Arhiva | 12:34 pm

PRESEDINTE SAU GUVERNATOR? SAU CELE MAI TACUTE ALEGERI PREZIDENTIALE DIN COLONIA UESSR?

1 nov.

Conform Constituției României, urmează peste câteva zile să ne alegem un președinte. Conform unei realități, percepute din ce în ce mai corect de tot mai mulți, peste câteva zile urmează să primim un guvernator. Cu mandat de cinci ani. Dacă statul subteran s-a substituit statului constituțional, nu e oare explicabil că și Constituția devine victima unei substituiri? Acest rundă de alegeri este cu totul ieșită din comun. Chiar în comparație cu toate celelalte prezidențiale jucate sau trucate în România. De ce? Pentru că mutarea ne-a fost livrată în plic.

Imagini pentru IOHANNIS,DILIU,POZE"

Care este diferența dintre un președinte de stat și un guvernator al aceluiași stat? Un președinte este ales în urma unei bătălii electorale de către cetățenii care se lasă seduși de discursul și de comportamentul acestuia. Cu speranța că îi va reprezenta. Înțelegând prin aceasta că le va reprezenta interesele. Un guvernator este pur și simplu numit. Din afara statului. De o putere străină. Care nu e întotdeauna ostilă. Dar care e întotdeauna interesată de un câștig substanțial generat de respectiva numire. Guvernatorul trebuie să producă. În timp ce un președinte trebuie să reprezinte.

Factorul extern a intervenit întotdeauna în desemnarea capului statului român prin vot sau prin dictat. Uneori a făcut-o brutal. Pe față. Ostentativ. Explicit. Alteori, factorul extern a intervenit discret. Mascându-și intențiile , respectiv opțiunile, în spatele unor procese și proceduri democratice. Manipulând populația în sensul dorit. Și aducându-l la putere în București pe cel dinainte ales de cancelariile marilor puteri. În ultimii 30 de ani, toate rundele de alegeri prezidențiale au fost marcate de o influență mai mult sau mai puțin discretă, dar întotdeauna decisivă a factorului extern. Acesta, în 2019, face excepție de la regulă.

În acest an 2019 factorul extern nu se mai străduiește aproape deloc pentru a mima procesul democratic în campania electorală prezidențială. De aceea, aceste alegeri nu au practic istorie. Mutarea ne-a fost dată în plic. Și tot ceea ce mai urmează este să constatăm fie că ne ducem, fie că nu ne ducem la vot, că ne-am pricopsit din nou cu Klaus Iohanis pentru încă un mandat de cinci ani. Acesta câștigă fără a face nici cel mai mic efort de a ne demonstra că își merită coronița, în urma unei competiții cu alți candidați. De aceea nu a acceptat nicio confruntare. Nici măcar de formă. Nici măcar de ochii lumii. De ce și cum se produce acest dictat?

Zilele trecute, miliardarul George Soros a făcut o declarație fermă. În sensul că după reculul produs în ultimii ani, planeta se va globaliza din nou. După ce s-au manifestat în mai multe state ale lumii mișcări cu caracter național, care au repurtat o serie de succese, planeta se va supune din nou altor reguli. Urmând ca în fiecare stat în parte și în toate laolaltă lucrurile să fie conduse dintr-un unic centru de comandă. În aceste condiții, mai vizibil sau mai puțin vizibill, pretutindeni alegerile devin o ficțiune, iar Legile Fundamentale, Constituțiile, care garantează suveranitatea națiunilor, urmează să fie puse între paranteze.

În Statele Unite, Donald Trump, ultimul dintre președinții americani care încearcă să se opună statului subteran, militant al globalizării, a intrat în corzi. În corzile Camerei Reprezentanților. Camera Reprezentanților a dat liber punerii președintelui sub investigație și sub anchetă penală. Pe motiv că ar fi încercat să determine o investigație împotriva contracandidatului său Joe Biden. Treaba este serioasă. În numele principiilor globalizării, dar firește, cum se întâmplă întotdeauna, și în interes propriu, Joe Biden s-a folosit de poziția politică pe care a deținut-o în calitate de vicepreședine al Sattelor Unite, pentru a extorca de bani un stat vulnerabil est-european. Ucraina. La fel cum direct și prin interpuși același Joe Biden a procedat și în România. Statul global susținut de statul subteran se apără. Și ripostează. În timp ce investigațiile inițiate de Donald Trump bat pasul pe loc, cele declanșate de adversarii săi sunt în plină desfășurare. De ce am invocat aceast istorie? Pentru a ne putea întoarce ceva mai luminați la oile noastre prezidențiale.

Cred că în acest moment nu mai este un secret pentru nimeni. Germania cancelarului Angela Merkel, în combinație cu nucleul dur al Uniunii Europene pe care îl coordonează, a decis câteva fronturi de luptă în plan economic, în plan politic, dar și în plan geopolitic împotriva Statelor Unite. Mobilul fiind acapararea unor noi piețe de desfacere pentru produsele germane, de procurare la preț scăzut a materiilor prime și forței de muncă, de acces la resurse, dar și de influență în plan politic și chiar militar. Terenul de luptă sunt statele mai vulnerabile din Uniunea Europeană, așa-numita Europă centrală și de est. România fiind în epicentrul acestui spațiu de confruntare. Așa se face că în loc să ne alegem un președinte, după litera și spiritul Constituției, ne pricopsim cu un guvernator. Vârât pe gât în mod ostentativ. Cum spuneam, în persoana lui Klaus Iohannis. Care face jocurile pentru Germania.

Afirmația de mai sus devine mai ușor de înțeles dacă o traduc. Dezvoltam zilele trecute un subiect de scandal. Desemnarea ca ministru al Apărării în viitorul guvern Orban contrar tuturor uzanțelor, a unui militar general cu patru stele, teleportat în guvern din poziția de șef al Marelui Stat Major General. După cum observați, parteerii noștri euroatlantici, cei care veghează la respectarea unui întreg set de valori, au amuțit. Nu vedem nicio reacție externă la acest act de violare a unei reguli elementare care impune ca în fruntea tuturor instituțiilor de forță să existe exclusiv civili. Ce urmează? Mă întrebam în schimbul a ce și-au asumat Klaus Iohannis și Ludovic Orban acest risc. Acum răspund. Și foarte curând vom vedea dacă am sau nu dreptate. Urmează ca toate cele opt mari programe de înzestare ale Armatei Române să fie redirecționate către Germania și parteneri ai Germaniei. Să urmărim cu atenție dacă, de pildă, pușca de asalt va fi trasă spre concernul german HK, iar autovehiculele 8X8 spre Rheinmetall. Fie și numai pentru câștigurile rezultate, Germania va fi răsplătită din plin pentru strădania de a-și pune un guvernator în România. Singura putere care ar putea să se opună și să strice jocurile Germaniei în România este reprezentată de Statele Unite. Numai că Donald Trump și în general Administrația de la Casa Albă sunt paralizate de scandalul declanșat și care poate deveni mai exploziv decât faimosul Watergate.

În alte analize voi explica mai în detaliu cum se face că, în confruntarea geopolitică globală, Constituția unui stat cum e Româna e pusă între paranteze, practic suspendată, iar alegerile nu mai reprezintă o competiție la vedere, ci un simplu simulacru la capătul căruia nu mai contează nici măcar votul acelui cetățean care nu s-a lăsat manipulat. Și voi mai explica de ce Germania, care a câștigat acest război de etapă cu Statele Unite, adjudecându-și România, mai întâi economic, apoi politic și în final geopolitic, refuză să recunoască substituirea unui președinte printr-un simplu guvernator. Nu ar fi mai simplu ca pur și simplu Berlinul să numească un guvernator la București, pe care să și-l asume ca atare? Nu! Pentru că atunci, obținând foloasele, ar trebui să-și ia și răspunderea pentru costul acestora. Manipularea e mult mai discretă utilizând aparența unei Constituții în locul realității unui dictat.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

PRESEDINTELE „NU FACI NIMIC SI CASTIGI!” SAU MASCARADA ALEGERILOR PREZIDENTIALE IN COLONIA ROMANIA!

1 nov.

Nu există în politica românească post-decembristă un exemplu mai grăitor de tembelism victorios. Klaus Iohannis a devenit carul alegoric al acestei realități.

Imagini pentru IOHANNIS,DILIU,POZE"

Când au făcut selecția, profailerii statului din umbră au știut perfect ce tip de personaj caută: vanitos, laș, leneș, lipsit de imaginație și ambiții înalte, de discurs, de spontaneitate și patriotism. Exact ce le trebuia pentru ca sforăriile lor egoiste, „geostrategice”, aneantizatoare să meargă ca unse.

I-au spus așa candidatului la care s-au oprit:

Noi te punem in vitrină, în jilțul cel mai proeminent. Tu nu ai de făcut decât, la răstimpuri, să încuviințezi ce-ți transmitem noi că este bine. Fără întrebări, fără comentarii, fără nazuri. În schimb tu te culci când vrei, te scoli când vrei, vizitezi, reprezinți, faci la discreție sporturi de vară sau de iarnă, după sezon, te bucuri de companie, de plecăciuni, de răsfăț, de viață. Te întâlnești cu regi, regine, președinți, strângi mâini și faci poze de protocol, dai onorul la festivități cu fanfară, ești, pe scurt, zeul propriului tău Olimp. Pe care, însă, și asta nu trebuie să uiți niciodatăNOI suntem cei care ți-l vom oferi. Și nu oricum, ci pe tavă.

De popor nu ai dece să te temi. Nu ești obligat să faci ceva pentru el, să-i vorbești, să-i explici, să-i dai socoteală. Ne ocupăm noi de adormirea sau de învrăjbirea lui, după nevoie. Cât despre voturi, e, de asemenea, treaba noastră. Tu doar atât să ții minte: ca să câștigi nu trebuie să faci nimic mai mult decât să ne asculți”.

Candidatului Klaus Iohannis, cu o lună înainte de așa zisele alegeri prezidențiale, i se potrivește perfect titlul acestui articol: președintele „Nu faci nimic și câștigi”.

Unii, idealiști, și-ar dori dezbateri, confruntări televizate între domnul Iohannis și principalii săi contracandidați. Flit! Omul e prea mare, prea sigur de succes, prea disprețuitor față de noi, râmele, ca să se coboare într-atât.

Alții jubilează. Să moară ciuma roșie. Cu orice preț. Chiar cu prețul victoriei tembelismului.

Priorități și priorități. Stabilite în jurul unei singure constante: ura nemărginită a unui om nemărginit de arogant și inactiv.

Eu cred că oricare dintre principalii 4 contracandidați ai lui Klaus Iohannis ar fi un președinte mai bun decât acesta. Chiar și Dan Barna.

Dece?

Îmi respect prea mult cititorii pentru a crede că au nevoie de răspunsul meu la această întrebare banală, mai degrabă retorică.

De-asta!

Sursa: Contele de Saint Germain

Ministrul ”Grindă” de la PNL, partener de afaceri al lui Gigi Kent!

1 nov.

Ion Ştefan propus pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale a recunoscut cu seninătate că a debutat în afaceri alături de celebrul Gigi Kent, implicat în devalizarea Credit Bank și în afaceri cu contrabandă. Declaraţia lui Ion Ştefan a apărut într-un interviu acordat în martie 2016, pentru o publicaţie românească din diaspora, Emigrantul.it.

Materialul din 2016, publicat de Emigrantul.it, are drept titlu o declarație a ”ministrului Grindă”: ”Vrancea a fost „arestată” de „ciuma roșie”, de Marian Oprișan, spune Ion Ștefan, candidatul PNL la Primăria Focșaniului”.

În 1992  Ion Ștefan termină Institutul de Marină Comercială Constanța, 5-6 luni șomer, după care muncește câteva săptămâni la întins cabluri la firma Diplomatic, se arata in materialul amintit.

”Am încercat să mă angajez în mai multe locuri, apoi la o firmă de transporturi 8 luni, după care ocup, prin concurs, cu cel mai bun punctaj, un loc la vama Focșani. Doi ani și jumătate voi lucra la Vama Focșani. În 1994, pe vremea lui Iliescu și Văcăroiu, se dă o lege cu privire la societățile înființate atunci, cele de comerț scutite de impozite pe 6 luni și pe 5 ani cele pe producție. Un coleg cu mai multă experiență îmi sugerează să mă ocup de partea legislativă, cea a documentelor care priveau mașinile cu marfă ce ajungeau în vamă… atunci am avut acces la Monitorul Oficial și alte documente de unde am înțeles mai bine cum funcționează. Decid astfel să fac o societate cu fratele meu. O societate care va lucra pentru Gigi Kent, faimos la acea vreme. La cei 26 d eani ai mei eram printre cei mai tineri dar nu am avut probleme de nici un fel, mai ales că ieșise scandalul  „contrabanda la Vama Focșani” în care fusese implicat și Gigi Kent”.

”În 2014, compania pe care o conduc, Balcanica Prod, a fost premiată printre primele zece companii din Moldova. 11,9% din TVA încasat în județul Vrancea este plătiti de firma Balcanica Prod, adică 12.700.000 lei, se lăuda Ion Ştefan în interviul din 2016.

”Neam de neamul meu, născut cu numele Ștefan, n-a votat vreodată trandafirul. Sau vreo ramură din PSD. O spun și pe asta, chiar dacă unii ar spune că nu trebuie. În campania în care au fost Mircea Geoagă, Traian Băsescu și Crin Antonescu, mama a votat cu Crin Antonescu, normal. A doua zi, dimineața, când Crin a anunțat că-l susține pe Geoană, eu am ajuns acasă. Și mama-mi spune: „Mamă, am un gol în stomac. Mi s-a întâmplat ceva. Ai văzut ce-a făcut ăsta? Zice că să votez eu cu Geoană. Mama avea acel gol pentru că-i înșelase așteptările. Sub nici o formă, din sângele meu, nici cei care au azi șase ani, când le spui de stânga și de PSD se uită urât”, spunea Ion Stefan, în 2016.

”Ministrul Grindă”

În cariera de businessman, candidatul PNL la portofoliul Dezvoltării a lucrat și cu Dumitru Marica – condamnat la patru ani de închisoare pentru contrabandă și fals și grațiat în 2001 de Ion Iliescu. Porecla i se trage de la casa de 900 mp, care i-ar fi ieși atât de mare pentru că muncitorii au greșit și i-au turnat o grindă exagerat de lungă.

Primăria Focşani îi solicită în mod public deputatului PNL de Vrancea, Ion Ştefan să intre în legalitate. Propus ministru al Dezvoltării, Ștefan, să îşi achite în regim de urgenţă datoriile. Acesta are o casă de 910 metri pătraţi.
Ion Ştefan ar fi păgubit bugetul local al municipiului cu o sumă imensă.

SONDAJ FAKENEWS:IMAS-UL SECURISTULUI ALIN TEODORESCU :MIRCEA DIACONU PROPULSAT IN TURUL DOI IN SCOPUL PRELUARII PSD!

1 nov.

Mircea Diaconu

Mircea Diaconu, propulsat în turul doi în scopul preluării PSD

Mircea Diaconu a fost propulsat în turul doi al prezidențialelor de un sondaj comandat de Europa FM. Ca un viitor adversar al actualului președinte, Diaconu a declarat astăzi că situația de criză din România și căderea Guvernului i se datorează lui Klaus Iohannis .

BUCUREȘTI, 31 oct – Sputnik, Marius Holdean. Candidat independent la alegerile prezidenţiale, dar susținut de partidele ALDE, Pro România şi Partidul Neoliberal, Mircea Diaconu a lansat astăzi un atac la adresa lui Iohannis care poate fi pus în legătură cu sondajul comandat de Europa FM și care îl propulsează în turul doi al prezidențialelor.

„Căderea Guvernului, criza în care se află acum România i se datorează (preşedintelui – n.r.). A cerut-o şi este fără ieşire aproape situaţia aceasta. De ce este fără ieşire: pentru că, dacă ne uităm în Constituţie, preşedintele, ca procedură, trebuia să apară o clipă după căderea Guvernului – care trebuia să cadă, parlamentar, prin voturi, moţiune, este absolut legal şi normal şi nici nu e nicio tragedie, de niciun fel, în Italia cădeau guvernele o dată la două luni. Nu e asta problema, dacă e să cadă, cade, dar e chestie de majorităţi. Nu poate să cadă decât cu majorităţi vizibile, notabile, evidente şi funcţionale. Atunci trebuie să cadă, deci pe cale naturală, nu cerut, nu indus, nu forţat”, a declarat Diaconu, potrivit Agerpres.

Mircea Diaconu a mai declarat că numele premierului desemnat ar fi trebuit să fie asumat de o majoritate, nu de preşedintele Iohannis, care, spune el, ar fi onorat o promisiune anterioară făcută lui Ludovic Orban:

„Bun, a căzut (Guvernul – n.r.) şi apare procedura preşedintelui, el apare şi face consultări. Obligaţia lui este să facă consultări până când detectează, cu bună credinţă, o posibilă majoritate, să se asigure că există majoritatea şi acelei majorităţi să îi ceară un nume, pe care el să îl desemneze, ca să meargă mai departe procedura. Un nume asumat de majoritate, nu de el. Or, el a venit cu domnul Orban, pe o promisiune anterioară: ‘cad ăia, te pun prim-ministru’. E lume de coşmar ce se întâmplă în România astăzi, pe temele acestea”, a afirmat Diaconu.

Mircea Diaconu nu crede în stabilitatea unei asemenea formule guvernamentale, afirmând că România va avea un guvern „de conjunctură, va fi pentru că nu ne stricăm noi mandatele acum, încă un an de zile, şi o să meargă tot prost şi şchiop administrarea ţării, şi asta e o mare problemă”.

Jocuri la nivel înalt prin candidatura lui Mircea Diaconu

Ieșirea la rampă a lui Diaconu trebuie pusă în legătură cu un sondaj ciudat publciat de Europa FM care ar vrea să convingă opinia publică despre accederea acestuia în turul doi al prezidențialelor. Potrivit sondajului, Klaus Iohannis ar obține 45,7 în primul tur al prezidențialelor, iar Diaconu s-ar clasa al doilea cu 16,7, în timp ce Dăncilă ar fi doar pe locul trei cu 15,1 procente, Dan Barna cu 12,6, Teodor Paleologu cu 6,9, iar Kelemen Hunor cu 2,9.

Posibilitatea ca Diaconu să intre în turul doi al prezidențialelor cu Klaus Iohannis este neverosimilă, în condițiile în care cele două partide principale care îl susțin (Pro România și ALDE) sunt într-o ceartă permanentă, partidul lui Tăriceanu a intrat în alianță politică cu PNL și nu mai e interesat de Diaconu, iar a treia formațiune susținătoare, Partidul Neoliberal, este o necunoscută totală. Dar împingerea lui Diaconu spre turul doi, măcar în sondaje, îi dă șansa lui Victor Ponta să pună presiune pe PSD să accepte o alianță cu Pro România, urmată de îndepărtarea Vioricăi Dăncilă și propulsarea lui Victor Ponta ca adevăratul lider al partidului din postura de președinte al Pro România.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20191031/28043401/Mircea-Diaconu-propulsat-in-turul-doi-in-scopul-preluarii-PSD.html

Răsturnare de situație: Dăncilă spune că Negrescu încă poate fi comisar european!

1 nov.

Viorica Dăncilă

Răsturnare de situație: Dăncilă spune că Negrescu încă poate fi comisar european!

Viorica Dăncilă a contrazis astăzi informaţiile apărute în mass-media privind respingerea, pentru a treia oară, a propunerii Guvernului pentru postul de comisar european

BUCUREȘTI, 31 oct – Sputnik, Marius Holdean. „Nu a fost încă respins comisarul european. Eu am primit o scrisoare din partea preşedintelui CE, Ursula von der Leyen, în care mi-a solicitat să desemnez urgent o persoană pentru postul de comisar european, ceea ce este un lucru de normalitate, având în vedere că asigurăm interimatul”, a declarat liderul PSD la Oradea.Afirmația este susținută de publicarea acestei scrisori în presa din România, dar și de menționarea ei în presa europeană ca semn al disperării Ursulei von der Leyen care are neapărat nevoie să ajungă la votul din Parlamentul European cât mai repede și nu poate acest lucru fără comisarul României.

Viorica Dăncilă l-a acuzat pentru blocaj pe Klaus Iohannis:

„Din păcate, unii nu au înţeles. Preşedintele Iohannis a sunat la Comisie, a ieşit public şi a încercat să stopeze această desemnare. Eu cred că acest lucru aduce un prejudiciu de imagine Românie şi, dincolo de partea politică şi de disputele politice, care sunt normale într-o perioadă de campanie, trebuie să primeze interesul României”, a menţionat liderul PSD.

Ea a reamintit că Victor Negrescu este o persoană cu foarte multă experienţă, ca europarlamentar și fost ministru al Afacerilor Europene şi a spus că acesta este recunoscut pentru activitatea sa la Bruxelles.

Pe de altă parte, Comisia Europeană (CE) a transmis ieri, prin vocea purtătorului de cuvânt, Mina Andreeva, că „există îndoieli serioase” că noua propunere de comisar european din partea României a fost făcută de guvernul român „în mod legitim”, întrucât acesta nu s-a coordonat cu preşedintele Klaus Iohannis, ceea ce aruncă o confuzie și mai mare asupra situației.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20191031/28042886/Rasturnare-de-situatie-Dancila-spune-ca-Negrescu-inca-poate-fi-comisar-european.html

Comisia Europeană și echilibrul politic din UE, la mâna României!

1 nov.

5-й Саммит Восточного партнерства в Брюсселе

Comisia Europeană și echilibrul politic din UE, la mâna României

Presa europeană abundă în articole care arată că noua Comisie Europeană depinde de România și de comisarul european al acestei țări, o amânare a instalării noului Executiv european fiind inevitabilă

BRUXELLES, 31 oct – Sputnik, Daniela Porovăț. Primul care a lansat semnalul de alarmă și rolul esențial al României în definitivarea noii Comisii a fost politico.eu:

”În ceea ce a fost o sincronizare groaznică pentru Von der Leyen, în această lună guvernul român a căzut după ce premierul social-democrat Viorica Dăncilă a pierdut votul de încredere din partea parlamentului. În absenţa unui guvern cu atribuţii depline, nu există cineva care să nominalizeze un comisar european. Aceasta este o problemă pentru Von der Leyen întrucât alegerea iniţială a Bucureştiului a fost respinsă de Parlamentul European, iar o a doua nu a fost oficial acceptată”, arată publicația care încearcă să dezlege ițele complicate ale politicii de la București de care depinde noua Comisie Europeană într-un articol intitulat ”Europa așteaptă după România”.

Ideea a fost preluată de presa germană și franceză. Der Spiegel arată că după o primă amânare noua Comisie Europeană urmează să-şi înceapă de fapt activitatea la începutul lunii decembrie, dar nici măcar acest termen nu este sigur din cauza crizei guvernamentale din România.

Un candidat sau o candidată pentru postul unui comisar european îi mai lipseşte Ursulei von der Leyen pentru ca noua sa Comisie Europeană să primească în sfârşit binecuvântarea Parlamentului European, arată publicația germană, care descrie cum candidați Franței și Ungariei, Thierry Breton şi Olivér Várhelyi, au fost acceptați în grabă să ocupe locurile goale, în timp ce situația incertă din România îi pune probleme mari Ursulei von der Leyen.

Întrebarea care pune pe jar Europa: Cine pune comisarul în România?

Disputa se duce în jurul identităţii celui care are voie să propună comisarul european: actualul guvern social-democrat interimar sau – dacă luni va fi cazul – noul guvern pe care îl va conduce Ludovic Orban, explică Der Spiegel.

Pentru presa germană, Ursula von der Leyen se află într-o situație imposibilă, o problemă pe care a acutizat-o personal şi mai mult atunci când a expediat o scrisoare la Bucureşti în care a somat actualul guvern interimar să nominalizeze în sfârşit un comisar.

Scrisoarea Ursulei von der Leyen a readus-o pe scenă pe premierul demisionar român. Aceasta a dat curs solicitării şi l-a nominalizat pe fostul ministru european Victor Negrescu, un prieten al partidului, motivând că a răspuns exclusiv solicitării venite din partea Ursulei von der Leyen.

Preşedintele Iohannis, un apropiat al PPE, a protestat imediat afirmând într-o declaraţie că “primul ministru demis nu are căderea să propună în numele României candidaţi pentru funcţia de comisar european”.

Rezultatul: Von der Leyen a respins nominalizarea pe motiv ca acest candidat nu a fost susţinut de preşedintele României, o dispută care a avut darul de a tergiversa şi mai mult startul prevăzut cu piedici al Comisiei.

Publicația se teme că o amânare pentru 2020 ar constitui un semnal cu adevărat negativ și mai este și problema apartenenței politice a comisarului României, care trebuia să revină socialiștilor europeni, prin PSD. Acum, ocuparea funcţiei de comisar de către membri ai PPE ar fi o lovitură pe obrazul social-democraţilor care considerau până acum că funcţia “le aparţine”, iar fără votul socialiștilor europeni Ursula von der Leyen nu-şi va putea trece Comisia în Parlament și întreaga Comisie va fi respinsă, mai arată Der Spiegel.

Se strică negocierea între popularii și socialiștii europeni

Publicația franceză Les Echos reia problema cam în aceiași termeni și avertizează: Comisia Europeană se confruntă cu riscul unei noi amânări din cauza României.

Incertitudinea politică din România ar putea complica un pic mai mult sarcina președintelui ales, iar echilibrul politic global riscă să fie fragilizat la nivel european, observă Les Echos. ”Va fi întârzierea… întârziată?”, spune cotidianul, în timp ce Ursula von der Leyen, care trebuie să îi ia locul lui Jean-Claud Juncker la șefia Comisiei Europe, a trebuit deja să amâne, pe 1 decembrie, data la care ea și echipa sa vor trebui să își ocupe funcțiile. Ideea că trebuie să aștepte două luni este acum menționată pe holurile instituției, precizează publicația.

„Sigur că există necesitatea de a se derula bine procedura de aprobare de către Parlamentul UE a noilor candidaţi propuşi de Franţa şi Ungaria. Există, de asemenea, incertitudine asupra situaţiei din Marea Britanie, care, în mod logic, va trebui să desemneze un comisar, deoarece rămâne membră UE în următoarele săptămâni. Dar, mai presus de toate, este vorba de foiletonul politic din România”, comentează cotidianul francez.

Un tablou tot mai interesant în care România joacă un rol fundamental nu doar prin întârzierea noii Comisii Europene, ci și prin afectarea echilibrului politic greu dobândit între popularii europeni și socialiști, ceea ce pune sub semnul întrebării reușita Ursulei von der Leyen de a trece de Parlamentul European cu noua sa echipă după ce și votul pentru ea ca și șef al Comisiei Europene a fost destul de strâns.

Read more: https://ro.sputnik.md/International/20191031/28041844/Comisia-European-i-echilibrul-politic-din-UE-la-mna-Romniei.html

Dezvăluire șoc: Dragnea putea fi în libertate!

1 nov.

Liviu Dragnea

Dezvăluire șoc: Dragnea putea fi în libertate!

Primarul Capitalei Gabriela Firea a făcut o dezvăluire șocantă: ea a declarat că fostul președinte al PSD Liviu Dragnea ar fi putut fi în libertate dacă asculta de acea scrisoare pe care a semnat-o și ea, adică dacă s-ar fi retras

BUCUREȘTI, 31 oct – Sputnik, Marius Holdean. Firea a făcut aceste afirmații într-un interviu la Dcnews:

”Liviu Dragnea cred că azi era în libertate – cred, nu e literă de evanghelie juridică – dacă la momentul în care noi, cei 28 de semnatari, i-am, adresat acea scrisoare, s-ar fi retras. Dar, rămânând în fruntea PSD, despre care întotdeauna s-a spus că este prea mare și că trebuie să fie diminuat, adus la o cotă mai acceptabilă, s-au întâmplat multe lucruri”, a spus Gabriela Firea.

Ea a spus că i-a reproșat lui Liviu Dragnea că, din supărare, a diminuat bugetul Primăriei Capitalei cu 30%.

Pe de altă parte, Firea a negat că își face campanie pentru a-i lua locul lui Dăncilă după prezidențiale, dar nu a negat că ar fi interesată în viitor de o candidatură la președinția partidului:

„În mod normal niciun om politic nu îşi anunţă intenţiile sută la sută, pentru că se spune din America până în România niciodată să nu spui niciodată în dragoste şi politică. Dar nu vreau să mai las aceste strategii de laborator să otrăvească relaţiile dintre noi, care am văzut că s-au înteţit în ultimele zile şi anume că eu după această campanie electorală  nu voi face altceva decât să cer demisia doamnei Dăncilă în CEx şi că voi fi în fruntea revoluţiei din PSD. Fac campanie electorală pentru dumneaei cu onestitate”, a declarat Firea în cadrul aceluiași interviu.

Ea a dezmințit vehement că ar face jocuri murdare în interiorul partidului:

”Se spune că instig colegii din partid. Vreau să dezmint aceste zvonuri, nu am făcut niciodată aşa ceva şi nici acum, în campanie şi nici după campanie, ne vom întâlni şi veţi vedea, nu voi depune nici cel mai mic efort pentru a mă bate să preiau conducerea PSD”, a precizat primarul Capitalei.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20191031/28041124/Dragnea-putea-fi-in-libertate.html

%d blogeri au apreciat asta: