PSD, reacție la Iohannis: Este înduioşător să-l auzi pe Preşedintele României, aflat de 6 ani în funcţie, delimitându-se public de deficienţele statului pe care îl conduce!

15 mai

PSD a trimis, joi, o reacţie după ultima declaraţie a preşedintelui Klaus Iohannis, în care afirmă că ”este înduioşător” să-l auzi pe şeful statului, aflat de şase ani în funcţie, ”delimitându-se public de deficienţele statului pe care îl conduce, dar acuzând în continuare Legislativul pentru incompetenţa Guvernului pe care îl patronează”, transmite news.ro.

”Este înduioşător să-l auzi pe Preşedintele României, aflat de 6 ani în funcţie, delimitându-se public de deficienţele statului pe care îl conduce, dar acuzând în continuare Legislativul pentru incompetenţa Guvernului pe care îl patronează. PSD îi somează pe Preşedintele României şi Guvernul Său să guverneze, să vină cu soluţii clare şi coerente pentru economie şi, mai ales, să ia în serios importanţa testării populaţiei”, a transmis, joi, PSD.

Social-democraţii afirm că ”mesajele triumfaliste nu ajută la nimic, nici ascunderea adevărului”.

”Soluţiile nu există, iar lupta politică pe seama suferinţei oamenilor este revoltătoare şi ar trebui să înceteze de îndată”,a mai transmis PSD.

Acasă

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: