Români, otrăviți cu cianură, autoritățile, cu batista pe țambal!

13 feb.

eatiuIeri, am avut o întâlnire cu două persoane (neașteptată întâlnire, mai ales având în vedere profesiile celor doi), cu prilejul căreia mi-am reamintit un mare șoc profesional pe care l-am suferit prin anii 2004-2006. Din păcate, am avut, în această întalnire, și confirmarea unor bănuieli proprii în legătură cu una dintre cele mai odioase crime săvârșite ubicuu în România, în forma continuată, la adăpostul umbrelei asigurate de serviciile secrete și de sistemul judiciar penal și al PR-ului insidios al ONG-urilor din domeniu, care ne mint că luptă contra acestor crime. Mă refer la depozitarea și traficul de deșeuri și de reziduuri industriale în România.
Rețineți aceste cuvinte : ubicuu (adică, peste tot) și continuat (adică repetat, în mod intenționat și interesat).

Vă avertizez: aceasta postare va fi lungă și densă, vorbind despre ciume adevărate, cancer, boli de plămâni și contaminare radioactivă. Luați-vă o rezervă de răbdare dacă sunteți interesați să vedeți cum suntem omorâți cu zile și cum aceste crime insidioase și această negare a propriului viitor ca nație sunt favorizate de minunatul sistem dual sekuritate-justiție penală din România. Dacă nu puteți să alocați acestui text 20 de minute, vă sugerez să vă întoarceți deja la postările cu pisici sau la propaganda anti-ciuma roșie.

Să începem cu amintirea acelui șoc profesional. Cei doi mi-au reamintit, prin cele relatate, că în urmă cu vreo 15 ani, am reprezentat în instanțele argeșene Sindicatul din fostele uzine Aro din Câmplung Muscel, încercând (cu succes parțial) să obțin despăgubiri pentru concediere colectiva ilicită (rezultat destul de pozitiv) și reorganizarea judiciară a uzinelor Aro (eșec pe linie, dat fiind zidul de foc securist care se construise în jurul viitoarei ruine Aro, din lichidator, judecător-sindic, judecători de la Curtea de Apel, reprezentanți ANAF și reprezentanți AVAS). În primă fază, chiar nu am putut să îmi aduc aminte amănuntele acestui proces (de fapt, au fost vreo 40 de dosare), însă, treptat, mi-am amintit că această speță a fost ocazia cu care am luat cunoștința pentru prima data, din plin, de controlul aproape total instituit asupra economiei și a sistemului judiciar de neo-sekuritate. Am spus și scris râuri de argumente (multe dintre acestea au fost transpuse, ulterior, în primul volum complet de insolvență pe care l-am scris, în anul 2008), dar au fost tratate cu tot disprețul „cuvenit”, întrucât soluțiile erau de mult decise. Aro trebuia să fie falimentat, pentru a ajunge în mâinile unor „investitori”, la preț de nimic. A fost introdus în schema un astfel de „investitor”, un anume Perez, cetățean cubanezo-american, care a dat cam 150 mii de dolari pe platformă, mințind autoritățile (care, de altfel, își doreau să fie mințite, așa cum își dorește minciuni frumoase nevasta frecvent înșelată de soțul bătăuș și bețiv) ca va construi la Câmpulung mașini de teren pentru armata americană. Evident, și populația locală a fost „convinsă” cu această gogoașă, motiv pentru care, în scurt timp, a devenit ostilă ideii unei reorganizări, așa cum o gândeam eu. Evident, mister Perez nu a făcut nici 0,0001 mașini de teren pentru armata americană. Au contraire. A vândut, nu știu prin ce intermediari, întreaga platformă, nu știu cu ce preț, firmei Landmark, care aparține, în calitate de beneficiar real, dlui Nick Rațiu, fiul lui Ion Rațiu.

Platforma, deși este un deșert de beton în acest moment, a fost transformată în parc industrial, cu intenția de a obține scutiri de taxe și impozite pentru toate activitățile derulate acolo (două puncte de lucru unde niște SRL-uri turcești produc niscaiva cabluri electrice, plus un minunat depozit de deșeuri și reziduuri industriale).
În anul 2013, pe platforma a izbucnit, în condiții cam ciudate, un incendiu fix la depozitul de deșeuri și reziduuri industriale. Pompierii nu au fost lăsați să intre să stingă focul, timp de mai mult de 2 ore. Deși au fost consecințe grave asupra mediului si asupra populației locale (care a protestat, oarecum), batista pusă pe țambal a fost foarte, foarte groasă. Mai mult chiar, a fost dată, în prima instanță, o condamnare la 5 ani de închisoare patronului firmei care asigura paza și protecția depozitului. În calea de atac, la Curtea de apel, respectivul (Ștefan Tofan) a fost achitat, păstrându-se, totuși, obligația de ecologizare a zonei (o glumă proastă, cinică, a judecătorilor, întrucât firma de paza nu mai există). Evident, nu s-a făcut nimic pentru ecologizare, exceptând, probabil, cealaltă glumă cinică a proprietarului platformei – se cresc acolo „ecologic” porci mangalița și capre de lapte „bio”. Am văzut niște poze haioase cu caprele în mediul lor „natural, ecologic”, printre ierburile crescute din crăpăturile deșertului de beton și printre butoaiele cu deșeuri și reziduuri industriale. Chiar haioase …

Nu știți cam nimic despre aceste lucruri, deși a scris ceva anul trecut libertatea.ro. Există și un documentar video făcut de Romana Puiuleț de la Rise Project, dar nici de asta nu știți nimic, pentru că atenția v-a fost focusată (chiar de Rise Project) pe cazul valizei cu documente „incriminatoare” despre Dragnea, găsită, din pura întâmplare, pe câmp, de un țăran. Mă rog, între timp s-a dovedit ca „țăranul” era, de fapt, un membru activ și militant al USR, ceea ce a probat, încă o dată, ceea ce am intuit și spus eu de multa vreme despre USR, adică faptul evident că, sub umbrela de „Salvați voi nația, că noi vă ținem de șase”, s-a format o cloacă de securiști, fii de securiști și neo-sekuriști, acoperiți de o masă mare de naivi și de oameni bine intenționați, care descoperă, pe zi ce trece, că sunt victima unei farse sinistre. Aveți aceste două surse în linkurile atașate.

Ceea ce rezulta din documentarul Romanei Puiuleț este faptul că mari corporații de ciment fac un comerț bine înfipt în România, bazat pe  „principiul” profitului cu orice preț, cu deșeuri și reziduuri industriale. La Aro se depozitează și acum, alături de resturile chimice și chiar radioactive ale fostelor uzine, alte și alte reziduuri și deșeuri industriale. Mai mult chiar, se pare că aceste corporații de ciment preiau spre ardere astfel de deșeuri și reziduuri, profitând de faptul că dețin filtre de mare performanta și scumpe (filtre care funcționează ziua și sunt oprite noaptea, motiv pentru care, chiar și în București, rapoartele privind gradul de poluare sunt pe „verde” ziua și pe „roșu” noaptea). Mai mult chiar, aceste corporații de ciment sunt principalii sponsori ai ONG-urilor care se „ocupă” cu lupta contra poluării, făcând rapoarte periodice privitoare la gradul de poluare. În Câmpulung, aceste rapoarte sunt date în „concesiunea” unui ONG care, cică, salvează Muscelul (e plina lumea de salvatori …), pe banii unei corporații de ciment, ONG-ul fiind compus aproape integral din patroni de IMM-uri care, ce să vezi, a naibii potriveală, fac afaceri cu corporația de ciment.

Nota bene 1 : toate corporațiile de ciment fac asta. La fel și cele din energie. Ne păcălesc cu împăduriri și cu alte bullshit-uri de social responsability dar, în curtea lor, leopardul cancerigen sau toxic își face treaba ultra-profitabilă nestingherit.

Nota bene 2 : povestea cu depozitele de reziduuri și deșeuri industriale toxice nu e proprie fostelor uzine Aro. Așa cum am spus, este ubicuă. Sub ochii și paza autorităților, dar mai ales, cu binecuvântare de la serviciile secrete, România a devenit un fel de Sierra Leone în domeniu. Spre exemplu, pe platforma petrolieră de la Ploiești sunt munți de astfel de „bogății”. Dacă nu v-ați speriat încă, aflați că reziduurile chimice și chiar radioactive (cadmiu 49 vă spune ceva?) sunt atât de „bine” păstrate și depozitate încât pătrund în pânza freatică. Câmpulung este cam la 140 de km de București, însă Ploiești este la doar 60 de km, în aval. Adică, acolo unde curge apa, și aia de suprafață, și aia din pânza freatică, curg și cianurile, plumbul și cadmiul. Pe străzile din București (vorba cântecului) …

Există doi-trei procurori care au încercat să facă anchete în acest domeniu criminal. S-au oprit, din două motive – profitul obținut din comerțul cu acest minereu cancerigen de aur și platină (mă refer la deșerurile și reziduurile industriale) este prea tentant pentru a nu fi protejat cu orice preț de sistemul dual servicii secrete – sistem judiciar penal âi, culmea sarcasmului; doi, nu există specializare în cercetarea și pedepsirea acestor infracțiuni.
Așa cum a dovedit cazul Caracal (unde s-au făcut niște expertize de către FBI, la cererea pateticilor din DIICOT care se „ocupă” de caz), nu există specializare nici în materie de trafic de persoane și pedofilie.
Ne uităm, totuși, în trecutul recent și observăm că s-au cheltuit peste 250 de milioane de euro pe an pentru finanțarea luptei contra corupției și au crescut bugetele serviciilor secrete (tot pe motiv de „luptă” contra corupției) la peste 600 de milioane de euro anual. Nu doar că rezultatele acestui efort financiar gigantic sunt atât de bune încât am ajuns să fim ștampilați ca „cea mai coruptă țară din Europa”, dar concentrarea eforturilor de politică penală pe „anti-corupție” au răpit sistemului judiciar sumele necesare specializărilor și programelor de prevenție a ceea ce este realmente necesar, date fiind marile probleme de criminalitate organizată cu care se confruntă această țară.
Iar populația a fost atât de bine manipulată în vederea concentrării atenției pe hoți și corupți (care, ai dreacu’, sunt concentrați în sau în jurul PSD, restul politicii fiind plina de imaculați, de la președinte, la premier și la liderii USR), încât spiritul civic a fost complet anihilat.
Câți dintre voi ați ieși în piața publică să protestați față de otrăvirea cu cianuri, plumb și cadmiu 49, de exemplu? Doi-trei, probabil. Cei cu care m-am întâlnit ieri au și făcut o gluma – mai degrabă, lumea „bună” din București ar ieși în stradă dacă am atrage atenția că porcii mangalița și caprele de pe platforma Aro sunt chinuite în mod barbar, fiind hrănite cu resturi chimice sau radioactive. Dar nu și dacă am atrage atenția ca muscelenii sunt otrăviți constant, pas cu pas, cu cianura din aer, iarba și pânza freatică.

Ce-i de făcut?
Mai nimic, veți spune.
Cine mai are timp de proteste, când trebuie să își achite ratele, facturile la utilități, școala copiilor și îngrijirea sănătății, care se privatizează?
Da, lumea e captivă, e blocată în propriile greutăți sau prejudecăți, dar tot stă pe Facebook.
Oare nu s-ar putea ca cineva să tragă de mânecă ONG-uri ipocrite ca Greenpeace, de exemplu? Că, dacă ar afla de așa ceva în Germania sau în Norvegia, Greenpeace s-ar lega cu lanțuri de calea ferata sau ar bloca autostrăzile.

Eu doar zic. Voi puteți acționa, măcar cu un share, acolo.

GHEORGHE PIPEREA

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: