Blitzkrieg-ul nemilos sau „guvernarea de tip nazist” a Pseudo-liberalilor!

19 ian.

PNL trebuie să conducă în următoarea lună un blitzkrieg nemilos pentru impunerea tuturor reformelor de care PSD e îngrozit, a afirmat deputatul PNL Ovidiu Raețchi săptămâna aceasta, în condițiile în care premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul își va angaja răspunderea pe alegerile locale în două tururi.

În replică, avocatul Gheorghe Piperea, atent la fenomenul politic, consideră că până la guvernarea de tip nazist mai era un pas, iar liberalii l-au făcut.

Bravo, băieți, până la guvernarea de tip nazist mai era un pas, și l-ați făcut – ați declanșat blitzkrieg contra nici voi nu mai știți cui. Bănuiesc că panzerele vor fi legile adoptate în parlament prin asumarea răspunderii, una pe săptămână. Iar cu titlu de u – boat vor fi lansarea ordonante de urgență anticonconstitiționale în favoarea corporațiilor. Ca în fascism.

PS Blitzkrieg a fost războiul fulger cu care Germania nazistă a ocupat Polonia, Cehoslovacia și Franța la începutul celui de-al doilea război mondial.

PPS Ca orice foc de paie, nici războaiele fulger nu durează. Dimpotrivă, fac ca lumea să își reamintească de libertate, și să riposteze„, a scris Piperea pe pagina sa de Facebook.

Reacția lui Gheorghe Piperea a venit după liberalul Ovidiu Raețchi a scris pe Facebook:

România se află într-o situație privilegiată, istorică, pe care o asteptăm din 1989: forțele antireformiste din stânga penal-paseistă sunt în corzi, îngrozite de alegeri, în timp ce partidele reformiste de dreapta sunt pe un vârf electoral. E ca si cum roata istoriei s-ar fi întors față de momentele din 1990, când feseniștii au blocat reforme vitale invocând suportul popular masiv: acum e tocmai invers, există sprijin pentru reforme și stânga e total incapabilă să le mai oprească. De aceea, PNL trebuie să conducă în următoarea lună un blitzkrieg nemilos pentru impunerea tuturor reformelor de care PSD e îngrozit. Singurul mod în care PSD ne poate opri este moțiunea de cenzură și declanșarea mecanismului pentru anticipate. Adică ceea ce ne dorim. Trăim un moment irepetabil, în care partidul lui Ion Iliescu are de ales între dezastru și catastrofă pentru el și casta sa de privilegiați. Cel mai bine e să le primească pe amandouă: să ne asumăm accelerat reforme până când PSD ajunge la capătul puterilor și ia drumul anticipatelor. Fără îndoială că electoratul va oferi dreptei șansa unei majorități reformiste confortabile într-un Parlament nou, care să facă irelevant pe termen lung acest partid îmbătrânit și corupt care a dus mai departe moștenirea PCR„.

CONCLUZIA LUI PIPEREA/http://cotidianul.ro/

2 răspunsuri to “Blitzkrieg-ul nemilos sau „guvernarea de tip nazist” a Pseudo-liberalilor!”

Lasă un răspuns la valiii26 Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: