși poziția premierului fusese făcută publică de nenumărate ori. Și, interesant, persoana respectivă nici nu a fost dată afară.

Am deschis paranteza de mai sus și voi mai deschide încă una în finalul acestei analize, pentru a demonstra că poziția de uzurpator a lui Klaus Iohannis în acest caz, al numirii comisarului european, nu este o excepție. Nu reprezintă un singur derapaj. Klaus Iohannis încalcă cu bună știință legile acestui stat, încercând din răsputeri să numească o persoană agreată de el însuși, precum și de factorul intern și factorul extern, care îl împing pentru al doilea mandat. Atenție. Am avut un comisar european în persoana lui Dacian Cioloș, care a răspuns de agricultură. Acesta nu a lucrat nicidecum în favoarea statului român în mandatul său. Și nici nu a fost neutru. Dacian Cioloș a lucrat aproape la vedere pentru statul francez. Guvernul Franței l-a răsplătit ulterior, susținându-l  forță pentru poziția de prim-ministru. Iar în calitate de prim-ministru, a acționat tot în favoarea Franței. Am mai avut un alt comisar european, Corina Crețu, care în cea de-a doua parte a mandatului ei s-a amestecat brutal în disputele politice interne din România. Și nu întâmplător, după încheierea mandatului, a intrat în poltică acționând împotriva PSD. Adică chiar a partidului care a promovat-o în înalta funcție europeană. Acum din nou se încearcă plasarea unei drone în guvernul european. O dronă care să funcționeze nu în interesul României, ci în cel mai bun caz în interesul unor forțe politice și în cel mai rău caz în interesul factorului extern. Această sarcină urâtă și-a asumat-o Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis însă nu poate să-și ducă până la capăt manevra decât uzurpând atribuțiile constituționale ale primului-ministru. Și a comis-o pe față. El însuși a relatat cum, în dialog cu mai marii europeni, a susținut că propunerile formulate de premierul României pentru poziția de comisar european trebuie respinse, fiindcă sunt propuneri rele, dar, atenție, și fiindcă doamna Dăncilă nu mai are acest drept. Pentru că ar fi fost demisă printr-o moțiune de cenzură. Această declarație constituie o circumstanță agravantă în ceea ce îl privește pe Klaus Iohannis. În primul rând pentru că, la data la care și-a formulat propunerile, nu se votase încă moțiunea de cenzură. Deci doamna Dăncilă era un premier ca toți ceilalți din Uniunea Europeană. Ceea ce înseamnă că propunerile acesteia nu pot fi sub nicio formă invalidate și nici măcar puse la îndoială din perspectiva enunțată de Klaus Iohannis. În al doilea rând, chiar dacă mâine doamna Dăncilă ar face noi propuneri, ele ar fi la fel de valide. Pentru că Guvernul, conform Constituției, funcționează până când în locul lui este pus un alt guvern. Iar premierul își îndeplinește atribuțiile până când în locu său este instalat prin voința Parlamentului un nou premier. Ceea ce nu s-a întâmplat. Și nu se știe când și cum se va întâmpla.

Fapta domnului Klaus Iohannis, oricât de îngăduitori am încerca să fim cu domnia sa, reprezintă pur și simplu o infracțiune. Nu doar o încălcare grosolană a regulilor. El a încercat să i se substituie primului-ministru însușindu-și ilegal o parte din atribuțiile acestuia, în ciuda faptului că nici Constituția și nici vreo altă lege nu permite acest lucru.

Merg mai departe și afirm că domnul Klaus Iohannis are vocația unui uzurpator. Acest nărav al domniei sale a reieșit clar încă de la debutul carierei sale politice, care l-a proiectat în fruntea PNL și apoi în fruntea României, în calitate de președinte. Dacă sunt unii liberali care nu-și mai amintesc, îi ajut eu. Crin Antonescu s-a aventurat în mai multe rânduri anunțând că dacă PNL nu obține un procent satisfăcător la alegerile locale, se retrage de la șefia PNL. Demisionează. Și a anunțat de asemenea că întreaga conducere a partidului va proceda la fel. Zis și făcut. Confruntat cu rezultatele nedorite, Crin Antonescu a demisionat. Împreună cu el, întreaga conducere a partidului. Inclusiv Klaus Iohannis.Gestul acestei demisii în grup, un gest de demnitate politică, reprezintă în același timp și dovada că responsabilii PNL au înțeles că au greșit și că trebuie să plătească pentru aceast greșeală. Numai că, la scurt timp, Klaus Iohannis a făcut stânga-mprejur. Și a revenit cu nesimțire în conducerea partidului. A dat puțin din coate, susținut de câteva cozi de topor, și nu numai că și-a păstrat poziția deținută anterior, dar a devenit ditamai președintele partidului. Și, în această calitate, în doar câteva zile, candidat prezidențial. Cum s-ar zice, a plătit cu vârf și îndesat pentru greșeala lui din alegeri. El a beneficiat de această ascensiune pur și simplu pentru că a uzurpat poziția lui Crin Antonescu. Desigur, până la un punct, cu girul naiv, idealist și chiar prostesc al acestuia. Când Crin Antonescu s-a trezit, era prea târziu. Covorul îi fusese tras definitiv de sub picioare. Chiar de către personajul până atunci relativ obscur, pe care la adus de la Sibiu pentru a colabora cu Liviu Dragnea la reforma administrativă a României. O reformă care nu s-a mai produs niciodată.

Deci Klaus Iohannis a uzurpat atribuții ale premierului. Încălcând limitele atribuțiior constituționale legate de propria sa funcție, cea de președinte. A făcut-o în scopuri politice, cu cinism, în plină campanie electorală. Scapă și de această dată nepedepsit?

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Culisele unei afaceri pe care România o poate pierde: „Ce a făcut Klaus Iohannis?”

23 oct.

Viorica Dăncilă acuză că europarlamentarii PNL și Klaus Iohannis nu susțin înființarea unui sediu Volkswagen în România, explicând în acest sens că liderul grupului PPE Manfred Weber a trimis o scrisoare companiei în care arată susținerea unei fabrici în Bulgaria. Premierul a anunțat că va vorbi cu Angela Merkel în acest sens.

„Noi am discutat despre acest proiect. Chiar ministrul Comerțului și anteprenoriatului a fost în Germania, a vorbit despre acest proiect, avem cele mai avantajoase condiții pentru o investiție în România, dar din păcate nu avem susținerea necesară. Grupul PPE a trimis o scrisoare prin care susține Bulgaria. Domnul Weber, care este liderul grupului PPE a trimis această scrisoare către Volsvahen, prin care susțin Bulgaria. Atunci mă întreb unde sunt PNL, ce a făcut domnul președintele Klaus Iohannis? Dânsul ne reprezintă în Consiliu, nu a putut discuta când a mers la Consiliu pentru a susține România? Nu a putut discuta cu liderul grupului PPE pentru a susține România?”, a declarat Dăncilă.

Premierul a afirmat că președintele Klaus Iohannis știa de existența acestei scrisori de la PPE către Volkswagen, însă nu a reacționat.

„Domnul Weber susține Bulgaria, în condițiile în care noi am venit cu propuneri mult mai avantajoase. Poate era justicat dacă Bulgaria avea propuneri mai bune din punct de vedere economic, al condițiilor oferite către Volkswagen. Condițiile noastre sunt mult mai bune, dar vedem că PPE de fapt susține Bulgaria. Este o scrisoare, PNL, membru în PPE susține acest lucru. Nu pot să cred că premierul a știut de această scrisoare, dar președintele nu. În mod normal, pe obiective importante pentru țară trebuie să existe consens și cooperare între Guvernul României, Administrația Prezidențială și Parlament. Este greu să am cu domnul președinte o discuție pe un asemenea obiectiv. Eu mă așteptam ca domnul președinte să aibă o deschidere foarte mare pentru că trebuie să primeze interesul de țară. La domnul președinte primează interesul personal”, a adăugat Dăncilă.

Aceasta a anunțat că un ministru va merge din nou în Germania pentru a discuta cu liderii Volkswagen pentru înființarea acestei fabrici în România.

Totodată, Viorica Dăncilă a precizat că va încerca să vorbească telefonic cu Angela Merkel despre acest aspect.

„Eu voi încerca această convorbire telefonică cu doamna Merkel, voi face tot ce e posibil pentru a aduce această investiție în țara noastră. Dl președinte a spus că a vorbit cu doamna Ursula von der Leyen și a spus că nu contăm. Eu cred că nu îi face cinste. Iarăși dăm din casă. Eu încerc să inițiez această convorbire, dar dacă dl președinte a mers la Consiliu și a spus că nu mai contăm. Dânsul a spus că un premier desemnat e mai important decât unul interimar. Mi se pare imposibil. Cum să faci astfel de afirmație. Eu am să încerc să inițiez această discuție cu doamna Merkel. Se va duce și ministrul.
Poate nu e de acuzat Weber. Weber e un lider de grup, poate partea bulgară a vorbit”, a adăugat Dăncilă.

Acuzațiile lui Dăncilă vin în contextul în care PNL face parte din grupul PPE.

Reacția PNL

”Decizia privind amplasarea investiţiei Volkswagen se ia de către conducerea companiei respective. În luarea unei astfel de decizii, nu contează factorii politici. Doamna Dăncilă, care a trecut prin Parlamentul European fără să-i rămână foarte multe urme, vine cu un fake news şi nicidecum cu o informaţie reală, certă. În ceea ce ne priveşte, garantăm că Guvernul PNL va reprezenta o garanţie pentru orice investitor serios care doreşte să investească în România şi că şansele ca o investiţie să fie realizată în România sub guvernul liberal sunt de cel puţin o sută de ori mai mari decât şansele ca această investiţie să fie realizată sub guvernul Dăncilă”, a afirmat preşedintele PNL, Ludovic Orban, luni, într-o conferinţă de presă.

Ludovic Orban a mai spus că în scrisoarea PPE se susţine ideea de a investi în Uniunea Europeană, nu într-o ţară sau alta.

”Vă rog să citiţi cu mare atenţie scrisoarea! Acolo nu este vorba de a nu susține decizia unei companii de a investi într-o locaţie sau alta ci este susşinută intenţia de a investi în cadrul Uniunii Europene. Acest subiect nu este un subiect. Decizia privind locul în care va investi o companie cum este compania Volkswagen este o decizie care va fi luată de conducerea companiei şi care nu ţine cont de diversele influenţe de natură politică”, a precizat Orban.

Imagini pentru IOHANNIS,WEBER,MERKEL,POZE

Raportul MCV – obediență, dublu standard și complicitatea PPE!

23 oct.

Rapoartele MCV pentru România și Bulgaria publicate pe 22 octombrie nu monitorizează independența justiției, cadrul legal și lupta împotriva corupției. Dacă ar fi făcut-o, raportul MCV pentru Bulgaria ar fi trebuit să fie distrugător. Rapoartele monitorizează mai degrabă obediența guvernelor de la Sofia și București și dublele standarde din UE. Raportul MCV negativ pentru România este un cadou electoral al PPE pentru președintele Klaus Iohannis, înaintea alegerilor prezidențiale. Același raport, tocmai prin criticile sale, arată un lucru îmbucurător – încă există un stat român.

In cazul Bulgariei, MCV monitorizează șase aspecte: independența justiției, cadrul legal, reforma justiției, corupția la nivel înalt, corupția generală, crima organizată. Raportul din octombrie 2019 concluzionează că Bulgaria a îndeplinit criteriile stabilite de MCV în ce privește independența justiției, cadrul legal și crima organizată. Mai sunt necesare progrese în celelalte trei domenii monitorizate.

Justiția de la Sofia – un one man show

Dacă Bulgaria a îndeplinit criteriile independenței justitiei, să vedem cum arată justiția independentă de la sud de Dunăre. Pentru activiștii anticorupție din Bulgaria, actualul raport este dezamăgitor și chiar ofensator, pentru că ei susțin că Parchetul General de la Sofia și-a mentinut structura de tip sovietic, că toate deciziile privind investigarea sau neînceperea urmăririi penale stau în pixul unui singur om – procurorul general (Sotir Țațarov, în funcție din 2012).

Parchetul General a pierdut sute de procese la CEDO, pentru că nu respectă dreptul la un proces corect în Bulgaria și, nu de puține ori, recurge la detenția arbitrară a cetățenilor. CEDO a subliniat, încă din 2009, problemele legate de structura Parchetului General de la Sofia, însă, vreme de 12 ani, Comisia Europeană, în rapoartele MCV, s-a făcut că nu vede aceste probleme.

”Brigada de represalii” a Parchetului General, acceptată de MCV

Cât de independentă este justiția din Bulgaria ne-o arată și afacerea Yaneva Gate, din 2015, un subiect rămas în actualitate la Sofia. Este vorba despre înregistrări ale conversațiilor dintre doi judecători de la Tribunalul din Sofia și un avocat din care bulgarii au putut afla cum premierul Boyko Borisov pune presiune pe judecători, la fel și mogulul media Delian Peeveski (membru al unui clan ce deține o putere uriașă în Bulgaria și efemer șef al serviciului de informații de la Sofia), la fel și procurorul general Țațarov. S-a aflat atunci și că promovarea în aparatul judiciar se făcea contra unor favoruri sexuale. Investigația în acest caz a bătut pasul pe loc, pentru că structura Parchetului General ar presupune ca procurorul Țațarov să se investigheze pe el însuși. Rapoartele MCV s-au făcut că nu observă aceste aspecte.

Cât de independentă este justiția de la Sofia o arată și scandalul deschis de procurorii Atanasov și Abdulova. Cea din urmă a arătat în presă că în cadrul Parchetului General există o ”unitate specială”, o ”brigadă de represalii”, la care rapoartele MCV au închis, din nou, ochii. Atanasov spunea că o serie de procese împotriva unor indivizi implicați în infracțiuni economice au fost folosite ca un mijloc de ”redirecționare” a resurselor lor financiare către partidele aflate la putere. Unitatea specială a procuraturii avea un rol cheie în aceste procese. Majoritatea dosarelor nu duceau la condamnări la închisoare, ci erau ”aruncate la gunoi” după ce urmăriții ajungeau la o înțelegere cu procurorul general. ”Ne dăm seama că, la fiecare dosar, suntem folosiți în interesul cuiva… Suntem ca o brigadă criminală cu un profil foarte detaliat”, spunea Abdulova.

În mod ironic, activiștii anticorupție din Bulgaria și-ar dori o Secție Specială pentru investigarea infracțiunilor din justitie, cea care este făcută una cu pământul în raportul MCV pentru România.

Cât de curată este justiția din Bulgaria o arată scandalul apartamentelor de lux din 2019, în care au fost implicați președintele Comisiei pentru Combaterea Corupției, Plamen Georgiev, care a comis fals în documente, și adjunctul său, Anton Slavcev, fericitul proprietar al unor locuințe de lux al căror preț nu l-a declarat.

Selecția magistraților și dubul standard de la Bruxelles

Cât de independentă este justiția din Bulgaria o arată și structura instituției omoloage Consiliului Superior al Magistraturii din România, care este dominată de alianța dintre membrii desemnați de partidul aflat la guvernare și procurorul general, și el omul guvernului Borisov. Reformarea instituției a atras laudele raportului MCV de anul trecut, deși nu face decât să întărească monopolul politic. Desigur, sistemul bulgar al numirii și selecției magistraților este cel puțin la fel de transparent ca și cel german, despre care chiar Deutsche Welle scria, în 2018 că este ”o gaură neagră” și care este dominat de decenii de cele două mari partide ce și-au împărțit guvernarea – CDU si SPD.

Însă o reformă similară cu cea bulgară, apreciată în raportul MCV, a avut loc în Polonia și a iscat proteste la Bruxelles, ajungându-se chiar la măsura ”nucleară” de activare a articolului 7 din Tratatul UE. Mulți activiști bulgari anticorupție, precum Radosveta Vassileva, arată că această situație demonstrează cum nu se poate mai bine dublele standarde ale Bruxellesului.

Și tot despre dublele standarde ale MCV a vorbit recent și Alina Mungiu-Pippidi, pentru Carnegie Europe. Întrebată dacă UE poate combate corupția in Europa, Alina Mungiu-Pippidi arată că ”UE nu va putea să acționeze convingător împotriva corupției câtă vreme nu poate ajunge la o definiție comuna a corupției în toate cele 28 de state membre, la fel ca și la un set de legi penale”. Mungiu-Pippidi a ținut să sublinieze cum Curtea Europeană de Justiție nu a definit ”integritatea”, după scandalul angajării fostului presedinte CE Jose Manuel Barroso de către banca Goldman Sachs.

Și apoi un exemplu extrem de recent de dublu standard. ”Dacă adăugăm că Sylvie Goulard, din Grupul Renew din Parlamentul European poate fi propusă pentru funcția de comisar european, după ce a rambursat Parlamentului European o sumă similară cu cea pentru care Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare și că Kovesi a zdrobit câțiva politicieni oportuniști ca șefă a DNA, în timp ce Airbus, Microsoft și Veolia scapă de scandaluri majore, atunci apar întrebări”, a scris Alina Mungiu-Pippidi.

Complicitatea PPE și a Germaniei

Întorcându-ne la raportul dulceag al Comisiei Europene în privința Bulgariei, trebuie spus că analiștii de la Sofia consideră că guvernul lui Boyko Borisov și-a impus punctul de vedere în fața celor care au redactat documentul. Și mai limpede, Radosveta Vassileva vorbește despre o complicitate între Partidul Popular European, Comisia Europeană și premierul bulgar, membru al familiei PPE. Nu pot exista decât două motive pentru care Bulgaria a beneficiat de un raport MCV atât de bun: fie incompetența specialiștilor Comisiei, fie complicitatea PPE, consideră Vassileva.

În acest context, Vassileva amintește despre discuția cu vicepreședintele CE Frans Timmermans transmisă live pe Facebook de către premierul Borisov, în iulie anul acesta. Era vorba despre un târg: Bulgaria va sprijini candidatura germanului Manfred Weber la președinția PE și pe cea a lui Timmermans la conducerea noii Comisii (deși olandezul făcea parte din altă familie politică), cu condiția ridicării MCV-ului pentru Bulgaria și a intrării în Spațiul Schengen. Timmermans nu a avut atunci decât cuvinte de laudă despre așa-zisa luptă antiocorupție de la Sofia. Și da, este același Timmermans care tuna și fulgera împotriva guvernului Poloniei și celui din România. Și da, este același german din PPE Manfred Weber despre care premierul României, Viorica Dăncilă, susține că a trimis o scrisoare companiei Volkswagen în care își arată susținerea pentru deschiderea unei fabrici în Bulgaria, nu în România.

Așadar, se pare că nu incompetența Comisiei Europene este neapărat cauza raportului MCV laudativ pentru Bulgaria, cât intersele și complicitatea PPE și a Germaniei. De prisos să mai amintim că rapoarte ale serviciilor secrete germane din 2014 și articole din presa bulgară arătau că Rusia controlează economia gri a Bulgariei, în timp ce Germania controlează restul economiei vecinilor noștri.

Un cadou electoral pentru Iohannis și ”guvernul meu”

Cât despre România, raportul MCV și diatribele pornind de la acest raport ale oficioaselor #rezist si ale politicienilor de aceeași orientare nu arată decât aceeași complicitate – raportul MCV din 2019 pentru România nu este decât o armă de campanie servită de PPE președintelui Klaus Iohannis, cu câteva săptămâni înainte de prezidențiale. Pentru a nu mai spune că un raport MCV din 2020 favorabil ”guvernului meu” va fi o armă electorala pentru alegerile parlamentare.

În lumina celor de mai sus, rapoartele MCV nu sunt altceva decât hârtia de turnesol a obedienței guvernelor din România și Bulgaria față de liderii de la Bruxelles, acolo unde PPE a avut pâinea și cuțitul în ultimele legislaturi.

Iar un exemplu al atitudinii guvernelor bulgare față de UE a fost dat de fostul premier socialist Serghei Stanișev, în 2009. Atunci, revista The Economist caracteriza statutul Bulgariei, acceptat și chiar promovat de guvernanții de la Sofia, drept ”un nou colonialism”. ”În februarie (2009), consilierii lui Stanișev au venit cu un plan nou extraordinar, care ar fi dat Comsiei si UE mai multă putere de a interveni acolo unde «se văd vulnerabilități structurale care nu pot fi rezolvate de guvernul bulgar de unul singur». Planul propunea ca oficialii și diplomații UE să fie implicați în monitorizarea și aplicarea legilor, să gestioneze fondurile UE, să supervizeze judecătorii și procurorii, investigatorii. Ei ar urma să fie cei care să urmărească cazurile de corupție politica și crima organizată în care sistemul judiciar nu acționează cu celeritate”, scria The Economist. Cu alte cuvinte, ceva la care Monica Macovei visa și aplica în  România. Ulterior s-a autopropus ministru al Justiției in Bulgaria, însă era prea târziu – liderii bulgari  ”reușiseră” deja să-și anihileze propriul stat.

Lucrurile pot părea mai limpezi cititind comunicatele de presă ale Comisiei Europene despre rapoartele MCV pentru Bulgaria în lumina concluziilor trase de Spasimir Domaradzki, profesor de științe politice la Universitatea Lazarski din Varșovia, despre situația Bulgariei. ”În Bulgaria, capturarea statului este tolerată de Bruxelles pentru că aici absența statului de drept nu se datorează opoziției față de UE, ci oportunismului”. ”Însă distribuirea fondurilor UE de către elitele politice este posibilă doar dacă robinetul fondurilor este deschis. De aceea, politicienii bulgari preferă să se comporte ca niște guvernatori UE într-o colonie, nu să promoveze o viziune pentru prosperitatea alegătorilor”.

Prin urmare, așa cum activiștii anticorupție din Bulgaria se simt abandonați de către UE odată cu acest raport MCV pozitiv care închide ochii la ”brigăzile de represalii” ale procurorilor bulgari, la afacerile necurate ale magistraților și la modul autoritar în care este condus Parchetul General doar pentru că guvernul este obedient la Bruxelles, raportul MCV dur în cazul României, la fel și avertismentele Rusiei lui Putin sau criticile Americii lui Trump la adresa României arată un lucru îmbucurător – există încă un stat român,

Nucleara: Rareș Bogdan aruncă în aer planurile lui Orban – lucrare contra șefului PNL?

23 oct.

Rareș Bogdan

Nucleara: Rareș Bogdan aruncă în aer planurile lui Orban – lucrare contra șefului PNL?

O cădere a propunerii de guvern la votul de investire ar fi o lovitură pentru Ludovic Orban – și motiv pentru a se cere înlocuirea lui cu un personaj mai agreat de președintele Iohannis… și de ”sistem”

BUCUREȘTI, 23 oct – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Negocierile pentru asigurarea susținerii viitorului Guvern Orban la investitură au luat ieri o turnură favorabilă liderului liberal. Liderii ALDE și UDMR au acceptat să susțină, chiar dacă asta va însemna să voteze alături de oamenii lui Traian Băsescu din PMP.

Dar, cele două partide au condiții pe care le-au pus clar lui Ludovic Orban – ALDE a cerut menținerea SIIJ și a cotei unice de impozitare, iar UDMR a cerut păstrarea sistemului de vot într-un singur tur pentru primari.

”Nucleara” avea să explodeze spre seară când, în ciuda asigurărilor oferite de președintele PNL partidelor pentru susținerea în Parlament, prin-vicepreședinte PNL, Rareș Bogdan, a declarat exact ce NU doresc ALDE și UDMR!

”Secția de investigare a magistraților o vom desființa, vă spun din start: vom desființa secția de magistrați!”, a spus Rareș Bogdan la RTV, completând ”Este una dintre marile probleme care ne-a generat acest MCV catastrofal 10 ani de zile”.

Iar ca să fie tacâmul complet, Rareș Bogdan s-a referit și la alegerile pentru primari – problema UDMR!

”Alegerile pentru primari, în două tururi de scrutin”, a declarat ferm Bogdan, continuând cu tupeu maxim – ”Sunt absolut convins că atât domnul Tăriceanu, cât și domnul Kelemen Hunor sunt responsabili și vor ști că trebuie să acorde votul de învestitură unui Guvern Orban care să ducă România exact acolo unde îi este locul, în rândul țărilor civilizate”.

Cert este că azi Ludovic Orban va trebui să explice această atitudine a ”adjunctului” său. O schimbare explicabilă… doar într-un singur fel: se dorește eșecul lui Orban!

Reamintim că mâine se împlinește termenul constituțional când premierul desemnat trebuie să prezinte formula guvernamentală – și să se decidă agenda investirii cabinetului. Ori, în atare condiții, declarația lui Rareș Bogdan aruncă totul în aer.

Să fie vorba de o inițiativă a lui, personală – sau de o lucrare cu ”învoire”? Și cu ”spate” asigurat? O eventuală cădere a propunerii de guvern la votul de investire ar fi o lovitură pentru controversatul Ludovic Orban – și motiv pentru a se cere înlocuirea lui cu un personaj mai dinamic – și mai agreat de președintele Iohannis… și de ”sistem”.

Adică, o ”lucrare” pentru ca Orban să fie înlocuit cu Rareș Bogdan.

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20191023/27951713/Nucleara-Rares-Bogdan-arunca-in-aer-planurile-lui-Orban-lucrare-contra-sefului-PNL.html

Înfrângere importantă suferită de PNL – ar putea anula șansele Guvernului Orban!

23 oct.

Ludovic Orban, președintele PNL

Înfrângere importantă suferită de PNL – ar putea anula șansele Guvernului Orban

Deputații au respins una dintre cel mai importante proiecte legislative ale USR – una dintre condițiile principale puse pentru susținerea guvernului Orban

BUCUREȘTI, 22 oct – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Acum puțin timp, deputaţii din Comisia Juridică au adoptat raportul de respingere a proiectului USR de desfiinţare a Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, una dintre cerințele principale ale partidului lui Dna Barna pentru a susține guvernul Orban.

Raportul de respingere a fost adoptat cu 12 voturi ”pentru” şi 10 ”împotrivă”.

Acum, decizia aparține plenului Camerei Deputaților, care este prima cameră sesizată. Pentru această lege, camera decizională este Senatul, unde PSD deține controlul deocamdată.

Mediafax anunță că în cadrul dezbaterilor de azi, a fost amintit şi proiectul de raport MCV ”care este critic la adresa existenţei SIIJ, precum şi despre faptul că Bulgaria ar putea să iasă de sub incidenţa Mecanismului de Verificare şi Cooperare.

De asemenea, liberalii au folosit în comisie argumentul că SIIJ ”intimidează” magistraţii şi că Secţia ar fi fost ”creată pentru a controla Justiţia”.

”Această Secţie este o pagubă”, a spus deputatul USR Stelian Ion, ”nu ştim cu ce magistraţi aţi discutat, dar asociaţiile reprezentantive ale magistraţilor au invocat acest argument. Dacă vă faceţi că nu vedeţi, e treaba voastră, dar să ştiţi că pierdeţi orice credibilitate pe care de altfel nu aţi avut-o niciodată. Aţi încercat să aduceţi modificări negative legislaţiei”.

SIIJ e conţinută şi în raportul precedent MCV, este şi în cel actual, şi recomandarea este aceeaşi, respectiv că e o soluţie nefericită şi se recomandă desfiinţarea, a spus fostul ministru al Justiției, liberalul Cătălin Predoiu.

”Vreau să vă citesc presa naţională de azi care, citând surse de la Bruxelles, se pare că Bulgaria va fi scoasă de sub monitorizare”, a explicat Predoiu. ”Începând cu acest raport Bulgaria devine practic un stat ca şi statele vechi fondatoare ale UE, fără niciun fel de diferenţă”.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20191022/27945543/infrangere-importanta-suferita-de-PNL–ar-putea-anula-sansele-Guvernului-Orban.html

Verdict grav după MCV: ”Opoziția a folosit Bruxelles… dar tot ca pe slugi îi vor trata!”

23 oct.

Partidul Naţional Liberal, Ludovic Orban, Manfred Weber

Verdict grav după MCV: ”Opoziția a folosit Bruxelles… dar tot ca pe slugi îi vor trata!”

”Odată stabilit ”profilul de țară”, greu se schimbă! Acum solidaritatea este inexistentă, măcelul războiului româno-român continuă cu furie”

BUCUREȘTI, 23 oct – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Raportul MCV – nu doar nefavorabil României, dar și umilitor prin comparația cu Bulgaria, a generat multe comentarii – plus întrebări firești asupra a ceea ce se întâmplă în relația cu Bruxelles-ul.

Unul dintre cei mai apreciați analiști politici, Constantin Gheorghe, fost consilier al lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, a explicat clar și concis cum se poate traduce raportul MCV.

”Opoziția, din ura ei patologică față de PSD, a folosit Bruxellesul pentru a-i face guvernarea imposibilă”, este verdictul analistului, care consideră că ”raportul MCV este din această serie”.

Dar, atrage atenția Constantin Gheorghe, ”de băgat în rahat au băgat România, nu doar Guvernul, care, ce să vezi, este al pomenitei Românii, până la urmă”.

Iar apreciatul analist pune o problemă de logică a relațiilor statuate între România și UE: ”Iohannis, Orban, Barna, și ceilalți care se ocupă cu pâra la Bruxelles își închipuie că, dacă vor veni ei la putere, atitudinea față de România se va schimba?”

”De ce s-ar schimba? Doar pentru că ei declară sus și tare că sunt băieții buni? Haida-de!”, scrie analistul, care trage atenția că ”Odată stabilit ”profilul de țară”, greu se schimbă. Cred ei că PPE va fi blând cu ei, doar pentru că sunt din aceeași familie politică? Tot ca pe slugi îi vor trata!”.

De fapt, scrie Constantin Gheorghe, ”ne-am pus singuri cu spatele la zid – și plătim prețul mentalității noastre, de veșnici umblători cu căciula în mână pe la Marile Porți, pentru a obține un fleac de putere, plătind pentru ea cât nu putem duce”.

Trecând peste aspectele ”patologice”, analistul pune o întrebare firească: ”Oare cum am ajuns în fundătura asta, ca națiune?”. Iar răspunsul e clar:

”Din imposibilitatea noastră de a construi nici cel mai mic consens asupra unui proiect național minimal, măcar câteva obiective, legate de dezvoltare, de echitate socială, de păstrarea unor elemente ale identității naționale”, scrie Constantin Gheorghe, care consideră că acele minime obiective ”ar da un sens solidarității naționale”.

În acest context, ”acum solidaritatea este inexistentă, măcelul războiului româno-român continuă cu furie”.

”De asta nu mai contează nici Raportul MCV, nici intrarea noastră în Schengen – sunt subiecte marginale, fără impact asupra vieții noastre”, consideră analistul care atrage atenția că ”altele sunt problemele: democrația de fațadă, revenirea la practici totalitare, disoluția sistemului politic, slăbiciunile economiei naționale, exodul mâinii de lucru, demografia”.

Din păcate, fostul consilier politic al liderilor istorici ai PSD este sceptic în privința (rezolvării) acestor probleme esențiale:

”Nu le vom rezolva, pentru că nu suntem capabili de solidaritate – și nici să gândim cu capul nostru nu vrem”, scrie Constantin Gheorghe, încheind cu ceea ce ar trebui să fie un slogan al României lui Iohannis – ”Asta e! Ghinion!”.

Read more: https://ro.sputnik.md/International/20191023/27951836/Verdict-grav-dupa-MCV-Opozitia-a-folosit-Bruxelles-dar-tot-ca-pe-slugi-ii-vor-trata.html

Dan Barna, făcut praf de Ingrid Mocanu: ”Săraca râmă! Atât a putut omulețul”!

23 oct.

Dan Barna

Dan Barna, făcut praf de Ingrid Mocanu: ”Săraca râmă! Atât a putut omulețul”

Asocierea RISE Project cu PSD și mai ales cu Viorica Dăncilă este una dintre cele mai ciudate idei, Ingrid Mocanu a reacționat după ce Barna a venit cu ciudata teorie!

BUCUREȘTI, 23 oct – Sputnik, Dragoş Dumitriu. Președintele USR, Dan Barna, a avut aseară una dintre cele mai ciudate reacții în legătură cu ancheta jurnalistică împotriva sa – și a urmările din justiție. Dan Barna a sugerat, nici mai mult nici mai puțin, ca în spatele anchetei RISE Project s-ar afla… Viorica Dăncilă!

Argumentul lui Barna pleacă de faptul că jurnaliștii ”au spus că au primit din Ministerul Fondurilor Europene dosarul complet al rambursării mele, că a fost o persoană de bună credință care le-a transmis tot dosarul, dincolo de răspunsul oficial al ministerului”.

”A plecat dintr-o instituție controlată de doamna Dăncilă, a ajuns într-o anchetă jurnalistică, perfect legitimă, evident, s-a întors la o altă instituție controlată de dna Dăncilă…”, explică Barna, care continuă ”Putem trage concluzia că ar veni dinspre contracandidatul direct pentru turul doi, PSD”.

Mai mult, Dan Barna recunoaște că nu are probe sau date, ba chiar renunță la expresia sa favorită ”să acceptăm logica” și spune simplu: ”Nu am date… este o părere personală, cum la fel de bine orice e legată de cine e în spatele acestui succes de coordonare mediatică”.

Cert este că asocierea RISE Project cu PSD și mai ales cu Viorica Dăncilă este una dintre cele mai ciudate idei – și ne întrebăm oare ce alte explicații ciudate va mai da liderul USR?

Noroc cu fostul său consilier, Andrei Caramitru, care pune lucrurile mai în logica stării de fapt. ”Atacul ăsta a venit imediat după ce 50 din 53 din comitetul politic al USR au votat contra participării la guvern”, a transmis Andrei Caramitru luni seara.

O reacție dură a venit câteva ore mai târziu de la Ingrid Mocanu. Fostă colegă de facultate cu Dan Barna, cunoscuta avocată nu-l iartă deloc!

”Săraca râmă! Nici curaj nu are să rostească un cuvânt despre servicii ori Iohannis. Atât a putut omulețul… cică Veo face nasoale de dosare în țărișoară”, scrie cu ironie mușcătoare Ingrid Mocanu, care completează în același ton ”măi, Veorela, de ce mi-ai făcut, măi fată, dosar pe nedrept?”.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20191023/27951764/Dan-Barna-facut-praf-de-Ingrid-Mocanu-Saraca-rama-Atat-a-putut-omuletul.html

Liviu Pleșoianu și Daniel Dragomir îl demască și îl fac praf pe Tăriceanu!

23 oct.

Liviu Pleșoianu

Liviu Pleșoianu și Daniel Dragomir îl demască și îl fac praf pe Tăriceanu!

”E doar un contorsionist politic, unul capabil să-și răsucească aproape inuman caracterul – Orban îl numea „laș” și „penibil””

BUCUREȘTI, 23 oct – Sputnik, Evan Răutu. Când Daniel Dragomir a lansat platforma civică ”România 3.0”, Călin Popescu Tăriceanu și  Liviu Pleșoianu au fost principalii invitați, susținând discursuri puternice, antisistem.

Acum, după declarațiile de ieri, Tăriceanu pare a fi gata să se întoarcă în ”sistem” – votând guvernul Orban și făcând jocul lui Iohannis. ”Virajul” liderului ALDE este aspru taxat de cele două personalități antisistem.

”Mulți mă certau când spuneam că „lordul politicii românești” e doar un contorsionist politic, unul capabil să-și răsucească aproape inuman caracterul…”, declară Liviu Pleșoianu, amintind că ”în luna iunie, la precedenta moțiune, Tăriceanu îl numea pe Orban „șomer politic”, iar Orban îl numea pe Tăriceanu „laș” și „penibil””.

Ironic, Liviu Pleșoianu trage concluzia firească: ”Paradoxal, amândoi aveau dreptate…”.

Cu umorul său specific, colonelul de Intelligence Daniel Dragomir face aluzie la pasiunea lui Tăriceanu pentru automobile și competițiile de gen.

”Domnul Tăriceanu l-ar face invidios pe cel mai bun pilot de Formula 1 în cursa de la Monte Carlo la câte curbe a reușit să ia în ultimele luni”, scrie colonelul Dragomir.

Colonelul Dragomir sintetizează parcursul sinuos al politicianului: ”De la Dragnea la Dăncilă, apoi la Ponta și Diaconu și acum la Orban și Iohannis”.

”Noi sa fim sănătoși”, încheie ironic Daniel Dragomir.

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20191023/27951890/Liviu-Plesoianu-si-Daniel-Dragomir-il-demasca-il-fac-praf-pe-Tariceanu.html

Veste bună pentru milioane de angajaţi: salariul minim se majorează!

23 oct.

Roni

Veste bună pentru milioane de angajaţi: salariul minim se majorează

De miercuri, Executivul va pune în dezbatere publică o Hotărâre de Guvern prin care va fi majorat cu o sumă importantă salariul minim pe economie.

BUCUREŞTI, 23 oct – Sputnik, Doina Crainic. Executivul Dăncilă va pune de miercuri în dezbatere publică o Hotărâre de Guvern prin care salariul minim pe economie va fi majorat cu 100 de lei, a anunţat ministrul demis al Muncii, Marius Budăi.

Guvernul actual deja a stabilit că salariul minim diferențiat din domeniul construcțiilor să fie păstrat la 3.000 de lei în 2020.

„Cuantumul salariului de bază minim se stabilește prin aplicarea unui coeficient raportat la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, potrivit legii”, se precizează în iniţiativa legislativă.

Astfel, sunt reglementate 11 categorii de pregătire, de la muncitori necalificați, al căror salariu este cel minim, până la absolvenții de studii superioare de lungă durată cu doctorat în domeniul activității desfășurate, ale căror venituri trebuie asigurate prin multiplicarea salariului minim cu coeficientul de 2,8.

Guvernul Dăncilă a fost demis recent prin moțiune de cenzură şi va fi înlocuit curând cu un nou Executiv, ale cărui planuri privind salariile minime sunt încă necunoscute.

„Păi să-i vedem noi pe ăia să continue ceea ce am început noi, să aibă a doua cea mai mică taxare din UE, să aibă şomajul la 3%, să majoreze salariile cu 49%, pensiile cu 45%, şi cu toate acestea, datoria publică în procent din PIB să fie scăzută, pentru că avansul economic al României în ultimii trei ani a făcut ca, pentru prima dată în istoria României, PIB-ul României să treacă de 1.000 de miliarde de lei”, a declarat Budăi la Botoşani, la o întâlnire electorală cu simpatizanţii şi primarii PSD, potrivit România TV.

Read more: https://ro.sputnik.md/society/20191023/27954584/Veste-buna-pentru-milioane-de-angajati-salariul-minim-se-majoreaza.html

Acordul Putin-Erdogan: forțele rusești și siriene vor fi desfășurate în nord-estul Siriei!

23 oct.

Президент Реджеп Тайип Эрдоган встретился с Президентом Российской Федерации Владимиром Путиным

Acordul Putin-Erdogan: forțele rusești și siriene vor fi desfășurate în nord-estul Siriei

Poliția militară rusă și trupele siriene vor fi desfășurate în nord-estul Siriei, în timp ce operațiunea Turciei ”Izvorul Păcii” va continua într-o zonă limitată, au convenit Putin și Erdogan după discuții îndelungate.

BRUXELLES, 23 oct – Sputnik, Daniela Porovăț. Moscova înțelege motivele din spatele incursiei Turciei în Siria, a spus Vladimir Putin, totuși el a subliniat că nu trebuie căzut în capcana teroriștilor și că integritatea teritorială a Siriei trebuie respectată. În cele din urmă, țara trebuie eliberată de orice ”prezență militară străină ilegală”, a adăugat președintele, reiterând astfel poziția constantă a Moscovei, relatează RT.

Discuțiile de aproape șapte ore de la Soci, în Rusia, între Putin și Erdogan au fost concentrate pe situația din Siria, în particular pe ofensiva din regiunea de nord-est.

Acordul spune că milițiile kurde – ținta principală a operațiunii turcești – trebuie să se retragă în teritoriul sirian la 30 de km de la granița cu Turcia. Operațiunea lui Erdogan, în același timp, va continua într-o zonă limitată – între orașele Tell Abyad și Ras al-Ayn, până la 32 de km în interiorul teritoriului sirian.

Alte părți ale graniței siriene – de la Kobani la Tell Abyad și de la Ras al-Ayn la granița irakiană – vor fi controlate de armata siriană și grăniceri, susținuți de poliția militară rusă.

În același timp, zonele neafectate de operațiunile militare turcești vor fi patrulate de militarii turci și de poliția militară rusă până la 10 km în interiorul teritoriului sirian.

Problema multiplelor închisori și câmpuri de detenție din nord-estul Siriei unde luptătorii Statului Islamic sunt deținuți a fost menționată în mod special. Putin a subliniat că haosul inevitabil creat de operațiunea Turciei nu trebuie să le permită să evadeze.

”E important ca membrii organizațiilor teroriste, incluzând ISIS, a căror militanți sunt ținuți captivi de către grupările armate kurde și care încearcă să evadeze, să nu profite de acțiunile forțelor armate turce”, a subliniat Putin.

Ministrul de Externe Sergey Lavrov i-a urgentat pe cei care au creat și au menținut închisorile să înțeleagă ”responsabilitatea” lor în a preveni evadarea deținuților ISIS.

Read more: https://ro.sputnik.md/Rusia/20191023/27954453/Acordul-Putin-Erdogan-forele-ruseti-i-siriene-vor-fi-desfurate-n-nord-estul-Siriei.html

Summitul și Forumul Economic Rusia-Africa a început la Soci, în Rusia!

23 oct.

Волонтер на экономическом форуме Россия - Африка в Сочи.

Summitul și Forumul Economic Rusia-Africa a început la Soci, în Rusia

La evenimentul de două zile, găzduit de Rusia și Egipt, au venit peste 3000 de reprezentanți ai mediului de afaceri din Africa.

BRUXELLES, 23 oct – Sputnik, Daniela Porovăț. Evenimentul inaugural al Summit-ului și Forumului Economic Rusia-Africa și-a primit astăzi oaspeții la Parcul Sirius de Știință și Artă din Soci.

Reuniunea va duce la acorduri de afaceri în comerț și investiții între Rusia și națiunile de pe continentul african.

Forumul va începe cu un discurs al președintelui Rusiei Vladimir Putin și al președintelui egiptean Abdel Fattah el-Sisi în plenul forumului, iar apoi va avea loc un mic dejun de lucru cu liderii celor mai importante organizații africane.

Read more: https://ro.sputnik.md/Rusia/20191023/27954863/Summitul-si-Forumul-Economic-Rusia-Africa-a-inceput-la-Soci-in-Rusia.html

Sub fiecare pas după pas pe care îl face Klaus Iohannis pe scara spre un nou mandat și spre acapararea totală a puterii se află câte un cadavru!

23 oct.

Sub fiecare pas după pas pe care îl face Klaus Iohannis pe scara spre un nou mandat și spre acapararea totală a puterii se află câte un cadavru.

PAH, despre declarația lui Iohannis privind accidentul din Ialomița: Sub fiecare pas după pas pe care îl face Klaus Iohannis pe scara spre un nou mandat și spre acapararea totală a puterii se află câte un cadavru

PAH, despre declarația lui Iohannis privind accidentul din Ialomița:

Jurnalistul Patrick Andre de Hillerin trece în revistă, într-un editorial pentru Libertatea, toate momentele în care președintele României Klaus Iohannis „a speculat morțile convenabile”, începând cu tragedia de la Colectiv, continuând cu drama din Caracal și ajungând la cumplitul accident din Ialomița, de sâmbătă, despre care președintele a declarat că s-a întâmplat din vina PSD.
„Președintele României, Excelența Sa Klaus Werner Iohannis, pare, adesea, a avea reale probleme de a vorbi despre ființe. Nu știu de ce i se întâmplă astea, de ce nu-l prea interesează problemele oamenilor care încă trăiesc, de ce empatia sa socială nu se face simțită atunci când în propoziție ar trebui să fie cei care mai respiră. Greu, dar respiră. (…) Când însă prin cadru trec niște morți, Măria Sa prinde viață, se însuflețește, e vioi și locvace. În noiembrie 2015, după accidentul de la Colectiv, Înălțimea Sa a melițat zile în șir despre corupție, tragedie, România, Europa, vinovați, inocenți, durere, PSD, iar corupție, iar PSD, iar durere”, scrie jurnalistul .
De atunci și până azi, subliniază PAH , „Klaus Iohannis a speculat mereu morțile convenabile”. N-a prea ratat nici o ocazie, constată jurnalistul, decât dacă, nu cumva, „decesele utile nu se suprapuneau cu vreuna dintre desele vacanțe”.
„Au murit, pe loc, 10 oameni. Ce facem? Păi atacăm PSD și decretăm, cu voia Măriei Noastre, că e mare nevoie de un guvern liberal. Asta nu mai este politică, nu mai este campanie electorală. Acest tip de comportament are un nume clar în literatura de specialitate. Se numește necrofilie. Sub fiecare pas după pas pe care îl face Klaus Iohannis pe scara spre un nou mandat și spre acapararea totală a puterii se află câte un cadavru”, explică Patrick Andre de Hillerin.
Reamintim că, după tragicul accident de sâmbătă din Ialomița, în urma căruia 10 persoane și-au pierdut viața, președintele Klaus Iohannis a declarat că „lipsa de infrastructură ucide, precum și corupția ucide. Această nepăsare criminală a PSD costă vieți de români”.

NAZISTUL KLAUS ADOLF JOHANNIS,INALTA TRADARE SI STRANIA AMORTEALA A CANDIDATILOR PREZIDENTIALI!

23 oct.

     Iohannis, înalta trădare și strania amorțeala a candidaților prezidențiali „Un om din Tecuci avea un motor. Dar nu […]

Klaus Iohannis, personaj tabu: Contracandidații au primit ordin să nu-l critice pe impostorul și trădătorul de la Cotroceni

   Iohannis, înalta trădare și strania amorțeala a candidaților prezidențiali

„Un om din Tecuci avea un motor. Dar nu i-a folosit la nimic.” Greu să nu-ți zboare gîndul la cuvintele marelui poet Mihai Ursachi privind la actuala clasă politică a României într-un moment în care mai nimic nu se leagă. Avem președinte, avem parlament, avem o brumă de guvern, dar nu par să ne folosească la ceva. Nu mai e clar ce va aduce viitorul imediat, dar șansele pentru o criză politică prelungită sporesc cu fiecare clipă. Ca să fie bîlciul complet, avem personaje grele care se apropie periculos de mult, cu adevărat de data asta, de acuzația de înaltă trădare.

Felul cum se derulează evenimentele după căderea guvernului Dăncilă îi face pe tot mai mulți observatori ai scenei politice să se întrebe dacă președintele Klaus Iohannis, marele artizan al debarcării executivului, a avut în cap vreun pas doi după reușită. Pentru că mai degrabă pare că nu. De aici și observația corectă a lui Adrian Năstase, că politicienii români sunt experți în a provoca crize politice din care nu mai știu să iasă.

Că la București s-ar putea intra într-o criză guvernamentală de lungă durată ar mai fi cum ar mai fi, dar anumite gesturi ale președintelui Klaus Iohannis sunt atît de grave încît e de neînțeles de ce nu provoacă reacții mai serioase. În treacăt fie spus, însă, asistăm oricum la o campanie prezidențială fără precedent, în care principala grijă a nenumăraților concurenți e să nu cumva să-l atingă pe președintele în exercițiu.

Concret, am aflat ieri de la președintele aflat la o reuniune a celor 27 de șefi de stat și de guvern din UE, la Bruxelles, un fapt stupefiant: anume că îi va spune Ursulei von der Leyen că nu acceptă ca Guvernul Dăncilă, fiind demis, să facă propunerea de comisar european și aceasta să fie acceptată.

O să discut cu doamna Von der Leyen. Este din partea noastră, din păcate, un blocaj, care se numește Guvernul Dăncilă. Eu o să mă opun ferm la așa ceva, fiidcă un guvern care a fost demis de drept în parlamentul României nu poate să facă propunere în numele României, pentru următorul mandat al Comisiei, în care cu certitudine acest guvern nu va avea niciun rol. Nu o să discut despre nume de posibile propuneri, dar îi voi spune foarte clar doamnei președinte ales că nu pot accepta ca un guvern demis să facă o propunere care să fie și acceptată”.

Și a mai adăugat președintele: Eu sper să nu ajungem în situația total de nedorit să nu se poată progresa pe formarea Comisei din cauza României. Eu totuși sper să avem suficientă luciditate în Parlament.

Într-o discuție informală cu jurnaliștii, el a reafirmat că se va implica la nivelul UE pentru a nu fi acceptat un comisar european propus de un Guvern demis, respectiv europarlamentarul PSD Dan Nica. Iohannis nu a putut oferi un răspuns satisfăcător presei cînd a fost, însă, întrebat dacă e conștient că propunerile de comisar au fost făcute de un guvern legitim la momentul respectiv. Mici amănunte nesemnificative…

Klaus Iohannis are deja la activ acțiuni stranii, îndreptate împotriva intereselor naționale și care i-au atras amenințarea cu o plîngere penală pentru înaltă trădare, acum un an. Între altele, i se reproșau declarațiile publice conform cărora România nu e pregătită pentru preluarea președinției europene.

La acea vreme, puteam vorbi de o exagerare din partea PSD, la fel cum exagerase și Ludovic Orban cînd o reclamase pe Viorica Dăncilă la parchet pentru înaltă trădare. Ironia sorții face, însă, ca PSD să tacă mîlc acum, în plină campanie și în momentul în care președintele țării s-a apropiat cel mai periculos de acuzația de înaltă trădare.

Pentru că Art. 394 din Codul penal care reglementează trădarea sună cam așa:

Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:

  1. a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;
    b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;
    c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;
    d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”

Iar art. 398 ne informează că atunci cînd fapta e săvîrșită de un membru al CSAT se numește înaltă trădare și se sancționează cu pînă la 25 de ani de închisoare.

Or, românii tocmai au aflat de la președinte că a intrat în legătură cu o organizație de la Bruxelles și cu liderii ei în scopul subminării politice – prevăzute de alineatul b – a statului român prin blocarea desemnării unui cetățean român într-un înalt post la care are dreptul, cu riscul ca România să piardă respectivul post din cauza crizei politice interne.

Nu vom spune că e cazul declanșării acum a punerii sub acuzare a președintelui, s-au jucat destul politicienii autohtoni cu asta cînd nu era cazul.

Dar e de neînțeles cum singura reacție politică mai dură vine de la outsiderul politic Cătălin Ivan, candidat prezidențial, care o spune de-a dreptul: Klaus Iohannis blochează acum numirea comisarului dintr-un calcul foarte simplu, interesele străine îi spun că în momentul în care Klaus Iohannis are propriul guvern va numi un comisar agreat de cei din afară. Eu aș pune pariu că nu va fi Orban cel care va ajunge premier, ci eventual Siegfried Mureșan. Acesta este omul Germaniei la Bruxelles, nu omul României. În primul mandat am fost acolo, vă spun ca europarlamentar. Mureșan a venit de la Berlin, nu de la București, a fost neinspirat pus de Băsescu pe listă, probabil tot la cerința celor de acolo, a ajuns în Parlamentul European, al dooua zi a fost numit purtător de cuvânt al PPE, cel mai mare grup politic din PE. Un om fără experiență, era clar că nu a fost pus de România.”, a declarat Cătălin Ivan, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu.

Acest «Guvern al meu», Guvernul lui Klaus Iohannis, e unul pus tot de afară. Interesele sunt ca în România să existe un guvern agreat de Germania, cu un comisar agreat de Germania, pentru că și la Bruxelles sunt jocuri de putere foarte multe. Cam acestea sunt interesele lui Klaus Iohannis., a adăugat Ivan.

Klaus Iohannis a presat pe dărîmarea guvernului în plină campanie prezidențială, a încredințat guvernarea unui partid cu 20% pondere parlamentară, a reușit blocarea numirii unui comisar din partea României, a contribuit prin asta la blocarea votării Comisiei Europene, nu pare să aibă soluții limpezi pentru cazul în care PNL nu reușește să treacă un cabinet, și chiar dacă o face, va fi un executiv de tip frunză-n vânt, capabil să cadă în orice moment.

La fel de bine se poate ca România să rămînă cu un guvern interimar mult și bine, să nu se poată elabora bugetul de stat și chiar să se ajungă la anticipate, ceea ce ar duce la aglomerarea a două rînduri de alegeri în decurs de 3 luni sau mai puțin.

Președintele s-a activat misterios și brusc (unii spun că vizita la New York ar fi fost catalizatorul), a creat un haos veritabil în politica românească și nimeni nu a oferit încă o explicație plauzibilă. Și totuși, mai mult ca niciodată, Klaus Iohannis e la adăpost de criticile pe care le merită. Poate asta să fie cu adevărat marea enigmă a perioadei: de ce au amuțit brusc partidele în plină campanie prezidențială și îi lasă lui Iohannis teren neîngrădit să zburde?

                                                                                                    Bogdan Tiberiu IACOB

Sursa: inPolitics.ro

De ce românii sunt într-atât de toleranți cu răul într-o lume a răului intolerant?

23 oct.

De ce românii sunt într-atât de toleranți cu răul într-o lume a răului intolerant?

Imagini pentru URSULA VON DER LEYEN,IOHANNIS,POZE

 

 

Moto: 1) Germani, germani, peste tot… Germania mai presus de toate ( imnul rasist al Germaniei) Visul Ursulei von der Leyn – o Europă a Germaniei federale. Visul lui Johannis – Gauleiter pe viață al României. 2) De ce Johannis a vizitat-o pe Ursula von der Leyn? Nu vi se pare dubioasă întâlnirea președintelui României cu șefa Comisiei Europene, privind nominalizarea comisarului român? De ce Ludovic Orban a mers la ambasadele SUA, Germaniei și Austriei înainte de prezentarea noului guvern în parlament? Nu vi se pare bizar?

Notă: Eu nu sunt pesedist, nici măcar nu-i simpatizez pe politicieni de stânga cum nu simpatizez nicio formațiune politică și-i avertizez în această ordine de idei pe trollii cretini să nu mă mai înjure și să nu mă trimită la cimitir, că nu dețin ei adevărul absolut, căci nu suntem în dictatură – cine nu-i cu noi e împotriva noastră, vorba marelui criminal Stalin, ci suntem în democrație, chiar dacă e o democrație precară. Cei care mai gândim rațional și nu emoțional sau fanatic ideologic știm că adevărul e undeva la mijloc. EU, ÎNAINTE DE A FI DE DREAPTA SAU DE STÂNGA, ca să-l parafrazez pe Lucrețiu Pătrășcanu, SUNT ROMÂN. EU SUNT ROMÂN ȘI PUNCTUM, cum afirma Eminescu.

Și dacă o formațiune politică face ceva concret pentru români, cum a făcut PSD-ul, ei bine atunci nu pot să nu-i apreciez. și nu pot să tac.

De ce românii n-au votat Referendumul pentru familie dar au votat la Referendumul șmecheresc al lui Băsescu și Johannis?

De ce românii au votat cu Băsescu a doua oară și de ce vor vota cu Johannis a doua oară? De ce îl simpatizează românii pe Satana distrugător, crezându-l Dumnezeul salvator și sunt orbi și surzi la naționaliști care au făcut ceva pentru ei?. Istoria noastră e un lung șir de sfinți martiri ai neamului românesc – începând cu Burebista( asasinat) , Decebal( s-a sinucis) și continuând cu Ștefan cel Mare ( asasinat de un medic evreu, trimis special de hanul tătăresc, şi despre Ioan Klingersporn, un medic german din Nurnberg. Aceşti doctori mai mult îl chinuie pe voievod, arzându-i rana cu fierul roşu şi propunând tratamente ineficiente); Mihai Viteazul ( asasinat de sași – Miron Costin a scris în cronica sa următorul comentariu, după ce a relatat uciderea lui Mihai: „Și așea s-au plătitu lui Mihai Vodă slujbele ce-au făcutu nemților”) ; Alexandru Ioan Cuza – detronat de monstruoasa coaliție – în frunte cu IC Brătianu ; Mihai Eminescu, închis la nebuni din ordinul premierului liberal I. C.Brătianu și a ambasadei austriece apoi asasinat , C.Z. Codreanu, unul din cei doi incoruptibili din perioada interbelică (asasinat mișelește din ordinul regelui de etnie germană Carol al II-lea); mareșalul Ioan Antonescu ( al doilea incoruptibil arestat de idiotul util rușilor Mihai I de Hohenzollern , predat comuniștilor), condamnat și împușcat de comuniști.

De ce votăm președinți care instigă la ură a românilor contra românilor și lansează de la înălțimea funcției prezidențiale ( Băsescu și Johannis) un flux continuu de minciuni sfruntate și știri false alarmiste spre a induce o stare de anxietate în societate ca de pildă – nu mai sunt bani de pensii și salarii.

De ce!??! Cred că răspunsul cel mai veridic îl dă economistul Ilie Șerbănescu:

”Pensionarii înșiși și-au tăiat singuri, prin vot liber consimțit, craca de sub picioare: să-ți mărească pensiile PSD și tu să votezi cu Iohannis și Băsescu!” Monica Krueger 6 septembrie Eu i-as adăuga și pe bugetari: Să-ți mărească PSD salariile și tu să votezi cu Johannis si Barna? Asta înseamnă sa folosești drujba pentru craca de sub picioare! Pe urmă aș adăuga pe ansamblu: Să aducă PSD țara pe primele doua locuri în Europa cu o creștere economica sustenabilă și o parte a poporului să-l aduleze pe Johannis care blochează țara. Asta înseamnă sa fii un popor tembel.”

Nu găsesc decât o singură explicație în această percepție deformată a realității – avem o tară psihică – anume suferim de sindromul Stockholm.

Avem tendința mai mult sau mai puțin inconștientă de a inversa valorile binelui și răului – Răul e cel bun , e salvatorul ( de PSD ciuma roșie ) și Binele( PSD a mărit salariile și pensiile , ah a amanetat viitorul) e răul absolut.

Cred că această psihologie a poporului român se trage din istoria noastră mioritică. Prinși mereu și mereu în menghina marilor imperii, am fost nevoiți m mereu și mereu să facem pact cu diavolul pentru a trece puntea.

Aflați la răscruce de vânturi românii au mizat mereu pe Răul salvator al alogenilor. Că nu întâmplător, liberalii l-au alungat de pe tron pe domnitorul autohton Alexandru Ioan Cuza și au adus un neamț pe care l-au făcut rege. În ereditatea noastră s-a imprimat această racilă a simpatizării cu Călăul – plăcerea masochistă de a ne lăsa dominați de sadismul spânului, de regulă alogen, apărut de nicăieri și care dându-se de trei ori peste cap, se metamorfozează din slugă umilă și mieroasă într-un stăpân crud și crunt, lipsit de scrupule. Vă amintiți cât de era Johannis de slugarnic și mieros și ce promitea el românilor în campania electorală din 2014? O Românie unită și mai puternică. Ce a făcut Johannis din România? A dezbinat-o, i-a instigat la ură pe români contra români, pe tineri contra bătrânilor, diaspora contra românilor din țară, a slăbit-o politic, instituțional și administrativ.

De ce Johannis vrea GUVERNUL LUI și de ce în complicitate cu Orban PNL( deși Constituția îi interzice categoric președintelui să se implice de o parte sau de alta în p lupte politice) cu toate armele nedemocratice să cadă guvernul Dăncilă

De ce credeți că președintele PPE neamțul Manfred Weber – JUBILEAZĂ postând mesaje care îi demască clar satisfacția victoriei? ‘Veşti bune din România unde preşedintele @KlausIohannis l-a propus pe Ludovic #Orban de la @PnlRomania ca prim-ministru. Trebuie să deschidem un nou capitol între România şi Europa, bazat pe solidaritate şi încredere reciprocă. El poate conta pe sprijinul nostru deplin”, a scris Manfred Weber pe contul său de Twitter.

De ce credeți, frați români că Johannis a instigat la ură împotriva PSD, de ce credeți că a făcut tot posibilul să distrugă stânga naționalistă, de ce Victor Viorel Ponta a rupt o zecime din PSD, de ce alți trădători din PSD au jucat d la două capete, de ce a făcut atâtea presiuni asupra guvernului PSD ALDE , de ce în cele din urmă i-a îndoit tăria lui Tăriceanu, de ce a apelat la toate mijloacele nedemocratice, oculte și a făcut tot posibilul să cadă guvernul Dăncilă?

De ce !??! …Pentru că a sosit vremea decontării. Sponsorizările făcute de germani, în speță de PPE-ul condus de Manfred Weber trebuie să se întoarcă înzecit sau chiar însutit. Așa că, frați români să nu vă mai așteptați la creșteri de salarii și pensii și nici la creșteri economice pentru că fondurile europene „nerambursabile” cu care au momit popoarele europene și mai cu seamă cele din Europa de est trebuie să se întoarcă la nemți însutit. Păi credeți că Germania capitalistă aruncă cu bani așa de dragul românilor sau est-europenilor. Vă înșelați amarnic. Capitalistul german învestește un euro și scoate o sută. Iată de ce Johannis a luptat să dea jos guvernul PSD și luptă să mai rămână încă cinci ani la Cotroceni. Ca să-și achite datoriile contractate prin sponsorizări de la nemți care l-au făcut și președinte peste un popor de Harapi-Albi ( adică devotați, supuși, umili fraieri și proștii – omului spân).

Autor: Vasile Anton Ieșeanu

EVE ANGELI – VIENS!

23 oct.

%d blogeri au apreciat: