ELEVII TEPUITI DE GUVERNUL NAZIST ORBAN!

13 feb.

Bursele elevilor pentru performanță, de merit, de studiu și de ajutor social nu vor fi acordate nici în acest an. Ministru Educației, Monica Anisie, a emis un proiect de hotărâre de guvern care stabilește nivelul minim al burselor, însă banii pentru acestea vor fi alocați abia anul școlar viitor.

elevi Elevii, țepuiți de Guvernul Orban

Bursele elevilor se dau doar pe hârtie

Elevii vor fi țepuiți și în acest an pentru că banii pentru burse ar putea fi alocați abia de anul viitor. Potrivit legislației în vigoare, elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat ar trebui să beneficieze de burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, reprezentând o formă de sprijin material, vizând atât protecţia socială, cât şi stimularea elevilor care obţin rezultate foarte bune la învăţătură şi disciplină. ”Conform prevederilor art. 82 din Legea nr.1/2011, cuantumul unei burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se stabilește anual prin hotărâre a guvernului. În acest context, pentru a diminua riscurile ca o parte dintre elevi să nu poată beneficia de burse în anul școlar 2020-2021, propunem ca în anul școlar 2020-2021, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, să fie de 150 lei. De asemenea, autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale. Măsurile propuse în aceasta Hotărâre de Guvern vor conduce la creșterea echității în învățământul preuniversitar, dat fiind faptul ca modul în care acestea se vor acorda va fi mult mai axat pe actualele probleme socio-economice și nevoi ale elevilor proveniți din categorii defavorizate. Uniformizarea alocării burselor prin stabilirea unui cuantum minim al fiecărei categorii de bursă răspunde nevoii de a sprijini sistemul pentru a deveni mai eficient, în special răspunzând nevoilor elevilor proveniți din grupurile dezavantajate/vulnerabile. De asemenea, este stimulată performanța educațională a elevilor în contextul în care Ministerul Educației și Cercetării are ca misiune asigurarea unui mediu educațional care să asigure dezvoltarea armonioasă a tuturor beneficiarilor săi, prin promovarea excelenței și asigurarea accesului egal la educație. ”, se arată în nota de fundamentare a proiectului Ministerului Educației. La capitolul impact financiar acesta este considerat inexistent, având în vedere faptul că bursele se acordă din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar, în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie, conform clasificației economice, care la titlul “Alte cheltuieli”, susține Ministerul Educației.

Consiliul Național al Elevilor cere finanțare separată

Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor au solicitat în urma întâlnirilor cu șefii de la Finanțe și Educație să aloce fonduri separate pentru burse, având în vedere că primăriile invocă lipsa banilor. ”În contextul campaniei -Burse în toată România!-, prin care peste 34 de mii de cetățeni solicită ministrului Finanțelor Publice, domnul Florin Cîțu, să prevadă în Legea bugetului de stat pentru anul 2020, finanțarea necesară garantării cuantumului minim pentru acordarea burselor pentru elevii din România, având în vedere faptul că domnul ministru a lansat o proiecție bugetară care nu conținea finanțarea necesară pentru a satisface nevoile elevilor și nu a participat la consultările cu reprezentanții elevilor, condamnăm atitudinea dezinteresată a acestuia și solicităm ferm revizuirea bugetului, astfel încât educația să constituie cu adevărat o prioritate pentru actuala guvernare”, se arăta într-un comunicat al Consiliului Național al Elevilor.

https://www.national.ro/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: