Trianon, tratat sau dictat, pe înțelesul tuturor!

Dacă istoria este inventată sau nu contează prea puțin.

Românii și maghiarii s-au inflamat din nou despre Trianon. Primii îl văd ca pe un friumf al proiectului național și o încheiere a unei lungi perioade de discriminare, ceilalți îl văd ca pe un dictat care le-a rupt geografia, identitatea și cultura. Discuția istoricilor este treaba lor, suflătorii în foc s-au mai schimbat (erau doar partide extremiste din ambele țări, secui, PSD și servicii pe vremuri, azi mai e și dreapta, mai liberală în anii nouăzeci, din ambele țări), dar intelectualii datorează poporului o sumă de explicații și o abordare.

Frumosul text recent al lui Gaspar Miklos Tamas m-a stimulat să fac ceva neverosimil, adică să descarc de la Berlin de pe situl unei universități din Pennsylvania, versiunea engleză a cărții mele Transilvania subiectivă (1999), în care sute de voci din grupurile mele focus și un sondaj pot fi auzite de ambele părți, organizate pe baza teoriei identității sociale în prima mea carte academică de nivel occidental, la care nu mă simt în stare de o ediție nouă, pentru că nu mai e nimic de adăugat. Editura Humanitas ar putea face gestul necostisitor, dar și neprofitabil pentru ei (și din păcate chiar în timpuri bune nu am văzut la ei mare responsabilitate socială ca misiune, adică să fie scoase ediții ieftine pentru educare, să fie donate, nu topite, tiraje, etc). Tot ce ar fi de făcut ar fi să fie publicat un document pdf cu versiunea română pe Internet- aș face-o eu dacă aș avea cartea la mine, deși mă tem că drepturile de autor le au ei. Ce urmează este, așadar, ce am tradus din versiunea engleză (of!), continuarea și întregul volum, care debutează cu un citat din Bram Stoker, autorul lui Dracula, îl puteți găsi în engleză aici. Împuternicesc ca atare pe oricine are o copie și timp să o scaneze și să o ridice pe Internet.

Recunoașterea Transilvaniei ca parte a Regatului Român este subiectul unde cele două versiuni ale istoriei se ciocnesc mai mult ca oricând. Dar ungurii își amintesc mai bine; a fost mai mult un subiect în familiile lor decât în ​​familiile românești. Trianon este amintit în familiile maghiare din Transilvania ca o perturbare majoră, o schimbare a tuturor normelor sociale.    ”A fost un mare dezastru atunci și promisiunile făcute la noi nu au fost respectate. Ce au simțit românii când rușii au luat Moldova (de fapt Basarabia, nota mea)? La fel am simțit atunci. A început ca un lucru bun, ca o apropiere de naționalități, dar …” (Tg. Secuiesc, muncitori maghiari). ” Maghiarii au fost pedepsiți pentru că au pierdut războiul” (muncitori maghiari, Cluj). ”A fost o catastrofă, sfârșitul lumii”. (Țărani maghiari, județul Covasna, satul Sanziene). ”A fost tragedia inițială; toate necazurile noastre își au originea atunci” (intelectuali maghiari, Tg. Mureș). Catastrofa descrisă în grupurile cu educație scăzută are o reprezentare destul de elaborată în cele cu studii superioare. Intelectualii maghiari văd în Trianon un act dublu de trădare: trădarea Occidentului, care a pedepsit Ungaria pentru că a pierdut războiul … și trădarea de către români, care au promis la Alba Iulia un statut diferit de minorități. . și nu și-au respectat ”contractul”.

Naționalismul ar fi de neconceput fără istorie. Percepțiile istoriei comune ale cetățenilor  unei țări alimentează identitatea națională, mândria, solidaritatea și atitudinile față de alte grupuri naționale. Dacă istoria este inventată sau nu contează prea puțin. Important este că nevoia unei identități istorice preexistă, ca parte a unei necesități pentru o identitate socială pozitivă. Istoria este identitatea socială pozitivă care a trecut deja cel mai dificil test: testul timpului. Nu este succesiunea unor evenimente particulare, oricât de remarcabile ar fi acestea, ceea ce face o națiune, ci percepția de către o națiune a faptului că ceva specific grupului lor a îndurat de-a lungul istoriei, în perioadele alternante de greutăți și de vârste de aur. Cu alte cuvinte, nu revoluția americană în sine este cea care îi face pe americani să se simtă mândri, ci valorile inerent americane pe care oamenii le percep erau în joc atunci. Nu Kossovo ca un eveniment sau locație specifică face acest nume crucial pentru sârbi – istoric Kossovo a fost o înfrângere, iar demografic sârbii nu mai sunt majoritari de mai bine de un secol – ci întreaga imagine de sine a sârbilor ca apărători ai creștinismului, ceea ce face ca sârbii să fie atât de încrâncenați asupra autonomiei musulmanilor albanezi pe teritoriul respectiv. Apărarea unei versiuni specifice a istoriei (Trianonul pentru români și pentru unguri) este văzută din exterior ca  naționalism agresiv, dar de fapt este un comportament rațional: oamenii apără consistența identității lor, a imaginii lor de sine. Indivizii se pot vedea ca fiind neimportanți sau chiar ca eșecuri personale, dar puțini oameni pot supraviețui dacă își văd națiunea și istoria ca un eșec.

Noi suntem învingătorii. A înțelege cum gîndesc învinșii și de ce e un gest de civilizație. Nu e vorba de a relativiza istoria, ci a pricepe că pentru buna înțelegere dintre națiuni istoriei trebuie să i se atribuie un rol subiectiv, nu obiectiv – ea trebuie privită ca istorii necesare fiecăruia, nu ca un pat al lui Procust unde tăiem membrele care depășesc cadrul. Viktor Orban e o calamitate a timpurilor noastre, dar felul eficent de a-l învinge nu e să ne orbanizăm mai rău ca el. Și există căi există, chiar dacă nu am azi timp să vorbesc despre cum trebuie limitat accesul naționaliștilor extremiști în Transilvania.

România curată