Bătaie de joc OUG pe Sănătate a fost semnată de manechinul Andrei Baciu, secretar de stat!

8 feb.

OUG pe Sănătate, ordonanţa dată Guvernul Orban noaptea, înaintea moţiunii de cenzură, a generat deja numeroase contestaţii, fiind considerată un document care poate pune pe butuci sistemul public de sănătate, în favoarea sistemului privat. Cum ministrul Sănătăţii, Victor Costache, este şi șef secţie chirurgie cardiovasculară şi toracică la clinica privată Polisano din Sibiu, semnele de întrebare încep să se înmulţească.

Aşa se face că, pentru a preveni astfel de interpretări, această celebră Ordonanţă de urgenţă pe Sănătate nu este semnată de ministrul Sănătăţii, aflat în noaptea adoptării OUG la Paris, unde abia a doua zi avea loc o şedinţă a Academiei franceze de chirurgie!

În aceste condiţii, OUG a fost semnată şi „asumată” de secretarul de stat Andrei Baciu, nimeni altul decît fostul fotomodel pe care Dacian Cioloş îl făcuse chiar Ministrul Sănătăţii în Guvernul tehnocrat din 2015, fiind impus de actualul europarlamentar Cristian Buşoi. Doar reacţia opiniei publice a făcut ca, imediat, Cioloş să renunţe la această nominalizare, numai că, în urma unei ciudate consecvenţe, Andrei Baciu a devenit secretar de stat în ministerul Sănătăţii în Guvernul Orban!

La redacţie ne-a parvenit un e-mail trimis de ministrul Victor Costache către Andrei Baciu, cel care, se pare, conduce ministerul, cu un conţinut care naşte alte mari semne de întrebare:

E-mail-ul se referă la nişte documente pe care Andrei Baciu trebuie să le păstreze doar pentru el şi pentru un anume „Horaţiu”, deşi este vorba în mod cert de documente care ar avea legătură cu activitatea din Sănătate, adică ATI (Anestezie terapie intensivă) şi IMA (Infarctul miocardic acut):

Dragă Andrei,

Ataşat găseşti ordinele ATI şi IMA rescrise de prietenii noştri. Le păstrezi doar pentru tine şi Horaţiu deoarece pregătim punerea rapidă în transparenţă luni cel tîrziu marţi. Încă imi e neclar cum pot numi cele două ordine. Te interesezi?

Mulţumesc anticipat

Assoc.Prof. dr. Victor S. Costache PhD”. Oare, cine or fi prietenii despre care scrie ministrul Costache că au rescris acele ordine? Horațiu este nașul ministrului Sănătății,conf. Horațiu Moldovan de la Sanador

Interesant este şi Comunicatul Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED, semnat de preşedintele Cristian Hotoboc, prin care se reiau solicitările exprimate încă de anul trecut, referitoare la aşa-zisa discriminare a sistemului privat de sănătate, faţă de sistemul public. Acum, PALMED salută această OUG pe Sănătate, pe care Guvernul Orban a adoptat-o chiar înainte de moţiunea de cenzură, dar nu este de acord cu prorogarea introducerii contribuţiei personale a pacienţilor:

Salutăm decizia de extindere a programelor naţionale şi în mediul privat, fără condiţia existenţei unui excedent de pacienţi în spitalele publice, fapt care poate fi realizat fără niciun cost suplimentar pentru pacient. În egală măsură, ne exprimăm îngrijorarea pentru prorogarea introducerii contribuţiei personale fără nicio consultare prealabilă. Furnizorii de servicii medicale private vor realiza în perioada următoare o analiză privind oportunitatea semnării contractului din acest an, fapt care va permite realizarea de servicii medicale în regim privat doar contra cost”.

PALMED spune foarte clar că dacă nu intră în vigoare această OUG, prin care CNAS să deconteze integral preţurile din sistemul privat de sănătate, pacienţii vor fi nevoiţi să achite integral serviciile la privat, ceea ce înseamnă implicit ameninţarea PALMED că nu va mai semna contractul cu CNAS dacă OUG nu va deveni funcţională:

Singura soluţie identificată de PALMED este alinierea tarifelor decontate de stat la costurile reale ale serviciilor prestate în sistemul sanitar. În caz contrar, cele peste cinci milioane de pacienţi care ajung anual în mediul privat ar putea să fie nevoiţi să achite în totalitate serviciile de care beneficiază. Reamintim faptul că una din cinci intervenţii chirurgicale complexe este realizată în mediul privat”.

Iată, deci, dovada că acea deja celebră OUG pe Sănătate, promovată de Guvernul Orban şi semnată de manechinul Andrei Baciu în locul ministrului Victor Costache, îşi are rădăcinile în interesele financiare ale clinicilor private, nicidecum în al pacienţilor, care vor avea de pierdut enorm prin subminarea sistemului public de sănătate.

Există chiar zvonul că PALMED este în tratative cu un mare fond de investiţii care refuză să semneze contractul dacă nu se obţine garanţia că statul, prin CNAS le va garanta veniturile! Acesta pare să fie adevăratuzl scop al acestei OUG pe Sănătate!

Cotidianul” a scris acum patru ani despre nominalizarea lui Andrei Baciu ca ministru al Sănătăţii, subliniind că acesta este ginerele lui Doru Laurian Bădulescu, fost senator PDSR, secretar de stat la Mediu (https://www.cotidianul.ro/andrei-baciu-ministrul-manechin-de-la-sanatate-este-ginerele-psd-istului-badulescu-implicat-in-afacerea-sterling/). În acel articol citam un pasaj din publicaţia „Cancan” domeniu de care mult mai apropiat actualul secretar de stat din Sănătate:

Aşadar, în urmă cu câţiva ani, pe vremea când nu cunoştea celebritatea şi încerca să cîştige o pîine cinstit, Andrei Baciu s-a angajat ca model la agenţia de fotomodele a lui Vali Pungă, fostul soţ al Ralucăi Bădulescu, care i-a devenit între timp cumnată. Tînărul s-a făcut remarcat prin calităţiile sale fizice, însă şi intelectuale, căci apropiaţii spun că „este un tip deştept, dar fără bani”. După o perioadă în care a apărut în lenjerie intimă în diferite pictoriale de senzaţie, timp în care şi studia medicinaAndrei Baciu a cunoscut-o pe Ioana, sora Ralucăi BădulescuCei doi au format un cuplu rapid, iar la scurt timp au luat, împreună, drumul străinătăţii, unde tînărul model primise o ofertă de muncă. Tot atunci, fostul ministru a renunţat la pictoriale şi la viaţa de model. Ioana şi Andrei Baciu s-au căsătorit anul trecut, iar apropiaţii spun că sunt un cuplu perfect. Drumul spre funcţii bine puse a fost mult mai simplu cu un astfel de ajutor. Socrul lui Andrei Baciu este un important om de afaceri, cunoscut politician şi afacerist român.

În acelaşi timp, site-ul „ziare.com” publica un amplu material despre afacerile socrului lui Andrei Baciu, mai exact despre sursele de venit ale lui Doru Laurian Bădulescu, care „apare şi în stenogramele dosarului de „spionaj” al privatizărilor strategice din energie, avîndu-l ca principal pion pe bulgarul Stamen Stanchev”.

De asemenea, „Cotidianul” a publicat atunci şi amănunte despre relaţia lui Andrei Baciu cu Cristian Buşoi, mai exact despre Asociaţia „SOS Drepturile Pacienţilor”, unde Andrei Baciu era preşedinte, iar Cristian Buşoi făcea reclamă pe la toate televiziunile.

Cine vrea să afle ce-l recomandă pe Andrei Baciu într-o funcţie publică de o asemenea importanţă, are ocazia să afle din aceste articole de presă cam tot. Exact ca în filmul acela celebru, cînd „vocea şi talentul” se aflau într-un plic doldora cu bani.

Reamintim că în noaptea de dinaintea moţiunii de cenzură, Guvernul Orban a adoptat 25 de OUG-uri, cele mai multe neavînd nici măcar avizul Consiliului legislativ, fără de care nu poate fi adoptată vreo hotărîre sau ordonanţă în guvern. Între ele se află şi această OUG pe Sănătate, despre care Renate Weber, Avocatul Poporului, a declarat că o va ataca la CCR imediat după publicarea în Monitorul oficial.

Totuşi, cam jalnică metoda prin care ministrul Victor Costache a încercat să scape de răspundere, aruncîndu-i în braţe manechinului responsabilitatea semnăturii, astfel încît să ascundă propriul său interes.

Cotidianul RO

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: