Cum a acționat Rețeaua Soros în favoarea lui Kovesi la CEDO. Dezvălurile unui expert anti-corupție!

19 mai

DNA-KOVESI

Cum a acționat Rețeaua Soros în favoarea lui Kovesi la CEDO. Dezvălurile unui expert anti-corupție

 

Raportul Centrului European pentru Lege și Justiție, care a demonstrat legăturile directe ale Rețelei Soros cu o pătrime dintre judecătorii CEDO, dat publicității în luna ianuarie, o nominalizează pe judecătoarea Iulia Motoc, aflată în completul care a judecat Cazul Kovesi, printre membrii Rețelei. Detaliile cazului sunt interesante.

Împreună cu alți patru judecători CEDO, Iulia Motoc a fost membră în Consiliul Comisiei Internaționale a Juriștilor, una dintre ciupercile-umbrelă ale Rețelei subversive globaliste care poartă doar generic numele miliardarului-mumie, se arată în Raport. În mod normal, Motoc, autoarea Humanitas lăudată profund de Patapievici și Tismăneanu la GDS, nici nu ar fi trebuit să facă parte din complet având în vedere legăturile de prietenie dintre familia Motoc și Kovesi, fosta șefă a DNA. Din același complet a mai făcut parte și un judecător ungur care s-a remarcat deja printr-o poziția abuzivă și falsificatoare la adresa istoriei recente a României.

Este vorba de Péter Paczola, care, în procesul expertului anti-corupție Valerian Stan vs oengistul decorat de Budapesta Gabriel Andreescu, a decis în favoarea activistului Rețelei Soros, fost președinte al GDS și membru al CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naționale) și CPUN (Comitetul Provizoriu de Uniune Națională). Valerian Stan îl amintește într-un articol pe marginea cazului său, publicat de EVZ:

„În Cererea către CEDO am făcut precizări foarte clare și în privința statutului CPUN.  Succesorul lui András Sajó (Péter Paczolay pre numele său) le-a spus însă celor doi colegi că CPUN a fost, atenție, “organismul care a dizolvat structurile de putere ale regimului comunist”. Eu știam că ungurii au o problemă cu Transilvania, dar acum încă una și cu Revoluția însângerată a românilor? Și chiar așa? Românii, vecinii dragi ai lui Péter Paczolay, au avut halucinații când jumătate de an au văzut aproape zi de zi la televizor cu ochii lor cum CPUN, în interminabile și aprinse ședințe, a dezbătut și votat  – ca un veritabil Parlament, chiar dacă provizoriu – nu mai puțin de 68 decrete-legi și 123 de decrete. Sau, apropo, pentru Sajó și Paczolay să fi contat cumva și faptul că, pentru agenda sa, Andreescu face parte din specia extrem de rară a ne-maghiarilor având distincții din partea Guvernului de la Budapesta? ”

În privința sentinței CEDO favorabile sistemului reprezentat de Kovesi, Valerian Stan consideră că miza „reabilitării” fostei șefe DNA „a fost una strict politică, fără absolut nicio legătură cu dreptul”.

„Că procesul a fost doar un simulacru ne-o arată inclusiv urgența soluționării lui, 1 an și 5 luni (azi procesele durează 6-7 ani). Nimic, dar absolut nimic din situația de fapt și de drept din dosar nici măcar nu sugerează în ce-ar fi putut consta urgența soluționării (cazuistica pe termen lung a CEDO arată că nici dreptul la viață sau prevenirea torturii n-au impus vreodată o asemenea grabă)”, scrie expertul într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Binomul Monica Macovei – Nicoleta Popescu și Troika lui Soros pentru Kovesi

Valerian Stan descâlcește și o parte dintre nodurile Rețelei Soros angrenate în „albirea” lui Kovesi:

„Decizia incalificabilă a CEDO este rezultat al conivenței neo-marxiștilor din cele trei capitale cu “judecătorii” europeni având aceeași agendă politică cu ei, precum și cu oamenii din rețeaua lui Soros; punte între toți cei pomeniți, Monica Macovei (apropiată a lui Soros și parte a aceluiași Sistem ca și Kovesi, ambele având practic aceleași antecedente „profesionale” și biografice, familiale).

La Strasbourg Kovesi a fost reprezentată de avocata Nicoleta Popescu (în hotărâre, vom vedea de ce, CEDO îi „protejează” identitatea – „N. T. Popescu”). Steaua Nicoletei răsare în 2003, când Macovei, șefa Comitetului Helsinki Român, o aduce și o impune acolo. Era perioada în care unele ONG-uri finanțate de Soros (între ele CHR) încep să fie preluate, netransparent și corupt, de oameni cu legături în fosta și noua Securitate și în Procuratura comunistă (am cerut atunci lămuriri la Comitet, nu le-am primit și am fost obligat să plec).

Din cam aceeași perioadă oamenii din rețelele lui Soros infiltrează masiv, ideologizat și profund corupt, CEDO. Despre grozăviile petrecute de atunci și până azi, un ONG european (European Centre for Law and Justice) a publicat un raport devastator în ianuarie curent. Detaliu important: după 2005 Macovei și Nicoleta au câștigat la CEDO zeci de procese fiecare, cele mai multe cu mari mize financiare (Nicoleta peste 30 de procese) – în condițiile în care Ioana Banu și Adriana Dăgăliță, recrutate de cele două din același mediu, au fost trimise să servească cauza chiar în staff-ul CEDO. Hotărârea publicată de CEDO n-a mai putut să ascundă ceea ce cu siguranță s-ar fi dorit ascuns după publicarea raportului ECLJ, dar și a textului meu tocmai amintit (raportat Grefei CEDO): Kovesi a câștigat procesul în condițiile în care în dosar, în urmă cu aproape un an, au fost admise ca „interveniente” în favoarea sa (și în defavoarea statului român) nu mai puțin de trei organizații finanțate de Soros – Open Society Justice Initiative, Helsinki Foundation for Human Rights, și International Bar Association’s Human Rights Institute”.

Valerian Stan a întrebat public în articolul din EVZ citat și „când va lămuri Monica Macovei relația ei cu Securitatea?”. Nu a primit nici un răspuns.

Expertul în drept mai consideră că „Cererea lui Kovesi la CEDO se impunea declarată din capul locului inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de atac interne (art 35 alin Convenția europeană a drepturilor omului). Dar motivarea hotărârii e plină de nenumărate alte asemenea „argumente”, cinice și fără nicio legătură cu dreptul, ci doar cu dreptul forței politice.

Pentru că nu le permiteau să ajungă la decizia dorită, se vede cu ochiul liber că judecătorii CEDO au aruncat la gunoi, la propriu, propria Convenție și propria jurisprudență, acumulată în zeci de ani. Apelând la ce, în loc? La rapoarte ale GRECO, ale Comisiei de la Veneția, ale Comisiei europene și chiar ale ONU (culmea nebuniei!) – din care au citat fără vreo noimă pagini întregi. Care rapoarte vorbesc despre ce? Dau un singur exemplu: despre responsabilitatea autorităților și despre „echitatea procesuală” (invențiune, aici, a unor minți stricate) „în cazurile care implică înlăturarea sau demiterea procurorilor”.

În rest, nu cred că mai e ceva de așteptat decât ca altădată glorioasa CEDO să sfârșească în mizeria în care se tot afundă de aproape două decenii”, conchide specialistul anti-corupție.

https://evz.ro/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: