Arhiva | 1:28 pm

JEGUL UMAN DIN FRUNTEA TARII!

7 mai

Să nu-mi cereți respect pentru președintele României, pentru că România nu mai are președinte din anul de tristă amintire 2000! De zeci de ani, România are în funcția de președinte securiști, hoți de case și vânzători de minori!

Evoluția evenimentelor arată că România are acum în funcția de președinte un jeg uman, un dezechilibrat lipsit de discernământ. Un individ într-atât de dezechilibrat emoțional încât ridică tonul și degetul acuzând … propriile decizii!

Este inutil să îl întrebi: CU CE DREPT RIDICI TONUL ȘI DEGETUL LA ADRESA ROMÂNILOR?

Acest jeg uman, acest rebut social, acest hoț de case dator statului român peste 300.000 euro, acest beneficiar al ochilor închiși de procuratură, servicii și clasa politică … este pedeapsa și blestemul românilor!

O pedeapsă meritată câtă vreme aleg mereu să tacă, să înghită și să tolereze la nesfârșit abuzurile și toanele jegului uman!

Când oameni nevinovați au murit în închisorile patronate de jegul uman din funcția de președinte al României, nu a avut reacții!
Când cei care au câștigat preocese la CEDO iar România a fost condamnată pentru nerespectarea drepturilor și libertăților, jegul uman nu a ieșit să condamne DNA-ul condus abuziv și nedemocratic de Koveși, nu a ieșit să condamne culoarele din Justiție!

Atacului la Curtea Constituțională a României ar trebui să se răspundă cu suspendarea din funcție a jegului! Dar, cine să o facă? Alți jogoși struniți din șantajul dosarelor și cătușelor?

Jegule, CEDO nu este superior ierarhic CCR! 
Jegule, CEDO nu a condamnat nicio decizie a CCR!
Jegule, CEDO a judecat cu depășirea atribuțiilor!
Jegule, CEDO nu are calitatea de a cenzura o Curte Constituțională!

Jegul uman nu poate să facă așa pentru că este prizonierul sistemului torționar, sistem în care străinii și serviciile subjugate intereselor externe execută în voie pe oricine deranjează!

Jegule!

Ne poți aresta și omorâ pe toți, dar nu ne vei putea lua libertatea de a gândi și crede că România aparține românilor cinstiți, patrioți, nu hoților, pederaștilor și jegurilor!

http://dantomozei.ro/

Pentru a impune restricții, Președintele și Guvernul au încălcat Constituția și legile în vigoare!

7 mai

Președintele Klaus Iohannis și Guvernul liberal au fost zdrobiți, astăzi, de Curtea Constituțională a României (CCR) după ce au fost admise excepții de nesconstituționalitate pe o serie de teme care au vizat măsurile adoptate în ultimele luni de zile, sub motivații pandemice.

În Comunicatul emis de CCR se arată că, în integralitate sau parțial, Ordonanțele Militare emise de Guvernul Orban și susținute agresiv de președintele Iohannis au fost declarate neconstituționale, adică ILEGALE!

Recidiva lui Iohannis este cu atât mai gravă cu cât acum au fost afectate drepturi și libertăți!

Mai mult, potrivit Curții, președintele Iohannis și-a depășit atribuțiile dispunând cu de la sine putere „suspendarea sau neaplicarea unor dispoziții legale, sau, pe de altă parte, modificarea și completarea unor legi, dispozițiile sale având impact asupra unor drepturi și libertăți fundamentale”, adică a afectat dreptul la muncă, libertatea economică, accesul liber la justiție.

Iată pasaje relevante din Comunicatul CCR:

A admis excepția de neconstituționalitate şi a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență este neconstituțională, în ansamblul său. (…)

Curtea a constatat că prevederile art.28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie, precum și principiul restrângerii proporționale a exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale, prevăzut de art.53 alin.(2) din Constituție. (…)

Președintele a dispus, pe de o parte, suspendarea sau neaplicarea unor dispoziții legale, sau, pe de altă parte, modificarea și completarea unor legi, dispozițiile sale având impact asupra unor drepturi și libertăți fundamentale (dreptul la muncă, libertatea economică, accesul liber la justiție etc.).

Curtea a observat că modul în care Președintele și-a exercitat atribuția legală, cu depășirea cadrului legal, nu este consecința vreunui viciu de neconstituționalitate a actului normativ de reglementare primară în virtutea și în limitele căruia autoritatea publică era abilitată să acționeze. Așa fiind, întrucât nicio dispoziție a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 nu îl îndrituiește pe Președinte să acționeze dincolo de competențele sale constituționale, instanța constituțională nu poate sancționa, în cadrul controlului de constituționalitate pe care îl efectuează în procedura instituită de art.146 lit.d) din Constituție referitoare la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, normele legale criticate de autorul excepției.

Având în vedere, însă, natura juridică a decretului Președintelui de act administrativ normativ supus încuviințării Parlamentului, Curtea a constatat că forul legiuitor avea obligația de a-l supune controlului parlamentar, iar prin hotărârea adoptată să sancționeze exercitarea ultra vires a competențelor legale de către Președintele României, doar o atare hotărâre fiind susceptibilă de contestare la Curtea Constituțională, în baza art.146 lit.l) din Constituție.
Documentul integral al CCR, AICI

http://dantomozei.ro

Iohannis și-a rupt maxilarul în decizia CEDO-Kovesi!

7 mai

Politrucul de Piața Mare din Sibiu, râia de pe spatele vopsitelor capre liberale, este victima unui dublu accident, după ce s-a izbit frontal cu realitatea!

Gonflatul Klaus Iohannis, bolnav de narcisism și dictaturi de cartier, a ajuns în atele, îmbălsămat în ghips. Maxilarul i-a fost cusut cu sârmă ghipată, chiar înainte ca decizia de ieri a Curții Constituționale a României (CCR) privind încălcarea drepturilor și libertăților românilor în timp de pandemie să fie prezentată public.

După falsa victorie a incompetentei Kovesi la CEDO (care acuza tocmai un decret emis de Iohannis), incompetentul Iohannis a ieșit să atace Curtea Constituțională a României, cerând în totală și inacceptabilă inconștientă-isterie reviziuirea unei decizii! Brusc, păpușa gonflată plăcută băieților din înaltele societăți europene a devenit „expert” constituționalist! Brusc, jegul uman din fruntea țării a fost impins să răspundă cu o amabilitate sinucigașă serviciilor penale făcute de impostoarea L.C. Kovesi.

ROBOTORȚIONARA, noul înalt funcționar european!?

Însă, specializat exclusiv în stat cu spatele în fața realității, Iohannis a fost pleznit de două ori, într-o singură zi, de unaninimitatea CCR. Odată legat de CEDO-Kovesi, a doua oară legat de încălcarea drepturilor și libertăților românilor pe timp de pandemie COVID-19.

În cadrul unor Precizări, Curtea a subliniat clar, pe românește, pe înțelesul tuturor că „deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi nu sunt supuse procedurii revizuirii, bucurându-se de autoritate de lucru judecat” și că „îndemnarea publică la revizuirea deciziilor Curţii Constituţionale este o atingere extrem de gravă adusă independenței Curţii Constituţionale şi a judecătorilor săi„.

Unde se ascunde bărbatul Iohannis când o revocă pe slujirea din „sosul justiţiei”, Kovesi?

Pentru a clarifica și sublinia gravul derapaj al președintelui Iohannis, CCR arată că „CEDO nu a efectuat un control cu privire la raţionamentul juridic şi soluţia pronunţată de Curtea Constituţională. De altfel, nici nu avea competenţa să o facă„.

Mai mult, CCR îi arată președintelui că „Doamna Kovesi nu a fost parte şi nici nu putea fi parte în procedura de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională prevăzută de art.146 lit.e) din Constituţie, care vizează exclusiv raporturile dintre autorităţile publice cu privire la exercitarea competenţelor lor constituţionale, şi nicidecum judecarea unor raporturi juridice care implică persoane fizice„. Pe înțelesul tututor, Kovesi NU ESTE nici instituție, nici lege, nici articol de lege.

Și pentru ca totul să fie bine lămurit, CCR atrage atenția că „Preşedintele României şi prim-ministrul Guvernului, folosesc argumente/ motive incomplete şi inexacte (…) ceea ce pune la îndoială comportamentul constituţional loial al autorităţilor publice la adresa Curţii Constituţionale„, promovând „în spaţiul public (…) informaţii care nu prezintă problema de drept în ansamblul său„. Pe înțelesul tututor, PREȘEDINTELE și GUVERNUL DEZINFORMEAZĂ cu scopul de a produce emoții, disensiuni și tensiuni sociale!

Careul de Impostori: Iohannis, Zuckerman, Birchall, Godină … CEDO

În fața acestui contact frontal și dur cu realitatea, în urma căruia politrucul Iohannis a ajuns în atele, îmbălsămat în ghips, iar maxilarul i-a fost cusut cu sârmă ghipată, președintele cu apucători dictatoriale a încremenit!

Adevărul l-a obligat să își contramandeze ieșirile publice anunțate ieri. Plin de fracturi logice, președintele celor 66,6% își caută maxilarul și degetul cu care să revină în fața prompterului, pentru a recita o nouă dezinformare pregătită de consilierii mult mai proști și mai slugarnici în contact cu realitatea obiectivă!

http://dantomozei.ro/

Careul de Impostori: Iohannis, Zuckerman, Birchall, Godină … CEDO!

7 mai

Un președinte, un ambasador, un fost ministru de Justiție și un milițian … au avut un orgasm public rușinos de precoce, demonstrând încă odată că în secolul XXI inteligența nu mai este condiție obligatorie în funcțiile publice.

Președintele, ambasadorul, fostul ministru și milițianul, se află în conflict de interese, fiind direct interesați și conectați la abuzurile sancționat de instanțele românești și internaționale.  Dar, când ești mai imbecil și impostor, în mod obligatoriu ești și incapabil să înțelegi realitatea obiectivă.

Președintele Iohannis a fost salvat de Kovesi în afacerile cu case, Ambasadorul Zuckerman (SUA) a premiat-o pe Koveși, ex-ministrul Birchall a cauționat-o pe Kovesi, iar milițianul Godină a fost scut pentru abuzuri în banda #rezist!

Într-o lume și o țară normală, niciunul nu ar trebui să vorbească despre drepturile omului grav încălcate. Nu este cazul României!

Adevăratul președinte al României!

Președintele Iohannis recidivează și încalcă Art. 147, alin. 4 din Constituția României, Ambasadorul Zuckerman încalcă grav și repetat Convenția Relațiilor Diplomatice de la Viena (1961/Art. 41.1.), ex-ministrul Birchall încalcă și intepretează în interes străin legile României, milițianul Godină încalcă statutul și regulamentele MAI!

Contează? NU!

Pentru că România este prizoniera trădătorilor și colonialiștilor.

Contează că deciziile Curții Constituționale a României sunt DEFINITIVE și GENERAL OBLIGATORII? NU!

Pentru că în democrația promovată de Iohannis și protectorii lui este permis orice, în timp ce în democrația românească nu este admisă nici respectarea legilor în vigoare!

SUA, pe două limbi: una la București, una la Beijing!

Distrugerea României este posibilă pentru că instituțiile de bază ale statului sunt primele care trădează țara: președinția, guvernul, armata, serviciile de informații și … din păcate în listă trebuie să adaug și biserica prin tăcerea și acceptarea complice a destrămării speranțelor pentru decență și măsură!

http://dantomozei.ro/

Complicele PSD salvat de inițiativa avocatului Cristian Winzer!

7 mai

Este lipsit de sens să mai arăt complicitatea PSD-Ciolacu în acestă mizerabilă destabilizare social-economică în care Iohannis-PNL a dus România. Claculele electorale, sforile securistoide și gândirea pestilențială, fac din PSD un stârv în putrefacție. După decizia de ieri a Curții Constituționale a României (CCR), ca orice partid de profitori, PSD a ieșit curajos să se împăuneze cu inițiativa, efortul și munca altora. Mai precis, a avocatului Cristian Winzer (foto) care a sesizat Avocatul Poporului, care s-a adresat CCR!

Înghețați de frica serviciilor aflate la dispoziția lui Iohannis, dar urmărind erodarea electorală a găștii Iohannis-PNL, inerții din PSD au ales să asiste pasiv la nenorocirea poporului și a României!

Mai mult, PSD a acceptat să facă toate jocurile lui Iohannis, având firave și inconsistente reacții pe tema restricțiilor puse pe seama pandemiei. Cu două excepții (Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu), PSD a fost și rămâne complice la deciziile prin care guvernul Iohannis a nenorocit economia României.

Av. Cristian Winzer atacă la CCR privatizarea sistemului public de sănătate din România!

Ce trebuie bine cunoscut este faptul că, la data de 15 Aprilie a.c., Av. Cristian Winzer s-a adresat Avocatului Poporului pentru a sesiza CCR cu privire la garantarea și protejarea drepturilor și libertăților, după ce prin decretele emise de președintele Iohannis au fost restrânse un număr de opt drepturi și libertăți fundamentale.

Ulterior, Avocatul Poporului a decis formularea unei excepții de neconstituționalitate, iar CCR s-a pronunțat, ieri, după cum se cunoaște deja: Președintele și Guvernul au încălcat Constituția și legile în vigoare, în măsurile adoptate în timpul pandemiei COVID-19!

Mai mult, potrivit Curții, președintele Iohannis și-a depășit atribuțiile dispunând cu de la sine putere „suspendarea sau neaplicarea unor dispoziții legale, sau, pe de altă parte, modificarea și completarea unor legi, dispozițiile sale având impact asupra unor drepturi și libertăți fundamentale”, adică a afectat dreptul la muncă, libertatea economică, accesul liber la justiție.

Revenind la grava complicitate politică, subliniez tăcerea absurdă și jocul mizearbil făcut pe seama românilor care asistă la o cârdășie transpartinică parlamentară generală: PNL, PSD, USR-PLUS, UDMR, PMP, PRO-RO!

Altfel spus, toți sunt o apă și-un pământ, dominați exclusiv de interese personale și de grup, necum de binele românilor și României!

http://dantomozei.ro/

Ion Cristoiu: În stare de urgență a fost un exercițiu de DICTATURĂ!

7 mai

 mai ales din partea președintelui, a Guvernului, spre deosebire de UE care a avut urgență sanitară. Am fost țara cu cele mai mari reduceri ale drepturilor omului

Ion Cristoiu: În stare de urgență a fost un exercițiu de DICTATURĂ, mai ales din partea președintelui, a Guvernului, spre deosebire de UE care a avut urgență sanitară. Am fost țara cu cele mai mari reduceri ale drepturilor omului

Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu susține că în România, odată cu starea de urgență, a fost instituită și o mică dictatură. Cristoiu afirmă că, după relaxarea restricțiilor din 15 mai, vor intra în funcțiune avizările și controalele în domeniile de activitate redeschise, și, cum acestea sunt făcute de oameni, vor fi și o uriașă sursă de corupție, potrivit Mediafax.
Ion Cristoiu spune că temeiul legal pentru redeschiderea unor servicii către populație după 15 mai trebuie să fie o ordonanță de urgență pentru a putea sancționa nerespectarea condițiilor de igienă și distanțare socială.
„Dacă frizeriile nu îndeplinesc anumite condiții și le-a deschis, care este temeiul legal să le închizi? Totuși, trebuie un temei legal. Acest temei legal nu-l văd în stare de alertă, probabil va fi într-o ordonanță de urgență. Suntem una dintre puținele țări care am avut stare de urgență, nu stare de urgență sanitară. Am fost țara cu cele mai mari reduceri ale drepturilor omului, inclusiv împotriva libertății presei, un număr mare de sancțiuni, de contravenții”, a subliniat jurnalistul.
Ion Cristoiu reamintește că starea de alertă nu e prevăzută de Constituție și aceasta vine după ce, în perioada stării de urgență, am experimentat un fel de dictatură din partea președintelui și a Guvernului.
„A fost în această perioadă și un exercițiu de dictatură sau de dictatură mascată, mai ales a președintelui, a Guvernului, spre deosebire de UE care a avut urgență sanitară. În Constituție nu e trecută starea de alertă, deci nu poți să interzici drepturi ale omului, dreptul de a circula, chiar și dreptul de a se aduna. De exemplu, la finlandezi au dreptul de a se aduna 100 de persoane. La noi trebuie să ne adunăm numai trei. E limpede, e o bâlbâială. Sunt un optimist că până pe 15 mai când se va lua o decizie, vor da drumul la mult mai multe domenii”, a afirmat publicistul.
Ion Cristoiu atrage atenția că, dacă și după 15 mai se vor păstra unele restricții, acestea vor deveni sursă de corupție pentru funcționarul român, de multe ori supus influențelor politice.
„Ar merita să facem o emisiune, dacă se păstrează o serie de restricții, despre uriașa corupție care va domni după. Pentru că, probabil, ca să dai drumul la o terasă de restaurant, va trebui o aprobare și aprobarea aia va fi dată de Direcția de Sănătate Publică. Când spun DSP, spun funcționar român, când spun funcționar român, vă imaginați, s-ar putea ca la mulți să le facă ochiul dracului cu ochiul. Nu mai spun că după asta vor veni controale. Ca și la pompieri, sunt controale făcute de români. Dacă se vor păstra aceste restricții și obligativitatea redeschiderii anumitor domenii cu anumite condiții, aceste condițiii presupun o avizare și, ați înțeles, când e vorba de avizare, gata! Poate să fie politică, în sensul că cel de DSP să fie pesedist și s-ar putea să nu-i lase pe peneliști sau penelist și nu-i va lăsa pe pesediști sau, după părerea mea, în cele mai multe cazuri, va fi o avizare și cinstită, dar și una undeva prin țară, unde nu știi niciodată ce poate să ceară ăla pentru aviz și apoi când vine în control”, a explicat jurnalistul.

Alexandru Rafila este reprezentantul României la OMS, deși nu are nicio legătură cu Ministerul Sănătății!

7 mai

Cine este misteriosul domn Rafila, cel care amenința că la sfârșitul lui aprilie vor fi „mii de infectați pe zi în România”?

Cine este misteriosul domn Rafila, cel care amenința că la sfârșitul lui aprilie vor fi „mii de infectați pe zi în România”? Alexandru Rafila este reprezentantul României la OMS, deși nu are nicio legătură cu Ministerul Sănătății

Doctorul Alexandru Rafila, reprezentantul României în Consiliul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), nu este angajat al Ministerului Sănătății, veniturile acestuia fiind confidențiale, potrivit datelor furnizate, în exclusivitate pentru ActiveNews, de Ministerul Sănătății.
Doctorul Alexandru Rafila, aflat în prima linie în ceea ce privește comunicarea despre epidemia de coronavirus și transmiterea repetată a mesajelor privind obligativitatea vaccinării, este reprezentantul României în board-ul OMS, nominalizarea fiind făcută, în anul 2017, de fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog.
„În cadrul celei de-a 67-a sesiune a Comitetului Regional, România, Finlanda, Germania și Israel au fost nominalizate să transmită candidaturile pentru deținerea funcției de membru în cadrul Comitetului Executiv al OMS. În anul 2018 România a depus candidatura sa prin nominalizarea domnului Alexandru Rafila, iar în cadrul Adunării Mondiale a Sănătății candidatura sa a fost validată. Nominalizările au fost făcute de domnul Florian Dorel Bodog (2017) și doamna Sorina Pintea (2018)”, precizează Ministerul Sănătății în răspunsul transmis ActiveNews.
Pe site-ul oficial OMS, există informația potrivit căreia Alexandru Rafila reprezintă România în calitate de consilier al ministrului Sănătății, funcție pe care, potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Sănătății pentru ActiveNews, nu o mai deține în prezent, doctorul Rafila nefiind angajat în cadrul ministerului de resort.
Mai mult, la solicitarea ActiveNews privind declarația de avere a doctorului Rafila, Ministerul Sănătății spune că aceste informații sunt confidențiale.
„Ministerul Sănătății nu deține informații privind remunerarea dl Rafila, având în vedere că domnia sa nu este angajat al Ministerului Sănătății și mai mult, aceste informații sunt confidențiale. Așa cum am menționat mai sus, domnia sa nu este angajat al Ministerului Sănătății și astfel nu trebuie să depună o declarație de avere la Ministerul Sănătății”, se arată în răspuns.
Recent, presa centrală a relatat despre mărirea cu 10% a salariilor șefilor OMS și a diurnelor pentru angajați, care au ajuns astfel la 523 de franci pe zi de om, echivalentul a 500 de euro pe zi. Potrivit lui Christian Lindmeier, purtător de cuvânt al OMS, membrii Comitetului Executiv OMS au dreptul la o diurnă echivalentă cu 140% din standardul de diurnă stabilit lunar la nivelul ONU – care este, în această lună, de 374 de franci.
Asta înseamnă, scrie Libertatea,  că membrii Executive Board, printre care și Alexandru Rafila, au dreptul în aprilie la o diurnă de 523 de franci pe zi – sau 500 de euro pe zi.
Potrivit datelor disponibile pe site-ul Societății Române de Microbiologie, prof. dr. Alexandru Rafila este șeful Disciplinei de Microbiologie al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și șeful Laboratorului Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București.
A absolvit facultatea în 1987 și și-a obținut titlul de doctor în medicină în 2004. Din 2000 a activat ca medic primar în specialitățile de medicină de laborator / microbiologie și sănătate publică. A fost directorul Institutului Național de Sănătate Publică și a deținut funcțiile de Secretar de Stat pe probleme de asistență medicală și sănătate publică, fiind și în repetate rânduri consilier personal al Ministrului Sănătății pe problema politicilor de sănătate.
Precizăm că declarația de avere a doctorului Alexandru Rafila nu este disponibilă nici pe site-ul Societății de microbiologie, la conducerea căreia se află.
Pe 25 martie a.c., doctorul Rafila afirma că „Odată cu mărirea capacității de testare va crește și numărul de cazuri. Cred că o să fie mai mult de 10.000 de cazuri chiar și cu aceste restricții. Important este dacă o să discutăm de sute de cazui zilnic sau de mii de cazuri noi zilnic. Probabil spre sfârștiul lunii aprilie se va ajunge la mii de cazuri zilnic”.

Tot el spunea atunci că situația României seamănă cu cea a Franței și Italiei.
„Deja suntem în situația Italiei sau Franței ca proces. Noi avem acum aproape 1000 de persoane confirmate și 100 de persoane din rândul personalului medical. Și în Franța și în Italia 10% din personalul medical este infectat. La noi cifrele sunt mai mici pentru că suntem cu două sau trei săptămâni decalaj față de ei. Și acolo a fost personal medical care s-a îmbolnăvit încă de la început”, a completat Rafila.
Conform ultimelor buletine ale Grupului de Comunicare Strategică, numărul celor infectați nu depășește câteva sute pe zi.
Alexandru Rafila a cerut în trecut urgentarea adoptării legii vaccinării, pentru ca România să atingă „țintele OMS”.

Orban, șase luni de minciuni!

7 mai

 

Ludovic Orban și-a prezentat raportul de activitate pe primele șase luni de mandat. În realitate, o adunătură de minciuni în fața cărora jurnaliștii prezenți n-au avut nicio reacție. Au înghițit totul ca pe suplimentul dulce de la ora 17, la grădiniță. Nu a existat nicio întrebare incomodă. Nu l-a întrebat nimeni nici de ce se împăunează prostește, nici de ce nu lasă România în pace dându-și demisia, nici de ce minte în asemenea hal.

Singura întrebare ce trebuia pusă: când demisionezi?

A fost o oră în care premierul a vorbit despre ceea ce lui i s-a părut că a făcut bine. Prostiile, mai ales prostiile au fost trecute la realizări. Iar cele șase luni, fără a pomeni moțiunea de cenzură și șarlatania cu Vasile Cîțu prim-ministru, s-au scurs cu rezultate excelente. Nici alegerea lui, forțată și pusă la cale pe bază de coronavirus nu a trezit interesul. În fond, avem ceea ce merităm.

O pleiadă de succese

Cele șase luni la care Orban face trimitere, din start se reduc la trei. Niciun cuvânt despre eșecul guvernării care i-a adus demiterea prin moțiunea de cenzură. Pot fi de acord că social-democrații sunt nebuni, dar nu proști. Sau nu toți. Și ceilalți care au votat pentru, cu ei cum rămâne? De asemenea, sunt de acord că PSD, doar din motive de invidie politică vecină cu oftica le-a dat cu moțiunea peste ochi. Dar restul? Adică toată țara vede cât de alandala guvernezi, cât de haotic ești în gândire și cum nu miști un deget fără ca Iohannis să aprobe și tu vii și spui că ai avut numai succese. Chiar toată țara e proastă? Cele șase luni de domnie a disprețului și amatorismului, în viziunea lui Orban au însemnat doar măsurile luate pentru combaterea epidemiei de coronavirus. Adică, ultimele trei luni. Curg minciunile din cuvântarea celui mai bun premier, în viziunea lui Iohannis, precum prunele din pom când sunt coapte. Ce măsuri inteligente a luat el ca să ne apere, cât de tare s-a zbătut să aibă medicii echipamente de protecție. Poate în ultima lună, că în rest a fost jale pe vale. Cum a blocat el cursurile, să nu se îmbolnăvească elevii. A uitat că ministresa repetentă la română voia școlile închise numai dacă apare vreun caz de îmbolnăvire? Dar ce măsuri a luat el ca economia să nu sufere. Păi am văzut, 1.000.000 de șomeri nu îi faci așa de ușor, îți trebuie talent și măsuri adecvate, nu? Ce soluții geniale a găsit el, alături de Iohannis, pentru relansarea economiei, ca să nu murim de foame. Deschidem hotelurile și ținem cârciumile închise, ca să venim cu omleta la sufertaș. Și, ca economia să bubuie, deschidem muzeele. Orbane, ai stat prea mult lângă Iohannis. Teafăr fiind, dacă trăiești un an în țara șchiopilor pleci de acolo trăgându-ți și tu piciorul. E de ajuns. Singura măsură bună pe care ai putea lua-o este să-ți împachetezi guvernul și s-o iei din loc.

https://www.national.ro/

O boală misterioasă lovește copiii!

7 mai

Deja au început să apară cazuri în Statele Unite și în țările europene lovite puternic de coronavirus. Mulți dintre copii, cu vârste cuprinse între 2 și 15 ani, au prezentat simptome asociate șocului toxic. Este vorba de un sindrom ciudat, pe care medicii încă nu îl înțeleg pe deplin, dar  îl leagă eventual de  COVID-19.

Cincisprezece copii, dintre care mulți aveau coronavirus, au fost spitalizați recent în New York cu un sindrom neexplicat, dar niciunul dintre ei nu a decedat, potrivit unui buletin al departamentului de sănătate, care descrie boala ca fiind un „sindrom inflamator multisistem potențial asociat cu COVID-19”. Comisarul de stat pentru sănătate, dr. Howard A. Zucker, a declarat că oficialitățile investighează aceste cazuri ce au primit în ultimele zile o atenție din ce în ce mai mare după ce au fost semnalate și în Europa. Departamentul de sănătate din New York bănuiește că acești copii au prezentat simptome asociate cu șocul toxic sau boala Kawasaki, o boală rară  la vârste tinere care implică inflamația vaselor de sânge, inclusiv arterele coronare. “Există câteva descrieri rare rare ale copiilor din unele țări europene care au prezentat acest sindrom inflamator, care este similar cu sindromul Kawasaki, dar pare a fi foarte rar”, a spus dr. Maria Van Kerkhove, cercetător la  Organizația Mondială a Sănătății. Majoritatea celor 15 copii au avut febră și mulți au avut erupții, vărsături sau diaree. De când au fost spitalizați, cinci dintre ei au avut nevoie de un ventilator mecanic care să-i ajute să respire, iar cei mai mulți „au necesitat suport pentru tensiunea arterială”. Spectrul complet al bolii nu este încă cunoscut. Chiar dacă relația acestui sindrom cu COVID-19 nu este încă definită, cerem părinților să ne contacteze urgent în cazul în care copii lor prezintă simptome precum febră, erupții cutanate, dureri

abdominale sau vărsături, a anunțat Comisarul de sănătate al orașului New York, dr. Oxiris Barbo. WNBC-TV a relatat anterior că Spitalul de Copii Mount Sinai Kravis a tratat unii pacienți despre care se crede că au acest sindrom – și că unii au dezvoltat probleme cardiace și tensiune arterială scăzută.

https://www.national.ro/

Suntem tot mai aproape de ID-ul digital!

7 mai

Termoscannere în toate magazinele din America!

 

„Cei care renunță la libertatea esențială, pentru a-și cumpăra o fărâmă de siguranță temporară, nu merită nici libertatea, nici siguranța!”. Și câtă greutate  au azi vorbele lui Benjamin Franklin, unul dintre părinții fondatori ai Americii!

Lejeritatea cu care omenirea și-a lepădat drepturile cetățenești, îmbrățișând cununa ordonanțelor militare, arată, de fapt, câtă prostie zace în lume. Drepturile și libertățile noastre s-au dus dracului sub aplauzele frenetice ale unei societăți bolnave și devin o amintire tot mai îndepărtată. De altfel, pentru unii, o astfel de amintire va fi și când făceau shopping la mall fără absolut nicio îngrădire. De acum încolo, lucrurile se schimbă ireversibil…

CBS News iese pe piață cu o informație bombă. Americanii vor putea face cumpărături, în curând, doar după ce vor trece „testul termoscannerului”. Marile magazine din SUA se pregătesc să instaleze camere termice care vor refuza intrarea celor cu temperatură ridicată! Sub bănuiala că au febră și sunt posibili purtători ai virusului Covid-19, li se va refuza accesul în magazine. Și în restaurante, dau asigurări jurnaliștii americani!

„Ceea ce trăim acum este că urmează un nou «normal», adică un alt start, care va implica scanarea termică a cetățenilor care merg în magazine și restaurante. Pentru început…”, afirmă Chris Bainter, director de dezvoltare la FLIR Systems, companie din domeniu. FLIR este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața camerelor termice – în timpul pandemiei de SARS, din 2003, compania a realizat cele mai multe termoscannere folosite în Asia, în principal în aeroporturi și instituții publice.

Camerele termice sunt folosite pentru a scana temperatura de la o distanță sigură. Dacă este detectată cea mai mică urmă de febră – unul dintre simptomele noului coronavirus -, unitatea în cauză (magazinul sau restaurantul) ar putea chiar refuza accesul persoanei respective!

Cum funcționează. A început deja în Georgia!

Lucrurile deja se mișcă. Un magazin din Georgia a montat deja termoscannere pentru a scana clienții pe măsură ce le calcă pragul.

Dacă temperatura unui client este peste 100.4 grade Fahrenheit (38 de grade Celsius), acesta primește un fluturaș prin care i se transmite că nu poate intra, ca măsură de protecție pentru ceilalți cumpărători, dar un angajat al magazinului se oferă să-i facă aprovizionarea cu tot ce are nevoie!

Reprezentantul FLIR Systems spune că „aplicația nu face neapărat o măsurare absolută a temperaturii corpului, ci mai degrabă detectează acele persoane a căror temperatură a fost mai ridicată decât ultimii zece clienți examinați”.

Colosul Amazon, în prezent cea mai mare și profitabilă companie/ afacere de pe planetă, utilizează deja camere de imagistică termică pentru a monitoriza de Covid-19 toți angajații săi!

Problema e că, spun mulți, Noua Ordine Mondială se folosește de virusul Covid-19 (1,3 milioane de cazuri numai în America) ca de un cal troian, pentru a aduce schimbarea totală în viețile oamenilor. Pregătiți-vă pentru urmărirea, monitorizarea și captarea datelor de orice fel în „noua Americă”! Azi în SUA, mâine în toată lumea.

https://www.national.ro/

Vă furnizez tuturor încă o informatie șoc, pe care nu o veti găsi în presa națională si internațională!

7 mai

 

I recently asked Bill Gates why he owns 500,000 shares of Monsanto stock and supports slave-labor-linked Cargill.

deoarece 99% din presa a fost deja cumpărată de canibali și anume:
=> Bill Gates are un plan ascuns, pus la cale împreună cu Tysoon si Monsanto, prin care a ordonat tuturor guvernelor corupte de el, să prelungească cât mai mult carantina in toate ţările de pe glob pentru a pune capăt producției de animale a crescătorilor si fermierilor din întreaga lume, astfel incât omenirea sa ajungă cat mai rapid la o CRIZĂ ALIMENTARĂ DE PROPORŢII (care in termeni neacademici se cheamă FOAMETE GLOBALĂ).
În acest sens, el a investit peste 500 de milioane $ intr-un lanţ de laboratoare ascunse pe toata planeta, lanţ secret numit „FUTURE MEAT TEHNOLOGIES”, unde acesta crește carne artificială pe care o ţine congelată-n vid și o depozitează acolo inca din 2015, ca sa ne-o vândă nouă incepând cu 14.10.2021.
Scopul acestuia este să înfometeze lumea prin blocarea redeschiderii economiilor lumii, pe motiv de Covid-19, sa falimenteze tot, ca el să devină UNICUL FURNIZOR DE HRANĂ MODIFICATĂ GENETIC DE PE TERRA ȘI SĂ HRĂNEASCĂ POPULAŢIA GLOBALĂ CU CARNE ARTIFICIALĂ CU LIPICI, care (atenţie) și aceea să fie porţionată si raţionată pentru fiecare persoana de pe glob !!!
Dupa cum bine observati, Bill Gates s-a gandit la toate, este implicat in mod direct si indirect in toate si in tot, el si-a pregatit totul minuţios in proiectele de reinventare a agriculturii, etc., iar daca noi rămânem si-n continuare comozi si nu distribuim nici macar informatiile despre planurile criminale ale acestor neoameni, atunci vă asigur eu, că o să-i iasă 100% toate planurile de depopulare pe care le are in acest moment.
Încep să constat faptul că foarte multi dintre oameni agreeazã mai bine confortul de acasă, mâncărica, bericica, căldurica, etc., si nici măcar nu distribuie in totalitate informatiile si altora, pe mai departe, ceeace imi demonstreaza că mulţi (încă) nu conștientizează in ce mare pericol ne aflam cu totii in acest moment si că avem un singur dusman comun, care-i Stăpânul Planetei, numit CLANUL PINDAR, care trebuie distrus complet de la rădăcină.
Oare, stie lumea cat de mare-i necazul care ne paște pe toţi dacă nu-i trezim si pe altii, așa cum procedez și eu trimiţând de fiecare dată căte 9327 de Emailuri la lume, prin simpla distribuire de informaţii, pe mai departe…?!
Mă-ntrebam și eu, așa…deloc ironic !
Sugestie (pentru unii):
=> Lasati comoditatea de orăsean si luxul deoparte, si luaţi-va casa modesta la sat, plus 1 hectar de pămănt agricol si mutaţi-va de la oraș, fiindcă in curând vor veni vremuri foarte grele.
Iar pentru cei care imi spuneţi că n-aveti bani pentru o casa la sat, exista si acolo o solutie:
Vindeti-va apartamentul de la oras si retrageti-vă fratilor la sat, unde incepeti sa va cultivati si sa va cresteti propriile animale pentru a combate foametea care va sa vina !
Revenirea la acea „normalitate” la care încă mai visează unii, nu va mai exista deoarece nimic din ceea ce știţi, nu va mai fi ca inainte de gripa de Covid „scăpată” din laborator …!!!
Dormiţi liniștiţi…Bill Gates lucrează pentru voi

Iulia Blaj

Președintele Academiei Române, Acad. Ioan-Aurel Pop: ”Înainte de a cere autonomia unei unități administrative, nu ar trebui ca acea entitate să existe?”

7 mai

Ne putem aștepta ca o grupare politică sau un parlamentar să depună la Camera Deputaţilor ori la Senat un proiect de lege pentru micșorarea densității populației României, altul pentru vinderea (înstrăinarea unei părți din teritoriul ei (de exemplu, o insulă de pe Dunăre ori din Deltă) sau altul pentru interzicerea folosirii limbii române într-o localitate unde etnicii români sunt puțini etc. Oare astfel de acte – pe care orice comisie juridică preliminară le poate constata drept anticonstituționale – trebuie trecute prin Parlament, ca să ocupe timpul legislativului și să creeze tulburări în țară?

Cum s-a putut depune, înregistra și discuta (în comisii) la Parlament un proiect absurd care conține autonomia teritorială a unei unități administrative inexistente? România are mai multe tipuri de unități administrativ-teritoriale, ca orice stat, dar „ținutul” nu se (mai) află printre ele (s-a aflat până la domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în cazul uneia dintre Țările Române, anume Moldova). Oare, înainte de a cere autonomia unei unități administrative, nu ar trebui ca acea entitate să existe, de fapt și de drept, în rând cu celelalte entități?

Pe fondul izolării… Noi, oamenii, oricât am vrea să părem de puternici, suntem vulnerabili, ca toate ființele, pentru că viața ne este amenințată adesea, ea nefiind un dat etern. Slăbiciunile noastre ies la lumină mai des și mai repede atunci când ni se schimbă cutumele, iar o astfel de schimbare majoră este izolarea. Izolarea poate să fie voluntară sau forțată (impusă de circumstanțe). Ambele forme provoacă suferințe, dar izolarea impusă este cea mai periculoasă. Acum suntem obligați să stăm în casă sub amenințarea unui factor neobișnuit, pe care nu l-am mai întâlnit nici noi, nici vreo trei generații de înaintași. Izolarea nu ne amenință atât viața fizică (deși molima aceasta ne îmbolnăvește corpul), cât sănătatea mintală. Stimulii exteriori care fac acest lucru, care ne tulbură gândirea, ne afectează sentimentele, ne schimbă felul de judecată limpede sunt foarte numeroși și greu de evitat. Unul dintre aceștia sunt știrile de la televiziuni, radiouri, de pe rețelele sociale, din presa electronică, din mesajele care vin de la prieteni, de la colegi, de la observatori binevoitori sau răuvoitori etc.

Nici înainte de izolare nu eram scutiți de un asemenea asalt, dar faptele erau controlabile, funcționa un anumit triaj, nu ne lăsam robiți de vești, de informații (verificate sau nu, adevărate sau mincinoase), pentru că aveam alte lucruri importante (ori considerate importante) de făcut. Acum suntem liberi de aproape orice constrângeri sociale și gata să primim toate informațiile din lume. Cei mai mulți suntem profund afectați de datele despre această boală și, în funcție de mulți factori, le receptăm masiv, grav, cu seriozitate maximă. Aceste date sunt, însă, greu de verificat și de autentificat și cuprind recomandări dintre cele mai ciudate, unele diametral opuse. Nu mai știi dacă virusul este unul natural sau a fost fabricat în laborator. Plecând de la ipoteza că ar fi un produs artificial, nu știi dacă a fost eliberat intenționat (ca armă biologică) sau scăpat întâmplător de sub control. Nu știi exact ce natură are, când și cum moare la cald sau la frig, cu alcool slab sau puternic, cu ce gen de dezinfectanți, dacă antiinflamatoarele au rost sau dacă agravează boala etc. La fel sunt și altele: vaccinul va fi eficient, va fi disponibil în șase luni sau în doi ani, ni se va inocula tuturor numai spre salvare sau și spre profitul unora, vor deveni toate vaccinurile obligatorii etc.? Este cumva toată această pandemie un scenariu bine aplicat acum pentru reducerea populației unei planete supraaglomerate, scenariu creat de anumiți magnați din oculta mondială?

Pe fondul acestor multe întrebări fără răspunsuri ori cu răspunsuri nesigure și contradictorii, mulți observatori își ies din fire sau își accentuează firea belicoasă, dau sentințe, condamnă, varsă venin pe cei pe care nu-i simpatizează, despică firul în patru, discreditează instituții, se dau atoateștiutori. Cei mai mulți dintre aceștia uită că starea de urgență nu a suprimat libertatea de exprimare și nici dreptul la opinie și că legile dialogului presupun decență, bunăvoință și limbaj civilizat. Îmi place să pun cea mai mare parte a acestor excese pe seama frustrărilor provocate de izolare.

Dar izolarea este grea și fără amenințarea bolii. Avem vreme destulă să scrutăm și scena politică și să descoperim și acolo felurite scenarii generatoare de adevărate „spectacole”. În perioade de criză, în situații-limită, calitatea clasei politice se vede parcă mai bine decât în alte dăți. Cei mai mulți ne dăm seama că politica înseamnă și compromisuri, și înțelegeri electorale, și pertractări care nu ajung toate la ochii și urechile publicului larg. Ceea ce mi se pare foarte grav este posibilitatea adoptării de legi în această perioadă în care plenul fiecăreia dintre cele două adunări ale Parlamentului și nici plenul reunit nu se pot întruni în chip real. La fel de inexplicabilă este și posibilitatea – de data aceasta dincolo de pandemie și de izolare – de adoptare tacită a unor legi (act justificat prin variate argumente, care nu interesează aici). Un astfel de motiv sau argument absolut de neacceptat este stagiul suficient de lung de așteptare, care ar permite unui proiect de lege să treacă fără discuții și fără vot efectiv. În al treilea rând, este și mai straniu faptul că proiecte de legi care sunt în chip evident – pentru publicul larg și nu doar pentru specialiști – neconstituționale și, mai grav, anticonstituționale, ajung să treacă tacit de una dintre camerele Parlamentului.

În recentul scandal creat de trecerea tacită prin Camera Deputaților a proiectului de lege privind autonomia „Ținutului Secuiesc” există multe necunoscute, întrebări fără răspuns, într-o țară în care funcționează Constituția, în care există organisme și pârghii democratice, în care instituțiile statului nu sunt scăpate de sub control. Opiniile analiștilor în legătură cu acest episod sunt de o diversitate dezarmantă și merg de la întâmplare până la diversiune. Ar fi vorba, după unii, despre o diversiune menită să distragă atenția oamenilor de la izolare, de la interdicții, de la prefigurarea crizei economice majore. Alții spun că a fost pur și simplu o întâmplare, din care o parte a mijloacelor de difuzare în masă – pe fondul izolării și pandemiei – a făcut un eveniment. În fond, ar fi vorba de un lucru firesc, de un proiect de lege adoptat tacit, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori. Alții merg mai departe și adaugă că proiectul nu are în el nimic scandalos, că orice inițiator are dreptul să pretindă ceea ce dorește pentru binele indivizilor și al grupurilor pe care le reprezintă.

Cei care sunt de acord cu rolul major al „întâmplării” în cazul acesta sunt, însă, foarte puțini. La fel de puțini sunt și românii care acceptă dreptul unui grup etnic din România la autonomie teritorială. Iar cum niciun grup etnic, în afară de minoritatea maghiară, nu dorește și nu cere așa ceva pe teritoriul României, dezaprobarea acestui gest din partea majorității are o țintă precisă. Alții concretizează: totul este rodul unei înțelegeri secrete, în vederea unor alianțe strategice sau electorale viitoare; scenariul s-ar fi orchestrat pentru abaterea atenției opiniei publice spre un pericol extern; liderii maghiari din țară, în înțelegere cu cei din Ungaria, ar fi făcut aceasta ca un atentat contra integrității și unității teritoriale ale României; Ungaria, în conivență cu Rusia lui Putin, ne-ar fi pregătit acest „cadou”, cu scopul slăbirii României etc.

Sunt și specialiști care recunosc aici strategia U.D.M.R., a liderilor maghiari de după 1989, de aplicare a teoriei pașilor mărunți, de ponderare și de ierarhizare a pretențiilor, de petiționare continuă, de la simplu la complex, de la negare inițială până la acceptare finală etc. Astfel, dacă s-ar lua declarațiile unor conducători maghiari din România de acum un deceniu-un deceniu și jumătate s-ar vedea că atunci era respinsă ferm ideea autonomiei teritoriale în favoarea celei culturale etc. Analiștii români care pretindeau în acele vremuri că U.D.M.R. dorește autonomia teritorială a secuilor erau veștejiți ca fiind nerealiști, naționaliști, șovini etc.

Dincolo de această paletă largă de interpretări, rămân câteva nedumeriri și coincidențe stranii. Dacă în Camera Deputaților a fost primit și luat în seamă la comisii un astfel de text, chiar ca exercițiu procedural și conjunctural, este foarte grav, indiferent de felul cum s-a încheiat acest episod parlamentar. Ne putem aștepta ca o grupare politică sau un parlamentar să depună la Cameră ori la Senat un proiect de lege pentru micșorarea densității populației României, altul pentru vinderea (înstrăinarea unei părți din teritoriul ei (de exemplu, o insulă de pe Dunăre ori din Deltă) sau altul pentru interzicerea folosirii limbii române într-o localitate unde etnicii români sunt puțini etc. Oare astfel de acte – pe care orice comisie juridică preliminară le poate constata drept anticonstituționale – trebuie trecute prin Parlament, ca să ocupe timpul legislativului și să creeze tulburări în țară? Cum s-a putut depune, înregistra și discuta (în comisii) la Parlament un proiect absurd care conține autonomia teritorială a unei unități administrative inexistente?

România are mai multe tipuri de unități administrativ-teritoriale, ca orice stat, dar „ținutul” nu se (mai) află printre ele (s-a aflat până la domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în cazul uneia dintre Țările Române, anume Moldova). Oare, înainte de a cere autonomia unei unități administrative, nu ar trebui ca acea entitate să existe, de fapt și de drept, în rând cu celelalte entități? De exemplu, în Italia sunt câteva regiuni și provincii care au primit, în timp, statut de autonomie (foarte diferită de ceea ce visează inițiatorii acestui proiect), dar toată Italia este împărțită, în chip oficial, în regiuni și provincii. În al doilea rând, criza autonomiei secuiești a izbucnit în vremea pandemiei, când sensibilitatea oamenilor este mai ridicată, când atenția lor aste mai ușor de captat, când Parlamentul are o stare de funcționare precară, în condiții nemaiîntâlnite. În al treilea rând, mai sunt puține săptămâni până la aniversarea tratatului de la Trianon, moment (4 iunie 2020). În avanpremiera și în jurul acestui moment, propaganda ungară făcuse intense eforturi de conștientizare a Europei de „tragedia” și „catastrofa”, întâmplate la 1920.

Se apropia ziua de 4 iunie și, în condițiile speciale și neprevăzute de acum, era prea multă liniște. Autoritățile ungare au trebuit, cu mare regret, să anuleze mari manifestări (mai puțin construirea monumentului triumfal dedicat marii înfrângeri de acum un secol). Ce bine sună, în aceste împrejurări, câteva constatări aspre la adresa României! De exemplu, că în România maghiarii sunt mulți și asupriți, că nu se pot bucura de drepturi elementare, chiar dacă reprezintă milioane de oameni (!), că o chestiune simplă de recunoaștere a autonomiei lor teritoriale îi „isterizează” pe liderii români etc. Cea mai mare „realizare” legată de acest episod este, pentru unii, în plan general, internaționalizarea chestiunii maghiaro-secuiești din România.

„Statul falit român va deveni o sursă de instabilitate pentru Europa Centrală în cursul renunțării la izolare?” este un titlu recent răspândit de presa maghiară în limbi de circulație mondială. Sigur, știu că sunt intelectuali români de mare profunzime pe care nu i-am văzut să critice atitudinea revizionistă a guvernului ungar, în schimb nu pierd niciun prilej să atace „naționalismul” românilor, „subdezvoltarea” lor intelectuală, obsesia lor față de maghiari, care ar fi civilizați, blânzi, complet inofensivi. Sunt și eu convins că o mare parte a maghiarilor sunt oameni realiști, practici și pașnici, ca și o mare parte a românilor, dar existența unei anumite ofensive față de caracterul unitar al statului român nu poate să fie negată. A spune că aceasta este doar o iluzie a unor minți înfierbântate înseamnă a nu cunoaște România reală, a nu fi trăit niciodată în Transilvania și a ignora soarta de-acum (de dinaintea oficializării autonomiei) a puținilor români care trăiesc (încă) în zona numită cu mândrie medievală „Ținutul secuiesc”. De altfel, nici alți străini nu au acolo o soartă mai bună, cum s-a văzut recent în episodul de la Ditrău.

Dar declanșarea acestui episod în timpul pandemiei are și un efect-bumerang. Oamenii sunt obsedați de starea lor de sănătate, de salvarea vieților lor, de posibilitatea reluării activității cât de cât normale, de variate alte scenarii. Toate manifestările publice legate de centenarul Tratatului de la Trianon au fost anulate, și cele patronate de maghiari (care și-ar fi clamat „nedreptatea istorică” și cele patronate de statele succesoare (Slovacia, Croația, România. Polonia etc.), care ar fi subliniat decizia popoarelor lor, recunoscută doar sub aspect juridic internațional și nu luată la Paris. Ideea că la finele Primului Război Mondial ar fi jucat un rol important și popoarele (care au sfărâmat imperiile multinaționale) sau că doar marile puteri ar fi decis totul nu mai este acum una de prim plan. Europenii nu se dau acum în vânt după lămurirea unei astfel de „dileme” și nici liderii Uniunii Europene nu au pe agendă posibile modificări teritoriale într-un continent măcinat de multe necazuri și amenințat – dincolo de molimă – de o criză economică fără precedent.

Dar încercarea moarte n-are! Câte-o reînviere a „chestiunii maghiare” din România, cu voce de Casandră, nu strică pentru subminarea prestigiului și demnității unei țări și așa destul de compromise în ochii Europei. De data asta, însă, în ciuda unor reacții energice al factorilor politici, instituțiilor, persoanelor, chestiunea în sine nu a mai folosit nici pentru amăgirea românilor cu „pericolul unguresc” și nici pentru stimularea interesului internațional pentru „tragismul Ungariei” despuiate acum un secol. Oamenii și instituțiile au acum alte griji, aflându-se încă în mijlocul unei amenințări planetare fără precedent în ultimul secol.

Autor: Ioan-Aurel Pop

Revista Art-Emis

”VĂ CADE FARDUL DE PE FAȚĂ!”

7 mai

În clipa de față, avem 827 decedați oficial din cauza covidului19.

Dacă 80% – ne spune un oficial din Ministerul Sănătății – AR FI MURIT ORICUM (metastaze, AVC-uri, unii cu mai multe comorbidități însumate), atunci avem, în mod real, sub 170 de români care au murit efectiv din cauza acestui virus, de la începutul declanșării acestei false pandemii până azi.

Este exact ce spun toți medicii care au curajul – prof. Vasile Astărăstoae și Răzvan Constantinescu excelează la acest capitol – să contrazică trompetele din presă care întrețin starea de “apocalipsă”.

Sigur că întrebarea este CINE și CUM va răspunde pentru distrugerea democrației și a vieții spirituale a poporului credincios; pentru amenzile de sute de milioane date unor amărâți care nu au știut să-și completeze o declarație cretină; pentru toate pierderile economice uriașe care nenorocesc familiile și pentru toate pierderile de vieți provocate de masurile care ne-au fost și ne sunt impuse; pentru terorizarea unui întreg popor?

Pentru că, la un monent dat, fie și în fața Soarelui Dreptății, dacă nu în fața Justiției omenești, vor trebui volens nolens, să răspundă.

Autor: Iulian Capsali

 Iulian Capsali Facebook

Adevăratul Serviciu Român de Informații avertizează!

7 mai

 

Presa din România NU este românească. Lista cu străinii evrei care ...

UN PLAN DIABOLIC: OCUPAREA ROMÂNIEI DE CĂTRE EVREI

Analiza datelor informațiilor obținute evidențiază un plan foarte bine pus la punct de transformare a României dintr-un stat național într-un stat multietnic, în care proporția cetățenilor români să scadă considerabil, astfel încât cei ce sunt la originea acestuia să poată conduce fără nici o problemă. Această concluzie a fost trasă pe baza studiului unor acte derulate absolut la vedere în România. Astfel, timp ce societățile românești disponibilizează zeci de mii de salariați, firme specializate care au în spate finanțatori de origine evreiască se înghesuie să aducă pe teritoriul României muncitori din zona Asiei, în principal din China și Pakistan, care să înlocuiască forța de muncă autohtonă nevoită în astfel de condiții să aleagă drumul pribegiei pentru a-și asigura cele necesare traiului zilnic, în condițiile în care mii de români vor rămâne anul acesta fără locuri de muncă. Companiile private, dar și cele de stat au început să diponibilizeze în masă pe motiv că doresc să-și eficientizeze activitatea și să elimine pierderile. Acest argument este de-a dreptul pueril și vine în contradicție cu acțiunile guvernului, care a cheltuit zeci de mii de euro cu organizarea de târguri ale forței de muncă în Italia și Spania- Roma, respectiv Castellon- pentru a oferi românilor posibilitatea întoarcerii acasă, dar și în condițiile în care se clamează pe toate posturile de televiziune și de radio, ca și în presa scrisă că procentul de creștere economică estimat pentru anul în curs în Romănia- 6,5%- reprezintă cel mai mare din toată Europa.

Rezultatul târgurilor a fost nul, așa cum era de așteptat, cunoscut fiind că cetățenii români care lucrează în străinătate nu intenționează să revină în țară decât pentru salarii de minim 1.000 de euro pe lună. Acest nivel nu poate fi însă atins, deoarece tot din rapoartele oficiale aflăm că ritmul de creștere a productivității muncii în România până în 2009 va continua să fie de două ori mai mic decât avansul câștigurilor salariale. Astfel, în vreme ce remunerațiile pe cap de angajat vor crește cu 12.2% în 2008 și cu 9,7% în 2009, productivitatea muncii va avansa cu doar 4,7 în 2007 și cu 4,9% în fiecare din următorii 2 ani.

Potrivit Băncii Mondiale , avem un stoc important de șomeri bine calificați. „Numeroși muncitori disponibilizați datoriă așa-ziselor transformări structurale nu au reușit să-și găsească noi locuri de muncă. Ei fie au rămas fără locuri de muncă timp de mai bine de 1 an, luând drumul străinătății, fie sunt angajați în locuri ce au o productivitate scăzută”, sublinia Stefano Scarpetta, coautor al raportului Băncii Mondiale de Dezvoltare referitor la oportunitățile de angajare Europa de Est, consultant în domeniul pieții muncii și economist senior al vicepreședinției Băncii Mondiale pentru Dezvoltare Umană și Protecție Socială. Deși, statistic, rata șomajului este de doar 4,1 %, procentul real al celor care nu au un loc de muncă este cu mult mai mare. Aceasta deoarece înregistrăm, tot oficial, un nivel de aproximativ 35% din forța de muncă localizată în agricultură, iar numărul populației neremunerate din agricultură a crescut cu 700% în primii 7 ani de după revoluție. Majoritatea covârșitoare a populației din mediul rural trăiește de pe urma muncii familiale neremunerate și a muncii pe cont propriu, care însumează 68,2% din totalul populației ocupate din mediul rural. Acest fapt ilustrează fenomenul ruperii economiei rurale de economia generală. O mare parte dintre persoanele refugiate în mediul rural sunt calificate, dar meseriile lor nu au căutare în actualul context de pe piața muncii. Acest fenomen s-a produs masiv după 1996, când programul de restructurare a industriei de stat s-a limitat la închiderea de societăți, ceea ce a condus la dispariția unui stoc important de muncitori calificați. Iar decontul acestor acțiuni este plătit acum și, în loc să se acționeze pe baza unui plan, se punctează doar acțiuni de marketing politic, la Roma sau Castellon. Cel puțin 10.000 de angajați vor fi puși pe liber în perioada următoare a anului 2008, aproape 80% dintre aceștia provenind din companiile private. Doar în primul trimestru au rămas fără serviciu peste 5.500 de români. Până la sfârșitul anului, Romtelecom va disponibiliza 2.500 de angajați, aproape 20% din numărul salariaților, pe baza unei așa-zise evaluări. Până în prezent, 7.000 de angajați din cei 12.500 existenți au fost evaluați, iar în iunie conducerea companiei va anunța primul lot de concedieri, în cadrul celui mai dur program de reducere a costurilor inițiat de companie după 2005, când operatorul a concediat 2.652 de oameni. Romtelecom va plăti salarii compensatorii, până la 40, în funcție de vechime.

Banca Comercială Română, privatizată prin voința guvernelor Năstase și Băsescu-Tăriceanu, va reduce în acest an personalul cu 2.400 de angajați. Astfel, BCR va încheia acest an cu o structură funcțională de 8.200 de posturi, față de 9.600 câte avea la finele anului trecut. Concedieri urmează să fie făcute și la Combinatul Siderurgic Galați, de unde vor pleca în acest an peste 1.000 de salariați. Și Poșta Română va face restructurări, în jur de 2.500 de salariați urmând să rămână fără locuri de muncă. Regia Națională a Pădurilor Romsilva va concedia peste4.000 de salariați. Conducerea Romsilva susține că din cauza ritmului lent de restituire a proprietăților, anul acesta va concedia numai 1.000 de salariați. Alți 500 de angajați vor fi concediați de la Regia Patrimoniului de Stat, pentru care vor fi cheltuiți peste 5 milioane de euro. Omul de afaceri Ioan Nicolae a decis să închidă de la începutul acestei luni combinatele de îngrășăminte chimice controlate de InterAgro, grupul pe care îl patronează, ca urmare a creșterii prețului gazelor naturale. Decizia vizează pe cei 6.000 de salariați ai combinatelor Sofert Bacău, Azochim Săvinești și Donawche Turnu Măgurele. Cele 3 fabrici au pierderi mari și din cauza statutului lor de consumsatori intreruptibili, care le obligă să accepte reducerea consumului de gaze naturale sau chiar sistarea acestuia. Disponibilizările pe care le implică închiderea fabricilor controlate de InterAgro vor avea un impact social și economic mult mai mare în acest caz. „Închiderea combinatelor afectează salariații, afectează familiile acestora, fluxul de producție și, nu în ultimul rând, agricultura, care va ajunge la mâna importurilor”, afirma Octavian Ciobanu, secretar general în cadrul Federației Sindicatelor din Chimie Și Petrochimie. Reprezentanții aceștia susțin că aproximativ 20% din volumul total de gaze naturale utilizat la nivel național revine combinatelor chimice, iar o închidere a acestora ar avea repercursiuni grave la nivel local. În cele mai multe dintre situații, fabricile reprezintă singurele mari unități industriale care oferă locuri de muncă în zona respectivă, unele dintre acestea fiind considerate chiar zone monoindustriale. „Aceste combinate reprezintă, practic, economia întregului oraș”, mai spune secretarul general al Federației Sindicatelor din Chimie și Petrochimie.

În industria chimică lucrează în prezent 90.000 de salariați. „Există în prezent un deficit de personal pe piață întrucât multe din școlile de chimie au dispărut, iar tinerii se orientează spre job-uri în străinătate”, precizează Ciobanu. Deși astfel de situații ar putea reprezenta o soluție la deficitul de personal din domeniu, mulți dintre salariații care ies în piață prin disponibilizări nu mai au multe șanse. „Mulți sunt aproape de vârsta pensionării și nu îi mai angajează nimeni”, este de părere Ciobanu, care adaugă că statul ar trebui să găsească soluții de subvenționare. „Banii de la UE vin și ar trebui să existe un mecanism care să funcționeze în acest sens”, a spus el. Bunge, unul dintre liderii pieței uleiurilor vegetale, va închide fabrica Unirea Iași în acest an și va disponibiliza 300 de angajați, grupul urmând să-și concentreze activitatea într-un singur centru de producție. În ultimii 3 ani, restructurările realizate de Bunge și închiderea progresivă a 3 fabrici (București, Oradea și Iași) au însemnat concedierea a peste 700 de angajați. „Ca oricare altă afacere, realizăm evaluări constante ale bazei de costuri pentru a asigura și optimiza eficiența companiei și a rămâne competitivi”, au declarat anterior reprezentanții companiei. Filiala din România a grupului american a închis în 2005 Fabrica Muntenia din Capitală, unde lucrau circa 194 de angajați. În vara anului trecut a fost închisă cea de-a doua fabrică, Interoil Oradea, prin renunțarea la aproximativ 210 angajați, la puțin timp după ce achiziționaseră divizia de ulei a producătorului Agricover Buzău. CEZ România, acționarul majoritar al fostei Filiale Electrica Oltenia, va disponibiliza în acest an aproximativ 300 de angajați în cadrul procesului de restructurare, declara recent directorul general al companiei, Jan Veskna. Din cele aproximativ 300 de posturi care vor fi desființate în 2008, 250 de salriați vor pleca voluntar din companie, iar 50 vor fi dați afară. Potrivit conducerii companiei, în România CEZ are de trei ori mai mulți salariați decât în alte țări unde este prezent grupul ceh. La finele anului trecut, compania avea aproape 3.000 de angajați pe piața locală, numărul de disponibilizări programat pentru anul viitor reprezentând circa 10% din totalul personalului. Este posibil ca și alte societăți care au inițiat planuri de restructurare, cum ar fi Distrigaz Sud, să mai facă disponibilizări în acest an.

Pe acest fond tot mai mulți cetățeni români părăsesc țara pentru a se îndrepta spre locuri de muncă din Italia, Spania, Franța, Germania, unde își pot asigura un trai decent, atât lor cât și familiilor. Plecarea în masă la muncă în străinătate a muncitorilor calificați și pretențiile din ce în ce mai mari ale celor rămași în țară- mai mult sau mai puțin calificați, dar aflați sub presiunea costului tot mai ridicat al traiului zilnic- i-au făcut pe patroni să se gândească la „soluția cineză”. Asta a însemnat aur pentru cei ce pun la cale distrugerea Poporului Român prin schimbarea structurii demografice din zona țării noastre, astfel încât, începând din primăvara acetui an, numărul muncitorilor „importați” din țări mai sărace a început să crească substanțial.

Au apărut astfel primele loturi mari de chinezi, pakistanezi sau de alte nații. Pe șest, guvernanții, în speță ministrul Muncii, Paul Păcuraru, cu acordul primului-ministru Călin Constantin Popescu-Tăriceanu, au modificat legea privind importul muncitorilor străini, abrogându-se prevederea ca salariul minim al acestora sa fie egal cu salariul mediu pe economie. Acum, chinezii pot fi importați și pe salariul minim din România, de circa 100 de euro, considerat însă a fi un salariu mare pentru unele regiuni din China, India sau Pakistan. Toate aceste aspecte vin să confirme că pe seama României s-a pus la punct un plan diabolic, care să favorizeze încetățenirea și strămutarea a unui milion de evrei, fără știrea și fără acordul Poporului Român, dar cu concursul guvernelor de după 1990 și al mijloacelor de informare în masă, fie direct interesate, fie incapabile să reacționeze. Etapele acestui plan pot fi sintetizate după cum urmează:
1) Achiziționarea masivă de valori imobiliare (apartamente, case, terenuri, spații comerciale, de producție, etc.) accesibile, ceea ce a făcut ca piața imobiliară din România să devină monopolul unor firme evreiești.
2) Stabilirea în România, în primă instanță, a unor evrei mai vârsnici, pe motiv că doresc să-și trăiască ultimii ani de viață în „țărișoară”, să-și cheltuiască pensia în România, mizându-se pe naivitatea multor români care ar accepta și chiar ar considera tentantă, sub această formă , ideea „revenirii” evreilor în România.
3) Continuarea fluxului de evrei către România, estimându-se că circa 1 milion ar fi suficienți pentru preluarea controlului asupra celor mai importante instituții publice, după care toți evreii care doresc acest lucru ar urma să vină „acasă”, în proprietățile lor, constituind astfel o minoritate etnică, fiindcă nu există nici un temei legal care să le interzică acest lucru. S-ar reveni astfel la situația din 1939, când circa 2 milioane de evrei alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă și mai înstărită din România, care domina și controla comerțul, finanțele și industria prin mijloace și procedee care îi făcuseră pe evrei să fie considerați minoritatea etnică cea mai primejdioasă și mai antipatizată de către toți ceilalți cetățeni ai României. Scopul final al acestui proiect israelian este instituirea controlului deplin asupra României, care a demarat prin deposedarea în fapt a românilor de teritoriul lor național. Pe baza experienței dobândite în problema Palestinei, liderii evrei au elaborat pentru România o strategie mai subtilă, mai ingenioasă, dar având acelați țel: uzurparea drepturilor naționale ale românilor.

Prin prisma celor arătate devine evident că majoritatea evenimentelor și fenomenelor petrecute în România după 1990 s-au înscris pe linia acestui proiect. În primul rând, s-a produs depopularea României prin *plecarea în străinătate a câtorva milioane de șomeri români, din care cei mai mulți nu se vor întoarceîn România niciodată; *încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România prin lipsa oricărei preocupări din partea guvernanților de a de a le oferi acestora șansa să se realizeze în țară; *descurajarea familiei și a natalității prin absența ori inconsitența măsurilor de protecție și sprijin; *prăbușirea sistemului de asigurare a sănătății și asitenței medicale, în special pentru copii; *declinul sever al nivelului de trai.

La toate acestea a contribuit din plin propaganda antiromânească, antinațională,la care este angrenată toată mass-media, prin care s-au vizat descurajarea și deprecierea sentimentului național, a atașamentului față de valorile românești și, în final, anihilarea sentimentului datoriei față de viitorul Neamului Românesc. În al doilea rând, prin așa-zisul pluralism politic instituit dupaă 1990 asupra Parlamentului României și a vieții politice s-a instaurat un veritabil monopol exercitat de câteva partide, toate provenite din grupul de conspiratori care au organizat pretinsa revoluție din 1989. Astfel a fost posibilă așa-zisa privatizare care nu a însemnat decât transformarea monopolului de stat în monopolul privat, diminuând drastic potențialul economic al României, prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor acumulate de Statul Român până la momentul 1990 prin munca și creativitatea cetățenilor săi; căci economia României s-a privatizat în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto a unor evrei sau a unor grupuri de interese dominate de către aceștia.

Un element esențial a fost acuzația de holocaust adusă românilor, intens susținută mediatic, prin care s-a urmărit inducerea în mentalul colectiv a unui sentiment de vinovăție națională față de evrei, astfel încât românii să accepte imigrarea în România a sute de mii de evrei ca pe o șansă de a-și răscumpăra „greșelile trecutului, crimele săvârșite de părinți”, toate imaginate de strategii sionismului. Și, pentru că evreii n-ar fi evrei adevărați dacă n-ar avea în vedere și câștigul material propriu-zis, trebuie avut în vedere și un alt element cât se poate de important și de concret, și anume fondurile europene destinate României în cadrul Programului Operațional Sctorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Este vorba de aproximativ 4,2 miliarde de euro alocați de UE pentru sprijinirea dezvoltării economice și a schimbărilor structurale de pe piața muncii din România. Acești bani au devenit ținta așa-zișilor finanțatori israelieni, care conlucrează eficient cu factorul guvernamental interesat pentru dirijarea, în mod inteligent, a acestor fonduri spre propriile buzunare, problema forței de muncă rămânând în continuare o ecuație fără soluții.

ADEVĂRATUL SERVICIU ROMÂN DE INFORMAȚII


Nota redacției: Nu mai țin minte cum a ajuns acest text la mine. Mi-ar plăcea să știu că „Adevăratul SRI” mai există și lucrează din umbră pentru interesul național. Cu ce le-aș putea fi util?

https://ioncoja.ro/

Lovitură pentru Iohannis! Parlamentul nu va vota menținerea restricțiilor!

7 mai

Libertatea de circulație nu va mai putea fi îngrădită după 15 mai, au anunțat deputații. Președintele Iohannis și Guvernul nu vor mai avea voie să prelungească restricțiile decât prin lege, pe care majoritatea parlamentară nu o va vota.

Anunțurile preşedintelui Iohannis și ale premierului Orban privind menținerea restricțiilor de circulație și după data de 15 mai nu se vor materializa. Deputații sunt deciși să respingă orice fel de act normativ care va include îngrădirea libertății de mișcare a românilor începând cu ziua de 16 mai. ”Guvernul poate institui starea de alertă, dar starea de alertă este pentru situații limitate, iar orice restrângere a drepturilor în perioada asta trebuie aprobată de Parlament. Așa spune Constituția. Și decretele lui Iohannis sunt neconstituționale, pentru că ceea ce se cuprinde în anexa 1 a Decretului 240, al doilea decret, trebuia să fie cuprins într-o lege care trebuia să aibă caracter de lege organică. Deci toate restrângerile de drepturi din acea anexă sunt ilegale. Dreptul la libera circulație este un drept fundamental al omului. Dacă vrei să interzici acest drept sau oricare alt drept fundamental prevăzut în Constituție nu poți să o faci decât prin lege. Toate măsurile acestea, dacă le vor propune Parlamentului, Parlamentul le poate respinge. Eu spun și o să încerc să-i conving și pe ceilalți colegi să nu votăm niciun fel de interdicție după data de 15 mai. Fără ridicarea restricțiilor de circulație nu se va mișca nici economia. Guvernul trebuie să fie mai responsabil, pentru că nu poate interzice activități economice fără să dea nimic în schimb, doar praf în ochi cu șomajul tehnic. Noi ne uităm cum Guvernul interzice cu nonșalanță activitățile economice, nu dă niciun orizont de timp, nu dă niciun stimulent, de genul plăților directe, așa cum s-a procedat și în celelalte țări”, ne-a declarat deputatul Adrian Solomon.

Starea de alertă, neconstituțională

Avocatul Poporului a atacat la CCR, prin procedura excepției de neconstituționalitate, legislația care reglementează starea de alertă. ”Avocatul Poporului apreciază că delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale încalcă principiul separației puterilor, precum şi prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării (art. 1 alin. (5), art. 53 și 61 alin. (1) din Constituția României. În esență, Avocatul Poporului consideră că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu respectă principiul previzibilității legii prin definirea defectuoasă a „stării de alertă”, care, neavând consacrare constituțională, presupune o circumstanțiere detaliată, la nivel infraconstituțional, a cazurilor în care se poate declara. În realitate, legea prevede doar că se pot lua de către organe administrative orice măsuri, deci inclusiv de restrângere a exercițiului unor drepturi, deși art. 53 din Constituție prevede clar că acest lucru poate fi făcut numai prin lege. În lipsa prevederii unui termen pentru care se poate dispune starea de alertă, ba mai mult, reglementarea posibilității extinderii acestuia prin act administrativ, se ajunge în ipoteza în care restrângerea temporară a exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale capătă caracterul unei îngrădiri permanente aducând astfel atingere însuși dreptului, ceea ce este contrar art. 53 alin. (2) din Constituție. Potrivit prevederilor constituționale, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Autoritățile administrației publice nu au o asemenea competenţă, misiunea lor fiind aceea de a asigura executarea legilor”, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.

https://www.national.ro/

%d blogeri au apreciat: