Cînd societatea deschisă se închide!

12 mai

  Pandemia de Covid-19 nu l-a tulburat pe Președintele K.W. Iohannis în aplicarea, geduldig, a filosofiei sale politice: pas cu pas. Un […]

 

Pandemia de Covid-19 nu l-a tulburat pe Președintele K.W. Iohannis în aplicarea, geduldig, a filosofiei sale politice: pas cu pas. Un pas înainte, un pas înapoi. Doi pași la dreapta, doi pași la stînga. Pas după pas. Anesteziat de acest waltz cu sine însuși, dl Iohannis nu ajunge să mai zărească România. Vede doar România lui și a celor ce îl firitisesc. În mare grădina de la Cotroceni, ca și pe dinafară, îl umflă în pene, reciclată și refolosibilă, mare parte din intelighentsia băsistă, precum și mulțimea de bișnițari din presă recrutați în funcție de mărimea micimii de caracter. Armata dlui Iohannis este compusă numai din trompeți. Aceste grupări mobile de suflători în trîmbițe propagă peste tot mesajul său către popor: dl Iohannis este fix acolo unde trebuie să se afle pentru a păzi democrația și viteazul său popor de inamici periculoși și de conspirațiile lor a-po-ca-lip-ti-ce. Oastea de suflători aduce la cunoștința întregului, de fapt, singurului popor că, fără intervenția excepțională și decisivă a dlui Iohannis, tricolorul s-ar fecaliza în ultimul hal (pardon de expresie!). Se confundă cu masa maselor deoarece numai poporul îl autentifică și omologhează ca El Jefe. Dl Iohannis nu suprasolicită poporul, îi pretinde doar o stare vegetativ-educațională și un nivel onorabil de tembelism.

În politică, dl Iohannis aterizează ca un extraterestru. Nimeni n-a aflat ce a făcut, politic vorbind, înainte de a se trezi în politică. Încă mai doarme, moșmondesc unii, pe la colțul străzii. Chiar ăsta e șmenul: ca orice eliberator cu misiuni regulate, dl Iohannis se prezintă altfel, fără nicio legătură cu clasa politică preexistentă. Nu seamănă cu nimeni, nici măcar cu sine însuși. Comunică direct cu poporul, după ce a făcut vreascuri din pîrghiile statului. Înștiințările sale pentru popor trebuie să fie lacrimă pură, de la el către popor, prin eliminarea oricăror filtre intermediare (autorități, instituții) cu risc perturbator. Stăpîn discreționar peste propriul cuget, dl Iohannis nu admite ca mesajul său să încapă pe mîini străine, așa că toți purtătorii săi de cuvînt au tulit-o cu nervii praștie. Pohta ce-a pohtit dl Iohannis de la prima pășitură prezidențială: vulgul elector să asculte cu toate urechile și să bage la tărtăcuță că el și numai el fi-va îngerul chemat să aducă pacea într-o democrație plină de demoni mari, mijlocii și mici. Trîmbițele sună deșteptarea pentru „dragii mei români”, cum îi numește dl Iohannis, într-o fulgerare naționalistă. În fruntea acestei mulțimi de fervenți ce, se subînțelege, gîndesc univoc și monolitic, întru totul ca el, dl Iohannis va repune, în sfîrșit!, în drepturi democrația. „Autoritaristă”, „vidă”, „parțială”, „hibridă”, dar democrație powerfullyfortissimoauthentish, de la butuc. O va ghidona ca la carte. O va scoate din ghearele unui liberalism debil, futil și ostil. Acasă fiind, eroul dezrobitor ne va aduce, totuși, acasă.

Personal, îl înțeleg pe dl Iohannis. Venit cu pluta de la Sighii, staroste peste o breaslă ce-l răsfăța în puf, s-a pomenit în politică uitîndu-se ca curca la crăci. S-a descurcat omul cît l-a dus capul, avînd în traistă doar cutia cu maimuțe a unui provincial mediocru. Ajuns la Cotroceni, dlui Iohannis i-a tremurat lenjeria intimă la prima răsteală a dnei zgripțuroaice Livia Stanciu. Atunci s-a mai dumirit cum se învîrte cheia în broasca tuturor caselor clădite, cărămidă cu cărămidă, cu sudoarea minții, dar și a frunții, din meditații. Din păcate, excepționalismul din topor al dlui Iohannis a scos dintr-însul, probabil, toate infirmitățile sale de caracter: fariseism, trufie bolnăvicioasă și o varietate de inumanități ce l-au împins, prea adesea, să încingă un Webertanz peste cadavre. Ageamiu fudul, plin de fumuri sulfuroase, dl Iohannis s-a apucat de o politică populară, de sorginte mocănească, strunită din par, brișcă și avînd alături, de pază, numeroase jigodii mioritice. Cu porii asudați de la cinismul său elementar, dl Iohannis își vede doar de interesul propriu, cu un egocentrism ce-l întoarce la oile sale, dar, Achtung !,  strict la oile sale. Nu se sinchisește de Constituție, la fel ca zamparagiul Traian Băsescu. Dă cu flit parlamentului. Extrage justiția dintre puterile statului, îi schimbă conducerile, își înșurubează gealații în poziții-cheie, o salvgardează pe Kövesi mai ceva ca Ierusalimul de atacurile turcilor selgiucizi. CSAT-ul se pisicește la picioarele sale. Ia în bășcălie Curtea Constituțională (CCR) ori îi îndoaie caroseria: „Credibilitatea CCR este acum și mai puternic zdruncinată.” Dirijează executivul, l-a adus pe Cîțu la putere și, în loc de o masă caldă pe zi, i-a dat pe mînă finanțele țării. Se lăfăie ca un bimbașă la cîrma serviciilor de informații.

                                     Capul răutăților

Lucrează cu minuție la carismă. Pare coborît dintr-un tablou cu viața burgheziei în orașele franceze la sfîrșitul sec. XIX. Declamă, cu pauze teatrale, texte eminamente dramatice, cu o mină contrasă la început, dar încheiată cu un surîs mizericordios, de șef blînd. Zîmbește dezvelindu-și întreaga dantură pe care aș urca-o fără să clipesc pe stema tricolorului, alături de vulturi, lei, bouri și delfini, ca memento al acestor vremuri ale covidului turbat. Dl Iohannis îl ține scurt din lesă pe Ludovic pentru că Sică înfățișează țucălarul perfect adaptabil la toate bîzdîcurile sultănimii sale. La cel dintîi dangăt al profitului personal (e.g. „Vreau Guvernul Meu!” – VGM), din microcosmosul cotidian se desprinde macrocosmosul dlui Iohannis unde lumea noastră veche, cu legile și morala ei străbune, se dezintegrează, ca o grădiniță cu dalbe lăcrămioare mursecată sub șenile de tanc. Narcotizat politic, dl Iohannis o tunde scurt către VGM și PSD=PCR. Deoarece VGM și mătrășirea PSD=PCR în flăcările Gheenei „unde viermele nu moare și focul nu se stinge” (Marcu, 9:43-48) dl Iohannis și-a pus în mișcare întreaga forță de tracțiune în direcția alegerilor anticipate. Ceea ce a ales poporul nu reprezintă și plăcerea dlui Iohannis, ca atare majoritatea prezentă trebuie urgent pusă pe butuci. Tocmai cînd anticipatele dlui Iohannis se vedeau cît colea, virusul asasin a poposit, țîști-bîști, și în România. Dl Iohannis nu moare, dar, mai ales, nu se predă. Așa că trage de timp. Șutează mingea în plopi, doar-doar virusul se va duce pe pustii și, începînd cu anticipatele, binele va îmboboci în România putrefactă a PSD=PCR. Între cruciada antivirus avidă de salvatori în carne și oase și învîrtelile politice nici măcar virtuale, dl Iohannis se avîntă într-un, cum scriam mai sus, Webertanz.

Tărăgănările dlui Iohannis vor fi avînd un țel politic; pentru a-l atinge, devoalează o monstruoasă mizantropie, urmărindu-și ambițiile în timp ce, în jurul său, omenirea începuse, pas cu pas, s-o cam dea în primire. Să fie vorba, pur și simplu, de o formă de sadism sau ce alt cuvînt mai potrivit ar putea califica acest negoț sinistru, cu un ochi larg deschis spre nemernicii politice și, cu celălalt, ușor întredeschis, spre cîmpurile presărate cu răpușii de virus? Dl Iohannis știe una și bună: VGM și PSD=PCR! Virusul să mai aștepte. În 27 februarie, într-o postare pe Fb., dl Iohannis își mîngîie poporul cu o minciunică: „…nu există niciun motiv real de panică. Infecția cu acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome ușoare, dureri în gît, tuse și febră, ca în orice răceală.” Îi ține hangul, tot atunci, și Sică („Nu trebuie să se sperie nimeni, e vorba de un virus care e cunoscut, se știu caracteristicile acestui virus”) care îi cere lui Costache, Ministrul Sănătății, să demistifice covidul, scoborîndu-l în anonimatul gripelor banale.

Puțină istorie. Guvernul Orban se învestește în 4 noiembrie 2019. Ludovic, mai tîrziu: „Ar fi trebuit să existe stocuri pentru a face față unei astfel de epidemii. La momentul în care am preluat guvernarea, stocurile erau zero.” Mă întreb și eu, că tot eram prin zonă, ce fel de stocuri uriașe ar fi trebuit să găsească Sică pentru niște muci, tuse și roșu în gît? Chintale de aspirine? Antipiretice cu ridicata? Vapoare șiroind de albastru de metil? Primul caz de infectare cu coronavirus a fost înregistrat în 17 noiembrie 2019. În săptămîna de dinainte de Revelion, presa occidentală vuiește, descrie sinopsisul virusărilor anterioare ale umanității, consultă experți despre amenințarea unei epidemii. Prima moarte confirmată: în 9 ianuarie 2010. Covid-19 se pogoară cu viteze satanice și asupra Europei. În Lombardia se ivește primul focar european de epidemie. Fiți pe pace, dnii mei: în România dlui Iohannis apa nu trece, în schimb virușii rămîn. Brusc, dl Iohannis află de la trepădușii săi că scîrțîie ceva cu anticipatele. La cît de împrăștiat se mișcau mințile poporului votant, dl Iohannis și pretorienii lui riscau, anticipînd alegerile, să-și scoată singuri plombele, într-o istorică operațiune de automutilare. O schilodeală are, totuși, loc în 24 februarie cînd CCR hotărăște că ultima reînscăunare a lui Ludovic de către dl Iohannis nesocotește legea fundamentală. (Estimp, virusul își continuă marșul funerar). Fără să lase garda jos, dl Iohannis recunoaște, în aceeași zi, cu mitologica virilitate a marilor bărbați de stat, că „șansele organizării anticipatelor au scăzut la 50%”. Și mai vine o sovietică în 12 martie, tot de la CCR, care bate ultimul cui în coșciugul anticipatelor.

                                  VGM! PSD=PCR!

Ai fi nădăjduit că, descleștat din încleștările politice, dl Iohannis are măcinări interne, de om, că i se ferfenițește sufletul pentru neam și țară, că își înglodează bocancii în lupte la baionetă, că orice sunete îi ies pe gură ascund, în adevăr, urlete de protest și gemete, că-i o rană deschisă, că se bate pentru măști și lizete ca italienii cu cehii, ca tailandezii cu nemții, ca francezii cu suedezii și spaniolii etc., că îi pasă, ce mama mă-sii! Ei, aș! Ce-ți veni, soro? Dl Iohannis s-a jucat cu țara-n bumbi, ținînd poporul în amorțeală cu cretineala cu anticipatele, cu VGM și PSD=PCR. S-au risipit aiurea vieți, timp, bani. Virusul s-a revărsat în România pentru că, renunțînd cu adîncă durere în suflet la utopiile politice, șeful statului și nemernicii lui rîndași s-au prezentat solemn, cu o stropitoare în mînă, cînd incendiul era cît casa.

Vreo două-trei săptămîni, susțin oameni pricepuți, argățimea politică a dlui Iohanis (VGM! PSD=PCR!) a mucegăit prostește pînă ce Herr Commandant a tras cu pistolul de start aflat permanent asupra sa. Chiar și pentru programarea acestui silnic gest, dl Iohannis a dibuit cu greu un loc în agendă, altele fiind urgențele sale. În 30 martie, cînd datele oficiale indicau 2019 de infecții și 65 de decese în România, dl Iohannis contestă la CCR constituționalitatea unei legi din 2019 ce modifică altă lege din 2017 privind înființarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului. Aferim! Cinci zile mai devreme, pe cînd, înfruntînd virusul, mulți dintre ai noștri supraviețuiau asaltului ori se prăjeau la lumînare, Kaizerul conferea Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” Băncii Naționale, Editurii Școala Ardeleană, Muzeului Maramureșean Sighetu Marmației, ICR, MAE, MNLR, Asociației Federale a Saşilor Transilvăneni din Germania, Asociaţiei Federale a Şvabilor Bănăţeni din Germania, Muzeului Militar din Chișinău etc. Dl Iohannis se decora întrucîtva și pe sine însuși, medalia cu pricina fiind acordată și Forumului Democrat al Germanilor din România al cărui președinte a fost între 2002-2013.

Noroc cu Raed Arafat, Adrian Streinu-Cercel, Alexandru Rafila, Virgil Musta și alții, nu mulți la acest rang, care mărșăluiesc în avangarda pandemiei; ei înțeleg că România nu e angajată în bătălii oarecare, ci în plin război, aduc sponsorizări pentru că sunt cine sunt, dau un telefon și rezolvă, se pricep și, aparent, devin de primă necesitate atîta vreme cît serviciul lor are, pentru dl Iohannis, și un ricoșat efect politic pozitiv. Fizician de anvergură județeană, dl Iohannis privește cu un ochi la covid, cu celălalt – tot la covid, iar cu pinealul, în progresivă bulbucare, la sondaje unde nu mai este el fruncea (Arafat – 79%, Streinu-Cercel 60%, Iohannis – 47%). Meseriaș de primă mînă, uneori prea slobod la limbă, alteori de-a dreptul prezumțios, Profesorul Streinu-Cercel a bătut șaua, dar iapa fusese în prealabil notificată: „În probleme de politică sanitară nu suntem consultați. Pandemia este condusă de MAI și nu de Ministerul Sănătății, așa cum ar fi normal să fie. Am lăsat să intre avioane în țară fără număr, nu am făcut nicio zonă de carantină la vremea respectivă și cazurile s-au extins.” Dl Streinu-Cercel a mai zis și altele, de rău, despre cum bate incompetența politică profesionalismul validat internațional. Un draft prost inspirat și cu un nefericit aplomb militarist scris de dl Streinu-Cercel ajunge în presă în 11 aprilie și face bum, ca o bombă cu ceas, peste două săptămîni. Halt! Dl Streinu-Cercel a călcat pe o bombă antipersoană, devenind inamicul politic nr. 1 al dlui Iohannis. Execuția a fost sumară. Dlui Streinu-Cercel nu i s-a îngăduit nici măcar o retragere onorabilă din comisia anti-Covid pe care a condus-o. A fost demis.

                                 În țara orbilor se face ziuă

Ca în multe alte situații, ipocrizia dlui Iohannis se condensează în cîte o miciună. În cazul dat – într-o ditamai minciuna, nesimțitoare, fără de rușine ca un nud de babă trecînd pe roșu prin Madison Avenue. Dl Streinu-Cercel : „Jumătate din capacitatea de testare din România nu a fost folosită pentru că nu a fost cerută. Nu există cerere, nu există recoltare”. Replică acidă a dlui Iohannis: „… Organizația Mondială a Sănătății a comunicat că nu prea are rost să facem testări în masă.” Tedros Adhanom Ghebreyesus, Director-General al OMS: „Testați! Testați! Testați!” Pentru dl Iohannis, „Covid-19” se prezintă incomparabil mai terre à terre și mai soporific decît „Ciuma Roșie”. Așa că, dintre fildeșii ca neaua afișați la Cotroceni, mai zboară un stol de veseli pițigoi: „În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor (…) Jó napot, Ciolacu! Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orbán, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înțelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate.” Se întîmplă așa și nu altfel din cauză că protagoniștii neopopulismului se simt acreditați numai după alterarea convenabilă a realității. Ceea ce te poate lejer scoate din minți decurge din faptul că mulți dintre cei mințiți de lideri mincinoși nu sar de pe scaune înaintea minciunii ca în fața unui delict moral, ci o tratează mai degrabă ca pe o trebșoară pe alocuri amuzantă prin fantezia mistificării. Oarbă în puternicia ei, realitatea personală a dlui Iohannis zdrobește și suprimă orice altă realitate, inclusiv aceea pe care noi, viețașii acestei epoci de tot rahatul, o ducem de pe o zi pe alta.

Rudimentar lider populist de dreapta, dl Iohannis trage preriodic salve naționaliste pentru ca poporul să rețină că în pieptul lui de sas bate, fără ezitări, aceeași bravă inimă de român. Salvatore della patria invocă, sistematic, uneltiri oculte, de obicei ale PSD=PCR, cu complicități externe. Prin comparație cu Viktor Orbán – un iliberal cu sînge rece, sagace, care aplică în mod coerent o ideologie, dl Iohannis îl sugerează mai degrabă pe Monsieur Jourdain: e un iliberal fără conștiința iliberalismului său. Mărcile clasice ale iliberalismului apar în acțiunile dlui Iohannis al cărui hiperprezidențialism a redus intensitatea și calitatea democrației la un nivel de alertă. VGM și răsturnarea pe orice căi a majorității rezultate prin scrutin universal se numără printre procedurile de uz banal ale iliberalismului. Moștenind sfera de putere adjudecată adeseori cu anasîna de Traian Băsescu, capitalizînd atribuții și resorturi autoconferite, fructificînd și letargia societății civile, dl Iohannis a acumulat prea multă putere. De pildă, exact acum, prezintă detalii tehnice despre măsurile economice ale guvernului. Dar de ce ? Nu e destul Ludovic ? Nu e destul Ludovic pentru că dl Iohannis ține loc de guvern și el, Maximus, se îngrijește de țară, el salvează economia, el ia măsuri, el comandă. Ne aflăm în punctul în care, bruiat doar de contrele opoziționiste din parlament, dl Iohannis conduce țara fără niciun feedback. Merge înainte, cu ochi de piatră, călcînd imperturbabil peste capcanele criticilor săi.

Din moment ce nu-l trage nimeni de mînecă, dl Iohannis deduce, prin consimțămîntul tăcerii, că viziunea sa este larg împărtășită. Parlamentul îl mai șfichiuiește, dar nu-l brutalizează din pricina nemuritoarelor abacuri politice. O sursă de prim ordin în progresia în abuz a dlui Iohannis se regăsește în tamponările insignifiante venite dinspre așa-zisa societate civilă. O mînă de jurnaliști și de comentatori politici nu valorează mai mult decît niște funigei pe carcasa rinocerizată a dlui Iohannis. Convertiții la iohannism (oameni de treabă, nimic de zis, care se informează la telefon de la niște prieteni care se informează la telefon de la niște prieteni), alături de legiunile de franctirori facturați ocupă aproape întreaga plajă a comunicării dlui Iohannis. Agitatori instruiți produc un volum de vacarm, fumigene toxice, fake news-uri, brouhaha și tohu-bohu, cacofonii burlești, turbulențe manipulative care stîlcesc adevărul, îl modelează la comandă și îl redirecționează, astfel ambalat, către un popor presupus a fi mancurt.

Nu-mi imaginez că, în echipa de la Cotroceni, se arată cineva dispus să întoarcă din drum vreo decizie a dlui Iohannis. Niciunul dintre sfătuitorii săi nu are profilul de consilier care să bată cu pumnul în masă și să-l piseze pe președinte să renunțe la opinia deja formată. Dl. Iohannis mai dă cîte o raită pe la Bruxelles, negociază fără vreun mandat, iar declarațiile explicative ce urmează sunt atît de înnămolite lexical de parcă ar conversa Bobu cu Postelnicu. Liderimea penelistă stă la cutie, îl tămîiază, se așază, păstrînd distanța socială, la coadă la cașcaval. Un mare partid stă la degetul mic al unui rege republican de la Sibiu. Să nu se mire Ludovic cît de iute i se va rostogoli capul pe trepte la cel mai mărunt deranjament produs dlui Iohannis. În chezaro-crăismul lui refulat de secole, dl Iohannis calcă popește și nu-și deschide capul nimănui. Nimeni nu-i trece pe dinainte și nimic nu i se împotrivește. A închis societatea deschisă de spaimă să nu-l tragă curentul. Nu-i a bună cînd unui lider suprem, dotat cu puteri faraonice, i se acceptă, cu mult prea slăbănoage împotriviri, statutul de autocrat incontrolabil. De imortelă fatalitate națională. Tratat, în continuare, cu aceeași indulgență de tradiție ilotă, narodnicismul iliberal al dlui Iohannis va devia și mai dihai de la valorile democrațiilor liberale din Occident. Deocamdată, ghinionul dlui Iohannis și norocul nostru, cît o mai ține, este că, la Washington, Paris și Berlin nu se vor epuiza prea curînd stocurile strategice de pliciuri destinate sud-estului balcanic.

                                                                                                          Radu Călin CRISTEA

https://www.justitiarul.press

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: