L-AU SPALAT SI PE JOHANNIS!

13 feb.

Procurorii Parchetului General au decis clasarea dosarului format în urma unei plângeri penale ce vizează modul în care președintelui Klaus Iohannis a intrat în posesia a două imobile în orașul Sibiu, au precizat, pentru MEDIAFAX, oficialii PICCJ.

Conform sursei citate, dosarul a fost clasat în baza articolului 16), litera i) din Codul de procedură penală. „Art. 16. Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale: (i) există autoritate de lucru judecat”, conform Codului de procedură penală.

Plângerea penală viza modul în care Carmen și Klaus Iohannis au intrat în posesia a două imobile din centrul Sibiului, în anul 1999.

În luna februarie 2019, Carmen Iohannis a fost audiată de procurori în acest dosar, după ce soţia preşedintelui a amânat de mai multe ori întâlnirea cu procurorii, invocând motive medicale sau că îl însoţea pe şeful statului în vizite în străinătate.

Detalii despre acest dosar, pe luju.ro.

Denunțul a fost depus în 2018 de site-ul Lumea Justiției. Îi viza pe soții Iohannis și pe notarul Radu Gabriel Bucșa din Sibiu. Plângerea reclama modul în care cuplul prezidențial a intrat, din 1999, în posesia a două imobile din centrul Sibiului. Dosarul a fost declinat Parchetului General, pentru că președintele țării beneficiază de imunitate și nu poate fi investigat în timpul mandatului său.  Faptele sesizate de luju sunt: abuz în serviciu, fals, spălare de bani, constituirea unui grup infracțional organizat.

În noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov a decis definitiv anularea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu deţinut de Klaus şi Carmen Iohannis.

”De pe urma exploatării imobilului din strada Nicolae Bălcescu nr. 29 (inchiriat Băncii Raiffeisen), soții Iohannis au obținut 320.000 euro. Până în momentul în care instanțele brașovene le-au anulat atat actul de vânzare-cumparare, declarându-i cumpărători care nu pot invoca buna-credință, precum și actele de moștenire care au stat la baza preluării imobilului din patrimoniul statului, decizia fiind definitivă”, scria luju.ro, în 2018.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: