BNR,BANCA POPORULUI?

29 apr.

Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane

BNR, City of London și Rothschild

Istoria Bancară modernă în România începe cu Solomon Halfon, fondatorul Băncii Halfon și a Băncii Comerciale Române, care împreună cu tovarășul său Hillel ManoahSfatul Orășenesc al Capitalei,  erau “cămătarii” Visteriei după 1830. Acesta a avut trei fii: Avram, Iosef și Solomon I Halfon.

Grigore Alexandru Ghica – sursa Wikipedia
Click pe poză pentru a fi redirecționat la sursă

Avram Halfon a participat la marile operațiuni bancare și a facilitat contractarea împrumutului Oppenheim (Paris) care împreuna cu împrumutul Stern a deschis pentru noul stat Român accesul la bancile străine.  Solomon I Holfon, decorat de Carol I sub titlul de Comandor (termen amiral/maritim), a făcut parte la importante decizii bancare. Ce au toți aceștia în comun?  Erau toți membri a Rit-ul Spaniol (sefarziși au pus bazele sistemului bancar în RomâniaAceștia erau bnacheri Imperiului Otoman și au fost cei ce ofereau credit cămătăresc (zărăfie) care după cum vom vedea a evoluat în ceea ce numim astăzi Creditul Capitalist, sau furt instituționalizatSolomon Halfon avea și o intrare interesantă la casa lui de pe Lipscani, partea de deasupra ușii seamănă foarte mult cu celebrul ochi regăsit din abundență în simbolistica masonică (ochiul providenței)care este și pe bancnota de un dolar (sursa pozei aici)Acești sefarzi au fost foarte privilegiați și scutiți de taxe după cum este documentat  în poza din dreapta : “…Grigore Chica în 1827, a scutit pe creditorul (cămătarul) Hillel Manoah și pe fratele său Israel de plata taxelor la Trezorerie și le-a oferit diferite privilegii ca răsplată pentru serviciul oferit domniei, avem de asemenea o listă a împrumuturilor oferite Trezoreriei în 1836, care arată că între Ianuarie și August, Manoah a împrumutat statul cu 61690 galbeni și 1 950 085 lei. Un document emis de Ministrul Războiului în 1937 ne informează că Manoah în plus a aprovizionat armata” . Membri Dinastiei Ghica au fost toți masoni

 


Mai târziu vom afla că un alt membru al familiei Halfon numit Moise (1851-1923) era agentul lui Rothschild în „Bucharest” după cum reiese din această scrisoare trimisă de Baronul Lionel de Rothschild din New Court (City of London) adresată lui Mr. Hammond. Se spune că biroul lui Rothschild din New Court ar fi fost centrul finanțelor Globale conform Enciclopediei Evreiești vol. X tipărită în anii 1900.

http://www.jewishheritage.ro/ Click pe poza pentru extindere

Conform site-ului jewishheritage.ro Solomon Halfon și-a stabilit un birou de creditare unde se va construi ulterior Banca Națională a României ,care făcea afaceri cu marile firme occidentale, ca Rougemont și Rothscild (cu care se va și înrudi – Isidor Halfon+Sarah Rothschild.)!!. În articolul de mai jos observăm că Avram Halfon a fost și Trezorierul lui Alexandru I. Cuza și de asemenea că acesta a contractat prin banca sa împrumutul fraților Stern din Londra, despre care vom discuta în curând. De asemenea este documentat în acest articol că Halfon aveau dreptul de administrare a vămilor, adică nimic nu intra sau ieșea fără știrea acestuia. Dacă citiți întregul articol de mai jos putem observa clar cum aceste familii erau foarte implicate în comerțul și orânduielile țării, aveau o rețea de relații foarte strânse cu marile familii Occidentale bancare precum Rothschild și cum acest grup cămătăresc își căsătoreau copii doar cu alți membri al acestor familii. Tot pe acest șite este menționat că “… Banca Halfon a contractat de la Banca Imperiala Otomana de la Constantinopol și de la Banca Openheimer din Paris un imprumut menit să acopere unele cheltuieli ale statului și de la Banca fraților Stern din Londra…”. Ironia este că probabil acești bancheri au fost cei ce au pus capăt Imperiului Otoman și în același timp administratu Banca Otomană, ceea ce spune multe despre faptul că acești indivizi au nici un fel de scrupule, având interese separate de cele ale imperiului Otoman. Cum au reușit? Dacă citiți prima parte de pe site-ul http://www.jewishheritage.ro veți observa că este menționat faptul că Imperiul Otoman recunoștea dreptul religiei adică evrei erau în jurisdicție proprie (religiile fiind de asemenea în acele vremuri forma de guvernământ și determinarea jurisdicției) și se adminstrau singuri Imperiul nu intervenea în treburile lor. Așa au reușit să stea privați și neatinși de “legea română” după cum este documentat din abundență în opera lui “Paulescu, Dr. N.C. – Spitalul,Coranul,Talmudul,Cahalul,Francmasoneria“.


Se spune că legea rurala din 14/15 august 1864 a fost un element cheie pentru libertățile noastre pentru că atunci se presupune că am devenit stăpâni pe pământurile noastre și am scăpat de jugul feudal. În acest an s-a desființat claca prin care țăranii erau eliberați de sarcinile feudale (claca,dijma) dar au căpătat statutul de proprietari “contribuabili la bugetul statului ” – („nivelul dărilor era oricum ridicat, iar împreuna cu despăgubirile se ridicau la 32% din veniturile anuale”). Contribuabili erau necesari pentru garantarea împrumuturilor externe.

Click pe poza pentru a fi redirecționat pe site

Deci cum? … au scăpat de o obligație care s-a transformat într-o altă obligație? Care se pare că era și mai împovărătoare? Adică din Clăcaș am devenit Contribuabili (plătitori de bir) pe pământul nostru. Dacă pământul este într-adevăr al tău și ești liber și stăpân pe el trebuie să plătești impozit anual (care nu suna decât ca o zeciuială mascată vezi definiția din poza de mai jos)???. În ziua de azi taxele, impozitele și accizele cumulate reprezintă probabil mai bine de 50% din venitul cuiva. Și pe vremea aceea clăcașii deveniți contribuabili se plângeau de 32%. Dar o să observăm că aceste impozite vor crește și cresc direct proporțional cu datoria publică.

Clic pe poza pentru a fi redirectionat pe site

Cu câteva zile mai devreme, pe 10 august 1864 s-a încheiat un împrumut bancar cu Frații Stern din Londra, prin banca imperială Otomană (cu ajutorul Băncii Halfon) la o dobândă de 8% în scopul soluționării conflictelor create de Secularizarea Averilor mănăstirești prin care “o mare parte din proprietăţile bisericilor şi mănăstirilor închinate din ţară au fost trecute în proprietatea statului.” Conform wikipedia înainte de Secularizarea Averilor un sfert din pământul arabil era în proprietatea mănăstirilor care erau sub influența grecească și generau venituri de 7 milioane de Franci care erau extrași din țară. Aceste două evenimente care au avut loc într-un interval mai mic de o săptămână nu cred că au fost întâmplătoare, ci au fost semințele transferului de putere de la autoritatea ecleziastică a imperiului roman de răsărit, la interesele Occidentale controlat de sfântului imperiu Roman, care va avea loc prin îndatorarea poporului. Vezi Legea instrucțiunii și Împrumutul Stern aici.

Dar să nu uităm că aceste două imperii conduse prin organizații ecleziastice catolice și grecești au fost odată un singur imperiu numit imperiul Roman (vezi Marea Schismă)Și asta este evident dacă observăm că reprezentanții Imperiului Roman de Răsărit au un simbol izbitor de asemănător cu simbolul Imperiul Roman de Apus (Sfantul Imperiu Roman). De asemenea în acest context merită menționat faptul că istoric vorbind activitățile Bancare își au originea în templele din Asiria, Babilon și ulterior în Grecia antică iar în final imperiul Roman. Dar asta e o discuție pe care poate o vom aborda altădată.

Revenind la problema bancară din România, un an mai târziu (1865) Cuza acorda unui grup de capitaliști englezi concesiunea înființări unei bănci de scot și emsiune pe care au numit-o Banca României. Deși dacă au venit acești englezi să înființeze o bancă în România, în același loc de așezământ în care și-au pus bazele agenții lui Rothschild cred că cel mai corect ar fi fost să o fi numit Banca intereselor bancherilor internaționali, din România, dar bineînțeles că acest nume a fost intențioant ales pentru a crea impresia că banca este a Românilor .

 

https://www.bnr.ro/Inceputurile–1053-Mobile.aspx

Din enciclopedia evreiasca vol XI : “Stern, Hermann, Baron De : Financiar Englez; Născut în Frankfort-on-the-Main ( același loc în care își are Rădăcinile și Dinastia Rothschild) în 1815; a murit în Londra Oct 20 1887. Împreună cu fratele sau David de Stern s-a stabilit în Londra în 1844, unde frații au fondat firma Stern Brothers, care în curând va fi recunoscuta ca una dintre cele mai de succes case bancare din oraș; … Baronul de Stern a fost în principiu conectat cu finanțele Portugheze dar a fost de asemnea vizibil preocupat în flotarea împrumutului Danubian de 7% din 1864, a fost implicat și în imprumtul ipotecar Spaniol și în monopolul tutunului Italian. În 1869 brevete nobiliare au fost acordate ambilor frați de guvernul Portughez, David obținând titlul de viconte, și Hermann de baron.”

Baronul de Stern a fost un membru al asociației Anglo-Evreiești și a Școlii Evreiești  și director al Băncii Imperiale, al Bank of Rumania, Londrei și San-Francisco și a Companiei de Apa din Estul Angliei…

Este important să înțelegem că astfel de titulaturi feudale (baron, vicont) există și sunt valide chiar și în ziua de astăzi deoarece sunt transmisibile prin succesiune și din punct de vedere juridic ei au un statut superior legilor civile care se aplică PERSOANELOR. Codul Civil este o jursdicție stabilită tot pe timpul lui Cuza în 1865, inspirat din codul lui Napoleon care era și el Mason.


Acest lucru este documentat și într-un document legat de legile Române mai vechi în care este scris că Banca Românească a fost înființată ca o societate anonimă al cărui Comitet Central era compus din 6 indivizi de la Londra, doi de la Paris și doi de la Viena (marele centre financiare până în prezent). Observați că majoritatea aveau titulaturi nobiliare precum SirLord(termen atribuit membrilor amirali și a tribunalelor), Baron și Conte.

 

 


Banca Fraților Stern își avea sediul pe strada „57 Gracechurch Street, Lonond EC” fix în City of London.

Dacă căutam 57 Gracechurch pe google maps observăm că aceasta strada este în City of London care poate știți că la fel ca Vaticanul și Washington District of Columbia, este un Stat Suveran absolut independent în interiorul altui Stat după cum și google maps arată limitele și granițele acestui teritoriu independent. City of London nu plătește taxe sau nu dă socoteală Londrei sau altcuiva, cum nici Vatican nu dă socoteală Italiei. Lord Mayor este Lordul Primar (un alt titlu feudal nobiliar valid și în ziua de azi) al City of London și nu este același lucru cu Primarul Londrei. Teritoriul delimitat de City of London este o enclavă Romană ce era numită Londinium. 57 Gracechurch este doar la 0.3mile distanță de New Court Rothschild Bank.


Mai târziu în 1902 Banca Comerciala a Fraților stern și-a asigurat niște interese în Petrolul „Roumanian”, acesta fiind începutul înstrăinării resurselor pe care îl experimentăm astăzi masiv. Vezi și Acordul din 12 ianuarie 1976 prin care Romania pentru a-și naționaliza petrolul a trebuit sa răscumpere datoria publica de la “Naționalii Regatului Unit”.


Clic pe poză pentru a putea mări!

Dacă ne uităm la arborele genealogic al familiei Stern observăm că Charoline Stern s-a căsătorit cu Solomon Mayer Rothschild unul din cei cinci fii trimiși de Mayer Amstel Rothschild în toate colțurile Europei pentru stabilirea imperiului bancar European, deci practic eu devenit rude de prim grad cu Ramura familiei Stern care a contractat primul împrumut pe teritoriul României împreună cu agenții lui Rothschild din familia Halfon. Conform wikipedia se pare că Mayer Amstel Rothschild a lăsat vorbă ca urmașii lui să se căsătorească cu alți membri ai Familiei Rothschild și din arborele genealogic din poză cât și din numeroase surse rezultă că aceștia și-au ascultat tăticul. După cum se vede mai jos se căsătoreau văr cu verișoară și chiar unchi cu nepoată.

Casa de Rothschild: Nimeni nu poate înţelege ceea ce sa întâmplat cu planeta

Revenind la presupusa bancă a Românieiîn 1880 Senatul a decis înființarea Băncii Naționale a României (Banca Centrală) sub forma unei societăți anonime cu privilegiul exclusiv să emită bilete de bancă la purtător. Dacă ai deschis linkul legat de bilete de bancă și faci un search ai să vezi că nu găsești nimic legat de bani (bancnota nu este același lucru cu banii deși este acceptată ca mijloc circulant de schimb). România a avut la acea vreme doar o treime din acțiuni și 2/3 erau a particularilor, particularii ăștia anonimi care consider că acum este clar de unde izvorau aceste interese anonime.

http://www.bnr.ro/Inceputurile–1053.aspx

Dar conform versiunii în engleză al site-ului oficial BNR, nu a durat mult până guvernul s-a descotorosit de aceste acțiuni pentru ca până la sfârșitul anului, pe 16 Decembrie, statul s-a retras din asociația cu BNR, care s-a transformat într-o bancă privată privilegiată, și toate drepturile guvernamentale au fost cedate acționarilor.” Important de notat este faptul că Eugeniu Carada a fost un mare mason, existând o loja ce îi poartă numele și chiar și o monedă, probabil ca să onoreze interesele masonice în românia, prin această bancă „Din România”.

Tot în versiunea Engleză a de pe site-ul BNR este menționat că : „În 1948 banca a fost convertită în Banca Republicii Populare Române – Banca Statului, subordonată Ministerului de Finanțe, în timp ce conducătorul băncii a fost numit președinte, având rangul de ministru deputat. În 1965 numele a fost schimbat din nou în Banca Națională a Republicii Socialiste România, subordonată direct guvernului, în timp ce conducătorul băncii a fost din nou numit guvernator.” Deși a fost subordonată direct guvernului eu cred că în continuare a rămas o bancă privată, doar că guvernul putea să controleze volumul monetar în circulație după cum spune în poza de mai sus paragraful „yet the volume of circulating currencies was to be set by Government” – volumul monedelor circulante era stabilit de Guvern. Dar imediat după 1990, toate lucrurile au revenit la „normal” adică a și reînceput activitatea de a îndatora poporul fără limită și control.

http://bnr.ro/The-History-of-the-National-Bank-of-Romania-13818.aspx

http://bnr.ro/The-History-of-the-National-Bank-of-Romania-13818.aspx

De asemenea banca „a fost reorganizată prin schimbări legislative, astfel încât astăzi nici o autoritate sau instituție nu poate să o atingă după cum este menționat clar în 312/2004 art.3 alin (1) – “ …îndeplinirea atribuțiilor, Banca Națională a României și membrii organelor sale de conducere nu vor solicita sau primi instrucțiuni de la autoritățile publice sau de la orice altă instituție sau autoritate.” În plus Membri Consiliului Administrativ BNR au imunitate penală totală și necondiționată:

https://www.activenews.ro/stiri-social/Avocatul-Gheorghe-Piperea-face-dezvaluiri-importante-despre-statutul-BNR.-De-ce-nu-poate-fi-tras-la-raspundere-Isarescu-sau-vreun-alt-membru-al-CA-128014

Primele bilete de bancă emise se numeau bilete ipotecare deoarece statul garanta cu domeniile sale. Deci pentru a avea aceste înscrisuri ca etalon monetar circulant, statul trebuia să gireze cu pământurile sale. Și se pare că nu prea am avut succes în acest joc de tip Monopoly pentru că după ce au fost retrase din circulație acestea trebuiau schimbate „proporțional cu vânzarea proprietăților domeniale care formau garanția” acestor bilete. Este important să pricepem acest lucru pentru că fiecare bilet pus în circulație există o dobândă care nu poate fi plătită pentru că sunt emise bilete circulante doar pentru împrumutul de bază nu și pentru dobândă.

De la instituție bancară privată la mandatar al statului

Având în vedere că nu putem să câștigăm jocul Bancherilor pentru că ei l-au inventat ne-am trezit punând disperați pariuri la albă-negra și suntem deja băgați  vreo 70 miliarde dolari. Astfel datorită faptului că noul stat numit România a luat-o pe cărarea eternă a insolvenței și a datoriilor bancare, banca a început să preia controlul și să pună monopol pe tot ce mișca și implica aceste bilete de bancă, adică controlul total al comerțului intern și extern la fel ca și Halfon “care avea dreptul de administrare a vămilor”.

Între timp bancheri de peste tot în lume au devenit și mai puternici, mai influenți și mai „șmecheriți” și au unificat toate aceste bănci private privilegiate din întreaga lume sub entitatea numită Banca Reglementelor Internaționale un fel de bancă centrală pentru toate băncile centrale.

Monopolul a început să crească din ce în ce mai mult și mai mult după 1932 când sub pretextul „crizei economice” BNR în calitate de agent a statului s-a simțit obligată să impună noi taxe și regularizări. Ce să vezi după ce s-au unificat băncile centrale private nu a durat mai mult de doi ani și a început ca totul să se prăbușească (Marea Criză Economică), ce treabă bună. Este evident că sistemul global financiar este Centralizat pentru că toate Crizele economice se manifestă peste tot în lume.

Între 1929-1939 BNR a devenit și mandatarul statului adică a fost împuternicită să își rezolve socotelile ca și cum ar fi statul, sau cu alte cuvinte au zis: știi ce nu prea vă pricepeți să vă administrați datoriile, dați-vă la o parte să vă arătam noi cum se face.

Mai târziu și dolarul a devenit moneda unică de rezervă globală al acestor bănci centrale private, prin acordul de la Bretton Woods, dolarul fiind activul de rezervă a tuturor valutelor globale. Ce insamnă asta? Înseamnă că pentru a emite RON în circulație BNR trebuie să aibă în rezervă Dolari. Dacă înainte era necesar ca Băncile de emisiune să aibă aur în rezervă pentru a emite bani în circulație, după Bretton Woods și până în prezent Bancile de emisiune trebuie să aibă Dolari în rezervă sau altfel spus Dolarul este Valuta de Rezervă globală. Vezi 140 de ani de istorie monetară în mai puțin de 10 min.

După Bretton Woods unele țări au avut tupeul să își repatrieze aurul când și-au dat seama că FMI și Rezerva Federală emiteau Dolari fără să aibă acoperire în aur. Nixon a decis după 1970 să anuleze acordul prin care dolarul este acoperit în aur pentru că FMI nu avea în rezervă atâta aur să acopere toate revendicările de repatriere. Dar ghici ce !? Datoria nu a dispărut, și dolarul a rămas  o hârtie fără nici o valoare care îndatorează o lume întreagă pe „degeaba”.

Click pe poza pentru a fi redirecționat pe site

Tot în anii ‘70 a avut loc un controversat împrumut contractat de Ceaușescu.

Dacă datoria este acum de peste 70 miliarde $, să nu uităm că de fapt ar fi trebuit să fie și mai mare dar se pare că Ceaușescu cu chiu cu vai a reușit să o plătească ducând România înapoi în stadiul de solvabilitate. Ce treabă bună au făcut cei ce ne-au condus după 1990, nici până astăzi nu există vreun “pulitician” din ăsta să menționeze nimic de banca Centrală Privată a României sau de situația critică a Datoriei Externe. Notă: paragraful de mai sus nu are scopul să îl glorifice pe Ceausescu sau regimul comunist, ci să scotă în evidență cum tot sărim din „lac în puț”. După cum am văzut independența unei țări se diminuează când un Stat este insolvent, și chiar și un anumit Pârvulescu a prevăzut așa ceva.

În regulile internaționale și în toată istoria lumii Creditorul este stăpânul Debitorului. Incapacitatea de solvabilitate în care cade debitorul este o formă de servitute vezi nr. 5 în poza de mai jos. (extras dintr-un manual de drept din anii 1860 numit Dreptul Naturalu Privatu)

Și în plus conform site-ului Lumea Justiției (vezi link aici) este documentat că “În Constituția României sunt considerate “autorități publice” cele prevazute de Titlul III (unde nu se afla BNR, ci autoritățile importante ale statului) … Dacă legiuitorul ar fi dorit sa considere BNR o “autoritate publica” ar fi introdus-o in Titlul III din Constituție.” Deci din text evident rezultă dacă deja nu vă este clar, că BNR este o instituție privată.

Ce sunt și ce nu sunt banii?

Dacă ne uităm la definiția din DEX. BAN, bani, “Echivalent general al valorii mărfurilor (fiind el însuși o marfă) identificat pe baza uzului social cu forma naturală a aurului.” Sunt mai multe definiții dar asta are total sens pentru că un bun intrinsec poate fi dat la schimb pentru un alt bun intrinsec astfel nu datorezi nimănui nimic și ești solvabil. Hârtiile Monedă nu sunt o marfă sunt doar efecte Comerciale! Dacă aceste entități bancare au fost influențate de sistemul bancar englezesc, trebuie să ne uităm și la definiția dicționarului legal englezesc unde avem : “Money – în sensul acceptat general înseamnă un mijloc de schimb și nu include bilete, obligațiuni, evidența unei datorii, sau orice alt bun imobiliar sau personal.Black law dictionary 4th_Edition

Ei bine noi în ziua de astăzi folosim bilete ale unei societăți private privilegiată care oferă servicii bancare, care sunt în același timp și evidența unei datorii pentru că acestea sunt emise după ce Statul face o Promisiune de Plată reprezentată printr-un Titlu de Stat (Obligațiune)Toate acestea sunt evidente dacă ne uităm pe fiecare bilet în circulație care are două semnături, a creditorului (Guvernatorul – reprezentatul Societății private BNR) și a debitorului (Casierul Central), vezi textul scris mic „Falsificarea acestor bilete se pedepsește”. Același dovezi a unei datorii sunt și pe bancnotele Rezervei Federale chiar mai explicite. Titlul FEDERAL RESERVE NOTE se traduce BILET AL REZERVEI FEDERALE, care bineînțeles că este la fel ca și BNR o entitate privată cu acționari privați și la fel de anonimi ca și cei din România. Și în partea stângă scrie ACEST BILET (NOTE) ESTE MIJLOC LEGAL DE PLATA PENTRU TOATE DATORIILE, PUBLICE SAU PRIVATE. Deci tot ce folosim noi ca mijloc de plată nu sunt decât niște înscrisuri a unei societăți pe acțiuni private, care fac dovada unei datorii publice și sunt purtătoare de dobândă. Înscrisurile sunt ale Băncii pentru că scrie în majuscule BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, nicidecum nu scrie doar România sau Trezoreria României. În Federal Reserve Act chiar este menționat că acționarii Rezervei Federale vor primi anual dividente din profiturile băncii. Rezerva federală este banca centrală a Americii și bineînțeles că este o bancă privată la fel ca și BNR, vezi documentarul Money Masters aici.

Extras de pe Federal Reserve Act “acționarii băncii vor avea dreptul sa primească dividente anuale…”

Există o diferență majoră între bani (money) și hârtie-monedă (currency) și acest videoclip explică impecabil această diferență. Moneda de hârtie nu reprezintă decât  bilete de banca (bancnote) puse în circulație în urma emiterii unui Titlu de Stat (Obligațiuni de Stat) care nu este decât o promisiune de plată din partea Statului la care populația și resursele unei țări sunt atașate ca giranți. Deci totul pe baza „unor dispoziții legale promulgate de stat, prin care i se recunosc anumite functii și rol economic, banca nu împrumută nici un ban ci statul se obligă să plătească o anumită unitate ficțională care în contract o numește RON și este doar o reprezentare a dolarilor în rezerva valutară a băncii  (Dolari și Euro împrumutați de la cartelul bancar mondial). Banca spune bine, te las să devii datorul meu pentru o datorie fictivă, doar cu o singură condiție, îmi dai o dobândă în schimb și trebuie să garantezi cu bunurile imobile, bunuri mobile ,resursele și populația țării. Astfel eu și tu trebuie să plătim taxe, amenzi, impozite doar pentru ca să avem un sistem monetar bazat doar pe datorie. Dar problema și mai gravă este că în urma acestui contract dintre Debitor și Creditor se emite în circulație doar împrumutul de bază, dobânda nu a fost creată, deci întregul împrumutul nu poate fi niciodată onorat, ci trebuie făcut un alt împrumut pentru ca să îl acopere pe cel precedent și tot așa la nesfârșit cu alte cuvinte Sclavie perpetuă. Și astfel am ajuns în ziua de azi cu un împrumut scăpat de sub control care eventual va eșua oricând doresc bancherii, de aia avem așa numitele crize economice. Și deoarece sistemul monetar este centralizat, aceste crize economice au loc la nivel global și acest video explică excelent cum funcționează întregul sistem de îndatorare perpetuă Secretele ascunse a banilor partea 4 . Ca să nu cadă vina pe bancile centrale pentru „crizele economice” acționarii acestui sistem de bănci private centralizat sunt nevoiți să inducă evenimente de tip steag fals precum cel de pe 9 septembrie 2001 ca să devină țapul ispășitor al colapsului sistemul lor monetar care este eronat, fraudulos și exploatează o lume întreagă.

Se dorește naționalizarea resurselor, dar atâta timp cât teritoriul cu populația și resursele sunt contractate în niște datorii și există entități internaționale precum BRI și FMI care reglementează aceste relații debitor-creditor la nivel global, toți cei ce sunt la conducerea unei țări nu sunt decât administratorii datoriei, mai ales dacă ne uităm la originile cuvântului Constituție care își are rădăcina în constitutumși înseamnă cineva care se învoiește să plătească și preia datoria altcuivaAdevărații stăpâni al acestei datorii sunt Creditorii, adică lanțul global de bănci centrale private și acționarii lor. Toată această poveste cu resursele, după cum am văzut a avut loc încă de la întemeierea acestei instituții numită eronat Banca Națională a României, când acționarii care au controlat acestă instituție, și-au rezervat felia în petrolul nostru, mai grav este că în aceste garanții intră și resursele umane, deci practic suntem vânduți încă de la naștere când suntem atașați la acest sistem de datorii printr-un contract care rezultă din Certifica de Naștere.

Acum poate mulți vor considera că nu e mare lucru să avem un mijloc de circulație emis de o corporație privată atâta timp cât fiecare poate să își procure strictul necesar și nevoile. Dar dacă renunțăm să privim problema doar la nivel individual și analizăm evoluția datoriilor care conform acestui articol, primul împrumut Stern a fost 916 000 Lire Sterline care s-a ridicat la 27 de miliarde Euro (la data publicării), în prezent datoria este peste 70 miliarde dolari și poate dacă nu face nimeni nimic în momentul în care citești asta va fi trecută de 100 miliarde. Pe baza statisticilor istorice este evident că aceste datorii nu sunt menite să fie plătite ci să mențină populațiile într-o datorie perpetuă iar generațiile viitoare (fii și fiicele noastre) vor avea și mai multe poveri fiscale doar pentru simplu fapt că vor să trăiască în această lume. Noi ce deja ne aflăm în această lume avem datoria să lăsam generațiilor următoare o lume mai bună nu mai plină de datorii și obligații.

Leul, regele junglei

Dacă analizăm și istoria Leului din wikipedia plus informațiile de mai sus vom ajunge la concluzia izbitoare că pe teritoriul româniei singurul moment când am avut propria monedă a fost înainte de a fi fost cuceriți de Romani, când „au început să emită monede proprii din argint, asemănătoare cu cele ale celților, pentru ca apoi să emită celebrii kosoni de aur”. După cucerirea Romană au circulat monede Romane și Bizantine. Se pare că groșii de argint ar mai fi fost o tentativă al Voievodului Vladislav dar asta doar sub suzeranitate maghiară. Apoi au mai circulat începând cu anul 1538 obloni (Grecia), Dinari (Imperiul Roman), Creițari (imperiul Austro Ungar), Gulden (Olanda/Germania), Taleri (Germania) și Ducați. Și apoi de-a lungul secolelor taleri turcești, galbeni ungurești și austrieci, zloțicarboave rusești, țechini venețieni. Deci practic nu am avut niciodată o monedă independentă. Brancoveanu a avut o tentativă ce l-a costat viața pentru că otomani nu au cochetat cu ideea. De ce? Pentru că știau ceea ce și Rothschild știa, cine controlează emisiunea monetară controlează tot. Au mai urmat apoi după 1800 galbenul austriac, sfanțul de argint (din germană Zwanziger). Cuza ar fi dorit și el o monedă proprie dar nu prea a avut succes supărând iarăși imperiul otoman cu obrăznicia lui. Și astfel ne-am ales cu Leul care după cum am arătat din abundență este doar iluzia unei monede a poporului. În plus monedele din 1867 au fost bătute în Anglia, ceea ce demonstrează mai departe implicarea și influența acestor bancheri privați în finanțele poporului. În articol mai este menționat că majoritatea monedelor au fost bătute în afară.

Dar de unde provine denumirea de Leu. Inițial această denumire ne facem să fim mândri pentru că reprezintă un simbol Alfa, un rege ce se află în vârful ierrahic al junglei, doar că regele astă al junglei (echivalentul Cezarului de pe monedele romane care a fost chiar și pe anumite “bilete ipotecare” românești vezi poza aici.) a venit din alte imperii precum cele conduse de dinastiile Prusace și Germanice. Originea Leului provine de la simbolul leului Rampant de pe taleri Olandezi (Leeuwendaalder) numiți și Joachimstaler originar din orașul Sankt-Joachimsthal (Valea sfântului Ioachim). Pe primul Joachimsthaler bătut era portretul Sfântului Ioachim  tatăl Fecioarei Maria și leul Rampant. Acesta s-a emis în cantități mari de către entitățile statale care făceau parte din Sfântul Imperiu Roman. În Sfântul Imperiu Roman, talerul a fost folosit ca standard pentru evaluarea celorlalte monede în circulație la fel ca și dolarul în ziua de azi. Aceste monede au circulat și în România sub denumirea populară Talerul-leu, din care provine denumirea de Leu, și în Bulgaria denumirea de Leva (Leu). Leeuwendaalder s-a extins în toate cele 13 Colonii Americane apoi a ajuns să devină numele unității monetare a Statelor unite în secolul. XVII. Regi și prinți ai Sfântului Imperiu Roman au fost din monarhia HasburgilorDinastia Welfilor, Casa Hohenzollern, Saxa-Coburg și Gothași ultimul numit Sfânt Împărat Roman a fost George al III al regatului unit și bineînțeles succesorii acestuia din Dinastia Hanovra toate aceste familii fiind în ziua de azi înrudite între ele.  Acest lucru se reflectă și pe blazoanele monarhilor care au legături cu toate aceste familiiVezi și unele Blazoanele ale Casei de Hohenzollern cu simbolul unui leu aici și a dinastiei de Habsburg aici.

Regatul Romaniei Familia Hohenzollern
Emblema Angliei Dinastia Windsor/Hanovra
Casa Saxa-Coburg și Gota

Un popor care nu are propria mijloacele monetare circulante va fi nevoit să folosească biletele private al unor entități private și nu va fi niciodată independent devenind vasalul celor care au privilegiu controlul de a emisiune al acestor hârtii comerciale. Astăzi noul imperiul este controlat de un grup de bancheri privați care încă au titulaturi nobiliare (cei 1%), ceea ce înseamnă că ei sunt imuni jurisdicției inferioare de administrare a statelor insolvente și sub care majoritatea populației globale este supusă (99%).

Noul imperiu controlează întreaga lume prin imperiul financiar din Statul New York unde se află Rezerva Federală,Wall Street și Empire State Building (Clădirea Statului Imperiu). Acest imperiu pe steroizi la fel ca și vechile imperii de mai sus nu lasă nici un alt stat vasal să aibă propria monedă și să aspire la adevărata independență, iar lideri precum Gaddafi, Kennedy, Ceaușescu și alții, care au îndrăznit să facă așa ceva au fost imediat eliminați sau suprimați. Iar din păcate se pare că noi încă plătim tribut și suntem sclavi pe pământurile și planeta noastră trăind cu iluzia deșartă că rezolvarea va veni la următoarele alegere prezidențiale.

Am să închei cu discursul din 1841 al unui politician American  : “Într-adevăr, un scriitor britanic a afirmat că puterea de a face o bucată mică de hârtie, care nu merită un cent, prin înscrierea a câtorva nume să valoreze o mie de dolari, e o putere prea mare pentru a fi încredințată în mâinile omului muritor.” Vezi mai multe citate de genul aici.

Vezi și Istoria bancară și a banilor.

https://constiintacolectiva.net/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: