Arhiva | 12:27 pm

KLAUS JOHANNIS S-A DEMASCAT:ESTE PRIZONIERUL SISTEMULUI!

22 feb.

Numirile şefilor din Parchetul general, DNA şi DIICOT îl pun pe preşedintele Klaus Iohannis într-o lumină cît se poate de clară: este omul „Sistemului”, prizonierul acestuia. Altfel nu se explică de ce, în ciuda avizului negativ al CSM, le-a numit pe Gabriela Scutea în fruntea Parchetului General şi pe Giorgiana Hosu în fruntea DIICOT.

Argumentul lui Iohannis este de noaptea minţii: „Avizul CSM mi s-a părut parţial destul de superficial”! Pe ce criterii putea Klaus Iohannis să caracterizeze astfel avizul dat de Secţia de procurori din cadrul CSM? Profesorul de fizică nu are astfel de criterii, deci, probabil, consilierii i-au spus că avizul este „parţial superficial”, deşi, în acel document, în cazul Giorgianei Hosu, CSM argumenta astfel:

Având în vedere cele mai sus menționate, precum și faptul că dna procuror a ocupat funcții de conducere în cadrul Direcției încă din anul 2007, fiind delegată și numită apoi în funcția de procuror șef adjunct din 2018 și până în prezent, nu a identificat concret ce măsuri trebuie luate pentru remedierea deficiențelor pentru a se putea contura astfel o viziune integrată și adaptată la realitățile și nevoile instituționale, nu a demonstrat capacitate de asumare a responsabilității, de gestionare corespunzătoare a situațiilor de criză, inclusiv pe planul comunicării, Secția pentru procurori va aviza negativ propunerea ministrului Justiției de numire a doamnei procuror Giorgiana Hosu în funcția de procuror-șef al DIICOT”.

În ceea ce o priveşte pe Gabriela Scutea, este de înţeles numirea decisă de Klaus Iohannis, căci procurorul Scutea a fost adjuncta lui Kovesi, una dintre protestatarele de la Bruxelles împotriva modificărilor la legile Justiţiei. Cu alte cuvinte, Gabriela Scutea este unul dintre procurorii care au militat pentru păstrarea „Sistemului” cu toate abuzurile semnalate în ultimul deceniu. Totuşi, ce i s-o fi părut „superficial” lui Iohannis în motivarea avizului negativ dat de CSM în cazul Gabrielei Scutea, în care se spunea:

Întrebată fiind asupra unor domenii pe care le consideră prioritare, pe lângă cele actuale privind investigarea infracţiunilor de spălare de bani, evaziune fiscală şi contrabandă, doamna procuror a oferit un răspuns general din care rezultă că Ministerul Public trebuie să îşi concentreze eforturile pentru investigarea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi violenţă în familie. Fără a minimaliza importanţa combaterii fenomenului infracţional în aceste domenii, Secţia remarcă o concentrare a atenţiei pe cauze de o complexitate mică sau cel mult medie, în detrimentul celor complexe şi care produc emoţie publică, precum traficul de persoane, infracţiuni având ca victime minori, lipsire de libertate sau infracţiuni de mare violenţă”.

Dar, deşi Klaus Iohannis spunea de fiecare dată că ar vrea ca Justiţia să fie eliberată de influenţa politicului, iată că acum ignoră avizul profesional dat de CSM în privinţa celor două procuroare, fiind chiar dînsul, ca politician, cel care decide cine va conduce parchetele în următorii ani.

Este, însă, decizia sa? Aici sînt mari semne de întrebare, întărite şi de numirea lui Cătălin Predoiu în funcţia de ministru al Justiţiei, în ciuda faptului că sute de articole din Codurile penale întocmite de acesta au fost declarate neconstituţionale de către CCR. Dar, pentru că Predoiu a declarat că vrea desfiinţarea SIIJ, spaima procurorilor abuzivi, Klaus Iohannis l-a mai nominalizat o dată pentru portofoliul de ministru.

Trăgînd linie, acum putem să vedem care a fost miza reală a înlăturării lui Tudorel Toader din fruntea ministerului Justiţiei: numirea şefilor din principalele Parchete! Ne amintim că Tudorel Toader declanşase această procedură şi erau toate semnele care arătau că oameni precum Kovesi sau Scutea nu vor mai ocupa astfel de funcţii de conducere. Reuşise să treacă, însă, Adina Florea, cea care urma să conducă SIIJ, instituţie ruptă de sub controlul DNA.

Atunci, „Sistemul” s-a speriat şi, iată, prin intermediul lui Klaus Iohannis şi naivitatea lui Liviu Dragnea, care spera să scape astfel de puşcărie, Tudorel Toader a fost trimis acasă şi „Sistemul” îşi vede acum risipită spaima ce-l cuprinsese, derulînd cu o teribilă repeziciunea operaţiunea de refacere in integrum.

Ne amintim cu nostalgie, însă, de momentul în care, în 2014, proaspătul preşedinte al României s-a dus la şedinţa CSM, uimind pe toată lumea cu poziţia sa tranşantă faţă de abuzurile procurorilor, faţă de „Justiţia televizată” şi faţă de „zornăitul cătuşelor” pe micile ecrane. Mai spunea atunci Klaus Iohannis:

Dintre toate mijloacele prin care se realizează consolidarea sistemului judiciar, promovarea unor judecători și procurori, pe criterii ce țin exclusiv de competență profesională, experiență managerială și integritate, reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente”.

Ce s-a schimbat, oare, de atunci, din moment ce acum, motivările CSM faţă de cei doi procurori numiţi la PÎCCJ şi DIICOT se refereau tocmai la „competența profesională şi experiență managerială” a doamnelor Hosu şi Scutea, argumente pe care Klaus Iohannis le consideră „parţial destul de superficiale”?

Nu cumva problemele personale ale Preşedintelui, cu casele, cu actele falsificate? Nu cumva, între timp, Klaus Iohannis a devenit prizonierul Sistemului, iar acum, pentru a beneficia de sprijinul său în vederea instalării „Guvernului Meu”, a demarării procedurilor pentru alegeri anticipate în vederea instalării „Parlamentului Meu”, a bătut palma pentru a repune pe picioare „Sistemul Vostru”?

Aşa cum arată şi poza din deschidere, se pare că s-a dat semnalul că „Am cîştigat noi, „ĂŞTIA”! Adică, cine?

IOAN SPANU/http://cotidianul.ro/

Orban, supărat de o postare pe FB!

22 feb.

Premierul pare că pune la suflet ce postează miniștrii săi pe Facebook. La începutul ședinței de Guvern de joi, Ludovic Orban i-a transmis lui Adrian Oros, că n-ar fi trebuit să posteze pe Facebook că a fost avizat favorabil în comisiile parlamentare, ci s-ar fi întrebat de ce a primit un astfel de aviz.

Sigur că cei care au primit aviz favorabil trebuie să își pună întrebări. Eu în locul dumneavoastră, domnule ministru Oros, n-aș fi făcut postarea că am primit aviz favorabil ci m-aș întreba de ce am primit aviz favorabil”, a declarat Ludovic Orban.

Apoi, i-a felicitat pe toți miniștrii desemnați care au participat la audieri.

Prestația tuturor a fost de foarte bună calitate. Cei care ați primit aviz negativ n-aveți niciun motiv să fiți nemulțumiți. În comisii, PSD cu noii lor aliați, dar mai ales PSD și-a arătat incapacitatea de a susține miniștrii competenți. Eu cred că e pe blat cu PSD cine votează ca PSD”, a declarat Orban.

Apoi, ca totul să fie perfect, i-a numit pe parlamentarii PSD „analfabeți funcționali, aceiași care l-au susținut pe Andrușcă, Brifcor”.

Cotidianul RO

GUVERNUL ORBAN E NECONSTITUTIONAL!

22 feb.

Lovitura totală pentru PNL și Iohannis

Klaus Iohannis şi Ludovic Orban. Guvernului României

O lovitură cumplită dată Guvernului Orban – o posibilitate excepțională pentru PSD de a bloca combinațiile politice ale lui Iohannis și PNL

O adevărată bombă lovește PNL și pe Iohannis, exact după ce liberalii anunțaseră că au o soluție de a contracara ”boicotul” PSD din parlament. Reamintim că PSD nu va asigura cvorumul necesar votului de validare a Guvernului – deci ședința s-ar putea amâna.

Bomba însă vine din partea unui cunoscut jurnalist, Bogdan Tiberiu Iacob, care a descoperit o decizie a CCR, prin care Cabinetul cu care premierul Ludovic Orban a venit în parlament după noua învestire ”se plasează deja în afara Constituției”.

E vorba de o decizie a CCR ”pe care – culmea ironiei! – chiar PNL a invocat-o în 2009”, când premierul propus atunci, Lucian Croitoru, ”nu a schimbat niciunul dintre miniștrii care au primit aviz negativ la audieri”.

Deci, e exact situația de acum – ba chiar acum numărul celor cu aviz negativ este mult mai mare.

Decizia care face praf manevra lui Orban

În 2009, PNL, prin viceliderul de grup, deputatul Eugen Nicolăescu susținea obligativitatea premierului propus de a se respecta o Decizie CCR din 2007, care îl obliga să vină cu alte propuneri în condițiile unor avizări negative ale miniștrilor.

”În cazul în care nu se va ţine cont de acest lucru, atunci sigur că vom face procedural o asemenea solicitare tocmai pentru a respecta decizia CCR, iar domnul Croitoru este obligat, nu de liberali, ci de hotărârea CCR, să facă alte propuneri care ar trebui să urmeze în Parlament aceeaşi procedură de audiere”, declara în 2009 Eugen Nicolăescu.

Ce se precizează în Decizia CCR invocată – Decizia 356 din 2007 – ”Cu privire la propunerea primului-ministru de numire a unui nou ministru, propus în condiţiile art. 85 alin. (2) din Constituţie”.

”Candidaţii la funcţia de ministru înscrişi pe lista Guvernului, propusă de candidatul pentru funcţia de prim-ministru, sunt audiaţi de comisiile permanente ale Camerelor Parlamentului, competente potrivit obiectului de activitate al funcţiei candidatului de ministru şi, pe baza constatărilor făcute, acestea emit avize favorabile sau avize de respingere; în cazul avizelor de respingere, candidatul pentru funcţia de prim-ministru propune un alt candidat la funcţia de ministru”.

Și, atenție la ce precizează Decizia CCR: ”Acesta este cadrul juridic obligatoriu pentru situaţiile prevăzute de art. 85 alin. (1) şi (3) şi de art. 103 din Constituţie”.

Mai mult, în Decizie, judecătorii CCR argumentează foarte clar importanța audierilor și a avizelor:

– ”Există reglementări obligatorii pentru audierea candidaţilor (…) Aceste audieri privesc corespunderea pentru funcţie a candidaţilor propuşi de primul-ministru privitor la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experienţa în materie, instruirea şi aptitudinile pentru funcţia în domeniu, reputaţia neştirbită şi moralitatea, condiţii necesare şi indispensabile funcţiei de ministru”.

– ”Hotărârile Parlamentului au la bază constatările făcute de comisiile permanente parlamentare privind corespunderea pe funcţie a candidaţilor propuşi şi, în temeiul acestor garanţii, urmează învestirea în funcţie de către Preşedintele României, depunerea jurământului şi intrarea în exerciţiul funcţiunii”.

Aceste avize sunt adevăratele ”garanții” pentru investirea în funcție, consideră instanța Constituțională, iar Decizia este izvor de drept. Cu o singură condiție – să se facă apel la ea!

O nedumerire – de ce nu a fost neconstituțional guvernul Orban I?

Acum, situația pare clară – doar patru miniștri ai guvernului Orban au primit aviz favorabil, dar ”premierul desemnat nu a făcut absolut nicio schimbare de tipul celei reclamate de PNL la audierea miniștrilor cabinetului Croitoru din 2009”, cum bine constată Bogdan Tiberiu Iacob în excelentul său articol din Inpolitics.

Deci, da, aparent ”Cabinetul cu care premierul Ludovic Orban a venit în Parlament după noua învestire se plasează deja în afara Constituției”, după cum spune jurnalistul.

Dar, reputatul jurnalist Adrian Ursu a ridicat o problemă la „Sinteza Zilei”: ”Nu doar acest Guvern Orban II devine nelegitim, neconstituțional, pe baza acestei demonstrații limpezi precum cristalul”.

”Și Guvernul Orban I a fost compus din miniștri care au obținut aviz negativ în comisii și cu toate astea au fost validați, au depus jurământul la Palatul Cotroceni și și-au îndeplinit mandatul mai bine de 3 luni, domnul Câțu fiind un exemplu viu”, a atras atenția Adrian Ursu.

Cu alte cuvinte, se poate face ceva în condițiile în care Orban și Iohannis nu respectă nici Constituția, nici Deciziile CCR? Răspunsul e DA.

Soluția delicată a problemei

Rezolvarea problemei stă în precizarea pe care am mai făcut-o: CCR nu răspunde decât strict la ce este sesizată – la nimic în plus! Nu completează sesizări incomplete și nu face sesizări în locul altora.

Deci, dacă nimeni nu a sesizat CCR cu privire la neconstituționalitatea din Decizia 356 din 2007, Guvernul Orban I a funcționat!

Ce s-ar putea face acum? Situația nu e simplă – pentru că deocamdată nu există un act de atacat la CCR.

În opinia mea, ar trebui dat votul în Parlament pentru Guvern – și atacat ulterior la CCR. Deci, CCR va respinge ca neconstituțională validarea Guvernului – ceea ce, tot în opinia mea, nu ar fi echivalent cu a doua cădere a Guvernului.

Pe de altă parte, la următoarea posibilă propunere a lui Orban (III!), acesta nu ar mai putea veni cu aceeași strategie, de a menține miniștri cu aviz negativ, pentru că ar demonstra rea credință, încălcare flagrant voită a unei Decizii CCR, crearea cu bună știință a unei situații de instabilitate guvernamentală – cu consecințe penale multiple, chiar în absența celebrei ”subminare a economiei naționale” din Noul Cod Penal.

***

În concluzie, da, Bogdan Iacob a dat o lovitură cumplită Guvernului Orban – și oferă o posibilitate excepțională PSD de a bloca combinațiile politice ale lui Iohannis și PNL.

 Dragoș Dumitriu.

https://ro.sputnik.md/

„DUS CU PLUTA”ADY ZUCKERMAN ,Ambasadorul SUA în România cere exploatarea resurselor, atacă PSD, care a „slăbit statul de drept”, și laudă guvernul PNL:

22 feb.

„Președintele Iohannis și premierul Orban s-au angajat să inverseze haosul pe care l-au moștenit în 2019”

Ambasadorul SUA în România cere exploatarea resurselor, atacă PSD, care a „slăbit statul de drept”, și laudă guvernul PNL: „Președintele Iohannis și premierul Orban s-au angajat să inverseze haosul pe care l-au moștenit în 2019”

Ambasadorul SUA la București Adrian Zuckerman s-a referit joi, în discursul rostit la Forumul CEO organizat de AmCham Romania, la capacitatea oligarhilor cu legături politice și a baronilor de a controla interesele de afaceri și de a limita competiția pe piața liberă, despre care a afirmat că trebuie să ia sfârșit. Zuckerman a atacat direct PSD, despre care a spus că, prin modificările legislative „a slăbit statul de drept”, lăudând guvernul liberal pentru că s-a angajat să combată corupția.
El a afirmat că privatizarea este necesară și că un mediu de afaceri cu adevărat liber va crea bogăție și prosperitate pentru toată lumea.
”Firmele controlate de guvern nu doar că favorizează practici de business ineficiente, împiedică piața liberă și competiția, dar, mai important, păstrează corupția vie. Doar un mediu de afaceri stabil, predictibil și complet transparent poate atrage investițiile necesare, care să ducă la dezvoltare și să promoveze o economie concurențială. Transparența în afaceri și responsabilitatea sunt primordiale”, a afirmat Ambasadorul SUA la București Adrian Zuckerman, în discursul rostit la Forumul CEO organizat de AmCham Romania.
În opinia sa, România ar beneficia enorm de pe urma vastelor sale resurse naturale, dacă legislația rațională și aplicarea legii ar fi respectate. ”Totuși, foarte puține resurse naturale sunt exploatate sau extrase eficient și economic. Corupția din ultimii 30 de ani a făcut ca pădurile să fie exploatate ilegal, distrugând largi suprafețe de pădure virgină și provocând daune mediului. Un plan eficient și legal de tăiere a pădurilor ar aduce nu numai avantaje economice, dar și beneficii pentru mediu. La fel, extracția de petrol și gaze este la un nivel foarte redus față de cum ar trebui să fie. Legile de funcționare și cele fiscale stabile și de bun simț ar aduce României venituri enorme din gaz și petrol și nu doar ar furniza securitate energetică României, ci ar transforma-o într-un exportator către alte țări europene și mai departe”, a subliniat Adrian Zuckerman.
El a afirmat că s-a întâlnit cu mulți miniștri ai guvernului.
”Cu toții au muncit extrem de mult pentru a inversa haosul pe care l-au moștenit în noiembrie 2019. Doar un exemplu, ministrul finanțelor a constatat că guvernul anterior păstra două contabilități paralele și nu plătise cele mai multe facturi pentru servicii prestate de aproape un an. Alți miniștri au găsit condiții similare, proiecte nefinalizate și ministerele golite de oamenii cinstiți care lucrează din greu și care sunt esențiali pentru a conduce guvernul în mod corespunzător”, a relatat ambasadorul SUA.
Zuckerman a mai afirmat că „președintele Iohannis, premierul Orban și miniștrii săi s-au angajat să reconstruiască un bun guvern, să refacă modificările legislative care au slăbit statul de drept, să pună în aplicare o legislație nouă pentru a reduce corupția astfel încât să protejeze toți românii. Poporul român a îndurat destul. ”Acum este momentul ca toți românii, nu doar elita și cei conectați politic, să prospere și să își ridice nivelul de trai”, a conchis Zuckerman.

Dragă „elită”, mai citește și Constituția, mai conectează-ți sublima făptură la realitatea din jur, nu la visele din castelul de cleștar din capul tău!

22 feb.

Am rîs, ca proștii, de britanici cînd cu Brexitul, deși o să mai curgă multă apă pe Dîmbovița pînă o să ajungem la nasul lor. Am rîs de americani, cînd l-au ales pe Trump, deși nu prea am văzut americani care să vină să se stabilească în România.

Am rîs de francezi, că și-au ales președinte mai întîi pe unul însurat cu o cîntăreață, după aia pe unul molîu, și după aia cu unul însurat cu o babă. De Putin nu prea rîdem, și nici de Orban, paradoxal, poate ar trebui să ne întrebăm de ce. Oricum, de noi nu rîdem niciodată. Noi sîntem cu desăvîrșire sublimi.

-Pe vremea PSD-ului era mai bine, uite, ne-au mărit pensiile, salariile, ne-au dat bani să ne facem ochelari și ne-au trimis în vacanțe.

-Da, dar nu e bine, că uite, acuma a trebuit să ne împrumutăm noi ca să plătim datoriile făcute de ei.

-Dar poate nu sînteți voi în stare să guvernați!

-Nu, românii pe noi ne vor.

-Unde scrie asta?

-Ne-au spus la referendum.

-Păi și noudă ne-au spus, cînd ne-au ales și am format guvernul.

-Da, dar între timp nu mai aveți majoritate.

-Da, dar nu ne-ați lăsat să guvernăm!

-PSD e toxic, ne-ar fi mai bine fără, a zis-o Orban. Și Iohannis primul.

-Păi da nu e democratic, nu poți interzice partide.

-Cine le interzice? Ia uite cine conduce PSD-ul.

Și tu te uiți. La ăștia din presă, la ăia din politică, mai citești ce zic capetele luminate ale țării…și la un moment dar ajungi la concluzia la care ai mai ajuns de vreo mie de ori în viața ta, dar nu știu cum se face că tot uiți. Nu merităm să trăim normal. Noi asta merităm. Cioloș, Prună, Iohannis, Dăncilă, Dragnea, Costache, Macovei, Băsescu, Kovesi, Turcan Udrea…ăștia. Sau dacă vreți Isărescu, Dăianu, Șora, Cărtărescu, Caramitru, Chirilă, elita! Care elită, dacă te apuci s-o scuturi de praf, ajungi repejor la concluzia că nu e nimic de capul ei. Nu…nu în ideea că e proastă. În ideea că e ușor ticăloșită. Problema noastră nu e că sîntem proști. Problema noastră e că pînă și ăia, puțini, care au capetele mobilate cît de cît, sînt nemernici. Sînt de teapa celui care te vede că mori și-ți mai trage una, ca să fie sigur că ai murit de tot.

Balamuc, numele tău este România. O țară care NU are instituții funcționale. O țară în care posturile de decizie se ocupă pe ochi, fuste ridicate, interese și bisericuțe. În care managerii se consideră vătafi pe moșia personală, iar angajații sînt sclavi. În care educația e o spoială, nu mai ești analfabet pe bune, ești mai cu ștaif, analfabet funcțional! Sună într-un mare fel. Profesorii tăi una spun alt fumează, se îndoapă cu propria importanță și nu realizează ridicolul situației îm care ajung. Adevărul este mereu relativ, iar compromisul devine strategie pentru că altfel nu ai cum să supraviețuiești. O țară care te ucide, îți calcă în picioare drepturile, visele, îți ia banii, speranțele, te reduce la statutul de automat, funcționezi pe baterie.

Alergi să muncești, să plătești diverse și apoi, dacă ești destul de norocos și nu pune geana pe tine Violeta, s-ar putea să capeți un colț de pesmet la pensie, ca săl rozi. În vremea asta, pensionarii Europei colindă lumea la vîrsta a patra deja. În vreme ce politicienii sănătoși la cap din lumea asta sînt interesați de binele cetățenilor, ăștia de aici, alte Tinel, Popescu, Vijulie, mor de grija PSD-ului. Băi, da mor! Nu contează că urcă euro, se sparge în figuri dolarul, crește factura la gaz și prețul cartofului în piață, să crape planeta, să se năruie în cosmos, dacă PSD moare și el pentru ăștia e perfect.

V-am mai întrebat o dată și vă mai întreb. Voi sînteți zdraveni la bibilica aia din cap? Cît de nemernic și de orb și de prost poate fi cineva ca din niște considerente ideologice să dea foc la o țară? Cît de ticălos să fii să arunci, cu bună știință, țara în criză politică, economică, probabil la un moment dat și socială, numai ca unul care se visează dictator șef să-și vadă visul de mărire? Și cît de dus cu alzheimerul să fii ca să nu realizezi că se repetă povestea aia stupidă din vremea lui ceuașescu, el singur n-ar fi putut face nimic, dar NIMIC, fără trepădușii securistici și politruci din jurul lui. Numai că de data asta trepădușii sînteți voi, și nici măcar nu mai aveți scuza unui regim dictatorial. Doar scuza caracterului vostru, la fel de infernal ca o gură de iad.

Dacă mai aud vreodată cuvîntul „elită” o să-mi vină greață. De ifose, tupeu fără margini, credința aceea că ți se cuvine tot, că ceilalți nu au decît dreptul de a te adora pe tine, elita! Dragă „elită”, mai pune dracului mîna pe carte, mai citește și Constituția, mai conectează-ți sublima făptură la realitatea din jur, nu la visele din castelul de cleștar din capul tău și dacă nici așa nu-ți revii, consultă un psihiatru. Dar lasă-i pe ceilalți să trăiască! Chiar dacă n-au studiat pianul cînd au fost mici, chiar dacă n-au avut bursă de merit, chiar dacă nu citesc literatură poloneză și nici nu au părinți sau bunici universitari sau doctori. „

”Elita” este cea care a îndobitocit cu bună știință populația, i-a furat dreptul la sănătate și la educație. „Elita” i-a furat dreptul la sănătate. ”Elita” a stabilit cine să guverneze țara și în ce condiții. ”Elita” este de fapt un jeg care se acumulează în timp, fiindcă ceilalți și-au pierdut capacitatea de apărare. Sigur, există și oameni care mai au încă mintea sănătoasă și circuitele funcționale. Dar le este greu să se și găsească în acest ocean de mizerie umană. Iar acolo unde este mizerie, forfotesc șobolanii. Voi n-aveți o problemă cu PSD-ul. Voi aveți o problemă de educație, în cel mai bun caz.

Autor: Mihaela Răileanu

Mihaela Răileanu Facebook

Coronavirusul provoacă haos și panică în Ucraina!

22 feb.

Oamenii au blocat drumuri și au atacat cu pietre autocarele cu ucraineni evacuați din China. Oficialii de la Kiev se bagă în carantină, soliidari cu evacuații

Ucrainenii evacuați din provincia Wuhan, China, au fost întâmpinați cu pietre într-un sat ucrainean care găzduiește centrul de carantină pentu cei infectați cu coronavirus. Imaginile difuzate de televiziuni îi arată localnicii din regiunea Poltava aruncând cu pietre în autocarele cu evacuați, incendiind anvelope și ciocnindu-se violent cu poliția.
45 de ucraineni și 27 de cetățeni străini au fost aduși joi cu avionul din China, chiar din Wuhan, metropola chineză considerată epicentrul epidemiei mortale.
Zeci de săteni au încercat mai întâi să blocheze drumul care duce spre Novye Sanzhary, în regiunea Poltava, și să oprească planul guvernului de a plasa în carantină evacuații ucraineni de la Wuhan. Blocajele rutiere au fost eliminate insa rapid de forțele de ordine, care au folosit vehicule blindate și au făcut mai multe arestări.Oamenii au ripostat cu pietre și au spart geamurile autocarelor.
Potrivit unui responsabil al poliției ucrainene, citat de agenția de presă Interfax-Ukraina, 24 de persoane au fost arestate. Nouă polițiști și un locuitor au fost răniți în timpul confruntărilor, a adăugat el.

Președintele țării, Volodimir Zelenski, le-a cerut oamenilor să dea dovadă de solidaritate și să nu uite că „toți suntem ființe umane”. Le-a spus protestatarilor că majoritatea celor aduși în țară sunt persoane tinere, care au copii, ca mulți dintre ei. Mai mult, ministrul sănătății al Ucrainei a anunțat că va sta, în semn de solidaritate, în carantină alături de cele 72 de persoane evacuate din Wuhan.
Niciun caz de coronavirus nu a fost înregistrat în Ucraina, situată între Rusia și UE, însă sistemul său public de sănătate care, potrivit AFP, lasă mult de dorit este slab pregătit să facă față provocării pe care o reprezintă noul virus, iar acest lucru amplifică temerile populației.

Nu mai există țară pentru bătrâni. Experții vor ca bătrânețea să fie clasificată ca BOALĂ!

22 feb.

Nu mai există țară pentru bătrâni. Experții vor ca bătrânețea să fie clasificată ca BOALĂ

Mai mulți oameni de știință au solicitat Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) să includă bătrânețea pe lista sa de boli. În justificarea demersului lor, pretind acest lucru că va îmbunătăți viața bătrânilor – dar, în realitate, va oferi tuturor scuză pentru a-i inlcude pe vârstinici la „buni de nimic”.
Cei 30 de experți – de la universități de prestigiu precum Harvard, MIT, Stanford, Cambridge Imperial și UCL – au decis că îmbătrânirea nu mai este o caracteristică normală a vieții. Și cer ca Organizația Mondială a Sănătății să clasifice bătrânețea ca boală, potrivit The Telegraph.
De asemenea, ei susțin că transformarea îmbătrânirii din parte naturală a ciclului vieții într-o fază prelungită a bolii va asigura îmbunătățirea tratamentului medical pe care îl primesc vârstnicii.  Însă, prin „rebranduirea” procesului de îmbătrânire, academicienii contribuie în mod involuntar la slăbirea statutului moral al bătrânilor și la eroadarea continuă a autorității vârstei a treia. Iar apelul la diagnosticarea îmbătrânirii ca boală nu va face decât să sporească imaginea negativă a vârstnicilor.
Un exemplu al modului în care sunt priviți bătrânii de unele societăți a fost dat de linșajul la care au  fost supuși aceștia de către mass-media din Marea Britanie pentru că au susținut Brexit-ul. Un jurnalist al revistei GQ a propus nici mai mult nici mai puțin decât„interzicerea totală a oricărei persoane în vârstă la votul de la referendumul privind ieșirea Marii Britanii din UE”. El susținea la acel moment că persoanele în vârstă nu-și pot exercita drepturile democratice în mod responsabil, concluzionând: „dacă le luăm pensionarilor permisele de conducere de ce să nu le luăm și dreptul de vot?”
S-a mers chiar și mai departe, apărând experți care afirmă că modul în care se comportă bunicii constituie un risc pentru nepoți. În 2013, un raport publicat în revista Evolutionary Psychology a concluzionat că bunicii pot reprezenta o amenințare pentru sănătatea nepoților lor. Raportul a dat ca exemplu un sondaj care susținea că unul din trei copii în vârstă de trei ani, care au fost îngrijiți de bunicii lor, au devenit obezi.

Platforma IMGB, unul dintre coloșii României, închisă după mai bine de 50 de ani de funcționare!

22 feb.

Sute de oameni rămân fără locuri de muncă

Platforma IMGB,  unul dintre coloșii României, închisă după mai bine de 50 de ani de funcționare.  Sute de oameni rămân fără locuri de muncă

Întreprinderea de Mașini Grele București, IMGB, își închide porțile după mai bine de 50 de ani de funcționare. Decizia a fost deja luată de coreenii de la Doosan, cei care au cumpărat platforma în 2006 de la grupul norvegian Kvaerner-British.
Ion Anton, președintele Federației Sindicale Metal, a declarat, pentru „Adevărul”, că sud-coreenii de la Doosan, cei care dețin platforma, vor să o închidă, deși sunt multe comenzi, că sunt interese imobiliare la mijloc și că miza este una foarte mare.
„Toate secțiile au mers foarte bine. Și Oțelăria, Forja, Turnătoria, Prelucrări mecanice și Prelucrări la cald. Coreenii au refuzat pur și simplu toate comenzile, susținând că sunt neprofitabile. Se vrea închiderea platformei și demolarea tuturor secțiilor care se află pe cele peste 40-46 de hectare, din totalul de 70 de hectare cât are întreaga platformă. Din câte știu vor pleca și italienii de la Walter Tosto București, producător de echipamente de mari dimensiuni pentru industria nucleară și energetică, care și ei dețin circa 20 de hectare. Dar se vor muta la noua lor fabrică din Oltenița. Mai sunt câțiva producători mici, dar nu vor rezista. Vorbim deja de aproape toată suprafața de teren. Miza e foarte mare. Se pare că ar fi interese imobiliare la mijloc. E spațiu suficient și pentru un mega mall și pentru folosirea spațiillor în alte scopuri. Se poate face și un complex rezidențial”, a declarat, pentru Adevărul, Ion Anton.
Doosan IMGB a transmis, însă, că s-a confruntat cu probleme financiare foarte mari: „Nu este un secret pentru nimeni faptul că Doosan IMGB s-a confruntat cu dificultăți financiare în ultimii ani, înregistrând pierderi an după an, în ciuda investițiilor semnificative realizate de acționarul majoritar Doosan Heavy Industries & Construction de la preluarea IMGB în anul 2006. Contiuarea activității de producție nu ar face în acest moment decât să înrăutățească situația financiară a companiei, cu repercusiuni grave asupra perspectivelor de care ar putea beneficia angajații dar și acționarii minoritari. Decizia de închidere operațională este însoțită și de o propunere de reducere semnificativă a personalului, cu menținerea unei părți din angajații actuali (aproximativ 4%) și măsuri compensatorii pentru angajații care urmează să fie disponibilizați. Respingem complet acuzațiile de management defectuos”.
„Experiența economiei românești cu managementul sud coreean nu a fost una fericită deoarece atât la Craiova (fabrica de automobile Daewoo) cât și la Mangalia (șantierul naval din Mangalia) au fost companii care nu numai că nu au performat, ba chiar au generat situații sociale greu de gestionat, situații generate de închiderea acestor capacități de producție. Situația este similară inclusiv în cazul companiei Doosan IMGB aceasta afectând atât salariații și familiile acestora cât și economia locală. este cu atât mai mare cu cât România pierde prin această decizie o industrie care a fost fondată în urmă cu 57 de ani, astfel că experiența acumulată de către lucrătorii care și-au dedicat viața acestei industrii sunt aruncate la gunoi”, susține sindicatul.
IMGB oferea locuri de muncă pentru 13000 de salariați în 1989 fiind una dintre gloriile industriale ale sistemului comunist. Întreprinderea de Mașini Grele București deținea înainte de 1989 o pondere majoră din punct de vedere al exportului, oferind peste 55% dintre produsele sale țărilor CAER, numeroaselor țări asiatice, cât și multor țări europene democratice. În același timp, produsele create de IMGB ajungeau și în Iordania, Siria, Irak sau China.
Astfel, această uzină era privită drept vârful tehnologic al industriei românești. Acum, se pare că IMGB îngroașă rândurile întreprinderilor cumpărate de sud-coreeni care au sfârșit prost, cu datorii uriașe și sute de oameni lăsați fără loc de muncă.

EPURARILE DIN INVATAMANT!

22 feb.

Clase fără învățător în mijlocul anului școlar, activitate blocată în învățământ. Raluca Turcan: „Totul este politic, vor fi schimbați toți”

Epurările din învățământ. Clase fără învățător în mijlocul anului școlar, activitate blocată în învățământ. Raluca Turcan: „Totul este politic, vor fi schimbați toți”

Schimbarea inspectorilor școlari, la început acestui an, a provocat un adevărat tăvălug în școlile din țară și din București, activitatea fiind blocată de revenirea pe posturile rezervate în școli a foștilor inspectori, exact în mijlocul anului școlar.
Reforma Educației, măsură anunțată de liberali ca fiind prioritară în planul de guvernare, a început în forță, prin schimbarea din funcție a inspectorilor școlari.
„Totul este politic și toți vor fi schimbați din funcție, în Minister și în Inspectoratele Școlare”, a spus vicepremierul Raluca Turcan, potrivit unui clip postat, joi, de Tudor Chirilă.
Ceea ce nu spune vicepremierul Turcan este că, legal, fiecare inspector școlar are un post rezervat, iar revenirea foștilor inspectori titulari în școli, în mijlocul anului școlar, a dus la blocarea activității școlare în țară și în Capitală.
Un astfel de caz se întâlnește la școala  146 „I.G.Duca” din București, unde o clasă pregătitoare s-a trezit în mijlocul anului școlar fără învățătoare, în contextul în care titularul postului, fostul inspector școlar Gavrilă Roxana, înlăturată din Inspectoratul Școlar în luna ianuarie, a revenit pe post. Doar că revenirea este una formală, doar în acte, de mai bine de o lună fostul inspector fiind în concediu medical. Așa se face că, în mai puțin de o săptămână, elevii clasei pregătitoare au ajuns să schimbe patru învățătoare, situația fiind incertă în continuare.
Dacă erau preocupați într-adevăr de o reformă a Educației, liberalii ar fi schimbat mai întâi nu inspectorii școlari, ci legea care permite blocarea posturilor în învățământ. Dar cine să-și dorească o asemenea modificare, în contextul în care însuși președintele Iohannis are un post rezervat la catedră de mai bine de 20 de ani?

CUM AU AJUNS GERMANII ANTISEMITI?

22 feb.

De ce au ajuns germanii să-i omoare pe evrei … Cine a declanşat şi la ce au folosit războaiele mondiale

Benjamin Harrison Freedman a fost una dintre cele mai uimitoare, dar şi contradictorii personalităţi ale secolului trecut. Născut în 1890, a fost un om de afaceri de succes, evreu din New York, fiind principalul acţionar al companiei Woodbury Soap. După cel de-al Doilea Război Mondial, a întrerupt contactul cu organizaţiile evreieşti şi şi-a petrecut restul vieţii cheltuind o mare parte din averea sa, evaluată la cel puţin 2,5 milioane dolari, pentru a prezenta opiniei publice structurile de putere ale evreilor care dominau Statele Unite.

Mărturiile sale sunt extrem de valoroase, deoarece provin chiar din interiorul celor mai înalte niveluri ale organizaţiilor evreieşti şi ne arată maşinaţiunile puse la cale de acestea pentru a câştiga şi menţine puterea asupra naţiunii americane. Freedman a lucrat alături de Bernard Baruch, Samuel Untermeyer, Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt, Joseph Kennedy, John F. Kennedy şi multe alte personalităţi de vază ale societăţii americane.

Discursul de mai jos a fost ţinut în 1961, la Hotelul Willard din Washington DC şi publicat la acea vreme de revista Common Sense:

„Aici, în Statele Unite, sioniştii şi coreligionarii lor deţin un control total asupra guvernului nostru. Din foarte multe motive (prea multe şi prea complexe pentru a le analiza acum), sioniştii şi coreligionarii lor conduc Statele Unite, precum nişte monarhi absoluţi ai acestei ţări. Veţi putea, evident, considera că este o afirmaţie foarte vagă, dar permiteţi-mi să vă descriu ce s-a petrecut în timp ce noi dormeam.

Ce s-a petrecut? Întâi a avut loc Primul Război Mondial, care a izbucnit în 1914. Mai sunt puţini oameni de vârsta mea care-şi amintesc perioada aceasta. Acest război a fost purtat între Marea Britanie, Franţa şi Rusia pe de-o parte, şi Germania, Austro-Ungaria şi Turcia aflate în cealaltă tabără. În doar doi ani, Germania practic câştigase acel război: nu doar de iure (de drept), ci chiar de facto (de fapt). Submarinele germane, care au fost o surpriză pentru întreaga lume, nimiciseră toate convoaiele din Atlantic. Marea Britanie rămăsese fără muniţii pentru soldaţii ei, cu alimente doar pentru o săptămână, după care a urmat foametea.

În aceeaşi perioadă, armata franceză era zguduită de rebeliuni. Francezii pierduseră 600.000 de tineri pe Somme, în timpul defensivei de la Verdun. Armata rusă înregistra dezertări masive, oamenii îşi luau jucăriile şi plecau acasă; ruşii nu-l iubeau pe ţar. Armata italiană era şi ea pe cale de a se prăbuşi. Nu se trăsese un singur foc pe teritoriul Germaniei. Niciun singur soldat inamic nu trecuse frontiera în Germania. Şi, cu toate acestea, Germania a fost cea care a oferit Angliei condiţiile păcii – o pace negociabilă pe care juriştii o numesc status quo ante basis. Aceasta înseamnă «să dăm războiul deoparte şi să considerăm totul aşa cum a fost înainte ca războiul să înceapă». Așa că Anglia, în vara lui 1916, începuse să analizeze aceste propuneri şi încă în mod serios. Nici nu prea avea de ales. Avea două variante: să accepte o pace negociabilă, pe care Germania o oferea cu generozitate, sau să continue un război inutil până la nimicirea totală.

În timp ce aveau loc aceste evenimente, sioniştii din Germania (care-i reprezentau de fapt pe sioniştii din estul Europei) au mers la Ministerul de război britanic şi – aici voi fi foarte laconic pentru că povestea este lungă, dar am toate documentele care dovedesc afirmaţiile mele – au spus: «Uitaţi care este situaţia: încă mai puteţi câştiga acest război. Nu este nevoie să vă predaţi. Veţi putea câştiga acest război, dacă Statele Unite ar deveni aliaţii voştri.»

La vremea respectivă Statele Unite nu erau implicate în război. Eram proaspeţi, eram tineri, eram bogaţi, eram puternici. Sioniştii au spus Angliei: «Vă garantăm că vom aduce Statele Unite în acest război ca aliat al vostru, să lupte de partea voastră, cu condiţia să ne promiteţi Palestina după victorie».
Cu alte cuvinte, ei au făcut următorul târg: «Vom aduce SUA în război ca aliat al vostru. Preţul pe care este necesar să-l plătiţi este Palestina, după ce anihilaţi Germania, Austro-Ungaria şi Turcia».

Anglia avea tot la fel de mult dreptul să promită cuiva Palestina, aşa cum SUA ar fi avut dreptul să promită, de exemplu, Japonia Irlandei, pentru vreun motiv oarecare. Este absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut niciodată vreo legătură, sau vreun interes, sau vreun drept asupra a ceea ce se numea Palestina, să folosească această ţară precum monedă de schimb oferită sioniştilor pentru serviciul lor de a aduce SUA în război. Cu toate acestea, Marea Britanie a făcut această promisiune sioniştilor, în octombrie 1916.

La puţin timp după acest moment (şi nu ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc), Statele Unite, care erau în cvasitotalitate pro-germane, au intrat în război împotriva Germaniei, de partea Marii Britanii. Am afirmat că SUA erau în cvasitotalitate pro-germane, deoarece ziarele americane erau controlate de evrei, bancherii americani erau evrei şi, în general, mass-media americană aparţinea evreilor; iar ei, aceşti evrei, erau pro-germani. Erau pro-germani, deoarece foarte mulţi dintre ei proveneau din Germania şi doreau să vadă o Germanie care-l va distruge pe ţar. Evreii nu-l iubeau pe ţar şi nu doreau să vadă Rusia câştigând războiul.

Aceşti bancheri evrei-germani, de la Kuhn Loeb şi alte bănci celebre americane refuzaseră să finanţeze Anglia sau Franţa, chiar şi cu un dolar. Ei au stat deoparte spunând: «Câtă vreme vedem Franţa şi Anglia aliate cu Rusia – niciun cent!» În schimb, aceşti bancheri au pompat bani în Germania, luptând în acest mod alături de Germania, în speranţa de a vedea Rusia îngenunchiată şi ţarul anihilat. Acum, aceiaşi evrei, când au aflat de nesperata posibilitate de a obţine Palestina, au mers în Anglia şi au făcut acest târg, care a dus o schimbare totală de atitudine, exact ca un semafor a cărui lumină trece de pe roşu pe verde.

După ce toate ziarele americane fuseseră pro-germane, explicând despre dificultăţile întâmpinate de către Germania în războiul dus împotriva Angliei, deodată, pentru aceleaşi ziare, germanii nu au mai fost buni. Germanii erau ticăloşi. Germanii erau numiţi «huni». Germanii executau surori ale Crucii Roşii. Germanii tăiau mâinile bebeluşilor. La puţin timp după acest moment, Woodrow Wilson a declarat război Germaniei. Sioniştii din Londra au telegrafiat în SUA judecătorului Louis Bradeis (de la Curtea Supremă de Justiţie), spunându-i: «Du-te acum şi fă presiuni asupra preşedintelui Wilson. Noi obţinem de la Anglia ce dorim. Acum e rândul tău să faci presiuni asupra preşedintelui Wilson să aducă în război Statele Unite».

Iată cum au intrat în război Statele Unite ale Americii. America nu avea niciun interes în acel război. America avea la fel de mult interes în acel război cum ar fi avut cineva care ar trebui să meargă pe Lună în această seară, în loc să fie în patul lui. Pentru contextul Primului Război Mondial, nu a existat niciun sens ca America să fie implicată în acel conflict. După ce noi, americanii, am intrat în război, sioniştii au mers în Marea Britanie şi au spus: «Ei bine, noi ne-am îndeplinit obligaţiile din acord. Hai acum să vedem ceva scris care să ne arate că veţi respecta târgul şi că ne veţi da Palestina după război».

Ei nu ştiau atunci dacă războiul va mai dura un an sau zece ani. Aşa că s-au gândit să conceapă «o chitanţă». Iar «chitanţa» a luat forma unei scrisori, care a fost însă redactată într-un limbaj foarte criptic, astfel încât lumea să nu-şi poată da seama despre ce e vorba. Această scrisoare a fost denumită Declaraţia Balfour.

Declaraţia Balfour nu era deci decât promisiunea Marii Britanii de a plăti sioniştilor preţul efortului lor de a aduce SUA în război. Deci această celebră Declaraţie Balfour, despre care tot auzim vorbindu-se, este la fel de falsă ca o bancnotă de trei dolari. Şi nu cred că aş fi putut demonstra aceasta mai mult decât am făcut-o. De aici au început necazurile. Statele Unite au intrat în război. Statele Unite au strivit Germania. Când războiul a luat sfârşit şi germanii au mers la Paris pentru Conferinţa de Pace, acolo se aflau 117 evrei: era delegaţia condusă de către Bernard Baruch. Eu am fost acolo: e normal deci că ştiu. Ce s-a petrecut apoi? Evreii, în cadrul Conferinţei de Pace, în timp ce tăiau în felii Germania şi împărţeau bucăţi Europa între marile puteri, care aveau şi ele pretenţii, au spus: «Ce-ar fi să ni se dea nouă Palestina? » După care au scos în public, în faţa germanilor (care nu ştiau nimic), Declaraţia Balfour. Şi, în acea clipă, germanii au înţeles că fuseseră învinşi şi obligaţi să plătească înspăimântătoarele daune de război, numai din cauza faptului că sioniştii doriseră Palestina şi fuseseră decişi să o obţină, prin orice mijloace.

Aceste evenimentele ne conduc la un alt punct interesant al istoriei. Când germanii au realizat ce se petrece, au fost evident indignaţi. Este necesar să fie precizat că, până în acel moment, în nicio ţară a lumii evreii nu erau mai confortabil instalaţi decât în Germania. Era acolo domnul Rathenau – un personaj la fel de important în finanţele şi industria Germaniei cum era Bernard Baruch la noi. Era domnul Balin, care deţinea două mari linii maritime – North German Lloyd’s şi Hamburg-American Lines. Era domnul Bleichroder, bancherul familiei Hohenzollern. În Hamburg era și familia de evrei Warburg, deţinători ai celor mai mari bănci comerciale ale lumii. Evreii trăiau foarte bine în Germania, fără îndoială. Deci germanii au avut tot dreptul să gândească: «Iată, într-adevăr, trădare!».

A fost o trădare care poate fi comparată cu următoarea situaţie ipotetică. Să presupunem că SUA ar fi în război cu URSS. Şi că noi am fi învins. Şi că le-am spunem ruşilor: «Ştiţi ceva, hai să uităm toată tărăşenia. Vă oferim o pace negociabilă». Şi deodată China comunistă ar intra în război, ca aliată a URSS. Iar implicarea Chinei ar duce la înfrângerea noastră. O înfrângere dureroasă, cu un cortegiu de daune pe care imaginaţia unui om nu le poate concepe. Apoi imaginaţi-vă că, după înfrângerea noastră, am afla că tocmai chinezii de la noi ne-au trădat. Că e vorba de propriii noştri chinezi. Că ei ne-au trădat şi că, prin ei, China comunistă a fost ademenită în război împotriva noastră. Care ar fi atunci atitudinea noastră, a americanilor faţă de cetăţenii noştri de origine chineză? Probabil niciun chinez nu şi-ar mai arăta faţa pe străzile Americii. Şi nu ar fi destui stâlpi de iluminat şi copaci, pentru a ne ocupa de ei. Imaginaţi-vă deci, cum v-aţi simţi…

Ei bine, asta au simţit germanii faţă de evrei. Fuseseră aşa de drăguţi cu ei: din 1905 încoace, după ce prima revoluţie comunistă eşuase în Rusia şi evreii fuseseră nevoiţi să fugă de acolo, toţi luaseră calea Germaniei. Iar germanii le oferiseră azil. Germanii i-au tratat cu respect. Şi acum evreii vânduseră Germania, doar pentru motivul că doreau Palestina, pentru a crea acolo «un stat evreu».

Nahum Sokolov, precum şi toate marile personalităţi despre care ştiţi azi că sunt legate de sionism, au scris în toate articolele lor (şi presa era plină de afirmaţiile lor) în 1919, 1920, 1921, 1922 şi 1923, că sentimentul antievreiesc din Germania a apărut numai după ce poporul german a aflat de intervenţiile evreieşti în scopul aducerii în război a Statelor Unite. Înşişi evreii au recunoscut aceasta. Antievreismul german nu a apărut din cauză că germanii, în 1919, au descoperit că un pahar cu sânge de evreu e mai gustos decât Coca-Cola sau berea müncheneză. Nu era, în plus, nici vorbă de vreun resentiment religios. Era ceva totalmente politic. Era ceva totalmente economic. Era vorba despre orice, dar nu de ceva de natură religioasă. Nimănui nu-i păsa, în Germania de atunci, de faptul că evreul merge acasă, trage storurile şi spune Shema’Israel în loc de Tatăl Nostru.

Resentimentele evreieşti, mereu crescânde în Germania interbelică, nu s-au datorat decât unui fapt: germanii îi considerau pe evrei răspunzători de înspăimântătoarea lor înfrângere militară. Iar Primul Război Mondial a fost pornit împotriva Germaniei fără niciun motiv de care Germania să fie responsabilă. Germanii aveau o singură vină: vina de a avea succes. Germanii creaseră o flotă puternică, germanii creaseră comerţul mondial.

Să nu uităm că, pe vremea Revoluţiei Franceze, Germania era constituită din 300 de oraşe-stat, principate, ducate şi aşa mai departe. 300 de entităţi politice separate. Iar aceste entităţi, pe timpul lui Napoleon şi Bismarck, au fost reunite într-un stat unic, pentru ca, în următorii 50 de ani, Germania să devină una dintre marile puteri ale lumii. Marina germană rivaliza cu cea a Marii Britanii; comerţul şi afacerile germane erau de talie mondială; Germania surclasa pe orice alt stat; Germania producea produsele cele mai bune. Şi care a fost rezultatul la toate acestea? O conspiraţie între Anglia, Franţa şi Rusia, pentru a o demola.
Nu există un singur istoric pe lumea aceasta care să găsească motivul plauzibil pentru care aceste trei state au decis să şteargă Germania de pe hartă, din punct de vedere politic.

Să revenim la situaţia de după Primul Război Mondial. După ce descoperiseră că evreii purtau vina pentru înfrângerea ţării lor, în germani s-au dezvoltat resentimente puternice. Dar niciun fir de păr de pe capul vreunui evreu nu a fost atins. Profesorul Tansill de la Universitatea Georgetown (care a avut acces la multe documente de la Departamentul de Stat) citează un raport semnat Hugo Schonfedt, un evreu trimis de către Cordell Huli, în 1933, în Germania, ca să inspecteze aşa-zisele lagăre de deţinuţi (în perfectă stare de sănătate) şi pline de comunişti. E drept, mulţi dintre ei erau evrei, dar aceasta pentru că, la vremea respectivă, circa 98% din comuniştii Europei erau evrei. Tot în acele lagăre se mai aflau şi preoţi, şi miniştri, şi masoni, toţi bănuiţi de afilieri internaţionale.

Acum, nişte rapeluri istorice necesare: în 1918-1919, comuniştii au preluat puterea în Bavaria, pentru câteva zile. Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht şi alţi evrei comuniști au reuşit să preia puterea guvernamentală pentru trei zile. De fapt Kaiserul, când a încheiat războiul, a fugit în Olanda, deoarece bănuia că cei ce vor prelua puterea în Germania vor fi comuniştii şi că el va fi executat, aşa cum păţise ţarul. Aşa că şi-a căutat refugiu în Olanda.

Apoi însă, după ce ameninţarea comunistă în Germania a fost anihilată, evreii capitaliști au încercat să reintre în vechile posturi, iar germanii au început să lupte împotriva lor în toate modurile, dar fără să se atingă de vreun fir de păr al vreunui evreu german. Lupta de atunci a germanilor împotriva evreilor era similară cu lupta noastră împotriva delincvenţilor de pe vremea Prohibiţiei. Nu era, deci, o luptă cu pistoale. Şi, nu uitaţi, la acea vreme existau între 80 şi 90 milioane de germani contra a numai 460.000 de evrei. Numai 0,5% din populaţia Germaniei era evreiască. Şi, cu toate acestea, evreii erau cei care controlau presa, precum şi cea mai mare parte a economiei germane (acţionaseră în momentul prăbuşirii mărcii şi practic cumpăraseră tot ce se putea cumpăra).

Evreii au încercat să ascundă acest fapt: trădarea poporului german şi adevărata cauză a resentimentelor germanilor. Germanii au demarat acţiuni împotriva evreilor, organizând o discriminare globală. Practic evreii au fost îndepărtaţi din structurile nivelurilor sociale, aşa cum noi, americanii, i-am îndepărta, de îndată, pe chinezi, negri sau pe catolici sau pe oricine care s-ar afla în ţară şi care ne-ar fi trădat inamicului nostru, aducându-ne în faţa unei înfrângeri umilitoare.

După o vreme, evreii lumii au organizat o conferinţă la Amsterdam. În iulie 1933, evrei din toate colţurile lumii s-au reunit în acest oraş. Şi acei evrei au spus Germaniei: «Îl concediaţi pe Hitler şi instalaţi fiecare evreu în postul pe care-l deţinea, fie el comunist sau nu. Nu ne puteţi trata aşa. Noi, evreii lumii, lansăm aici acest ultimatum împotriva voastră!»

Vă puteţi imagina ce au răspuns germanii… Ce au făcut în această situaţie evreii? După ce Germania refuzase să se supună ultimatumului evreimii mondiale, lucrările Conferinţei de la Amsterdam au fost întrerupte şi Samuel Untermeyer, şeful delegaţiei americane şi preşedinte al conferinţei, a revenit în SUA! Aici el a mers de pe vapor direct la studiourile de radio CBS, de unde a rostit următoarele cuvinte:
«Evreii lumii declară azi război sfânt împotriva Germaniei. Ne aflăm din această clipă angajaţi într-un conflict sacru împotriva germanilor. Şi îi vom înfometa până se vor preda. Vom organiza un boicot mondial împotriva lor. Şi aceasta îi va distruge, deoarece ei depind de comerţul mondial în cadrul afacerilor de export

Era o realitate: Germania trebuia să importe două treimi din alimentele care îi erau necesare, pe baza a ceea ce Germania exporta. Implicit deci, fără export-import două treimi din germani ar fi pierit de foame. În această declaraţie, tipărită în New York Times, pe 7 august 1933, Untermeyer mai declara, cu îndrăzneală: «Acest boicot va fi autoapărarea noastră. Chiar preşedintele Roosevelt ne-a recomandat această metodă, în cadrul lui National Recovery Administration». Vă reamintesc că aceasta era entitatea aparţinând de programul New Deal şi care putea declara, în context juridic, împotriva cărui stat se instituia un boicot economic, dacă nu se supunea regulilor SUA.

Imediat s-a instalat boicotul economic mondial al Germaniei, un boicot atât de asiduu, încât pe niciun raft de magazin al lumii nu mai puteai găsi un produs având inscripţionat «Made in Germany». Un membru al conducerii reţelei de magazine Woolworth mi-a mărturisit că, atunci, au fost nevoiţi să arunce în râu farfurii şi ceramică germană în valoare de milioane de dolari. Magazinele cu marfă germană erau la rândul lor boicotate şi cetăţenii pichetau cu pancarte pe care scria «Hitleriştii!» sau «Asasinii!» – aşa cum se face uneori în Sud. Într-un magazin Macy (reţea condusă, paradoxal, de familia evreiască Strauss), o femeie a găsit o pereche de ciorapi vechi de 20 ani, cu eticheta Made in Germany. Imediat magazinul a fost boicotat şi pichetat de sute de cetăţeni cu pancarte antihitleriste.

În timp ce acestea se petreceau în lume, repet, în Germania nimeni nu se atinsese de un fir de păr al vreunui evreu. Nu exista suferinţă în rândul evreilor. Nu exista foamete. Nu erau crime. Nimic. Evident, germanii și-au spus: «Cine sunt aceste persoane care declară boicot împotriva noastră şi ne aduc oamenii în şomaj şi ne fac să ne îngheţe industria?! Cine sunt ei, ca să ne facă aşa ceva?!». Erau evident indignaţi. Unii au început să picteze svastici pe magazinele evreilor. Ceea ce era normal. De ce s-ar fi dus un german să-şi dea banii unui proprietar de magazin din aceeaşi etnie cu cei care îi înfometau ţara prin embargoul mondial, pentru a face Germania să îngenuncheze şi apoi să vină să-i dicteze cine să fie premierul sau cancelarul? Era ridicol. Boicotul mondial a mai continuat ceva timp. Dar, de-abia în 1938, când un tânăr evreu polonez a împuşcat un diplomat german în ambasada Germaniei din Paris, germanii au devenit într-adevăr duri cu evreii din Germania. Astfel au apărut vitrinele sparte şi luptele de stradă şi tot ce cunoaştem.

Acum, cu toate că nu-mi place cuvântul «antisemitism» (pe care-l consider un nonsens), dar pentru că dumneavoastră vă spune ceva, îl voi utiliza în continuare. După cum vedem, supremul motiv pentru care în Germania au explodat resentimentele împotriva evreilor și antisemitismul a fost faptul că aceștia erau responsabili pentru înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial şi pentru boicotarea Germaniei la nivel mondial. Şi, în final, se vede că ei deveneau autorii celui de-al Doilea Război Mondial, pentru că deja situaţia nu mai putea fi controlată şi era absolut inevitabil ca germanii şi evreii să-şi încrucişeze săbiile într-un război care avea să decidă odată pentru totdeauna cine va supravieţui şi cine va pieri.

În acea perioadă, trăiam în Germania şi ştiam că germanii își dăduseră seama că Europa urma să fie sau creştină sau comunistă; nu exista cale de mijloc. Şi germanii se deciseseră: aveau să încerce să menţină o Europă creştină, pe cât posibil. Şi au început reînarmarea.

În noiembrie 1933, SUA au recunoscut oficial Uniunea Sovietică. URSS devenea foarte puternică, iar Germania şi-a dat seama că: «dacă nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru».
Aşa cum azi, în America, spunem «dacă nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru». Iar guvernul nostru cheltuieşte 84 miliarde de dolari pentru apărare. Şi apărare împotriva cui? Apărare împotriva a 40.000 de mici evrei care au luat puterea la Moscova, după care, prin varii metode, au obţinut controlul în atâtea ţări ale lumii.

Ce putem face azi, în pragul celui de-al Treilea Război Mondial? Dacă acţionăm rapid, poate salvăm nişte vieţi care ar putea fi ale fiilor noştri. Fiii dvs. ar putea fi chiar în seara aceasta chemaţi la arme şi dumneavoastră nu ştiţi, aşa cum englezii nu au ştiut în 1916, în Londra, că sioniştii făceau un târg cu cabinetul de război britanic, pentru a le trimite cei mai buni copii să moară într-un război absurd ca toate războaiele.

Dar cine știa despre asta în SUA, la vremea respectivă? Mai nimeni. Nimănui în SUA nu i se permitea să cunoască aceste aspecte. Doar preşedintele Wilson a ştiut, și Colonelul House, și alţi câțiva oameni din interior. Mă întrebaţi dacă eu am ştiut? Aveam o oarecare idee, pentru că eram omul de legătură al lui Henry Morgenthau Sr., în 1912, în timpul campaniei în care Wilson a fost ales, şi circulau zvonuri prin birouri la vremea aceea. Eram omul de încredere al lui Morgenthau, preşedintele Comitetului de finanţare, eram omul de legătură între el şi Rollo Wells, trezorierul. Așa că am asistat la şedinţele lor, cu preşedintele Wilson în capul mesei. Toţi ceilalţi erau acolo şi îi auzeam cum îl bombardează pe preşedinte cu chestiunea impozitelor şi a situaţiei grave a lui Federal Reserve Bank şi cum îl îndoctrinează pe preşedintele nostru cu teorii sioniste. Judecătorul Brandeis şi preşedintele erau acolo şi vorbeau, îi văd şi acum, aproape unul de altul, la fel de lipiţi ca degetele unei mâini. Preşedintele Wilson, când a venit la discuţii să afle despre ce este vorba, era la fel de neştiutor ca un nou-născut.

Aşa am fost noi, americanii, atraşi în Primul Război Mondial, în timp ce dormeam cu toţii. Ne-am trimis copiii în Europa, pentru a fi măcelăriţi! Dumneavoastră ştiţi ce fac evreii de Ziua Iertării, care credeţi că este aşa de sacră pentru ei? Eu ştiu, pentru că am fost unul din ei. Ceea ce vă spun nu este din auzite. Sunt aici să vă prezint fapte. În Ziua Iertării, ca evreu, intri în sinagogă şi rosteşti o rugă, singura rugă care te obligă să rămâi în picioare. Această rugă scurtă se repetă de trei ori: ea se numeşte Kol Nidre. Ruga se referă la un acord pe care-l faci în clipa aceea cu Atotputernicul Dumnezeu, în sensul că orice promisiune, declaraţie sau jurământ pe care-l vei face în următoarele 12 luni să fie nul şi neavenit. Jurământul nu va fi jurământ; promisiunea nu va fi promisiune. Acestea nu vor avea nicio valoare. Cu atât mai mult, Talmudul reaminteşte evreului că ori de câte ori face promisiuni sau jurăminte să nu uite că legământul făcut sub Kol Nidre, de Ziua Iertării, îl scuteşte de respectarea lor.

Deci, cât de mult ne putem noi baza pe loialitatea evreilor? Ne putem baza pe loialitatea lor la fel de mult cât s-au bazat germanii pe loialitatea lor, în 1916. Şi, fără îndoială, noi, americanii, vom avea aceeaşi soartă pe care au avut-o germanii, şi din aceleaşi motive.”

http://www.yogaesoteric.net/

Politolog: ”Zuckerman e un băcan parvenit, ceva între Becali și un ziarist de la Scânteia”

22 feb.

 

Adrian Zuckerman

”Klemm era un ambasador, Zuckerman este un băcan parvenit, niciodată Klemm nu s-a coborât atât de tare”

Discursul ambasadorului american Adrian Zuckerman susținut ieri la Forumul CEO al Camerei Americane de Comerţ din România a creat o adevărată revoltă.

Afirmațiile diplomatului născut în România sunt uluitoare atât ca atitudine, cât și ca semnificație – o gravă imixtiune prin care impune României direcții politice, dar și economice – în favoarea firmelor americane, evident. Și multe altele, pe care analiștii le-au evidențiat în articole și postări, scrise cu evidente sentimente de revoltă.

Un aspect șocant a fost susținerea fățișă a guvernului PNL și a lui Iohannis, corelată cu atacul la guvernarea PSD.

”Klemm era un ambasador, Zuckerman este un băcan parvenit”, scrie politologul Bogdan Duca, care subliniază contrastul ”niciodată Klemm nu s-a coborât atât de tare încât să pupe în cur pe președinte sau guvernul”.

Oricum, scrie la fel de dur analistul, ”cutuma diplomatică e că anilingusul îl face președintele ambasadorului american… Dar ce să știe cârnățarul care și-a cumpărat funcția de ambasador cum e cu cutumele astea?”

Iată și pasajul din discursul incredibil al ambasadorului Adrian Zuckerman care l-a revoltat pe Bogdan Duca:

”M-am întâlnit cu mulți miniștri ai guvernului. Cu toții au muncit extrem de mult pentru a inversa haosul pe care l-au moștenit în noiembrie 2019.(…) Președintele Iohannis, premierul Orban și miniștrii săi s-au angajat să reconstruiască un bun guvern, să refacă modificările legislative care au slăbit statul de drept, să pună în aplicare o legislație nouă pentru a reduce corupția astfel încât să protejeze toți românii”.

Analistul își permite un comentariu sarcastic, pamfletar: ”În altă cheie de lectură, ambasadorul Zuckerman este copilul unei relații contra naturii dintre Gigi Becali și un jurnalist prost de la Scânteia”.

”Dacă în timpul unui diplomat, să recunoaștem, spălat, peste media intelectuală, profesionist, precum Klemm, filo-americanismul românesc o luase la vale, putem fi siguri că un…, de o…incredibilă precum domnul Zuckerman, îl va pune pe derdeluș”, conchide Bogdan Duca.

 Dragoș Dumitriu.

https://ro.sputnik.md/

Netanyahu se laudă că a distrus libertatea de expresie în Statele Unite

22 feb.

Invictus

Editor ER: Recomandăm, de asemenea, articolul lui Paul Craig Roberts‘, făcând referire la opoziția lui Abby Martin (foto) cu dreptul de stat din Georgia. De remarcat:

„Gândiți-vă la asta pentru o clipă. Mai mult de jumătate din cele 50 de state care formează Statele Unite au aprobat legi care sunt încălcări clare ale Constituției SUA.  Mai mult, aceste 28 state au impus cenzura în numele unei țări străine. Nordamericanii au boțnita înfiptă-n gură pentru că 28 guverne statale pun interesul Israelului mai presus decât Primul Amendament al Constituției SUA. Când guvernul însuși se opune libertății de exprimare, ce se întâmplă cu democrația și guvernarea responsabilă?

De ce 28 de state ar legifera împotriva Constituției SUA? O explicație este că guvernele statale au fost cumpărate de lobby-ul Israelului cu bani pe sub masă, prin promisiuni de donații în campaniile politice sau prin amenințări cu finanțarea candidaților rivali. Cum altfel…

Vezi articolul original 1.095 de cuvinte mai mult

Suedia: 73% din creșterea populației în 2019 datorită imigranților, suedezii continuă să părăsească țara

22 feb.

Invictus

Cifrele oficiale ale guvernului suedez au dezvăluit că dintre cele aproape 100.000 de persoane care s-au adăugat la populația țării în 2019, imigranții au reprezentat 73% din această creștere.

Conform cifrelor întocmite de Statistici Suedia – o agenție guvernamentală responsabilă cu producerea statisticilor oficiale cu privire la Suedia – populația suedeză a crescut considerabil în ultimii zece ani, ajungând la 10.327.589, marcând o creștere de aproximativ un milion din 2009, relatează. cotidianul suedez Dagens Nyheter .

„Populația Suediei crește în acest moment, parțial, pentru că se nasc mai mulți decât mor, dar, mai ales, imigrația este mai mare decât emigrarea. Aproximativ 73% din creșterea populației este datorată imigrației”, a explicat agenția guvernamentală.

În ultimii cinci ani, imigranții sirieni au constituit cel mai mare grup de imigranți din Suedia. Cu toate acestea, în 2019, acest grup a fost depășit de afgani, indieni și repatriați născuți în Suedia.

Numărul imigranților…

Vezi articolul original 162 de cuvinte mai mult

VIANNEY – JE M’EN VAIS!

22 feb.

GOVI – PASSAGE TO PARADISE!

22 feb.

%d blogeri au apreciat: