Arhiva | 2:26 am

MANIPULAREA PE TERMEN LUNG ESTE SINGURA LEGE PENTRU CARE SI-A ASUMAT RASPUNDEREA ACEASTA CUNUNIE DE CIRCUMSTANTA DINTRE PRESEDINTE SI”GUVERNUL MEU”NR.2!

18 dec.

Perioadă romantică, nimic de zis! Preşedintele nu poate trăi fără penele la putere! Unde e unul, şi ceilalţi! E vremea lor, vremea de început a năbădăilor, a exaltărilor mincinoase! Au pofte, ei doresc, au pierderi de memorie, bîlbîieli şi behăieli de oaie turcană! Au nişte şi cîţuieli gogonate despre gaura neagră ruşinoasă, trîmbiţată fără dovezi, pe care o acoperă în ascuns cu tîrguri şi tîrguieli! Un ping-pong fără finalitate pentru derutarea unui inamic iluzoriu. De pierdut au tot cetăţenii români. Chiar şi victimele de profesie ale deşertăciunilor, care i-au votat! Pe umerii românilor cade curba de sacrificiu. Ca întotdeauna.

Veţi constata dragi simpatizanţi ai incompetenţilor proaspăt instalaţi la butoane, cînd vă veţi scotoci prin buzunare, ca va fi nevoie foarte curînd de deparazitarea celor două, chiar trei palate ale României! Şi nu doar în instituţiie interne, ci şi în toate organismele europene unde ţara are reprezentanţi de pamplezir. Nişte aprozi neluaţi în seamă! Veţi constata că manipularea pe termen lung este singura lege pentru care şi-a asumat răspunderea această cununie de circumstanţă dintre preşedinte şi „guvernul meu” nr.2.

Pe fondul crizei declanşate de declaraţiile imbecile ale lui Câţu, leul s-a chircit de tot în faţa monedelor străine, şi cu mari sacrificii se va ridica doar pe vîrfuri, cu cîţiva bănuţi. Se gîndesc Iohannis şi Orban la bătrînii care fac cozi la Casele de Ajutor Reciproc, ca să poată cumpăra mîncare omenească de sărbători? Sau la satele şi miile de gospodării care zac în întuneric, fără curent electric, pentru că, dacă vi se pare incredibil, în acest mileniu mulţi copii români scriu la lampa cu gaz, cu mîinile îngheţate sau străbat cîţiva kilometri prin noroaie şi zăpezi ca să ajungă la şcoală! Se gîndesc Iohannis şi Orban că avem o puzderie de localităţi fără acces la gaze naturale, iar noi le dăm gratis, pe-o şapcă, altora? La imensa sărăcie şi mizerie morală a prezentului, această cununie mult dorită, adaugă sistematic noi mizerii şi fraude, adîncindu-ne tot mai mult în mocirlă, că e gratis!

Şacalii penelişti s-au îmbrăcat cu piei de oaie turcană şi-şi vor aduce rubedeniile şi cumetrii regnului în funcţii importante de dat iama la stîni, ori în cîte un post călduţ pe lîngă borfaşii mioritici, legaţi de marile dregătorii din justiţie. Ei vînează în haită, se apără cu armamentul din dotare, se aplaudă reciproc. Aşadar, şacalii aceştia ajunşi în fruntea bucatelor naţionale sînt nişte artişti, înzestraţi cu talente din dotarea lui Al Capone sau John Dillinger. Şi modul în care le cîntă orbanul la mandolină oilor ca să joace, este tot un talent. Cam aşa devin ei buricul plaiului mioritic, codrul trebuie să le fie frate, numai bun de dat la drujba austriecilor, iar blana din arenă, zbîrlită de diversiune, şantaj şi subminare, nu va fi scoasă la licitaţie, cît timp, tu, cel de treabă şi la locul tău, nu te încumeţi să te ridici împotriva circului lor fraudulos.

„Acolo unde a triumfat democraţia te beleşte sistematic tot ea”, afirma marele teolog şi filosof român Petre Ţuţea. Diversiune, manipulare şantaj, subminare: sînt cele mai subtile vicii de fond, predate/învăţate la cursurile de „imorală” postmodernă, pentru că deprinderile cu pricina au fost şi vor fi întotdeauna o achiziţie de folos guvernului penelist care vrea să dea de-a rostogolul mersul ţării. Şi nu trebuie să privim prin gaura cheii. Ieşirile din matcă se petrec la vedere, altfel ar da de bănuit mulţimii. Behăielile orbano-peneliste şi iohanniste, puse în scenă anume ca să distragă atenţia publică de la problemele grave ale ţării, au loc în lumina reflectoarelor. Echipe de ziarişti şi dregători de curte lucrează în favoare lichelelor Washingtonului, Berlinului, Bruxellesului, Amsterdamului…, pentru că aşa li se cere. Nu se sfiiesc să se arate „contaminaţi” de influenţe, sînt de-o „sinceritate” uimitoare! Aşadar, în anul care vine austeritatea va zgudui toate ungherele existenţei, pentru că piaţa politică penelist-iohannistă musteşte de scenarii de înşelat românul, bazate pe algoritmi noi de taxare-jefuire, care propun cu neruşinare sensul ca non-sens şi, non-sensul, ca sens giratoriu. Asasinii economici de circumstanţă au stat la pîndă, iar acum au început să devoreze carnea de tun.

Senzaţionalul se umflă, ca spuma la halbă, vin salvatorii gen Iohannis cu penele şi ochii consumatorilor de grotesc se îndreaptă într-acolo. Între timp, regizorii înregistrează, cu aplicaţie de contabili, noi victorii ilicite. Or fi adevăruri care mint şi minciuni care înalţă?! Însă după atîtea manipulări fantastice, tot mai fantastică rămîne realitatea: încă cinci ani cu un preşedinte dresat să atrofieze românismul, să ne arunce peste bord de la hore pînă la credinţă, iar noi vom merge şchiopătînd la noi acasă, dominaţi de globalism şi remorcaţi de cunoscuţii Big Brother. Sau, cine ştie poate i s-a comandat crearea unui „Nacht und Nebel” pentru români.

Pe parcursul unui an, românul de rînd stă, lună de lună, la ghişee să-şi dea datoriile la bugetul de stat. Dă la lumină, dă la gunoi şi la gaze, dă la canal, dă pentru apa de ploaie, pentru gropile din străzile patriei, lasă vîrtos la sănătate, pe tot felul de taxe, pe impozite şi dobînzi, lasă în super/hipermarketuri pe mîncare eurizată şi pe medicamente. „Guvernul meu” nu vrea magazine cu hrană tradiţională românească. Cică „vremea gostaturilor a trecut”, iar „sărbătorile de iarnă”, cu alaiul lor ispititor, vin ca tăvălugul peste bietul român şi-l lasă cu buzunarele golite de produsele aduse de unde a-nţărcat sarsailă iapa. De pe 30 noiembrie pînă pe 6 ianuarie, teoretic, românul devine un chefliu. Practic, e vai de mama lui! Habar n-are ce i se pregăteşte pentru anul care vine!

Autor: Maria Diana Popescu

Sursa: Revista Art-Emis

MAREA EPURARE ORDONATA DE ORBAN CEL BUN ,VALETUL LUI JOHANNIS CEL NOU!

18 dec.

Marea epurare declanșată de Orban cel Bun începe să facă istorie. Și are o  simbolistică a ei. Până una alta, emblematic este cazul „Costel Vânătoru”. Un om de știință din provincie. Până vineri, un nume necunoscut opiniei publice. Un anonim. Un anonim epurat de ministrul Agriculturii. Dar ca el sunt mulți alții. Și vor mai fi. Parte a operei politice din cel de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis.

Costel Vânătoru este un om de știință din Buzău. În definitiv, până vineri, un anonim. Unul dintre sutele de mii de oameni care-și fac cu cinste datoria. Un om despre care nu prea circulau informații în mediile publice. O persoană cunoscută însă drept de ispravă în mediile în care-și desfășura activitatea. Ce a făcut Costel Vânătoru? A adunat semințe de plante. Le-a adunat pentru a constitui o bancă de gene. O treabă serioasă. Meticuloasă. Care presupune pricepere în domeniu. Și dăruire. Și care poate însemna ceva pozitiv pentru comunitate. Pentru țară. Ei bine, acest personaj a fost scos cu brutalitate din anonimat. Iar numele lui a devenit extrem de cunoscut. Celebru chiar. Această teleportare este aparent primul rezultat remarcabil al marii epurări.

Marea epurare ordonată de Orban cel Bun, valetul lui Iohannis cel Nou, extrage cu penseta o persoană oarecare și o transformă într-un veritabil simbol. Un executant, un ministru al Agriculturii, cu un nume pe care nici măcar nu mă străduiesc să-l rețin, declanșează în domeniul în care vremelnic este responsabil bucata lui de epurare și-l aruncă este gard pe cercetătorul din Buzău, pentru a planta la conducerea institutului recent înființat acolo, culmea, chiar de Vânătoru, un protejat. Să plece ai voștri ca să vină ai noștri. Iată care este adevărata semnificație a marii epurări. Oamenii partidului aduși la butoane.

Pe țeavă este și Raed Arafat. O legendă veritabilă a României. Omul care a sfințit locul. Omul care, din nimic, a creat unul ditre cele mai performante sisteme din România. Unul dintre puținele exemple demne de urmat de către state ale lumii având o civilizație pe care o invidiem. În definitiv, de ce la capătul unui audit nu ar fi ejectat și Raed Arafat de la pupitrul de comandă al gestionării situațiilor de urgență? Să-l dăm afară deci, și în locul lui să-l instalăm pe omul nostru. Ca și când Raed Arafat ar fi omul cuiva. Ca și când Raed Arafat ar fi fost promovat de „PSD, ciuma roșie”.

Catapultarea lui Costel Vânătoru, un nume până vineri total necunoscut opiniei publice, a stârnit o furtună de reacții. Pe drept cuvânt, opinia publică s-a inflamat. Cum așa? Asta este schimbarea promisă de PNL? Asta este „România normală”? Îmi pot ușor imagina care ar fi reacția în cazul ejectării lui Raed Arafat. Pentru că acesta nu mai e de mult timp un anonim. În definitiv, a mai existat un Guvern care și-a rupt gâtul încercând să-l dea la o parte. Există o limită a suportabilității, pe care PNL o forțează în aceste zile. Din reacțiile pe care le urmăresc, cu mijloacele pe care toată lumea le are la dispoziție, pot observa cu ușurință că ministrul de Interne, domnul Marcel Vela, unul dintre liberalii, nu prea mulți, cărora le mai dau credit, începe să dea înapoi. Nu-și mai asumă, în nume propriu, o viitoare decizie vizându-l pe Arafat. Așa cum făcea până în urmă cu două zile. Afirmă că nu trage el însuși vreo concluzie în urma așa-zisului audit. Și că nu trece el însuși la fapte. Ce știam până sâmbătă? Că la capătul auditului el, ministrul de Interne, va trage linie și va decide dacă Arafat e bun sau dacă Arafat nu e bun. Iar dacă Arafat nu e bun, îl va schimba cu altcineva mai bun. Acum aflăm altceva. Și anume că o asemenea schimbare nu este apanajul ministrului de Interne. Ci al altcuiva. Al cui? Ne spune tot domnul Marcel Vela. Eventuala ejectare a lui Arafat este apanajul premierului. Și, transmițându-ne această senzațională informație, Marcel Vela mai face o precizare extrem de importantă ca mesaj subliminal. Și anume că postul lui Arafat este nu unul tehnic, ci unul politic. Adică acesta a fost numit de PSD, adică, pentru a traduce, acesta a fost numit de PSD, „ciuma roșie” și trebuie să plece odată cu PSD „ciuma roșie”. Pentru ca locul lui Raed Arafat să fie ocupat, tot în baza unui algoritm politic, de unul care merită. Adică de un reprezentant al Partidului Național Liberal. Un partid care nu mai e de mult timp nici național și nici liberal.

Marcel Vela s-a spălat pe mâini. Aruncă acest cartof fierbinte în brațele premierului. În mâinile lui Orban cel Bun. Care va face febră musculară semnând înlocuirea lui Arafat.

A se observa că cele două cazuri, cel al anonimului cercetător Vânătoru și cel al celebrului Arafat seamănă dureros de mult. În cazul lui Vânătoru, ministrul Agriculturii ne informează sec că de fapt acesta, deși a creat institutul de la Buzău, nu era titular acolo iar opera lui științifică poate fi continuată bine-merci în altă parte. În cazul lui Arafat, ni se spune că acesta, deși a creat un întreg sistem, deși este titular pe post, poate fi schimbat, cu sau fără audit, din simplul motiv că postul său ar fi unul politic. E ca și când Vânătoru e vinovat că nu e titular, iar Arafat e responsabil pentru că poziția sa ierarhică este generată politic, chiar dacă omul nu este înscris în niciun partid. Și – nu-i așa? – și Arafat poate să-și continue cariera în altă parte. Eventual în altă țară.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

DE CE ESTE NEVOIE DE O JUSTITIE CORUPTA?

18 dec.

După SMURD (Arafat) și Banca de Resurse Genetice Vegetale (Vînătoru), după CEC și Sistemul Energetic Național, atacul acestui guvern-marionetă construit de Securitatea globalistă – care a transformat România într-o antrepriză pentru corporatocrație -, de fapt obsesia lor, este desființarea SIIJ.

Puterile Suzerane au nevoie de o Justiție prin care să-și protejeze jaful și să facă zob capitalul românesc, dar mai ales trebuie să oprească cu forța, din fașă, sau să deturneze, orice încercare de mișcare suveranistă.

Observați cum a fost “reeducat” Gigi Becali, după ce l-au băgat la pușcărie în urma unui proces fake: atacuri furibunde la Dragnea, cel care a încercat să ducă o politică economică de ridicare a capitalului național și de îmbunătățire a nivelului de trai, de la medici la pensionari: “M-am bucurat de condamnarea primită de Liviu Dragnea. Gândul meu a fost să scăpăm de el. Asta pentru că a distrus ţara”.

Admirație publică față de gestapovista Kovesi: “Nu mă întrebați de Codruța că știți că eu o iubesc și chiar dacă a greșit și ea” (sic).

La ultimele alegeri, sprijin indirect pentru Johannis (deși este protestant, după standardele sale “ortodoxiste” fiind indezirabil) – Dăncilă fiind nevotabilă pe motiv de sex: “Dacă ești bărbat, ce să faci confruntare cu femeie? Ce să te confrunți cu femeie? Ăla e bărbat. Ce idei poate să aibă o femeie în fața lui?” 

QED. Procesul de reeducare nu este îndreptat strict spre masa de pavlovieni #rezist pe care-i scot la vot cu diverse momeli stupide de tip referendum cu întrebări oligofrene, anticonstituționale, plăcuțe suedeze, mânuțe agitate etc.
Nu, este îndreptat asupra oricui ar avea puterea să sprijine suveranitatea statului împotriva valului distrugător globalist.

Iar pentru aceasta, o Justiție manipulată de interesele Noii Ordini Mondiale este esențială.

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali Facebook

ANTICOMUNISTUL……COMANDANT INSTRUCTOR DE PIONIERI!

18 dec.

Cine dorea să facă o carieră de succes în regimul suspendat peste noapte în decembrie 1989, o lua de jos. Era imposibil să arzi etapele, aşa cum se întâmplă în democraţie, din primar de mic oraş să ajungi preşedinte de ţară. În anii ’80, Klaus Iohannis nu visa la revoluţii, la mişcări anticomuniste. Calitatea de profesor de mini-oraş cum era și este Agnita (jud. Sibiu) forța limitele conștiinței, obligându-l să escaladeze potecile încâlcite ale materialismului ştiinţific, care să îl ducă spre posibilul vârf al carierei de profesor în reședința de județ.

Ambițios aidoma unui sas fără casă, obișnuit să stea încă din copilărie cu chirie, Iohannis a făcut primul pas în viitoarea carieră de lider comunist în 1986 când și-a luat angajamentul, în fața colectivului de tovarăși profesori din cadrul Școlii Genrale Nr. 2 Agnita, să educe în spirit revoluționar pionierii școlii.

Ajuns instructor de pionieri, tovarășul profesor Iohannis ia cu jumătate de normă și în planul de activități PTAP (Pregătirea Tinerilor pentru Apărarea Patriei), zorii carierei fiind abia la început. Aici îl găseşte o inspecţia didactică pentru definitivat, anul 1987 fiind unul de bun augur în evoluţia viitorului politruc.

Dar … nenorocire! Anul 1989 retează neiertător cariera promiţătoare a tânărului comunist Klaus Iohannis, ocupat până atunci cu „orientarea ideologică-politică şi realizarea sarcinilor educative” ale elevilor, cu realizarea unei concepţii materialist-didactice despre lume şi viaţă la elevi”!
Astfel, s-au prăbuşit speranţele unui tânăr tovarăş dedicat activităţii educative „în calitate de diriginte, comandant instructor de pionieri”, coordonatorul unei brigăzi ştiinţifice care a strălucit prin audierea referatului: De ce este întuneric noaptea? Cum s-a format Unversul.

Tot răul spre bine. Zdrobit de pumnii primiţi în plexul cariere comuniste, în zorii democrației tovarășul profesor de mini-oraș s-a reciclat în domn, din domn în vânzător de copii, iar din vânzător în primar în orașul la care visa să ajungă abia după ce ar fi urcat treptele educației socialist-științifice. Istoria i-a oferit o scurtătură.

Evoluția lui Iohannis este similară cu traiectoria lui Augustin Lazăr, complice la actele criminale de la Închisoarea Aiud.

Ce însemnă destinul! Cei doi s-au întâlnit. Cei doi şi-au unit destinele în cadrul unui mariaj democratic, în care absolut nimeni, nici măcar ei, nu poate explica ascensiunea unui comandant de pionieri în funcţia de preşedinte de ţară, şi a unui procuror dedicat cauzei socialiste în funcţia de procuror general de ţară.

Ce curvă este Istoria!

https://i2.wp.com/dantomozei.ro/wp-content/uploads/2019/04/GENERALUL-...-Comandant-instructor-de-pionieri_DanTomozeiRO.jpg

SURSA:http://dantomozei.ro/

BUN SI VICLEAN!

18 dec.

Premierul Ludovic Orban insistă că va plăti mărirea de pensii prevăzută de legea pesedistă pentru 2019.

Încet-încet, anumite elemente din planul de guvernare dragnist sunt validate. Propaganda neagră de ieri devine azi reclamă albă. N-a fost rău acel program de guvernare. Dar era teribil de viclean. Pentru 2020, an dublu electoral, legea pensiilor a prevăzut o creștere a pensiilor cu 40%.

Viclean copil al SRI, Dragnea a jucat la două capete programul de creștere a pensiilor. Dacă în electoralul an 2020 noi, pesediștii, vom pierde parlamentarele, să cadă pe următorul guvern imposibila creștere de 40% a pensiilor. Dacă le vom câștiga, datorită anterioarelor creșteri, destul de substanțiale, vom proroga aplicarea acestei teribile creșteri cu 40%.

În sfârșit, după lungi tăceri, BNR intervine cu semnale de alarmă clare. Valentin Lazea recomandă actualului guvern să pregătească opinia publică pentru neaplicarea ultimei etape de mărire a pensiilor.

Ar fi, macroeconomic, o catastrofă aplicarea acelei etape, zice BNR. Deficitul ar sări, prin împrumuturi, peste 3% an de an dacă ar fi aplicată, cheltuielile de stat ar trebui reduse sub nivelul la care le-a redus regimul Băsescu-Boc.

Da, va exista un preț politic pentru neaplicarea acelei etape, dar altă soluție bună nu există.

Iohannis a renunțat deja la propaganda neagră anti-PSD. Acum vorbește doar de un deficit de democrație în interiorul acestui partid. Care ar fi condus doar de baroni (șefi de organizații județene). Argumentul poate fi întors și împotriva PNL, care nu e condus de cavaleri rătăcitori și neprihăniți.

Președintele reales recunoaște acum că are un guvern minoritar. Ceea ce înseamnă că majoritatea de la moțiunea de cenzură este instabilă, nesigură, căci a fost una de conjunctură. În fapt, recunoaște, indirect, că a folosit schimbarea de guvern drept reclamă electorală. Ceea ce numai patriotism responsabil nu pare a fi.

Acum, din cauza acestei situații, este obligat să militeze (în tot mai dese ieșiri în public) pentru anticipate, adică pentru anularea dreptului la pensia de parlamentar pentru cel puțin 150 de non-liberali. De ce să asculte acești non-liberali de voia președintelui, care s-a băgat într-o capcană din care nu mai poate ieși decât pe seama banilor unor parlamentari?

Ar mai fi una, totuși: să fie ajutat, pentru anticipate, de noul PSD. Eu, unul, aș urmări cu acest gând în minte tot ce se va întâmpla de acum înainte în partidul vicleniilor dragniste.

Iată, și Orban recunoaște să n-are majoritate parlamentară și de aceea nu poate schimba legea pensiilor. Ce legi ar putea schimba un guvern minoritar? Nu știe dinainte. Are a negocia caz cu caz. Vom avea un nou an de guvern cioloșist: bun de gură, rău de fapte. Fără putere în parlament.

Ăstimp, nimeni, nici BNR, nu vrea să bage de seamă că media fiscalizării în UE e de 45%, iar la noi de 30%. Diferența ar fi, la noi, de 15 miliarde. Bani arhisuficienți, inclusiv pentru creșterea pensiilor cu 40%. Acolo e cheia cheilor: la fiscalizare… Asta ar însemna creștere de taxe… Da, dar ar mai însemna și pierderea alegerilor…

Apropo: noi când avem de gând să reînființăm Ministerul Comerțului? Toate țările UE au așa ceva.

Iohannis a întinerit cu 5 ani. Acum poate vorbi de chestii pe care crede că le pricepe. Ce UE!? Ce Schengen?! Salarii și pensii. Propagandă albă, optimistă. Lapte și miere vor curge din găurile lăsate de PSD în buget… Dacă ar fi lăsat găuri și mai mari, ar fi curs șampanie și icre negre…

Portretul lui Barna desenat de o USR-istă: „Mediocru patentat, pus de o gașcă de securiști”!

18 dec.

Războiul din interiorul USR se umflă și mai mult.  Miercuri este programată o nouă ședință a Biroului Național al partidului unde ar urma să se facă și alte excluderi, după ce a fost dată afară din partid Olimpia Ardelean, vicepreședinte al USR Ilfov, decizia care a amplificat conflictul dintre tabere.

Claudia Postelnicescu, purtătorul de cuvânt al USR Ilfov, care ar fi vizată de excludere, a transmis pe Facebook un mesaj  extrem de dur la adresa lui Dan Barna.

„Hai ca asta e culmea tupeului! Sunt acuzata ca imi ”hartuiesc” colegii si ca vorbesc ”urat” despre Barna. Imi asum tot ce am spus despre Barna: că este mediocru, că distruge partidul, că a avut un esec major strict bazat pe incompetenta proprie, ca favorizeaza o gasca de sicofanti si profitori care beneficiaza in mod exclusiv de resursele partidului. In ceea ce priveste ”hartuirea”: inca din vara anului 2018 am primit sesizari de la persoane care adora liderul, indiferent cine e el, pentru motive strict legate de parvenirea in partid, care nu au nimic de-a face cu meritocratia. Aceste persoane mi-au intrat in lista si mi-au facut mai multe sesizari pentru opinii critice la adresa conducerii partidului. Aceste opinii pot fi gasite in continuare pe peretele meu, nu am sters nimic. Sa se caute jignirile si hartuirile si sa mi se arate. Precizez ca aceleasi persoane mi-au facut sesizari, mai multe in serie, dupa ce au practicat un stalking obsesiv pe o perioada de luni de zile. De asemenea, imediat ce am fost numita purtător de cuvânt al USR Ilfov am primit instantaneu sesizări de la tot felul de agramați și bolovani care abia se exprimă, care sperau să devină ei purtători de cuvânt sau lideri emergenți sau ceva, orice. Nu contează că eu am niște skill-uri dovedite în comunicare, nu contează că am mai trecut prin 4 campanii electorale, nu contează că am fost selectată în Berlinale ca scenarist, nu contează că am lucrat cu Royal Court Theatre London, nu contează că am lucrat cu regizorul american Neil LaBute și mi s-a jucat un text la Teatrul Act, nu conteză că sunt citată în zeci de publicații academice listate peer-review, nu contează că scriu și public în mai multe jurnale de ani de zile, nu contează că sunt solicitată de presă pentru opinii juridice de ani de zile, nu contează că am câștigat un război mediatic în cazul Sorina Săcărin, nu contează nimic. Contează doar că Barna și-a pus lichelele să îmi facă sesizări. Soldații loiali căzuți în adulație. Credeți că eu și alții nu ne putem mobiliza să facem sesizări colegilor? Putem. De ce nu o fac? Pentru că îmi repugnă delatorii și delațiunile, îmi aduc aminte de PCR și Securitate și pur și simplu vomit.Și mai presus de orice, că tot fac unii exerciții de imagine, nu au murit niște copii și tineri acum 30 de ani, ca să îmi fie mie luată libertate de exprimare de un mediocru patentat, pus moț în vârful partidului fondat de altul de o gașcă de securiști de nouă generație”, a scris membra USR pe contul său de pe rețeaua socială.

Potrivit Digi 24, pe lista neagră de miercuri sunt Vișinel Bălan, consilier la grupul parlamentar al USR, Claudia Postelnicescu, purtător de cuvânt la USR Ilfov, Cosmin Stoenoiu de la USR Cluj și Ciprian Lupaș, acuzat că ar fi indus în eroare opinia publică în legătură cu o expresie folosită de soția lui Dan Barna, Olguța Totolici.

Vișinel Bălan a acuzat intern nereguli cu fondurile USR Giurgiu, iar Claudia Postelnicescu ar fi vinovată, în opinia conducerii USR, de agresivitate și că l-a criticat public pe Dan Barna.

Membrii USR Cluj sunt acuzați că au pătruns în serverul conducerii și au șters înregistrările cu ședințele Biroului Național, susținând că astfel au vrut să tragă un semnal de alarmă cu privire la vulnerabilitatea sistemului informatic.  Este anunțat și un nou protest al membrilor USR la sediul central, ca reacție la noile excluderi, potrivit televiziunii citate.

DOVADA:OFICIAL NE MERGE BINE!

18 dec.

Avuția netă a populației a atins un maxim istoric de 2.082 miliarde lei, după un avans de 8 la sută în cel de-al doilea trimestru al anului 2019 față de aceeași perioadă a anului precedent, arată Raportul asupra stabilității financiare prezentat marți de BNR.

Viceguvernatorul Florin Georgescu spune că avuția populației a recuperat în totalitate pierderile consemnate după declanșarea crizei financiare, iar poziția financiară a populației a continuat să se îmbunătățească, pe fondul evoluțiilor pozitive ale avuției nete, precum și ale veniturilor disponibile.

Principalul determinant al acestei dinamici a fost evoluția activelor imobiliare (+11 la sută), în timp ce activele financiare au înregistrat o scădere de 0,4 la sută în perioada analizată.

Preferința populației a rămas pentru investiții sigure (depozitele și numerarul reprezintă 43 la sută din activul financiar la T2 2019), acestea fiind urmate de către acțiunile necotate și alte participații (24 la sută).

Gradul de îndatorare a înregistrat o diminuare importantă, semnalând eficiența calibrării instrumentului prudențial introdus de la 1 ianuarie 2019, mai arată BNR. Gradul de îndatorare median pentru creditele noi, acordate în perioada martie-septembrie 2019, a fost de 36 la sută, în scădere cu 9 puncte procentuale față de situația din 2018.

Comparativ cu anul precedent, proporția creditelor nou-acordate debitorilor cu grad de îndatorare peste 45 la sută a scăzut de la 49 la sută la 13 la sută în perioada martie-septembrie 2019. Aceste modificări ale structurii portofoliului sunt de natură să diminueze probabilitatea de nerambursare a creditelor nou-acordate și să îmbunătățească capacitatea debitorilor de a-și rambursa datoriile chiar și în condiții economice adverse.

Creditul nou-acordat populației s-a majorat cu 7 la sută, în termeni anuali, în perioada octombrie 2018 – septembrie 2019, atingând cea mai ridicată valoare din ultimii 10 ani (27,2 miliarde lei). Creșterea a fost susținută în principal de către avansul creditului de consum negarantat (+17 la sută).

Deși împrumuturile ipotecare standard au crescut cu 12 la sută în perioada analizată, această evoluție a fost contrabalansată de dinamica segmentului Prima Casă, care a scăzut cu 34 la sută, în contextul strategiei guvernamentale de reducere treptată a plafonului anual de garanții alocate acestui program.

BNR notează că aceste evoluții demonstrează că introducerea limitei gradului de îndatorare de la 1 ianuarie 2019 nu a constituit o îngrădire pentru accesul la finanțare al populației, existând încă potențial de a crește gradul de intermediere financiară într-o manieră sustenabilă.

%d blogeri au apreciat asta: