Cîțu recunoaște – ”Tot ce facem e susținut de FMI”! Se confirmă alerta lui Daniel Zamfir!

12 feb.

Florin Cîțu

În ianuarie, înainte ca Guvernul Orban să dea seria de OUG, o echipă de la Fondul Monetar Internaţional a sosit în România – ”pentru a evalua modul de colectare, Codul fiscal şi a da soluţii”.

Așa cum s-a anunțat, Consiliul Legislativ a avizat negativ proiectul de OUG privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea ANAF. Și nu este singura OUG în acest caz, ci mai sunt încă… 20! Se pune întrebarea, de ce atâta grabă?

Premierul Orban a bâlbâit o justificare, dând-o în politică și acuzând, evident, PSD; dar iată că ministrul demis al Finanţelor, Florin Cîţu, vine cu o variantă mult mai credibilă – și care confirmă ceea ce noi am atras atenția: implicarea FMI!

”Am demarat reorganizarea ANAF, care a trecut printr-o Ordonanţă de Urgenţă – echipe ale Fondului Monetar şi ale ANAF s-au uitat la această reorganizare şi vă spun că ce am făcut noi este susţinut aproape în totalitate de cei de la FMI”, a declarat Florin Cîțu.

Cîțu spune că nu a discutat înainte cu ”ei”, dar a subliniat că ”evaluarea lor arată că mergem în direcţia corectă”.

”Şi vor mai fi câteva lucruri din această evaluare”, a spus Cîțu la Realitatea PLUS, fără a specifica la care alte ”câteva lucruri” se referă.

Cert este că, în ianuarie, înainte ca Guvernul Orban să dea seria de OUG, o echipă de la Fondul Monetar Internaţional a sosit în România – ”pentru a evalua modul de colectare, Codul fiscal şi a da soluţii”, după cum a consemnat AGERPRES.

Reamintim că, acum o săptămână, senatorul Daniel Zamfir atrăgea atenția că ”la o zi după ce a fost demis de Parlament, asasinul economic de la finanțe mai împrumută o sumă uriașă-1,16 miliarde lei!!!!! – la o dobândă de 4,17% pe an”.

Mai mult, Zamfir consideră că acțiunea a fost premeditată – și nu în sensul unei planificări guvernamentale – ci al distrugerii cu un scop precis – FMI!

”Faptul că a împrumutat DUBLU față de cât era programat ne arată că individul a premeditat totul”, scrie Zamfir, care afirmă că ministrul demis ”pârjolește România ca să ajungem la un acord cu FMI!”.

De asemenea, într-o analiză anterioară, atrăgeam atenția că guvernul ”liberal” s-a comportat ca un adevărat comando al străinătății, luând împrumuturi uriașe – care, în absența unui program (coerent) de țară, nu înseamnă decât îndatorarea pe termen lung a României la entități financiare străine, în primul FMI, cu care s-au reluat discuțiile.

Ceea ce confirmă și ministrul demis Florin Cîțu și prin intervenția citată în aceste rânduri.

Dragoș Dumitriu.

https://ro.sputnik.md/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: