Înalt ca bradul. Şi cam atât.

17 nov.

În februarie 2014, cand puţini îl creditau politic la nivel naţional pe actualul preşedinte al Romaniei, am prezentat în plenul Senatului o declaraţie politică intitulată „ A venit vremea teutonilor ”, în contextul diferendului declanşat în USL de nominalizarea de către PNL a lui Klaus Werner Iohannis pentru funcţiile de vicepremier şi ministru de Interne în guvernul condus de premierul Victor Ponta, care a fost respinsă de către acesta şi a cauzat ruptura dintre liberali şi social-democrati.

In declaratia respectiva am incercat, in esenta, sa arat motivele pentru care premierul Ponta si ciracii sai nu au vrut, sub nicio forma si cu niciun pret, sa dea unda verde in fruntea Guvernului unui politician cu studii la zi, cu doctorat, cu cariera universitara si cu experienta administrativa, care dovedise seriozitate, competenta si performanta in calitate de primar al Sibiului, comparativ cu vicepremierii necalificati si caricaturali agreati de seful de atunci al Guvernului: Liviu Dragnea(PSD), Gabriel Oprea(UNPR) si Daniel Constantin(PC).

In finalul declaratiei am precizat ca nu-l consideram pe primarul german al Sibiului un om providential pentru guvernarea Romaniei, dar credeam ca acesta poate reprezenta un impuls si un reper pentru multasteptata primenire, calificare si eficientizare a clasei politice autohtone. Am conchis ca a venit vremea teutonilor in politica romaneasca, adica a unor oameni politici care poarta armurile grele ale competentei, experientei, decentei, rigorii si responsabilitatii.

Primele poticniri, primele dezamagiri

Castigarea alegerilor prezidentiale din 2014, prin infrangerea zdrobitoare a contracandidatului PSD, Victor Ponta, in turul doi, in contextul in care premierul in functie castigase primul tur cu 40% la 30%, mi-a confirmat in parte supozitiile si sperantele puse in Klaus Iohannis. Personal, l-am sustinut si l-am votat atunci si nu regret acest fapt, pentru ca nu puteam accepta aroganta, amatorismul si derbedeismul politic ale lui Ponta, despre care stiam ca este aservit atat unor servicii secrete (SIE si apoi SRI) cat si unor brokeri transpartinici de combinatii politice si economico-financiare, ca fostul deputat Sebastian Ghita si fostul ministru Ioan Rus. Dupa instalarea la Palatul Cotroceni au aparut insa primele dezamagiri referitoare la presedintele Iohannis, legate de constituirea echipei sale de consilieri si de mentinerea in functie a aproape tuturor sefilor de sevicii secrete numiti de predecesorul sau Traian Basescu, unul mai controversat decat altul.

Astfel, l-a mentinut, in functia de sef al Cancelariei Ordinelor, pe consilierul Gheorghe Angelescu, care a fost numit de ex-presedintele Ion Iliescu si a fost pastrat de ex-presedintele Traian Basescu, fiul unui securist tortionar, generalul Vasile Angelescu, scolit de KGB in anii 50. A mentinut-o in functia de sef al protocolului prezidential pe doamna colonel Delia Dinu, care a activat in Serviciul de Protectie si Paza, serviciu despre care se aflase ca a facut politie politica, prin unitatea sa informativa, in mandatele lui Traian Basescu. A numit in importanta functie de consilier pe probleme de securitate nationala un politician fara expertiza necesara si cu probleme penale, Gheorghe Scutaru, care a fost inculpat ulterior de DNA si a trebuit sa demisioneze.

A numit personaje contoversate si in functiile de sef al cancelariei prezidentiale si de consilier pe probleme economice, respectiv pe Dan Mihalache, acuzat de oportunism si traseism politic, si pe Cosmin Marinescu, acuzat de plagiat si de sinecuri politice. Nici ulterior nu au aparut in jurul sau consilieri exceptionali. Consilierul pe probleme juridice, Simina Tanasescu a pierdut majoritatea litigiilor in care a reprezentat Presedintia Romaniei la Curtea Constitutinala, iar, drept rasplata, a numit-o in cursul acestui an judecator la aceasta instanta.

Nici de numele consilierului pe probleme de politica externe, Bogdan Aurescu, numit recent ministru de externe in guvernul Ludovic Orban, nu se leaga vreun succes notabil. Mult laudat pentru castigarea litigiului cu Ucraina pentru Insula Serpilor, in care a beneficiat de o echipa profesionista si de o conjunctura favorabila, Aurescu lasa impresia unui birocrat complexat, care in niciun caz nu ar putea ridica tonul sau sa bata cu pumnul in masa, ca omologii sai de la Varsovia sau de la Budapesta, pentru apararea intereselor nationale ale Romaniei.

Presedintele Iohannis l-a schimbat rapid din functia de director al SRI pe controversatul George Maior, dar l-a mentinut inca doi ani in functia de prim-adjunct pe funestul general Florian Coldea, care a fost seful de facto al acestui serviciu in timpul mandatelor lui Traian Basescu. I-a mentinut pana la pensionare in 2018 pe generalul Marcel Opris, in functia de director al STS, si pe generalul Silviu Predoiu, care si-a inceput cariera ca ofiter de Securitate, in functia de prim-adjunct al directorului SIE. Mai mult, dupa demisia intempestiva si misterioasa a lui Mihai Razvan Ungureanu, generalul Predoiu a fost imputernicit, timp de doi ani, director interimar al SIE, incalcandu-se astfel legea organica si cutumele europene privind conducerea unui astfel de serviciu secret de catre un director civil. Si mai sugestiva este mentinerea pana in prezent, in functia de director al SPP, a generalului Lucian Pahontu, fost ofiter in Comandamentul Trupelor de Securitate, numit in aceasta functie de ex-presedintele Traian Basescu in 2005, care a preluat rolul generalului Coldea pe linie de politie politica, dupa trecerea in rezerva si pensionarea acestuia. Mentinerea acestor generali controversati, promovati si apropiati de Basescu, a creat impresia ca presedintele Iohannis a devenit un captiv al sefilor serviciilor secrete, al statului paralel creat de predecesorul sau.

Un mandat fara palmares

Din pacate, dupa cinci ani de mandat prezidential, in care a avut mai bine de un an guvernul sau, condus de premierul tehnocrat Dacian Ciolos, Klaus Iohannis nu poate prezenta niciun succes notabil pe plan intern sau in politica externa, care s-a aflat sub patronajul sau. „ Romania lucrului bine facut ” a ramas doar un slogan electoral prafuit. Romania nu a scapat de MCV si nu a intrat in spatiul Schengen sub presedintia sa, ramanand in continuare un paria al Uniunii Europene. Romania nu a beneficiat de ridicarea vizelor din partea Statelor Unite ale Americii, principalul nostru partener strategic, ca si mult mai verticala Polonie, care a reusit recent acest lucru, in pofida unor schimbari majore efectuate in justitie si in serviciile secrete, care au starnit nemultumirea principalilor parteneri din UE si NATO.

Romania nu a fost asaltata de investitii straine, nici macar, cum se spera, dinspre Germania, care a devenit principalul motor economic, contributor financiar si lider politic al Uniunii Europene. Spre deosebire de predecesorii sai, presedintele Iohannis nu a manifestat interes fata de situatia Republicii Moldova si fata de problemele romanilor din jurul granitelor tarii noastre, respectiv din Ucraina, Serbia, Ungaria.

Pe plan intern, nu a stiut sau nu a vrut sa fie un bun mediator intre puterile statului si intre stat si societatea civila. Nu a condamnat niciodata abuzurile si excesele Binomului SRI-DNA si nici protocoalele secrete in baza carora parchetele si instantele judecatoresti au fost aservite principalului serviciu autohton de informatii. Nu a stiut sau nu a vrut sa fie un bun comunicator cu cetatenii, neorganizand intalniri sau conferinte de presa pe teme presante si interesante, cum au facut toti predecesorii sai. Proiectul prezidential „ Romania educata ” nu a creat emulatia asteptata, in pofida carierei de profesor a actualului locatar de la Palatul Cotroceni. Singurele succese clamate de presedintele Iohannis sunt oprirea asaltului PSD asupra justitiei si daramarea guvernului social-democrat condus de Viorica Dancila, dar acestea nu tin de un proiect constructiv de tara.

Combinatiile lui Iohannis cu PSD

In a doua parte a mandatului sau, presedintele Iohannis a antagonizat clasa politica si societatea aproape la fel ca predecesorul sau Traian Basescu. Iar, dupa inceperea campaniei electorale pentru cel de-al doilea mandat prezidential, de data aceasta cu sloganul „ Romania normala ”, si mai ales dupa castigarea primului tur, a devenit tot mai arogant, mai fanfaron, chiar marlan (zilele trecute l-am auzit folosind cuvantul „ marlanii ”), fiind vizibil influentat de stilul sfetnicului sau „ number one ” Rares Bogdan-Batistuta. Cel care ar fi trebuit sa fie presedintele tuturor romanilor a atins apogeul antagonizarii si dezbinarii prin mesajul obsesiv, cu iz totalitar, chiar fascistoid, ca urmareste disparitia, eliminarea PSD, pe care l-a etichetat drept un partid antidemocratic si nereformat, care a fost o piedica timp de 30 de ani. De acord, ca se impune reformarea si democratizarea PSD, dar in aceste privinte nici partidul care-l sustine pe presedintele Iohannis, PNL, in care s-a aciuat si fostul PDL, nu este mult mai breaz.

Poate ne spune presedintele Iohannis ce mari diferente sunt intre hulitii baroni rosii si baronii galbeni-portocalii Vasile Blaga, Gheorghe Falca, Gheorghe Flutur, Teodor Atanasiu, cu totii penali la un moment dat, care au fost si au ramas printre principalii sai sustinatori in batalia trecuta si prezenta pentru Palatul Cotroceni. Poate ne explica presedintele Iohannis cum, la aniversarea a 30 de ani de la rasturnarea regimului totalitar comunist, a numit prim-ministru un fiu de securist (tatal lui Ludovic Orban a fost ofiter si sef in Securitate in neagra perioada bolsevica), a uns-o viceprim-ministru pe o absolventa de Moscova (Raluca Turcan a absolvit Facultatea de literatura rusa din fosta capitala a URSS) si l-a promovat prim-sfetnic pe un pui de „ ciuma rosie” (tatal lui Rares Bogdan-Batistuta a fost lider si consilier local al PDSR, stramosul PSD, in orasul Ocna -Mures, unde a parvenit, sub guvernarea „ patrulaterului rosu ”, si in functia de director al Combinatului de soda, pe care l-a falimentat ulterior, inclusiv prin intermediul unei firme pritocite pe numele beizadelei sale).

Aversiunea si agresiunea pe care le etaleaza mai nou la adresa PSD sunt greu de explicat in conditiile in care actualul presedinte a cochetat politic de mai multe ori cu PSD in ultimele doua decenii, in beneficiul sau si al Forumului Democrat al Germanilor din Romania (FDGR) . In iunie 2002, dupa ce a fost ales presedinte al FDGR, la doi ani de la castigarea primului mandat de primar al municipiului Sibiu, Klaus Iohannis a incheiat cu liderul social-democrat Adrian Nastase un protocol de colaborare intre FDGR SI PSD, care era partid de guvernamant. In preambulul protocolului este mentionat ca se au in vedere rezultatele pozitive ale colaborarii pe probleme punctuale intre PSD si FDGR si ca se tine seama de efectele benefice ale colaborarii PSD-FDGR din anul 2001 pana la data semnarii actului. In baza acestui protocol, primarul Klaus Iohannis a beneficiat pana in 2004 de sustinerea majoritatii PSD din Consiliul Local Sibiu. In urma incheierii acestui protocol, Iohannis a fost reales primar in 2004, cu aproape 90 % din voturi, iar FDGR a obtinut o majoritate covarsitoare( peste 80%) atat in Consiliul Local cat si in Consiliul Judetean, in conditiile in care minoritatea germana reprezenta in jur de 2% din populatia judetului Sibiu. In urma incheierii acestui protocol, FDGR a dobandit in 2004 retrocedarea bunurilor care au apartinut Grupului Etnic German, organizatie prohitlerista din perioada celui de-al doilea razboi mondial, care a fost condamnata de Tribunalul international de la Nurnberg.

Colac peste pupaza, Klaus Iohannis si FDGR l-au sustinut pe candidatul social-democrat Adrian Nastase la alegerile prezidentiale din toamna anului 2004. In octombrie 2009, dupa demiterea Guvernului Boc in urma unei motiuni de cenzura, PNL si PSD l-au propus premier pe Klaus Iohannis, dar presedintele Traian Basescu a refuzat sa-l numeasca. La finele lunii noiembrie 2009, inaintea turului doi al alegerilor prezidentiale, PSD si PNL s-au inteles ca Iohannis sa devina premier in cazul in care candidatul social-democrat Mircea Geoana era ales presedinte. In fine, asa cum am aratat, in februarie 2014 Klaus Iohannis a fost nominalizat de liberali pentru functiile de vicepremier si de ministru de interne in guvernul PSD-PNL-UNPR-PC condus de premierul social-democrat Victor Ponta, dar acesta l-a acceptat doar in functia de vicepremier, refuzand categoric sa-i atribuie portofoliul internelor.

De la salamul la traseismul de Sibiu

Dupa castigarea alegerilor prezidentiale din 2014, am fost avertizat de surse de incredere din Sibiu ca Iohannis va fi o mare dezamagire in postura de presedinte al Romaniei intrucat sufera de un gen de autism si nu va avea nicio realizare notabila. Mi s-a explicat ca realizarile Primariei Sibiu din timpul mandatelor sale se datoreaza, in primul rand, viceprimarilor si directorilor din subordinea sa, el fiind in realitate un primar de reprezentare, un primar de decor, care face impresie prin statura, alura si vestimentatie. Klaus Iohannis nu a realizat niciun pas important in cariera sa profesionala si politica prin el insusi, conform cunoscutei devize liberale din perioada interbelica. In perioada guvernarii CDR-USD-UDMR din 1996-2000, a cochetat cu PNTCD, principalul partid de guvernamant, avand o relatie apropiata cu liderul sibian al acestui partid, ministrul de interne Gavril Dejeu, care a sustinut numirea sa in functiile de inspector scolar general adjunct in 1997, respectiv de inspector general scolar in 1999. Tot gratie lui Dejeu, a fost sustinut si de PNTCD la alegerile locale din 2000, cand a castigat primul mandat de primar, in al doilea tur de scrutin. In perioada 2001-2004, asa cum am aratat, a cochetat din plin cu PSD, ca partid de guvernamant, care i-a asigurat realegerea in functia de primar din primul tur. Din 2005 a cochetat cu PNL, care devenise principalul partid de guvernamant si i-a asigurat realegerea in 2008, cand nu a avut candidat propriu, iar in 2012 a fost ales pentru al patrulea si ultimul mandat de primar cu concursul USL, adica al PNL si PSD, care au prezentat un candidat de ochii lumii.
Acest parcurs politico-administrativ denota un anumit gen de traseism si tranzactionism din partea lui Iohannis, in functie de interesele sale. Trist este ca premonitiile cu autismul s-au cam implinit. Klaus Iohanis nu numai ca nu poate indica nicio realizare notabila dupa un mandat prezidential, dar a lasat de foarte multe ori impresia ca traieste intr-o lume paralela si ca nu stie ce trebuie sa spuna si sa faca in calitate de presedinte al Romaniei. Deosebit de trist este ca romanii trebuie sa aleaga duminica viitoare, dupa 30 de ani de la Revolutie, intre un autist fanfaron si o autista cu oarecare bun simt.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: