Arhiva | 2:59 pm

Membru în Consiliul Superior al Magistraturii, Victor Alistar desființează cu argumente uneltirile lui Johannis pentru dizolvarea Parlamentului urmată de alegeri anticipate!

16 feb.

  Victor Alistar, membru CSM: „Președintele (indiferent cine este persoana acestuia) nu își poate exercita atribuțiile cu scopul deliberat de […] 

Victor Alistar, membru CSM: „Președintele (indiferent cine este persoana acestuia) nu își poate exercita atribuțiile cu scopul deliberat de a dizolva Parlamentul, aceasta fiind o agresiune contra altei autorități constituționale. Dizolvarea Parlamentului este o soluție la o criză constituțională care nu este generată de Președinte, ci de Parlament. În sistemul constituțional românesc, alegerile anticipate sunt doar consecința nefuncționării Parlamentului și nu un scop politic al Președintelui sau al minorității parlamentare rezultate din alegeri.

Publicăm în continuare întreaga analiză a domnului jurist Victor Alistar publicată pe site-ul Juridice:

         Despre Constituție și despre circul actual

Aud în ultimul timp tot felul de opinii, unele exprimate chiar de juriști, foști judecători ai Curții Constituționale, care ne spun că în politică se poate orice și că Președintele republicii ca instituție poate orice din ceea ce nu este prevăzut expres în Constituție.

Discuția referitoare la posibilitatea instituției Președintelui de a nominaliza de două ori consecutiv aceeași persoană, deși este nerelevantă, pare că a acaparat dezbaterea politico-juridică de pe ecranele televizoarelor și din mediul on-line. Este o pistă falsă și nu de răspunsul la această chestiune ține rezolvarea problemei de constituționalitate în conflictul actual. Aspectul esențial nu este persoana desemnată, ci modalitatea de desemnare a acesteia, în lumina procesului constituțional de desemnare.

Soluția constituțională rezidă în păstrarea echilibrului între autoritățile constituționale prin cooperare loială și îndeplinirea rolurilor trasate de Constituție instituției Parlamentului și celei a Președintelui. Trimiterile de mai jos la articole se referă doar la Constituția României, nu și la alte acte normative.

                                     I. Faptele:

1.Guvernul este demis de Parlament prin moțiune de cenzură, ceea ce înseamnă că a pierdut majoritatea parlamentară de susținere a Guvernului. (acest lucru s-a întâmplat și cu Guvernul Dăncilă)

2.Președintele și-a anunțat intenția de a mai acorda un mandat de formare a guvernului în jurul PNL înainte de consultarea cu partidele și formațiunile reprezentate în Parlament, pentru a indica acestora intenția sa și a vedea dacă a doua zi va avea un sprijin pentru această opțiune.

3.Președintele s-a consultat cu partidele reprezentate în Parlament pentru a vedea dacă există o majoritate parlamentară și a desemna un nou prim-ministru. (În realitate doar PNL aprox. 20% au susținut aceeași formulă guvernamentală, aproximativ 59% PSD-ProRomânia și USR au prezentat alte variante fie politice fie de premier, iar alte formațiuni reprezentând aprox. 20% i-au dat președintelui libertatate de apreciere, ceea ce echivalează cu faptul că nu mai există majoritate pentru formula guvernamentală în jurul PNL. Această situație s-a întâmplat și în cazul căderii Guvernului Dăncilă și atunci soluția nu a mai fost un guvern în jurul PSD. Soluție corectă dovedită de învestirea de către Parlament a Guvernului Orban).

4.În cadrul consultării partidelor și formațiunilor politice din parlament a fost prezentată și opțiunea Președintelui de a genera alegeri anticipate și nici pe această propunere nu a primit un suport majoritar, doar aproximativ 35-40% au susținut această soluție (PNL, USR, PMP și evaziv UDMR), căreia i s-a opus majoritatea reprezentanților partidelor prlamentare (PSD, Pro România, ALDE, Minoritățile naționale).

         II: Prevederile constituționale și doctrina constituțională a CCR

Președintele mediator, apolitic cu mandat reprezentativ de 5 ani diferit de al Parlamentului:
– 80 alin. (2): “Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate;”
– 84 alin. (1): „În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată;”
– 83 alin. (1): „Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.”

Parlamentul organ reprezentativ suprem, suveran cu mandat neimperativ de 4 ani diferit de al Președintelui:
– 61 alin. (1): „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.”
– 2 alin. (1): „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.”
– 63 alin. (1): „(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.”
– 69: „(1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului. (2) Orice mandat imperativ este nul.”

Desemnarea candidatului de Prim-ministru și învestirea guvernului:
– 85 alin. (1): „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.” [inițiază procedura și emite decretul de numire a Guvernului numai după aprobarea Parlamentului]
– 103 alin. (1): „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.”[desemnează ca rezultat al consultărilor nu al propriei voințe, care nu are potențialul de a întruni o majoritate]

Rolul constituțional primordial decizional al Parlamentului în numirea și controlul Guvernului:
– 103 alin. (3): „Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.”
– 102 alin. (1): „Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.”
– 85 alin. (3): „Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.”
– 110 alin. (2) „Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă prim-ministrul se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.”
– 107 alin. (2): „Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul ministru.”
– 109 alin. (1): „Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.”
– 113 alin. (1) și (4): „(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. (4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.”

Interpretarea rolurilor constituționale ale autorităților publice:
– Art. 1: „(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale. (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”

Doctrina constituțională a CCR a statuat în mod constant următoarele:
1. Cooperarea loială între autoritățile statului presupune îndeplinirea atribuțiilor în conformitate cu rolul lor trasat de Constituție, în vederea bunei funcționări a statului, prin cooperare și echilibru între acestea.
2. Conflictul de natură constituțională se naște atunci când una dintre autoritățile publice se subrogă în atribuțiile altei autorități sau când prin acțiunea sa împiedică altă autoritate să își îndeplinească atribuțiile și rolul constituțional.
3. Numirea miniștrilor prin remanierea simplă a fost clarificată în sensul în care președintele nu are un drept de opțiune asupra oportunității numirii unor membri ai guvernului, el are un drept de cenzură strict pe legalitate, de a refuza numirea unui ministru, dat fiind că opțiunea politică aparține primului-ministru, care răspunde în fața Parlamentului și nu a Președintelui.
4. Relațiile între autoritățile publice se desfășoară în raport strict de atribuțiile lor, cu respectarea atribuțiilor celorlalte autorități cu scopul desăvârșirii organizării democratice a statului conform art. 1 alin (4).

Forma de guvernământ: Republică semi-prezidențială sau republică parlamentară?

În spațiul public a apărut această dezbatere cu precădere în mandatul 1992-1996 ulterior unor discuții teoretice în jurul adoptării Constituției în 8 decembrie 1991. În fapt, din analiza prevederilor Constituției, a rolurilor și atribuțiilor decizionale reiese că în România avem o republică parlamentară veritabilă cu excepția modalității de alegere a Președintelui, care este singurul element ce excede republicii parlamentare și de aici a reieșit conceptul de republică semiprezidențială.

Pentru a cataloga tipul de formă de guvernământ se recurge la analize de drept constituțional comparat cu privire la rolurile Parlamentului/Președintelui în cele două sisteme prezidențial/parlamentar. Astfel:
– Compoziția politică a guvernului inițială și orice modificare ulterioară este de resortul decizional exclusiv al Parlamentului.
– Până și structura și compoziția tehnică a Guvernului este de resortul exclusiv decizional al Parlamentului, președintele neputând emite decret de numire în funcție a unui ministru decât pe baza aprobării Parlamentului, art. 85 alin. (3).
– Președintele nu are drept de inițiativă legislativă și nu are drept de veto sau colegiferare prin aviz conform, ci doar drept de a cere reexaminarea actelor legislative.
– Președintele are prerogative exclusive foarte limitate, respectiv art. 92 alin. (1), (3) și art. 94 din Constituție, toate celelalte atribuții fiind realizate în competență partajată cu aprobarea Parlamentului sau la propunerea Guvernului care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice pe baza aprobării Parlamentului conform art. 102 din Constituție. El asigură oficialitatea depunerii jurământului membrilor guvernului și altor categorii de funcționari ai statului. Astfel, Președintele are atribuții efective exclusive privind convocarea referendumului și în caz de agresiune armată și atribuții exclusive protocolare sau de acordare de grade militare de general, amiral și mareșal, acordă decorații și distincții și acordă grațieri individuale (și acestea sub condiția contrasemnării decretelor de către primul-ministru al Guvernului). O altă atribuție exclusivă este de numire a câte unui judecător la Curtea Constituțională pentru o perioadă de 3 ani.
– Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român, aprobă și învestește cu încredere Guvernul, aprobă măsurile luate de Președinte în materia stării de război, necesitate și asediu, aprobă programul politic al Guvernului, aprobă schimbarea compoziției Guvernului, aprobă toate angajamentele internaționale stabilite prin convenții și tratate, aprobă moțiuni simple care sunt obligatorii pentru Guvern pe temele de politică internă și externă (cu excepția celor de revocare a miniștrilor care nu sunt obligatorii pentru primul ministru), numește șefii serviciilor de informații, aprobă organizarea și funcționarea autorităților publice prin lege, inclusiv a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, aprobă și demite Guvernul prin vot.
– În materia politicii externe Președintele este mandatar al voinței politice a Guvernului sub condiția aprobării Parlamentului, neavând atributul de voință politică proprie în materia relațiilor internaționale, ci doar acela de reprezentare a statului român în limitele art. 91 alin. (1).

Din analiza rolurilor stabilite prin actuala configurație constituțională reiese că în materia formei de guvernământ Constituția României se aseamănă cu reglementările constituțiilor din republici parlamentare, deci România este republică parlamentară, cu excepția modalității de alegere a Președintelui.

Rămâne în discuție sensul pe care îl are în aceste condiții alegerea Președintelui prin vot universal, direct și liber exprimat? Acest mod de alegere în sistemul nostru constituțional democratic îi acordă președintelui o forță simbolică cu un puternic impact politic, pe care toți președinții l-au folosit cu succes (unii în scopuri mai nobile, alții mai puțin nobile) forță simbolică care a avut un rol efectiv de cenzurare a exceselor politice a altor autorități publice. Acest mod de alegere este cel care îi conferă Președintelui rolul de mediere nu doar între autoritățile publice dar și între stat și societatea care l-a ales. În acest sens, rațiunile Constituției creează pârgii juridice și pârghii politice care însă trebuie să fie complementare și nu antagonice.

                               III. Elementele conflictului

Conflictul este între puterea legislativă și cea executivă reprezentată prin Președinte și privește înfrângerea voinței Parlamentului în domeniul în care are competență decizională primordială. Astfel, după ce Parlamentul a adoptat moțiunea de cenzură, în cadrul procedurii asumării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului în baza art. 114 (2), Guvernul a pierdut majoritatea în parlament iar programul politic sau actul normativ sunt respinse.

În situația în care Președintele nominalizează aceeași formulă politică și acelaș prim-ministru înfrânge în sine votul și decizia adoptată în mod formal prin adoptarea moțiunii de cenzură. Există posibilitatea ca Președintele să nominalizeze aceeași formulă politică dacă se degajă în continuare o majoritate în cadrul consultărilor stabilite la art. 103 alin. (1), însă nu în persoana aceluiași prim-ministru pentru că ar înfrânge voința Parlamentului (situația a fost deja validată de practică după moțiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu).

De altfel, dacă în Parlament există sprijin în continuare și pentru formula politică și pentru primul ministru, atunci nu se reînvestește Guvernul, ci se recurge la mijloacele constituționale de schimbare a compoziției Guvernului, fie politică, fie în structură, fie doar a titularilor din echipa guvernamentală a primului ministru descrise de Constituție la art. 85 alin. (2) și (3), respectiv remanierea simplă sau remanierea prin votul Parlamentului. Iată că în înțelepciunea sa constituanta a găsit tratamente constituționale diferite pentru situații politice specifice, dând astfel expresie efectelor menținerii sau pierderii majorității parlamentare pentru aceeași formulă politică a Guvernului și pentru același prim-ministru.

Astfel, adoptarea moțiunii de cenzură de către majoritatea Parlamentului conform art. 114 alin (2) coroborat cu art. 113 alin. (1) exclude logic dubla identitate a soluției politice de nominalizare conform art. 85 alin (1) a aceleiași formule politice și aceluiași prim-ministru, pentru că ar lipsi de eficacitate hotărârea Parlamentului sau ar conduce la înfrângerea voinței acestuia sub sancțiunea dizolvării. Prin aceasta se lipsește de conținut rolul Parlamentului de a numi și revoca Guvernul. În cazul numirii Executivului, Parlamentul intervine în 2 etape: prima prin grupurile politice care îl compun și care indică Președintelui în cadrul consultărilor (de la art. 103 alin. (1) desfășurate de Președinte în virtutea rolului de la art. 80 alin. (2)) posibilitatea și condițiile formării majorității parlamentare, sau cele cu potențialul cel mai mare, și a doua etapă, cea în care aprobă în mod formal instituțional în ședință comună a celor două Camere învestirea Guvernului și a programului său de guvernare.

În mai multe rânduri și în trecut a existat o presiune nelegitimă a instituției Președintelui în privința impunerii voinței proprii la nominalizarea candidatului la funcția de prim-ministru, de către mai toți titularii de la Cotroceni. Însă întotdeauna s-a respectat indicația de majoritate parlamentară sau formula care avea cele mai mari șanse să coaguleze o asemenea majoritate parlamentară. Un exemplu similar dar în același timp diferit este cel al premierului Emil Boc, demis prin moțiune de cenzură, care a fost renominalizat (după ce s-a încercat varianta domnului Liviu Negoiță și a domnului Lucian Croitoru, ambele după ce consultările indicau o majoritate PNL-UDMR-PSD pentru investirea unui guvern tehnocrat condus de domnul Klaus Iohannis). Renominalizarea domnului Emil Boc s-a făcut însă numai după ce s-a creat UNPR, determinând o schimbare de majoritate în Parlament, ceea ce a și permis redesemnarea după consultări conform art. 103 și confirmarea voinței grupurilor politice la votul de învestitură.

         IV. În loc de concluzii se desprind câteva critici ale stării de fapt

Președintele (indiferent cine este persoana acestuia) nu își poate exercita atribuțiile cu scopul deliberat de a dizolva Parlamentul, aceasta fiind o agresiune contra altei autorități constituționale. Dizolvarea Parlamentului este o soluție la o criză constituțională care nu este generată de Președinte, ci de Parlament. În sistemul constituțional românesc, alegerile anticipate sunt doar consecința nefuncționării Parlamentului și nu un scop politic al Președintelui sau al minorității parlamentare rezultate din alegeri. De aceea mecanismul este așa de anevoios (cum remarca însuși Președintele, dar fără să înțeleagă de ce este așa) pentru a nu se crea o poziție de slăbiciune a Parlamentului. Legislativul nu poate fi pus în situația de șantaj a aprobării primului-ministru dorit de președinte sau a dizolvării în caz contrar.

Exercitarea prerogativei Parlamentului de învestire a Guvernului nu se poate exercita sub presiunea pierderii mandatului, de aceea Constituția îl obligă pe președinte să se consulte cu grupurile parlamentare pentru a desemna pe acea persoană care are cele mai mari șanse să formeze și să obțină sprijinul unei majorități parlamentare. Această obligație a Președintelui este o veritabilă obligație de diligență, nu doar o etapă formală lipsită de conținut. De altfel, este inadmisibil să se considere că prevederile Constituției sunt lipsite de conținut și nu sunt destinate să producă efecte (lex nula).

Rațiunea pentru care nu este în mâna Președintelui ca voință proprie declanșarea alegerilor anticipate este aceea că alegerile pentru cele 2 autorități constituționale sunt defazate și pot să releve o coloratură politică diferită a Președintelui și a majorității parlamentare (situația actuală). Dacă voința poporului exprimată prin alegeri a fost pentru de coloratură diferită a mandatelor Președintelui și Parlamentului în funcție de momentul desfășurării scrutinului, atunci autoritățile constituționale trebuie să coabiteze în echilibru și cooperare loială între instituții. În caz contrar s-ar considera că alegerea Președintelui de altă culoare politică decât a Parlamentului deja în funcțiune ar echivala cu declanșarea realegerii Parlamentului înainte de termenul încheierii mandatului de 4 ani, ceea ce este inadmisibil și contrar dispozițiilor art. 63 din Constituție, care nu au valoare orientativă și nici nu sunt sub rezerva altor alegeri sau a dinamicii coloraturii interne a Parlamentului, membrii acestuia neavând un mandat imperativ. Alegerile anticiparte au la bază nefuncționarea parlamentului și nu rațiuni de optimizare politică a majorității parlamentare. În multe state democratice unde rotația la putere este frecventă, de cele mai multe ori formațiunile care dețin majoritatea sunt la finalul mandatului sub nivelul de încredere pe care l-au avut cand au câștigat alegerile dar aceasta nu presupune scurtarea artificială a mandatului Parlamntelor, ci înlocuirea lor la putere prin alegerile la termen.

Acesta este raționamentul constituțional pentru care procedura este anevoioasă, însă este o soluție pentru o criză politică reală și nu indusă cu bună știință de instituția căreia i-ar profita dizolvarea Parlamentului.

Și totuși când și cum ar funcționa mecanismul alegerilor anticipate ca efect al imposibilității Parlamentului de a învesti un guvern? În scenariul actual, Președintele ar putea dizolva Parlamentului numai în măsura în care ar acționa loial în desemnarea Primului ministru însă ar fi realmente imposibilă învestirea Guvernului. Adică atunci când principalele forțe ar avea o distribuție de aprox. 45% și respectiv aprox. 30%, restul de 25% din mandate fiind distribuite între mai multe partide mici reprezentate în parlamnet. Concret, în măsura în care după moțiunea de cenzură împotriva guvernului PNL ar desemna un premier de la PSD-Pro România și partidele mici din Parlament nu i-ar acorda voturile pentru a face o majoritate, iar a doua oară ar desemna un premier de la PNL-USR iar partidele mici din Parlament nu i-ar acorda nici acestuia voturile pentru a face o majoritate, în aceste condiții configurația Parlamentului nu ar permite învestirea Guvernului.

Dar această carte trebuie să fie jucată loial, în spiritul Constituției, ca mediator, cu intenția de a asigura funcționarea autorităților statului, nu cu intenția declarată de a dizolva Parlamentul înainte de termenul de 4 ani de încetare a mandatului pentru a schimba compoziția politică a acestuia așa cum a rezultat din alegeri. Pentru a putea recurge la dizolvarea Parlamentului, Președintele trebuie să acționeze legitim și să se manifeste cu loialitate față de Constituție. A te opune deliberat voinței exprimate prin adoptarea moțiunii de cenzură sau realității politice a Parlamentului degajată din consultări, reprezintă o fraudare a Constituției similară oricărei fraude la lege, adică folosirea unor prevederi cu scopul de a eluda efectele dispuse de lege (folosirea formală a legii pentru a înfrânge voința legii). Or, în atare situație “înșelăciunea” constituțională nu poate fi temei pentru dizolvarea Parlamentului ca „organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării” din rațiuni de optimizare politică.

Nu stiu care va fi soluția data de Curtea Constituțională dacă o asemenea chestiune se va pune sau care factor din teroria lui Hans Kelson de fundamentare a arbitrajului politico-juridic constituțional va prevala. Însă cred că un asemenea precedent ar fi periculos și ar răsturna prin practica sa sistemul de guvernământ descris de Constituție, deschizând o avalnșă de anomalii în relațiile între autoritățile statului.

Nota bene: În analiza de mai sus nu este important cine este președintele sau care este echilibrul politic de forțe, pentru că apare recurent subiectul de fiecare dată când se ajunge la procedura de învestire a Guvernului de 16 de ani sub diferiți președinți și diferite configurații politice ale Parlamentului.  Esențial este să se dea o soluție constituțională clară și valabilă pe viitor în lumina echilibrului trasat de actuala Constituție, a cărei revizuire nu se poate face decât prin referendum și nicidecum prin practica de aplicare contrară textului ei. Mă folosesc de această ocazie pentru a mă disocia de corul de voci care susțin că prevederile Constituției sunt insuficiente. De fapt este reflectarea frustrării că echilibrele stabilite în Constituție sunt de natură să nu permită excesele și să nu conducă la exercitarea atribuțiilor după bunul plac al titularilor funcțiilor constituționale. Constituția Românei, dacă este aplicată cu bun simț politic și juridic este suficient de echilibrată și cuprinzătoare; ea devine insuficientă atunci când apare nevoia de exces de rol și de putere.

                                                                                                             Av. Victor Alistar

”DOMN SCULPTOR ȘI DOMN PICTOR, NECUNOSCUȚI, CĂUTĂM PROMOVARE”!

16 feb.

MOTTO: „Nu ştiu dacă sunt cea mai bună alegere pentru a face puntea între generaţii, dar mulţumesc pentru încredere. Aparent, eu nu ascult 5GANG, dar mă gândeam că poate ar trebui să apelăm şi la tinerii vloggeri, pentru că au mai mare influenţă. Ca o idee, pe viitor” (LIBERTATEA.ro, 13 februarie 2020, declarația Irinei Rimes, aleasă ambasadoarea Zilei Brâncuși de către ministrul Culturii și Identității Naționale, Bogdan Gheorghiu, care n-a avut nici o îndoială că ESTE cea mai bună alegere… Așteptăm cu interes și opiniile băieților de la 5GANG despre domnul sculptor Brâncuși)

Într-o frumoasă dimineață de aproape primăvară, la început de februarie 2020, după ce tocmai trecuse furtuna care a devastat Spania și a mai devastat puțin și sudul Franței, dar devastând neglijent și fără metodă n-au mai apucat meteorologii să-i dea și-un nume frumos, cam așa… între Chiara și Sabine, miniștrii Culturii din Franța și din Spania s-au trezit brusc cu un junghi în coaste, dar fix în aceeași zonă: cică amândoi au simțit cu durere că un număr de cel puțin un milion de tineri francezi și un milion de tineri spanioli sunt virgini în materie de Picasso… De ce vă mirați? A! ați mai auzit și de la un ministru din România cum că un milion de tineri români „sunt virgini într-ale lui Brâncuși”? Și-ați crezut că i-a descoperit el, în urma unui studiu amănunțit? Aș! nu i-a numărat ministrul Culturii și Identității Naționale, Bogdan Gheorghiu… de recensământul virginilor în materie de Brâncuși s-a ocupat însuși intelectualul Lucian Mândruță, iar demnitarul Gheorghiu a citat doar, cu îndreptățită sfială, din marele gânditor pe bicicletă!

Dar să vă spun cum au rezolvat miniștrii din Franța și Spania (țări care și-l revendică pe Pablo Picasso, dacă ați auzit de el) problema spinoasă a dezvirginării culturale a celor două milioane de tineri neprihăniți într-ale picturii… Dând un simplu „search” pe goagăl cei doi au descoperit cu uimire că numele lui Picasso apare într-un megașlagăr, cu milioane de vizualizări. Practic, băieții de la O-ZONE, Republica Moldova, l-au făcut celebru pe artistul care nu era chiar așa de cunoscut de către marele public. Iată:

„Alo, salut, sunt eu, un haiduc

Și te rog, iubirea mea, primește fericirea

Alo, alo, sunt eu Picasso

Ți-am dat beep, și sunt voinic

Dar să știi, nu-ți cer nimic

Te sun să-ți spun ce simt acum

Alo, iubirea mea, sunt eu, fericirea

Alo, alo, sunt iarăși eu, Picasso

Ți-am dat beep, și sunt voinic

Dar să știi, nu-ți cer nimic

Ma-i-a hi

Ma-i-a hu

Ma-i-a ho

Ma-i-a ha-ha

Ma-i-a hi

Ma-i-a hu

Ma-i-a ho

Ma-i-a ha-ha”

Evident, cei doi miniștri ai Culturii din țările prietene au sesizat oportunitatea și i-au făcut instantaneu ambasadori ai lui Pablo Picasso pe băieții de la O-ZONE. Astăzi, cele două milioane de foști virgini în materie de Picasso au scăpat în sfârșit de inexplicabila tensiune interioară. Acum ei ȘTIU cine e Picasso: un haiduc -Ma-i-a hi… un voinic -Ma-i-a hu…care dă beep-uri -Ma-i-a ha-ha!

Încurajat de această reușită franco-spaniolă, Bogdan Gheorghiu, ministru al Culturii și Identității Naționale în România, a desemnat-o pe domnișoara Irina Rimes (sau Rîmeș, după unii autori) ambasadoare a lui Constantin Brâncuși, un domn sculptor cu un număr mult mai mic de „like”-uri și de „followerși” decât Irina…

Domnișoara Rimes a mărturisit:

„De mică am știut de Coloana Infinitului și m-a fascinat. Am fost la Târgu Jiu, am vizitat unele dintre lucrările domnului sculptor. Nu știam ce reprezintă, nu înțelegeam această abordare și când am văzut Coloana Infinitului pentru prima oară am avut impresia că mă întâlnesc cu ceva care nu era din lumea mea, dar parcă mereu a fost prezent în lumea mea. (…) N-am avut mereu tangență foarte foarte mare cu cultura, cu cultura ne-contemporană pentru că am fost și eu copil, am crescut la țară. În momentul când am început să-l descopăr pe Brâncuși, m-au fascinat lucrările lui că nu reprezentau neapărat cum se numesc. Se numește Poarta Sărutului, dar parcă nu înțelegeam de ce se numește așa…”

Ascultând aceste cuvinte înțelepte, un milion de tineri din România s-au luminat cu privire la Brâncuși… și dintr-o dată, fotografia cu Klaus stând pe scăunel, la MASA TĂCERII, a explodat în nenumărate vizualizări!

Iar ministrul Gheorghiu a fost mulțumit:

“Vrem că tinerii să devină consumatori de produse culturale, să fie atrași de cultură. Colaborăm cu modelele tinerilor, care se bucură de încrederea și simpatia lor.

Îi mulțumesc Irinei Rimes pentru că acțiunea și-a atins scopul. Toată lumea vorbește despre acest eveniment și despre Brâncuși. Altfel, ar fi fost o mediatizare foarte palidă.

Facem și noi pași înspre tineri înainte de a-i judeCA CĂ nu sunt atrași de fenomenul cultural.
Este doar un prim pas. Orice acțiune poate fi analizată, pot fi păreri pro și contra. Important e că am creat dezbatere, multă efervescență în jurul acestui subiect.”

În emisiunea EDIȚIE SPECIALĂ a Cătălinei Porumbel de la ANTENA 3 din 14 februarie 2020 la ora 17:37 domnul ministru-intelectual Gheorghiu a afirmat:

„Am dat exemplu de diferite luări de atitudini.”

Ei, și văzând eu cum a dat ministrul Culturii exemplu de diferite luări de atitudini, m-am gândit să-i îmbunătățesc discursul despre „promovarea” domnului sculptor Brâncuși cu un exemplu minunat despre „promovarea” domnului pictor Picasso! Doi necunoscuți -vai mama lor de artiști!

P.S. Pe pagina de FACEBOOK a Irinei Rimes scrie: „O artistă desăvârșită!” Păi vedeți, măi Brâncuși și măi Picasso, că se poate?

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

INVATATURILE LUI BASAU PETROV CATRE ANTICIPATUS!

16 feb.

Greșește foarte rău Ludovic Orban respingând, cu țâfnă și parapon, învățăturile pe care i le-a dat Traian Băsescu. Nu zic ba, se prea poate să îl fi enervat porecla pe care i-a pus-o Amiralul Dezastrului Național-,,Ludovicus al II-lea Anticipatus’’- , dar asta nu înseamnă că era cazul să îi respingă mesajul. Dar încă să îl mai și taxeze în termeni de crasă vulgaritate:,,Un nebun aruncă o piatră și o sută de înțelepți se chinuie să găsească piatra respectivă’’.

Nu sunt și nici nu am de ce să fiu un fan Traian Băsescu dar asta nu mă împiedică să nu recunosc, atunci când este cazul, că mai are și dreptate. Ca, de pildă, de data asta! Cum am putea, bunăoară, să negăm adevărul neiertător al unei asemenea sentințe:„E umilitor. Cine îți mai dă ție (lui Ludovic Orban n.n.) un al patrulea mandat’’? Sau:„El ( tot Ludovic Orban n.n.) n-a realizat în ce capcană l-a dus Iohannis’’?

Dar, de departe, cea mai solidă confirmare a faptului că Ludovic Orban riscă să plătească foarte zdravăn greșeala de a  nu lua  în seamă învățăturile lui Traian Băsescu o avem aici:,,Nu repeta schema că o să-ți pară rău’’. Stop cadru! Rețineți, vă rog, acest cuvânt „schema’’, care ne dă și cheia mesajelor.Fiindcă, de data asta, Traian Băsescu știe ce vorbește, fiindcă o face în deplină cunoștință de cauză. Iar dacă facem o sumară comparație, vedem că, așa cum președintele Klaus Iohannis se folosește de Ludovic Orban pentru a trage sforile unui guvern al său-guvern care îi execută orbește bâzdâcurile și ambițiile-, la fel a procedat și Traian Băsescu, atunci când s-a folosit, pentru ceva vreme, de un alt fel de ,,premier al meu’’.Adică de Emil Boc. Premier și guvern cărora li s-au pus în cârcă tăierile de salarii , închiderea spitalelor și încă atâtea și atâtea aberații născocite de năbădăiosul președinte. Toate acestea ducând, inevitabil, la prăbușirea catastrofală a cotei de încredere publică și, până la urmă, la căderea guvernului.

A făcut, vă întreb, președintele în exercițiu, un gest pentru a salva guvernul Emil Boc de la dezastru? Haida-de! Dimpotrivă, a dat liber pentru un nou guvern, cu al cărui premier a și bătut palma în fața șefului Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Căruia, tot el, Traian Băsescu, i-a înmânat  așa-numitul Pactului de coabitare, semn clar că tot el, Traian Băsescu are ultimul cuvânt! Victor Ponta primind, în schimb, de la liderul guvernului european o ,,foaie de parcurs’’ conținând poruncile de neclintit. Îl vedeți, de data asta, pe Klaus Iohannis capabil să coabiteze cu un alt  guvern decât tot unul ,,al său’’?Firește că nu! În schimb,este foarte posibil ca, atunci când îi va veni la îndemână, nu cred că președintele Klaus Iohannis va avea mari procese de conștiință ca să renunțe lejer la serviciile lui Ludovic Orban. Pentru toate aceste motive, Ludovic Orban nu este și, cu siguranță, nu va rămâne , decât un simplu epigon al lui Emil Boc, recte al modelului de regim politic abuziv și voluntarist inaugurat de ,,Epoca Traian Băsescu’’.

De aceea, cred și susțin că Traian Băsescu a fost sincer și bine intenționat atunci când, în mesajul său, a introdus avertismentul: ,,nu repeta schema că o să-ți pară rău’’. Gest căruia, absolut neinspiratul Ludovic Orban a găsit de cuviință să îi răspundă în termeni mitocănești. Adică taxând sfaturile primite drept ,,piatră aruncată de un nebun’’, pe care, după aceea, ,,o sută de înțelepți se chinuie să o găsească’’.

Fie și așa,doar că, recurgând la un asemenea foarte șubred raționament, și respingând, fără o minimă argumentație, avertismentele primite, Ludovic Orban s-a auto-exclus, în mod definitiv și irevocabil, din rândul „înțelepților’’. Gest care, cu siguranță, îl va costa foarte mult și pe care sunt convins că, nu peste prea mult timp, va ajunge să îl regrete amarnic.

Autor: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro

IN LOCUL LUI VICTOR COSTACHE ,L-AU SALTAT PE MEDICUL UNIVERSITAR ,PROFESORUL MIRCEA BEURAN!

16 feb.

1. Pentru tot ceea ce a făcut pînă acum ca marionetă a clinicilor private, în frunte cu Polisano, de la Sibiu, ministrul Sănătății, Victor Costache, ar fi trebuit de mult chemat la DNA, reținut și arestat preventiv.

Am tot așteptat să se întîmple asta în țara lui Klaus Werner Vodă. Nu de alta, dar România a fost declarată de Klaus Iohannis drept țara luptei împotriva corupției. Am ținut cont chiar și de răgazul de care au avut nevoie procurorii pentru a o albi pe Carmen Iohannis, nevasta lui Klaus Iohannis, în dosarul cu case obținute ilegal. Cînd ne pregăteam să-l vedem pe Victor Costache săltat de DNA, ne-am trezit cu convocarea și reținerea lui Mircea Beuran, acuzat de o infracțiune comisă în 2018 și denunțată de delatorul de serviciu al lumii medicale brancardierul Emanuel Ungureanu.

Judecînd după lungul șir de denunțuri făcute împotriva marilor medici, brancardierul suferă de sindromul surugiului. Ura față de toți cei care sînt mai mult decît el, brancardierul. Se spune în tîrg că e începutul unei vaste operațiuni electorale declanșate de Binomul SRI-DNA pînă la anticipate de telejustiție pe seama PSD-ului astfel încît să nu mai fim atenți la șmenurile Guvernului Ludovic Orban. Cică sînt pe țeavă, scoase din sertarele, unde au stat la dospit, alte nouă dosare menite a dovedi ce corupt e PSD, spre deosebire de PNL, care e cinstea întruchipată.

  1. Ne apropiem cu pași repezi de halucinanta zi de 24 februarie 2020, zi în care premierul Ludovic Orban va implora Parlamentul să-l pice la votul de investitură. Țară plină de umor, așa cum am mai spus. E ca și cum cineva s-ar ruga de călătorii unui autobuz să-i dea un picior în fund ca să se poată rostogoli pe asfalt, trecînd prin ușă. La emisiunea Gîndurile lui Cristoiu, de pe Mediafax, în dialog cu Traian Băsescu, am încercat să-mi imaginez cum va arăta ședința în care premierul desemnat va veni în Parlament nu ca să treacă guvernul, ci ca să pice. Parlamentarii PNL nu știu încă ce vor face.

După Ludovic Orban vor vota împotriva Guvernului. După Raluca Turcan, premierul din umbra Cotrocenilor, parlamentarii vor fi în sală, dar nu vor vota. USR, partid de Dreapta, va vota împotriva Guvernului de Dreapta. Traian Băsescu a pariat cu noi în emisiune că Guvernul Orban II va fi investit de Parlament. Ce va face în acest caz Ludovic Orban? Va ieși în fața națiunii și va acuza PSD de ticăloșia de a nu-l fi picat în Parlament? Sau poate nu va spune nimic, bucuros că a rămas premier în ciuda faptului că Klaus Iohannis i-a poruncit să pună mîna pe teslă și să dea.

  1. Ministrul PNL al Culturii, Bogdan Gheorghiu, a apărut zilele trecute la o conferință de presă alături de o persoană feminină, care nu era nici Hortensia Papadat Bengescu, nici Marie Joliot Curie, ci o starletă a scandalurilor de cancan, Irina Rimes. Bravul demnitar al regimului Klaus a anunțat pe cît de emoționat, pe atît de mîndru c-a desemnat-o pe Irina Rimes nici mai mult nici mai puțin decît ambasador al Zilei Naționale „Constantin Brâncuși”. În sine inițiativa de a folosi o vedetă a showbiz-ului pentru cultivarea memoriei unui mare artist, fie el și greu de înțeles pentru maimuțe, nu e un lucru rău. Cu o singură condiție.

Ca vedeta respectivă să aibă imaginea publică de personalitate cu preocupări intelectuale. Altfel spus funcția de ambasador al unui sculptor precum Constantin Brâncuși să pară firească, înscrisă printre preocupările vedetei. În cazul Irinei Rimes postura cu care a blagoslovit-o colegul lui Rareș Bogdan de partid are toate datele unei bătăi de joc față de marele nostru artist. Nu numai pentru că starleta vorbește despre Brâncuși ca despre o marcă de ciorapi, dar și pentru că are mari probleme cu alfabetizarea. Pe vremea Moldovei sovietice alfabetizarea era obligatorie. Acum pe vremea Moldovei independente se poate nu numai trăi, dar și cîștiga dacă nu știi, de exemplu, că Brîncuși a murit. Starleta a zis domnul sculptor Brâncuși.

La emisiunea Gîndurile lui Cristoiu Traian Băsescu a observat că morții nu mai pot fi considerați domni. Eu cred că juna e convinsă că Brâncuși trăiește și prin urmare o să-l invite la un concert cu promisiunea că pentru asta îi va da un pupic.

Prin inițiativa sa ministrul Culturii intră în topul Poznașilor din Guvern direct pe primul loc. Și noi, care credeam că Florin Cîțu e de neîntrecut la capitolul Miniștrii PNL fac lucruri trăsnite.

Lăsînd umorul în urmă, intrăm pe teritoriul Penalului. Amuzați de năstrușnicia ministrului, jurnaliștii au uitat să-l întrebe dacă domnișoara prestează funcția de ambasador pe gratis. Dacă nu, se ridică mai multe întrebări ținînd de un posibil șmen:

Cît costă ministerul contractul cu Irina Rimes?

Cum s-a ajuns la această relație de serviciu dintre ministru și domnișoara?

A fost un concurs, cumva?

  1. Un alt vesel nevoie mare al Guvernului Orban e Marcel Vela, ministrul Internelor. Acesta a dat publicități un film în care un polițist dat cu nume și funcție era acuzat de a da tîrcoale unui clan de interlopi. De la Tudor Postelnicu încoace nu credeam că fotoliul de la Interne poate fi ocupat de cineva care să poată recunoaște sincer Am fost un dobitoc. Se pare că denunțatul de către ministrul de Interne e un polițist sub acoperire într-un clan de interlopi.

Luni, 24 februarie 20120, Guvernul Orban ar trebui să cadă în Parlament.

Doamne ferește!

Și nu pentru că astfel s-ar declanșa anticipatele, ci pentru că românii ar rămîne fără principala lor sursă de rîs în hohote.

Rîsul e bun la sănătate.

Din acest punct de vedere Guvernul Orban trebuie declarat prin modificarea Constituției un Guvern pe viață.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Evenimentul Zilei

CUM SE RE(VINDE) O TARA,IN SPETA UCRAINA!

16 feb.

Impeachmentul lui Donald Trump, încheiat cu eșecul aceste inițiative a democraților, a pornit de la amânarea unui ajutor militar de 390 de milioane de euro pentru Ucraina. Președintele Trump ar fi dorit ca, în schimbul deblocării ajutorului, omologul ucrainean să redeschida investigația privind afacerile din Ucraina ale fostului vicepreședinte Joe Biden și ale fiului său. Cel care a oferit această versiune a discuției a fost un agent CIA de la Casa Albă, numit de presa anti-Trump ”avertizor de integritate”. Este important de menționat că, la câteva săptămâni după această discuție de pe 25 iulie, ajutorul a fost deblocat, fără ca ancheta vizând familia Biden să fi fost reluată.

Impeachmentul lui Donald Trump, încheiat cu eșecul aceste inițiative a democraților, a pornit de la amânarea unui ajutor militar de 390 de milioane de euro pentru Ucraina. Președintele Trump ar fi dorit ca, în schimbul deblocării ajutorului, omologul ucrainean să redeschida investigația privind afacerile din Ucraina ale fostului vicepreședinte Joe Biden și ale fiului său. Cel care a oferit această versiune a discuției a fost un agent CIA de la Casa Albă, numit de presa anti-Trump ”avertizor de integritate”. Este important de menționat că, la câteva săptămâni după această discuție de pe 25 iulie, ajutorul a fost deblocat, fără ca ancheta vizând familia Biden să fi fost reluată.

Acum, după eșecul impeachmentului, apar noi informații. Nu a fost vorba doar despre ajutorul de 390 de milioane de dolari. Existau alte șase tranzacții militare între SUA și Kiev care au fost blocate și așa au rămas până acum, la inceputul anului 2020. Mai mult, este vorba nu de ajutoare, ci de bani deja plătiți de Kiev pentru muniție și armament care nu au mai venit din SUA. Cel mai sensibil contract este unul de 30 de milioane de dolari, pentru muniție. Acum, guvernul de la Kiev vrea banii înapoi.

Presa americană, citând trei oficiali ucraineni și un oficial american, arată că tot acest blocaj pleacă de la o tranzacție ucraineană deloc pe placul Washingtonului, cu impact important asupra securității Ucrainei și nu numai. Potrivit The Wall Street Journal, pe 23 julie 2019 (înainte de convorbirea incriminată a lui Trump), consilierul de atunci al Casei Albe pentru securitate națională, John Bolton, a început să pună bețe în roate achiziției de către o companie chineză a celei mai importante companii militare ucrainene, perla industriei ucrainene în opinia multor jurnaliști – Motor Sici, unul dintre cei mai importanți constructori mondiali de motoare de avioane, elicoptere, tehnologie pentru rachete. 80% din elicopterele produse în Rusia folosesc motoare produse aici.

Ca și în cazul presiunilor puse pe europeni pentru a nu achiziționa tehnologia chineză 5G, Washingtonul dorește ca aliații să renunțe la o serie de afaceri importante, fără a le oferi însă vreo alternativă.

Investitorul mascat al statului chinez

Compania Motor Sici a fost privatizată în anii 1990. A intrat în posesia oligarhului Viaceslav Bohuslaiev, fost angajat al companiei. După anexarea Crimeii de către Rusia și începerea războiului din Donbass, guvernul a interzia afacerile cu Rusia. Uzina depindea în mare parte de aceste contracte. Bohuslaiev a început să caute alternative, iar China, cu un mare deficit de motoare pentru elicoptere și avioane, a venit cu ofertă: o investiție rapidă de 250 de milioane de dolari, construcția unei fabrici in China și mutarea unei părți din productie acolo, împreună cu ingineri ucraineni. Se întâmpla în 2016. Bohuslaiev a acceptat, însă guvernul de la Kiev a blocat afacerea, începând o anchetă pentru sabotaj. Motivul nu este neîntemeiat, căci acordul ar fi presupus și transferul de tehnologie în China, iar tehnologia nu era în proprietatea companiei lui Bohuslaiev, ci a statului, căci biroul de proiectare, certificare și producție a motoarelor de aeronave este deținut de guvern.

John Bolton a fost la Kiev în august 2019, a depus coroane la monumentele celor căzuți în războiul din Donmas, însă misiunea sa principală era de a bloca preluarea Motor Sici de către rivalii chinezi. ”Ucraina va lua singură decizia, însă poate va face o alegere cu consecințe economice mai bune. Tehnologiile militare sensibile nu ar trebui să ajungă în mâna potențialilor adversari”, spunea atunci Bolton. Amânarea onorării contractului militar de 30 de milioane de dolari este doar o pârghie prin care SUA încearcă blocarea cumpărării Motor Sici de către China.

Serviciul de informații ucrainean a venit în ajutorul Washingtonului și a acuzat Motor Sici că i-ar fi ajutat pe rebelii pro-ruși din Donbas. Cum? Printr-o uzina care se află în regiunea Donețk, în zona controlată de rebeli, uzină care și-a continuat activitatea și a plătit impozite pentru guvernul separatist de acolo. Acesta a fost un motiv pentru tergiversarea în continuare a afacerii cu China. Presa americană și ucraineană au relatat pe larg despre ”colaborarea” Motor Sici cu separatiștii pro-ruși, însă nu a fost făcută cea mai mică referire la cazul uzinei Lafarge din Siria, care a plătit taxa de protecție jihadiștilor din așa-zisul Stat Islamic, pentru a-și putea continua producția.

Investitorul serios și strategic american

După ani de blocaje și de presiuni americane, SUA par să vină cu o alternativă. William Taylor, ambasadorul SUA la Kiev, a declarat, în decembrie 2019, că niște ”companii americane serioase” studiază posibila cumpărare a Motor Sici. ”Ei analizează, controlează registerele companiei, vizitează uzina, discută cu patronii. Fac o evaluare serioasă”, spunea ambadorul Taylor.

Cine sunt investitorii americani și cât de serioși sunt ei? Diplomatul american nu a spus-o, însă a aflat The Wall Street Journal. Este vorba despre Erik Prince, fostul deținător al controversatei companii de mercenari Blackwater. Prince ar fi fost de nouă ori în Ucraina, începând de la așa-zisa revoluție Euromaidan, și a vizitat de multe ori compania Motor Sici, la Zaporoje. În 2007, mercenarii săi (mulți dintre ei indivizi săraci din țări asiatice) au fost acuzați de masacrarea a 14 civili în Irak, iar Prince s-a retras în zona regimurilor autoritare: a fondat firme de securitate în China (statul chinez este acționar la firma sa de securitate, potrivit Forbes), Emiratele Arabe Unite. Mai mult, Erik Prince a devenit stăpânul datelor Cambridge Analytica (Cambridge Analytica și Grupul SCL din care făcea parte, și care avea conexiuni cu guvernul britanic, s-au desființat, însă directorii companiilor au preluat conducerea Emerdata, creată în 2017, în spatele căreia se află Erik Prince). Și mai mult, Prince nu a renunțat la companiile de mercenari. El a venit cu o propunere pentru Pentagon: înlocuirea contingentului din Afganistan cu circa 5.000 dintre mercenarii săi. Apoi, Motor Sici, acum afacerea unui oligarh care se îmbogățește pe proiectele statului ucrainean, ar putea deveni o afacere de familie în SUA, căci miliardarul Prince este fratele miliardarei Betsy De Vos, secretarul Educației în administrația Trump și soția deținătorului companiei de comerț piramidal Amway. Este interesant cum ambasadorul Taylor, care a depus mărturie împotriva lui Trump în procesul de impeachment, intermediază acum afacerile din Ucraina ale lui Erik Prince, atât de apropiat administrației Trump.

Ucraina ca o pradă

Prin urmare, ”perla industriei ucrainene” este vânată în acest moment de o companie chineză (deținută prinn offsore-uri de statul chinez, după cum scrie presa din Ucraina și SUA) și de un investitor american ce are legături clare cu guvernul SUA, contractor al Pentagonului și deținător al Cambridge Analytica.

Prinși ca între ciocan și nicovală sunt ucrainenii simpli. ”Motor Sici este cea care a creat orașul Zaporoje”, spune consultanta Svetlana Kușnir. Mulți dintre cei aproape un milioan de locuitori din Zaporoje depind de această companie. Mai mult, Motors Sici are și o companie de transport aerian considerată a fi cea mai bună din Ucraina – și ea depinde de jocul geopolitic în care a fost prinsă compania mamă.

Analiștii ucraineni sunt îngrijorați că, dacă statul, prin autoritatea pentru concurență, prin acuzațiile de sabotaj sau prin jocul serviciilor secrete, va împiedica tranzacția cu China, atunci Beijingul ar putea opri robinetul investițiilor în China. Acum, China s-a angajat să investească 7 miliarde de dolari într-un port și o autostradă în Ucraina. Pe de altă parte, vânzarea a 50% din Motor Sici în China ar însemna transferul de tehnologie și, practic, moartea uzinelor din Ucraina.

Pe de altă parte, achiziționarea acestei ”perle” de către SUA ar duce, in cel mai bun caz, la o totală retehnologizare, o adaptare la modelul NATO, ceea ce ar necesita timp și multe disponibilizări. Este puțin probabil ca, odată preluata de investitorii strategici americani, Motor sSici să mai produca motoare pentru aeronavele militare ruse – singura mare piață a companiei. Perspectiva realistă este falimentul Motor Sici si exodul creierelor de aici în SUA. Presiunea Washingtonului este mare: fostul regim Poroșenko a introdus obiectivul aderării la NATO și UE în Constituție, iar surse citate de presa din Ucraina arată că aderarea la NATO nu va fi posibilă decât vânzând Motor Sici unor investitori aliați.

Saga Motor Sici este doar un exemplu din ceea ce se poate numi ”revânzarea” Ucrainei, după privatizările din anii 1990. Ucraina poate oferi un coridor pentru Noul Drum al Mătăsii, către Europa de Vest, Ucraina ar fi țara cu cea mai mare suprafață și cel mai mult teren agricol din UE. Pe lângă Motors Sici, în Ucraina se dă o luptă acerbă nu numai pentru crearea unui bastion vestic la granița Rusiei, ci și pentru terenuri agricole, pentru cărbune și petrol, pentru o piață de desfacere de peste 40 de milioane de consumatori, pentru controlul infrastructurii (inclusiv cea de transport gaze, unde George Soros se pare ca a concurat cu cercurile miliardarilor texani sustinute de Trump), pentru resursa umană foarte bine educată. Iar totul se întâmplă prin pârghiile militare, informative și de război informațional folosite de Rusia, prin ajutoarele militare ale SUA, prin rețeaua de ONG-uri creată de George Soros în Ucraina, presiunile asupra justiției. Potrivit unui articol publicat de StateWatch Ucraina, în timp ce prădătorii se învârt deasupra țării, Ucraina pare un ”porc care stă liniștit în cotețul său”.

Autor: Călin Marchievici

Sursa: Cotidianul.ro

BASESCU SI-A CUMPARAT MANDATUL DE LA JOE BIDEN!

16 feb.

Pare de necrezut. Dar este cât se poate de adevărat. Să ne reamintim. Traian Băsescu era practic suspendat prin votul masiv al românilor. Colacul de salvare a venit de la Casa Albă. Prin intervenția energică a lui Joe Biden, la acea dată vicepreședinte al Statelor Unite. Uriașul serviciu nu a fost gratuit. Joe Biden a fost recompensat.

Fostul vicepreședinte al Statelor Unite Joe Biden, aflat astăzi în epicentrul unui uriaș scandal în Statele Unite și în Ucraina pentru presupuse fapte de mare corupție, a fost bine recompensat de Traian Băsescu, numai că prețul l-a plătit statul român. Iar prețul a fost Fondul Proprietatea. Cireașa de pe tortul României din acei ani. Cum s-a desfășurat trocul? Am fi naivi să ne imaginăm că Băsescu ar fi acționat pe față. Și și-ar fi plătit rămânerea în mandatul prezidențial pur și simplu oferindu-i ceva la schimb, în mod direct, nemijlocit lui Joe Biden. Băsescu a lucrat printr-un intermediar.

Acesta a  fost Mark Gitenstein, ambasadorul din acea vreme al Statelor Unite la București, prieten apropiat al vicepreședintelui Statelor Unite și al fiului acestuia, Hunter Biden. Concret, Mark Gitenstein, utilizându-și puternica poziție de ambasador extraordinar și plenipotențiar al Statelor Unite la București, a exercitat presiuni după modelul experimentat și în mega-escorocheria Microsoft asupra autorităților statului român, pentru ca Fondul Proprietatea, care administra o parte importantă a averii statului român, să-și schimbe consiliul de administrație și să accepte accesul ca administratori al reprezentanților unor parteneri străini. Mai mult, Gitenstein a impus și organizarea în acest sens a unei licitații, în scopul de a salva aparențele. În final, după ce a stabilit regulile jocului, Gitenstein a devenit membru al Consiliului de Administrație al Fondului Proprietatea și apoi președinte de facto al acestuia. Stăpân absolut peste o bună parte a averii statului român, după ce nu a mai fost ambasador. Această operațiune a fost orchestrată cu ajutorul lui Traian Băsescu, care și-a plătit astfel datoria.

Din această poziție, Gitenstein a putut favoriza o serie întreagă de societăți comerciale americane, păstorite de Joe Biden prin intermediul fiulu său Hunter Biden sau de alți interpuși ai acestuia.

Când acest dosar va fi deschis, românii se vor îngrozi constatând care a fost în final prețul – un preț uriaș – plătit de Traian Băsescu pentru a rămâne în mandatul prezidențial. Nu cred că este o anchetă de care să fie capabile autoritățile de la București. Autorități care stau cu brațele încrucișate, chiar și atunci când li s-a servit totul pe tavă în mega-escrocheria Microsoft. O surpriză plăcută poate însă veni de la Washington.

Zilele trecute s-a consumat epilogul uneia dintre cele mai terifiante aventuri din istoria Statelor Unite. Un președinte al Statelor Unite, Donald Trump a fost la un pas de a fi debarcat de către autoritatea legisativă. La inițiativa democraților. Care îl susțin pentru contarcandidatură la alegerile prezidențiale pe Joe Biden. Procurorii din Statele Unite au mers pe urmele acestuia până în Ucraina. Descoperind afaceri sulfuroase făcute acolo sub presiune politică prin intermediul fiului său Hunter Biden. Același Hunter Biden. Iar președintele Statelor Unite nu a făcut nimic altceva decât să-i solicite președintelui Ucrainei ca autoritățile de la Kiev să nu mușamalizeze cazul. Să meargă până la capăt, descoperind care a fost situația reală și în ce mod familia Biden a încălcat legislația ucraineană și legislația internațională. Democrații s-au opărit. Și au făcut explozie. După care au transpirat încercând să-l debarce de la președinția Statelor Unite pe Donald Trump. Nu au reușit. Acum Donald Trump are mâinile dezlegate. Poate să meargă după Joe Biden și fiul acestuia până la Kiev, dar și până la București. În acest moment, informațiile furnizate de Elena Udrea în îndelungatul briefing din Costa Rica, organizat de FBI, ar putea fi activate. Nu-l văd prea bine nici pe Traian Băsescu.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Apariții controversate la o ceremonie militară, la Constanța: Coldea și Tender, invitați de onoare ai Armatei din Pakistan, la preluarea corvetei construite de români!

16 feb.

Livrarea primei nave militare, tip corvetă, construită la Galați de muncitorii români de la Damen, pentru Marina Militară din Pakistan, s-a desfășurat în portul Constanța prin organizarea unei ample ceremonii la care au participat, pe lângă înalți oficiali din armata pakistaneză și oaspeți români invitați de către aceștia.
Pe lista de ”persoane influente din România” au figurat, printre alți invitați, Florian Coldea și Ovidiu Tender, scrie Evenimentul Zilei. 
Potrivit sursei citate, nava lansată la apă pentru Forțele Navale din Pakistan, gândită, proiectata și construită de la zero de navaliștii români, a costat peste 350 milioane de euro, o alta urmând să fie finalizată tot la Damen Galați. Cei 95 de membrii ai echipajului au preluat-o în prezența a sute de oficiali din Marina pakistaneză, într-un ceremonial militar impresionant.
 În uniforma de general, Coldea a fost pus la loc de cinste, în primul rând, lângă contraamiralul Mihai Panait, șeful Comandamentului Flotei  Române, cu care s-a întreținut, relaxat, în timpul evenimentului, iar pe rândul al treilea  a fost așezat Ovidiu Tender, venit împreună cu soția.
În dreptului numelui lui Florian Coldea a fost trecut ”former Deputy Minister of Armaments”, iar numele celui de al doilea a  fost scris ”Ovidiu Tender Prospecțiuni- CEO Oil  & Gas company”. Tot la recomandarea CNO a fost invitat și șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Alexandru Mîrșu, însă acesta a lipsit de la ceremonie.
Reamintim că în 2015,  fosta șefă a DIICOT Alina Bica declara la instanța supremă că Florian Coldea, pe atunci prim-adjunctul SRI, i-a cerut să reanalizeze situația lui Ovidiu Tender, în dosarul Carom, dată fiind poziția în Africa a acestuia din urmă și contractele pe care urma să le deruleze. Bica a mai susținut că îl informa pe Coldea în legătură cu fiecare termen de judecată care se acorda în dosarul lui Ovidiu Tender, susținând însă că nu a făcut „niciun demers de ușurare a situației inc. Tender”.
%d blogeri au apreciat: