OMV PETROM CONTINUA SA TINA IN SAH GUVERNUL!

6 feb.

A general view of Al-Sheiba oil refinery in the southern Iraq city of Basra, May 24, 2005. Members of the Iraqi border police were on alert after receiving information that major oil refineries in Basra would be attacked by insurgents this morning. REUTERS/Atef Hassan

OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din țară, condiționează continuarea investițiilor în Marea Neagră românească de schimbarea legii privind activităților offshore, actul normativ care a introdus impozitul asupra veniturilor suplimentare. ”Rămânem dornici să vedem proiectul strategic Neptun Deep dezvoltat și salutăm inițiativele de accelerare a reîntoarecerii la o piață liberalizată aduse de OUG 1/2020 (ordonanța care a modificat aproape complet ordonanța lăcomiei, cea care a plafonat prețul gazului extras din intern la 68 lei MWh, n.r.). Cu toate acestea, pentru ca proiectul să avanseze, sunt necesare schimbări la legea privind activitățile offshore”, se arată în Raportul pe trimestrul IV al OMV Petrom. Față de rapoartele trimestriale trecute, se observă o îndulcire a discursului la adresa autorităților. Dacă în raportul privind rezultatele din primele șase luni din 2019 se spunea că ”mediul legislativ actual nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiție în valoare de câteva miliarde”, iar în cel de la nouă luni se vorbea despre speranța că autoritățile române iau în considerare modificarea legislației cheie în domeniul țițeiului și gazelor naturale, acum este salutată eliminarea ordonanței lăcomiei. Cu toate acestea, mai este hopul legat de legea offshore, cea impusă de Liviu Dragnea.

Legea offshore impune un impozit progresiv, între 30 şi 70%, pe veniturile suplimentare obţinute din majorarea preţului gazelor. Prin venit suplimentar se înţelege diferenţa dintre preţul mediu ponderat al gazelor naturale vândute din producţia internă proprie din perimetrele offshore şi preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi noncasnici în anul 2012, respectiv 45,71 lei/MWh, înmulţită cu volumele de gaze vândute din producţia internă din perimetrele offshore. De asemenea, companiile își pot deduce investiţii de maxim 30% din impozitul pe veniturile suplimentare. Acestea au obligaţia ca cel puţin 25% din numărul mediu anual de angajaţi să fie cetăţeni români cu rezidenţă fiscală în România. Banii obţinuţi din impozitul pe veniturile suplimentare vor fi folosiţi pentru extinderea reţelei de gaze şi pentru alte investiţii. În plus, companii au obligaţia de a vinde 50% din producţia de gaze pe bursa românească.

În perimetrul Neptun Deep din platoul continental românesc al Mării Negre, OMV Petrom și ExxonMobil au descoperit rezerve potențiale de până la 84 miliarde de metri cubi de gaze naturale, în condițiile în care consumul intern este undeva la 11-13 miliarde de metri cubi. Nemulțumirea OMV Petrom de până acum a derivat din prevederile OUG 19/2019, care modifică OUG114/2018, numită și a lăcomiei, precum și din legea offshore, votată anul trecut. ”Un cadru fiscal și de reglementare stabil, predictibil și favorabil investițiilor reprezintă o cerință esențială pentru dezvoltarea investițiilor noastre viitoare, atât onshore, cât și offshore. La sfârșitul lunii martie 2019, Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență nr. 19, care a modificat Ordonanță de Urgență nr. 114/2018, în urmă consultărilor cu jucătorii de pe piață. Considerăm că Ordonanță de Urgență nr. 19 reprezintă o evoluție necesară în vederea revenirii la o piață liberalizată a gazelor naturale. Conform evaluării noastre preliminare, impactul net al acestor măsuri asupra rezultatului din exploatare al Grupului OMV Petrom pentru 2019 este de aproximativ (40) milioane de euro”, se arăta în raportul din primele șase luni.

Partenerul american, ExxonMobil, dorește să renunțe la investiția din Marea Neagră. Americanii caută un cumpărător pentru jumătatea de concesiune pe care o deține în perimetrul Neptun Deep. Acest perimetru, unde s-ar fi găsit rezerve de 42-84 miliarde de metri cubi, adică jumătate din resursa certă de gaze a României, reprezintă cel mai scump proiect de producție de hidrocarburi cu lucrări de explorare finalizate și gata să fie lansat din portofoliul de 40 de astfel de proiecte al gigantului american, având costuri de explorare capitalizate în valoare de peste jumătate de miliard de dolari.

Cotidianul RO

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: