JOHANNIS,IN SCHIMB DE PALATE!

5 nov.

Guvernul Orban va avea, marți, a doua reuniune a Cabinetului, în care ar putea aproba o ordonanță de urgență pentru comasarea numărului de ministere.
Klaus Iohannis va participa la preluarea mandatului unor miniștri.

La prima ședință informală de luni seara a Guvernului Orban, care a durat în jur de două ore, au fost discuții despre programul de marți al noului Executiv, în special despre programul pe care Klaus Iohannis și Ludovic Orban urmează să îl aibă împreună.

Astfel, șeful statului, alături de Ludovic Orban, ar urma să participe la ceremoniile de preluare a mandatelor miniștrilor de Externe, de la ora 11.00, Afacerilor Interne, de la 11.45, Apărării Naționale, de la 12.30, precum și Justiției, de la 13.15, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.

La ședința informală de luni a Guvernului Orban au fost discuții și despre prioritățile Executivului. Cu toate acestea, ora ședintei de marți a Cabinetului Orban nu a fost încă stabilită, deoarece depinde de organizarea pe ministere, respectiv predarea-primirea portofoliilor, au explicat surse politice, pentru Mediafax.

Premierul Ludovic Orban a declarat, în debutul ședinței informale de luni, că președintele Klaus Iohannis este invitat și la următoarea ședință a Executivului.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: