Arhiva | 12:23 pm

RELAXARE A LA WERNER!

10 iun.

  Văd că tot laudă (şi se laudă) Boul Bălții cu mărețele realizări ale Guwernerului său pe timpul pandemiei. Şi […] 

Văd că tot laudă (şi se laudă) Boul Bălții cu mărețele realizări ale Guwernerului său pe timpul pandemiei. Şi pentru că noi nu facem parte dintre cei 66% analfabeți funcțional, sau cretini #rezist care-i ciugulesc din palmă şi iau drept literă de Evanghelie tot ce silabiseşte Retardatul, zic să facem un scurt inventar al evenimentului. Să ne amintim ce-am trăit, ce-am văzut şi ce-am auzit.
Așadar:

☆ În România a fost instaurat unul dintre cele mai ale dracului regimuri polițieneşti din lume, singura țară care şi-a internat forțat asimptomaticii, țara cu cele mai mari amenzi din Europa şi cu una dintre cele mai dure carantine.

☆ Sub protecția unor ordonanțe militare, s-a trecut la un jaf programat și organizat al bugetului de stat. Obiectele sanitare, dezinfectanții, ventilatoare, spitale de carton, măștile (în condițiile obligativității purtării acestora), au fost achiziționate la nişte prețuri care prezumă un parandărăt de-a dreptul nesimțit. Iar distribuția către populație se face la prețuri pe măsură, printre cele mai mari din Europa.

☆ Şi tot la adăpostul ordonanțelor militare, a început curățarea aparatului administrativ de nevestele, copii, amantele şi ce mai rămăsese de la #CiumaRoşie şi s-a trecut la angajarea alor noștri, nea Nelu Speculantu’ şi Ion Ştefan zis Grindă fiind campioni la neamuri angajate. Dar nici ceilalți, Guran, Anisie, Câțu, sau Orban nu s-au lăsat mai prejos. Vorba unei javre portocalii odată: „Ciocu’ mic că noi suntem la putere!”

☆ Despre reglementările din învățământ, nu mai zic nimic, doar că nici acum nu se înțelege mare lucru, ce se dorește de fapt şi în ce fel sună viitorul. Iar despre ministra Anisie pe care-ați auzit-o vorbind, abulică şi greu de tradus în română… Doamne ferește! La examenele care stau să-nceapă mi-e şi groază să mă gândesc, dar pentru că-s copiii noștri la mijloc, dă Doamne să fie bine!

☆ Sfătuit bine de cine l-a sfătuit, Guwernerul Organ a pompat (mituit) 40 de milioane de euro în presă, astfel că absolut toată media s-a transformată în propagandă ad-hoc pentru orice măsură cretină, cu condiția să fie girată de Arafat, Rafila, Tătaru și încă vreo câțiva medici de la spitalele de infecțioase. Iar aceștia au făcut potecă în șir indian pe la toate televiziunile, de au ajuns să-i cunoască și copii. Despre numărul de fake-news-uri promovate in sprijinul cauzei, nu mai insist. Sunt deja cunoscute și decontate. În concluzie, toată presa cântă acum la unison, în cor, pe mai multe voci, Aria Alertei Relaxate din opera werneriană Pandemia.

☆ Să mai amintim că suntem unici și prin faptul că la noi a fost pandemie, doar că Ministerul Sănătății a uitat să o declare, iar măsurile luate în starea de urgență au fost declarate neconstituționale! De vină-i CCR-ul, desigur, care nu ține seama de momentele dramatice prin care trece poporul şi bravul său conducător. Dar despre CCR şi Avocatul Poporului, văzând cât de rău încurcă treburile băieților deștepți, vom vorbi pe larg altădată.

☆ Despre masurile economice se poate spune că sunt sublime, sunt mărețe, dar lipsesc cu desăvârșire. Totul este la nivel de intenție, vom face, vom drege, însă momentul realizării este aruncat într-un viitor incert. Nu mai spun că suntem singura țară din Europa în care populația n-a fost sprijinită de nici o culoare, nici financiar, nici în ceea ce privește ratele sau celelalte obligații cotidiene.

☆ Şi acum, pe lângă toate astea, vine Werner şi silabiseşte să nu ne relaxăm chiar aşa, că vârcolacul este printre noi şi că dacă nu lua el (şi cu Guwernerul lui) măsuri, am fi avut milioane de decedați (!!!). Că terase, dar nu restaurante, că mall-uri da’ nu cinematografe, că piscine, da’ numa’ cele de-afară şi foarte interesant, creșele și grădinițele, dar doar cele private.

☆ De ce doar şezlonguri, am înțeles, au venit ăia, săracii, cu o valiză de bani la București. De asemenea, de ce în mall-uri doar electronicele, știm acum, s-a plusat la greu. Dar de ce doar grădinițele private? Cele de stat ce au? Doar pentru că madam Orban este directoare la o grădiniță privată? Doar pentru atât?

☆ În rest eu ce să vă mai spun? Băieții mai au ceva treabă, nea Nelu Speculantu’ niște măști de vândut, ăilalți băieți niște bani de prăduit, aşa că mai stați şi voi o tură pe alertă, că n-o fi foc. Luați cu relaxare moderată porțiile de #RomaniaNormală servite #PasCuPas de către Werner, doar că, să fiți atenți, că ce-i mai rău, abia de-acum urmează. Ce vedeți este doar #PrimulPas!

                                                                                                             Dorel BĂLAȘA

https://www.justitiarul.ro/

ROMANIA SE REVOLTA!

10 iun.

Fierberea este mare. Nu mă refer în mod special la rezultatele sondajelor care indică o stare de cvasinemulțumire. Pelungirea stării de alertă nu este pe gustul unei părți tot mai mari a populației. Lumea s-a săturat de basmele unui Arafat, Tătaru sau Rafila. Se uită de jur împrejur și vede că măsurile de relaxare luate de țările vecine nu seamănă cu ale noastre, adesea mai agresive. Doar aici se primește libertate și normalitate cu lingurița, în doze mici, pe 30 de zile. Și dacă epidemia face roșu în gât, felcerii politici ai națiunii buimace și păcălite prescriu prelungirea tratamentului. 

Starea de alertă nu mai are legătură cu epidemia

Decizia lui Klaus Iohannis de a redeschide piscinele stârnește și râsul, și furia. De când intră în competența lui așa ceva? Prestația lui devine cu atât mai penibilă cu cât hotărăște și redeschiderea sălilor de fitness, de parcă bicepșii națiuni ar face parte din „România normală”. Disperat după imagine, Iohannis va ajunge, în curând, să dea undă verde și funcționarilor cu vermorel în spate, declanșând bătălia împotriva țânțarilor. Nu contează că doar primăriile hotărăsc aici, trebuie ca țara să știe că el e gata să dea cu pliciul. Se implică, deci.

Poza de învingător

Pare că nimeni nu i-a spus președintelui că românii s-au săturat. Și de el, și de inepțiile lui. Nu îi mai suportă politica de a nu face nimic concret, de a fi trântor și de a conduce prin furtul de idei. Cât la sută din ce îndrugă în fața prompterului este opera lui? E vreo idee personală? Există ceva care să nu fie însușit de la consilieri? Nu se sfiește să mai ciupească ceva și din puțina inspirație a miniștrilor chemați la consultări, ca apoi să reclame paternitatea opiniilor. Românilor li s-a acrit de așa-zisa lui luptă cu virusul Covid, bătălie care va rămâne în istorie drept cel mai odios spectacol de putere. Continuă să spună că scăderea în intensitate a epidemiei este rezultatul măsurilor luate de el și Guvernul Orban. De el, în primul rând. Cele mai bune, evident, și aplicate din timp. Minte cu degajare și tupeu, pentru că el, doar el trebuie să apară la final în poza de învingător.

Mizeria iese la suprafață

Ludovic Orban, premierul sclav în propria lingușeală

Nu este nevoie de vreo cercetare sociologică pentru a vedea ce cădere spectaculoasă are. Raed Arafat i-a luat-o cu mult înainte, Gabriela Firea se situează convenabil pe un loc doi în topul preferințelor românilor, iar Iohannis trebuie să zică bogdaproste pentru poziția a treia. Este de ajuns să dați o raită pe rețelele de socializare pentru a vedea cât îl costă demagogia, accesele de putere și populismul dezmățat. Sintagma lui preferată, „Dragi români”, se întoarce zilnic împotriva lui și nici măcar nu-și dă seama. Cetățenii îi reproșează bătaia de joc la care au fost și sunt supuși de el și Guvernul „Orban 2,5”. Acum, cu intenția lui nedisimulată de a prelungi starea de alertă și după 15 iunie, lucrurile capătă o altă turnură. Brusc, lumea și-a adus aminte cât de mult a fost mințită cu niște măsuri aberante, cu ordonanțe militare ilegale date într-o stare de urgență la fel de ilegală. Românii și-au dat seama cât de tare au fost înjosiți și puși la strâmtoare de o epidemie inexistentă, căci aceasta nu a fost niciodată declarată juridic pe teritoriul României. Povești cu spitale, cu vizite și opinteli cu grija față de cetățeni, toate ies acum la iveală și țara e tot mai revoltată.

Salvarea Guvernului

Nu au terminat de vândut măștile?

 

 

Guvernul României

Nu este de mirare dacă România va ieși în stradă după ce Iohannis a anunțat că starea de alertă se va prelungi. Lumea a început să înțeleagă că, în realitate, liberalii nu și-au dus la capăt afacerile din spatele epidemiei. Mai sunt, cred, milioane, poate zeci de milioane de măști rămase nevândute, achiziții „prietenești” pentru spitale, echipamente de protecție și aparatură care își așteaptă stăpânii dotați financiar. Mai sunt, în egală măsură, rubedenii, prieteni și oportuniști ce așteaptă angajarea fără concurs în instituții cheie, pe funcții bănoase, cu sprijinul liberalilor. Or, fără stare de alertă, castelul din cărți de joc se prăbușește și se văd dejecțiile unui sistem abject, clădit și întreținut de PNL. Și nu este exclus ca românii să iasă în stradă și pentru că, între timp, și-au dat seama că starea de alertă ascunde un țel primordial: împiedicarea Opoziției de a depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului. În traducere liberă, „Sacrificați-vă toți ca să-mi salvez Guvernul”.

National

I s-a făcut de Georgia!

10 iun.

Pe când încă speria poporul cu ”valul” de COVID-19, cel care uite că încă nu a venit, președintele României a convocat, în plină pandemie, Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Și cu toate că până și inițiații sistemului au așteptat cu sufletul la gură ca șeful statului să propună și să ia măsuri istorice cu această ocazie, Klaus Iohannis nu a binevoit decât să ceară CSAT-ului avizarea a două propuneri. Atât și nimic mai mult! Prima cu referire la ”împământenirea” în fruntea Serviciului de Telecomunicații Speciale al generalului Ionel Sorin Bălan. Și după ce membrii CSAT au ridicat mânuțele mai ceva ca în clasa întâi, Klaus Iohannis a solicitat și avizarea Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2020 – 2024. Documentul fiind de asemenea aprobat și intrând deja în vigoare. Spre surprinderea totală a analiștilor și ofițerilor de informații ai serviciilor secrete, ce-i drept…

Flota ucraineană, cea care alături de ”rablele” noastre de fregate ar trebui să ”descurajeze portavioanele rusești”

Aceștia fiind convinși că astfel România a fost atrasă într-o capcană din care va ieși cu greu. Pentru că, deși în rest Strategia se anunță încă de pe acum ca ”agheasma”, fiind doar o înșiruire banală de ”bla-bla”-uri despre consolidarea parteneriatelor externe și care recunoaște de la bun început că Armata Română nu trebuie să iasă de sub ”fustele” aliaților din NATO. Dar care ascunde și o poziționare ”nucleară”. Tocmai în domeniul politicii externe, cea al cărei garant, conform Constituției, este nimeni altul decât președintele României. Numai că pe Klaus Iohannis nu îl ”arde” grija de Republica Moldova, deși spionajul ungar AVO defilează deja la Chișinău! În timp ce președintele moldovean Igor Dodon a cerut Serviciului de Informații și Securitate să monitorizeze strict prezența ”fraților” români peste Prut, pentru ca ”agenții” de la București să nu ”deturneze” viitoarele alegeri. Ce-i drept, același Klaus Iohannis continuă să se cufunde și mai mult în ”groapa” ucraineană, acolo unde partenerii strategici împing România, căreia îi cer insistent o alianță militară cu Kievul! Și cu toate că mulți au zâmbit la avertismentul că România va fi obligată să creeze o flotă militară comună cu Ucraina în Marea Neagră, una care să ”descurajeze” portavioanele rusești, deja s-au stabilit primele patrulări comune! Însă spre groaza analiștilor militari, lui Iohannis i ”s-a făcut de Georgia”! Astfel că în Strategia Națională de Apărare a Țării se pune un accent cel puțin straniu cu privire la ”împiedicarea parcursului european de către Federația Rusă”! De zici că Iohannis a băut apă după Băsescu și în loc să întindă o mână pentru salvarea industriei românești de armament, acum cât nu este prea târziu, ”neamțul” chiar se visează un lider regional care îl urechează pe Vladimir Putin să nu mai lase ”omuleții verzi” să se joace în Georgia. Deși nici măcar oamenii președintelui nu sunt siguri că Iohannis chiar știe unde este Georgia pe hartă!

Și dacă Putin îl ia în serios și ne trimite omuleții verzi?

Băgăm ”carne de tun”!

Exact în perioada în care oficialitățile de la Varșovia anunță achiziții de echipament militar ultramodern, găzduirea  a mii de militari americani mutați din Germania și faptul că ”Polonia nu mai este un membru de rang inferior al NATO”, România preferă doar să se oblige că va trimite câtă ”carne de tun” este nevoie în teatrele internaționale de operațiuni. Punctul 8 al capitolului din noua Strategie Națională de Apărare a Țării, cel care cuprinde ”direcțiile de acțiune” fiind cât se poate de relevant : ”consolidarea rolului și prezenței naționale în misiunile civile și operațiile militare prin participarea la misiuni de monitorizare și gestionare a crizelor din zonele de interes prioritar pentru România”. Ce-i drept, după ce prima direcție vizează ”consolidarea capacității naționale de apărare, inclusiv prin utilizarea eficientă a mecanismelor existente în cadrul NATO”. Deci, ne bazăm tot pe forțele partenere. Care nu sunt însă deloc ieftine, întrucât punctul 2 reiterează ”continuarea procesului de transformare, modernizare și înzestrare a Armatei Române, prin alocarea a minimum 2% din PIB bugetului Apărării, timp de 10 ani, începând cu anul 2017”. Adică alte sute de milioane de dolari plătiți în avans marilor producători de armament depeste Ocean.

Iohannis ”dezgheață” Rusia!

Și cu toate că propaganda a ”tocat” doar subiectul că nu se mai pune un accent chiar atât de mare pe ”combaterea corupției” în noua Strategie  și că serviciile secrete nu mai sunt împinse de la spate să se ocupe aproape exclusiv de ”alimentarea” informativă a procurorilor, documentul deja trecut de Administrația Prezidențială prin CSAT prezintă totuși o altă vulnerabilitate. Una pe cât de mare, pe atât de greu de înțeles de ce a fost inserată de către Klaus Iohannis în Strategia Națională de Apărare a Țării. În care un întreg capitol este pompos intitulat ”acțiunile Rusiei în regiunea Mării Negre, încălcarea normelor de drept internațional”. Acesta fiind cu mult mai ”stufos” și la vedere decât toate celelalte ”direcții” care ar trebui să se refere de xemplu la politica de offset, despre care nu se pomenește niciun  cuvințel. Că, nu-i așa, la ce mai are nevoie România de propria industrie de armament? În schimb, se scoate în relief faptul că ”un actor important în spațiul european și euroatlantic este Federația Rusă. Acțiunile acesteia în Regiunea Mării Negre, încălcarea normelor de drept internațional, punerea în discuție a ordinii internaționale, conservarea conflictelor înghețate și anexarea Crimeii au readus în atenția NATO atât îndeplinirea misiunii ei fudamentale, apărarea colectivă, cât și validitatea aranjamentelor de securitate încheiate cu Rusia la sfârșitul secolului XX. La nivel regional și sub-regional,mediul în care România își apără și promovează valorile, principiile și interesele se află într-o nouă fază de reconfigurare. Dinamica actuală de securitate poate afecta atât direct, cât și indirect, starea de securitate a României și siguranța cetățenilor ei.” Concluzia fiind că ”Federația Rusă încearcă să își consolideze statutul de putere în plan regional, acțiunile sale afectând stabilitatea regională și parcursul european al Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei”! Ce-i drept, de soarta Republicii Moldova am mai putea înțelege că îl preocupă pe președinte, deși în practică nu o arată deloc. La fel cum și Ucraina, având frontieră terestră comună cu România poate fi o ”țintă” aparte, deși rapoartele contrainformative dezvăluite în ”Național” cu ceva vreme în urmă avertizează că nu trebuie să facem front comun cu Kievul contra Federației Ruse. În schimb nimeni, dar absolut nimeni de la vârful sistemului nu poate înțelege ce caută Georgia în Strategia Națională de Apărare a Țării! Mai ales că nici în strategiile similare ale Germaniei, Franței, Ungariei, Poloniei sau al oricărui alt stat european, membru NATO, nu se pomenește nimic de Georgia! Mai ales de când aliații NATO l-au implorat aproape pe Vladimir Purtin să nu cucerească Tbilisi, după ”războiul” declanșat de o armată georgiană care apoi nu mai știa cum să se predea… Și acum s-a trezit tocmai Klaus Iohannis să fie ”salvatorul Georgiei”! De la ”înălțimea” unei Armate Române care, din păcate, continuă să-și repare cele șase tancuri în funcțiune cu luni buni înainte de defilare, să nu ne facem din nou de râs…

Cu K. Jojannes Un şi Sică la butoane, vom ajunge la supa populară, precum în S.U.A!

10 iun.

Cu mulţimea nu te joci. Psihologia mulţimii e aceeaşi indiferent de spaţiul geografic. Nici cu sceleraţii planetei nu te poţi juca. O scăpărătură de chibrit mortală – o crima abominabilă a expediat S.U.A. în anarhie, jaf, lupte de stradă. Prin contagiune, marile metropole europene. America fierbe între furie justificată şi vandalism criminal. Cazul Floyd este acum folosit de grupări destabilizatoare, avînd ca ţintă eliminarea republicanului Trump şi a ordinii constituţionale.

Din acest caz trebuie înţeles că oamenii care îmbracă haina forţelor de ordine, de oriunde ar fi ei,  nu pot ucide discreţionar şi cu atîta cruzime. Există un rasism evident în SUA faţă de afro-americani. Valul protestelor violente din S.U.A. se desfăşoară după acelaşi model agresiv globalist, pe care autorităţile americane l-au pus în practică în timpul Primăverii Arabe, în Maidanul Ucrainean, dar şi în România. Gruparea Antifa condusă de indivizi finanţaţi de fundaţii ale nebunilor lumii şi de elemente destabilizatoare din servicii, s-a infiltrat pe 10 august 2018 şi în turma de manevră #rezist de la noi. Să nu uităm însă: cine scoate sabia, iată, de sabie are parte.

Diferenţa esenţială este că aceste forţe destabilizatoare au fost sprijinite deschis în România de preşedintele K.Johannes Un, consiliat de Sandra Pralong, o antiortodoxă radicală, care a implementat Fundaţia Soros în România, în timp ce în S.U.A., protestatarii îşi îndreaptă combustibilul urii înspre Trump. Putem vorbi de un puci „to the Deep State” (inclusiv agenţi C.I.A./F.B.I.) împotriva puterii executive condusă de un preşedinte conservator, cu implicarea forţelor anarhist-globaliste, finanţate de filantropi de teapa lui Soros. Ei, da!, precum în America, aşa în Europa şi pe Pămînt. Şi totuşi, în acest vid de siguranţă planetară, Trump declară cu nonşalanţă că vor avea în curînd „cele mai grozave arme imaginate vreodată în istorie”. Probabil, arme cu  laser, ca în „războiul stelelor”.

Exceptîndu-i pe cei trei preşedinţi asasinaţi Andrew Jackson, Abraham Lincoln şi John Fitzgerald Kennedy, 41 dintre preşedinţii S.U.A. au făcut publicitate pe scară largă armelor şi războaielor, aşa cum se face reclamă medicamentelor, berii, absorbantelor şi detergenţilor. Donald Trump, cel de-al 45-lea preşedinte a strigat că va „da America înapoi oamenilor”. A deranjat. Vă aduceţi aminte? Obama, care acum aţîţă haosul, a primit Premiul Nobel pentru Pace (?) imediat după preluarea mandatului şi după ce a mărit efectivele militare americane în Afganistan. Prin minciunile mediatice care au însoţit propaganda pentru război, acesta a fost făcut să pară normal şi salvator. Cretinii au încercat să ne convingă că războiul protejează planeta, ne protejează de terorişti şi că este un furnizor de locuri de muncă şi beneficii economice. În statele atacate de S.U.A., americanii au distrus totul prin bombardament, apoi tot ei au monopolizat piaţa reconstrucţiei. Cu cît armele au proliferat, cu atît mai repede omenirea se apropie de catastrofe. 80% din economia S.U.A. o constituie industria de armament, şi dacă n-ar declanşa atîtea războaie, ar produce pe stoc, iar prin alunecare, economia SUA ar falimenta. Peste 80% din populaţia globului trăieşte în sărăcie şi foamete, în timp ce SUA construieşte tehnică de luptă pe orbită. Oligarhii lumii ne arată clar prăbuşirea capitalismului imperialist condus de aceşti bolnavi la cap. În nicio altă epocă dominaţia faţă de OM, asuprirea şi programatica osîndire a omului la moarte n-au avut mlădieri atît de întunecate, niciodată batjocura faţă de om, faţă de religie, nu a luat proporţiile unui record greu de întrecut! Omenirea fierbe la propriu, ceea ce mă face să mă întreb serios cu privire la contextul actualităţii geopolitice şi, pe termen lung, la solidaritatea ideologică sau lipsa ei, la ruptura  relaţiilor dintre S.U.A. şi unele state vizate a fi aruncate în haosul organizat.

Schimbarea la faţă a omenirii, la pachet cu subjugarea totală, e încă în testare, consemnată în ediţii secrete, dar este o stare de marş forţat spre un viitor tot mai nesigur. Atîta timp cît va exista diplomaţie secretă, va exista conspiraţie şi corupţie în diplomaţia dintre state. Cît priveşte piaţa noastră de zarzavaturi politice, cu privirea pierdută în zare,  pesedeul se zvîrcoleşte neputincios în faţa dictaturii din România, mai întîi băsistă, acum, iohannistă. Creşteri de pensii? Da’ de unde? La robinetul bugetului s-au mufat argaţii lui K.Johannes Un. Cer prea mult tembelilor din guvern, tocmai acum cînd criza s-a întors la cosit şi le vine ca o mănuşă  peneliştilor? Furtuna de măsuri din stările de urgenţă şi alertă se sparge în buzunarul românului, statul wernerizat, orbanizat, tătărizat şi cîţuit fiind interesat doar de colectarea taxelor de la populaţie, prin orice mijloace, inclusiv prin amenzi neconstituţionale, „legalizate” de gaşca Orban 3, prin ordonanţe imbecile.

De ce şi-ar frînge mintea (cît a unei păsări) ministreii lui Sică în programe legislative predictibile, cînd le e mai uşor să înfigă piroanele răstignirii în popor? Are cineva curajul să le taie microfonul acestor neo-nazişti poltroni din Guvern? Ei n-au nicio legătura cu bunăstarea României, ci cu dezastrul ei. Grupul gregar de la Palatul Victoria n-are nici măcar cultura dialogului. Cînd reprezentanţii puterii au un creier redus, asupra căruia informaţia n-a lucrat, apare turma aferentă. În 30 de ani turmele româneşti n-au făcut altceva decît să schimbe, să rotească prin vot hoţii sătui cu hoţii flămînzi. „Şi cu asta ce-am făcut”? – vorba lui Constantin Tănase. Cel mai grav este acest război al lui Johannes Un cu ţara şi cu românii. Un război de gherilă dus de şi prin teroriştii liberali (zic ei), care se comportă vitriolant! Manipulatorii ăştia au în orice situaţie mesaje atomice pentru turma cu capul în traistă, care înghite pe nemestecate ce spun moderatorii exaltaţi ai unor televiziuni isterice aservite şi bine plătite. Binomul Johannes Un-Mandolină face şi desface bănentul public cu mîna lungă a lui Cîţu! Asta-i România lucrului bine făcut, pardon, România lucrului bine furat!

Putem vorbi de un nou efect domino în lume, aşa cum a fost în Europa de Est, cînd pe catafalc a fost aşezat cu colivă şi pomeni regimul politic carieristic, incomod puterilor lumii?  Alte state ale lumii vor fi luate la ţintă? Despre ce fel de securitate globală mai vorbim? Despre una a insecurităţii în spaţiul probabilităţilor condiţionate? Despre o securitate flexibilă doar în discursuri fals-diplomatice, despre securitatea teoretică a unei lumi care se dezechilibrează grav şi rapid, a unei lumi care, globalizîndu-se, s-a fragmentat, generînd averi colosale şi siguranţă pentru reprezentanţii puterii statelor, sărăcie, nesiguranţă şi revoltă popoarelor? O securitate imaginară, durată pe suportul intereselor meschine ale entităţilor de putere din umbră? Ne place sau nu, singura cale e tot între graniţe, dar şi aici ne-au frînt liniile de forţă şi de rezistenţă. Şi aici am fost trădaţi în unitate, demnitate şi naţionalism. U.E. nu-i decît o casă cu bani, mai bine zis o prăvălie cu autoservire, dar nu pentru România. Directivele U.E. sînt cum nu se poate de nocive! Nu conţin politici salvatoare pentru ţările membre, decît preferenţial. Politicile U.E. sînt parte a problemei, adîncind-o, nu parte a soluţiei salvatoare. În concluzie, de temut sînt foametea (cu Johannes Un şi Sică la butoane vom ajunge în curînd la supa populară, precum în S.U.A.), foamea de putere şi de bani şi mîna ocultă a „poliţistului” mondial, gata oricînd să apese pe buton sau  să elibereze din laborator un virus creator de morţi vii. Pînă la următoarele amintiri din viitor, aveţi grijă! Cele mai ingenioase dispozitive de tortură pentru oameni sînt panica, virusurile, crizele şi apocalipsele, toate fabricate în laboratoarele puterii din umbră.

Autor: Maria Diana Popescu

Revista Art-Emis

Soros, democrații americani, combaterea naționalismului și rețeaua globală de universități umaniste!

10 iun.

Gabriel Popa, Facebook: Câteva aspecte despre George Soros & prietenii

1. SNSPA va deveni oficial o universitate finanțată de George Soros. E bine că statutul și relația s-au oficializat. Și că știm pe față că Ștefan Gheorghiu rămâne Ștefan Gheorghiu, adică producător pe bandă rulantă de cadre de nădejde pentru secu și pentru partid(e).

2. George Soros o să toarne încă un miliard de dolari pentru a finanța o rețea de universități umaniste (printre care și SNSPA) „care să promoveze valorile liberale”. Adică bani pentru pregătirea viitorilor lideri și ideologi care vor conduce corporațiile, guvernele și lumea. Și în subsidiar pentru globalism, elgebete și transgenderism, avort „la liber” pentru tot poporul. Și pentru eutanasie și sinucidere „la liber”, asistată sau nu, pentru toți, programe de control și supraveghere a populației, pe scurt, pentru noua distopie bolșevic-fascistoidă a viitorului.

3. Dacă credeți că #rezist e o mișcare „de dreapta” care nu are nicio legătură cu #resistul american și cu banii și programele lui Soros, trăiți cu capul într-o cutie. Dacă vi se pare o simplă coincidență că mesajele #rezistului românesc sunt aceleași cu cele ale #resistului american, format din radicali stângiști, sau că mai toți sorosiștii români s-au regăsit la protestele #resist din anii trecuți, sau că toți #reziștii români au boicotat referendumul pentru familie, trăiți, iarăși, cu capul într-o cutie. O astfel de viziune precum cea a lui Soros are nevoie de o armată de stradă, care să o susțină.

Nu e de ajuns să cumperi universitățile, creierele și viitorii politicieni care să ocupe educația și instituțiile; o armată în stradă e vitală ca să forțeze situația. Se numește „the hard measure / măsura extremă”. Iar Soros și prietenii nu construiesc doar o viziune care va conduce la un nou totalitarism, ci își formează o armată. Războiul civil se poartă în școli și instituții, dar se poartă și în piețe, pe internet și în social media. Și e pentru noi și sufletele noastre.

PS: Atenție și la lupii în blană de oaie, „neoconii” cu hashtag. Nu mă refer aici la neoconservatorii legitimi, cu care pot să nu fiu întotdeauna de acord, dar cărora le respect opiniile. Ci la specia de „neoconi” vopsiți, care urlă la fel cu și în cor cu #reziștii și vehiculează sloganistica globalist-sorosistă. Scopul lor e simplu: nu e doar deturnarea mișcării conservatoare, așa firavă cum e ea în România. Ei vor să treacă drept singurii „conservatori” legitimi și să închidă orice discuție despre patriotism, interese naționale, suveranism, autonomie energetică, control asupra resurselor naturale românești, orice temă care nu convine viziunii Soros. Și acum vor avea cu atât mai mult și banii, și mijloacele să o facă.

Cornel Nistorescu, Cotidianul: România și Soros: ceea ce era de demonstrat

1. George Soros a fost și este un personaj controversat, iar Open Society a urmat același statut. A pus în aplicare proiectul său de implementare a democrației concepută de el sau de cel (cei) pe care îi reprezintă. România, Ungaria, Muntenegru și multe alte țări au devenit laboratoare politice de elaborare a democrației de tip Soros.

2. Niciodată Open Society și George Soros nu au susținut că urmăresc un proiect global conectat și dependent de un proiect global și coordonat de democrații americani.

3. În România, toate acuzațiile la adresa rețelei Soros au fost respinse cu dispreț pornind de la argumentul că este vorba de un sprijin acordat societății românești și nu reprezintă un proiect extern. „Românii sunt mediocri că nu înțeleg altruismul lui George Soros, iar cei care au bănuieli sunt inculți sau de rea credință! George Soros, Open Society și Universitatea Central Europeană instruiesc tineri pentru a sprijini democrația autohtonă și instituțiile statului român”, susțin apărătorii fundației și ai miliardarului.

4. Niciodată George Soros nu a făcut o delimitare netă între proiectele fundației sale și interesele economice ale miliardarului. Abia mai târziu am putut vedea că granița între părerile miliardarului, poziția fundației și acțiunile și proiectele Partidului Democrat există o asemănare, când mai mare, când mai mică, pe alocuri chiar o identitate.

5. La Forumul de la Davos, George Soros avea să declare:
A venit vremea ca Fundația pentru o Societate Deschisă să treacă la un plan ambițios de a construi pe baza acestei fundații o nouă și inovatoare rețea educațională de care lumea are cu adevărat nevoie. Se va numi Open Society University Network. Va fi deosebită. În prima fază, va conecta mai bine o platformă internațională pentru educație și cercetare la rețeaua existentă. În a doua fază, se va deschide către alte instituții care vor să se alăture și se califică pentru asta. Am implementat deja prima fază. Avem cursuri comune pentru studenți din diferite părți ale lumii, avem proiecte comune de cercetare.” (George Soros, Davos, 2020)

6. „În prima fază, va conecta mai bine o platformă internațională pentru educație și cercetare la rețeaua existentă. În a doua fază, se va deschide către alte instituții care vor să se alăture și se califică pentru asta”. Adică fundația si rețeaua își vor extinde „producția” de politicieni și activiști croiți după gândirea și viziunea democrată a miliardarului. Pe banii fundației sau pe banii unor guverne naive din diverse țări se va pune la punct o formare de proporții mondiale a politicienilor pregătiți în același tip de universitate și cam după același proces instructiv.

7. „Consider că OSUN este cel mai important și mai trainic proiect din viața mea și mi-ar plăcea să fie aplicat cât mai sunt în viață. Sper că cei care îmi împărtășesc viziunea să mi se alăture și să transformăm asta în realitate”, a spus George Soros cu același prilej la Davos.

8. Adevărul publică știrea conform căreia SNSPA ar putea deveni parte a rețelei internaționale: „George Soros a afirmat că noua reţea de universităţi va primi fonduri în valoare de un miliard de dolari. OSUN va fi coordonată de Universitatea Central Europeană (CEU), pe care George Soros a fondat-o, alături de Colegiul Bard din SUA”, precizează SNSPA, conform Edupedu. Din Consorţiul Civica fac parte, pe lângă SNSPA, Universitatea Central-Europeană, fondată de Soros, London School of Economics sau Stockholm School of Economics.

Fostul Ștefan Gheorghiu al României, devenit SNSPA, organizatorul dezbaterii finale pentru alegerile prezidențiale, devine astfel un laborator de pregătit politicieni după criteriile OSUN. Adică ale Universității Central Europene de la Budapesta. În curînd în politica românească vor fi mai mulți sorosiști cu diplomă și mai puțini sorosiști agățați sau pregătiți „la locul de muncă”.

9. George Soros este un personaj controversat, cunoscut pentru mai multe atacuri speculative asupra lirei sterline sau economiilor din Asia de Sud-Est.
Că studenții se vor pregăti pe banii economiilor din țările afectate de atacurile lui George Soros nu înseamnă nimic. Cel puțin până la instalarea în guvernele acestora a unor tineri prelucrați și pregătiți de OSUN.

10. Cum se poate obține o creștere a influenței rețelei Soros în diverse țări? Tot la Davos George Soros avea să declare:
Cei oprimați se revoltă. Vedem asta în toată lumea. Cea mai de succes revoltă a fost in Hong Kong, însă a venit cu un preț mare: ar putea să distrugă prosperitatea orașului. Nu are lideri vizibili, dar totuși atrage majoritatea copleșitoare a populației. De la această observație am plecat când am auzit despre mișcarea spontană a tinerilor împotriva lui Matteo Salvini, fostul dictator închipuit al Italiei. Au decupat cartoane în formă de sardine și au spus «sardinele împotriva lui Salvini» și au mai spus că sunt mai multe sardine decât rechini ca Salvini, deci sardinele vor învinge. Sardinele sunt versiunea italiană a unui trend condus de tineri. Asta mă face să cred că tinerii de azi ar putea găsi o cale de a înfrunta dictaturile naționaliste”, a spus Soros tot la Davos.

11. Valul de proteste #rezist din România are o legătură cu viziunea lui George Soros? Ieșirea lui Klaus Iohannis în geacă roșie împotriva guvernului Ponta reprezintă o rețetă germană, una de tip PNL, SRI sau de tip Soros și Open Society? Dar isteriile grupului Dide, Ceaușescu, Mălin Bot, Angi Şerban au aceeași origine ca și susținerile acestora? Un aspect este cert: La protestele din Piața Victoriei au fost prezenți aproape toți sorosiștii de vază și cei de ultimă generație.

12. Puteți să observați asemănarea șocantă a discursului lui George Soros despre Donald Trump cu cel al lui Klaus Iohannis pe seama PSD și a lui Liviu Dragnea:
Președintele Trump este un escroc și un narcisist notoriu care vrea ca lumea să se învârtă în jurul lui. Când fantezia de a deveni președinte i s-a îndeplinit, narcisismul său a ajuns la o dimensiune patologică, a trecut de limitele impuse președintelui prin Constituție și a fost supus impeachment-ului. A reușit să-și facă mulți adepți, care au fost seduși de lumea lui paralelă. Asta i-a preschimbat narcisismul într-o boală malignă. A ajuns să creadă că poate impune această realitate paralelă nu numai adepților lui, ci realității însăși”.

Dacă George Soros poate să vorbească așa despre Donald Trump, de ce n-ar vorbi și Klaus Iohannis la fel despre liderii PSD și despre distrugerea acestui partid?

13. Rememorând rolul jucat de oamenii lui George Soros în diverse momente ale evoluției politicii din România suntem obligați să ne întrebăm: A fost România un poligon politic pentru un experiment al Fundației Soros și al Partidului Democrat?

14. Proiectul global al Fundației Soros îi aparține numai lui George Soros, aflat acum la vârsta senectuții avansate?
Importanța atribuită protestelor de pretutindeni în filosofia politică a unui nonagenar ne obligă să ne întrebăm dacă nu cumva în spatele său operează un grup politic american? Nu cumva George Soros a rămas doar un simbol, o marcă și o sursă financiară?

15. Confruntările isterice și neobosite din România sunt rezultatul aplicării unui proiect politic soroşist? Toate ideile agresive ale grupării Iohannis – #rezist – PNL – USR par mai degrabă o aplicare a viziunii soroşiste despre democrație, alegeri, stat de drept și combatere a oricărei forme de patriotism, catalogat rapid ca premisă pentru o „dictatură naționalistă”.

Q Magazine: Rectorul SNSPA, încântat de propunerea lui Soros

Școala Națională de Studii Politice și Administrative anunță că a fost invitată în rețeaua de universități în care George Soros investește 1 miliard de dolari pentru a combate naționalismul și a promova o societate deschisă, se arată într-un comunicat trimis Q Magazine.

George Soros a afirmat că noua rețea de universități va primi fonduri în valoare de un miliard de dolari. OSUN va fi coordonată de Universitatea Central Europeană (CEU), pe care George Soros a fondat-o, alături de Colegiul Bard din SUA”, precizează SNSPA.

Anunțul lui George Soros a fost făcut joi, 23 ianuarie 2020, în cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos.
Cu această ocazie, George Soros a lansat o rețea globală de instituții de învățământ superior, culturale și de cercetare, Open Society University Network (OSUN). Aceasta va pregăti studenți pentru provocările actuale și viitoare și va integra activitatea didactică și de cercetare în instituții de învățământ superior din întreaga lume”, comunică SNSPA.

Remus Pricopie, rectorul SNSPA a declarat că invitația de colaborare a fost adresată de George Soros membrilor Consorțiului CIVICA.
Din consorțiul CIVICA face parte Universitatea Central Europeană, împreună cu Science Po (lider), Universitá Bocconi, European University Institute, Hertie School of Governance, London School of Economics and Political Science, Stockholm School of Economics și Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

Conducerea SNSPA salută inițiativa și consideră că investițiile în educație și cercetare sunt în beneficiul studenților, al profesorilor și au un puternic impact asupra publicului larg. Dezvoltarea științelor sociale poate genera soluții sustenabile pentru provocările cu care se confruntă societatea contemporană”, se mai arată în comunicatul SNSPA.

O veste bună pentru #SNSPA, dar și pentru învățământul superior românesc!
a scris Remus Pricopie pe pagina sa de Facebook.
OSUN va fi coordonată de Universitatea Central Europeană (CEU), pe care George Soros a fondat-o, alături de Colegiul Bard din SUA.

După ce de Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie) și-a decorat fotograful, președintele Iohannis a împărțit miercuri, 22 ianuarie o nouă decorație. Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a Grupului pentru Dialog Social (GDS), la împlinirea a 30 de ani de la înființare și de la apariția primului număr al Revistei 22, editată de GDS, anunță Administrația Prezidențială.

Astfel, în semn de înaltă apreciere și recunoaștere pentru contribuția semnificativă adusă, în cei 30 de ani de activitate, la procesul de tranziție și consolidare democratică, pentru promovarea valorilor și principiilor democratice, a drepturilor și libertăților fundamentale, precum și pentru demersurile susținute în direcția cultivării spiritului civic în rândul tinerei generații și pentru derularea unor activități de prezervare și promovare a istoriei recente și a patrimoniului cultural în societatea românească, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul «Meritul Cultural» în grad de Cavaler, Categoria F – «Promovarea culturii», Grupului pentru Dialog Social (GDS)”, se spune în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Este vorba de același GDS care a negat în permanență legăturile ombilicale cu George Soros, dar care a fost contrazis nu demult chiar de primul președinte al Grupului, Alin Teodorescu, membru al Fundației Soros din România. De asemenea, membri marcanți ai GDS, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu sau Horia Roman Patapievici, au fost acuzați de academicianul Nicolae Breban că și-au finanțat proiectele cu bani de la Soros.

În mai multe documente publicate în Evenimentul Zilei, ziaristul Victor Roncea a demonstrat aportul direct al lui Silviu Brucan, ca membru de conducere al Consiliului Frontului Salvării Naționale, și al lui Andrei Pleșu, ca ministru al Guvernului Iliescu – Roman, la fondarea și înzestrarea GDS. Inclusiv cu numeroase bunuri de valoare ale statului român, între care somptuosul sediu din Calea Victoriei 120, unde Brucan l-a primit oficial pe Soros în ianuarie 1990.

ActiveNews a publicat în urmă cu trei ani o fotografie-document în care unii dintre fondatorii GDS, pe care președintele Iohannis îi decorează acum pentru „contribuția semnificativă adusă, în cei 30 de ani de activitate, la procesul de tranziție și consolidare democratică, pentru promovarea valorilor și principiilor democratice”, stăteau la aceeași masă cu nimeni altul decât Silviu Brucan la sediul GDS. Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Stelian Tănase, Alin Teodorescu și Gabriel Andreescu și alți intelectuali ai patriei luau lumină de la cel considerat de unii istorici „creierul” evenimentelor din 1989, în special a diversiunii de după 22 decembrie, zi în care Nicolae Ceaușescu a fost deposedat de putere cu ajutorul Armatei

Diana Scarlat / Jurnalul: Ce cumpără George Soros cu un miliard de dolari
Științele socio-umane sunt „Cenușăreasa” finanțărilor pentru studii universitare și pentru cercetare, tocmai pentru că „nu aduc rezultate palpabile, imediate”, așa cum motivează reprezentanți ai guvernelor mai multor state, nu doar cei din România. Totuși, de ce ar da George Soros încă un miliard de dolari pentru a cumpăra creiere ignorate de autoritățile unor state, dacă exact expertiza lor este considerată inutilă? În timp ce „palpabil” și imediat este considerat doar domeniul tehnic, cel mult economicul, domenii precum comunicarea, sociologia, științele politice, filosofia sau psihanaliza rămân fără bani de la stat, dar imediat primesc o ofertă de nerefuzat de la miliardarul neomarxist al lumii. Prima universitate din România care a acceptat oferta lui Soros este SNSPA.
George Soros a anunțat, la Forumul Economic Mondial de la Davos, că va mai dona un miliard de dolari pentru a finanța o nouă rețea de universități „care să promoveze valorile liberale”, invitând direct Școala Națională de Științe Politice și Administrative (SNSPA) să se alăture grupului. A doua zi, SNSPA a dat un comunicat prin care a anunțat că acceptă propunerea, dar aceasta s-a petrecut și în contextul în care noul secretar de stat pentru Cercetare, din Ministerul Educației, anunțase cu doar două zile înainte că cea mai mare parte a fondurilor pentru cercetare se vor duce către partea tehnică și către noile tehnologii, în timp ce științele socio-umane rămân la coada clasamentului. George Soros ne arată încă o dată că pe el îl interesează în primul rând inteligența umană, în timp ce toată lumea investește în noile tehnologii și în inteligența artificială. Din punct de vedere al resurselor umane, deja se pune problema unei departajări între ceea ce se produce – palpabil, vizibil imediat – și cine conduce companiile, finanțările, lumea, în general. Miliardul de dolari aruncat pe piață de George Soros arată că „inutilul” este foarte valoros. „Inutilii” unei țări devin specialiștii în comunicare, politică, marketing, publicitate etc, care se vor forma cu fonduri de la George Soros, care vor face cercetare cu aceiași bani și care vor rezista într-un fel de stat paralel, în fiecare țară care nu mai alocă fonduri pentru științele pe care le consideră inutile.
Oportunitate prost înțeleasă?
Din punct de vedere al oportunității și al pragmatismului investiției pe care o face din nou miliardarul, prin Open Society Foundations, ar fi indicat cel puțin să se refacă analiza care a condus la ștergerea științelor socio-umane de pe lista priorităților, tocmai pentru că astfel de finanțări ne anunță că acolo este cheia succesului. Din punct de vedere logic, mașinile sunt conduse de oameni, chiar dacă vorbim despre un viitor apropiat în care roboții vor construi tot, iar automobilele vor circula pe bază de inteligență artificială. După ce s-a ajuns la această concluzie, iar fondurile marilor companii multinaționale și ale guvernelor au fost direcționate către cercetarea în domeniul inteligenței artificiale, totuși, cel mai mare oportunist al planetei a pariat pe oameni, încă o dată, după ce deja a creat „omul nou” despre care vorbesc astăzi toate teoriile conspirației.
Ce fac științele umaniste cumpărate de Soros
Studiile sociologice, de exemplu, sunt făcute de specialiștii nefinanțabili de către guvernele mai multor state, dar care primesc fonduri de la Open Society Foundations (Fundația pentru o Societate Deschisă). Deși pare o analiză matematică, cercetarea sociologică nu este doar cea bazată pe anchete făcute pe eșantioane de populație, iar cel mai important rol în analiză îl are omul, nu eșantionul, nu chestionarul sau calculatorul. Factorul de decizie întotdeauna este omul, pentru că de el depinde interpretarea, chiar dacă există indicatori măsurabili. Astfel, dacă studiile sunt direcționate către o anumită țintă prestabilită, toate celelalte decizii politice, inclusiv pentru investițiile cele mai importante, se vor face pornind de la această bază de cercetare. Dar tot în științele socio-umane se încadrează Comunicarea și Publicitatea, care deja schimbă mentalități, la nivel global, iar laboratoarele în care se fac cercetări pentru a se crea o cât mai bună politică de vânzări, pentru diverse companii, au recunoscut deja câteva dintre metodele folosite pentru a „globaliza gusturile” și pentru a crea noile tendințe de pe piață, astfel încât să-și asigure o creștere a volumului de vânzări, a cifrei de afaceri și a profitului, pe termen lung.
Cine va mai lucra în companii
De asemenea, în științele socio-umane intră și specialiștii în HR (Human Resources / resurse umane), de care depinde dacă în politică sau la conducerea unor mari companii vor ajunge oameni care pot modifica situația, în bine sau în rău, în funcție de mai multe perspective. Deja se discută, la nivel global, despre sisteme create pornind de la universități și stagiile de practică, pentru a avea acces în anumite medii și în anumite corporații. Nu mai sunt admiși, de circa 10 ani, în marile corporații, decât specialiștii formați în sistemul din care face parte respectiva corporație, iar această situație se dezbate la nivel de experți în HR. Dacă până acum consideram că este nevoie de studii aprofundate, indiferent de universitatea la care se fac, pentru a avea acces la locurile de muncă din domeniul în care ne-am pregătit, ar fi indicat să luăm în considerare aceste dezbateri din HR, pentru că deja se pune problema altfel: nu mai contează nivelul de pregătire profesională, ci doar acceptabilitatea. Iar această acceptabilitate ține de încadrarea în paradigma pe care o reprezintă grupul – care poate fi corporația. Practic, în HR se ia în calcul mai mult felul în care gândesc angajații, viziunile, opiniile politice, preferințele sexuale, raportarea la religie, nu valoarea profesională. Pornind de aici, putem înțelege că George Soros nu alocă degeaba un miliard de euro pentru a finanța universități și cercetarea în științele socio-umane, ci își pregătește viitorii lideri care vor conduce corporațiile, guvernele și lumea, în ansamblul ei.
Viitorul e plătit din fonduri private
Comunicarea include – așa cum deja știe toată lumea – manipularea și dezinformarea. Este o componentă esențială în strategiile de PR (relații publice), care au puterea să creeze sau să distrugă, inclusiv state, așa cum s-a mai petrecut. Comunicarea face parte din categoria științelor socio-umane pe care guvernele mai multor state le subfinanțează, dar pentru care George Soros mai dă un miliard de dolari, luând sub aripa lui protectoare universitățile care pregătesc viitorii specialiști în Comunicare.
Științele socio-umane formează ideologii și „Școli de gândire” de la care pornesc noile mentalități.
Gabriel Popa, Facebook: Nu umblați în haită cu coioții și cu hienele
Cum George Soros ne anunță că își va intensifica eforturile pentru propășirea „societății deschise” (a se citi neobolșevice) în lumea (fostă) civilizată, reiau un avertisment cu privire la lupii în blană de oaie. Pe care i-am numit într-o altă postare „neoconi” cu hashtag, neoconi care pun într-o veselie umărul la ridicarea „omului nou” și a noii lumi totalitare.
Precizez că nu mă refer aici la neoconservatorii legitimi, cu care pot să nu fiu mereu de acord, dar cărora le respect părerile. Mă refer la o specie de „neoconi” vopsiți, sau care umblă cu cioara vopsită. Și care urlă la fel cu și în cor cu neocomuniștii sorosiști. Mai precizez că interesul nostru este acela de a ne păstra credibilitatea în fața partenerilor stragetici, pentru o bună colaborare, și acela de a păstra credibilitatea partenerilor strategici în România. Or, pentru asta temele care țin de identitate și de suveranism, de Europa Națiunilor și de respectarea valorilor noastre creștine este necesar să rămână subiecte deschise și legitime. Tratarea acestora în registrul Soros, adică prin ridiculizare sau reductio ad hitlerum, nu face decât să mărească suspiciunea și neîncrederea față de angajamentul pro occidental al României. Altfel spus, să aibă un efect nociv, de recul.
Iată câteva semnale empirice care îi identifică pe lupii în blană de oaie despre care vorbesc. Este important să se înțeleagă că ele sunt strict empirice, bazate pe observații pe care le-am făcut în anii din urmă. Nu este o regulă că dacă veți observa vreunul din semne, acolo ați întâlnit neapărat vreun „neocon” vopsit. Însă dacă veți observa mai multe, foarte probabil aveți de-a face cu un fals.
După principiul: dacă trei băieți cu cagule se apropie noaptea de dvs. pe stradă în Ferentari, e o mică șansă ca ei să fie prietenoși și să dorească să vă ceară un foc. Dar e mult mai probabil că nu sunt prietenoși, și vor de la dvs. cu totul altceva (portofelul, ceasul, viața).
Am împărțit semnalele empirice în trei categorii:
Orange Flags (Steagurile portocalii)
– S-au alăturat la toate protestele și campaniile #rezist în păr cu floarea cea vestită a „elitelor” sorosiste, au vehiculat sloganistica globalistă a acestora și (probabil că) au boicotat și referendumul pentru familie. Au arătat că sunt true believers / adepți autentici vehiculând această sloganistică sorosistă, nu au făcut-o doar din conformism social sau social media. Unii au boicotat referendumul pentru familie în mod deschis și s-au lăudat cu asta.
– Au susținut-o pe Hillary Clinton în campania prezidențială din SUA, sub diverse pretexte (de exemplu, că Trump ar fi „omul rușilor”). Nu mă refer aici la faptul că cineva nu-l laudă sau că îl critică uneori pe Trump: e în regulă, și Ben Shaphiro îl critică foarte des pe Trump. Ci mă refer la faptul că unii fake „coni” au susținut-o cu convingere pe Harpy Hillary. Cea care propunea, în campania electorală, extinderea avortului fără restricții până în luna a noua de sarcină.
– Nu au reacționat față de impeachment-ul lui Trump din Statele Unite, nu au scris niciodată despre tema impeachment-ului și a mizeriilor făcute acolo de Partidul Democrat din SUA. Deși ar fi fost foarte multe aspecte de menționat, începând cu faptul că democrații au incriminat în acel caz presupusa intenție a lui Trump. Mai generic vorbind, susțin adesea explicit sau tacit temele și viziunile Partidului Democrat și ale „deep state-ului” democrat (sorosist) din SUA.
Red Flags (Steagurile roșii)
– Preiau toate prostiile și petardele aruncate în spațiul public de Radu Tudor, Cristian Pîrvulescu, Sorin M. Ioniță, Moise Guran și alții ca aceștia sau se alătură campaniilor anti-familie ale celor de mai sus. Ne spun că familia și ortodoxia sunt teme ale propagandei putiniste sau că Mașa și Ursu sunt „propagandă rusească” în România. Mai generic, când vine vorba despre propaganda rusească (care e un subiect legitim), ei nu vorbesc niciodată rațional și aplicat, ci urlă din baie și aruncă tot felul de teorii ale conspirației și ecrane de fum. Fapt care poate să facă, indirect, chiar jocurile propagandei rusești.
– Nu reacționează niciodată atunci când vine vorba despre teme care țin de interesul național, precum cea a Basarabiei sau a resurselor naturale românești. Nu spun nimic atunci când gazul românesc din Marea Neagră se duce pomană la ruși – atunci când interesul nostru este acela de a ne păstra autonomia, rămânând în sfera Occidentului. Îi atacă în mod permanent și violent pe toți cei care susțin teme suveraniste, indiferent ce afirmă sau cine sunt aceștia (nu spun că nu există suveraniști care bat uneori câmpii, dar nu bat câmpii toți suveraniștii, tot timpul). Sunt anti-patrioți vehemenți.
– Adversarii pe care îi atacă sunt cu precădere din tabăra conservatoare. Deși unii se consideră creștini, nu țin cont de niciun precept creștin atunci când își mânjesc cu zoaie adversarii (cum ar fi „să nu dai mărturie mincinoasă împotriva aproapelui”; nu mai vorbesc de „cel care îi zice fratelui său «nebunule», va fi condamnat la focul Gheenei”). Și-au făcut din viziunea lor dogmatică despre lume o viziune religioasă. Se comportă precum Inchiziția. Scopul lor în viață pare a fi acela de a-i distruge pe eretici, pe cei care nu le împărtășesc această viziune.
Major red flags (red alert) (Cod roșu)
– Folosesc mijloace și procedee progresist-bolșevice. Cum ar fi public shaming-ul (a face de rușine în public), vigilantismul securistic și demascator, hărțuirea, listele negre cu „dușmani ai poporului” și micile dosărele în care cotrobăie peste tot după greșelile reale sau presupuse ale celor pe care îi înfierează cu mânie proletară. Sunt specializați în demascări, vânează și demască „trădătorii” la gazetă, cum demasca pe vremuri ziarul Scânteia pe Maniu ca „spion în slujba anglo americanilor”.
– Când nu au niciun fel de dovezi, nu se dau în lături să le fabrice chiar ei. Folosesc fără scrupule materiale aberante culese de pe tot felul de site-uri obscure, ca și cum ar fi materiale legitime și citabile. Nu au niciun fel de scrupule deontologice, deși unii dintre ei se dau mari „deontologi”. Unesc punctele în mod delirant pentru a demonstra teorii elucubrante ale conspirației.
– Se alătură fără rezerve și fără nuanțe campaniilor de linșaj public conduse în spațiul online de personaje extrem de toxice, precum Andrei Caramitru sau „Volodea” Tismăneanu. Adoptă stilistica vadimist-vitriolantă a unor astfel de personaje. Emană secreții verzi prin toți porii și par că sunt călăriți de o legiune întreagă de spirite atunci când se manifestă. E mult spus dacă zicem că scriu, pentru că ei nu fac decât bale, spume peste spume la gură.
Toate acestea sunt mijloace specifice progresiștilor, ca să nu zic securiștilor și activiștilor din anii ’50. Mijloace care nu au niciun fel de legătură cu gândirea conservatoare.
Atunci când observați semnele din ultima categorie (red alert), e bine să vă îndepărtați cât mai mult. Deoarece spațiul devine acolo repede extrem de toxic. Nu vreți să stați la taclale și tabinet în vizuina sconcșilor, așa cum nu vreți să umblați în haite cu coioții și cu hienele. Eu unul cred că dacă acești inși ar ajunge vreodată la putere, ei nu ar avea nicio ezitare să-i bage imediat la închisoare pe toți cei care nu se potrivesc cu viziunea lor dogmatică și inchizitorială. Și să aducă linșajele virtuale în spațiul public, cu sânge, execuții și tot tacâmul.
Lista nu este, după cum am zis, una „științifică” și nu epuizează problema. Se bazează doar pe observații făcute în ultimii ani. În discuție nu sunt neoconservatorii legitimi cu care pot să am divergențe de opinie, dar pe care îi respect. În discuție sunt „neoconii” fake, lupii și coioții în blană de oaie. Acolo unde veți vedea sloganistică soroșistă, o atitudine antipatriotică și antinațională, vigilantism securistic, campanii vadimiste de defăimare sau mijloacele de ponegrire și public shaming folosite de „progresiști”, foarte probabil aveți de-a face cu un fals „neocon”, cu un lup vopsit. Sau de-a dreptul cu sconcși, hiene și coioți.
De ce este atât de important să-i cunoaștem și să îi recunoaștem? Deoarece prin influența pe care o au din interior asupra mișcării conservatoare și așa foarte fragile, ei pot face foarte mult rău. Scopul lor e simplu: nu e doar deturnarea mișcării conservatoare, câtă și cum este ea, în România. Ei vor să treacă drept singurii „conservatori” legitimi și să închidă orice discuție despre patriotism, interese naționale, suveranism, orice temă care nu convine viziunii Soros. Și de acum înainte vor avea cu atât mai mult și banii, și mijloacele să o facă.
Anghel Buturugă, Facebook:
[Cu referire la postarea lui G. Popa].
Bun text, recomand. Aș avea doar o mică adăugire: exista încă o categorie – e vorba de acei neoconservatori care au fost pentru referendumul pentru căsătorie, care (par că) susțin explicit si asumat creștinismul, care par a fi frați de-ai noștri. Dar care sunt mai degrabă frați mincinoși. Cum îi recunoști?
Pai, în primul rând, ideologizează excesiv chestiunea. Pentru ei, problema zilelor noastre nu e una de tip civilizațional sau existențial, sau care ține de „vremurile” pe care le trăim, ci se reduce la problema stângii și a socialismului, fie el și cultural. Ei prezintă provocările grave la adresa definiției omului și a societății ca o chestiune de agendă și de grupare politică, deci, cumva, implicit, ca fiind contingente. Au o problemă cu corectitudinea politică, dar nu zic nimic despre liberalismul cultural si despre capitalismul woke (trezit). Au o problemă cu agenda LGBT și trans, dar nu spun prea multe despre cum a devenit aceasta nu o revendicare leftistă, ci noua normalitate politică a Occidentului, ceva care e susținut chiar și de partidele populare și conservatoare din Vest.
Al doilea semn după care îi recunoști este că privesc istoria prin grila de partid şi de stat: ei cred şi mărturisesc că izbăvirea României se află în Occident şi că misiunea lor primordială este apărarea Occidentului de rusofili, ceaușiști şi naționaliști. Sigur, nu s-au ostenit să întrebe Occidentul dacă vrea apărarea lor, nici nu l-au întrebat în ce măsură mai vrea să audă de concepții ca cele expuse de domniile lor. În concepția lor, Occidentul înseamnă creștinism, democrație liberală și capitalism. Sigur, dacă ai întreba niște conservatori autentici, occidentali sau central-europeni, ai realiza că nu există prea mare compatibilitate între creștinism și celelalte două elemente ale ecuației – democrația liberală și capitalismul, cuplu care tocmai naște noul comunism. Așadar, ceea ce apără ei, în realitate, este o construcție, o proiecție despre Occident, și o proiecție despre relația țării noastre cu Occidentul. Nu sunt apărători ai relației în sine sau ai Occidentului în sine, ci ai unui status quo care le este favorabil. Lor sau stăpânilor lor.
Uneori pare că vor să replice la noi variantele de neopopulism din Vest. Alteori pare că sunt simple paparude scoase pe uliță să mai dea ploaie și pe niscai categorii electorale care urmează și ele să fie construite și gestionate. Oricum, au în comun cu categoriile descrise de dl Popa vigilantismul securistic şi un anume veninism. Iute se leapădă de cei din jur pentru a face, la nevoie, zid pentru colegii de baricadă (altfel, în aparență, aflați la poli ideologici opuși), iute calomniază pe cei care nu le agreează viziunea, acuzându-i că sunt oamenii Moscovei. Prin astfel de comportamente, creștinismul lor e „chimval răsunător”. Nu au ruşine şi nu au frică de Dumnezeu astfel încât să nu dea mărturie mincinoasă, făcându-se călcători ai Decalogului, căci Evanghelia e oricum prea departe pentru a ne măsura cu măsura ei.
yogaesoteric.net

Ion Cristoiu îl spulberă pe Arafat!

10 iun.

Cioclul apocaliptic Raed Arafat face turul televiziunilor pentru a justifica decizia lui Klaus Iohannis de a menține starea de alertă. E prezentat ca specialist? Specialist în ce? N-a avut timp să fie doctor

Ion Cristoiu îl spulberă pe Arafat: Cioclul apocaliptic Raed Arafat face turul televiziunilor pentru a justifica decizia lui Klaus Iohannis de a menține starea de alertă. E prezentat ca specialist? Specialist în ce? N-a avut timp să fie doctor

Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu contestă calitatea de „specialist” pe care o parte a mass-mediei i-o atribuie lui Raed Arafat, explicând că acesta nu îndeplinește condițiile pentru așa ceva.

Cristoiu a explicat că după terminarea facultății, Arafat nu a profesat medicina nicăieri. Nu a publicat niciun studiu, singura lui calitate fiind că a fost membru în toate Guvernele din 2007 încoace.

„ Cioclul apocaliptic Raed Arafat face turul televiziunilor pentru a justifica decizia lui Klaus Iohannis de a menține starea de alertă și prin asta de a lipsi pe români de dreptul fundamental de a fi liberi. Peste tot Raed Arafat e prezentat cu pompă drept specialist.

Specialist în ce?
După terminarea facultății, Raed Arafat s-a specializat în terapie intensivă. N-a avut timp să fie doctor pur și simplu. S-a apucat de SMURD, o inițiativă lăudabilă din punct de vedere civic, dar care nu ține loc din punct de vedere medical nici măcar de administrarea unui clistir. Din 2007 a fost demnitar al guvernelor succesive, de la cel condus de Călin Popescu Tăriceanu pînă la cel condus de Ludovic Orban. Ca să fii specialist în ceva trebuie să studiezi, să scrii și să publici, dacă nu cărți, măcar notițe de subsol la cărți. Specialiști în Coronavirus sînt doar virusologii, epidemiologii și infecționiștii. Raed Arafat nu s-a afirmat în aceste domenii nici măcar ca amator. Nici vorbă de specialist în Coronavirus ale cărui opinii în privința măsurilor de relaxare să fie luate în seamă de opinia publică.
De ce e prezentat peste tot Raed Arafat drept specialist cînd el e doar un trombon propagandistic al lui Klaus Iohannis? Pentru ca așa zisele sale opinii de specialist să fie pretextul menținerii stării de alertă pînă la alegerile locale. De ce pînă la alegerile locale? Pentru ca electoratul PSD, ușor de ținut în casă atît prin panicarea specifică vîrstei, cînd și prin faptul că pensia vine oricum, că o dă statul, să nu iasă la vot, de frică să nu se infecteze cu Coronavirus”, a scris Cristoiu pe blogul său.

SONATA ARCTICA – I HAVE A RIGHT!

10 iun.

ISABELLE BOULAY – TON HISTOIRE!

10 iun.

BETH HART – SETTING ME FREE!

10 iun.

LUCERO – TACTICAS DE GUERRA!

10 iun.

GIUSY FERRERI – NON TI SCORDAR MAI DI ME!

10 iun.

NIGHTWISH – EVER DREAM!

10 iun.

XANDRIA – SAVE MY LIFE!

10 iun.

FEUERSCHWANZ ft. MELISSA BONNY – DING!

10 iun.

SHINING BLACK – MY LIFE!

10 iun.

%d blogeri au apreciat: