În acest an, pentru prima oară de la Revoluţie, nu am avut o campanie electorală prezidenţială! Dacă ne uităm la toate ţările democratice din lume, nu vom întîlni nicăieri o asemenea situaţie. Şi nu pentru că unii candidaţi n-ar dori să evite confruntarea electorală cu ceilalţi contracandidaţi, ci pentru că o asemenea atitudine ar însemna sfidarea opiniei publice, ceea ce niciunde n-ar fi tolerat.
Şi, atunci, de ce poporul român priveşte cu seninătate cum este batjocorit chiar în săptămînile de dinaintea votului, cînd fiecare dintre noi decide cine va conduce ţara în următorii cinci ani? Iată întrebarea la care, oricît m-aş chinui, nu găsesc un răspuns cît de cît logic!
Fără îndoială, primul vinovat de acest grav abuz faţă de ideea de democraţie este actualul preşedinte Klaus Werner Iohannis, cel care doarme liniştit la adăpostul cifrelor din sondajele de opinie care-l dau cîştigător detaşat. Toţi ceilalţi, în mod firesc, ar dori o confruntare cu Iohannis, în speranţa că, în urma unor dezbateri electorale, ar putea reduce decalajul dintre ei şi Iohannis. Dar, tocmai asta ar trebui să fie o provocare și pentru Klaus Iohannis, numai că dumnealui îi este teamă de astfel de confruntări, preferînd să se adreseze doar unor copii sau liberalilor, aşa cum a făcut pînă acum.
Aşadar, istoria va consemna această stranie situaţie, în care tocmai poporul care este chemat să aleagă dintre toţi candidaţii este sfidat pe faţă, iar Iohannis nu are cum să-şi spele această vinovăţie. Dar, crede cineva că Iohannis va avea remuşcări sau că se va întreba: „oare ce vor zice românii cînd vor vedea că-i sfidez?” Nici vorbă! Poate doar lingăii lui de serviciu şi consilierii săi, cei care-i spun că nimic nu contează, în afara rezultatului final.
Situaţia este cu atît mai de neînţeles, cu cît, aşa cum arată sondajele de opinie, este greu de crezut că actualul preşedinte va fi înfrînt de cineva. Viorica Dăncilă abia a trecut de moţiunea de cenzură care a scos PSD de la guvernare, Mircea Diaconu are în spate ALDE şi ProRomânia, două partide care abia au învestit „Guvernul Meu”, iar Dan Barna nu s-a oprit din tremurat în faţa dosarului de la DNA.
Este cît se poate de clar faptul că nu de rezultatul final se teme Klaus Iohannis! Atunci, oare, de ce? Asta chiar este o întrebare care ar merita o analiză.
Oriunde am da-o, oricît am întoarce-o, ajungem la concluzia că Iohannis şi cei din jurul lui par interesaţi doar de obţinerea unui scor atît de mare în turul doi, încît legitimarea sa să devină o aură care să-i hrănească orgoliile şi ambiţiile ţinute în frîu ani de zile, încă din vremea cînd, deşi era profesor, făcea pe şoferul traficanţilor de copii sau de cînd, ca primar şi preşedinte FDGR, solicita să fie declarat succesor al organizaţiei fasciste Deutsche Volksgruppe in Rumänien sau de cînd obţinea prin falsuri grosolane mai multe case.
Toate aceste evenimente din viaţa sa demască un spirit gregar şi un caracter incalificabil, caracteristice unui om dispus la orice pentru a parveni. Ceea ce completează acest tablou, este ipocrizia cu care, atunci cînd a reuşit să ajungă la Putere, Iohannis n-a încetat o clipă să-i acuze pe ceilalţi ba că sînt hoţi, ba că sînt carierişti, ba că vor să parvină. Fără să clipească! Fără să se uite în oglindă!
Aşa se face că, în acest an, cu un scor uriaş, de 70-80% în turul doi, Iohannis crede că i se vor spăla definitiv toate păcatele biografice, crezînd că nimeni nu va mai îndrăzni vreodată să-i conteste veleităţile de mare politician european.
Pe cale de consecinţă, Iohannis este preocupat acum doar de cine va fi adversarul său din turul doi, cel care i-ar putea asigura scorul la care visează. A fost mai întîi preferat Dan Barna, cel care, prin mişcarea #Rezist, părea să fie doar un „iepure”, după modelul din atletism, numai că, la un moment dat, „iepurele” începuse să latre, aşa că trebuia pus cu botul pe labe cu un dosar DNA.
A urmat apoi în preferinţe Mircea Diaconu, care părea ideal ca „sparring partner”: era independent, susţinut de două partide mici, fără o structură informatică solidă în spate etc. Numai că sondajele arătau o creştere continuă şi puteau să apară surprize.
Acum, echipa lui Iohannis s-a întors la gîndurile dintîi şi o preferă pe Viorica Dăncilă. A păcălit-o cu moţiunea de cenzură şi instalarea noului guvern şi speră ca aceasta să nu ia mai mult decît voturile PSD în turul doi, undeva în jur de 20%, fără să obţină voturi de la electoratul altor partide, aşa încît acum Iohannis şi echipa lui par mai siguri că rezultatul cel mai mare va fi obţinut cu Viorica Dăncilă în finală!
Calcule seci, jocuri de culise cu miros de servicii secrete. Toate pentru un obiectiv atît de personal?
Şi, chiar şi aşa, cu scopuri atît de meschine, cum de nu se gîndeşte nimeni din preajma lui Iohannis că refuzul unei dezbateri electorale, indiferent de rezultatul final al alegerilor, pune la îndoială chiar şi o victorie cu 99% din voturi? Democraţia înseamnă, într-adevăr, votul cetăţenilor, dar toate teoriile despre democraţie adaugă la rezultat şi necesitatea unei campanii electorale corecte, cu dezbateri publice, cu discutarea unor probleme de interes naţional, în urma cărora cetăţenii SĂ VOTEZE ÎN CUNOŞTINŢĂ DE CAUZĂ!
Or, după ce timp de cinci ani Iohannis nu a acordat măcar un interviu pentru un ziar sau o televiziune, lipsa unor dezbateri electorale face din acest al doilea mandat mai degrabă rezultanta unor jocuri de Putere controlate de Sistem, în loc să fie rezultatul unor alegeri democratice.
Căci asta se va întîmpla, probabil: Iohannis va obţine al doilea mandat în urma alegerilor, nu însă în urma unor alegeri democratice! Şi Ceauşescu era ales în urma unor alegeri. Erau ele democratice?
Chinese
French
German
Italian
Japanese
Korean
Russian
Spanish
Comentarii recente