Arhiva | 6:09 pm

CE MAJORITATE VREA JOHANNIS IN PARLAMENT!

26 nov.

Președintele Klaus Iohannis a declarat că atunci când s-a referit la o largă majoritate era ceea ce își dorește el după alegerile parlamentare, când are ”speranţe mari într-o cu totul şi cu totul altă majoritate formată din forţele cu adevărat democratice”.

”Ceea ce înţeleg eu printr-o largă majoritate este ce-mi doresc după alegerile parlamentare, când am speranţe mari într-o cu totul şi cu totul altă majoritate formată din forţele cu adevărat democratice şi care atunci vor duce România pe o cu totul şi cu totul altă orbită şi politic vorbind, şi din punctul de vedere al investiţiilor, a sistemelor publice, toate lucrurile pe care le-am promis românilor în campania electorală şi intenţioneză să mă ţin de aceste promisiuni”, a explicat Klaus Iohannis, întrebat dacă a discutat cu liderii politici în privinţa consolidării majorităţii parlamentare cu USR, ALDE.

El a ținut să precizeze că actualul guvern are nevoie de o majoritate pentru a trece legi importante, cum ar fi legea bugetului, legea asigurărilor sociale şi alte lucruri.

”Însă aceasta majoritate care a făcut posibilă moţiunea de cenzură şi investirea Guvernului Orban este o majoritate destul de fragilă”, a adăugat șeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai declarat că alegerile anticipate sunt „o soluţie bună”, dar a adăugat că este prea devreme să se exprime asupra unui termen în acest sens. ”Voi relua discuţiile mele cu liderii politici şi la final voi concluziona în ce măsură se pot realiza”, a mai spus el.

”Alegerile anticipate sunt o soluţie bună şi ar fi de dorit să se ajungă la alegerile anticipate. Însă acum este încă prea devreme ca să ne exprimăm asupra unui termen. Au loc reaşezări şi în partidele politice, trebuie să avem un pic de răbdare până când lucrurile se reaşează. Voi relua discuţiile mele cu liderii politici şi la final voi concluziona în ce măsură se pot realiza sau se pot realiza repede alegerile anticipate”, a declarat Klaus Iohannis.

USR pledează pentru organizarea alegerilor anticipate, în timp ce PMP susține că declanșarea acestora ”ar adânci criza politică și ar fi abandonate o parte din proiecte care în acest an de zile pot fi avansate”

Cum a făcut Marcel Ciolacu, noul președinte al deputaților, un milion de lei peste noapte !

26 nov.

Vicepremierul Marcel Ciolacu nu a putut justifica aproape un milion de lei din averea sa. Din aceștia, peste 100.000 de lei i-au apărut abia în 2017 în declarația de avere, dar într-un cont deschis în 2003, nemenționat anterior.

O sumă de aproape 800.000 de lei din dividende s-a evaporat și nu a fost niciodată declarată de Marcel Ciolacu, fost vicepremier în guvernul condus de Mihai  Tudose, a dezvăluit jurnalistul Cătălin Prisacariu, în 2017.

Surprinzător, conturile bancare ale vicepremierului Ciolacu s-au umplut de bani exact în anul imediat următor unui an cu două campanii electorale: cea pentru locale din primăvara lui 2016 și cea pentru parlamentare din toamna anului trecut.

În ianuarie 2017, atunci când a depus prima declarație de avere din al doilea mandat de deputat (primul fiind exercitat între 2012 și 2016), pesedistul Ion-Marcel Ciolacu nu avea nici un leu pus deoparte. La capitolul „active financiare”, nu era menționat nimic: nici un depozit, nici un cont bancar, nici o sumă pusă la saltea. Nimic, așadar, nici cash, nici în bănci sau oriunde altundeva.

Cinci luni mai târziu, însă, într-o declarație de avere (tot de deputat) depusă în iunie a.c., la „active financiare” apare un cont bancar curent de 88.511,10 lei. În mod ciudat, însă, deputatul a menționat că anul de deschidere al contului este 2003. Practic, la 14 ani distanță de la deschiderea acelui cont, politicianul a găsit cam 20.000 de euro și a căptușit depozitul bancar.

Doar o lună pentru încă 13.000 de lei

La o lună după ce a spart gheața bancară cu contul de 88.511,10 lei, deputatul Ion-Marcel Ciolacu a depus prima declarație de avere în calitatea sa de membru al Executivului, adică de vicepremier fără portofoliu. În această declarație, datată 28 iulie a.c., contul bancar crescuse la 101.500,33 lei, adică cu aproape 13.000 de lei în cam o lună.

Suta de mii de lei apărută spontan în declarația de avere a vicepremierului Marcel Ciolacu este doar mărunțiș pentru potențialul pesedistului. Conform propriei declarații de interese, politicianul este și deținător de părți sociale la mai multe societăți comerciale din Buzău.

Una dintre aceste societăți comerciale este Lucia Com 94 SRL, deținută de vicepremier în proporție de 55%. Practic, Ciolacu este proprietarul firmei, acesta decide singur ce se întâmplă în interiorul societății. Lucia Com 94 SRL este o brutărie–patiserie cu sediul în Piața Centrală a Buzăului.

În mod normal, firma are venituri de sub un milion de lei anual, de fapt în jur de opt-nouă sute de mii de lei și un profit de sub o sută de mii de lei anual. Ceea ce nu este deloc rău pentru o brutărie-patiserie din Buzău.

Oficial, vicepremierul a refuzat 764.000 de lei

În 2015, însă, brutăria lui Ciolacu, cu șase angajați, a depășit toate așteptările financiare ale pieței buzoiene de brutărie-patiserie. Astfel, conform bilanțului depus de firmă la Ministerul de Finanțe, în 2015 firma a avut venituri de peste 2,3 milioane de lei și cheltuieli de doar 672.000 de lei. Astfel a rezultat un profit net (după impozitare, deci) de 1.388.700 de lei. Un miracol economic, practic: cheltuieli de aproape patru ori mai mici decât veniturile și un profit de aproape 70%.

Ca deținător a 55% din părțile sociale ale brutăriei, fostul vicepremier Ion-Marcel Ciolacu, acum președinte al Camerei Deputaților, avea dreptul la dividende de aproape 764.000 de lei din profitul de aproape 1,4 milioane de lei al Lucia Com 94 SRL. Dar în declarația de avere din 2016 nu apare nici un leuț care să fi fost încasat, sub formă de dividende, de Ciolacu de la brutărie sau de la oricare altă firmă. Nici anul acesta nu apare vreun profit repartizat deputatului PSD din firma buzoiană.

Judecând după cum arată declarațiile de avere ale lui Ciolacu ulterior anului 2015, politicianul a ales să nu încaseze partea sa de profit din brutărie în acel an. Contabil vorbind, asta înseamnă că acel profit a rămas nerepartizat proprietarilor firmei, care au ales să distribuie banii pentru nevoile societății comerciale. Practic, au făcut pe generoșii și au acceptat să renunțe la dividende pentru a ajuta firma.

Iar Lucia Com 94 SRL avea nevoie de ajutor la sfârșitul lui 2015: datoriile firmei erau de aproape 720.000 de lei. Așadar, cu dividendele lui Ciolacu, deținătorul majoritar al părților sociale ale firmei, brutăria ar fi scăpat de datorii. Iar banii se aflau în firmă, după cum arată și bilanțul acesteia pe 2015: la rubrica „casa și conturi la bănci“, este menționată, la finalul lui 2015, suma de peste 1,9 milioane de lei.

Profitul a scăzut de 17 ori în 2016

Miracolul economic din 2015 nu s-a repetat în anul următor. Astfel, de la venituri de peste 2,3 milioane de lei în 2015, brutăria a avut venituri de doar puțin peste 830.000 de lei în 2016. Cheltuielile, însă, au rămas cam la același nivel: peste 671.000 de lei în 2015, 729.000 de lei în 2016. Culmea, la venituri de trei ori mai mici în 2016 decât în 2015, cheltuielile au fost mai mari cu 10% decât în 2015.

Ciolacu: „Nu e o brutărie, e un chioșc“

„Nu am avut bani până anul acesta să pun în cont, de asta nu am menționat nici o sumă în acel cont până acum. Iar anul ăsta am recuperat și suma dată împrumut la partid, conform noii legi a finanțării partidelor”, a explicat Marcel Ciolacu, pentru România liberă.

Această declarație, însă, ridică mai multe probleme. În primul rând, e adevărat că, în prima declarație de avere din 2017, vicepremierul a declarat că a finanțat PSD în 2016 cu 55.000 de lei, dar nu a menționat și că ar fi primit acei bani înapoi de la bugetul public, așa cum, într-adevăr, prevede actuala lege a finanțării partidelor.

În al doilea rând, în contul din 2003 al lui Ciolacu au apărut brusc nu doar 55.000 de lei, ci peste 100.000 de lei. De unde provine restul? „Din economii”, a spus, simplu, pesedistul. Economii pe care, logic, până acum nu le-a făcut, ci au apărut numai de când e vicepremier.

Brutărie doar pe hârtie

Când a venit vorba de brutăria din Piața Centrală din Buzău, jurnalistul Cătălin Prisacariu a avut un șoc să afle că brutăria (conform Ministerului de Finanțe, obiectul de activitate al Lucia Com 94 SRL este „fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie”) nu este chiar brutărie.

„Dar nu e o brutărie, este un chioșc”, a tranșat vicepremierul Ciolacu problema. Așadar, un banal chioșc din Buzău a reușit în 2015 să obțină un profit net lunar de 115.000 lei, adică vreo 27.000 de euro. Net. Lunar. În total, aproape 1,4 milioane de lei. Cum a fost posibil acel profit uriaș pentru un chioșc? „Nu știu, nu eu administrez firma”, a „explicat” pesedistul.

Banii, în firmă, pe vorbe

Totuși, vicepremierul a confirmat că nu și-a încasat dividendele pe 2015. „Nu, nu mi s-a repartizat profitul, am lăsat banii în firmă, se ocupă soția și fratele meu de firmă”, a arătat Ciolacu. Conform acestuia, banii ar fi fost necesari pentru ameliorarea situației financiare a societății comerciale. „Din ce am înțeles, s-au plătit niște credite și mai e nevoie de niște bani pentru a se moderniza”, a adăugat politicianul.

După cum am arătat mai sus, însă, datoriile firmei nu au scăzut în 2016, anul ulterior celui cu profit uriaș, ci au crescut, deci afirmația lui Ciolacu că din acei bani s-ar fi plătit debite nu pare să stea în picioare.

Cine e Marcel Ciolacu, omul care vrea să-i ia locul lui Dăncilă la șefia PSD!

26 nov.

Cine e Marcel Ciolacu, omul care vrea să-i ia locul lui Dăncilă la șefia PSD

Marcel Ciolacu (52 de ani), ajuns președintele Camerei Deputaților după condamnarea lui Liviu Dragnea, este vârful de lance al puciștilor anti-Dăncilă din PSD. El organizează întâlniri de strategie cu baronii PSD și a recunoscut că a vizitat-o acasă pe Dăncilă pentru a-i cere demisia. Buzoianul Ciolacu, un lider discret al PSD, a urcat pas cu pas în ierarhia partidului, a beneficiat de sprijinul unor mari baroni din trecut, de o relație bună cu Dragnea, de care s-a desparțit însă violent. El este acum foarte apropiat de foștii premieri Mihai Tudose și Sorin Grindeanu, dar și de Gabriel Vlase, șeful SIE.

Marcel Ciolacu a lucrat aproape toată viața la stat și a terminat o facultate privată considerată printre cele mai slabe dn România .

Noul preşedinte al Camerei Deputaţilor este Marcel Ciolacu, după votul de miercuri, acesta urmând să îl înlocuiască pe Liviu Dragnea, încarcerat luni.

Ciolacu, născut în 1967, a intrat la Universitatea Ecologică (privată) în anul 1991. A terminat Facultatea de Drept în anul 1995, la vârsta de 28 de ani. Potrivit unui răspuns pentru Newsweek România, Facultatea de Drept din Universitatea Ecologică a primit Autorizare provizorie în mai 1995. Ciolacu a terminat facultatea în anul în care instituția de învățământ superior a primit, oficial, autorizarea de funcționare.

Până la 29 de ani, Ciolacu nu menționează că ar fi avut vreo ocupație. În 1996 devine consilier local. În cv-ul său, Ciolacu menționează prima sa slujbă adevărată a avut-o în anul 2004, la vârsta de 37 de ani – consilier juridic la Urbis.  

Universitatea Ecologică a fost clasată in categoria Universitatilor Centrate pe Educatie (categoria a III-a). Mai multe programe universitare au fost încadrate în „categoria E”, ultima. Între 2010 și 2012, urmează un master: „Bazele sectorului public. Managementul finantelor publice Managementul sectorului public, S.N.S.P.A. Bucuresti”. În paralel, Ciolacu avea o slubă cu normă întreagă – viceprimar la Buzău.

Plătit de la buget

Ciolacu a lucrat multă vreme la stat. Toate slujbele i-au fot date pe linie de partid, fiind membru fondator al PSD Buzău.

A fost:

– Viceprimar (2008-2012),

– Consilier local (2008-2012),

– Viceprimar (2004-2008),

– Consilier local (2004- 2008),

– Consiler județean (2000-2004),

– Responsabil comunicare și publicitate electorală (2000-2004),

– Liderul grupului de consilieri județeni (2000-2004),

Consilier local al Municipiului Buzău (1996 -2000).

Ciolacu a muncit mai puțin de trei ani la privat. A fost consilier juridic la Alcom și Director la Urbis Serv.

Din 2012 este deputat de Buzău.

Cum s-a transformat în centru de putere

Marcel Ciolacu a ajuns în atenția publică în iunie 2017, când Liviu Dragnea l-a propulsat în funcția de vicepremier fără portofoliu în guvernul Tudose, trimis pentru a-i raporta mișcările premierului. Ciolacu era deja un lider puternic în partid, grație rezultatelor obținute de PSD Buzău, dar și ca urmare a relațiilor personale de prietenie cu mulți șefi ai partidului.

Deși era perceput drept omul lui Dragnea în guvernul Mihai Tudose, Marcel Ciolacu a sfârșit prin a fraterniza practic cu premierul. Între cei doi s-a creat o relație apropiată, iar Ciolacu a demisionat din guvern imediat după Tudose, ca urmare a crizei dintre premier și Liviu Dragnea.

În jumătatea de an cât a fost vicepremier, Ciolacu și-a impus apropiați din Buzău în conducerea unor instituții și companii de stat, sporindu-și puterea în partid și capacitatea de negociere.

Ca vicepremier, el a întreținut o relație echilibrată și cu Palatul Cotroceni și cu instituțiile din domeniul securității, exact invers decât politica imprimată de Liviu Dragnea în PSD și guvern.

După plecarea din guvern împreună cu Tudose și răcirea relațiilor cu Liviu Dragnea, Ciolacu și-a consolidat în partid imaginea unui personaj echilibrat, care a refuzat să plece din PSD și nu a vrut să-și spele rufele în public. El a făcut permanent legătura între principalii centri de putere din partid, și-a asumat șefia Camerei Deputaților după condamnarea lui Dragnea.

A fost tot timpul rezervat față de Viorica Dăncilă, dând toate semnalele că nu o susține. Ca șef al Camerei Deputaților a rămas în imaginea publică în momentul în care a recunoscut că PSD a pierdut majoritatea în Parlament în momentul în care partidul nu a reușit să impună programarea în week-end a moțiunii de cenzură anti-Dăncilă depusă de Opoziție.

Ascensiunea în politică

Ciolacu e membru fondator al PSD (pe atunci FSN) în Buzău, iar în 1996 își începea cu adevărat urcarea în politică, devenind vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret PSD Buzău și consilier local în municipiul Buzău.

A crescut în politică pe lângă doi grei ai PSD din acei ani: senatorul Ion Vasile și fostul primar al Buzăului, Constantin Boșcodeală. Din acea perioadă datează și fotografiile alături de Omar Hayssam, omul de afaceri sirian cu mare trecere în PSD care a fost condamnat pentru răpirea celor trei ziariști români în Irak. Fotografiile cu cei doi la vânătoare, care arătau o relație apropiată Ciolacu – Hayssam, s-au scurs în presă în anii 2000.

„E o poză dată de un coleg de-al meu, domnul deputat Adrian Mocanu. Nici nu am de ce să mă scuz. Este o răzbunare, eu am anunţat că voi candida la funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Buzău, am înţeles că voia şi el. E o găinărie de doi lei”, spunea în 2015 Ciolacu pentru Gândul.info.

CV politic

Este la al doilea mandat de deputat (2012-2016, 2016-prezent). Anterior, a fost viceprimar în Buzău (2008-2012), prefect interimar (2005), consilier local, consilier județean, și a condus o firmă a primăriei Buzău.

El a făcut Facultatea de Drept la Universitatea Ecologică din Bucureşti (1991 – 1995), unde a urmat și cursuri post-universitare. În 2008 – 2009 a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.

Potrivit CV-ului său, vorbește engleză și franceză.

Este membru fondator al PSD Buzău.

Are două terenuri și două case în Buzău, două bărci, acțiuni la trei companii.

E membru fondator al unei asociatii numite ”Lumina 1879”, alături de Vegheş Adrian Sorin, Lazăr Iulian, Tudoroiu Mihail Daniel, Ciolacu Ion Marcel, Tudor Marius, Lungu Marius. Presa locală a spus că e vorba de o organizație masonică locală.

Lucruri neștiute despre Mihai Gâdea! Cine este soția sa și cu ce se ocupă! Afacerea soției lui Mihai Gâdea „rupe”! Ce face acum Agatha Kundri!

26 nov.

Imagini pentru b1tv CINE ESTE MIHAI GADEA SI SOTIA SA KUNDRI GADEA"

Pe Mihai Gâdea îl vedem aproape în fiecare seară la televizor, în postura de moderator al uneia dintre cele mai cunoscute emisiuni de televiziune. În timp ce directorul Antena 3 și realizatorul emisiunii “Sinteza zilei” este mai mereu în lumina reflectoarelor, nu același lucru se poate spune persoana cu care acesta are o legătură extrem de puternică.

Se spune că în spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie și mai puternică. Despre soția lui Mihai Gâdea, Agatha Kundri nu se știu foarte multe lucruri. Prezență extrem de discretă în spațiul public, jumătatea vedetei Antena 3 are un trecut deloc ușor de trecut cu vederea.

Afacerea soției lui Mihai Gâdea „rupe”! Ce face acum Agatha Kundri

Afacerea soției lui Mihai Gâdea înflorește de la an la an. Dacă în primii ani afacerea a mers pe minus, acum sume importante încep să intre buzunarul Agathei Kundri Gâdea.

În anul 2011, Agatha și cu sora sa, Memete Naomi, au pus bazele grădiniței Orhideea Kids. În acte, Naomi apare ca unic asociat și administrator al companiei.

 

Imagini pentru agatha kundri origine"

Soția lui Mihai Gâdea este sociologul grădiniței, așa cum presa din România anunța în urmă cu ani buni.

Pe lângă meseria de sociolog, Agatha Kundri Gâdea practică triatlonul, un sport care constă în întrecerea în trei probe: înot, ciclism și atletism.

Ultima cursă la care a participat s-a desfășurat la finalul lunii iulie, la Praga, în Cehia.

Orhideea Kids, un business în creștere continuă

Bugetul.ro vă prezintă astăzi cifre care dovedesc că afacerea soției lui Mihai Gâdea crește de la an la an. Anul 2016 a fost primul an în care Orhideea Kids le-a adus Agathei Kundri și lui Memete Naomi venituri serioase.

Potrivit datelor companiei, grădinița a avut afaceri de 430.499 lei și un profit de 32.317 lei.

În 2017, afacerile au sărit de jumătate de milion de lei. Compania a bifat o cifră de afaceri de 540.634 și un profit de 36.000 de lei.

Mai mult, dacă în 2016 grădinița avea opt angajați, în 2017 numărul acestora a urcat la zece.

Absolventă a Universității de Vest din Timișoara în 2004, Agatha Kundri este fiica unui pastor advenist. Ea este căsătorită de peste 15 ani cu Mihai Gâdea, cu care are și o fată, Maisha Karina. Chiar dacă s-a referit cât a putut să iasă în evidență, presa a reușit să smulgă câteva informații deloc de ignorat despre Agatha Kundri. De câțiva ani, aceasta participă la competiții de triatlon, care presupun probe de înot, atletism și ciclism. Pasiunea pentru sport i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă soția realizatorului tv nu ar fi fost indicată să participe la celebra competiție televizată “Exatlon”.

Frumoasa soție a lui Mihai Gâdea nu se rezumă doar la pasiunea pentru sport. Ea a pus pe picioare, în urmă cu mulți ani, o afacere care s-a dovedit în timp, destul de profitabilă. Agatha este proprietara unei grădinițe cu afterschool în centrul Bucureștiului iar în bussines a cooptat-o și pe sora sa, Naomi. Dacă Naomi este este manager, soția lui Mihai Gâdea este sociologul grădiniței. Potrivit datelor companiei, furnizate de bugetul.ro, grădinița a avut afaceri de 430.499 lei și un profit de 32.317 lei. În 2017, afacerea a mers ca pe roate, astfel încât s-a înregistrat o cifră de afaceri de 540.634 și un profit de 36.000 de lei.

COTITURA SAU IMPOSTURA?

26 nov.

 Una din evidențele trăite de oameni odată cu cotitura istorică din 1990 este condiționarea schimbărilor de cultură. Când oamenii sunt liberi să decidă, totul depinde de cultura lor.

S-a articulat chiar o interpretare. Vor avea de suferit, afirmau cei care au conceput la origine tranziția de la socialismul oriental la societatea deschisă, țările care se lasă în seama trecutului și nu fac democratizare la lumina zilei (Guillermo O’Donnell, Philippe C. Schmitter, Tentative Conclusions About Uncertain Democracies, The John Hopkins University Press, 1986, p.65). La rândul meu, în prelegeri susținute la München și Viena (vezi A. Marga, Die kulturelle Wende…, Cluj University Press, 2004, pp. 497-526), am argumentat că, în absența culturii, progresele în economie și democratizare vor fi împiedicate.

Confruntarea electorală este, oriunde, un indiciu concludent al nivelului cultural, al culturii civice și politice în primul rând. Așadar, putem să privim campania electorală din 2019 conduși de întrebarea: câtă cultură au etalat actorii?

Asemenea întrebări sunt de pus fără ezitare de fiecare dată după alegeri prezidențiale. Mai ales în România, unde  – prin efectul cumulat al încălcării Constituției, al tradiției de slabă informare a cetățenilor și al supraviețuirii „statului paralel” – în funcția de președinte sunt concentrate puteri mai mari decât oriunde în Europa. Desigur, în dauna unei democrații sănătoase!

În România, ne place să o spunem sau nu, societatea se pune imprudent la dispoziția unei persoane, ca în nici o altă țară civilizată de azi. Faptul devine grav atunci când în această funcție ajung inși care nu pot convinge populația cu merite, valoare personală și proiect, căci acestea lipsesc. Iar în absența acestora, funcția se exercită în forma unui autoritarism rural, abuzându-se de cadrul legal și subordonând serviciile secrete și justiția.

Desigur, în 22 decembrie 1989, și România a proclamat, ca respect suprem de sine, voința politică de întruchipare a democrației – o democrație pluralistă, în care fiecare cetățean să-și regăsească aspirația de a-și construi viața conform vederilor sale. Nu s-a ajuns chiar la „democrația curată” de care s-a vorbit în 1918, dar se țintea măcar o democrație în care să nu se mai repete concentrarea de putere în mâinile vreunui păcătos incapabil și samavolnic, care a fost atât de păguboasă în trecutul României.

De obicei, atunci când se examinează ce a rezultat din campanii electorale, preocupă distribuții de voturi. Numai că distribuțiile nu spun cum s-a ajuns la ele, nici dacă societatea își regăsește nevoile în ele și nici ce viitor se prefigurează. Scorurile electorale, oricare ar fi, pot fi divergente cu aspirațiile societății. Mai ales atunci când votul este extins la persoane care nu trăiesc în țară și, prin forța lucrurilor, pot fi mai ușor dezinformate! De aceea, la întrebarea privind rezultatele alegerilor, trebuie adăugată întrebarea „cum au fost ele posibile?”.

Întrebarea „cum a fost posibil?” angajează chestionarea culturii competitorilor. Aici nu este vorba, cum minți sărace se grăbesc să susțină, de a lua partea unuia sau altuia dintre aceștia. Ca cetățeni, putem gândi mult mai profund decât vulgarul sau-sau. Aici este vorba de adevăr – de adevărul care precede sau-sau-l. Sau ar trebui să le preceadă!

Cu excepția câtorva articole, de care se și abuzează, Constituția actualei Românii este una liberală și democratică. Baza ei normativă o formează doctrina libertăților și drepturilor individuale, mai larg spus, liberalismul democratic inspirat de tradiția democrațiilor occidentale. De aceea, și Constituția României pretinde, înainte de orice, legitimarea democratică a acțiunilor.

Prima mea observație este aceea că legitimarea ca parte a democrației nu s-a mai discutat. Nici un partid nu a tematizat-o. Mai mult, pe parcursul pregătirii momentului electoral, s-a produs cea mai brutală încălcare a legitimării după 1989: președintele, asistat de noua Securitate (până și unul dintre cei mai vechi liberali era îngrijorat deunăzi de amploarea poliției politice în regimul actual!) și sub amenințarea „justiției” instrumentalizate, a înlocuit majoritatea votată de cetățeni la alegeri parlamentare cu „guvernul meu” – un guvern de extracție vizibil dubioasă. Iar mai nou, oamenii președintelui au pus singura sa „realizare în cinci ani de mandat” în seama a ceea ce a dorit „partidul popular european”!

Nu discutăm acum evidentele încălcări ale legii. Dacă procuratura ar acționa  imparțial, cum îi cere Constituția, ea ar reacționa, ca în orice altă țară europeană. În România actuală ceva normal nu pare însă posibil! În nici o democrație europeană nu s-a ajuns la grotescul „guvernului personal”, în dauna guvernului pe care țara și-l dă prin alegeri parlamentare, și la răsturnarea de majorități parlamentare în funcție de dorințe din afara țării respective.

A doua observație este penuria de propuneri adresate cetățenilor  în competiția electorală. Adevărul este că, după programul USL din 2012 și cel al PSD din 2016, nu s-a mai lucrat la programe propriu-zise, încât alegătorul să știe între ce alege. Se pare că nu mai există nici competența necesară. S-a vorbit de „proiecte” mai curând insipide și ofensatoare, gen „România normală” sau „România educată”, care vor fi scrise poate, de alții, undeva, cândva.

Viclenia este rudimentară – se știe că unde nu este program pus în circulație, nu poate fi nici tragere la răspundere. Nicicând după 1989 nu a avut loc o asemenea înșelare a electoratului cu vorbe goale.

Degradările de acest fel sunt și efectul descompunerii liberalismului, la care asistăm de câțiva ani. Deveniți „populari” peste noapte, ca nicăieri,  „liberalii” nu mai apără libertățile și drepturile, ci se preocupă de încarcerarea rivalilor. Democrația îi interesează mai puțin decât slujirea unui conducător de ocazie, inclusiv în aberații. Liberalismul carpatic a devenit cam securist.

După ce, în 2000, au  trădat Convenția Democratică și au generat daune democratizării,  „liberalii” carpatici își trec în cont două contribuții la instalarea de regimuri anacronice. Ei au pus umărul la instalarea, în 2004, a unui regim pe care aveau să-l considere „dictatură provincială”, iar acum, în anul de grație 2019, pavează calea unui autoritarism butaforic, dar periculos prin inepțiile anunțate: „conducerea” din afară a guvernului, „controlarea” parlamentului, „eliminarea” de partide, „promisiunea” de a împiedica existența unor partide ce i-ar reprezenta pe alegători,  consolidarea desemnărilor personale. Inepții evident opuse liberalismului democratic al Constituției!

A treia observație pe care o fac se referă la conceperea politicii. În România, în ultimii cinci ani, s-a pierdut înțelegerea politicii ca promovare a interesului public. Politica matură a fost înlocuită cu preocuparea de a obține voturi cu orice mijloc, fie și prin falsificări, numărătoare militarizată și reluarea proceselor politice. Preocupă infim mărimea sărăciei, anvergura suferințelor, respectarea Constituției și alte teme grave în România de azi! Obsesia este să se facă referendumuri de doi bani, manipulări ale populației și alegeri de bâlci pentru a strânge prostește un șurub depășit de istorie. O combinație de „acțiune directă” și antagonizare a oamenilor, de George Sorel și Carl Schmitt, altfel spus, de tradiții murdare, a fost luată la Cotroceni drept politică. Caragiale, dar și literatura absurdului ce l-au urmat au fost trimiși la muzeu!

A patra observație se referă la furtul startului și la furtul ulterior. Unii  candidați au respectat legea, dar tocmai cel care trebuia să dea exemplu a aruncat-o peste bord. De trei ani, de la înfrângerea din singurele alegeri din mileniul actual necontestate, cele din 2016, președintele a făcut doar campanie electorală, evident ilegal. Nu a exprimat vreo propunere – pesemne nu are. Gesturile sale sunt de un primitivism fără egal în spațiul european: refuzul numirii de miniștri, păstrarea de demnitari nelegitimi și obstrucționarea meschină, ca nu cumva rivalii să-și aplice programul! „Lupta” sa nici nu era de fapt cu vreun partid, ci cu Constituția, democrația și lumea civilizată! Dacă citim rezoluțiile Curții Constituționale, care, ca în orice stat, s-a exprimat pe temeiuri de drept, avem tabloul unei situații dezolante, roase de incultură.

A cincea observație se referă la refuzul dezbaterii publice. Cu orice pretext, decidenții de astăzi au evitat ceea ce constituie oxigenul regimurilor democratice – dezbaterea argumentativă, publică, a chestiunilor de interes public. Este de presupus că președintele a refuzat dezbaterea căci nu face față unei dezbateri propriu-zise.

În schimb, sub incitările acestuia, s-a recurs din timp la ideea lui Carl Schmitt de stârnire a unei „mișcări”, aparent preocupată de societate, dar inaptă de o argumentare rațională, care a ocupat ecranul. Această mișcare a fost socotită sursă de drept și a făcut imposibilă dezbaterea publică a oamenilor maturi. Pe de altă parte, rețelele electronice de socializare s-au folosit avan în România actuală nu ca oportunitate a extinderii dezbaterii în interes public, ci ca mijloc de a o fractura și bloca.

A șasea mea observație este revenirea la teme și tehnici ale anilor treizeci ca niciodată în perioada postbelică. Am semnalat fenomenul mai de mult (vezi A. Marga, România actuală. O diagnoză, Eikon, Cluj-Napoca, 2011). Între timp, el s-a extins. „Distrugerea” social-democrației,  încropirea de guverne în pofida alegerilor parlamentare, dosariada, efortul de câștigare de alegeri nu cu soluții mai bune, ci cu stigmatizări, desconsiderarea religiei, exaltarea statul de drept în dauna drepturilor, înțelegerea primitivă a politicii ca „distincție între amic și inamic”, invocarea moralismului pentru a acoperi propria lipsă de morală sunt doar câteva ilustrări.

Cantitatea de minciună în societate a sporit în ultimii cinci ani mai mult ca altădată. Pretind „salvarea statului de drept” tocmai cei care l-au torpilat – iar probele sunt la îndemână. Revendică „salvarea prestigiului țării” tocmai aceia care l-au erodat cel mai mult – vorbind chiar de „incapacitatea” acesteia. Se pretind merite care nu există, dar nu se văd fapte care țin de ceea ce juriștii americani numesc „președinția africană”.

„Diversiunea etnică” de cu ani în urmă nu a mai existat în recenta campanie electorală. Pe bună dreptate, nu etnia a contat, ci faptele persoanelor. Publicații de prim plan din Europa au vorbit de  „diletant”, „promisiuni neținute”, „pasivitate”, „avere din surse nelămurite”, „influențe ale Securității”, „lipsă de idei în politica externă”. Unii consilieri mărturiseau că nu se pricepe Constituția sau, cum a fost cazul comerțului cu tinere, nu se iau în seamă rapoartele.

În orice caz, cetățenii și-au dat seama că prostia și reaua credință nu sunt împărțite etnic pe pământ.  Nu etnia cuiva a fost vreun moment în discuție. În discuție au intrat nepriceperea și ilegalitățile din România actuală, care, din nefericire, sunt singulare în Europa.

Bunăoară, se declară acum răspicat nu celebrarea, ci confiscarea revoluției prin care au fost înlăturate, în 1989, regimul Ceaușescu și puterea partidului comunist. După ce tocmai procurorul general „al casei” îi acuză oficial pe revoluționari de încălcarea legii! Cu aceeași impostură, pretind „apartenență la Europa” inși care distrug valorile europene ale pluralismului și dreptății. Simpli politruci, care încalcă drepturi și libertăți democratice, se dau acum „democrați”, ca și cum democrația este o cârpă bună la orice.

A șaptea mea observație privește desfigurarea instituțiilor. Nici o instituție majoră (procuratura, serviciile secrete, universitatea, parlamentul etc.) nu mai funcționează astăzi conform sensului prevăzut în Constituție. Meritocrația, câtă a fost, a fost lichidată, în favoarea cohortelor de neisprăviți aduși să decidă. Dacă cetățenii ar putea privi în datele profesionale și civice ale decidenților de acum, de la vârf până jos, s-ar îngrozi.

Nu s-a ajuns în nici o țară civilizată de azi la „mediocrație” (iau termenul precum Alain Deneault, La mediocratie, Lux, Quebec, 2016, ca antonim al meritocrației)  atât de organizată. Flămânzi de funcții și bani, tot felul de inși care nu și-au isprăvit pregătirea și nu au vreun merit  în apărarea interesului public sunt gata de orice încălcare a legilor și a cutumelor democratice. Recordul atins la Bistrița, când s-a pus în seama voinței lui Dumnezeu promovarea candidatului, rămâne emblematic pentru incultura cu care avem de a face. Foarte probabil, trăim în acești ani cea mai gravă confuzie de valori  de după anii cincizeci.

A opta observație se referă la recursul pe șleau la mijloace oculte de eliminare a rivalilor. Pare să fie prima oară când s-a recurs  la eliminarea organizată a rivalilor de pe traseu, încât să nu mai rămână nimeni competitiv. Este o listă lungă, pe care oricine o poate reconstitui.  “Aranjamentul bate regulamentul”, spunea cu ani în urmă un ilustru ierarh de astăzi. Acum, se poate spune: „șantajul din umbră bate drepturile”.

De aceea, am spus și reafirm: se pot, cum se vede, prefabrica alegeri, se pot câștiga alegeri, dar contează și pe ce cale au fost ele câștigate. Fără pregătire, fără proiect și  fără prestigiu dobândit prin calități naturale, nu se obține încredere, iar fără încredere nimic nu iese. Unde nu-i cultură nu iese decât ceea ce a fost sau se distruge și acela.

Societatea românească de astăzi nu și-a regăsit problemele adânci și îngrijorătoare în alegerile prezidențiale recente. În nici o altă țară din Europa ultimilor ani nu s-a discutat mai puțin ce trăiesc și ce vor cetățenii. Niciodată o campanie electorală nu i-a ignorat mai fățiș. Niciodată într-o astfel de campanie nu s-a conturat mai puțin viitorul. Niciodată deținătorul funcției nu s-a opus atât de îndârjit dezbaterii.

Cei care am participat în acești treizeci de ani la democratizare, la reforme , la europenizare și, de fapt, orice om rămas de bună credință, nu putem să nu fim șocați de degradările ultimilor ani, imprimate de amatorism și lipsă de cultură. De aceea, în ceea ce mă privește, am și reacționat (vezi articolele “Revenirea la anii treizeci?”, 21 mai 2019; „La braț cu Mussolini, Hitler@ Company”, 17 noiembrie 2019) după ce am semnalat, într-o carte, că în România zilelor noastre s-a ajuns nu la reforme, ci la reperele stupide ale anilor treizeci. Convine sau nu, este responsabil ca acest adevăr al României actuale să fie spus.

Este responsabil și pentru că aproape fiecare ne dăm seama că România are deja, ca urmare a cinci ani de nepricepere și excursii, numeroase recorduri dramatice: cea mai mare emigrare de cetățeni în timp de pace dintr-o țară a lumii, cel mai extins comerț cu ființe umane, cele mai slabe performanțe în domeniile inovării și creației, cea mai mare dorință de fugă din sistemul educației și o perceptibilă prăbușire în domeniul sportului, cea mai proastă justiție, cele mai multe și mai mari servicii secrete, cea mai plină de diletanți structură a statului, cea mai incompetentă conducere la guvern și președinție. Iar prin ceea ce a făcut sau nu a făcut, președintele este cel puțin coresponsabil.

Câți bani primesc serviciile de la „Guvernul meu”!

26 nov.

Și Guvernul Orban „vitaminizează” serviciile secrete la rectificare.

Bugetele serviciilor secrete au fost majorate, conform proiectului de rectificare bugetară publicat de Ministerul Finanțelor, cu peste 25 de milioane de lei, cu excepția Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).

Bugetul SRI are cea mai mare creștere, de 20,734 milioane lei, după ce la rectificarea din august instituția a mai primit o majorare de peste 396 de milioane de lei de la fostul Guvern.

SIE primește un plus de 3,9 milioane lei, iar SPP are un buget majorat cu peste 900.000 de lei. La STS nu sunt modificări.

Nu sunt semnificative, sunt cheltuieli de personal necesare, a declarat Klaus Iohannis miercuri, chestionat de jurnaliști pe această temă.

Propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale, pe anul 2019, se va discuta în ședința CSAT de miercuri, a anunțat Cotroceniul luni.

KLAUS JOHANNIS,REALES!

26 nov.

Mi-e nu ştiu cum să deschid discuţia despre rezultatul alegerilor. Procentul lui Klaus Iohannis este copleşitor şi, în mare parte, inexplicabil. Să acorzi atîta legitimitate unui politician care, în cinci ani, n-a făcut mare lucru (el singur a spus că realizarea sa cea mai importantă din mandat a fost dărîmarea guvernului PSD), care a avut în campanie un singur enunţ – dărîmarea PSD- mie îmi pică mai greu de înţeles. „România normală”, în accepţiunea autorului, s-a conturat în primul rînd în distrugerea PSD, un partid cu multe greşeli, abuzuri şi mentalităţi discutabile, dar partid votat în scrutin necontestat de populaţie (ca expresie a unor opţiuni ale acesteia).

Scorul este atît de mare încît cu greu îţi vine să-i atragi atenţia preşedintelui că promisiunile sale făcute după anunţarea rezultatelor exit poll, de la sediul PNL din Modrogan, sunt la fel de şocante şi trimit tot la nerespectarea Constituţiei. Cică n-o să-i mai lase pe liberali de capul lor, că se va implica total în funcţionarea României, că va face el o solidă majoritate parlamentară. Toate acestea sună a autoritarism, a ameninţare. Îți vine să te gîndeşti că, dacă nu iese majoritate solidă, te poţi trezi cu soldaţii la uşă, că liberalii, dacă nu execută ordinele, zboară. Îl schimbă pe Ludovic Orban cum îl mătrăşea Liviu Dragnea pe Sorin Grindeanu.

Ziua de 24 noiembrie nu este deloc fastă. În urmă cu 30 de ani, Nicolae Ceaușescu era reales la al XIV-lea Congres şi, prin Bucureşti, se şoptea „Cine trece-n Mercedes?/ Ceauşescu reales”.
Rîdem noi rîdem, dar versurile se potrivesc! „Cine trece-n Mercedes?/ E Iohannis, reales!“.
Nu ne rămîne decît să vedem ce Românie normală croieşte şi izbuteşte sibianul. Are guvernul lui, pune şefi la Parchete, are armata şi SRI-ul şi toate celelalte serviciile la dispoziţie. După 30 de ani, toate pîrghiile de putere sunt iarăşi în mîna unui singur om, dar nu într-un regim comunist, ci într-unul, pretins, democratic. N-avem ce face! O mare parte din populaţie a muşcat toate diversiunile şi a fost victima unei uriaşe campanii de manipulare. Și nu s-a regăsit (cu excepţia populaţiei defavorizate) nici în Viorica Dăncilă, nici în PSD. Roadele se văd, mai ales că PSD-ul n-a fost în stare să contracareze nimic. Nu a avut proiect, n-a fost capabil să ţintească slăbiciunile preşedintelui, nici goliciunea proiectului şi nici încropeala echipei liberale.

PSD-ul a defilat cu mediocri şi a luat nenumărate decizii şchioape. Cum să te încurci în campania electorală cu Gabriel Oprea? Cum să te bizui şi pe Vanghelie? Cum să laşi legislaţia alegerilor în voia sorţii şi după dorinţele PNL? Cum să limitezi toată campania electorală la melodia cu pensiile şi cu salariile? Într-un fel, îţi vine să zici că PSD-ul a regresat pînă la anul 1994!

Mulţi consideră diaspora o revelaţie! Ca expresie a unei atitudini patriotice așa şi este. Dar, electoral vorbind, oamenii plecaţi peste graniţă din diferite motive sunt o masă de manevră, folosită cu abilitate de propagandă şi de serviciile secrete. Nu diasporenii sunt de vină, ci politicienii care au construit o ideologie care îi transformă într-un electorat patriotic. Dar captiv!
Cine trece-n Mercedes?/
Klaus Iohannis reales!

EDITORIAL: CORNEL NISTORESCU/http://cotidianul.ro/

%d blogeri au apreciat asta: