Jurnal COVID-19. Otrăvirea României şi a Românilor – prostia şi corupţia ucid!

5 apr.

 

Vă aduceţi aminte că m-am temut că „măsurile” pe care le iau politicienii noştri vor ucide mai mulţi oameni decât virusul SARS-CoV-2?
Iată, suntem în plină desfăşurare a unui plan de otrăvire masivă a României şi a Românilor. Se numeşte „dezinfectarea străzilor şi spaţiilor publice”.
Evident, niciuna dintre organizaţiile pretins ecologiste nu protestează, niciuna dintre organizaţiile pentru protecţia mediului sau a sănătăţii nu protestează.
Dar poate credeţi că este o glumă proastă din partea mea, sau că am eu ceva cu bieţii politicieni iubitori de cetăţeni! Hai să vedem faptele!

De pildă, Primăria Sectorului 1conform propriilor declaraţii, dezinfectează străzile, parcurile şi interioarele blocurilor „o dată la 7 zile„. Cu ce? Cu Virkon spaţiile publice şi străzile şi cu Halamid scările blocurilor. O dată la şapte zile! Câtă grijă patriotică!
Dar hai să ne uităm pe fişele celor două produse, ca să vedem dacă folosirea lor este corectă sau nu, ajută la sănătate sau la distrugerea sănătăţii.

Virkon este o substanţă folosită pentru dezinfectarea unor zone industriale, respectiv a instalaţiilor şi anexelor folosite în zootehnia şi agricultura industrială. Este eficientă împotriva bacteriilor, fungilor (ciuperci, mucegaiuri) şi, da, împotriva viruşilor. Deci este bine că se foloseşte la dezinfectarea spaţiilor publice şi străzilor?
Nu! Nu! Nu!
De ce?
Pentru că este extrem de toxic!
Este extrem de toxic pentru mediu, este extrem de toxic pentru animale, este extrem de toxic pentru oameni.
De fapt imediat în dreapta pe etichetă sau prima foaie a fişei de prezentare scrie, mare (vă rog citiţi cu multă băgare de seamă!):

Prim ajutor
Dacă ajunge în ochi: ţineţi ochii deschişi curăţându-i continuu şi delicat cu apă 15-20 de minute. Dacă există lentile de contact după primele 5 minute îndepărtaţi-le şi continuaţi curăţirea. Chemaţi un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament.
Dacă ajunge pe piele sau haine: Îndepărtaţi hainele contaminate. Curăţaţi îndată piele cu multă apă vreme de 15-20 de minute. Chemaţi un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament.
Dacă este înghiţit: Chemaţi pe loc un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament. Ajutaţi persoana să înghită un pahar cu apă dacă mai poate înghiţi. Să nu încercaţi să induceţi vomă dacă nu vă cer acest lucru centrul sau doctorul. Nu administraţi nimic oral unei persoane inconştiente [deci nici apă n.n.]. Chemaţi un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament. Să aveţi un recipient cu această substanţă sau eticheta lui atunci când chemaţi un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament.„

Aţi citit?
Aţi citit bine, cu băgare de seamă?
Să mai citim din prospect!

„Substanţa este corozivă. Produce rănirea ireversibilă a ochilor sau a pielii. Dăunează dacă este înghiţită sau absorbită prin piele [subl.n.].”

şi, sărind peste alte fraze ce repetă faptul că dăunează, că trebuie ochelari de protecţie, haine de protecţie etc. în prezenţa substanţei, că trebuie spălată foarte bine orice urmă de substanţă etc., ajungem la avertismentele

Primejdii pentru mediu
Nu aruncaţi resturi (scurgeri) ce conţin această substanţă în lacuri, cursuri de apă, iazuri, estuare, oceane sau orice alte ape…”
„Nu aruncaţi resturi (scurgeri) ce conţin această substanţă în sistemul de canalizare fără a anunţa în prealabil direcţia de epurare a apelor uzate.„

Altfel spus, staţiile de epurare nu pot curăţa în mod normal apele contaminate cu Virkon. Iar contaminarea apelor cu Virkon este extrem de gravă pentru toate apele.
Aceasta este substanţa din care Primăria Sectorului 1 varsă în fiecare săptămână mii şi mii de tone de apă contaminată pe străzile şi parcurile Sectorului 1.
De acum înainte, ani de zile, pământul, lemnul şi alte materiale vor conţine Virkon, substanţa care trebuie să NU intre în contact cu omul.

Dar poate este mai bun Halamid?

Ce spune fişa de siguranţă a producătorului?

„A nu se respira praful/spray-ul.
A se purta haine de protecţie/mânuşi de protecţie/ochelari de protecţie/mască de protecţie.” etc.

Practic, sunt aceleaşi sfaturi ca la Virkon.
Simplul fapt că este nevoie de o protecţie totală a celor care îl folosesc arată gradul ridicat de toxicitate.
Singurul avantaj este că e biodegradabil şi în câteva zile se descompune, încetând să mai fie activ. Altfel spus, după ce este aplicat în bloc este toxic încă 2-3 zile.

Imaginea reală a „dezinfectării” este, ecologic şi medical, un dezastru în cel mai literar înţeles al cuvântului.
Ceea ce se întâmplă acum aminteşte de demenţa folosirii DDT-ului şi de cumplitele urmări ale acesteia.

Să nu se creadă că am ceva cu Primăria Sectorului 1!
Primăria Sectorului 2 foloseşte zilnic clor în spaţiile centrale şi cel puţin o dată pe săptămână pe străzile secundare.
Voi cita o informaţie de acum 26 de ani:
Chlorine is a naturally occurring substance. Its manipulation and use in forming artificial chemical products has had devastating effects on the environment which we are only now beginning to understand.” (cf. Chlorine, pollution and the environment WEN Trust)
tradus:
Clorul este o substanţă naturală. Manipularea şi folosirea în formarea substanţelor chimice artificiale poate avea efecte devastatoare asupra mediului pe care doar acum începem să le înţelegem.
Pentru dezinfectarea spaţiilor interioare Primăria Sectorului 2 colaborează cu C.M.E., care utilizează Aldezin. Din informaţiile pe care am reuşit să le obţin, reiese că Aldezin este mai toxic decât Halamid, însă ceva mai puţin agresiv decât Virkon. Altfel spus, trebuie manipulat cu maximă protecţie şi orice contact este primejdios.
Ceea ce înrăutăţeşte lucrurile este faptul că Aldezin a mai fost folosit masiv în 2006, astfel încât avem de-a face cu un nou val de contaminare chimică. De pildă, în Bucureştiul anului 2006, într-o singură noapte, într-un singur cartier, s-au folosit peste 100.000 de litri de soluţie dezinfectantă Aldezin.

În Sectorul 3 Primăria foloseşte cloramină – a cărei toxicitate ar trebui să fie binecunoscută –, Halamid – pe care l-am amintit deja – şi, ni se spune, Bedo BIO, care este de fapt o firmă!
(S-ar putea să fie vorba despre Bedo BIO Care, un dezinfectant ecologic de excepţie, ne-toxic pentru mediu şi om, dar care distruge bacteriile, viruşii etc. Dacă este vorba despre el, ar fi fost bine şi de laudă să fie folosit exclusiv, nu alături de substanţe toxice.)

Primăria Sectorului 4 a folosit o dată hipoclorit de sodiu, un produs larg folosit în curăţarea hainelor, dar foarte toxic. Citez din fişa prezentată de Oltchim:

„Provoacă arsuri grave ale pielii şi lezarea ochilor.
Foarte toxic pentru mediul acvatic. [s.n.]
Nu inspiraţi vaporii.
Evitaţi dispersarea în mediu. [s.n.]”
Etc., etc., etc., indicaţiile sunt aproape identice cu cele pe care le-am văzut, mai sus, la Virkon.

20200403_172325
Dezinfectare străzi şi spaţii publice Bucureşti 2020

Foarte corect, Primăria Sectorului 4 a precizată că a folosit o singură dată hipocloritul de sodiu, după care a trecut la folosirea continuă a peroxidului de hidrogen.
Cu observaţia că ar fi fost bine să nu se folosească deloc hipocloritul de sodiu, eficient în clădiri şi instituţii (medicale), nu în spaţii deschise, voi sublinia că, da, peroxidul de hidrogen este o substanţă ecologică, ce nu otrăveşte mediul. Prima din listă.

Primăria Sectorului 5 ţine secrete substanţele folosite, chiar şi pe pagina de facebook a primarului. Ceea ce este profund incorect pentru o societate deschisă şi acceptabil doar pentru dictaturi. După cum bine observa o comentatoare (Roxana Daniela)

„Bune practici inseamna comunicare corecta privind actiunea de dezinfectie : denumirea comerciala a dezinfectantului; timpul de contact evidentiat in Avizul produsului ref virusuri (anverlopate sau nu); dilutia utilizata. Anuntul este o mizerie. Daca este un dezinf pt suprafete, DE ce trebuie sa stea scara blocului inchisa? In caz ca are impact gazos, aerul ar trebui sa se recupereze prin ventilatie. Documentele dezinf si procedura de lucru trebuie sa se regaseasca la fiecare echipaj. Rog transmiteti public detaliile necesare unei astfel de actiuni.„

Mi se pare foarte probabil ca Primarul Sectorului 5 să fie conştient de toxicitatea dezinfectanţilor folosiţi şi de faptul că au fost aprobaţi iniţial pentru interiorul anumitor clădiri, nu pentru spaţii publice.

Primăria Sectorului 6 foloseşte pentru curăţarea străzilor hipocloritul de sodiu, după propriile declaraţii, ceea ce este total aberant. După cum am arătat mai sus, O.M.S. a precizat că acesta poate fi folosit o singură dată, exact datorită gradului foarte mare de toxicitate pentru om şi mediu.
De asemenea, Primăria Sectorului 6 ne anunţă că foloseşte Suma Tab D4, adică o formă de cloramină. Aceasta este întrebuinţată în spălarea industrială a legumelor, a fabricilor de conserve etc., etc. Este toxică pentru om şi pentru mediu.
În sfârşit, mai spune că foloseşte şi „Aquazidplus„, un produs pe care nu l-am putut găsi cu motoarele de căutare de care am dispus… Primăria Sectorului 6 pretinde că ar fi pe bază de peroxid de hidrogen, ceea ce ar însemna că ar putea să nu fie toxic… dar numai dacă între celelalte substanţe din compoziţie nu sunt şi unele toxice. Oricum, fără un prospect plutim în incertitudine.

Concluzia mea

Avem excepţia Primăriei Sectorului 4, care a otrăvit o singură dată pământul, asfaltul, canalizarea etc., trecând apoi la o substanţă care nu otrăveşte mediul.
În rest, toate celelalte cinci primării ale Bucureştiului otrăvesc oraşul, sistematic, săptămânal şi chiar zilnic, până în străfundurile lui.
De ce?
Degeaba!
Cum degeaba? Nu fac asta ca să ne salveze de virus?
Nu. Pentru că
1. Nu era nevoie să facă asta.
2. Puteau folosi substanţe care nu distrug mediul şi nu otrăvesc oamenii pe termen lung.

Bun, înţeleg punctul 2. Puteau folosi peroxid de hidrogen sau alte substanţe care nu otrăvesc mediul. Dar era nevoie să dezinfecteze, nu?
De ce să fie nevoie?
Ca să omoare virusul!
Nu-l omoară.
Cum adică „nu-l omoară”??
Dezinfectarea străzilor şi spaţiilor publice nu are niciun efect semnificativ asupra răspândirii virusului. Cel puţin aşa spune… Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Care mai atrage atenţia şi asupra distrugerii mediului.
Nu se poate! Cum? Dezinfectarea străzilor, spaţiilor publice şi scărilor de bloc nu ne apără împotriva virusului?
Nu. Este constatat.

În schimb otrăvirea repetată a pământului, apei şi implicit a roadelor lor, a aerului şi a întregului mediu urban cu substanţe toxice, va produce boli, malformaţii şi decese.
Dar se vor fi vândut deja, doar în Bucureşti, zeci sau sute de milioane de litri de substanţe dezinfectante peste consumul normal în vreme de epidemie; de zeci de ori mai multe milioane la nivel naţional. Banii curg spre unele buzunare. Şi asta este tot ce contează. Pentru unii.

Mihai-Andrei Aldea

https://mihaiandreialdea.org/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: