LOVITURA PENTRU PSEUDO-LIBERALI DE LA PARTIDUL LUI BASESCU!

10 feb.

PMP a decis, oficial, că nu susține alegerile anticipate, dorite de președintele Klaus Iohannis și de liberali.

Liderul deputaților PMP Marius Pașcan a anunțat, duminică, că în cadrul Consiliului Exeutiv Național al formațiunii s-a luat decizia de a nu susține declanșarea alegerilor anticipate.

„Consiliul Executiv Național al Partidului Mișcarea Populară s-a întrunit în ședință de lucru la Parlamentul României. Am stabilit că nu susținem alegerile anticipate, fiind mai importantă stabilitatea țării și punerea în practică a unui program de guvernare care să prioritizeze marile investiții, atragerea de fonduri ale Uniunii Europene și dezvoltarea țării noastre”, a scris Pașcan, duminică, pe Facebook.

Acesta a mai explicat că partidul „susține în continuare organizarea de alegeri locale în două tururi de scrutin, reducerea la 300 a numărului de parlamentari, eliminarea pensiilor speciale, renunțarea la subvenția de la bugetul de stat pentru partidele politice”.

Cotidianul RO

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: