Arhiva | 1:15 pm

FALSUL SI ORGOLIOSUL DOMN JOHANNIS!

15 apr.

Președintele a emis, astăzi, decretul pentru prelungirea stării de urgență. E o poveste lălăită, de vreo 10.600 de cuvinte, în care prologul este mai lung decât punctul culminant, iar acțiunea se pierde printre personajele ce aglomerează conținutul și anexele.

iohannis 5 720x405 Falsul și orgoliosul domn Iohannis

Președintele în epopeea „Mai dau un decret”

Decretul nu poate fi lecturat/studiat/învățat/aplicat fără declarația de presă anexă, la care Klaus Iohannis ține ca la ochii din cap. Altminteri, nu ar mai fi făcut-o. Tot cu ochii pe prompter, desigur, ca să nu încurce insultele repartizate Opoziției și să le treacă în partida Puterii. Tot cu ochii pe prompter, pentru că președintele, deși stăpânește până la un punct tainele vorbirii articulate, stă jalnic la retorică.

Când a fost președinte?

De ce este Klaus Iohannis orgolios, așa cum îi ziceam în titlu? Pentru că acum ține morțiș să demonstreze că este președintele care ne conduce perfect în lupta împotriva epidemiei de coronavirus. Pentru că, până ca aceasta să-și facă de cap, a stat în ultimul rând din sala de spectacol și abia când lucrurile au luat-o la vale și-a ridicat capul, în speranța că ne va convinge că știe ce are de făcut. Dorința lui de a ne demonstra că este președinte a fost mai mare decât cea de a face concret ceva pentru a nu se ajunge la dezastrul de azi. Iar asta se numește orgoliu. Inițial, Klaus Iohannis a fost președinte numai pentru alegerile anticipate pe care le sucea de pe o zi pe alta în tot soiul de planuri. A fost președinte și pentru că Opoziția îl măturase pe Orban, iar Constituția Constituțională i-a blocat toate socotelile. Coronavirusul care începea să facă victime în țară nu intra în preocupările lui atunci. După care, brusc, a devenit președinte pentru că epidemia îl gonea din spate și îi trăda goliciunea. Nu echipamente de protecție, un guvern mincinos și complet nepregătit, nu medicamente, nu măsuri de prevenție și nu măsuri de securitate medicală la frontiere. Când a fost Iohannis realul președinte? Când își făcea planuri de dominare prin alegeri anticipate, transformând coronavirusul într-o banală răceală, sau când, speriat, a ieșit la poze pentru a recupera terenul?

Punct și de la capăt

Decretul de prelungire a stării de necesitate nu mi se pare că ar veni cu soluții salvatoare. Uneori se împiedică în vorbării inutile, care stârnesc râsul. „Ținând seama de faptul că, de la momentul instituirii stării de urgență pe teritoriul României prin Decretul nr.195/2020, atât numărul de îmbolnăviri înregistrate, cât și numărul de decese provocate de coronavirusul SARS-CoV-2 au înregistrat curbe ascendente”…, a fost nevoie de emiterea actualului decret. Bravo! De când un virus, oricare, poate fi gonit cu un decret prezidențial? Apoi, formulările sunt atât de confuze încât nu știi dacă e vorba de un imperativ, de o doleanță la rugămintea cuiva din familie, marea familie liberală, desigur, sau de o soluție de avarie. Peste tot apare guvernul poate face, poate cere, poate drege, autoritățile pot impune, dar nicăieri nu scrie că ar fi obligatoriu. Măsuri de recuperare economică? Măsuri de relaxare nu în scop de plimbări la pădure sau grătare la iarbă verde, ci doar cu scopul de a se face primii pași spre revenirea la normalitate? Nu, căci decretul are o țintă clară. Să ne arate președintele care este el președinte, pentru a nu fi confundat. Să ne arate că există și că funcționează. Dacă nu înțelegeți, reveniți la titlu.

https://www.national.ro/

Lui Băsescu, Boc şi Iohannis să li se impute drama României!

15 apr.

  Ei şi toţi cercopitecii din circul politic românesc să achite criza prin care trecem, ca să devină nişte exemple […]

 

Ei şi toţi cercopitecii din circul politic românesc să achite criza prin care trecem, ca să devină nişte exemple naţionale! Exemplare periculoase sînt, oricum. GuWerner să-şi doneze, şi el, sistemului de sănătate şi nevoiaşilor, fabuloasele averi din meditaţii şi falsuri în acte. Orban, şi aşa, afectat profund de virus la cerebel, e un jucător de pic-poc pe şotron, mincinos şi fals, cum îl ştim. La fel ca un taiwanez care se crede cel mai japonez dintre chinezi. Merkel a bătut din călcîie, GuWerner cel prost vorbitor şi Orban au dat undă verde avioanelor cu sclavi spre plantaţiile Germaniei. Maximă umilinţă, cu acordul statului. România este încarcerată la domiciliu, românii sînt vînaţi pe stradă de armată şi interne,  iar ăştia doi sting becul în ţară ca să poată fi defrişate pădurile în voie. Ciolacu le ţine isonul şi hotărăşte să ne vaccineze obligatoriu, călcînd dreptul de proprietate al fiecărui român asupra corpului său uman. Ce sînt ei, de fapt? Nişte terorişti! „Bioterorismul reprezintă folosirea intenţionată a oricărui microorganism, virus, substanţă infecţioasă sau produs biologic ce poate fi fabricat prin biotehnologie, cu scopul de a provoca moartea, îmbolnăvirea sau alte dereglări biologice ale oamenilor, animalelor, plantelor sau altor organisme vii, astfel încât să influenţeze acţiunile guvernului şi să se intimideze sau şantajeze populaţia civilă.” (Ludovic Păun – Bioterorismul şi armele biologice, Ed. Amaltea, 2003, p.246). „Prin folosirea pandemiei şi tehnologiei eronate RT-PCR, fiecare om poate fi declarat bolnav, la întîmplare, permiţînd guvernelor, nu doar să suspende pe termen nelimitat libertăţile cetăţeneşti, ci să şi conecteze statele la un supra-stat global cu temelii fasciste”, a afirmat David Icke, în interviul pentru londonreal.tv . Cît de real e virusul şi isteria ne-a lămurit Germania, cînd a bătut din cizme să-i fie trimişi sclavi la muncă, încălcînd ordonanţele militare şi declaraţiile pe propria răspundere.

Cînd dăm nas în nas cu astfel de nişe acoperite legislativ, mi se pare firească întrebarea: nu cumva epidemia este mediatizată în exces? Nu cumva este amplificată în mod artificial? Pînă la urmă, realitatea din spitale nu poate fi contestată. Avem trei focare în ţară: Suceava, Arad, Oradea. Şi o realitate şi mai cruntă: oamenii mor în marile oraşe conduse de P.N.L.-iştii lui GuWerner. Că pentru unii e mumă acest Covid şi pentru alţii ciumă, s-a văzut în aeroportul din Cluj, oraş administrat de celebrul napoleon Boc, tăietorul lui Băsescu de salarii şi pensii. Sfidînd ordonanţa şi distanţa, înghesuiţi precum sardelele, românii noştri sănătoşi şi-au luat calea aerului în cap de frica sărăciei. Şi apoi ce să facă? Să aştepte moartea din cauza foamei? Ajutoare de la Cîţu? sau mesaje de genul, „stai acasă române, dormi liniştit”, GuWerner lucrează pentru perspectiva căderii economice a României, atît de  ameninţătoare, încît guvernul acesta incapabil a lui Iohannis se va dovedi şi mai incompetent în gestionarea crizei economice, care ticăie la uşă, precum ceasul unei bombe. Soldatul GuWerner, întrebat fiind, se prefăcea că nu ştie de cele 13 avioane venite special să-i ia pe românii dispuşi să facă muncile murdare, refuzate de nemţi, la ei acasă.

Astea sînt legătuirle de tip mafiot dintre statele lumii, care, uşor-uşor, vor începe să se fractureze, cu consecinţe greu de estimat la nivelul fiecărui stat. Profeţii mondialismului şi europenismului sclavagist, ai aşa-zisei „generaţii noi” se cam ascund care pe unde! Cariera lor de analişti „profesionişti” e la apus. Au apărut, în schimb, noi categorii, la fel de periculoase: trăncănitorii, părerologii, speculanţii şi apostolii „Apocalipsei”, care profeţesc un viitor S.F. planetei. Tot mai multe speculaţii, manipulări şi statistici neruşinate, la care pun botul „botaniştii” cu un fond de natură descoperit. Asistăm înfricoşaţi la o joacă a mondialiştilor cu numărul de infectaţi. Cînd va atinge vîrful curbei estimat de ei, vor spune: „stop joc”. Ştiţi ce se spunea pe vremea gripei aviare? A început la C.N.N. şi se va sfîrşi la C.N.N. Să ne amintim de Ebolla, de H1N1. Au venit printr-un anunţ, au plecat la fel. Trebuie să ne folosim capul nu doar pentru că e ţinut de gît. Optimismul meu, deja proverbial, îmi spune că ne vom obişnui şi vom trăi normal cu covidul în proximitate, aşa cum trăim cu bolnavii de SIDA, cu gripa, rujeola, hepatita etc. Numai că vom fi obligaţi, pînă la urmă să purtăm burca pentru protecţie.

Haideţi să facem RMN-ul omenirii  la momentul dat. Tot acest război dus împotriva omului, cu falsul, teroarea, teoriile şi speculaţiile aferente, va constitui ideologia unei noi revoluţii la nivel global. Omenirea va accepta implementarea fără să cîrtească sau să încerce s-o înţeleagă. Aşa a fost mereu în istorie. Bolşevismul, mai apoi, comunismul şi socialismul au fost acceptate, cu propaganda la ceas şi cu arme la cap. Democraţia? Ei, pentru ea s-au dus lupte sîngeroase. Au căzut mii de morţi pe redutele marilor puteri, care ne-au învîrtit pe coada lor, au fost căsăpiţi conducători de stat. Totul pentru supremaţie, bani şi putere. Am avut conducători democraţi ca nişte mîţe hoaţe şi parşive, care au furat bucata de pe masa poporului, l-au zgîriat la sînge şi au sărit doar după ghemul din faţa ochilor lor. Pregătită sau nu să se mărite, naţiunea română a fost siluită şi băgată sub scara Uniunii Europene. Acolo au jumulit-o şi au prădat-o dictatorii bordelului înstelat cu ajutorul unor preşedinţi precum Băsescu şi Iohannis. Cu linguriţa i s-a dar României! Cît să nu-şi dea sufletul. Venituri de lumea a treia, taxe şi impozite la nivelul statelor bogate! Ohoho!, în criza de după covid nu le vom mai vedea nici pe astea în buzunar. Cam asta s-a întîmplat în istoria recentă! Demenţa şi lăcomia au pus stăpînire pe potentaţii planetei. Ei au hotărît ca toate resursele omenirii să le aparţină. Ne-au vîndut la taraba uniunii, ca pe nişte găini legate de picioare. Numai pentru ca ei şi ai lor, să facă parte din aşa-zisa elită mondială. Ne-au cumpărat pe nimic, cu vieţile noastre, ale urmaşilor noştri şi cu tot ce aparţine poporului român.

Grav e că prostul nu învăţa nimic din păţania lui, doar înţeleptul învaţă din păţaniile altora. Nu tot păţitul e un priceput, care să priceapă ce făceau Iohannis şi guvernanţii penele, ce făceau serviciile, agenţiile şi autorităţile statului, cînd covidul se plimba relaxat de la Wuhan în Europa via Bucureşti? Păi, făceau pe noi şi ceva în interesul lor. Plănuiau şi forţau uşa Constituţiei pentru alegeri anticipate. Azi, dăm piept cu cele trei decenii de dezmăţ politic, corupţie, extremism, politizări, amatorism, hoţie şi trădare. E timpul învierii româneşti după această aventură a globaliştilor marxişti! Evidenţele obligă o întoarcere la naţionalism, patriotism, la noi înşine, la interesele naţionale! „Pandemia” asta, special plantată, trebuie să ne aducă cu picioarele pe pamînt. Ar fi suficient să vedem gropile comune din parcurile New York-ului, unde sînt îngropaţi morţii de Covid. Ca să ştie mulţimea de idioţi, pentru că avem destui, care  au votat criminalii de pe listele electorale, că dacă au scăpat acum,  la viitorul SARS, acolo ajung, în cimitire amenajate în parcurile oraşelor, dacă vor continua să voteze trădătorii neamului pentru pomeni şi promisiuni deşarte.

Pe slugile Occidentului parşiv, Băsescu şi Iohannis i-a angrenat aceeaşi curea de transmisie: distrugerea României. Promisiunile mincinoase ale lui Băsescu, indolenţa, nepăsarea guvernelor Boc au alungat milioane de români în Spania,  Anglia, Italia, Germania, de unde se întorc astăzi bolnavi, speriaţi şi fără soluţii existenţiale. Urmînd aceleaşi cărări despotice pe podiumul de nisipuri mişcătoare, înălţate de un sistem de Justiţie muribund, în loc să pună în mişcare politici economice care să-i aducă în ţară pe românii plecaţi, Iohannis, teleghidatul, îi folosea în scop electoral, prefăcîndu-se interesat de aşa-zisele lor drepturi peste graniţă, deşi nu-i doreşte în ţară. La fel speră şi în legătură cu cei aproape 2000 de români expediaţi în Germania. Iohannis nu e în stare să gestioneze întoarcerea românilor acasă, doar plecare lor.  Avem cel mai odihnit şi dăunător preşedinte din uniune, slugarnic acesteia. Toată fişa postului său i-o dictează pe prompter madam Ursula. E mai harnică şi se pricepe la politici diabolice de austeritate. Uniunea funcţionează potrivit apostolului „Merkel”: „scapă cine poate!”, iar România s-a trezit, în plină pandemie, năucită că a pierdut peste un sfert din medici şi asistente.

România a pierdut aproape toată industria farmaceutică, şi-a închis la ordin unicul producător de vaccinuri. Nu produce destulă hrană pentru cetăţeni, iar instituţiile cu pensii speciale şi cu salarii şi mai speciale nu vor putea soluţiona întoarcerea milioanelor de români. Cînd a fost vorba de migraţia popoarelor arabe, striga Merkel cocoşeşte la fiecare stat să-şi ia acasă cota de migranţi. Acum toată răspunderea s-a mutat la nivelul statelor naţionale. Comisia Europeană s-a ascuns în fundul curţii, aşteptînd plecarea pandemiei. Nimeni de la Bruxelles (milionarii comisari şi funcţionari de la agenţiile plătite regeşte) nu a alertat ţările membre despre vulcanul care a erupt lava mortală a unui laborator peste Europa.

N-au în sertarele lor măsuri pentru situaţii de urgenţă. Au doar reţete de constrîngere şi de jupuit statele membre. Dacă zecile de directorate şi agenţii U.E., cu cei douăzeci şi şapte de comisari, plătiţi mai vîrtos decît cercetătorii în medicină, ar fi funcţionat cu adevărat, atunci cînd a izbucnit epidemia în China, dacă toate graniţele Uniunii s-ar fi închis şi toţi cetăţenii statelor membre ar fi fost repatriaţi şi carantinaţi, nu am fi trăit aceste drame, iar economia ar fi mers în plin.  Aşadar, ce ne-a adus globalizarea? Libertatea de a vorbi, de a risipi ce-i românesc, de a ne risipi care încotro pentru a supravieţui. De a alege între diverse categorii de hoţi,  trădători, vînzători de neam, mincinoşi, impostori. Ne-am pricopsit cu o clasă de îmbogăţiţi prin furt deghizat şi facilitat de tot felul de legi şi instituţii înfiinţate în acest scop. Cu o inegalitate nesimţită între salarii, pensii, venituri. Cu o armata de papagali şi demagogi, care ne-au vîndut pe ceea ce ei nu înţelegeau, fiindcă nu sînt decît nişte impostori inconştienţi, slugarnici, care trebuie urgent anchetaţi şi pedepsiţi potrivit faptelor comise.

                                                                             Maria Diana POPESCU,

revista Art-Emis

Breaking news! Iohannis răstoarnă totul și dă ordin. Anunț pentru toți românii despre Paște !

15 apr.

Breaking news! Iohannis răstoarnă totul și dă ordin. Anunț pentru toți românii despre Paște

România se pregătește să sărbătorească Paștele, iar deplasarea credincioșilor la Biserică a creat un adevărat scandal în spațiul public. Pandemia de coronavirus a lovit crunt țara noastră, care se află în stare de urgență, iar românii sunt obligați să stea mai tot timpul în casă.

În acest context extrem de periculos, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat o mică relaxare în Săptămâna Mare. Nu toată lumea a fost de acord în contextul pandemiei de coronavirus, iar Guvernul a fost aspru criticat pentru faptul că îi lasă pe români să meargă la Biserică în zilele premergătoare Sărbătorilor Pascale.

Iohannis, mesaj de ultimă oră înaintea Paștelor

Președintele Klaus iohannis anunțase chiar ieri că trebuie să stăm în case din cauza COVID-19. Acum, după ieșirea lui Marcel Vela, șeful statului a venit cu precizări de ultimă oră. „Din păcate, nu avem niciun motiv de relaxare. Avem peste 7200 de persoane infectate. e ieri până azi avem 20 de persoane care au murit și 340 de persoane în plus infectate cu coronavirus. Nici vorbă de relaxare.

Ce am spus ieri și poate încă nu a ajuns foarte limpede la toată lumea. Cuvântul de ordine este stați acasă. Este regretabil să observăm că de multe ori cele mai bune intenții crează mari complicații. Se întâmplă și cu un așa zis acord între MAI și Biserica Ortodoxă. Nu s-a înțeles foarte bine ce este acolo. Nu e cazul să ne relaxăm. Explicațiile au fost prea optimiste.

Voi solicita premierului și ministrului să evină asupra acordului. Să găsească dacă vor o formulă asupra principiului stați acasă. Indiferent ce vă spun unii și alții eu vă spun ce vă spun medici și experții. Stați acasă, altfel după sărbători vom avea înmormântări „, a spus Johannis.

https://www.capital.ro/

Scandal in Guvern pe pactul BOR – MAI. Ministrul Marcel Vela: Johannis şi Orban ştiau despre acord!

15 apr.

E scandal după măsurile anunțate de Marcel Vela. Mai mulți miniștri cer retragerea măsurilor anunțate aseară de ministrul de Interne pe motiv că se vor forma cozi și aglomerări la biserici înainte de duminica Paștelui. Potrivit unor surse citate de România TV, președintele Klaus Iohannis respinge categoric acest acord între MAI și Biserica Ortodoxă și acesta este motivul pentru care a convocat ședința de urgență din această după-amiază la Palatul Cotroceni. Președintele va susține și declarații de presă.

„Întâlnirile cu domnul preşedinte sunt periodice. Aşa cum aţi văzut au avut loc şi săptămâna trecută, şi acum două săptămâni şi tema este legată de tot ceea ce ţine de stare de urgenţă, de măsurile pentru oprirea răspândirii coronavirusului, deci chestiuni extrem de serioase. Eu, înainte de a face un lucru ca ministru, este normal că anunţ primul ministru şi informez şi preşedintele. Şi domnul prim-ministru şi domnul preşedinte aşadar erau la curent cu ce am anunţat aseară. Motivul pentru care am luat deciziile şi am stabilit măsurile împreună cu conducerea Bisericii Ortodoxe sunt cât se poate de simple. Împreună cu toţii dorim să evităm aglomeraţiile din seara de înviere cu primirea Luminii printr-o înţelegere corectă, primită cu deschidere de către Biserică, înţeleasă de autorităţi. Încercăm să ajutăm credincioşii să treacă şi peste această situaţie delicată. Am vorbit şi cu domnul Tătaru şi cu domnul Cîţu în această dimineaţă şi nu au avut niciun subiect, nicio discuţie în legătură cu ceea ce am discutat noi aseară”, a declarat ministrul Internelor, Marcel Vela la România TV.

 

Ministrul Internelor, Marcel Vela, a anunţat, marţi seară, că Ministerul de Interne va veni în sprijinul Bisericii Ortodoxe pentru a răspândi Sfânta Lumină credincioşilor în noaptea de Înviere.

  • Vom ajuta Biserica Ortodoxă la împărţirea Sfintelor Paşti şi a Luminii Sfinte aduse de la Ierusalim în seara Învierii.
  • Astăzi am semnat împreună cu Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, un acord de susţinere şi sprijin din partea tuturor forţelor coordonate în starea de urgenţă de către Ministerul de Interne pentru stabilirea unor acţiuni comune cu ocazia sărbătorilor pascale din acest an.
  • Având în vedere dorinţa de a se oferi credincioşilor ortodocşi o anumită consolare prin distribuirea Paştilor şi a Sfintei Lumini venite de la Ierusalim, între Patriarhia Română şi MAI s-au stabilit următoarele: pâinea binecuvântată, sfinţită în Joia Mare, va fi distribuită credincioşilor în zilele de vineri, 17 aprilie, şi sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 7-17, în toate parohiile din Patriarhia Română, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult, de către personalul angajat al Bisericii şi de către voluntari, cu respectarea măsurilor de protecţie: mască sanitară, distanţă socială, distanţa fiind marcată în faţa locului special amenajat, exact ca la magazinele alimentare.
  • În declaraţia pe proprie răspundere, la locul deplasării, credinciosul va face precizarea – pentru ridicarea sfintelor paşti de la biserică şi va trece numele lăcaşului de cult din zona de rezidenţă a persoanei respective.
  • Reprezentanţii MAI  – Poliţie, Poliţie de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliţie Locală – vor asigura ordinea publică pe toată perioada distribuirii sfintelor paşti.
  • Angajaţii Patriarhiei, membrii consiliilor parohiale şi voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanţei sociale şi a reglementărilor prevăzute în ordonanţele militare, pe perioada distribuirii paştilor,  având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braţ.
  • Pentru credincioşii bolnavi şi cei peste 65 de ani, paştile vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari vineri şi sâmbătă, sau în prima zi de Paşti începând cu ora 6 dimineaţa, cu respectarea măsurilor de protecţie – mască sanitară şi mănuşi.
  • Distribuirea Sfintei Lumini aduse de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie, în jurul orelor 19, se va face de către voluntarii parohiilor şi de către echipajele de ordine publică şi patrulele existente sub coordonarea MAI, aflate în misiune sâmbătă, Poliţia naţională, Poliţia de Frontieră, Jandarmeria, Poliţia Locală, cât şi cadrele Ministerului Apărării începând cu ora 20.
  • Credincioşii vor putea ieşi în proximitatea casei, în afara curţii sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanţarea socială astfel încât să fie evitată aglomeraţia şi formarea grupurilor mai mari de trei persoane.
  • Doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi sfânta lumină primită de la voluntari tuturor vecinilor.
  • În zonele carantinate, Sfânta lumină va fi dusă de angajaţii MAI de la centrele episcopale la parohiile din zonele carantinate.
  • În noaptea de Înviere este permisă circulaţia tuturor preoţilor care distribuie Sfânta lumină în casele credincioşilor, cât şi a voluntarilor care vor avea asupra lor actul de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, masca şi mănuşi de protecţie.
  • Echipele care acţionează în posturile fixe, cele pe care le vedeţi în intersecţii şi pe drumurile judeţene, comunale, naţioanale sau europene, cât şi cele de la punctele de frontieră, vor oferi Sfânta lumină persoanelor aflate în trafic, în baza excepţiilor de circulaţie prevăzute în ordonanţele militare anterioare, sau persoanelor care tranzizează frontiera.
  • Cadrele MAI aflate în misiune în noaptea de Înviere vor distribui sfânta lumină inclusiv spitalelor, centrelor sociale şi centrelor de carantină.

Mascarada COVID-19 a fost dezvăluită: Bulucul românesc a scris încă o dată istoria!

15 apr.

UPDATE: AUDIO | Aglomerație în pandemie pe Aeroportul Cluj. 1.800 ...

„Der Spargel” (Sparanghelul) are toate caracteristicile unei operațiuni speciale.

Transporturi organizate în secret, pe timp de noapte (deși, sau tocmai pentru că, Ordonanțele Militare interzic deplasările între orele 22.00 și 06.00), undă verde prin punctele de control de pe traseu, colaborare între autoritățile civile, poliție, jandarmerie și armată…
Aproape sigur, serviciile secrete – interne și externe – s-au implicat și ele pentru „acoperirea” operațiunii.
Fără această colaborare între toate organele statului, tipică operațiunilor speciale, „Der Spargel” ar fi fost imposibilă. Ceva ar fi răsuflat. Existau suficiente puncte vulnerabile, care riscau să cedeze în lipsa protecției informative.
Iată câteva dintre aceste verigi slabe:
– anunțurile de căutare a forței de muncă pentru Germania de pe rețelele specializate ar fi trebuit reperate și raportate de serviciile secrete;
– fireasca rivalitate politică dintre primarul pesedist și viceprimarul liberal din Pătrăuți ar fi trebuit să ducă la divulgarea de către cel de-al doilea a ilegalității celui dintâi, de frica unei complicități penale. Este evident, însă, că cineva i-a ordonat să tacă, promițându-i protecție;
– implicarea unui număr uriaș în operațiune – muncitorii, rudele acestora, vecinii, șoferii, membrii filtrelor, șefii lor, autoritățile locale;
– rivalitatea tradițională dintre organizațiile participante: armată, poliție, servicii, civili.
– nemulțumirea creată de implicarea unei firme germane de racolare a forței de muncă pe „teritoriul” firmelor românești de profil.
Toate aceste vulnerabilități trebuiau acoperite, orice fisură apărută trebuia „vulcanizată” imediat, înainte de a răsufla prea mult.
O prostie a făcut însă ca toată această uriașă operațiune să se fâsâie lamentabil. O meteahnă tipic românească pe care Creierul – aflat probabil la Berlin – nu a putut-o anticipa: îmbulzeala de la aeroport. Bulucul gălăgios de oameni și papornițe a atras atenția, iar imaginile haloimăsului de la Cluj au devenit virale în mai puțin de o oră.
Că totul a fost o operațiune specială, o arată apariția imediată a „măturătorilor”, scoși la înaintare pentru a minimiza daunele și a deturna atenția. Astfel, o parte a presei și a trolilor de pe rețelele de socializare a încercat să „inventeze” subiecte care să „concureze” interesul față de „Operațiunea Sparanghelul, pe care au eludat-o complet. O altă parte a încercat să deturneze atenția de la miezul chestiunii, propunând teme false precum: „E dreptul oamenilor să meargă să muncească în străinătate” – „E bine că ăia care ne-au adus infecția în țară pleacă înapoi” – „E bine că ne mai rărim, scade riscul de infectare” etc. etc.
Și, totuși, de ce a fost nevoie de o operațiune specială, cu riscurile inerente? Doar nu era vorba de trafic de droguri sau de arme…
Dimpotrivă, așa cum a anunțat agenția germană Deutsche Presse-Agentur (DPA), există un acord încheiat între guvernele de la București și Bonn pentru trimiterea a 90.000 de muncitori sezonieri în Germania.
Mai mult, pe 26 martie, o declarație a celor 27 de lideri de țări participanți la Consiliul European, arăta:
„Vom aborda de urgență, cu asistență din partea Comisiei, problemele restante referitoare la (…) lucrătorii transfrontalieri și sezonieri care trebuie să aibă posibilitatea de a-și continua activitățile esențiale.”
Și atunci, de ce o operațiune specială pentru o activitate reglementată printr-un acord guvernamental și desfășurată într-un cadru trasat de UE?
Reținem această întrebare cheie: vom reveni la ea, după un mic ocol prin lumea medicinei și a autorităților sanitare.


Marți, 7 aprilie, dr. Deborah Birx, coordonatoarea Grupului de Combatere a Epidemiei din Statele Unite, a făcut în cadrul briefingului zilnic de la Casa Albă, o declarație șocantă:
„Dacă cineva cu Covid-19 moare, îl socotim ca mort DE Covid-19.”
Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergologie și Boli Infecțioase și figură importantă a Grupului, a întărit, râzând:
„Nu îmi imaginez că este internat cineva cu coronavirus la o unitate de terapie intensivă, având și o suferință cardiacă mai veche și, dacă moare, o să declare cineva drept cauză a morții un atac cardiac.”
Întrebat de un ziarist dacă acest lucru nu înseamnă „falsificarea” numărului de morți din cauza Coronavirusului, Fauci a spus că în timpul „crizelor sanitare” abundă „teoriile conspirației”.
Fox News, care a reprodus cele două declarații halucinante, a prezentat și o recomandare a CDC (Centers of Disease Control and Prevention), principalul institut de sănătate publică din Statele Unite, făcută în aprilie 2020, cu privire la cauzele deceselor în perioada epidemiei:
„În cazurile în care nu poate fi stabilit un diagnostic clar de COVID-19, dar acesta este bănuit sau probabil (ex: circumstanțele sunt convingătoare într-un grad de certitudine rezonabil), atunci este acceptabil să menționezi COVID-19 pe un certificat de deces ca «probabil» sau «presupus».”
Invitat în cadrul emisiunii de la Fox, doctorul Scott Jensen, a comentat că ghidul CDC privind certificatul de deces le cere medicilor „precizie” și „exactitate”. În mod straniu, însă, a observat el, directivele generale nu se mai aplică la Coronavirus. Dr. Jensen este și membru al Senatului statului Minnesota din partea Partidului Republican, așa că nu poate fi bănuit de un parti-pris împotriva lui Trump.
El a precizat:
„Ideea că permitem oamenilor (medicilor) să manipuleze și să se joace cu cifrele este o mare problemă, deoarece subminăm încrederea publică.”
Jensen a afirmat că, potrivit directivelor CDC, un pacient care moare lovit de un autobuz și este testat pozitiv la coronavirus, ar fi înregistrat ca decedat de coronavirus.
El a găsit și o posibilă explicație a „laxității” indicațiilor, când este vorba de actuala epidemie:
„Medicare (sistemul american de asigurări de sănătate) a stabilit că dacă ai un internat cu COVID-19 în spital, primești 13.000 de dolari. Dacă pacientul cu COVID-19 are nevoie de ventilație artificială, primești 39.000 de dolari; de trei ori mai mult. Nu-mi poate spune nimeni mie, după 35 de ani de medicină, că uneori astfel de lucruri nu au impact asupra a ceea ce facem.”
Profesorul Walter Ricciardi, consilier științific al Ministerului italian al Sănătății, oferea și el, într-un articol din 23 martie apărut în The Telegraph, o explicație halucinantă pentru rata mare a mortalității de COVID-19 în Italia:
„Modul în care clasificăm moartea în țara noastră este foarte generos, în sensul că toate persoanele care mor în spitale, cu coronavirus, sunt considerate că au murit din cauza coronavirusului.
„La reevaluarea făcută de către Institutul Național de Sănătate, doar 12% (!) dintre certificatele de deces ar arătat o cauzalitate directă cu coronavirusul, în timp ce 88% dintre pacienții care au murit aveau cel puțin o pre-morbiditate – mulți aveau două sau trei.”
Zilele trecut, Nelu Tătaru, declara cam același lucru:
„Am solicitat ca în fiecare județ toate decesele pe care le avem să fie considerate ca deces suspect de coronavirus și să avem în continuare o evaluare a lor completă.”
Ce efect are această practică de a înregistra la grămadă toți morții sub eticheta COVID-19, urmând ca – eventual – moartea lor să fie reevaluată ulterior (când, de către cine?, în condițiile în care medicii nu mai prididesc)? Simplu: îngrozește populația.
Reevaluările – când și dacă mai vin – au un efect minim: panica a fost deja indusă.
Este la fel ca în presă: calomnia are un efect devastator, pe care dezmințirea, retractarea, nu îl mai pot șterge.
De altfel, în lumea medicală se înregistrează în ultimele zile și un alt fenomen: reconsiderarea cifrelor apocaliptice inițiale.
Prietenul nostru, Anthony Fauci, declara joi seara, pe 9 aprilie, la emisiunea Today de la NBC News, că bilanțul final de morți al epidemiei „pare că va fi mai degrabă în jur de 60.000, decât 100.000 sau 200.000”.
Cu doar două săptămâni în urmă, doctorul care seamănă frapant cu piticul din Twin Peaks, speria America:
„Dat fiind ceea ce vedem acum, aș spune (că vom avea) între 100.000 și 200.000 de morți.”
Conform CDC, între 1 octombrie 2019 și 4 aprilie 2020, în Statele Unite au murit de gripă sezonieră între 24.000 și 62.000 de persoane.
Dar cine stă să numere morții de gripă când toată lumea este ținută cu ochii spre Coronavirus? Și cine să mai bage în seamă reevaluările când mintea ne-a fost ștampilată cu cifrele inițiale ale catastrofei care va veni?
Așa se facă că aproape nimeni nu a mai înregistrat spectaculoasa retractare a celui supranumit „Profetul Apocalipsei”, savantul britanic Neil Ferguson. El și echipa sa de la Imperial College din Londra au isterizat lumea cu un „studiu” care anunța 2,2 milioane de morți de Coronavirus în Statele Unite și peste o jumătate de milion în Marea Britanie, și afirma că este necesară impunerea unui regim de izolare total de 18 luni.
Audiat în Comisia de Sănătate a Parlamentului de la Londra, el a revenit, declarând că numărul morților din Marea Britanie nu va depăși 20.000. De la peste 500.000, cât prezicea apocalipsa inițială!
Vă amintiți că profetul nostru dâmbovițean, Streinu-Cercel, ne îngrozea și el în vara lui 2006, când spunea că se așteaptă ca gripa aviară să omoare 2 milioane de români?
După acest excurs în lumea declarațiilor halucinante și a condamnărilor la moarte rectificate cu seninătate, care au înspăimântat o lume întreagă, au forțat-o să se zăvorască în case și au adus-o în pragul apoplexiei, pentru un pericol care NU se DOVEDEȘTE (ce puțin deocamdată) mai mare decât cel al gripei, să revenim la întrebarea pe care am lăsat-o în suspensie mai sus:
De ce a fost nevoie de o operațiune secretă, pentru punerea în aplicare a unui acord guvernamental bilateral, desfășurat în cadrul mai larg al recomandărilor UE?
De ce aceasta trebuia să se desfășoare noaptea, sub acoperire?
Simplu: pentru că o masă de 90.000 de oameni (unii provenind inclusiv din zone declarate închise) căreia i se permite să se deplaseze dintr-o țară în alta (mai ales când destinația este o „țară roșie”), pentru a culege sparanghel, aruncă în derizoriu toată campania de zăvorâre a populației!
Cu atât mai mult cu cât exodul se produce la solicitarea expresă a Angelei Merkel, mama Europei, mamaia globalizării și moașa imigrației.
Mai grav: o asemenea deplasare în masă în vreme de pandemie pune sub semnul întrebării seriozitatea motivelor pentru care viața a milioane și milioane de oameni a fost mutilată, libertățile le-au fost călcate cu bocancii și au fost zvârliți într-un Gulag, fie el de lux, dar nu mai puțin un lagăr de concentrare, de proporții planetare.
Operațiunea „Der Spargel” dovedește că totul este o mascaradă abil pusă la punct, prin transformarea unei epidemii obișnuite în oportunitate pentru instituirea unei noi Ordini Mondiale.
Mascarada a fost dezvăluită. Perdeaua după care se ascundeau păpușarii a fost trasă jos de bulucul nostru românesc.
Avem noi, românii așa un dar să încurcăm cu proverbiala noastră neseriozitate jocurile celor mari, tocmai când le e istoria mai dragă!

https://evz.ro/

Dan Diaconu – Guvernul de mâine!

15 apr.

  Când spui guvern mondial automat stârnești suspiciuni. Toată lumea se împotrivește, toți protestează. Ai spune că e imposibil să […]

Când spui guvern mondial automat stârnești suspiciuni. Toată lumea se împotrivește, toți protestează. Ai spune că e imposibil să se ajungă vreodată la așa ceva. Oare?

Evenimentele pe care le tot trăim pe pielea noastră ne arată că nu există absolut nicio idee – oricât de nebunească ar părea la prima vedere – care să nu poată fi pusă în practică. Că o faci pe baza „puterii pulanului” sau pe baza „convingerii cu ușurelul” puțin contează. Dacă vrei s-o faci, o faci! E simplu.

O lume întreagă se întreabă cum de-a reușit comunismul să aresteze atâtea țări atâta amar de vreme. Nimeni nu va obține răspunsul încercând să facă apel la logică dintr-o cauză cât se poate de simplă: pentru că e ceva total ilogic în ceea ce s-a întâmplat. Toți știm acum că URSS-ului „i s-a dat” halca de planetă în urma celui de-al Doilea Război Mondial. Chiar și-așa însă, ce anume poate face ca un tratat strâmb să se pună în aplicare atât de ușor? De ce oamenii n-au protestat, de ce n-au forțat ocupantul prin nesupunere? Sunt lucruri care țin de o altă logică.

Să revenim acum la guvernul mondial. Poate fi el implementat? Sunt ferm convins că aveți negația „pregătită și documentată”. Argumentele ar fi multiple: că e o pălărie prea mare, că e imposibil să pui atâtea puncte de vedere divergente la aceeași masă, că națiunile au fiecare punctele lor de vedere, că niciodată un chinez nu se va supune ordinelor primite de la un japonez, la fel cum în veci un indian nu va accepta conducerea unui pakistanez s.a.m.d. Oare?

Dacă e să privim logic, deja există un „guvern mondial” și asta nu de ieri de azi, ci de vreo sută de ani. În 10 ianuarie 1920 lua ființă la Geneva „Societatea Națiunilor Unite”. Da, este organizația pe baza căreia s-a ridicat actuala Organizație a Națiunilor Unite. Dacă e să ne gândim logic, această organizație ESTE un fel de guvern mondial. În condițiile în care deciziile luate în cadrul său(extins sau la nivel de comisie) sunt obligatorii. Nu există țară din lume care să nu facă parte din ONU, astfel încât respectarea deciziilor luate în cadrul acestei organizații sunt general obligatorii.

Presimt că-mi veți spune că bat câmpii, că ONU e o organizație în care, totuși, deciziile se iau într-un oarecare consens și că un guvern presupune mult mai multe atribuții, printre care o forță rapidă de execuție, decizii tranșante s.a.m.d. Într-un fel aveți dreptate, însă scopul meu a fost acela de a vă reaminti că există instituții supranaționale de care depindem. Dacă în cadrul unei comitet al ONU s-ar lua decizia ca de mâine să devenim componentă a CSI, fiți siguri că așa se va întâmpla. Și, mai mult, cei care acum combat cu cerbicie „acțiunile și sfidările tiranului Putin”, mâine vor deveni cei mai fervenți susținători ai „conducătorului luminat de la Răsărit”.

Să trecem însă mai departe și să spunem că, mai degrabă, am putea considera ONU ca fiind un Parlament mondial, nicidecum un guvern. Și-atunci cum rămâne cu guvernul? Dacă e să mă întrebați pe mine, vă voi spune că se face și, mai mult, că s-a intrat în linie dreaptă. Iar componentele sale vor fi vechi cunoștințe de-ale noastre. Fiind însă vorba de o întreprindere atât de anevoioasă, implementarea se va face treptat, la nivel de minister, abia apoi devenind vizibilă construcția. Este adevărat că nu v-ați fi gândit la așa ceva? Hai să vă arăt acum cum se construiește guvernul mondial la vedere.

Avem o criză generată de un virus. Nu fac nicio speculație. Pur și simplu nu mă interesează dacă e un virus natural sau inventat în laborator și nici dacă această tevatură e reală sau inventată. Ceea ce vedem este că suntem într-o criză generată de acest virus. Mai mult vedem o groază de disfuncționalități ale tuturor sistemelor de sănătate. Echipament medical lipsă, medici infectați, proceduri haotice și excese inutile. Peste tot pe unde a intrat virusul avem dezastre la nivel organizatoric. Ori că e vorba de lipsa diverselor materiale de protecție sau a echipamentelor medicale de bază, ori că vorbim de proasta organizare a spitalelor, peste tot e vorba de ceva care scârțâie. Și scârțâie flagrant, indiferent de țară. Care-i concluzia pe care-o tragem dintr-o atare stare de fapt? Aceea că în ziua de azi e imposibil să faci față de unul singur unui fenomen global. Hopa, adică exact ce spunea tov. Kissinger. De fapt asta ți se transmite pe toate canalele.

Să te-apuci acum să anunți un guvern mondial – așa cum a transmis trompeta Gordon Brown – ar fi un gest absolut aberant. Dar dacă, în schimb, ai anunța un framework dedicat sănătății la nivel mondial? O inițiativă prin care statele participante contribuie la un fond comun care alocă eficient resursele astfel încât întreaga populație a Pământului să se bucure de un standard sanitar înalt. Ei bine, ce-ați zice de asta? Nu vă uitați strâmb! Vă voi explica exact ce înseamnă. Dacă suferiți de o boală gravă, asta ar însemna uniformizarea protocoalelor de tratament la nivel mondial. Veți fi inclus într-un program mondial care-l tratează la fel și pe neamț și pe american și pe bantustanez. Veți putea beneficia aproape instantaneu de ultimele descoperiri. Vor exista mega-spitale regionale, răspândite coerent, în funcție de densitatea populației. Asta va face posibil ca un Gigel din tundră să poată avea acces la un spital modern, situat poate la mii de kilometri de el. Ce-ați zice de asta?

Mai mult, în cazul unei crize precum cea din prezent, fenomenele de piraterie cu care ne-am confruntat(gen avioane cu echipament confiscate din rațiuni naționale) să nu mai fie posibile. Pe timp de criză, toată producția e redirecționată acolo unde trebuie. Dacă avem un vârf precum cel consemnat în Lombardia, în timpul cel mai scurt echipamentele lipsă sunt direcționate acolo, iar personalul, la nevoie, va fi suplimentat realocându-se medicii din zonele mai puțin stresate. Ei bine, ce ziceți, e o poză suficient de tentantă?

Vi se pare SF? Nu fiți copii întrucât evenimentele sunt pe cale să vă ia din nou pe nepregătite. The Schiller Institute a programat în regim de urgență, în perioada 25-26 aprilie, o conferință denumită … „Mankind’s Existence Now Depends on the Establishment of a New Paradigm!”. Și întrucât trebuie respectată „distanțarea socială”, conferința se va desfășura prin internet. Vi se pare puțin lucru? N-aș fi atât de sigur. Think tank-urile republicane urlă din toți bojocii că asta e singura variantă care ar putea aduce medicina de calitate la nivelul fiecărui cetățean. Curios e că același mesaj îl găsesc la GIDS – German Institute for Defense and Strategic Studies din Hamburg, un think tank al Bundeswehr.

Dacă vrei să înțelegi cutremurele trebuie să studiezi mișcările plăcilor tectonice. Cam așa stau lucrurile și cu așezările politice ale lumii: ca să le înțelegi trebuie să cauți prin subsoluri și prin spatele scenei. N-ai ce căuta în sală, lăsându-te vrăjit de prestația actorilor. Atunci când vrei să știi ce urmează în piesă, citești scenariul înainte.

Cam aici e tâlcul întregii pandemii în care ies la lumină tot felul de oameni de-ai OMS-ului. Ați auzit de Rafila înainte de această criză? La fel s-a întâmplat peste tot în lume unde, brusc, în fața oamenilor au fost aduși reprezentanți de-ai OMS-ului, iar cuvântul lor capătă greutate pe zi ce trece. Asta în defavoarea autorităților care, de fiecare dată, sunt depășite de situație.

Cred că înțelegeți bine care-i următorul pas: un minister mondial al sănătății, către care țările vor contribui după posibilități și a cărui misiune va fi „standardul maxim în domeniul sănătății”. Însă, vă spun de pe-acum: de contribuit veți contribui și voi cu voioșie, fără să vă împingă nimeni de la spate. Contribuția va fi inițial minoră, dar îți va deschide porțile unei rețele mondiale de sănătate. Așa-i că sună bine? La fel ca toate propunerile pe care le-ați primit cu bucurie în ultima sută de ani. Ce va urma după nu vă pasă pe moment întrucât n-ați fost obișnuiți să studiați reversul medaliei, locul unde sunt scrise cu litere mici chestiile care nu vă plac și care vor sta la baza regretelor voastre atunci când va fi prea târziu. Din nou veți face aceeași greșeală veche de când lumea. Aici însă e un fenomen care are și el tâlcul său.

                                                                                                          Dan DIACONU

P.S. Nu luați în seamă aburii naționaliști lansați de limbricii precum Macron. Sunt doar perdele de ceață menite să asigure finalizarea proiectului. Mai țineți minte când băsescu spunea că n-are nevoie de FMI? Ca, așa e și-acum, dar la un nivel gigantic.

Sursa: Trenduri economice

http://www.justitiarul.ro/

Pandemismul, ultimul stadiu al globalismului!

15 apr.

NOTĂ! Textul care urmează nu este scris pentru FB. El este lung și complicat. L-am conceput ca o contribuție la activitatea unor grupuri de reflecție care și-au propus eleborarea unor documente de poziție care să dea răspuns provocărilor pandemiei Covid 19 și să ajute la anticiparea consecințelor acesteia. L-am publicat și aici în eventualitatea că, profitând de timpul suplimentar de ședere acasă, vizitatorii acestei pagini vor dori să îl citească.

  1. Că prin efectele sale Pandemia Covid 19 conduce la „sfârșitul lumii” noastre deja s-a spus. Eu unul am prevăzut acest sfârșit cu cel puțin cinci ani în urmă, scriind și conferențiind pe respectiva temă. Era previzibil că în felul în care era nu se mai putea continua și că va interveni un șoc – produs de om (războiul) sau produs de natură (epidemia) – care să schimbe fundamental ordinea existentă, ajunsă într-un impas absolut.

Ceea ce nu a atins consensul este previziunea referitoare la felul în care va arăta lumea viitoare; cea care va succeda lumii noastre de azi, construită de strămoșii noștri până la noi, de-a lungul mai multor mii de ani.

Pentru a intui cu o minimă precizie contururile acestui viitor trebuie să cercetăm premisele istorice ale pandemiei. Ce se întâmpla în lume esențial la data izbucnirii ei? Este ea o simplă coincidență sau este o reacție necesară a naturii la dezechilibrele provocate de om?

Virusul Corona încoronează acumulări de energii negative emise de o lume ieșită din matca echilibrelor globale, acumulări care, la un moment dat, trebuiau să ducă la un salt calitativ. Ora acestui salt a sosit.

1.1. Nivelul de îndatorare (publică și privată) la scară globală, impus de întâlnirea dintre egoism și libertate, precum și de cea dintre lăcomie și iresponsabilitate, devenise insuportabil. Generațiile prezentului trăiau pe seama muncii generațiilor viitoare la un nivel care interzicea atât continuarea creditării cât și reducerea deficitelor bugetare.

Orice încercare de introducere a austerității și disciplinei bugetare se confrunta imediat cu contestarea forțelor lăuntrice ale societății și se contabiliza în pierderea de voturi. Or, în democrație (și nu numai) votul este esențial; iar votanții nu acceptă austeritatea, decât atunci când teama de o alternativă mai gravă îi determină să o adopte ca fiind răul cel mai mic.

1.2. Productivitatea era într-o reală prăbușire, economia mondială supraviețuind pe baza unor subvenții imense; cele mai multe mascate. Practic nimic (și în special sistemul circulator al economiei, format din transporturi și bănci) nu mai funcționa fără a se face apel la buzunarul contribuabilului, din ce în ce mai gol. Nici o putere – publică sau privată, statală, supranațională sau transnațională – nu era capabilă să oprească acest proces.

1.3. Consumerismul ajunsese o pandemie socio-economică, pe care aproape toată lumea o recunoștea dar împotriva căreia nimeni nu reușea să inventeze nici vaccinuri nici terapii. Toți voiau să consume, dar nimeni nu mai voia să producă. Lumea consuma pretutindeni cu mult peste nevoile existențiale. Să ne gândim, de asemenea, la cantitățile uriașe de alimente care se aruncau zilnic în restaurante și magazinele alimentare, sau chiar în gospodăriile private, pe când în anumite părți ale lumii oamenii mureau de foame.

Aceasta în condițiile în care sectorul serviciilor din accesoriu al economiei reale devenise un substitut real al industriei pe cale de dispariție. Paradoxal, în timp ce serviciile erau tot mai cerute, persoanele dispuse să lucreze în domeniul serviciilor erau tot mai puține, ceea ce a făcut necesară stimularea imigrației, cu tot cortegiul său de maladii fiziologice, psihologice și culturale conexe.

1.4. Plezirismul sau loazirismul (loisirismul) au reprezentat maladii asociate consumerismului. Producția și-a pierdut orice legătură cu necesitatea socială. Valoarea nu mai era raportată la utilitatea reală a produsului. Cheltuielile voluptorii au ajuns să le depășească până aproape de a le înlocui cu totul pe cele necesare sau utile.

Nu numai statul, ci și societatea deveniseră doar un spectacol în care luminile rampei lăsau în umbră, uitare și abandon prioritățile existențiale ale omenirii. Vedetele artistice, sportive sau media erau recompensate cu sume uriașe pe care omul de rând era gata să le suporte, în timp ce învățământul, sănătatea, protecția mediului se aflau pe planul întâi doar în discursurile electorale ale unor oameni politici tot mai submediocri.

1.5. Contradicția dintre organizarea formal democratică a societății (prezentă, fie și într-o măsură redusă, sub presiunea culturală și politică a modelului occidental euro-atlantic, chiar și în statele euro-asiatice cu tradiții despotice, sau în cele ale emisferei sudice cu regimuri autoritare), pe de o parte, și incapacitatea popoarelor de a înțelege și conduce procesele tot mai complicate de gestiune politică a problemelor tot mai complexe puse de societăți tot mai pretențioase, pe de altă parte, a condus la compromiterea generală și ireversibilă a raportului de încredere dintre conduși și conducători, iar, în cele din urmă la nevrozarea universală a populației.

Nemaiînțelegând actul de conducere și nemaiștiind încotro se îndreaptă, oamenii de rând au intrat în panică, panica s-a transformat în isterie iar isteria s-a transformat în ură – o ură cu atât mai agresivă cu cât a devenit mai irațională.

1.6. La fel ca în secolul întâi, lumea a pierdut sensul vieții, nu a mai recunoscut criteriile de coeziune socială (astăzi sunt uitate și cele de coeziune națională) și a căzut în defetism, nihilism, negativism, criticism, exclusivism, ajungând să creadă că cu cât este mai rău cu atât va fi mai bine.

Această criză a moralei și democrației se vede și în resemnarea globală cu care popoarele au acceptat limitările cele mai absurde ale libertății pentru care se luptaseră în secolele precedente, impuse sub pretextul luptei împotriva Covid19, în același timp necooperând cu autoritățile în respectarea lor și adoptând adesea atitudini evazioniste vecine cu rezistența pasivă.

1.7. La cronicizarea acestei tendințe de dezagregare socială a contribuit și progresul tehnologic care a introdus în viața oamenilor sisteme adictive de comunicare virtuală – internetul. Respectivele sisteme au facilitat enorm accesul la informație, dar au anihilat complet avantajele acestuia neputând stăvili efectele dezinformării și manipulării care au venit în asociere cu informația corectă. Astfel distincția dintre cele două a devenit imposibilă, făcând aproape inutilă, dacă nu chiar nocivă, informarea.

Aceasta s-a asociat cu alte două consecințe induse de sistemul menționat, și anume reducerea generală a gradului de inteligență a populației, precum și cu izolarea indivizilor în capsula unui narcisism agresiv.

i. Specialiștii susțin că lectura prin mijloace electronice utilizează alte zone ale creierului decât lectura tradițională, zone unde nu își au sediul gândirea critică și imaginația. Ceea ce citim pe ecranele calculatoarelor este fotografiat de receptorii noștri cerebrali iar nu interpretat; este acumulat dar nu asimilat. Nefiind specialist nu pot spune dacă este sau nu este așa, dar este limpede că facilitatea cu care ajung la informație generațiile actuale, în contrast cu eforturile depuse de generațiile precedente în același scop, a redus atât nivelul imaginației în căutarea căilor de acces la cunoaștere, cât și creativitatea în interpretarea informațiilor obținute, precum și în umplerea prin contribuție proprie a golurilor dintre ele. Un joc mai ușor lenevește, atrofiază și descurajează gândirea, reducând gustul excelenței și selecția meritelor personale prin competiția acestora.

ii. Pe de altă parte, pe rețelele sociale nu se desfășoară, în majoritatea zdrobitoare a cazurilor, un dialog real, profund și sofisticat, ci are loc un proces de defulare a frustrărilor prin dialoguri paralele. Majoritatea celor care se exprimă nu caută să afle, să învețe sau să înțeleagă. Nici măcar nu caută să convingă ori să demonstreze ceva. Cei mai mulți vor pur și simplu să afirme; cu atât mai apăsat și mai radical cu cât știu mai puțin despre ce vorbesc. Simpla afirmație le oferă două sentimente pe cât de reconfortante pe atât de false: că au dreptate și că sunt superiori celorlalți. Orice contestare a afirmațiilor este tratată ca dovadă a incapacității celui care contestă de a se ridica la nivelul de înțelegere al celui care afirmă.

Aceasta nu îi apropie pe oameni, altminteri, în mod esențial, animale sociale, ci îi desparte definitiv, rețelele numite „sociale” fiind de fapt „rețele asociale” și instrumente de desocializare care au generat anomia societății și a statului.

1.8. Impactul unor astfel de fenomene asupra politicii reale a fost acela al validării și investirii prin vot a politicienilor care nu intră în profunzimea problemelor autentice ale societății și nu comunică masei perspectiva strategică a viziunii lor, explicând de ce și cum doresc să atingă țintele îndepărtate care scapă, în mod normal, percepției alegătorului de rând. Aceștia sunt pseudo-lideri preocupați doar să confirme oportunist fezabilitatea așteptărilor imediate cele mai nerealiste ale populației, potrivit dorințelor acesteia. Ei nu discută cu cetățenii pentru a-i mobiliza în susținerea planului lor, oferindu-le perspectiva unei cauze mai înalte, ci pentru a afla ce le face plăcere acestora să audă.

În aceste condiții apare imposibilitatea sistemică a depășirii dezechilibrelor sociale, economice și financiare care din incidente locale și ciclice au devenit sindroame globale și permanente. Iată de ce, în loc să se reducă, aceste dezechilibre au devenit tot mai mari și tot mai ireversibile.

1.9. Egalitarismul constituie un alt derapaj masiv al societății pre Covid19. Într-o lume în care, inclusiv ca efect al evoluției științei și specializării informației, inegalitățile reale (inclusiv și mai ales cele obiective) sunt tot mai mari, s-a instalat o concepție egalitară care s-a transformat în ordine politică impusă de o manieră mai autoritară, mai generală și mai aberantă decât cea promovată de egalitarismul comunist.

Cei care aparțin majorității și cei care sunt în minoritate, cei care beneficiază de toate abilitățile și cei cu dizabilități, cei sănătoși și cei handicapați (inclusiv și mai ales pe plan mental), cei care știu și cei care nu știu, cei instruiți și cei neinstruiți, cei care pot și cei care nu pot, cei de sexe diferite, mama și tata, cei care produc și cei care nu sunt productivi, trebuie tratați și sunt tratați ca și când ar fi egali. „Corectitudinea politică” a răsturnat ierarhiile de valori, a negat realitatea ostensibilă și legile naturii, derutând o omenire căreia i s-au confiscat toate reperele și i s-a ridicat dreptul la bun simț.

Nu este vorba aici despre egalitatea șanselor sau despre discriminarea pozitivă, ci despre interdicția de a lua act de realitatea inegalității și despre expulzarea ei din gândire, inclusiv prin eliminarea ei forțată din limbaj. Mai mult, s-a cerut și ștergerea diferențelor între valorile culturale, acreditându-se ideea că în univers nu există decât un singur sistem de valori.

Egalitarismul a condus astfel nu doar la raționamente și practici aberante, toate împotriva naturii și deci a moralei tradiționale întemeiate de mii de ani pe preceptul „naturalia non sunt turpia” (numai „ceea ce este natural nu este imoral”), ci și la dictatura minorității, evident frustrantă și alienantă pentru forțele principale ale progresului social care își au sediul în majorități, ci și la negarea meritului și a liberei concurențe a talentelor. Ceea ce duce simultan la conflicte sterile, nevroză generală și stagnare.

Lucrurile au ajuns atât de departe încât numai printr-un cataclism se mai putea ieși din această situație.

1.10. Pe un astfel de fond, s-a produs și ruptura dintre creșterea longevității și scăderea demografică. Oamenii trăiesc mai mult dar se nasc mai puțini. În timp ce pe ansamblu, gurile de hrănit se înmulțesc, simultan cu cererea pentru creșterea calității hranei, brațele de muncă și creierele dedicate muncii se împuținează.

Conflictul între generații nu este soluția, dar acesta a apărut și se întețește pretutindeni, alimentat și de mitul tribal al juventinismului. Numai că nu se cere, în clar, eutanasierea „bătrânilor” (noțiune nici măcar definită consensual)!

Aceasta în timp ce expansiunea culturii homosexualismului (cea care nu trebuie, totuși, combătută prin homofobie), pe lângă creșterea cheltuielilor familiale pentru îngrijirea și educarea copiilor, într-o lume care nu mai recompensează meritul, conduc la un planning familial contrar creșterii demografice pozitive. Nimic părea că nu se mai putea opune acestui val. Nici măcar un război devastator. Cu excepția unei catastrofe naturale.

1.11. Unor atari confuzii, indiscipline și crize morale, nu putea decât să le urmeze indisciplina socială și anarhia politică. Divorțate de mase, elitele politice de pretutindeni nu mai aveau nici o modalitate de a impune popoarelor răzvrătite vreun tip de ordine. Cu cât mai falsă era în realitate libertatea democratică, locul ordinii liberale era cu atât mai mult umplut de dezordinea libertății anarhice reale. Deocamdată perlată, aceasta putea deveni oricând violentă și chiar sângeroasă.

Readucerea masei în ascultare cerea, deci, un șoc apt a transforma inacceptabilul în inevitabil. Pandemia Covid 19, chiar dacă nu a fost provocată de om, oferă șocul necesar declanșării unei terapii a terorii.

  1. Întrebarea care se pune este dacă între toate elementele de dezordine și dezechilibru menționate și pandemia amintită este vreo legătură directă? Acestei întrebări îi propunem două răspunsuri posibile.

2.1. Primul și cel mai tentant, face aplicarea principiului de investigare criminalistică „qui prodest?”. Aceasta impune observația că virusul Corona servește întrucât permite rezolvarea prin șoc a maladiilor letale descrise anterior, și cărora în condiții normale nu li se putea găsi și aplica nici o terapie eficientă. Orice s-a încercat anterior, dacă s-a încercat, a agravat situația în loc să o amelioreze.

i. Că este vorba despre un virus apărut pe căi naturale sau creat în laborator, că este o pandemie apărută spontan sau un război biologic, fapt este că, în această ipoteză avem de a face cu o exploatare politică a unei îmbolnăviri în masă ori a unei amenințări de boală. Se creează haos – inclusiv prin măsurile de desocializare luate cu titlu de terapie împotriva unei pandemii reale, dar ale cărei dimensiuni sunt exagerate – pentru ca din haos să se construiască o altă ordine, cu ajutorul fricii. Frica este cea care a făcut acceptabilă intrarea în haosul anti-pandemic, și prin aceasta posibil sfârșitul lumii preexistente, și tot ea, fomentată de criza economică, alimentară și socială consecutive celei sanitare, este cea care va face acceptată o lume post-pandemică, caracterizată de o ordine diferită ca fundamente morale, instrumente și garanții.

ii. Dacă așa stau lucrurile, totul indică o necesară coaliție a principalilor actori globali – SUA, China și Rusia, plus eventual Germania și Franța, care împreună au căzut la înțelegere cu oligarhia economică globalizată – principalele corporații multinaționale și instituții finanțatoare internaționale. Aceasta este geopolitica pandemiei Covid 19.

Este interesant de observat că, o asemenea coaliție alătură nu doar superputeri globale decadente (SUA, Rusia) și emergente (China și UE, dacă aceasta va supraviețui pandemiei și se va reforma pentru a deveni o adevărată federație de state-națiune, ci și puteri suveraniste (Rusia, China) cu puteri corporatiste (SUA, Franța, Germania – respectiv puteri a căror politică este controlată de corporațiile multinaționale /supranaționale). O nouă lume permite și chiar impune reconcilierea lor.

iii. Proiectul acestei mari coaliții nu poate fi decât acela de a eradica bolile de care suferă omenirea și care au fost evidențiate anterior.

Astfel, un șir de curbe de sacrificiu și falimente planificate vor duce la lichidarea deficitelor bugetare și ștergerea arieratelor din registrele contabile ale băncilor, simultan cu recapitalizarea acestora, după caz; toate din banii contribuabilului. Apoi: securitatea și stabilitatea vor lua locul libertății (inclusiv celei religioase); predictibilitatea și eficiența autoritarismului vor lua locul democrației; austeritatea va lua locul opulenței și frivolității; statul (intervenționist) va prelua funcțiile pieței; protecționismul (ca alianță între stat și capital împotriva muncii și consumatorului) și monopolismul vor lua locul liberei concurențe; respectul ordinii majorității va lua locul respectului diversității; inegalitatea va lua locul egalitarismului, puterea politică asigurând prin redistribuție mijloace de subzistență categoriilor excluse, defavorizate și vulnerabile; dezechilibrele demografice vor fi corectate printr-o planificare familială etatizată și centralizată; libera circulație a persoanelor va fi restricționată pentru a pune fluxurile migratorii sub control global, separându-se totodată dreptul la emigrare de drepturile culturale; industrializarea va recăpăta prioritate față de servicii și economia reală față de cea simbolică.

Deși, în aparență, puterea de tip statal va crește în detrimentul pieței, oligarhia corporatistă globală va accepta această situație întrucât ea va obține în schimb drepturile monopoliste și accesul garantat la buzunarul cetățeanului, la care totdeauna a aspirat, în condițiile în care solvabilitatea cererii și liniștea publică (pacea socială) vor fi asigurate tot de factorul politic manu militari.

Dacă cineva vede în această descriere a unei evoluții logice a evenimentelor o anumită asemănare cu ordinea fascistă, nu este vorba nici de aparență nici de întâmplare. Fascismul și-a exportat totdeauna tensiunile interne provocând războaie. Aceasta s-a întâmplat însă într-o ordine mondială westfaliană (guvernată de principiul egalității suverane).

Marea coaliție globală care va instaura o asemenea ordine va asigura ca, spre deosebire de cele întâmplate în secolul trecut, aceasta să nu derapeze spre război. De aceea vor fi reprimate: naționalismul / suveranismul (inclusiv prin aneantizarea tuturor elementelor de identitate etno-culturală) care duce inevitabil la concurența între națiuni; pluralismul confesional ca potențială sursă de conflicte religioase; și mesianismul regimului politic (nu va mai exista „pământ promis”, nici „Mântuitor”, nici „salvați”, nici „viață veșnică”, nici „miluirea păcătoșilor”, nici „iertare de păcate”). În lipsa granițelor naționale, a identității culturale și a conștiinței religioase, singurele surse de controversă rămân cele sociale. „Sfânta Alianță” care va impune „ordinea anti-pandemică” (sic!) descrisă, asemenea predecesoarei sale din secolul al XIX-lea, va putea anihila însă orice avânt revoluționar alimentat de nemulțumirile existențiale ale poporului.

Nimeni nu garantează că acest posibil plan va reuși și cu atât mai puțin nu garantează că el va dura. Dacă el există (ceea ce, de asemenea, nu este sigur) și punerea sa în aplicare va izbuti, prin mecanismul terorii globale care se instaurează sub ochii noștri sub efectul pandemiei Covid 19, el va rezista pentru cel puțin o generație, până când se va mai relaxa.

Ceea ce se poate spune cu o mare probabilitate este că, în măsura în care se dorește exploatarea politică a pandemiei, aceasta este formula cea mai logică, impusă și de experiența ultimelor două decenii de conflicte și confruntări hibride între puterile globale decadente și cele emergente, ca și între puterile naționale și plutocrația globală, care au dovedit că și dacă unii pot câștiga toate războaiele, nimeni nu mai reușește să impună o pace globală în mod unilateral; în timp ce vechea formulă a concertului națiunilor nu mai este eficientă într-o lume cu prea multe state suverane. Marea necunoscută rămâne cum va rezista o lume fără Dumnezeu, care va fi chemată să găsească exclusiv în sine sensul vieții?

2.2. O a doua ipoteză care este de luat în considerare este aceea că virusul Corona și pandemia căreia i-a dat naștere au o legătură directă iar nu doar conjuncturală, cu dereglajele globale evidențiate în prima parte a acestei analize, fiind chiar consecința lor.

Dereglajele la care m-am referit au fost rezultatul anumitor porniri și au generat anumite sentimente: teamă, ură, egoism, revoltă, lăcomie, iresponsabilitate, neîncredere, dezbinare etc. Toate aceste sentimente – ca, de altfel, orice sentiment – au la origine anumite reacții chimice care se produc în organismul uman. Respectivele reacții generează energii sau consumă energii. Parte a energiilor generate se constituie în unde care se propagă în afara corpului uman interferând cu câmpurile energetice ale altor persoane și creând împreună o anumită presiune energetică. Deficitul de energie (ceea ce numim energie negativă) se compensează, printre altele, prin secătuirea de energie a altor persoane. Toate aceste fluxuri energetice acționează asupra mediului înconjurător și îl modelează într-un anume fel.

Așa stând lucrurile, nu este exclus, ba chiar este foarte probabil, ca energiile degajate sau drenate de sentimentele negative amintite, să fi produs mutațiile care au condus la nașterea virusului Corona. Pandemia Covid 19 poate fi astfel o reacție de apărare a naturii față de agresiunea unei spiritualități și unor comportamente umane deviante. Printr-un mecanism complex și deocamdată greu de explicat, dar nu imposibil de intuit în trăsăturile sale principale, această criză împinge omenirea într-un făgaș nou în care echilibrele energetice stricate să fie refăcute într-un nou context și grație acestuia.

Din această perspectivă se poate anticipa că pandemia va fi învinsă numai atunci când la nivelul unei mase critice dragostea, empatia și solidaritatea vor înlocui ura, egoismul și dezbinarea. Poate fi anticipat că măsurile administrative cu caracter sanitar impuse ca reacție obiectivă la infectarea cu virusul Corona, să îi facă pe oameni să redescopere frumusețea comuniunii, avantajele solidarității, nevoia integrării și partajării. Dacă această pandemie are o cauză și o dimensiune spirituală, vindecarea trebuie să includă și dimensiunea respectivă, ceea ce va schimba radical comportamentul oamenilor în relațiile dintre ei.

O astfel de predicție ne duce cu gândul la o altă împărțire a puterii pe verticală și pe orizontală.

Pe verticală, inegalitatea va crește și regimul politic va deveni mai autoritar și mai opresiv. Aceasta va fi caracteristica raportului dintre stat și cetățeni. Un stat mai puternic și cetățeni mai puțini liberi.

Pe orizontală, empatia și solidaritatea vor crește, diferențele de putere dintre indivizi (persoanele private) reducându-se simțitor. Aceasta va fi caracteristica raporturilor dintre cetățeni, în ciuda inegalității lor relative. Un stat cinic va conduce cu mână de fier o societate morală.

  1. Ce se poate spune deja este că actualei crize sanitare, îi va urma una economică iar aceasta va determina o criză socială. Dincolo de suferința fiziologică cauzată de virusul Corona, măsurile de protecție medicală impusă de infectarea cu aceasta vor determina stări de depresie care, la rândul lor, vor duce la conflicte sociale de diverse tipuri cu potențial transformator maxim asupra organizării sociale.

i. În primul rând, va fi vorba despre adevărate războaie între forțele de ordine și populația exasperată de restricții și de perspectiva crizelor care vor urma. Într-un atare context este posibil ca în numeroase cazuri reprezentanții instituțiilor de forță să fraternizeze cu populația.

ii. În al doilea rând, se va manifesta tendința găsirii de țapi ispășitori. Deja în România au fost identificați ca vulnerabilități în sistemul de luptă împotriva pandemiei bătrânii, creștinii și bugetarii. Adică trecutul, credința (biserica) și statul.

Se conturează astfel conflicte destructurante și destatalizante: între tineri și bătrâni, cei dintâi percepându-și propria istorie ca o povară pentru construcția viitorului lor; între agnostici și credincioși, cu posibilitatea reizbucnirii unor adevărate războaie religioase și a renunțării la laicitatea statului; și între lucrătorii sectorului privat și ai celui public, cu efectul pe termen scurt al anarhiei, urmată, pe termen mediu, de dictatură. Sinteza acestor conflicte va fi, pe de o parte, pierderea identității comunitare, iar pe de alta, acceptarea aproape entuziastă a autoritarismului.

Astfel de evoluții vor împinge către o nouă formă de globalizare, iar în compensație vor stimula reculul către forme arhaice de socializare. Aceste forme se caracterizează, de regulă, printr-un grad de solidaritate ridicat la nivel social, prin autarhie și printr-un comportament exclusivist și agresiv în relațiile externe.

În condițiile nevoilor sociale actuale și ale globalizării ca fenomen natural, autarhia nu va putea funcționa. Tribalismul relațiilor externe dintre entitățile autarhice, va fi domolit de autoritatea structurilor de putere globală. În acest scop, probabil, se va apela la formule de integrare regională de tip confederativ.

iii. În al treilea rând, crizele vor developa corupția congenitală a sistemelor de guvernare cu care s-a intrat în pandemie, precum și submediocritatea liderilor produși de un sistem democratic în care regulile majorității și a egalității votului inegalilor, împreună cu confuzia dintre discursul politic și reclama comercială se conjugă, anulând orice șansă meritocrației. Aceasta va compromite pentru o lungă perioadă democrația ca mod de organizare socială.

O asemenea tendință va fi consolidată și accelerată de observația potrivit căreia statele cu organizare iliberală – precum China și Rusia – s-au dovedit mai eficiente în prevenirea și combaterea pandemiei și crizelor consecutive ei, decât marile democrații de tip anglo-saxon sau latin. Una dintre victimele pandemiei Covid 19 este aproape sigur democrația pluralistă.

  1. Deocamdată, primele reacții la pandemie au fost prăbușirea sistemelor de integrare regională / transnațională de tip federal, exemplul cel mai relevant fiind cel al UE, și renașterea egoismului național. Sesizând că structurile transnaționale nu au fost capabile să producă nici democrație nici solidaritate, unii au subliniat că democrația a fost o creație a statelor națiune și au susținut că ea se poate naște numai în condițiile create de aceste state. De aici s-a dedus că abandonarea federalismului transnațional și revenirea la formula națională înseamnă renunțarea la globalizare și o nouă șansă dată democrației. Acestea sunt numai iluzii pe termen scurt.

Renaționalizarea UE și noul izolaționism național american nu au rezolvat nici pandemia nici criza economică și socială asociate ei. De aceea deja s-a făcut apel la solidaritatea internațională.

În asemenea circumstanțe se poate spune că globalismul nu a pierdut, ci a câștigat din impactul pandemiei. Cea care a pierdut este democrația. O nouă guvernare mondială se vede la orizont, care va arăta mai mult ca imperiu decât a federație. Centrul de greutate sau de iradiere al acestui imperiu va fi în Asia, având China ca jucător principal.

America și Rusia vor încerca să supraviețuiască schimbării, ceea ce le va împinge spre o alianță a puterilor de rang secund, în timp ce UE își va pierde relevanța la nivel global.

Așa cum este organizată și funcționează în acest moment, UE nu are cum merge mai departe. Nici măcar părțile sale bune nu mai sunt de mare folos în ordinea globală adusă de pademismul Covid 19.

O federație europeană ar fi necesară pentru a asigura stabilitate și predictibilitate unui sistem global de echilibru al puterilor, dar asta ar presupune o organizare internă care să elimine șovinismul hegemonic manifest în atitudinea nordului față de sud și a vestului față de est. Soluțiile sunt cunoscute. Întrebarea este dacă pandemia va gripa economia europeană până la punctul de a duce Germania, dar și alte state din nordul și vestul Europei, într-o situație cel puțin la fel de disperată cu cea în care se găseau la finele celui de al Doilea Război Mondial? Numai atunci Germania va accepta să fie europeană și să abandoneze proiectul Europei germane, permițând unei adevărate federații europene să se constituie și să funcționeze stabil, în schimbul „rentei naționale” garantând tuturor membrilor „universalizarea securității”.

Mai degrabă se poate gândi la o confederație a micilor state iliberale din centrul și estul continentului retranșate azi pe poziții naționaliste.

România este în cel mai periculos moment al istoriei sale. Criza ar putea să fie și o șansă, dar mecanismul ieșirii din criză în câștig nu este evident.

În momentul de față România este un stat eșuat care nu are nici instituții funcționale, nici lideri naționali și nici popor. Este vorba despre un popor beneficiind de unitatea, viziunea, voința și instinctul național care să îi permită forțarea unui destin potrivnic. Un popor care să producă și să susțină lideri, să se adune în sprijinul unui proiect, să își expulzeze cozile de topor și să lupte până la sacrificiu pentru a rămâne în istorie.

România are în acest moment datele unei națiuni aflate pe punctul de a părăsi istoria. Se va trezi ea asemenea unui boxeur groggy din pumnii pandemiei ca să se califice pentru un loc în viitoarea ordine globală ce se va naște după moartea lumii actuale? Nu este exclus. Este improbabil.

Pandemismul Covid 19 – care, mai mult decât o viroză răspândită pe toate continentele, este picătura ideologică, politică, economică, socială și culturală, ce revarsă paharul neputinței și necredinței actualei lumi – face ca globalismul (esențialmente neoliberal și neoconservator, capitalist și imperialist) sub semnul căruia trăim azi, aflat la finele unei istorii începute acum 2000 de ani pe temelii mult mai vechi, să treacă în altă formă de ordine globală, total diferită din punct de vedere calitativ. Este vorba, de fapt, de o altă lume. Vom supraviețui acestei treceri? Vom fi subiectul sau numai obiectul său? Aceasta-i întrebarea!

Autor: Adrian Severin

Adrian Severin Facebook

Bill Gates ar fi trimis kituri de testare deja infectate!

15 apr.

Informații bombă! Jurnaliștii Daily Telegraph au descoperit că „Fundația Bill și Melinda Gates” ar fi trimis Marii Britanii kituri de testare pentru coronavirus deja infectate.

Conform rapoartelor intrate în posesia ziariștilor englezi, care au publicat informațiile, kiturile de testare destinate Regatului Unit erau deja contaminate cu coronavirus când au ajuns pe aeroporturile marilor orașe!

Guvernul de la Londra se laudă că are capacitatea de a rula până la 11.000 teste pe zi, dar la un moment viza chiar 25.000. De fapt, tocmai de la atingerea acestei cifre a plecat demersul Ministerului Sănătății de a cumpăra kituri din străinătate. Cu o săptămână în urmă, secretarul de stat Matt Hancock dezvăluia că au fost comandate 3,5 milioane teste. O parte dintre ele, aduse de la compania „luxemburgheză” Eurofins, erau, însă, deja infectate cu virusul Covid-19!

În raportul prezentat de „Telegraph”, Eurofins le confirmă britanicilor că „o parte din «sondele» trimise” sunt contaminate, dar se spune că nu e o problemă gravă, „poate fi rezolvată printr-o curățare adecvată”.

Ce nu spune, însă, firma Eurofins este că britanicii bănuiesc altceva. Kiturile comandate de ei ar proveni, de fapt, de la un laborator de analiză american pe care Eurofins l-a achiziționat în 2018. Este vorba despre Craft Technologies, iar în urma parafării acestei afaceri se convenea ca laboratorul să furnizeze companiei din Europa „de la probe biologice până la țesuturi și teste clinice”.

Iar Craft Technologie este un laborator finanțat de fundația „Bill și Melinda Gates”! 844.395 de dolari a investit miliardarul de la Microsoft în „dezvoltarea de metode de testare”, printre altele.

Să fie doar o coincidență că Marea Britanie a primit kituri de testare pentru Covid-19 deja infectate cu coronavirus de la o firmă aflată pe orbita familei Bill și Melinda Gates? Aceeași coincidență l-a făcut pe miliardarul american să finanțeze în septembrie 2019 (în parteneriat cu Forumul Economic Mondial al lui George Soros) un exercițiu de pandemie (în teorie) derulat de John Hopkins University? Iar la șase săptămâni distanță, ce surpriză, apar primele cazuri de infectare cu noul coronavirus în China, la Wuhan, oraș în care există un laborator de virusologie sponsorizat de George Soros!

Autor: Alexandru Pătrașcu

Bugetul.ro

Italia nu iartă! Spune ADDIO Uniunii Europene!

15 apr.

Guvernul Italiei pregătește deja ieșirea din Uniunea Europeană, primul pas fiind revenirea la moneda proprie. Poporul italian și oamenii de stat din această țară s-au convins deja de inutilitatea UE, după ce au fost lăsați să înfrunte cele mai crunte momente ale pandemiei fără niciun fel de sprijin.

cioa Italia nu iartă! Spune ADDIO Uniunii Europene

Italienii nu mai vor globalism și se întorc la naționalism

Naționalismul și aversiunea față de globalismul implementat prin proiectul Uniunii Europene au cuprins deja întreaga Italie. Steagurile UE au fost înlăturate aproape de peste tot, iar puținele care au mai rămas au zilele numărate, în contextul carantinei generalizate de aici. Italienii au în țara lor tot ce le trebuie pentru a sta pe propriile lor picioare, iar când au avut cea mai mare nevoie de ajutor au fost forțați să se descurce singuri. Ba, mai mult, perfida Uniune Europeană le-a mai pus și piedici, tratându-i ca pe niște ciumați și întorcându-le spatele cu o vădită grimasă de dezgust. Italia nu iartă și nici nu ar avea cum să ierte, atâta timp cât nicio țară din cele 27 ale Uniunii Europene nu a vrut să audă strigătul disperat al unui popor îngenunchiat de pandemia care i-a lovit cu o violență și o viteză năucitoare. Acum răul cel mai mare a trecut, iar oamenii se pregătesc să se reîntoarcă la normalitate, însă din această normalitate va lipsi marea familie europeană, care pentru ei s-a dovedit a fi un mare fiasco. ”Italienii sunt revoltați. Acum au văzut și ei că proiectul european nu funcționează la nevoie, într-o perioadă de criză, și toți își pun întrebarea. Spun că au o țară frumoasă, bogată, dețin 70% din patrimoniul cultural mondial, au mii de kilometri de plajă, munți, o industrie destul de puternică, agricultură dezvoltată și atunci de ce mai este nevoie să stea în Uniunea Europeană? Când Europa nu i-a ajutat. Când a fost criza cu imigranții, au fost abandonați, când a fost coronavirus au fost abandonați și chiar boicotați în multe situații. Europa trebuie să-și reconsidere felul de a acționa în anumite situații, pentru că se naște acest curent naționalist, care s-a răspândit peste tot în Uniunea Europeană, însă în Italia este foarte accentuat”, ne-a declarat Eugen Terteleac, președintele Asociației Românilor în Italia.

Se întoarce lira italiană

Primul pas pe care italienii vor să-l facă este să se întoarcă la moneda națională și să renunțe la euro. Lira italiană a fost unitatea monetară oficială a Italiei între 1861 și 2002, între 1999 și 2002 fiind o subunitate națională a monedei euro. ”Există posibilitatea ca Italia să iasă din Uniunea Europeană. Se discută foarte serios în cercul oamenilor de stat printarea monedei italiene imediat. Nu știu dacă va fi o ieșire totală, precum a Marii Britanii, sau parțială. Poate Italia va alege doar să se reîntoarcă la moneda națională și să iasă din zona euro. La vârful UE s-a ieșit mai întâi cu Europa celor două viteze, acum cu Europa absentă. Ar trebui să ne reașezăm la masa dicuțiilor și să revedem protocoalele de funcționare a Uniunii Europene, pentru că, pe de o parte, îți impun niște condiții, iar pe de altă parte, tot ei, cei mai mari, cei mai importanți, cei mai puternici, nu le respectă, cum a fost și cazul relației cu Rusia”, a mai afirmat Eugen Terteleac, președintele Asociației Românilor în Italia. Semnalele în acest sens au venit și de la premierul italian Giuseppe Conte, care a emis la începutul acestei luni un avertisment către omologii săi europeni, arătând că Uniunea Europeană riscă să eșueze ca proiect în fața provocării reprezentate de criza coronavirusului. “Dacă nu profităm de oportunitatea de a da o nouă formă proiectului european, riscul eșecului este real”, a declarat Giuseppe Conte.

https://www.national.ro/

De frica ”SATAN”, Ciucă dă 2 miliarde și francezilor!

15 apr.

În aceste zile, în plină stare de urgență și pandemie de COVID-19, responsabili ai structurilor de specialitate din cadrul Ministerului Apărării Naționale negociază intens, în cel mai mare secret, perfectarea unor achiziții considerate strategice. Dar nu, nu este vorba de salvatoarele ventilatoare pe care Guvernul Orban nu le va mai primi la timp… Cu toate că la fel cum restul serviciilor secrete din lume care se respectă au demarat de mult ample operațiuni pentru a asigura guvernelor țărilor lor toate mijloacele medicale de care au nevoie, indiferent de forma sub care le procură, ar fi putut și ale noastre barem să simuleze că fac ceva în acest sens.

cap ciuca 720x406 De frica ”SATAN”, Ciucă dă 2 miliarde și francezilor!

Ciucă dă la toată lumea, că doar nu dă de la el!

Numai că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră – că doar nu o fi șeful DGIA, generalul Marian Hăpău singurul ”stăpân al secretelor” din MApN! – Forțele Armate Române tocmai ce sunt pe cale să ”înghită” o nouă comandă de aproximativ 2 miliarde de euro! Emisari ai unei importante companii franceze aflându-se la București pentru a ”strânge șurubul” reprezentanților MApN însărcinați în secret cu ingrata misiune privind parafarea unui contract adiacent celui de înzestrare a Armatei Române cu rachete americane! Pentru că atunci când la sfârșitul anului trecut, pe când coronavirusul începea să facă deja ravagii în China, generalul Ionel Nicolae Ciucă își asuma plata în avans către americani a jumătate de miliard de dolari pentru livrarea ”la termen” a rachetelor PATRIOT. Ce-i drept, la acea vreme ambițiosul general Ciucă încă se visa șefului noului ”guvernul meu”… Generozitatea de 500 de milioane de dolari având loc înainte ca sistemul să-i mai taie avântul prin descinderea DNA efectuată la sediul central al Ministerului Apărării Naționale, fără știința lui Ciucă sau a informațiilor militare din subordinea lui Hăpău. Numai că după ce Ministerul Apărării Naționale va plăti în total părții americane suma de 4 miliarde de dolari pentru dotarea Armatei cu rachete, iată că, așa după cum era de altfel de așteptat, acum își cer și francezii ”tainul”. Și încă extrem de insistent, de parcă DGSE-ul francez și Amabasada și-au băgat din nou coada. Iar cea mai bună dovadă că după ce a deschis ”Cutia Pandorei” cu plăți exorbitante făcute în avans producătorilor americani de armament, generalul Ciucă nu va putea gestiona apoi ”contraatacul” celorlalți mari jucători mondiali este tocmai ”misiunea economică franceză” din aceste zile. Când, după cum susțin sursele noastre, în baza unei solicitări mai vechi a Ministerului Apărării Naționale, partea franceză va ”împânzi” România cu o modernă rețea de radare! Una care să fie ”integrată” sistemului american  de rachete PATRIOT! Pretextul fiind și de această dată …teama de rachetele balistice rusești RS-28 ”Sarmat 2”, mai cunoscute și drept ”SATAN”!

sarmat satan 720x405 De frica ”SATAN”, Ciucă dă 2 miliarde și francezilor!

Sub pretextul rachetelor rusești SARMAT – SATAN se fac afaceri de miliarde

Rachete de la americani, radare de la europeni

patriot De frica ”SATAN”, Ciucă dă 2 miliarde și francezilor!

După rachete de la americani, luăm radare de la francezi

La jumătatea lui 2018 începea ”marea bătălie” pentru un alt contract de 2,1 miliarde aprobate deja la acea dată de Parlamentul României pentru achiziția unor noi sisteme antiaeriene cu rachete pentru rază scurtă și foarte scurtă – SHORAD/VSHORAD. Asta după alte 2,1 miliarde euro destinate  sistemului de rachete PATRIOT de apărare sol- aer cu bătaie lungă. Că doar neavând nevoie de bani în plus pentru Sănătate sau Educație, clasa politică românească a ridicat toate mânuțele sus, să dea 2,1 miliarde pentru ”bătaia lungă” și tot 2,1 miliarde pentru ”raza scurtă”! Numai că ”bătălia” a fost una ”în familie”, producătorii americani de armament fiind practic lăsați ”cu pâinea și cuțitul” pe masa negocierilor, ca să-și taie ce ”felie” de mare vor ei. Așa că și-au luat tot ”tortul” rachetelor, unul de 4,2 miliarde dolari! Însă fie și așa, puținii ofițeri de informații care nu au uitat că au depus jurământul militar doar în fața statului român au reușit în tot acest timp să țină piept, sub diverse pretexte, solicitărilor tot mai insistente ale producătorilor europeni de armament. Disperați că ei nu se aleg cu nimic din bugetul anual de miliarde de euro alocat înzestrării Armatei Române. Numai că această strategie s-a prăbușit odată cu gestul ”sinucigaș” al noului ministru al Apărării. Atunci când Ciucă a tulburat și mai mult apele partenerilor europeni, după gestul fără precedent al plății în avans, fără ca o astfel de necesitate să fie prevăzută în vreun contract oficial! Așa că acum, vrea-nu vrea, ministrul Apărării trebuia să ia și radare de la francezi, ca să scape de furia acestora. După care vor bate cu pumnul în masă și germanii, ca să luăm transportoare blindate de la ei… Și italienii ne vor băga apoi pe gât contractul lor favorit, deși Bădălău este deja istorie… Până atunci însă, Armata pare că va fi dotată ”cu japca” cu radare tactice pentru Apărare cu rază medie de acțiune, urmare a unei solicitări mai vechi a Ministerului Apărării Naționale din cadrul proiectului de înzestrare ”SHORAD/VSHORAD”.

 De frica ”SATAN”, Ciucă dă 2 miliarde și francezilor!Hăpău, tot cu ușița deschisă?

hapau De frica ”SATAN”, Ciucă dă 2 miliarde și francezilor!

Generalul Marian Hăpău nu mai are pastă în pix pentru a semna rapoartele contrainformative

Acum, de când a devenit politician și candidat ”pe persoană fizică” pentru a conduce ”guvernul meu”, Ionel Nicolae Ciucă trebuie luat ca atare. Ce ne facem însă cu Direcția Generală de Informații a Armatei? Și implicit cu comandantul informațiilor militare, generalul Marian Hăpău? Cel care, indiferent de culoarea politică a politicienilor aflați la guvernare, ar trebui să își facă datoria de militar al statului român! Și să raporteze astfel acum ”beneficiarilor legali” dedesubturile noii ”afaceri RADAR”! Și nu doar să se vaite prin separeuri, ca pe vremea mandatului lui Fifor în fruntea Ministerului Apărării, că ditamai ofițerii militari de contrainformații trebuiau să țină ”ușița deschisă” la ceas de seară pentru ”doamna ambasadoare”… Păi ăștia mai pot fi numiți ofițeri de contrainformații?

https://www.national.ro/

EXCLUSIV Statul pierde controlul. Țiganii atacă forțele de ordine (VIDEO)!

15 apr.

Polițiștii și jandarmii au început să fie atacați de țiganii pe care îi prind la furat. Mai grav este că forțele de ordine se lasă scuipate, înjurate și bătute și nu au niciun fel de reacție, sporind și mai mult teroarea celorlalți cetățeni, care nu se mai simt deloc în siguranță.

cior EXCLUSIV Statul pierde controlul. Țiganii atacă forțele de ordine (VIDEO)

Polițiștii și jandarmii, bătuți de țiganii din comuna Teliu

Foamea și restricțiile de circulație severe impuse de starea de urgență i-au făcut pe țigani să nu se mai teamă nici de polițiști și nici de jandarmi. În comuna brașoveană Teliu, unde au avut loc săptămâna trecută revolte ale țiganilor înfometați, cetățenii acestei etnii au trecut la furat chiar sub nasul polițiștilor. Când au fost prinși în flagrant, țiganii i-au luat la bătaie pe jandarmi și le-au distrus mașina, reușind chiar să și fugă de la locul faptei. ”Aseară (luni n.r.) jandarmii au prins cinci romi care au furat dintr-o zonă industrială, aflată, din păcate, chiar pe graniță cu cartierul acestei comunități. Au sărit gardul prin spate și jandarmii i-au prins chiar când săreau gardul înapoi cu țevile furate. Jandarmii au vrut să-i imobilizeze, dar romii erau înarmați cu bâte, răngi și topoare, au început să dea în jandarmi, le-au spart mașina, le-au făcut-o zob și apoi au fugit. Jandarmii și polițiștii au reușit să prindă trei dintre hoți, dar pe ceilalți doi încă îi caută prin cartier. A venit acum aproape toată poliția și toți jandarmii din județ. Cartierul este gard în gard cu zona industrială, unde sunt mai multe făbricuțe care acum și-au suspendat activitatea. Vă dați seama, dacă au mers la furat în condițiile în care peste 20 de polițiști și jandarmi patrulează zi și noapte prin comună, cum se simt ceilalți cetățeni din comună. Românii și maghiarii din comuna Teliu sunt efectiv terorizați, mai ales că mulți locuiesc chiar la graniță cu cartierul de romi. Romii au început să le fure animalele din ogradă și tot ce este de mâncat. Acum câteva zile i-a furat unui român trei miei din curte, cu toată poliția care este acum în zonă. A sărit gardul, a luat mieii și a fugit. Și asta este doar începutul, nici nu vreau să mă gândesc ce va fi de acum încolo, mai ales că s-a prelungit starea de urgență.”, ne-a declarat Dorinel Blendica, primarul comunei Teliu, din județul Brașov.

Atenție, imagini șocante!

Jandarmilor le e frică

Primarul comunei Teliu ne spune că jandarmilor le este frică să aibă vreo reacție, ca să nu se interpreteze că se repetă ce s-a întâmplat pe 10 august la București. ”Și romii dau în ei, îi scuipă, iar ei stau ca statuile și se uită la romi cum îi scuipă, cum îi înjură, cum le dau șuturi în fund, la propriu. Unii romi filmează cu telefoanele și jandarmii sunt timorați și sunt legați de mâini și de picioare. Și polițiștii la fel, nu se ating de romi, încearcă cu vorba, că <<stați cuminți>>, că <<liniștiți-vă>>, dar mai tare îi încurajează să îi scuipe între ochi. Asta este legislația la noi, să îl pupi, să stai să-ți dea în cap și tu nu poți să zici nimic, că imediat te bagă la necazuri. Așa că degeaba am o armată de polițiști și jandarmi, că săracii încearcă cu vorbă frumoasă să-i liniștească, dar ei mai rău fac. Așa e la noi, țara lui Papură-Vodă. Candidatul romilor la Primărie, Boali Gheorghe, îi tot incită, i-a adunat pe toți și le-a spus că primarul a chemat poliția în comună, ca să îi țină închiși în casă. Le-a dat exemplul primarului din Budila, care este rom și care îi ține pe polițiști numai în fața Primăriei și că nu au ce căuta în țigănie”, ne mai spune primarul Dorinel Blendica.

Prefectura Brașov îl ceartă pe primar

În loc să ia măsuri după revolta țiganilor, conducerea Prefecturii Brașov a luat măsuri împotriva primarului, căruia i-a pus în vedere să-i lase în pace pe țigani și să nu mai dea interviuri prin ziare că, altfel, o să aibă de-a face cu toate autoritățile. ”Și reprezentanții ONG-urile și asociațiilor romilor m-au amenințat că mă dau în judecată, că să am grijă ce vorbesc de acum despre ei, mi-au spus că eu ar trebui să mă ocup de locurile lor de muncă, să le asigur traiul de zi cu zi, nu să incit populația împotriva romilor. Oamenii din comună de etnie romă tot împotriva mea sunt, că s-a dus candidatul lor și le-a spus că i-am făcut pe toți analfabeți și i-a tot agitat. De la conflictul de săptămâna trecută, când au venit romii la Primărie să le dau de mâncare, polițiștii și jandarmii stau non-stop în comună. Au câte două echipaje la toate cele trei ieșiri din Teliu și nu pot ieși decât dacă au declarație și dacă au ceva urgent de făcut. De aceea s-au revoltat. Acum două zile l-au găsit pe un cetățean de etnie romă din comună infectat cu Covid-19, omul a umblat prin tot cartierul de romi, cu barbut, cu toți, pe acolo, iar acum, într-o săptămână, două o să pice toți ca muștele, o să fie o mare nebunie. Probabil că se va ajunge la carantinarea acelei zone, ca la Țăndărei”, ne-a mai precizat Dorinel Blendica, primarul comunei Teliu.

https://www.national.ro/

Internaționala – Cântec Socialist (Versuri în limba română)!

15 apr.

„Internaționala” este cel mai cunoscut cântec socialist. Varianta în limba română a fost realizată și publicată în 1907 de avocatul-poet C. Z. Buzdugan.

PROPUNERE LIBERALA STUPEFIANTA LA VREME DE CRIZA: BIG BROTHER PENTRU TOATA POPULATIA!

15 apr.

Europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă vine cu o propunere stupefiantă în plină pandemie, prin care toate informațiile, de identitate, de sănătate, fiscale, bancare, cazier șamd despre cetățenii români ar urma să fie înghesuite pe un singur cip electronic la purtător, care să fie accesat de autorități după bunul plac. În opinia lui Falcă, România are ”șansa” să devină o campionă mondială la asemenea măsuri, la fel cum suntem lideri la viteza netului.

”O situaţie de criză cere readaptarea din mers a instituţiilor statului şi a mediului privat. Situaţia din prezent ne arată că acum, mai mult ca oricând, digitalizarea administraţiei din România e necesară. Să nu mai amânăm, acum e momentul schimbărilor necesare şi poate deveni şansa noastră. Pandemia de coronavirus şi blocajul cauzat instituţiilor poate duce la un moment de reflecţie al autorităţilor. Mai precis, acestea ar trebui să găsească soluţii la întrebarea: cum ne organizăm activitatea astfel încât să fim eficienţi?” scrie Falcă într-un material difuzat azi în media.

”O necesitate şi o şansă acum este să oferim cetăţenilor o identitate digitală, unde pe un card se pot cumula informaţii şi date despre identitate, sănătate, drepturi şi obligaţii fiscale şi multe alte opţiuni, această identitate digitală unică putând fi folosită ca unic instrument în relaţia cu toate instituţiile statului, chiar şi cu băncile dacă se doreşte.
Iar digitalizarea cred că nu ar fi un proces dificil. Aşa cum suntem astăzi campionii lumii la viteza internetului pentru că atunci câţiva când am construit reţeaua naţională am sărit etape şi am folosit ultima tehnologie, aşa şi acum avem şansa să sărim etape şi să câştigăm ani prin procesul de digitalizare cu ultimele tehnologii folosite în lume(…)
Puşi în faţa unei noi situaţii, poate că guvernarea condusa de colegii mei, având în spate şi sprijinul Parlamentului, ar încerca să pună la punct un proiect devenit de interes naţional, fie că vrem, fie că nu vrem. Aşadar, cu dorinţa de a face un pas în faţă şi cu un plus de implicare a tuturor actorilor politici sunt sigur că proiectul digitalizării României va fi început într-un mod serios” mai scrie Falcă. (B.T.I.)

https://inpolitics.ro/

Cea mai mare performanță a lui Ceaușescu!

15 apr.

Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, oameni stând jos

Cea mai mare realizare a lui Nicolae Ceaușescu (pentru că a avut câteva extrem de importante, numai idioții pot crede altceva), o imensă performanță, la drept vorbind incredibilă pentru vremurile noastre, nu este nici industrializarea, nici urbanizarea,ci cumințirea haimanalelor: cum a reușit să țină în frâu canaliile, lichelele și curvele, tâlharii și pușlamalele, gregare și intelectuale, de care, pur și simplu, mustește nația asta, așa cum a făcut-o din toate timpurile, probabil. Cei care în viața de zi cu zi trec astăzi chiar ca niște „oameni de bine”, sunt poate chiar filantropi, dar în datele esențiale ale existenței lor au fost și sunt, simplu, ticăloși.

Cea mai mare realizare efectivă este, deci, la un nivel psihologic și este tot cea care a permis și dezvoltarea, industrializarea și urbanizarea unui popor care, cu milioanele, în doar câteva decenii, a schimbat un mod de viață, rural, pe altul, aproape „civilizat”. Cum a reușit Ceaușescu să-i încoloneze pe ticăloșii înnăscuți și să le înfrâneze dorința de a parveni până la cel mai înalt nivel și, în același timp, de a acumula, fără opreliști, morale sau fizice, din orice potlogărie sau scamatorie, mai mică sau mai mare, carierismul și arivismul. S-au strecurat, au ajuns secretari de partid, în Marea Adunare Națională, dar nu miniștri și secretari de stat. Aceștia au fost promovați pe criteriul competenței, în primul eșalon nu putea ajunge chiar orice simplu idiot, cum se întâmplă astăzi.

Mai jos de ei însă și atunci, ca și acum, era imperiul netrebnicilor, a impostorilor: falși, guralivi, mincinoși, prefăcuți, care o „dădeau înainte cu tupeu”. Nu înțelegeau nimic din ideologia, „comunistă”, pe care pretindeau însă că o slujesc și implementează, erau departe de a-i fi deprins finalitatea, deși aveau discursul, cuvintele, iar scopul lor „administrativ” și „politic” era, în realitate, unul singur: să parvină și să acumuleze. O întreagă masă de impostori, o întreagă cultură a imposturii, perpetuată până astăzi – asta a ținut în viață regimul lui Ceaușescu, nu „dictatura personală”, care nu ar fi fost posibilă fără colaborarea lor. Ăsta este un adevăr pe care nu îl veți întâlni prea des…

Și cum i-a ținut totuși în frâu pe ticăloși? Frica, doar frica cumințește jigodiile, și cointeresarea, inevitabil, dar mai ales servilismul, „serviciu contra serviciu”, fără alte considerente, morale, mentalitatea de vătafi, slugoi fără coloană vertebrală, dispuși să se pună în slujba stăpânului, „dacă ne iese și nouă ceva”. Acum sunt în serviciul stăpânilor europeni, politicieni, corporații și bănci.

Argați, mai degrabă. Pentru că, după dezrobire, țăranul român a avut drept cel mai mare vis, nu să facă dreptate celor ai săi, ci să ia el locul argatului și boierului. Unii, destui, au reușit… Brigadierii, șefii IAS-urilor și CAP-urilor nu erau altceva decât argați, secretarii de partid de la „județeană” nu erau altceva decât boieri.

După dispariția lui Ceaușescu, pur și simplu, au scăpat, s-au eliberat, s-au dezlănțuit. Astăzi sunt „lideri” mai mari sau mai mici, argați și boieri, sunt „greii” tuturor domeniilor în care nimicurile pot excela, în care poți să avansezi fără să probezi și să realizezi nimic concret: politică, afaceri, presă, dar chiar și academic.

Cu politica și partidul, pe care l-au mai și schimbat, din care au scos banul și afaceri, cu care au făcut politică și partide, organizații de partid din alți ticăloși, mai mici, dornici și ei să parvină și să acumuleze… Nu înțeleg nimic nici astăzi din „ideologia” pe care pretind că o slujesc și implementează, „liberală” sau „social-democrată”, doar au discursul și cuvintele. Ca și atunci, nu le pasă cât de departe este „ideologia lor” de realitatea concetățenilor.

Aceștia sunt ticăloșii pe care Ceaușescu a reușit să-i țină în frâu, iar de la căderea sa au produs adevărate ravagii: au devastat, au distrus, au devalizat. Acum conduc… totul, aproape totul! Ei sunt cea mai mare frână în calea dezvoltării, progresului, în special social, al țării noastre. Ei și-au dat pensii speciale, și-au creat structuri supradimensionate, începând de la Parlament, într-o deplină complicitate transpartinică, pentru a prospera și parveni. Consideră că totul li se cuvine pentru că sunt „boieri”, pentru că au împrumutat mentalitatea boierească, a acelui care trăia în lux la Paris, în vreme ce țăranii supuși se schinuiau în foame pe moșie, iar această realitate i se părea cea mai firească din lume. Politica pentru ei e un târg de favoruri și beneficii.

De notat că Iliescu i-a descătușat asupra țării în mod conștient și voit, potrivit ideii marxiste a „primei etape a capitalismului”: „acumularea primitivă a capitalului”.

Și-au păstrat și dezoltat chiar peste măsură cealaltă caracteristică definitorie pentru jigodism: îi puteți vedea astăzi ca argați ai Europei, cum fac sluj în fața liderilor europeni, noii lor stăpâni, precum le era Ceaușescu, unic, odată, le vedeți servilismul, supunerea condiționată doar de interesele personale sau ale partidului, găștii de impostori, „abnegația” falsă și puturoasă cu care susțin noile „valori” care le servesc parvenitismului. Sunt aceeași, regenerați, „updatați”, chiar dacă o altă generație și cu altă înfățișare. Dar acum sunt președinți și miniștri, pot să ajungă, politic, strict politic, cei mai înalți demnitari ai statului. Nu se putea pe vremea lui „nea Nicu”…

Ticăloșia și impostura sunt cheile succesului în România, sunt un mod de viață, și au pătruns în fibra națională, de prea multă vreme. Cu ele au avut cel mai mult de furcă toți intelectuali veritabili ai acestei nații, care le-au demascat, iar exemplele abundă, toți lideri politici autentici, cinstiți și principiali, care au încercat să le combată. Nu vorbesc despre aceste „calități”, necesare și suficiente, pentru ”elita” de astăzi, liderii politici ai prezentului? …Nu poate fi nicio surpriză: pe aceste ”calități” s-au ridicat e înșiși.

Iar această mizerie și perversitate se manifestă cu deosebire în perioadele de criză, precum cea care va veni…

Ion Antonescu le spunea celor prezenţi la şedinţa Consiliului de Miniştri din 10 decembrie 1941:

„La centrele de colectare ale Ajutorului de Iarnă lucrurile s-au petrecut la fel. În toate locurile unde se colectează sunt găsiţi oameni şi femei care fură din obiectele donate. Toţi fură. Ţară de tâlhari.

(…) De-abia îşi punea un medic paltonul în cuier că imediat venea cineva, băga mână în buzunar şi-i lua mănuşile. S-au furat ceasornice de prin sertare şi multe alte obiecte. Este ceva nemaipomenit. Nu ştiu ce să mai fac să îndrept ţara aceasta. De multe ori mă gândesc să introduc pedeapsa cu moartea pentru toate delictele. Este ceva groaznic. Tineretul să facă acestea fapte?

… În ce hal de dezorganizare se găseşte Şcoala, Familia, Biserica noastră. Trebuie făcută o educaţie serioasă în această privinţă. Este o ruşine să se comită furturi la centrele de colectare ale Ajutorului de Iarnă. Mă întreb eu: aceasta este o naţie care poate lupta pentru idealurile ei naţionale? Tâlhari! Şmecheri aici, şmecheri pe câmpul de luptă; dar şmecheria aceasta se repercutează asupra viitorului naţiei!”

După doi ani, pe 3 februarie 1942:

„ …la noi, la Ajutorul de Iarnă s-au comis furturi grozave. Am prevăzut sancţiuni foarte grave pentru asemenea fapte şi am cerut dlui Stoicescu o lege în acest sens, dar d-sa nu mi-a dat încă această lege.

În Germania s-a întâmplat că s-a furat şi acolo la Ajutorul de Iarnă şi Führer-ul, personal, a dat ordinul ca făptaşul să fie imediat executat. Eu nu mă pot apăra de tâlhari. În Armată se fură din hrana soldatului, se fură din hrana calului, se fură echipamentul.

Eu am cerut dlui Stoicescu să punem pe fruntea celui care a fost prins furând, de la un pui, de la un pui de găină, până la cel mai mare furt, să-i punem cu fierul roşu semnul ‘hoţ’. Să vedem câţi vor vrea să poarte, o viaţă întreagă, pe frunte acest semn. Este o pedeapsă mai dreaptă decât pedeapsa cu moartea. Nu vreau să mai umplu puşcăriile, să răpesc timpul tribunalelor cu asemenea chestiuni. Dacă luăm această măsură drastică, nu mai e nevoie nici de puşcării, nici de tribunale pentru hoţi”.

Prima Pagină

ARASH ft.HELENA – DOOSET DARAM!

15 apr.

%d blogeri au apreciat: