Arhiva | 12:12 pm

Discuții absurde la NATO – ce a dezvăluit Iohannis!

5 dec.

Participare la Summitul NATO de la Bruxelles (Regatul Belgiei)

Discuții absurde la NATO – ce a dezvăluit Iohannis

NATO trebuie să stabilească ”împreună” care sunt amenințările la care trebuie să facă față ”cine sunt adversarii noștri, cum se relaționează NATO cu noile puteri”.

BUCUREȘTI, 4 dec – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Imediat după finalul discuțiilor oficiale de la Summit-ul NATO, președintele Iohannis a răspuns la câteva întrebări ale presei. Iohannis a abordat o linie prudentă, evitând diplomatic ceea ce presa a aflat – insistența lui Macron despre „moartea NATO”, ca și neînțelegerile pe buget și în legătură cu relația cu Rusia și China.

”Pot să vă spun că au fost discuții foarte calme, foarte așezate, concluzia principală este că NATO este unită – suntem uniți, NATO este puternică și mergem împreună mai departe, fără niciun semn de întrebare”, a declarat Iohannis.

De fapt, ce ne puteam aștepta să declare președintele României? În schimb Iohannis a recunoscut că s-a discutat despre bani – ”s-a reiterat importanța alocării de resurse, acel burden sharing, și națiunile care nu au ajuns încă la 2% majoritatea și-au luat angajamentul ferm și astăzi să accelereze procedura de alocare bugetară, pentru a ajunge și ei la 2%”.

Este de menționat că, la ora actuală, alocarea României a trecut de 2% din PIB, fiind de 2.04% – cu tendințe de creștere, conform mai multor surse.

În privința ”morții cerebrale” Iohannis dă o conotație ciudată: ”nici nu cred că a luat cineva acea afirmație așa, ca atare”. Adică, spune președintele, ”a fost o afirmație care a dorit să șocheze un pic, ca să inițieze un proces de reflecție”.

Deci președintele Franței e văzut ca un fel de ziarist care vrea să șocheze printr-un titlu spectaculos?

”Noi toți suntem de acord că NATO este puternică, fiindcă membrii NATO sunt state democratice”, spune Iohannis, încercând din nou calea „învăluirii” diplomatice – ”Discuția face parte din democrație, fără discuție, nu poate să existe o democrație și, în acest fel, lucrurile sunt convins că vor merge foarte bine mai departe”.

Un jurnalist l-a întrebat pe președintele Iohannis dacă relația NATO cu Statele Unite va fi mai apropiată ca până acum sau ”o concentrare mai degrabă pe o apărare comună europeană”?

”Importanța relației transatlantice nu a fost pusă la îndoială de nimeni, ba chiar mulți, și eu am subliniat importanța acestei relații, însă este nevoie de un proces de reflecție”, spune Iohannis.

Ei bine, aici Iohannis face o deviere uluitoare, care demonstrează, de fapt, absurdul discuțiilor din NATO – și mai ales al organizației.

”Trebuie să stabilim împreună care sunt amenințările la care trebuie să facă față NATO, cine sunt adversarii noștri, cum se relaționează NATO cu noile puteri – de exemplu, ce abordare va avea NATO față de China”, a spus Iohannis.

Deci, se face o legătură directă între ideea de ”adversari ai NATO” și China?! Cel mai mare investitor mondial – Conectat prin nenumărate investiții și proprietăți în toată lumea, inclusiv în state NATO?! Dacă asta nu mai e culmea absurdului, atunci ce e?!…

”Trebuie să clarificăm cum abordăm terorismul internațional, cum se abordează teatrele de război unde NATO nu este prezentă ca atare, dar sunt prezenți membrii noștri”, spune Iohannis.

Cum adică… ”să clarificăm cum abordăm terorismul internațional”?… Nu cumva mai bine ar trebui ”abordat” cum definim ce e ”terorism” și ce nu este? Situația kurzilor este relevantă, în acest moment – dar și a trupelor rebele din Siria antrenate de CIA…

Un alt jurnalist a întrebat despre ”deschidere din partea NATO cu privire la importanța Mării Negre – a existat această deschidere și, în acest sens, în ce cadru de referință rămâne abordarea NATO față de Rusia?”

”Abordarea față de Rusia a rămas neschimbată și nu vedem de ce ar trebui să schimbăm acum această abordare”, a răspuns Iohannis. Pe de altă parte, Iohannis a recunoscut că ”unii au subliniat nevoia unei comunicări mai bune cu Rusia”.

Dar, spune Iohannis,  abordarea NATO ”este exact aceeași pe care am avut-o și până acum – o abordare de consolidare a Flancului Estic – și în acest fel, evident, se poate da sentimentul de siguranță și garanția de securitate a membrilor NATO de pe Flancul Estic”.

Adică noi cheltuieli și sporirea dominației americane în țările noastre!

În fine, o altă problemă pentru NATO este tehnologia 5G. ”În ce măsură credeți că este posibil, și în cât timp, să existe o abordare unitară și în cadrul NATO?”, a fost întrebat Iohannis.

”Această chestiune a fost abordată de unii dintre participanți la discuție și devine din ce în ce mai clar că trebuie să legăm abordarea tehnologiei 5G și din punct de vedere al securității naționale, deci, implicit și din punctul de vedere al securității NATO”, a răspusn președintele Iohannis.

5G nu înseamnă o telefonie mai performantă sau un smartphone mai performant, explică Iohannis.

”5G este gândit să intre în toate sferele vieții cotidiene, a vieții de stat, a comunicării între cetățean și instituții, între instituții, până la urmă și între lucruri – este ceea ce se numește Internetul Lucrurilor – și atunci impactul, evident, va fi și pe securitate națională și trebuie să ținem cont de aceste lucruri”, a răspuns președintele.

Mai multe detalii le puteți citi în transcriptul conferinței de presă pus la dispoziție de Președinția României.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20191204/28435710/Discutii-absurde-la-NATO–ce-a-dezvaluit-Iohannis.html

Noul ambasador al SUA – o surpriză sau o falsă speranță? Imagini care spun multe!

5 dec.

Ambasada României în SUA - Ambasadorul George Maior alături de ambasadorul Adrian Zuckerman

Noul ambasador al SUA – o surpriză sau o falsă speranță? Imagini care spun multe

Hardul a fost formatat – cam acesta e mesajul ce se înțelege din frumoasele fotografii cu Adrian Zuckerman și George Maior

BUCUREȘTI, 4 dec – Sputnik, Evan Răutu. Așteptat cu excesive speranțe de cei care doreau un reprezentant al SUA care să nu susțină ”statul paralel”, noul ambasador la București, Adrian Zuckerman, a făcut o primă surpriză: un set de fotografii alături de George Maior.

Sigur, poate fi considerat un gest de normalitate și chiar o dovadă de atașament față de România, deoarece Zuckerman a fost prezent la recepție de 1 Decembrie oferită de ambasadorul George Maior.

Și, totuși… Zuckerman NU este încă ambasador în România, deoarece nu s-a prezentat încă la post, iar scrisoarea sa de acreditare nu a fost prezentată încă președintelui Iohannis. Deci, oficial, el nu este încă ”ambasadorul SUA la București”, așa cum scrie Ambasada în postare.

De asemenea, prezența lui Zuckerman alături de George Maior dezvăluie două aspecte: primo, rechemarea lui Maior e de domeniul trecutului uitat; secundo – toată istoria (dovedită!) cu ”Statul paralel”, cu ”protocoalele”, cu ”sufrageria” etc. este și mai dată uitării de către americani!

Erased! Complet! Hardul a fost formatat! Așa ceva nu a existat niciodată – cam acesta e mesajul ce se deduce din frumoasele fotografii cu Zuckerman și Maior, un Maior mai ”împlinit”, evident!

George Maior a evocat și ”momentul Revoluției Române din decembrie 1989 când România s-a eliberat de regimul comunist”, se arată în textul Ambasadei, care nu uită să precizeze că ”din cauza regimului comunist a părăsit România și familia noului ambasador SUA la București, Adrian Zuckerman”.

Asta spre deosebire de George Maior, al cărui distins tată, profesor universitar și excelent scriitor, istoric și patriot, Liviu Maior, era fruntaș al muncii de partid (PCR) la universitatea clujeană, în 1989. Ulterior Liviu Maior a fost devenit fruntaș în PUNR, ocazie cu care a ajuns ministru în guvernul ”Ciumei roșii”, cum spun azi fanii ”Statului paralel”, creat de fiul său, cum apreciază presa.

Dar, așa cum spuneam, istoriile astea au fost ”erased”. Așa că, pe scurt, Hans Klemm poate că pleacă – în relația cu SUA nimic nu e sigur în afară de plățile românești, ci doar strategic – dar chiar și dacă simpaticul Klemm de părăsește, spiritul său rămâne! Asta dovedesc vizita de 1 Decembrie a lui Zuckerman și minunatele imagini alături de George Maior.

Deci, răspunsul la întrebarea din titlu: ”Noul ambasador al SUA – o surpriză sau o falsă speranță?” – este… amândouă la un loc.

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20191204/28423721/Noul-ambasador-al-SUA–o-surpriz-sau-o-fals-speran-Imagini-care-spun-multe.html

NUCLEARĂ internațională: BNR, avansul pentru Patriot, campania lui Iohannis și… Trump!

5 dec.

Donald Trump şi Klaus Iohannis, la Washington

NUCLEARĂ internațională: BNR, avansul pentru Patriot, campania lui Iohannis și… Trump

”Absolut întâmplător, în timpul campaniei electorale pentru turul al doilea al prezidențialelor, Raytheon primește o plată neașteptată”. Bloomberg va candida contra lui Trump. Bloomberg dezvăluie ce le-a scăpat românilor”

BUCUREȘTI, 5 dec – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Celebra publicație Bloomberg a publicat un articol neobișnuit de ofensiv pentru analiștii economici, confirmând ipotezele intervenției Băncii Naţionale a României pe pieţele valutare pentru a susţine cursul de schimb al leului.

Asta după ce ”îngrijorările cu privire la efectele creşterii cheltuielilor guvernamentale asupra inflaţiei şi bugetului au dus leul la un minim istoric”. Dar Bloomberg a mai aflat ceva, care va pune pe jar presa de investigații din România și, probabil, SUA.

Ce au aflat întâi americanii – și abia cum românii

Bloomberg a preluat informația de la un oficial BNR ”care a dorit să îşi păstreze anonimatul”, și care spune că banca a cheltuit ”mai puţin de un miliard de euro din rezervele sale valutare pentru intervenţii pe piaţă”.

”Aceste intervenţii au dus la cel mai mare declin al rezervelor valutare de după luna iunie 2018”, spune oficialul, confirmând analizele și ”Leaks”-urile lui Dan Diaconu, Radu Soviani și altor analiști financiari. Dar, ciudat, tuturor românilor le-a scăpat un aspect esențial – dar pe care Bloomberg l-a aflat!

Deci, atenție, pentru că urmează bomba! De fapt… rachetele! Iată ce afirmă Bloomberg, citând ”oficialul BNR”:

”Rezervele valutare ale României s-au diminuat cu 1,2 miliarde euro numai în luna noiembrie 2019, atât ca urmare a intervenţiilor BNR dar şi a plăţilor efectuate pentru achiziţionarea de rachete Patriot potrivit unui contract semnat cu SUA”. (traducere Agerpres)

Rețineți, cu titlul de ”fapt divers”, Michael Bloomberg este potențial contracandidat al lui Donald Trump la alegerile prezidențiale.

Uimitoarea plată cerută de generalul Ciucă

Acum, plata în avans a rachetelor Patriot a fost prima (sau printre primele măsuri) solicitate de generalul Nicolae Ciucă, proaspăt ministru al Apărării – și susținută urgent de ministrul Finanțelor Cîțu (altfel, poreclit și ”Domnul Nu-sunt-bani”).

Am întrebat la vremea respectivă ce este cu acești bani care nu făceau parte din Bugetul 2019, dar nici din cel pe 2020, care nu a ajuns în Parlament încă. Demnitari, printre care Lia Olguța Vasilescu, au întrebat de ce nu s-a făcut această plată în 2020, așa cum era normal? De ce această grabă din partea unui guvern care acuză ”moștenirea dezastruoasă” a ”guvernării eșuate” – și care a făcut tăieri la rectificare?

Un prim răspuns ar fi reuniunea NATO, la care Iohannis trebuie să dea bine în fața lui Donald Trump. Ori, ce-l bucură mai tare pe Trump decât banii încasați de companiile americane?

Deci, să fie vorba de un umăr ”financiar” pus de BNR și Guvern pentru campania lui Iohannis și PNL? Chestiunea pare mult mai complexă dacă luăm în calcul informații venite pe o linie… bine informată.

Legătura ciudată între ”Patriot” și campania lui Iohannis – PNL

În martie 2018, publicația Cațavencii, arunca pe piață o informație bombă: omul care se ocupă de campaniile electorale ale lui Klaus Iohannis și ale PNL se ocupă de… imaginea Raytheon în România.

Ce nevoie are colosul militar Raytheon nevoie de ”imagine” în România? Evident, nu are, doar nu e vreun retailer iar în acest domeniu ”strategic” nu există conceptul de ”piața liberă”.

”Firma care se ocupă, în România, de imaginea Raytheon se numește Chapter 4 Romania – acționarii acestei firme sunt Chapter 4 Viena, Ioana Mănoiu și Felix Tătaru”, scrie Patrick Andre de Hillerin, care explică mai departe cine este Felix Tătaru – ”Omul care, prin altă firmă, GMP, se ocupă de campaniile electorale ale lui Klaus Iohannis și ale PNL”.

Absolut întâmplător, în timpul campaniei electorale pentru turul al doilea al prezidențialelor, Raytheon primește o plată neașteptată, dar mereu binevenită, consemnează cunoscutul jurnalist. Da, e plata pe care ministrul Ciucă s-a grăbit să o facă!

Culmea e că de aceeași grabă a dat dovadă și Iohannis, la primul său mandat. ”Prima acțiune prezidențială după depunerea jurământului, mesajele de Crăciun și Anul Nou, întoarcerea din vacanța de iarnă din 2014-2015 a fost semnarea unui acord între toate partidele politice prin care România se angajează, fără a fi consultat și Parlamentul, să aloce anual, începând cu 2017, 2% din PIB pentru armată”, scria sursa citată.

Cu umor, dar perfect adevărat, P.A. de Hillerin scrie: ”Consecvent, domnul Iohannis a urmărit cu atenție și îngrijorare respectarea acestui acord semnat de șefii partidelor parlamentare din 2015, ignorând, în același timp, legea învățământului, care prevede acordarea a 6% din PIB pentru educație”.

Care este profitul Raytheon la această afacere? Uriaș – sute de milioane! Ce se face pentru asta? Lobby! Și nu numai…

Să punem ordine în câteva informații

Propun să ne oprim deocamdată aici și să facem puțină ordine:

– 2014 – Iohannis câștigă inexplicabil alegerile, diaspora are un rol determinant, Felix Tătaru se ocupă se imagine a lui Iohannis și PNL;

– 2015 – 2017 – 2019, primele zile ale mandatului, Iohannis impune și supraveghează executarea a 2% din PIB, din 2017, pentru ”Apărare”, mai ales achiziții din SUA;

– Firma americană, principal furnizor, îl contactează pentru imagine (inutilă) în România pe omul care îi face campania lui Iohannis și PNL;

– 2019: Iohannis se duce la Trump unde semnează un protocol, un fel de ”To do list”;

– 2019: Iohannis urgentează căderea Guvernului României, servind și interesele PPE;

– Noul guvern, primele zile, ministrul Ciucă, plătește în avans, nejustificat, către Raytheon;

– BNR scoate din rezervele valutare ale României suma, dar toți ochii sunt ațintiți la cheltuielile pentru ținerea pe loc a valutei;

– Iohannis câștigă al doilea mandat;

– Fapt divers: Iohannis îl decorează pe Ciucă, Ciucă îl decorează pe Iohannis;

– Iohannis pleacă la NATO unde se întâlnește cu Trump, e lăudat, poze etc;

– Michael Bloomberg va candida contra lui Trump;

– În Bloomberg apare dezvăluirea despre scoaterea din rezerva valutară a plății pentru Raytheon, chiar când Iohannis se vede cu Trump.

Cum s-ar spune… restul urmează!

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20191205/28439384/BNR-avansul-pentru-Patriot-campania-lui-Iohannis-si-Trump.html

CAND VINE MOS NICOLAE!

5 dec.

Cadouri de Moș Nicolae
Când vine Moș Nicolae și cum trebuie pregătite ghetuțele 534
Cadouri de Moș Nicolae

CÂND VINE MOȘ NICOLAE. Moș Nicolae sau Moș Neculai este un personaj legendar, care aduce daruri copiilor în ajunul sărbătorii de Sf. Nicolae.

Personajul este în mare parte asemănător lui Moș Crăciun, ambii o adaptare după Sfântul Nicolae, ambii purtând straie roșii și oferind cadouri.

CÂND VINE MOȘ NICOLAE. În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii trebuie să aibă ghetuţele curate și lustruite, deoarece Moş Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri dacă au fost cuminti.

In credinta populara Sfantul Nicolae mai este cunoscut si sub numele de San-Nicoara. Se spune ca el pazeste soarele care incearca sa se strecoare pe langa el pentru a ajunge la taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara caldura si fara lumina.

In unele zone ale tarii, in ziua de Sfantul Nicolae oamenii aduc in casa cregunte de pomi fructiferi pe care le pastreaza in apa langa icoane ca sa infloreasca pana de Anul Nou. Iar daca aceste crengute vor inflori pana cand anul se sfarseste, anul care vine va fi unul foarte roditor si plin de satisfactii.

In alte regiuni fetele se aduna in ajunul sarbatorii pentru a face placinte, iar seara, la ora noua fix, flacaii navalesc peste ele si petrecerea incepe.

In zona rurala, in ziua de Sfantul Nicolae, feciorii se organizeaza in cete, isi aleg gazda in casa careia repetitiile pentru colinda de Craciun si de Anul Nou vor avea loc.

In popor se crede ca de Sfantul Nicolae incepe in adevaratul sens al cuvantului iarna. In aceasta zi Mosul isi scurtura barba sura si incepe sa ninga. Iar daca nu ninge inseamna ca Sfantul Nicolae a intinerit.

In fiecare an, in noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii stiu ca trebuie ca ghetulele sau cizmulitele lor sa fie lustruite, deoarece Mos Nicolae va veni pe la ei sa le aduca daruri celor cuminti. Copiii neascultatori primesc o nuielusa, menita sa ii atentioneze si sa le aduca aminte ca trebuie sa asculte de parintii si bunicii lor. Pentru Mos Nicolae este suficient sa se uite prin ferestre pentru a-si da seama daca un copil a fost cuminte sau rau.

Chiar daca Mos Nicolae este mereu grabit sa ajunga la copiii din intreaga lume, acesta isi face timp sa asculte si dorintele fiecarui copil in parte. Conform traditiilor romanesti, Mos Nicolae apare pe un cal alb, facand astfel trimitere la prima zapada care cade la inceputul iernii, ajuta pe toti cei nevoiasi, orfanii si vaduvele, este stapanul apelor si salveaza corabierii de la inec, protejeaza soldatii pe timp de razboi.

Conform traditiei populare, in noptile sfintite de sarbatori, cand cerurile se deschid si pentru noi, muritorii de rand, se spune ca pret de o secunda Sfantul Nicolae poate fi vazut stand in dreapta Domnului.

In Europa, in preajma secolului al XII-lea, ziua de Sfantul Nicolae a devenit atat ziua darurilor, cat si a activitatilor caritabile.

La nemti, traditia sarbatoririi lui Mos Nicolae a aparut prin imbinarea imaginii crestine a Sfantului cu o figura pagana. Acesta este vazut de catre germani ca un batran cu un sac in spate si o nuielusa in mana. Pe langa ghetutele pe care copiii si le pregatesc minutios pentru venirea Mosului, acestia scriu in ajun o scrisoare in care apar toate dorintele lor, dar si cativa morcovi pentru caii mosului. Mai mult, Sfanul Nicolae are mereu cu el o carte in care sunt trecute toate faptele copiilor, fie ele bune sau rele. Iar daca cei mici nu au fost mici, ei primesc nuieluse, cartofi sau carbuni. In unele parti ale Germaniei, copiii se imbraca in Mos Nicolae si colinda toate casele vecine in timp ce gazdele le ofera dulciuri.

SFANTUL NICOLAE

5 dec.

https://calendarulortodox.ro/wp-content/uploads/2014/09/sfantul-nicolae.jpg

Sfantul Nicolae este praznuit de crestinii din intreaga lume in fiecare an pe 6 decembrie.

Nicolae a trait in cea de-a doua jumatate a veacului al III-lea, pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian.

Nicolae se trage dintr-o familie foarte instarita si evlavioasa. De mic copil, Sfantul Nicolae a dat dovada de harnicie la invatatura si o viata virtuoasa. Aceste aspecte l-au ajutat sa creasca nu doar duhovniceste ci si in intelepciunea crestina.

Chiar daca nu avea inca varsta judecatii, Nicolae a dat dovada de infranare, stapanind-o cu ajutorul rugaciunilor. Astfel, sfantul a reusit sa potoleasca patimile trupului si sa usureze desavarsirea sufletului.

Pe cand era inca tanar, acesta ramane orfan de parinti insa nu devine precum tanarul risipitor din Sfanta Evanghelie ci, dimpotriva, intr-o zi aduna in fata casei sale toti sarmanii si pe cei chinuiti oferindu-le acestora toate bogatiile pe care le-a mostenit de la parinti si il urmeaza pe Hristos.

In mintea sa erau doar cuvintele Mantuitorului nostru Iisus Hristos: “vinde toate cate ai si impartela saraci si vei avea comoara in ceruri”. Cu o alta ocazie se facu ca Nicolae sa afle despre un parinte care era nevoit sa isi vanda cele trei fice ale sale unui om instarit care urma sa le arunce in pacat. Dand dovada de o discretie iesita din comun, unul dintre atributele cele mai de pret ale dragostei crestine, Sfantul Nicolae vine in randul acestor suflete aflate in primejdie de trei ori, fara ca fetele sa afle. Le asigura nu doar zestrea materiala ci si staruinta in virtute. Astfel, putem observa una dintre trasaturile preponderente ale Sfantului Parinte, si anume bunatatea, sau mila.

Pentru a isi arata si mai mult iubirea fata de Dumnezeu, Nicolae urmeaza si cu mai multa ardoare vorbele Mantuitorului, horand sa se dedice intru totul slujirii Mielului lui Dumnezeu. Pentru a deveni si mai apropiat de Hristos, Nicolae se indreapta spre Tara Sfanta, extrem de dornic sa mearga pe drumurile care au fost sfintite de pasii Mantuitorului si ai ucenicilor sai. Astfel, Nicolae doreste sa sa intareasca si mai mult in credinta, spirit si iubire crestina.

Se reintoarce in cetatea Mira, care la acel moment ramasese fara pastor. Astfel, credinciosii il aleg pe Nicolae pe scaunul arhiepiscopal al Mirei Lichiei. Slujind lui Hristos ca ierarh al Bisericii, Sfantul a dat dovada de foarte multe virtuti, fiind un adevarat pastor de suflete.

Datorita faptului ca a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian, Nicolae a fost supus la foarte multe incercari grele, alaturi de toti crestinii. Toate aceste prigoane au lovit in primul rand in mitropolitul Mirei, astfel ca, Nicolae a fost prins si aruncat in inchisoare unde va fi supus la foarte multe chinuri. Totusi, in ciuda incercarilor, imparatii nu au reusit sa-l clinteasca de la credinta crestina ci, din contra, acesta isi marturisea credinta si iubirea fata de Iisus tot mai vartos. Ramane statornic in credinta, tragand putere din cuvintele Sfantului Apostol Petru: “Iubitilor nu va lasati inselati de focul curatitor ce vine peste voi ca sa va incerce , ci , in masura in care luati parte la suferintele lui Hristos bucurati-va , pentru ca sa va bucurati si la descoperirea maririi Lui”.

Dupa urcarea pe tron a imparatului Constantin cel Mare, Sfantul Nicolae este eliberat din inchisoare, intorcandu-se la pastorirea credinciosilor sai.

In secolul in care Nicolae a trait si a pastorit, Biserica crestina a avut mult de suferit datorita persecutiilor crestine. Pentru a curma invataturile desarte si gresite, care au inceput odata cu Arie, imparatul Constantin convoaca sinodul de la Niceea.

La acest sinod a facut parte si Sfantul Nicolae alaturi de alti 317 Sfinti Parinti, care cu pavaza sfintei cruci, au reusit sa puna capat rautatii pe care Arie o Raspandea. In cadrul sinodului, Sfantul Nicolae a demonstrat inca o data ca este un dascal luminat dar si un aparator demn al Ortodoxiei. Tocmai de aceea, Biserica il slaveste in cantari, numindu-l “indreptator al credintei”.

Ajungand la batraneti, Nicolae s-a mutat la Domnul. Insa chiar si dupa moarte Nicolae nu a uitat de turma sa. In fiecare zi face cu imbelsugare tuturor celor care au nevoie, izbavindu-i de multe primejdii si nevoi.

Poti vedea aici toate datinile, obiceiurile, traditiile dar si superstitiile din noaptea de Sfantul Nicolae.

Cunoscut economist: ”Dovada că Isărescu a decartat 1 miliard pentru Operațiunea Iohannis”!

5 dec.

Klaus Iohannis

Cunoscut economist: ”Dovada că Isărescu a decartat 1 miliard pentru Operațiunea Iohannis”

”Atât ne-au costat Klaus şi echipa lui de comici în noiembrie – totul are un cost pe care, din nou, îl vom acoperi noi”

BUCUREȘTI, 3 dec – Sputnik, Evan Răutu. Apreciat pentru analizele sale originale ”antisistem”, economistul Dan Diaconu anunță de câteva săptămâni că s-a aruncat pe piață valută pentru a se menține cursul înainte de turul al doilea al prezidențialelor.

”Operaţiunile „Realegerea lui Klaus” şi „Guvernul meu” au costat în luna noiembrie un mizilic de 1 miliard de EUR, bani pe care BNR i-a decartat fără crâcneală pentru a menţine cursul”, a dezvăluit Dna Diaconu, subliniind ironic că atunci când spunea că se aruncă aiurea bani în piaţă, ”unii îmi replicau că sunt nebun”.

Dar, acum, ”la scadenţă”, a venit şi ”dovada pe care-o tot cereau unii”. Concret, Diaconu atrage atenția că BNR, în raportul lunar asupra rezervei valutare, ”arată negru pe alb că din rezerva internaţională a României s-au evaporat 1,091 miliarde EUR!”. Iar asta înseamnă, spune Diaconu, că ””Dăcât” atât ne-au costat Klaus şi echipa lui de comici în noiembrie”.

”Vă reamintesc că întreaga echipă a BNR a ieşit public pentru a susţine că nu e decât o creştere firească a cursului, adică aşa numitul „efect noiembrie””, scrie acum Diaconu, care întreabă ironic ”Ce naiba efect?”.

Iar contrastul iese în evidență – ”Când era „ciuma roşie” la putere, oficialii BNR ieşeau la beşteleală – atât la TV cât şi pe blogul ăla suspect pe care-l folosesc ca platformă de atac – pentru a „avertiza” asupra creşterilor de curs”, observă Diaconu.

”Nici vorbă să se atingă de rezervă, pe vremea aia era sfântă!”, spune economistul. ”Acum văd că aruncă Mugurel cu ieuroii în piaţă mai ceva ca maneliştii la parangheliile cu Copilu’ Minune”.

Concluzia lui Diaconu este simplă – ”Totul are un cost pe care, din nou, îl vom acoperi noi”.

Iar în acest context, când unii plătesc din buzunarul altora, Diaconu atrage atenția asupra unui amănunt: ”În ţara asta sunt două categorii de oameni care n-au nicio răspundere pentru actele pe care le fac, indiferent de samavolnicia acestora: magistraţii şi … membrii Consiliului de Administraţie al BNR”.

”Magistraţii încă mai au Inspecţia Judiciară şi SIIJ(cât o mai rezista şi asta), dar ăia de la BNR n-au pe nimeni deasupra – sunt propriii lor dumnezei –  ai lor şi-ai noştri”, încheind cu ironie amară – ”Acum înţelegeţi de ce li se rupe ăstora?”.

Un scurt comentariu – oare condamnarea (dar mai ales anchetarea) unui fost membru de bază al CA al BNR, viceguvernatorul Bogdan Olteanu, un ins mult mai inteligent și mai pervers decât pare, oare nu a adus ceva date despre alți membrii CA, sporindu-le acelora sensibilitatea la diverse ”trenduri”… sistemice?

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20191203/28409472/Cunoscut-economist-Dovada-c-Isrescu-a-decartat-1-miliard-pentru-Operaiunea-Iohannis.html

Orban a băgat partidul lui Băsescu la guvernare pe ușa din dos!

5 dec.

Ludovic Orban

Orban a băgat partidul lui Băsescu la guvernare pe ușa din dos

Mai mulți reprezentanți ai PMP au fost băgați în guvernul Orban pe posturi mai puțin vizibile ca o răsplată pentru voturile date de partidul lui Băsescu pentru instalarea PNL la Palatul Victoria.

BUCUREȘTI, 4 dec – Sputnik, Marius Holdean. PMP nu a sprijinit pe gratis Guvernul Orban la învestitura din Parlament. Ieri, PNL a numit mai mulți secretari de stat din partidul lui Băsescu în Guvern, primul semn al refacerii complete a alianței PNL-PDL din care lipsea tocmai aripa Băsescu, reprezentativă pentru fosta putere portocalie.

Astfel, Secretarul general adjunct al PMP, Ioana Constantin, a fost numit secretar de stat în Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, printr-o decizie a premierului Ludovic Orban publicată, ieri, în Monitorul Oficial.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Ioana Felicia Constantin se numeşte în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale”, este decizia premierului Ludovic Orban din Monitorul Oficial.

Tot printr-o decizie a premierului a fost numit secretar de stat, la acelaşi minister, Ion Alin Ignat.

Tot în Monitorul Oficial a fost publicată și decizia premierului privind numirea în funcţia de secretar de stat al Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi a Mihaelei Andreianu, dar şi decizia privind numirea Magdalenei Niculescu în funcţia de secretar general adjunct al Ministerului Transporturilor.

Magdalena Niculescu, director adjunct la Corpul de control al Ministerului Transporturilor, este delegată în funcţia de secretar general pentru o perioadă de şase luni.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20191204/28426153/Orban-a-bagat-partidul-lui-Basescu-la-guvernare-pe-usa-din-dos.html

%d blogeri au apreciat asta: