NEDUMERIRI SI SUSPICIUNI:”CINE ESTI TU JOHANNIS?

22 ian.

  Primul care a pus această întrebare a fost Traian Băsescu, într-o emisiune televizată. Încă era preşedintele Ţării şi, tocmai […]

 

Primul care a pus această întrebare a fost Traian Băsescu, într-o emisiune televizată. Încă era preşedintele Ţării şi, tocmai de aceea, tonul lui meditativ a atras mai mult atenţia.

                                                                 
În conferinţa de presă din 13 noiembrie 2019, Klaus Iohannis a afirmat că PSD ar fi marele lui duşman, care, începând cu anul 2000, răuvoitor şi lipsit de imaginaţie fiind, din patru în patru ani, i-ar aduce aceleaşi acuzaţii nefondate. Oare? Oare nu PSD l-a „scos în lume” pe actualul preşedinte? Nu graţie lui Adrian Năstase l-a întâlnit dumnealui pe Jean-Claude Juncker (pe atunci premier al Luxemburgului) şi nu mulţumită acestuia, precum şi zecilor de milioane de euro venite de la Guvern, Sibiul a devenit „capitală culturală europeană” în 2007? Nu acest eveniment a crescut cota cvasi-anonimului Klaus Iohannis, ducându-l acolo unde se află acum?

Să rememorăm câteva momente din istoria recentă:

■1989 – 1997 – Klaus Werner Iohannis funcţionează ca profesor de fizică la Colegiul Naţional „Brukenthal” din Sibiu.

20 ianuarie 1995 – Urmare compromisului franco-german, Consiliul European îl alege ca preşedinte al Comisiei Europene pe Jacques Santer, premierul Luxemburgului (1984–1995), iar Parlamentul confirmă. În Luxemburg, prim-ministru devine Jean-Claude Juncker, care deţinea (şi va continua să deţină) portofoliile Finanţelor şi pe cel al Muncii.

■1997–1999 – Klaus Iohannis devine inspector şcolar general adjunct. Teoretic, 1997 ar trebui să fie ultimul an în care Klaus Iohannis a(r fi) dat meditaţii. Totuşi, trei dintre cele şase case ale sale au fost cumpărate înainte de 2000, iar celelalte, după acest an. A meditat elevi şi din poziţia de inspector şcolar general adjunct? Cum îi găsea, cam câţi or fi fost copiii care au beneficiat de serviciile lui şi cât costa o oră de meditaţie?

■Decembrie 1997 – Consiliul European întrunit în Luxemburg decide extinderea Uniunii, prin primirea unor state din Răsăritul continentului.

■ În România, începe povestea „Petrom”: „În 1997, a fost înfiinţată Societatea Naţională Petrom, o companie care includea mai multe zone de producţie, două rafinării, toate benzinăriile şi activitatea de petrochimie prin combinatul Doljchim. Restul rafinăriilor din România au rămas entităţi separate, lipsite de benzinării sau de perimetre de producţie.” („Ziarul financiar”, 30 octombrie 2018)

Click pe imagine pentru mărire!

■1999–2000 – Klaus Iohannis este avansat inspector general.

■18 iunie 2000 – Klaus Werner Iohannis devine primar al municipiului Sibiu, obţinând 69,18 la sută din voturile exprimate. Reuşita surprinde, când ştim că, dintr-o populaţie de circa 155.000 de locuitori, în acest oraş se găseau doar vreo 2.500 de germani (~1,6%) şi vreo 3.000 de maghiari. Ce să înţelegem: că toţi cei 150.000 de români din Sibiu sunt prea înceţi la minte şi/sau prea ticăloşi pentru a găsi printre ei pe unul care să conducă oraşul?

Problema nu o constituie însă etnia primarului, ci apartenenţa lui politică, deoarece, APARENT, Iohannis era susţinut de o forţă politică NESEMNIFICATIVĂ (în întreaga Românie sunt mai puţin de 60.000 de germani, saşii fiind doar unii dintre aceştia), comparativ cu grupări ca PSD şi, pe atunci, Convenţia Democrată (P.N.L., P.D., Alianţa pentru România). De exemplu, la alegerile din 2000, PSD (pe atunci, PDSR) a obţinut de PESTE O SUTĂ DE ORI mai multe voturi decât FDGR (2.241.930 [27.44 %] faţă de 21.882 [0,26%]).

Dacă în cazul primarului am mai putea spune că s-a nimerit să fie un sas fenomenal, pe care alegătorii n-au vrut să-l piardă, faptul că FDGR-ul este mai bine reprezentat în Consiliul Local decât PSD şi PNL la un loc (FDGR = 12 reprezentanți, PSD = 6 și PNL = 5) să nu-ţi dea de gândit? Să nu suspectezi că fie românii sibieni sunt neputincioşi, singurele lumini locale fiind nemţii, fie oraşul a fost „PREDAT” de puterea politică?

Click pe imagine pentru mărire!

Şi, când ne amintim de USL şi de strania curte pe care (Adrian Năstase?), Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Victor Ponta i-au făcut-o lui Klaus Iohannis şi de faptul că acesta i-a „măturat” pe toţi de pe scena noastră politică, ce concluzie să tragem? (Aproape uitat la noi, brusc, Geoană a devenit acum secretar general adjunct al NATO şi a declarat: „de prestația mea va DEPINDE ce se va întâmpla și cu alți români și românce în anii care vor veni” – DIGI24, 18 octombrie 2019. De asta ne temem şi noi.)

Din Statutul FDGR aflăm că acesta este „o asociaţie a minorităţii germane din România, ORGANIZATĂ PE BAZĂ ETNICĂ”, iar articolul 7 întăreşte: „Art. 7 – (1) Poate fi membru al FDGR orice persoană care-și declară apartenența la minoritatea germană din România, dovedeşte această apartenenţă prin cunoaşterea limbii materne germane, recunoaşte Statutul FDGR și acţionează în conformitate cu acesta.

Pe situl oficial, prima menire declarată a FDGR este: „(a) promovează interesele SPECIFICE ale membrilor săi, care rezultă din apartenenţa lor la minoritatea germană din România…”

    Cu voia partidelor, Sibiul a devenit un oraş nemţesc sau austriac din… România?

■29 noiembrie 2001 – Contractul cu Raiffeisen–Banca Agricolă.

■7 iunie 2001 – PSD şi Forumul Democrat al Germanilor din România semnează primul „Protocol de colaborare”, despre care se va aprecia că a avut „efecte benefice” (2002).

■13 iunie 2002 – În calitatea de lideri ai PSD şi FDGR, Adrian Năstase şi Klaus Werner Iohannis semnează un nou protocol între cele două partide. (Clik pe documentele de mai jos pentru mărire!)

Este un document suspect de amplu şi de favorabil FDGR, dacă ne gândim la mica importanţă electorală a Forumului şi la seria de retrocedări frauduloase către FDGR (structură care se autodeclara succesoare a unei grupări NAZISTE – voi reveni cu detalii) și către Biserica Evanghelică a sașilor.

Citez câteva pasaje din cele 11 (unsprezece) pagini ale Protocolului:

„7. PSD şi F.D.G.R. vor acţiona pentru aplicarea corectă a Tratatului dintre România şi R.F. Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa.

Click pe document pentru mărire!

  1. Grupul parlamentar PSD din Camera Deputaţilor va desemna din conducerea sa un deputat care va avea consultari săptămânale sau ori de câte ori este nevoie cu DEPUTATUL reprezentând F.D.G.R., în vederea stabilirii priorităţilor şi punctelor de vedere coerente la proiectele de legi aflate în dezbaterea Parlamentului. Cei doi deputaţi vor realiza un schimb de informaţii şi documente în legătură cu diverse proiecte de acte normative.

Capitolul III

Părţile semnatare vor acţiona pentru finalizarea procesului de RETROCEDARE A PROPRIETĂŢILOR.
– Pe baza unui program naţional, se va acţiona pentru încheierea, în linii generale, a înmânării titlurilor de proprietate pentru FONDUL FUNCIAR şi FONDUL FORESTIER până la 31 decembrie 2002. Membrii comunităţii germane vor fi trataţi nediscriminatoriu. PĂMÂNTUL VA FI RETROCEDAT ÎN NATURĂ; doar unde acest lucru nu este posibil se va recurge la despăgubire.

Click pe document pentru mărire!

– Se va adopta Legea privind ACORDAREA DE DESPĂGUBIRI pentru imobilele solicitate şi care nu pot fi restituite în natură conform prevederilor Legii nr.10/2001 (octombrie 2002) ţinând seama si de punctul de vedere al F.D.G.R. exprimat in cadrul unor consultări prealabile.
– Se va finaliza aplicarea prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia cu referire la patrimoniul public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale (30 iunie 2002); (…) // – Se vor stabili competenţe pentru autorităţile publice locale în atribuirea sau schimbarea denumirii instituţiilor de învăţământ preuniversitar din unitatea administrativ-teritorială respectivă.. (art. 4).
– Se va asigura implementarea corectă a Legii nr.189/2000 privind acordarea unor DREPTURI PERSOANELOR PERSECUTATE din motive etnice.” (art. 5) Protocolul poate fi citit integral aici

Când ne gândim că asemenea angajamente au fost luate de PSD faţă de o structură care avea în Parlament UN SINGUR DEPUTAT (prin efectul art. 62 din Constituţie) şi care, în esenţă, se angaja să „INTERMEDIEZE colaborări între unităţi de învăţământ române si GERMANE respectiv AUSTRIECE”, poate să pară de-a dreptul comic, PSD arătând ca malacul din filmele lui Chaplin. Să fi fost o interfaţă care să fi mijlocit şi altele? Cert este că Petrom a fost privatizat în 2004, iar Grupul austriac Schweighofer încă era departe de a ajuta atât de consistent la defrişarea ilegală a pădurilor. Coincidenţă sau nu, să-ţi mai vină să râzi?

Adrian Năstase chiar a afirmat în 2004: „Cine controlează Petrom, controlează economia, controlează şi politica.”?

Parcă nu-ţi vine să crezi, dar dacă aşa stau lucrurile, cum grupul OMW este deţinut de Statul Austriac, să înţelegem că economic şi politic suntem controlaţi (şi) de Viena? Ne-am întors în timp, dar într-o poziţie inferioară, România actuală cuprinzând, pe lângă Transilvania din vremurile Austro-Ungariei, şi Moldova şi Valahia, cu Dobrogea cu tot?

Notă: Primul Acord de împrumut dintre România şi Comunitatea Economică Europeană (28 noiembrie 1991) se referă şi el la privatizare, bunăoară, dar succint şi în termeni mult mai vagi decât Protocolul în discuţie, care aduce a ciornă de convenţie bilaterală interstatală.

■14 aprilie 2003 – Universitatea din Bucureşti acordă titlul de Doctor Honoris Causa lui Jean-Claude Juncker, Prim Ministru al Marelui Ducat de Luxemburg, aflat în vizită oficială în România.

■8 octombrie 2003 – Însoţit de Mihai Nicolae Tănăsescu, ministru de Finanţe şi de ambasadorul Tudorel Postolache, premierul Nastase întoarce vizita lui Juncker (ocazie cu care discută şi cu preşedintele BEI, Ph. Maystadt). La încheiere, Jean-Claude Juncker a declarat: „Nous pensons que la Roumanie devrait devenir membre de l’Union européenne en 2007, ce qui présuppose que les négociations d’adhésion soient clotûrées en 2004, pour signer le traité d’adhésion de la Roumanie à l’Union européenne sous présidence luxembourgeoise en 2005” (cf. sitului oficial „gouvernement.lu”).

■27 mai 2004 – În anul 2004, „am acceptat invitaţia colegilor luxemburghezi de a ne prezenta candidatura. Deşi, la acea dată, România nu era membră a Uniunii Europene, Sibiul a fost invitat să candideze alături de Luxemburg…” (K. Iohannis). Juriul „a votat cu unanimitate la data de 27 mai 2004, ca Sibiul şi Luxemburgul să fie capitale ale culturii europene”. Klaus Iohannis este ales a doua oară primar al Sibiului cu 88,7 la sută din voturi.

■Anul 2007 – Sibiul este Capitală Culturală Europeană. Oraşul este vizitat de peste un milion de turisti.
Programul Capitala Culturală Europeană a fost iniţiat în 1985 de Consiliul de Miniştri ai Culturii al Comunităţii Europene, având rolul „de a apropia popoarele Europei”, dar se referea numai la statele membre ale actualei Uniuni Europene. De aceea, candidatura noastră din 2004 reprezintă o excepţie. CINE şi DE CE a promovat această excepţie? Putea Adrian Năstase să facă o asemenea solicitare, prin care pretindea Occidentului să încalce regula? La rândul lor, cei din micul Luxemburg îşi permiteau să acţioneze strict de capul lor? Şi, chiar aşa să fie, ce motiv necunoscut ar fi stat în spatele invitaţiei lor, care, oricât de mult ne-a favorizat în acel moment, rămâne ciudată? Abaterea de la regulă a fost un cadou făcut de dragul oraşului Sibiu ori din dragoste pentru neamul românesc sau a fost necesar pentru un grup de oameni, pe care nici nu-i bănuim şi care ar putea să ne amintească de „Eneida” lui Vergiliu („timeo danaos et dona ferentes”)? Fără acest eveniment ar mai fi ajuns preşedinte Klaus Iohannis?

■26 februarie 2007 – Hans Klein, preşedintele FDGR-Sibiu depune la Judecătoria Sibiu următoarea solicitare: „Vă rugăm să constataţi calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)” – urmează motivarea. Cererea are alt scop afară de acela de a crea posibilitatea obţinerii prin retrocedare bunurile deţinute cândva de Grupul Etnic German? Dacă „da”, n-ar fi cu atât mai rău? (Clik pe documentele de mai jos pentru mărire!)

 

■2 iunie 2008 – „Tribuna” anunţă că Iohannis a (re)devenit primar al Sibiului cu 83,2 la sută din voturile electorilor. Unicul comentariu al acestui anunţ sec este: „Să nu ziceţi că nu aţi fost avertizaţi, că nu aţi ştiut”, după care urmează Doina lui Eminescu.

■22 decembrie 2008 – Emil Boc devine premierul României.

■20 martie 2009 – Crin Antonescu este ales preşedinte al PNL.

■August 2009 – Iohannis declară în 2013 („Adevărul”): „Prin august 2009 m-a vizitat Crin Antonescu şi am discutat politică. După câteva minute m-a întrebat dacă sunt dispus să discutăm o poziţie guvernamentală. Am plecat în concediu, între timp a căzut Guvernul, iar atunci CRIN ANTONESCU MI-A PROPUS să intru în discuţia pentru POSTUL DE PRIM-MINISTRU. Mi s-a părut un lucru excepţional să strâng o majoritate pozitivă în Parlament.” (subl. ns.).

Aceste începuturi sunt cel puţin stranii şi înceţoşate. Între altele, surprinde viteza cu care, abia ajuns la cârma PNL, Crin Antonescu a intrat în priză pentru a dărâma guvernul Boc, dar nu pentru a înlocui premierul cu un liberal, ci cu Klaus Iohannis, un personaj cvasi-necunoscut, de care pare să fi fost (o mai fi?) legat prin fire încă nevăzute.

■3 septembrie 2009 – Hotnews anunţă că „Unul dintre liderii importanţi ai PSD a declarat pentru HotNews.ro sub anonimat că partidul e convins că va pierde Ministerul de Interne, care va trece la PDL. El susţine că, în această situaţie, PSD va ieşi de la guvernare.

■28 septembrie 2009 – „Mai mulţi parlamentari PSD au cerut ieşirea din Guvern” (România liberă).

■2 octombrie 2009 – PSD iese de la guvernare şi peste nici două săptămâni va participa la căderea executivului.

■13 octombrie 2009 – Guvernul Boc este invalidat prin moţiune de cenzură, iniţiată de PNL şi UDMR, cărora li s-a alăturat PSD, până nu de mult aflat la guvernare împreună cu PDL. Urmare căderii primului guvern Boc, prin Crin Antonescu, PNL îl propune pe Klaus Iohannis pentru funcția de PRIM-MINISTRU al României, având şi susţinerea PSD (condus de Mircea Geoană), UDMR şi PC. Neputinţele clasei politice româneşti? Sugestie şoptită de la Bruxelles sau, dacă Adrian Năstase are dreptate, să ne gândim la Viena?

■14 octombrie 2009 – Mediafax citează din declaraţia lui Klaus Iohannis, primarul Sibiului:
§ „Am avut o discuţie foarte bună (?) cu reprezentanţii PNL–PSD–UDMR–PC şi ai grupului minorităţilor naţionale. Aceste formaţiuni au hotărât să-mi propună o posibilă nominalizare pentru funcţia de prim-ministru al României şi am acceptat-o”.
Referitor la eventuala prelungire a acestui mandat şi după alegerile prezindenţiale, a spus: „Am discutat această chestiune însă, din raţiuni simple politice nu am făcut din acest lucru o condiţie”; să înţelegem că era în poziţia de a putea condiţiona, dar a fost amabil?

■15 octombrie 2009 – Preşedintele Traian Băsescu îl nominalizează pentru funcţia de prim-ministru pe Lucian Croitoru (consilier al guvernatorului BNR, care nu va reuşi să formeze un guvern). Referitor la acest moment, Iohannis îşi aminteşte în 2013: „Unii, la nivel de stat, au considerat că nu sunt potrivit pentru funcţia de premier.”; „Pentru domnul Băsescu nu a contat că am avut o susţinere mare în Parlament.” (Între timp, Băsescu l-a reevaluat şi pe el!)

Pe ce se baza pretinsa lui „susţinere mare” din Camere? Câţi parlamentari îl cunoşteau suficient de bine ca să îi dea Guvernul pe mână, în cunoştinţă de cauză? Care era motivul pentru care ei înşişi ar fi vrut să devină SUBALTERNII lui?

■26 octombrie 2009 – Traian Băsescu acuză PSD, PNL şi UDMR, care tergiversează acordarea votului de investitură pentru Guvernul Croitoru: „Să întârzii să dai ţării un guvern stabil, când ţara este în criză şi să faci tot ce se poate pentru decredibilizarea ţării mi se pare că depăşeşte gradul de iresponsabilitate. Mă tem că ne apropiem de un fel de trădare a interesului naţional.”

■4 noiembrie 2009 – Cabinetul Croitoru nu este validat de Parlament. „Preşedintele PSD, MIRCEA GEOANĂ, a declarat, după anunţarea rezultatului votului că majoritatea şi-a spus cuvântul şi că i se va solicita şefului statului încă o dată NOMINALIZAREA LUI KLAUS IOHANNIS PENTRU FUNCŢIA DE PREMIER” – subl. ns.; (Mediafax).

De ce o fi ţinut atât de mult Geoană să pună guvernul PSD sub controlul lui Iohannis? Pe atunci, se gândea Cineva (persoană fizică?) să preia PSD aşa cum s-a procedat cu PDL şi PNL? Este Crin Antonescu iute la minte şi bun orator, dar şi mai… slab de înger?

■14 noiembrie 2009 – La Cluj, Mihnea Măruţă mediază dialogul dintre candidaţii Traian Băsescu şi Crin Antonescu. Mircea Geoană a lipsit (probabil, pentru a nu risca, sperând că „verbul” lui Antonescu îl va uza pe T. Băsescu).

■22 noiembrie 2009 – Are loc primul tur al alegerilor prezidenţiale.

■24 noiembrie 2009 – Crin Antonescu anunţă: „Este exclusă orice colaborare cu Traian Băsescu, este exclusă orice susţinere a lui Traian Băsescu. Este exclusă orice colaborare cu PDL.

A fost exclusă colaborarea, dar a fost acceptată fuziunea!?

În esenţă, situaţia nu se repetă astăzi, cu deosebirea că în loc de PDL este PSD? Oare se produce, într-adevăr, o înlocuire a întregii garnituri politice, cu una mai docilă? Atenţi să vânăm greşeli de exprimare nu riscăm să nu mai dibuim în ofertă personajele mai cizelate, dar care sunt reci faţă de noi, fiind gata DRESATE spre a răspunde la comenzile altora?

■1 decembrie 2009 – Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Klaus Iohannis semnează la Timişoara, împreună cu primarul acestui oraş, Gheorghe Ciuhandu (PNŢCD), aşa-numitul „Parteneriat pentru Timişoara”, prin care edilul locului se angajează să îl susţină pe Geoană în campania pentru prezidenţiale din acel an, întrucât acesta i-a promis că „raporturile faţă de municipiu vor fi reconsiderate pozitiv.” (România liberă)

1 Decembrie 2009, Timișoara: Pe vremea când Iohannis a fost adus la ordin în politica națională de același Crin Antonescu, cel care avea să-i ofere, în februarie 2013, poziția următoare după el în PNL, fiind informat de stăpânii săi că va fi obligat să-i cedeze sasului de la Sibiu într-un final totul, partidul și candidatura la președinția României. La Timișoara, robotul Klaus Werner Iohannis, tocmai ieșise din „laboratorul” unde a fost creat, era în perioada de testare și nu făcea pe „patriotul” cu „lopata pe chept” la intonarea imnului național. Doar Mircea Geoană, altă slugă a americanilor, avea dezlegare pe atunci la salutul masonic de obediență, perceput de prostime ca gest patriotic. (Foto și text „Justițiarul”) Click pe fotografie pentru mărire!

■6 decembrie 2009 – În urma înfruntării cu Mircea Geoană, Traian Băsescu câştigă un nou mandat de preşedinte. Planul pus în aplicare din vara lui 2009 eşuează.

■15 februarie 2010 – V. Ponta anunţă că îşi depune candidatura pentru şefia PSD.

■20 februarie 2010 – V. Ponta devine preşedinte al PSD (1653 votanţi – 856 Ponta, 781 Geoană, 16 voturi anulate).

■5 februarie 2011 – Partidul Social Democrat şi Alianța de Centru Dreapta (Partidul Național Liberal și Partidul Conservator, conduse de Crin Antonescu şi, respectiv, Daniel Constantin) întemeiază Uniunea Social-Liberală (USL). În anul următor, PSD va forma Alianţa de Centru-Stânga, împreună cu Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), condusă de Gabriel Oprea. Primul obiectiv al USL:
„Înlăturarea de la putere pe cale democratică a actualui regim clientelar-mafiot corupt şi ineficient, regim care a atacat toate instituţiile democraţiei parlamentare, a subminat economia naţională, a afectat direct nivelul de trai al majorităţii românilor, a încălcat drepturi şi libertăţi constituţionale, a depreciat grav poziţia şi imaginea României pe plan internaţional”.
Nu sună cunoscut?
Astăzi, după ce a fost puternic sedat politic, fostul „regim clientelar-mafiot corupt şi ineficient” nu este parte din PNL?

■iunie 2012 – Klaus Iohannis câştigă cel de-al patrulea mandat de primar al Sibiului, cu 77,9 la sută din voturi.

■20 februarie 2013 – Klaus Iohannis renunţă la funcţia de preşedinte al FDGR, ocupată în perioada 2001–2013 şi se înscrie în PNL, fără să demisioneze însă din postul de primar („Nu am de gând să renunţ la primărie şi să vin la Bucureşti”). El declară pentru „Adevărul”: „Am primit o invitaţie din partea domnului Antonescu de a deveni membru PNL, nu mi-a luat foarte mult timp să mă decid, iar astăzi am făcut-o publică. Invitaţia lui Crin Antonescu nu a fost una de a deveni simplu membru, ci de a-mi prezenta candidatura pentru o FUNCŢIE DE CONDUCERE. Nu este aşa importantă poziţia pentru care aş putea să candidez. Astăzi au avut loc discuţii informale, am fost foarte bine primit de oamenii din conducerea PNL, dar mâine se va clarifica această chestiune, după care vom putea discuta mai concret.

■23 februarie 2013 – Prin mijlocirea lui Crin Antonescu şi contrar statutului PNL, Klaus Iohannis ajunge prim-vicepreședinte al PNL.

■25 februarie 2014 – „Adevărul”: „USL s-a rupt în Parlament: PNL a votat împotriva PSD la Senat. La Cameră, USL le-a majorat leafa primarilor.”

■28 iunie 2014 – Klaus Iohannis devine preşedintele PNL, în locul lui Crin Antonescu.
Conform planului?

■16 noiembrie 2014 – Klaus Iohannis este ales preşedinte al României (54,43% din voturi).

■ La Sibiu, din 2 decembrie, Consiliul local desemnează drept primar interimar pe Astrid-Cora Fodor, care îşi va întări poziţia la 5 iunie 2016, în urma alegerilor locale, câştigate cu 57,13 din voturile exprimate (în Consiliul local, FDGR a obţinut 12 mandate). Ce a urmat (sau nu) la Cotroceni se ştie.

                                                                            * * *

Astăzi, nu mai avem voie să vorbim de anumite personaje din istoria neamului, precum Ion Antonescu. În schimb, suntem gata să alegem în fruntea oraşelor şi chiar a Ţării exponenţi ai unor organizaţii autodeclarate succesoare ale unor structuri care, la vremea lor, au ales să trăiască potrivit doctrinei naţional-socialiste, numită şi „NAZISM”?

Să ne amintim câteva fapte:

♦ Circulara nr. 2874 din 2.II.1940 prezintă ordinul nr. 2385/940 al Direcţiei Generale a Poliţiei, care informează: „Printre minoritarii germani din România circulă un fel de carnete denumite «AHNENPASS-URI» / paşaportul STRĂBUNILOR / cu care persoanele de origine germană caută a se stabili originea lor ariană. În acest scop posesorii AHNENPASS-URILOR intenţionează a solicita autorităţilor publice din ţară complectarea şi certificarea datelor indicate pe aceste documente.
În vederea unor asemenea eventualităţi cu onoare vă rugăm să binevoiţi a dispune ca ASEMENEA ACTE Ahnenpass-uri SĂ NU FIE INVESTITE CU NICI UN FEL DE LEGALIZARE, VIZĂ SAU CERTIFICARE OFICIALĂ. – Aceste ahnenpass-uri sunt libere la difuzare printre minoritarii germani din România.” Circulara este clasificată „secret”.

Click pe document pentru mărire!

♦ La 21 noiembrie 1940, „Monitorul Oficial” publică Decretul-lege pentru constituirea Grupului Etnic German din România (Legea Nr. 830 din 20 Noiembrie 1940). Iată-l cum sună:
„Art. 1. – Grupul etnic german din România este declarat persoană juridică română DE DREPT PUBLIC, purtând denumirea «Grupul Etnic German din România».
Art. 2. – Aparţin «Grupului Etnic German din România», toţi cetăţenii români, care prin CONFESIA lor la Poporul German, au fost recunoscuţi ca fiind de origină etnică germană, din partea conducerii Grupului Etnic şi înregistraţi ca atare în registrul naţional al Grupului Etnic German din România.
Art. 3. – REPREZENTANTUL VOINŢII NAŢIONALE al Grupului Etnic German din România este «PARTIDUL MUNCITORESC NAŢIONAL-SOCIALIST GERMAN» (N.S.D.A.P.), al «Grupului Etnic German din România», (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (N.S.D.A.P.), Der Deutschen Volksgruppe in Rumänien). El lucrează în cadrul STATULUI NAŢIONAL LEGIONAR ROMÂN.
Art. 4. – Cu aprobarea Conducătorului Statului Naţional LEGIONAR, Grupul Etnic German din România poate lua, pentru menţinerea şi consolidarea vieţii naţionale, dispoziţiuni cu CARACTER DE OBLIGATIVITATE pentru membrii lui.
Art. 5. – Grupul etnic german din România, poate arbora, pe lângă dra¬pelul Statului Român şi DRAPELUL POPORULUI GERMAN.
Art. 6. – Orice dispoziţiuni contrarii decretului-lege de faţă, sunt şi rămân abrogate.
Dat în Bucureşti.” (Cosemnatar este Mihai A. Antonescu, ministrul Justiţiei.)

Click pe document pentru mărire!

Grupul Etnic German din România (GEGR), PERSOANĂ JURIDICĂ DE DREPT PUBLIC, a fost înființat prin Decretul-lege nr. 830 publicat în Monitorul Oficial nr. 275 din 21 noiembrie 1940, a avut statutul de „stat în stat”, subordonat direct Berlinului și a funcționat în Transilvania ca un guvern paralel cu guvernul României în perioada 1940-1944.: „Art.1 Grupul Etnic German din România ca persoană juridică DE DREPT PUBLIC, are dreptul de a înfiinţa şi conduce şcoli de grad primar şi secundar teoretice şi practice şi institute de educaţie germană de orice categorie. În raport cu statul Român, Grupul Etnic German din România este reprezentat în ceea ce priveşte învăţământul prin secţia şcolară a Grupului Etnic German.

♦ BISERICA EVANGHELICĂ. Citez din „Convenţia Generală privind Reglementarea Relaţiei dintre Biserica Evanghelică de Confesiune Augsburgiană şi Etnicii Germani din România”, semnată de cele două părţi la 11 august 1942 (3 K 1321/1942 – „Monitorul bisericesc” din 18 august 1942):

                                            „Dispoziţii generale
1. ÎN SPIRITUL IDEOLOGIEI NAŢIONAL-SOCIALISTE, conducerea GRUPULUI ETNIC asigură ca şi celorlalte confesiuni din cadrul grupului etnic şi Bisericii A.B. din România, libertatea confesiunii religioase …, în măsura în care – în cazul în care se abuzează de această libertate – nu este ameninţată existenţa grupului etnic şi nu se încalcă limitele simţului moral AL RASEI GERMANICILOR.
2. Biserica evanghelică A.B. din România se supune NECONDIŢIONAT (şi fără a avea pretenţia să conducă) noii alcătuiri de viaţă a etnicilor germani din România.
Semnează A[ndreas]. Schmidt („Conducătorul grupului etnic”) şi episcopul W. Staebel („pentru Biserica evanghelică A.B. din România”). (Clik pe documentele de mai jos pentru mărire!)

Şcolile confesionale catolice au trecut şi ele sub administrarea Grupului Etnic German (vezi Monitorul Oficial din 26 mai 1942).

Click pe imagine pentru mărire!

♦ La 7 octombrie 1944, generalul Constantin Sănătescu (preşedinte al Consiliului de Miniştri) şi Dimitrie D. Negel, ministrul Agriculturii şi Domeniilor şi ad-interim la Justiţie, înaintează Regelui Mihai I raportul nr. 357.085 (vezi Monitorul Oficial nr. 233, p. I, din 8 octombrie 1944):

„SIRE,
DICTATUL DE LA VIENA din 30 August 1940 a impus RECUNOAŞTEREA MINORITĂŢII germane din România ca «grup etnic». În aplicarea acestei recunoaşteri, legea 830 din 21 Noemvrie 1940 a creat minorităţii germane un regim de excepţie, potrivit căruia cetăţenii germani ai ţării, înmănunchiaţi în Grupul Etnic German, constituiau o corporaţie de drept public, PUSĂ SUB PROTECŢIA GERMANIEI, de care era DIRECT ŞI ÎN PRIMUL RAND DEPENDENTĂ. El se bucura de numeroase PRIVILEGII.
Spre a stabili SUVERANITATEA Statului Român şi EGALITATEA cetăţenilor în faţa legii şi spre a executa art. 15 al Convenţiei de armistiţiu, se impune abrogarea legii menţionate şi a consecinţelor aplicării ei. Singurul îndreptăţit a prelua bunurile şi drepturile corporaţiei este Statul Român.
Proiectul de lege alăturat propune abrogarea legii pentru constituirea Grupului Etnic German din România [asemenea „grupuri entice” fuseseră create de Hitler şi în alte state – n. ns.], trecerea în proprietatea Statului Român a bunurilor şi a drepturilor acestuia şi ca măsură de evitare a fraudelor, lovirea de nulitate a înstrăinărilor şi renunţărilor făcute ulterior datei de 23 august 1944, la cererea Statului Român. Pentru administrarea şi lichidarea acestei succesiuni, proiectul prevede o comisiune compusă din trei personae numite de Preşedintele Consiliului de Miniştri.
Prin o lege ulterioară se vor prevede desfiinţarea şi altor privilegii pentru membrii Grupului Etnic German, altele decât cele de ordin patrimonial care fac obiectul prezentei legi.
Autorizaţi fiind de Consiliul de Miniştri, respectos supunem Maiestăţii Voastre alăturatul proiect de decret-lege, privitor la abrogarea legii nr. 830 din 21 Noemvrie 1940, pentru constituirea Grupului Etnic German din România.
Suntem cu cel mai profound respect // SIRE, // al Maiestăţii Voastre….”

Arhivele Naţionale ale României (pasaje): „Grupul Etnic German şi-a câştigat un statut de semi-autonomie în cadrul statului român, fiind condus de către „Volksgruppenführer-ul” Andreas Schmidt care a mutat sediul noii organizaţii de la Sibiu la Braşov, unde se afla şi sediul consulului general al Germaniei, „SS-Oberführer” Wilhelm Rodde. // În activitatea Grupului Etnic o mare influenţă a avut Wilhelm Fabricius, ministrul Germaniei în România. // În decursul timpului, GEG a devenit un ansamblu de instituţii ce se ocupa cu promovarea şi îmbunătăţirea culturii şi învăţământului german pe teritoriul României. // Grupul Etnic German a preluat toate revistele şi ziarele în limba germană, transformându-le în organe fasciste. De asemenea, a preluat Teatrul German de la Sibiu şi diferite instituţii de cultură, religie şi ştiinţă germană din Ardeal şi Banat şi întreaga reţea de şcoli germane.”

♦ În temeiul sus prezentatului Raport al Guvernului, Regele semnează Decretul-Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, „pentru abrogarea legii Nr. 830 din 21 Noemvrie 1940, pentru constituirea Grupului Etnic German din România”. (Clik pe documentul de mai jos pentru mărire!)

Acest document atestă că bunurile numitului „Grup Etnic” nu au fost naţionalizate prin Legea Naționalizării din 1948 (nr. 119 din 11 iunie 1948) sau prin Decretul Consiliului de Stat nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru naționalizarea unor imobile (v. Buletinul Oficial nr. 36 din 20 aprilie 1950). Prin urmare, legile actuale privind retrocedările nu le vizează. De altfel, Legea nr. 10/2001 precizează că se referă la „imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989”. De asemenea, nu cred că poate fi invocată nici Ordonanța de urgență nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, deoarece aceasta, deşi se referă la „perioada 6 SEPTEMBRIE 1940 – 22 decembrie 1989”, priveşte „imobilele care au aparținut comunităților minorităților naționale din România și care au fost PRELUATE ÎN MOD ABUZIV”. Or, se poate pune problema abuzului? Biserica Evanghelică nu şi-a predat de bunăvoie o parte din bunuri către Grupul Etnic German? Iar acesta din urmă n-a fost PRIN SINE un abuz, dar nu al Statului Român, ci al celui German?

♦ La 26 februarie 2007, Judecătoria Sibiu înregistrează cererea de chemare în judecată a Primăriei Sibiu (primar şi consiliu local), prin care Forumul Democrat al Germanilor DIN SIBIU (nu „din România”) solicită instanţei: „Vă rugăm să constataţi calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)” – dosar nr. 1672/306/2007.

♦ La 28 mai 2007, instanţa de judecată compusă din Maria Morar şi din Corina Braşoveanu decide: „Admite cererea formulată de petentul Forumul Democrat al Germanilor DIN SIBIU, str. G-ral Magheru nr. 1–3 în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Sibiu reprezentat prin primar, cu sediul în Sibiu str. B-dul Victoriei nr. 1-3 şi Consiliul Local al Municipiului Sibiu şi în consecinţă:
– constată calitatea de succesor în drepturi al reclamantului faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe).
Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare” (v. sentinţa civilă nr. 2790).

Nici primarul (Klaus Iohannis), nici Consiliul Local (dominat de FDGR) nu au făcut recurs. De altminteri, este verosimil ca demersul FDG – Sibiu să fi fost făcut altfel decât cu ştiinţa, dacă nu chiar la cererea lui Klaus Iohannis, care era preşedinte al întregului Forum Democrat al Germanilor DIN ROMÂNIA, el fiind astfel „şef” şi al filialei sibiene?

Cum Grupul Etnic German din România a fost DIZOLVAT la 7 octombrie 1944, iar bunurile lui au fost LICHIDATE, sentinţa Judecătoriei Sibiu face altceva decât să ANULEZE LEGEA nr 485, asumată de Guvernul de atunci şi sancţionată de Regele Mihai? Presupunând că ar exista justificare legală, au judecătoriile asemenea COMPETENŢĂ?

În documente internaţionale, la care suntem parte, ţara noastră s-a angajat: „15. Guvernul Român se obligă SĂ DIZOLVE imediat toate organizațiile pro-hitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul românesc, atât cele politice, militare sau paramilitare, cât și orice alte organizații care duc propagandă ostilă Națiunilor Unite și în special Uniunii Sovietice, nepermițând în viitor existența unor organizații de acest fel” (Convenţia de Armistiţiu, 12 septembrie 1944).

Tratatul de pace, semnat de România la Paris (10 februarie 1947): „Art. 5 România, care, în conformitate cu Convenţiunea de Armistiţiu, A LUAT MĂSURI pentru dizolvarea tuturor organizaţiunilor de tip fascist pe teritoriul român, fie ele politice, militare sau paramilitare … NU VA ÎNGĂDUI ÎN VIITOR existenţa şi activitatea unor organizaţiuni de această natură…

Le-am dizolvat ca să avem ce reinventa, uitând de articolul 11 din Constituţia Ţării, care încă din 1991 prevede că „(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.”?

Germania şi Austria de ce tac, oare? N-or şti? Din moment ce:

1.„Reprezentantul voinţii naţionale al Grupului Etnic German din România era Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist German”, adică al NAZIŞTILOR, activând ca „o corporaţie de drept public, pusă sub protecţia Germaniei, de care era direct şi în primul rând DEPENDENTĂ”, care a transformat presa de limbă germană „în organe FASCISTE”, iar

2.Forumul Democrat German din România se declară drept SUCCESOR al acestui Grup Etnic, înfiinţat la cererea GERMANIEI HITLERISTE şi acţionând în slujba acesteia, care ar fi argumentele pentru care, în esenţă, să îl socotim altfel decât TOT NAZIST? Astăzi, nu există în lume atitudini şi mişcări extremiste de tot felul, între care şi NEONAZISM? Sunt toate declarate ca atare sau sunt şi unele camuflate în cuvinte generoase, abil alese?

Să fiu bine înţeles: eu nu acuz pe nimeni, căci nu ştiu ce gândesc alţii, dar istoria nu ne dovedeşte că, nu o dată, unii au acţionat în susţinerea cuiva sau a unei idei, FĂRĂ SĂ ŞTIE şi/sau fără să fie documentaţi? Hitlerismul, de exemplu, că tot l-am amintit: din mulţimile de nemţi care l-au susţinut, câţi bănuiau în 1933, în 1938 sau după septembrie 1939 unde aveau să ajungă în numai câţiva ani? Nici aceasta nu este o lecţie suficient de aspră, care arată clar că ÎNTREBĂRILE puse la timp ne pot ajuta să ocolim neplăceri ori dezastre?

                                                                        *
Dacă intrăm în detalii, Forumul Democrat al Germanilor DIN SIBIU chiar există ca entitate de sine stătătoare sau, de fapt, este vorba de „Forumul Democrat al Germanilor din România, ORGANIZAŢIA JUDEŢEANĂ SIBIU”, după cum apare şi pe situl oficial?

În prima ipoteză, nu ar însemna că numai Forumul Democrat al Germanilor DIN SIBIU ar fi succesor al Grupului Etnic German? Iar atunci, cât de legale or fi fost retrocedările către Forumul Democrat al Germanilor DIN ROMÂNIA? (Notă „Justițiarul”: Detalii privind acest subiect, dovezi, documente, aici: Noi documente explozive: Deși doar FDGS a fost declarat succesorul GEG-ului nazist, ANRP a retrocedat imobile la tot FDGR-ul iohannist!)

În cealaltă variantă, în care Forumul DIN SIBIU ar fi doar o componentă a Forumului Democrat al Germanilor DIN ROMÂNIA, apare întrebarea: de ce acesta din urmă nu a acţionat în nume propriu? Pentru că îl avea preşedinte pe Klaus Iohannis, care, fiind şi primar, trebuia să se cheme singur în judecată, spre a căpăta abilitarea ca IOHANNIS-PRIMARUL să avizeze favorabil cererile de retrocedare înaintate de IOHANNIS-PREŞEDINTELE FDGR?

Poate unii vor spune că astea sunt formalisme. Poate că or fi, dar un document de identitate emis pe numele Ionescu Costel, să spunem, poate fi folosit de Ionescu Constantin, doar pentru că lui Constantin i se spune şi Costel prin cartier? Pot fraţii să acţioneze unul în numele celuilalt, fără procură, doar pentru că au aceeaşi adresă? Dacă acestea ar fi „chichiţe avocăţeşti”, cum ar trebui să numim acţiunea în Justiţie a FDGR, care pare că s-a ascuns îndărătul unei filiale, Forumul Democrat al Germanilor DIN SIBIU?

♦ 12 iulie 2010. Sub semnătura prim-procurorului Ioan Irimie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu înaintează „Doamnei Preşedinte a Judecătoriei Sibiu” o CERERE DE REVIZUIRE a deciziei din 28 mai 2007, „în sensul RESPINGERII cererii formulate de reclamanta Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu”. Între documentele probatorii enumeră şi „OUG 31/2002 privind interzicerea ORGANIZAŢIILOR şi simbolurilor CU CARACTER FASCIST, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”. Ei, şi? (Clik pe documentele de mai jos pentru mărire!)

♦ Conform adresei 970/27 februarie 2017 a ANRP, Biserica Evanghelică C.A. depusese „la comisia specială de retrocedare … 1133 cereri”, din care au fost soluţionate 682, astfel:
„293 restituiri în natură;
47 propuneri acordare de măsuri compensatorii;
160 respingeri;
73 renunţări;
109 redirecţionări, conexări.
În curs de soluţionare au mai rămas 451 cereri.”

Click pe document pentru mărire!

https://i0.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2020/01/a.-n%C4%83stase-iIohannis.jpeg.jpg

♦ Prin procurorul Sorin Eugen Iasinovschi, Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție informează la 18 februarie 2019 că denunţul „împotriva magistraţilor judecători Braşoveanu Corina şi Morar Maria din cadrul Judecătoriei Sibiu … a fost înregistrată cu nr. 348P/2019”.
Faptele şi documentele existente sunt sau nu o explicaţie a disperării cu care luptă unii, cerând desfiinţarea acestei Secţii?

                                                                             *
Fiecare este liber să înţeleagă cum vrea şi cum poate faptele de mai sus. În ceea ce mă priveşte, menţin valabilitatea întrebării lui Traian Băsescu, „Cine eşti tu, Iohannis?” şi, dat fiind specificul rubricii de faţă, îi adaug o nuanţă: „Al cui eşti tu, Iohannis”?

                                                                                                                 Călin L. CERNĂIANU

Citiți de același autor:

Nedumeriri şi suspiciuni – România şi Occidentul (I)

Nedumeriri şi suspiciuni – România şi Occidentul (II)

                     Bibliografie privind istoria GEG:

Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), condus de Klaus Iohannis, se declară oficial continuatorul partidului nazist din al Doilea Război Mondial

https://www.cotidianul.ro/schimbarea-la-fata-a-grupului-etnic-german-din-romania/

https://dogaruvictor.blogspot.com/2014/03/grupul-etnic-german-trecut-si-prezent.html

https://dogaruvictor.blogspot.com/2015/01/grupul-etnic-german-la-70-de-ani_10.html

https://www.ancheteonline.ro/2016/10/cum-s-a-transformat-grupul-etnic-german-in-fdgr-tradarea-lui-klaus-iohannis/

Înrolarea etnicilor germani din România în unități SS (1939–1943)

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: