Arhiva | 11:58 am

Colimator .Cu K. Johannes Un şi Sică la butoane, vom ajunge la supa populară, precum în S.U.A!

15 iun.

  Cu mulţimea nu te joci. Psihologia mulţimii e aceeaşi indiferent de spaţiul geografic. Nici cu sceleraţii planetei nu te […] 

Cu mulţimea nu te joci. Psihologia mulţimii e aceeaşi indiferent de spaţiul geografic. Nici cu sceleraţii planetei nu te poţi juca. O scăpărătură de chibrit mortală – o crima abominabilă a expediat S.U.A. în anarhie, jaf, lupte de stradă. Prin contagiune, marile metropole europene. America fierbe între furie justificată şi vandalism criminal. Cazul Floyd este acum folosit de grupări destabilizatoare, avînd ca ţintă eliminarea republicanului Trump şi a ordinii constituţionale. Din acest caz trebuie înţeles că oamenii care îmbracă haina forţelor de ordine, de oriunde ar fi ei, nu pot ucide discreţionar şi cu atîta cruzime. Există un rasism evident în SUA faţă de afro-americani. Valul protestelor violente din S.U.A. se desfăşoară după acelaşi model agresiv globalist, pe care autorităţile americane l-au pus în practică în timpul Primăverii Arabe, în Maidanul Ucrainean, dar şi în România. Gruparea Antifa condusă de indivizi finanţaţi de fundaţii ale nebunilor lumii şi de elemente destabilizatoare din servicii, s-a infiltrat pe 10 august 2018 şi în turma de manevră #rezist de la noi. Să nu uităm însă: cine scoate sabia, iată, de sabie are parte. Diferenţa esenţială este că aceste forţe destabilizatoare au fost sprijinite deschis în România de preşedintele K. Johannes Un, consiliat de Sandra Pralong, o antiortodoxă radicală, care a implementat Fundaţia Soros în România, în timp ce în S.U.A., protestatarii îşi îndreaptă combustibilul urii înspre Trump. Putem vorbi de un puci „to the Deep State” (inclusiv agenţi C.I.A./F.B.I.) împotriva puterii executive condusă de un preşedinte conservator, cu implicarea forţelor anarhist-globaliste, finanţate de filantropi de teapa lui Soros. Ei, da!, precum în America, aşa în Europa şi pe Pămînt. Şi totuşi, în acest vid de siguranţă planetară, Trump declară cu nonşalanţă că vor avea în curînd „cele mai grozave arme imaginate vreodată în istorie”. Probabil, arme cu  laser, ca în „războiul stelelor”.

Exceptîndu-i pe cei trei preşedinţi asasinaţi Andrew Jackson, Abraham Lincoln şi John Fitzgerald Kennedy, 41 dintre preşedinţii S.U.A. au făcut publicitate pe scară largă armelor şi războaielor, aşa cum se face reclamă medicamentelor, berii, absorbantelor şi detergenţilor. Donald Trump, cel de-al 45-lea preşedinte a strigat că va „da America înapoi oamenilor”. A deranjat. Vă aduceţi aminte? Obama, care acum aţîţă haosul, a primit Premiul Nobel pentru Pace (?) imediat după preluarea mandatului şi după ce a mărit efectivele militare americane în Afganistan. Prin minciunile mediatice care au însoţit propaganda pentru război, acesta a fost făcut să pară normal şi salvator. Cretinii au încercat să ne convingă că războiul protejează planeta, ne protejează de terorişti şi că este un furnizor de locuri de muncă şi beneficii economice. În statele atacate de S.U.A., americanii au distrus totul prin bombardament, apoi tot ei au monopolizat piaţa reconstrucţiei. Cu cît armele au proliferat, cu atît mai repede omenirea se apropie de catastrofe. 80% din economia S.U.A. o constituie industria de armament, şi dacă n-ar declanşa atîtea războaie, ar produce pe stoc, iar prin alunecare, economia SUA ar falimenta. Peste 80% din populaţia globului trăieşte în sărăcie şi foamete, în timp ce SUA construieşte tehnică de luptă pe orbită. Oligarhii lumii ne arată clar prăbuşirea capitalismului imperialist condus de aceşti bolnavi la cap. În nicio altă epocă dominaţia faţă de OM, asuprirea şi programatica osîndire a omului la moarte n-au avut mlădieri atît de întunecate, niciodată batjocura faţă de om, faţă de religie, nu a luat proporţiile unui record greu de întrecut! Omenirea fierbe la propriu, ceea ce mă face să mă întreb serios cu privire la contextul actualităţii geopolitice şi, pe termen lung, la solidaritatea ideologică sau lipsa ei, la ruptura  relaţiilor dintre S.U.A. şi unele state vizate a fi aruncate în haosul organizat.

Schimbarea la faţă a omenirii, la pachet cu subjugarea totală, e încă în testare, consemnată în ediţii secrete, dar este o stare de marş forţat spre un viitor tot mai nesigur. Atîta timp cît va exista diplomaţie secretă, va exista conspiraţie şi corupţie în diplomaţia dintre state. Cît priveşte piaţa noastră de zarzavaturi politice, cu privirea pierdută în zare, pesedeul se zvîrcoleşte neputincios în faţa dictaturii din România, mai întîi băsistă, acum, iohannistă. Creşteri de pensii? Da’ de unde? La robinetul bugetului s-au mufat argaţii lui K. Johannes Un. Cer prea mult tembelilor din guvern, tocmai acum cînd criza s-a întors la cosit şi le vine ca o mănuşă  peneliştilor? Furtuna de măsuri din stările de urgenţă şi alertă se sparge în buzunarul românului, statul wernerizat, orbanizat, tătărizat şi cîţuit fiind interesat doar de colectarea taxelor de la populaţie, prin orice mijloace, inclusiv prin amenzi neconstituţionale, „legalizate” de gaşca Orban 3, prin ordonanţe imbecile.

De ce şi-ar frînge mintea (cît a unei păsări) ministreii lui Sică în programe legislative predictibile, cînd le e mai uşor să înfigă piroanele răstignirii în popor? Are cineva curajul să le taie microfonul acestor neo-nazişti poltroni din Guvern? Ei n-au nicio legătura cu bunăstarea României, ci cu dezastrul ei. Grupul gregar de la Palatul Victoria n-are nici măcar cultura dialogului. Cînd reprezentanţii puterii au un creier redus, asupra căruia informaţia n-a lucrat, apare turma aferentă. În 30 de ani turmele româneşti n-au făcut altceva decît să schimbe, să rotească prin vot hoţii sătui cu hoţii flămînzi. „Şi cu asta ce-am făcut”? – vorba lui Constantin Tănase. Cel mai grav este acest război al lui Johannes Un cu ţara şi cu românii. Un război de gherilă dus de şi prin teroriştii liberali (zic ei), care se comportă vitriolant! Manipulatorii ăştia au în orice situaţie mesaje atomice pentru turma cu capul în traistă, care înghite pe nemestecate ce spun moderatorii exaltaţi ai unor televiziuni isterice aservite şi bine plătite. Binomul Johannes Un-Mandolină face şi desface bănentul public cu mîna lungă a lui Cîţu! Asta-i România lucrului bine făcut, pardon, România lucrului bine furat!

Putem vorbi de un nou efect domino în lume, aşa cum a fost în Europa de Est, cînd pe catafalc a fost aşezat cu colivă şi pomeni regimul politic carieristic, incomod puterilor lumii?  Alte state ale lumii vor fi luate la ţintă? Despre ce fel de securitate globală mai vorbim? Despre una a insecurităţii în spaţiul probabilităţilor condiţionate? Despre o securitate flexibilă doar în discursuri fals-diplomatice, despre securitatea teoretică a unei lumi care se dezechilibrează grav şi rapid, a unei lumi care, globalizîndu-se, s-a fragmentat, generînd averi colosale şi siguranţă pentru reprezentanţii puterii statelor, sărăcie, nesiguranţă şi revoltă popoarelor? O securitate imaginară, durată pe suportul intereselor meschine ale entităţilor de putere din umbră? Ne place sau nu, singura cale e tot între graniţe, dar şi aici ne-au frînt liniile de forţă şi de rezistenţă. Şi aici am fost trădaţi în unitate, demnitate şi naţionalism. U.E. nu-i decît o casă cu bani, mai bine zis o prăvălie cu autoservire, dar nu pentru România. Directivele U.E. sînt cum nu se poate de nocive! Nu conţin politici salvatoare pentru ţările membre, decît preferenţial. Politicile U.E. sînt parte a problemei, adîncind-o, nu parte a soluţiei salvatoare. În concluzie, de temut sînt foametea (cu Johannes Un şi Sică la butoane vom ajunge în curînd la supa populară, precum în S.U.A.), foamea de putere şi de bani şi mîna ocultă a „poliţistului” mondial, gata oricînd să apese pe buton sau  să elibereze din laborator un virus creator de morţi vii. Pînă la următoarele amintiri din viitor, aveţi grijă! Cele mai ingenioase dispozitive de tortură pentru oameni sînt panica, virusurile, crizele şi apocalipsele, toate fabricate în laboratoarele puterii din umbră.

                                                                      Maria Diana POPESCU, revista Art-Emis

Vox populi: George Floyd – infractorul transformat „corect politic” în sfânt și erou național!

15 iun.

  În ziua în care cea mai mare putere a lumii își lua „rămas bun” de la unul dintre cei […] 

În ziua în care cea mai mare putere a lumii își lua „rămas bun” de la unul dintre cei mai „buni” fii ai săi , în acea zi America a arătat că a cam ajuns la finalul jocului.

Sicriu aurit, sute de mii de americani în lacrimi, mii de idioți căzuți în genunchi, cerându-și iertare de la populația de culoare, pupându-le pantofii, toată această mascaradă grotescă a devenit simbolul marii Americi.

Imaginea cu primarul Mineapolisului, agățat de sicriu, ca să nu se prăbușească de durere, vărsând lacrimi de crocodil, este cireașa de pe tort. Așa ceva?

Soția eroului național, cea care nu își mai văzuse soțul de 6 ani, după ce o părăsise lăsând -o singură cu o fiică de trei luni, țipă de când a murit eroul, că a rămas fără pâine, deși timp de 6 ani nu a primit nici o firimitură de pâine de la soțul care o lăsase cu ochii în soare. Și uite cum americanii, rușinați si complexați de „sindromul omului alb”, s-au mobilizat și au făcut donații de 20 000 000 de dolari pentru sărmana văduvă a eroului național. Ce, nu este tare?

Și mai este: Universitatea Massachusetts a înființat o bursă George Floyd. Nimic nu este prea mult pentru eroul de culoare, nu?

Urmează premiul Nobel pentru pace, acordat post mortem. Ce tare ar fi, nu credeți?

Marele Floyd, marele erou, arestat pentru jaf armat, trafic și consum de droguri (ultimul act de eroism fiind când a pus cuțitul la burta unei femei însărcinate, cerându-i bani), iar după ce și-a turnat complicii a primit o pedeapsă redusă.

Un adevărat erou pentru care America stă în genunchi…

Și în numele lui, jafurile, violențele cresc în orașe ca New York, Los Angeles: unele surse spun că 89 de polițiști ar fi fost omorâți, o fată de 17 ar fi fost violată, sute de polițiști incendiați în mașinile de poliție, străzi în flăcări, magazine distruse, parcuri … până și lebede omorâte, sărăcele victime colaterale ale unui război al oamenilor.

Jon Biden, candidatul democrat la președinția marii puteri mondiale, SUA , cu o formă gravă de demență senilă, a căzut și el în genunchi în fața coșciugului aurit, cerându-și, în lacrimi, iertare de la eroul de culoare.

SUPERB! Mai este ceva de comentat? Nu .

Aaaaa, ba da: „Pe aripile vântului”, interzis. Minunat! Ce poate fi mai minunat decât minunata viață, cu minunatele ei surprize pe care le trăim în aceste minunate vremuri? WTF (what the fuck)? cum zice americanul.

                                                                                                                          Amalia Elena

Implicarea Umbrelor în evenimentele din 13-15 iunie 1990!

15 iun.

  A trecut, iată, și aniversarea a 30 de ani de la Evenimentele din 13-15 iunie 2020. Cum s-a întîmplat […] 

A trecut, iată, și aniversarea a 30 de ani de la Evenimentele din 13-15 iunie 2020. Cum s-a întîmplat și cu alte asemenea aniversări impuse de împlinirea unor cifre rotunde (evenimentele din decembrie 1989, mineriada din septembrie 1991, ca să dăm doar două exemple dintr-o multitudine) cea privind 13-15 iunie 1990 a oferit politicienilor prilejul de a se produce electoral. Klaus Iohannis a depus o coroană de flori pe 11 iunie 2020, aniversînd în 11 iunie 2020 evenimentele din 13-15 iunie 2020, iar Ludovic Orban, venit și el la fața locului pe 13 iunie 2020, nu atît pentru a comemora, cît mai ales pentru a da presei posibilitatea să-i publiciteze temenelele trimise pe aripile gîndului lui Klaus Iohannis cu prilejul zilei de naștere a acestuia, a ținut chiar o cuvîntare. Și unul și celălalt au cerut Justiției să-i pedepsească pe cei responsabili de mineriada din 13-15 iunie 1990.

Klaus Iohannis a trecut de hotarul simplei constatări în cel al presiunii politice asupra Justiției:

Nu pot vorbi despre «Fenomenul Piața Universității» fără să amintesc o restanță majoră a societății românești. Constat iarăși, cu indignare, că «Dosarul Mineriadei» trenează de 30 de ani.

Vinovații pentru pierderile de vieți omenești și pentru cele peste o mie de victime sînt încă necunoscuți. Consider că este o rușine și o jignire profundă față de toți cei care au luptat, cu mîinile goale, pentru cîștigarea libertății, față de urmașii acestora și față de întreaga societate. Justiția are obligația de a face lumină, după atît de mulți ani.

Dreptatea nu este un moft, ci este, în acest caz, o urgență majoră! Fac, așadar, un apel la toți cei responsabili de soarta acestui dosar: faceți dreptate! Românii au nevoie de acest act de justiție pentru odihna veșnică a celor uciși, pentru urmași, precum și pentru reconcilierea cu trecutul și garantarea unei societăți sănătoase pentru generațiile viitoare.

Față de alte asemenea aniversări nu e o noutate. De fiecare dată cînd se împlineste o cifră rotundă de la Evenimentele din decembrie 1989, cei trecători pe la cîrma țării își exprimă revolta că Justiția n-a făcut dreptate. La fel s-a întîmplat pînă acum și cu evenimentele din 13-15 iunie 2020.

În România Justiția e slujnica politrucilor de la Putere. Așa se face că în loc să-și exprime uimirea că i se dă indicații cum și ce să ancheteze, Justiția se grăbește să transpună în practică înaltele indicații. Așa s-a întîmplat în 2017, cînd Procurorii militari au socotit că trebuie să răspundă prin fapte muncitorești cerințelor lansate de conducerea de partid și de stat găzduită la Cotroceni.

Pe 13 iunie 2017, într-un gest care n-are nici o legătură cu Justiția independentă, procurorii au trimis în instanță Dosarul Mineriadei. Pe 8 mai 2019, Dosarul a fost desființat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Neregulile identificate de judecătorul de Cameră preliminară ar fi trebuit să ducă la plecarea din magistratură a procurorilor care au făcut dosarul. Nu pentru prostie, ci pentru slugărnicie. Dosarul a fost întocmit în grabă și mai ales pentru a transpune în practică indicațiile de la Cotroceni și nu pentru a afla adevărul.

După indicațiile date în aceste zile de președinte și premier, sînt sigur că Parchetul General va contesta decizia. Și nu exclud ca un alt judecător, dat fiind că dosarul va ajunge pe culoarul ales de SRI, să-i dea drumul în instanță. Nu de alta, dar așa sună indiucația de la Cotroceni. Dar chiar și în aceste condiții pariez că dosarul nu va fi finalizat niciodată cu o sentință.

De ce?

Pentru că evenimentele din 13-15 iunie 1990 fac parte dintre acele evenimente din istoria României moderne în care și-au vîrît coada ceea ce eu aș numi Umbrele, care se mișcă nevăzute în astfel de împrejurări. Citind pentru cartea despre Evenimentele din decembrie 1989 amplul studiu publicat de Gheorghe Nițică sub titlul În căutarea adevărului Generalul Vasile Milea. Suicid sau Asasinat?!, mi-am dat seama din parcurgerea paginilor despre anchetele eșuate ale Procuraturii în chestiunea morții lui Vasile Milea că nu vom afla în veci adevărul nu numai juridic, dar nici istoric despre întîmplarea tragică din dimineața lui 22 decembrie 1989. În scurt timp de la întîmplare, documente cruciale au fost distruse, probe de fond, falsificate, martori, intimidați, astfel încît adevărul nu mai poate fi aflat vreodată.

De ce?

Pentru că în moartea lui Vasile Milea s-au amestecat Umbrele.

Și unde sînt amestecate Umbrele, orice investigație juridică, ba chiar și orice investigație de istoric, eșuează lamentabil. Cum să afli adevărul despre un eveniment în care au fost prezente umbrele. Care umbre, după ce și-au făcut treaba, au dispărut, avînd grijă în prealabil să șteargă orice urmă.

                                                                                            Ion CRISTOIU,  cristoiublog.ro

Casele regale trebuie judecate pentru comerţul cu sclavi negri, iar dictatorul K. Johannes Un pentru trădare de ţară!

15 iun.

  După ce Parlamentul României a refuzat să voteze prelungirea stării de alertă, au explodat brusc, din condei, cazurile Covid. […] 

După ce Parlamentul României a refuzat să voteze prelungirea stării de alertă, au explodat brusc, din condei, cazurile Covid. Dacă a văzut că-i ţin fentele şi impresia artistică în rîndul turmei, după ce a lansat şopîrla cu Ardealul şi a dat un şut zdravăn Trianonului, repetentul în materie de limbă română, istorie, legislaţie şi constituţionalitate, K. Johannes Un scoate din nou pe gaura cheii limbajul tembelist de după blocuri: „în faţa unei boli, ori eşti pre cáut ori eşti prost”. După atîtea pre căutări de declaraţii tîmpe şi pentru un astfel de comportament ilicit în formă continuată, în alte state, un preşedinte ar fi fost arestat imediat. În ce-l priveşte pe dictator, ar potrivită demararea procedurii de suspendare. Dar cine să facă acest lucru? „Abuzele” lui Ciolacu? Dacă P.S.D.-ul n-ar fi păstorit de oamenii noii securităţii, Ciolacu, Stănescu, dacă ar mai fi fost un Dragnea, demult era demarată procedura de suspendare şi demitere a acestui trădător al României! Tot timpul m-am întrebat cîne sînt şi cît de îndobitociţi au fost cei 50% care au votat la prezidenţiale nişte infecţi precum Băse şi K. Johannes Un, doi antiromâni care au batjocorit la propriu naţiunea! Şi batjocura nu se opreşte aici. Cînd România este învîrtită pe degete de nişte penelişti dezaxaţi, care au mătrăşit banii pensionarilor şi copiilor, în frunte cu K. Johannes Un,  din opoziţie se ridică pupătorul în dos al americanilor şi al L.G.B.T.-iştilor, Dan Barna. Alţi actori, alte roluri tragi-comice! Acesta a cerut public să-i ajutăm mai mult pe americani în criza prin care trec. În mod voalat, sugerează că România trebuie să  cumpere mai vîrtos fiare casate ruginite din America şi să livreze prospături la Deveselu.

În America e un spectacol de (e)stradă, cu şi pentru neo-marxiştii şi idioţii globalizaţi de pe planetă, care încurajează dispreţul faţă de majoritate, un dispreţ care continuă să se umfle. Vinovaţi sînt cei care au dus la exacerbarea rasismului şi cei care au promovat teorii aberante ale privilegiilor excesive şi discriminarea pozitivă. O reprezentaţie similară am avut noi pe 10 august, 2018, francezii au avut şi ei revolta vestelor galbene, cu participarea „defavorizaţilor” din St. Denis. Usereul lui Barna este parte a neomarxismului vesel, de (e)stradă. Pentru asta au fost creaţi, ca partid suport al internaţionaliştilor, iar acum încearcă cu disperare să menţină vie mumia unui parteneriat strategic inexistent. Să nu fie Barna informat că dictatorul nostru are mai multe caschete pe cap? Că dictatorul nostru primeşte befehl-uri de la bundeskanzlerin, cochetează cu chiriaşul de la Élysée şi îi sprijină demult pe americani? Păi, Trump i-a dat degeaba şapca de cinci lei?

Apelînd la logica desfăşurării falselor priorităţi ale guvernului Orban, să ne amintim că imediat după investire, au lucrat numai în favoarea aşa-zisei „relaţii strategice” dintre Bucureşti-Washington-Berlin. O relaţie umflată mediatic, bazată pe interconectarea secretă între influentele agenţii guvernamentale americane şi liderii serviciilor secrete româneşti, prin care  Washingtonul lui Trump, ajutat de dictatorul K. Johannes Un, stoarce vîrtos din bugetul ţării noastre. În noiembrie 2019, Guvernul Orban a achiziţionat  cinci avioane americane care au costat România 300 de milioane de euro, de trei ori mai mult decît preţul pieţii.  Tot în noiembrie 2019, Guvernul Orban a achitat în avans două miliarde lei pentru contractul cu rachete Patriot. Pe vremea pandemiei, guvernul Sică 3 a achiziţionat  cca 8.680 de bucăţi obuze cu bombe de iluminare, tot de la americani. Conform specialiştilor în domeniu, bombele de iluminare au fost utilizate în Primul Război Mondial. În conflictele militare actuale au fost înlocuite cu dispozitive de vedere pe timp de noapte, drone cu camere de luat vederi, senzori… Deci, K. Johannes cumpără „antichităţi” – gunoaie de la cei ce vor să se debaraseze de ele -, la preţuri de noutăţi. Mai-marii S.R.I. şi S.I.E. ştiu că acest „parteneriat” nu-i decît o balivernă prin care  americanii cer tot ce vor pentru şepcuţa de cinci lei pe care Trump i-a pus-o pe tărtăcuţa dictatorului, dar se prefac în continuare în faţa noastră! Ce pedeapsă ar trebui să primească dictatorul şi locotenenţii săi, ale căror „succesuri” se măsoară în devalizarea bugetului de stat, corupţie, complicitate şi trădare? Cînd îi vom vedea cu urechile prinse în achiziţiile aberante, în împrumuturile uriaşe, în modul penal în care s-au purtat cu ţara şi cu românii?

Dacă a venit iar vorba despre americani, să aruncăm o privire la gunoaiele lor, care au început să pută de la o  poştă a manipulare. Pînă va veni şi la noi Elon Musk să ne conecteze la conştiinţa cosmică, ar fi cazul să ne folosim neuronii daţi de Dumnezeu şi să observăm că butaforia Covidului s-a cam destrămat din cauza numeroaselor procese la nivel de state, pentru informaţii cu caracter fals care au panicat oamenii planetei, pentru abuzuri şi încălcări de drepturi şi libertăţi individuale. Şi în S.U.A. Covidul s-a cam lăsat păgubaş, iar furia şi forţa străzii a întors foaia în încercarea de a rescrie istoria manipulatorilor. Rasismul şi drepturile negrilor au fost readuse forţat  în prima linie, concomitent cu jaful şi devastarea! Cei de culoare se răfuiesc cu reperele şi monumentele istorice. Sînt doborîte şi vandalizate statui, oamenii îngenunchează în faţa celor de culoare, iar alţii le spală picioarele în public. Circul devine credibil şi capătă adepţi. Dacă ceva ar trebui dărîmat în lume, casele regale ar trebui anihilate şi interzise, aceşti regi leneşi cu toată camarila lor, care au exploatat şi vîndut sclavii negri din colonii, care şi astăzi trăiesc şi lenevesc pe banii publici. Aşadar, în S.U.A., cei care pînă mai ieri impuneau măsuri drastice de izolare şi distanţare, azi susţin aglomerarea manifestaţiilor anti Trump. Nu e circul nostru, nici maimuţele noastre, însă sceleraţii planetei se joacă cu viitorul omenirii!

Dacă injecţia pandemiei n-a dat roade în discreditarea lui Trump, dacă nici cu Micheal Flynn n-a mers cum socotiseră, cobrele întunericului au trecut la „planul B”. Şi ce să vezi, în America a început nebunia rasismului şi se extinde precum pandemia, întreruptă subit din lucru, de crima oribilă. Dacă nici asta n-o să funcţioneze, se vor folosi alte mişcări de trupe,  ca să-l treacă pe Trump pe linia moartă. Bush jr. a dărîmat „gemenele” pentru un război! Mai sînt cîteva luni pînă la alegerile prezidenţiale din S.U.A,. iar teroriştii care au asasinat pacea planetei, şi aici am în vedere pe Obama, Clinton, Biden, sînt disperaţi. Covidul a fost paravanul după care s-a preparat reţeta panicii globale, o strategie criminală, menită să declanşeze o criză economică mondială, o criză financiară, crize sociale, digitalizarea banilor, falimentarea afacerilor mici, acapararea de fonduri de investiţii străine, care să elimine concurenţa, adică să stopeze afacerea după achiziţie, implementarea vaccinului obligatoriu, răspîndirea de virusuri, isterie şi haos social, sinucideri, crime, implicit reducerea populaţiei globului.

Pandemia a avut, iniţial, scopul de a stopa economia în creştere a Chinei şi dependenţa mai multor state de China, dar şi susţinerea intereselor globale ale industriei farmaceutice. În concluzie, industria farmaceutică, măştile, dezinfectanţii şi lanţurile globale alimentare şi-au vîndut stocurile şi au realizat încasări uriaşe.  China a fost avertizată de mai multe ori de S.U.A. şi lovită în avîntul economic, iar dacă nu rămîne în pătrăţica locului doi mondial, data viitoare se va confrunta cu un atac mult mai dramatic. Am văzut cu toţii ce înseamnă un război biologic şi cum acesta pune rapid pe butuci toate statele lumii. Ar fi fost o minune dacă acest Covid ar fi ucis structurile de criminalitate organizată la nivel de stat, economie, justiţie, de pe vremea dictaturii băsiste şi din actuala dictatură iohannistă. Acoliţilor din conducerea statului român le vine ca o mănuşă orice tip de apocalipsă.

Lui K. Johannes i-a priit de minune Covidul care s-a plimbat printre noi, umflat mediatic, prin isteria televiziunilor şi foamea lor de audienţă. Îi prieşte că s-a ales praful de economia ţării, de cultura şi regulile de convieţuire normale. Haosul este alchimia din care un dictator se hrăneşte. Dictatorul K. Johannes Un este preocupat exclusiv de deţinerea controlului şi rejectarea, instinctivă, a oricărei tentative de a fi controlat, iar calculul său arată că prelungirea stării de alertă îl avantajează, anticipatele fiind varianta favorabilă jocurilor sale, indiferent de costurile implicate. Pesedistul Ciolacu, care se mişcă precum vorbeşte, adică, în reluare, aşteaptă cu o pasivitate agresivă, învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vină! Partea lui de competenţă se rezumă la executarea dispoziţiile primite de la serviciile cu care conlucrează în vederea ţinereii P.S.D. în lesă.

În istoria noastră puţini politicieni au fost originali, cei mai mulţi, nişte copii vulgare, murdare şi penale.

                                                                                Maria Diana POPESCU, revista Art-Emis

Ciolacu, declarație bombă despre strategia sa… cu Iohannis: ”Am fost de două ori proşti!”

15 iun.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200615/30576988/Ciolacu-declaraie-bomb-despre-strategia-sa-cu-Iohannis-Am-fost-de-dou-ori-proti.html

Zi grea pentru Cîțu. Daniel Zamfir: ”Pentru nerespectarea legii există Parchetul!”

15 iun.

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20200615/30577013/Zi-grea-pentru-Citu-Daniel-Zamfir-Pentru-nerespectarea-legii-exist-Parchetul.html

Orban a anunțat ce se va întâmpla în continuare – este clar acum!

15 iun.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200615/30576688/Orban-a-anuntat-ce-se-va-intampla-in-continuare–este-clar-acum.html

David Saranga – lecție pentru români și străini: recunoaște meritele lui Nicolae Ceaușescu!

15 iun.

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20200615/30578818/David-Saranga–lecie-pentru-romni-i-strini-recunoate-meritele-lui-Nicolae-Ceauescu.html

Tăriceanu dă semnalul: ”Guvernele au indus panica, au sărit calul în criza coronavirus!”

15 iun.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200615/30577923/Tariceanu-Guvernele-au-indus-panica-au-sarit-calul-in-criza-coronavirus.html

Atac murdar la Biserică în show LGBT! Turcan implicată, bani de la stat, legătura cu Soros!

15 iun.

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20200615/30580319/Atac-murdar-la-Biseric-n-show-LGBT-Turcan-implicat-bani-de-la-stat-legtura-cu-Soros.html

Cum i-a învins Titulescu pe nobilii maghiari în lupta pentru Transilvania!

15 iun.

 

„Am avut impresia că el câştigase în diplomaţie un nou Mărăşeşti“

Strălucit reprezentant al României pe plan extern, Nicolae Titulescu a vegheat neobosit integritatea teritorială a ţării, protejând Transilvania atunci când, la scurt timp după Marea Unire, nobilii maghiari au pus la îndoială legalitatea Reformei agrare. Câţiva ani mai târziu, Titulescu se zbătea ca Basarabia să rămână definitiv în graniţele româneşti, însă era înlăturat de pe scena politică de regele Carol al II-lea.

E anul 1923, iar Nicolae Titulescu, delegat permanent al României la Liga Naţiunilor (cunoscută şi ca Societatea Naţiunilor) de la Geneva, trece cu trenul prin Budapesta. La oprirea în staţie, câţiva reprezentanţi ai autorităţilor maghiare îi fac semn mecanicului să zăbovească puţin. I se înfăţişează apoi lui Titulescu, în vagon, cu un coş plin cu fructe pentru el şi cu flori şi bomboane pentru doamna Ecaterina Titulescu. Ritualul se întâmplă, negreşit, de fiecare dată când diplomatul poposeşte în Capitala Ungariei. Gestul maghiarilor pentru trimisul românilor are loc în mijlocul ciocnirilor dintre interesele celor două naţiuni în faţa forurilor internaţionale, aşa-numita „problemă a optanţilor maghiari“.

„Vreau să subliniez acest gest de respect şi de preţuire pentru persoana lui Titulescu. El arată, în acelaşi timp, gradul de civilizaţie în raporturile între state la care se ajunsese la acea epocă“, spunea, într-un interviu din 1981, George Anastasiu, fost şef de cabinet al lui Titulescu în Ministerul Afacerilor Străine.  Apărând interesele României în problema Transilvaniei, Titulescu a făcut impresie în faţa Consiliului Ligii Naţiunilor. Drept urmare, la capătul crizei diplomatice, pe lângă victorie, diplomatului român i s-a încredinţat şi funcţia de preşedinte al Ligii – fiind singurul în istoria organizaţiei interguvernamentale care avea să aibă două mandate.

Criza Reformei Agrare

Problema optanţilor maghiari a ajuns pe agenda Ligii Naţiunilor în 1923. Au urmat şapte ani de dezbateri aprinse, care au captat atenţia tuturor statelor lumii. Meciul oratoric se ducea între doi luptători de categorie grea: într-un colţ, de partea României, Nicolae Titulescu, unul dintre cei mai carismatici membri ai Ligii Naţiunilor, iar în celălalt, de partea Ungariei, contele Albert Apponyi, ilustru politician maghiar. Criza româno-maghiară îşi avea rădăcinile în 1921, când, pe fondul aplicării Reformei agrare, moşierii de etnie maghiară din Transilvania se simţeau nedreptăţiţi. În baza prevederilor Tratatului de la Trianon, semnat în vara anului 1920, cetăţenii maghiari aveau dreptul să-şi păstreze cetăţenia sau s-o adopte pe cea română, însă cei care optau pentru păstrarea ei erau expropriaţi. Nemulţumiţi că-şi pierdeau pământurile, aproximativ 500 de nobili maghiari s-au adresat tribunalelor, iar apoi au semnalat problema la Conferinţa Ambasadorilor de la Paris din 1922, care a pasat-o în curtea Consiliului Ligii Naţiunilor. Maghiarii din Transilvania susţineau că exproprierea se făcea în mod ilegal în raport cu prevederile Tratatului de la Trianon, dar şi că legea era aplicată inegal, în detrimentul lor. Mai mult, doreau o indemnizaţie sporită pentru pământul pierdut, după cum scria istoricul George G. Potra în „Pro şi Contra Titulescu“.

Până acum, Take, în Camera asta nu eram decât doi oameni deştepţi… eu şi cu tine. De azi înainte, suntem trei, noi doi şi mânzul ăsta.

Petre P. Carp, despre Nicolae Titulescu

„Noi doi şi mânzul ăsta“

Preluarea litigiului de către Liga Naţiunilor era prilej de bucurie pentru maghiari, căci guvernul de la Budapesta desemna unul dintre cei mai versaţi politicieni să le reprezinte cauza. La cei 77 de ani pe care-i ducea în spate, contele Albert Apponyi era uns cu toate alifiile diplomaţiei şi stăpânea cele mai subtile nuanţe ale discursului politic. De cealaltă parte, Titulescu avea la activ doar 11 ani în câmpul politicii. Atât trecuse de când îşi susţinuse primul discurs în Camera Deputaţilor, impresionând nume grele din politica românească, precum Titu Maiorescu, fraţii Brătianu, Take Ionescu şi Petre P. Carp. La finalul discursului, Carp îl luase de braţ pentru a-l prezenta lui Take Ionescu: „Până acum, Take, în Camera asta nu eram decât doi oameni deştepţi… eu şi cu tine. De azi înainte, suntem trei, noi doi şi mânzul ăsta“.

Deşi mai puţin experimentat în politica externă decât Apponyi, Titulescu nu trebuia subestimat câtuşi de puţin. Era de o inteligenţă rară, poseda o memorie prodigioasă, iar dreptul internaţional nu mai avea taine pentru el. Dezavantajul său? O sănătate şubrezită de o boală misterioasă, care-l obliga să rămână ţintuit la pat, uneori zile-n şir. Totuşi, când era la pupitru culoarea-i revenea în obraji, iar patosul oratoric capta negreşit auditoriul. De la o confruntare la alta, era şi mai determinat să facă tot ce-i sta în puteri pentru ca ţara să nu iasă în pierdere, mai ales că în joc era unitatea naţională, dobândită cu enorm sacrificiu în urmă cu numai cinci ani.

Cu mâna lui semnase, alături de Ioan Cantacuzino, Tratatul de la Trianon. Îl ştia cap-coadă. Mai rămânea să-i convingă Consiliul că între reforma internă a României şi tratatul internaţional nici nu putea fi vorba de incompatibilitate.

Oare guvernul român nu ar vrea să ni-l împrumute pe Titulescu, ca să ne scoată la mal?  ministrul britanic

Austen Chamberlain, către Vintilă Brătianu

O soluţie politică pentru o problemă politică

Dar discuţia era sinuoasă şi, ascultând când pe unul, când pe celălalt, membrii Ligii nu reuşeau să-i departajeze pe cei doi. Ambii delegaţi erau atât de convingători încât, la un moment dat, raportorul Consiliului, Austen Chamberlain, ministrul de Externe al Marii Britanii, le-a recomandat celor doi combatanţi arbitrajul Curţii Permanente de Justiţie Internaţională. Era un punct de cotitură, iar dacă Titulescu şi-ar fi dat acordul, deznodământul putea fi cu totul altul. A respins însă vehement propunerea, motiv pentru care ministrul britanic l-a acuzat că n-avea încredere în dreptatea cauzei sale. „Nu este vorba de teama mea de a înfrunta judecătorii, ci de drepturile suverane ale României, pe care eu nu pot să le expun riscului unei decizii judiciare, cu atât mai puţin cu cât problema este de natură politică şi înscrisă ca atare pe ordinea de zi a Consiliului. Acesta trebuie să găsească o soluţie politică“, a replicat Titulescu, citat de Thanassis Aghnides, diplomat grec, într-o alocuţiune inclusă de George G. Potra în volumele sale.

  Un Mărăşeşti diplomatic

Chamberlain se lămurise că Titulescu n-avea să-şi găsească pacea până când nu soluţiona problema în favoarea României. Îi câştigase admiraţia, pe care şi-o exprima adesea cu umorul specific englezesc. De pildă, în 1925, britanicul i se adresa lui Vintilă Brătianu: „Domnule Brătianu, eu ies acum din şedinţa Consiliului Societăţii Naţiunilor. Nu reuşim să ne înţelegem cu turcii. Sunt convins că, dacă dosarul nostru ar fi pledat de Titulescu, totul s-ar aranja cu bine, căci el ar găsi soluţia şi ar şti şi cum s-o prezinte. Oare guvernul român nu ar vrea să ni-l împrumute pe Titulescu, ca să ne scoată la mal?“. Cel puţin cu împrumut l-ar fi vrut mulţi pe Titulescu, mai ales după ce au fost martorii intervenţiilor sale energice în problema optanţilor maghiari.

Trimisul de la Bucureşti susţinea compatibilitatea dintre exproprierea din 1921 şi prevederile Tratatului de la Trianon, egalitatea de tratament în aplicarea Reformei agrare, dreptul suveran al statului său de a face exproprierea şi, mai ales, rolul vital al reformei pentru menţinerea structurii social-economice a ţării.

La ultima dezbatere, după o rafală de atacuri virulente ale contelui Apponyi, Titulescu, care aşteptase răbdător, a dat lovitura de graţie cu un discurs solid la care nu se mai putea ridica nicio obiecţie.

„Un om tânăr, inspirat parcă de divinitate, s-a ridicat atunci ca un nou David, opunându-se unui Goliat încărcat de ani şi onoruri, contele Apponyi, marele orator al Ungariei revoltate, care urzea intrigi tenebroase. Am asistat atunci la o zi istorică pentru noi la Geneva, când, după atacurile violente ale lui Apponyi, s-a ridicat palid şi totuşi calm reprezentantul României, ministrul Titulescu. Discursul său a avut toată patima naţiei sale, toată nobleţea unui patriotism luminat; revoltat de nedreptate, a avut furie şi calm într-un flux de o strălucită elocinţă care trebuia să câştige adeziunea ezitantă încă a judecătorilor înţelepţi ai lumii. Atunci când dezbaterile s-au încheiat prin victoria de netăgăduit a ţării noastre, am avut impresia că Titulescu câştigase în diplomaţie un nou Mărăşeşti“, descria momentul decisiv juristul Jean Theodor Florescu.

Logica românească a învins în deplasare

Martor al ultimei runde în meciul româno-maghiar a fost şi jurnalistul britanic Wickham Steed, care a scris şi despre momentele-cheie din cariera lui Titulescu. Steed considera că victoria diplomatului român se datorase faptului că, deşi „Apponyi era un mare senior ungur, o prezenţă măreaţă, de foarte mare elocvenţă“, acesta nu avea o pregătire juridică solidă, ca Titulescu. „Apponyi avea o reputaţie extraordinară şi o capacitate neîndoios datorată educaţiei sale iezuite, care îi permitea să despice firul în patru şi să sucească opiniile oponenţilor săi în sensul pe care îl dorea. Titulescu era un partener pe măsură şi în acea lungă confruntare l-a înfrânt total pe Apponyi. A fost una dintre cele mai mari victorii obţinute de logica românească pe teren internaţional.“

O victorie pentru România în acea zi a însemnat pentru Ungaria o dublă înfrângere. A recunoscut-o însuşi contele. În momentul în care Consiliul i-a dat câştig de cauză lui Titulescu, obosit, seniorul maghiar s-a prăbuşit în fotoliul lui, mărturisind că pierduse două procese, după cum rememora jurnalistul Nicolae Buta, martor al momentului. Mai întâi pierduse procesul optanţilor maghiari, apoi unul şi mai important – al „orgolioasei culturi şi intelectualităţi maghiare“. Criza româno-maghiară îşi găsea soluţia pe 20 ianuarie 1930, la Convenţia de la Haga. Câteva luni mai târziu, pe 28 aprilie, acordul îşi primea forma definitivă prin Convenţia de la Paris. Soluţia a fost crearea unui fond agrar internaţional alimentat din drepturile de creanţă ale României, Iugoslaviei şi Cehoslovaciei şi ale altor ţări asupra datoriilor de război ale ungurilor.

Adversarul lui Titulescu şi după moarte

În ciuda cauzelor diametral opuse pentru care au luptat, Apponyi (foto dreapta) şi Titulescu se respectau şi se admirau reciproc. După ce avusese ocazia să-l cunoască pe conte, politicianul român vorbea despre sentimente de admiraţie şi prietenie faţă de mândrul popor maghiar. „Contele Appony şi cu mine am putut fi, în acelaşi timp, mari adversari, dar şi prieteni“, nota acesta în „Documente diplomatice“. (Sursa foto: Wikipedia) Sentimentele îi erau împărtăşite, după cum o arată o declaraţie a contelui pentru un ziar maghiar, preluată de „Curierul“, în 1928: „Domnul Titulescu este un bărbat de stat extraordinar de dotat, excepţional de talentat şi un adversar foarte puternic în orice discuţie. Sub aspect formal, raporturile noastre au decurs ireproşabil şi relaţiile noastre personale au fost întotdeauna agreabile“. În asentiment cu Apponyi, maghiarii au ştiut să piardă. Sigur, ilustrul lor conte fusese înfrânt, dar nu de oricine, ci de către Nicolae Titulescu, diplomat iscusit, care se bucura de o mare simpatie pe plan extern. După ce a decedat, în 1933, trupul lui Apponyi a fost depus în mausoleul din Budapesta, alături de alte figuri de seamă ale Ungariei. Când turiştii vizitau mausoleul şi ajungeau în dreptul contelui, ghidul dădea, în limba engleză şi franceză, această referinţă unică: „Adversarul lui Titulescu“. „Găsesc că este omagiul cel mai simplu şi mai mişcător ce se putea aduce, la Budapesta, acestor doi oameni mari“, spunea George Anastasiu.

Spiritul lui Titulescu era atât de lucid şi atât de perspicace, judecata sa era atât de precisă, încât el era destinat să dezlege problemele.

Albert Einstein

„Dracu’ m-a pus să viu de la Londra să mă terorizaţi voi la Bucureşti!“

Titulescu (stânga, pe scaun) a fost apreciat de renumitul Albert Einstein (al treilea, pe scaun) FOTO Cutia cu vechituri a lu’ Potra- WordPress

Titulescu avea 48 de ani când rezolva problema optanţilor maghiari şi devenea preşedintele Ligii Naţiunilor. Dublul mandat pe care l-a avut – în anii 1930 şi 1931 – confirma că, în comunitatea internaţională, era preţuit. Toţi vorbeau despre el la superlativ, nu numai pentru că îi recunoşteau forţa minţii, dar şi pentru harul său de a se adapta oricărui interlocutor. Laudele se ţineau lanţ şi veneau din cele mai nebănuite direcţii. De pildă, în vara anului 1930, când primea vizita membrilor Comisiei de Cooperare Intelectuală Internaţională, Titulescu dădea mâna cu Albert Einstein, impresionat şi el de mintea sprintenă a diplomatului. „Spiritul lui Titulescu era atât de lucid şi atât de perspicace, judecata sa era atât de precisă, încât el era destinat să dezlege problemele“, concluziona geniul fizicii, citat de istoricul Potra.

Pentru Titulescu, dezlegarea tuturor problemelor s-ar fi găsit în ceea ce el numea „spiritualizarea frontierelor“. O lume care ar fi aderat la această idee era una în care izolaţionismul şi autarhia aveau să fie eradicate pentru a lăsa loc cooperării între state, de la egal la egal. „Revizuirea nu este o soluţie; ea consistă în a transporta răul pe care îl reprezintă o graniţă din o parte în alta. Adevărata soluţie e spiritualizarea constantă şi progresivă a graniţelor prin scăderea barierelor vamale şi uşurarea traficului de oameni“, spunea Titulescu, citat de Nicolae Iorga în volumul „În luptă cu absurdul revisionism maghiar“.

„Deştept la Londra şi prost la Bucureşti“

Totuşi, în timp ce străinătatea îl omagia, în ţară, Titulescu era hulit. Octavian Goga, de pildă, îl numea „eroul nostru de gelatină“ şi „omul reclamă“. Toate aceste apelative veneau în contextul în care, în primăvara anului 1931, diplomatul era chemat la Bucureşti să creeze un guvern de concentrare. Totuşi, măsurile pe care le propunea nu erau văzute bine de cercurile politice din ţară, aşa că Titulescu avea să revină rapid la Londra ca să-şi reia atribuţiile de ministru plenipotenţiar. Picătura care a umplut paharul este descrisă de Goga, în „Jurnal politic“: „Îl văd cu totul afară din cadrul axiomelor politice cele mai elementare şi în mintea mea se rosteşte pe tăcute o crudă întrebare: «Cum poate fi cineva deştept la Londra şi prost la Bucureşti?». Titulescu citeşte (n.r. – refuzurile din partea partidelor), vede că s-a isprăvit, începe să ţipe: «Plec la Palat! Dracu’ m-a pus să viu de la Londra să mă terorizaţi voi la Bucureşti!». În ţipetele lui guturale disting în mod precis accentele oltenilor ambulanţi. Niciodată nu mi-am închipuit că le voi întâlni în diplomaţie! Coborâm scările, el repetă vorba mea de alaltăieri: «Alea jacta est!» Şi urcă în automobil, bălăbănindu-se din tot trupul“.

Titulescu (centru), la Conferinţa Balcanică de la Bucureşti, 1932

Reîntors la Palat, Titulescu şi-a continuat discursurile pacifiste. În propovăduirea păcii se baza pe două lucruri: pe dreptul internaţional – Biblia lui –, dar şi pe simţul său fin într-ale politicilor externe. Era sigur că lumea va da din nou în clocot şi că totul avea să pornească din Germania, acolo unde capitalul politic al lui Hitler sporea de la o zi la alta.

Iată o figură de mâna întâi în politica internaţională. Oameni ca Titulescu nu pot duce casă bună cu un suveran de teapa lui Carol al dumneavoastră. Omul acesta, dacă ar fi fost ascultat, azi poate n-am fi ajuns la discreţia nebunului de Hitler.

Winston Churchill

În Anglia, cu doi ani înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, după ce Titulescu avea să fie împins la marginea scenei politice de regele Carol al II-lea, Winston Churchill îl invita să susţină conferinţe în Camera Comunelor, la Institutul Regal pentru Afaceri Străine şi la Universitatea din Oxford. În 1938, când istoricul şi politicianul Ioan Hudiţă se vedea cu Churchill la Londra, acesta avea să deplângă debarcarea prietenului său român. „Iată o figură de mâna întâi în politica internaţională. Oameni ca Titulescu nu pot duce casă bună cu un suveran de teapa lui Carol al dumneavoastră. Omul acesta, dacă ar fi fost ascultat, azi poate n-am fi ajuns la discreţia nebunului de Hitler; pactul cu Sovietele, pe care el l-a preconizat cu atâta căldură, este adevărat, nu s-a putut realiza din cauza opoziţiei guvernelor noastre, pline de naivi care au crezut şi continuă să mai creadă în misiunea sfântă a şnapanului de Hitler pentru a lichida bolşevismul“, nota Hudiţă, în „Jurnal politic“, cuvintele viitorului premier britanic.

Nicolae Titulescu, ministrul Afacerilor Străine, şi Caius Brediceanu, ambasadorul României în Austria, în 1933. În spate, al doilea, cumnatul lui Brediceanu, poetul Lucian Blaga

„Vreau să văd ce poate face Liga Naţiunilor pentru ţara mea“

Pactul cu Sovietele a reprezentat, în ultima perioadă a activităţii sale politice, unul dintre principalele obiective ale lui Titulescu. Din acest motiv, a dezvoltat o relaţie de prietenie cu omologul său rus, Maxim Litvinov, lucru ce avea să-i aducă multe reproşuri. Însă scopul scuză mijloacele, iar Titulescu ştia că soarta şi bunăstarea ţării lui erau condiţionate de relaţia cu Uniunea Sovietică.

În 1933, la Londra, Titulescu iscălea, în numele guvernului României, Convenţia de definire a agresorului, alături de alte zece state, printre care şi Uniunea Sovietică. Importanţa acestei convenţii era de netăgăduit, căci prevederile sale consolidau, din punct de vedere juridic internaţional, status quo-ul teritorial şi politic. Gândurile lui Titulescu gravitau în jurul unui singur lucru: Basarabia. Din acest motiv, la una dintre şedinţele Ligii Naţiunilor, diplomatul comenta aspru intervenţia agresivă a Italiei în Abisinia, iar mai apoi pe cea a Japoniei în China. Motivaţia acestor ieşiri din calmul pentru care era renumit era de o sinceritate dezarmantă. „Vreau să împing la maximum, vreau să văd jucând la maximum rezervele de posibilităţi de care este în stare Liga Naţiunilor… Nu e vorba de Italia. Cum nu a fost vorba de Japonia. Dar vreau să văd ce poate face Liga Naţiunilor pentru ţara mea într-un atac similar venind din partea Rusiei asupra Basarabiei“, îl cita, într-un eseu, Grigore Constantinescu, secretar al delegaţiei României la Adunarea Generală a Ligii Naţiunilor.

Am fost, sunt şi voi rămâne partizanul unui pact de asistenţă mutuală cu URSS, atâta timp cât statul acesta va practica politica de pace şi de apropiere între popoare pe care a practicat-o în ultimii ani.

 Nicolae Titulescu

Un acord care n-a fost să fie

Pe 21 iulie 1936, la Montreaux, Titulescu era trimis de regele Carol al II-lea şi de guvernul de la Bucureşti să se vadă cu Litvinov pentru semnarea unui tratat sovieto-român de asistenţă mutuală. Printre prevederi se număra şi faptul că trupele sovietice nu puteau trece Nistrul fără o cerere formală adresată guvernului României, dar şi că trebuiau să se retragă imediat de pe teritoriul românesc dacă guvernul o cerea. Tratatul n-a mai fost însă parafat, căci Uniunea Sovietică a început să sesizeze că orientarea politică de la Bucureşti vira spre dreapta. Cu alte cuvinte, sovieticii citeau în viitorul lui Titulescu demiterea, după cum îi avertiza Mihail Ostrovski, primul amabasador rus în România. Două luni mai târziu, zvonurile deveneau fapt. Pe 29 august 1936, Titulescu era demis din funcţia de ministru al Externelor sub pretextul unei remanieri a guvernului. Pentru el nu era nimic surprinzător, căci simţise creşterea-n influenţă a Reich-ului în ochii regelui Carol al II-lea. Se încheia astfel cel de-al treilea şi ultimul mandat al lui Titulescu la Externe.

Pactul germano-rus, „fără noi şi pe spatele nostru“

Unul dintre principalele motive ale demiterii a fost tocmai încercarea de închegare a relaţiilor sovieto-române la Montreaux, misiune în care-i dăduse acordul însuşi regele. Carol al II-lea îşi jucase bine cartea. Că aceste eforturi ale lui Titulescu, în totală contradicţie cu politica susţinută de Reich, erau cauza demiterii o susţinea şi Corneliu Coposu, într-un interviu din iulie 1991, pentru „Magazin istoric“: „Cred că factorul principal care a determinat schimbarea lui Titulescu au fost presiunile venite din partea Axei Roma-Berlin sau, mai precis, din partea Cancelariei din Wilhelmstrasse“.

În încercarea sa de a fraterniza cu ruşii, Titulescu nu era naiv, aşa cum spuneau cei care-l acuzau de bolşevism. Prevăzând însă marele război care avea să vie, ştia că micul regat şi-ar fi putut asigura un puternic aliat. „Am fost, sunt şi voi rămâne partizanul unui pact de asistenţă mutuală cu URSS, atâta timp cât statul acesta va practica politica de pace şi de apropiere între popoare pe care a practicat-o în ultimii ani. Tratatul de asistenţă între România şi URSS este necesar României, fie că Germania face război cu URSS, fie că se înţelege cu ea. Şi acest tratat va trebui să fie făcut în timp util, cu România, altminteri apropierea germano-rusă se va face fără noi şi pe spatele nostru“, scria Titulescu în vara lui 1937. Doi ani mai târziu, la Moscova, era semnat pactul Ribbentrop-Molotov, care pecetluia soarta Europei.

  Carol al II-lea: „Scapă-mă de Titulescu“ Foto: Carol al II-lea l-a debarcat pe Titulescu şi l-a ţinut departe de ţară

Au fost mulţi cei care l-au blamat pe rege că s-a descotorosit de cel mai bun politician pe care-l avea ţara. Deşi conştient de inteligenţa lui Titulescu, Carol al II-lea îl considera arogant şi mânat de interese proprii. La moartea diplomatului, suveranul avea să-şi noteze în jurnal: „S-a stins astfel o lungă şi glorioasă perioadă a politicii noastre internaţionale. Un om incontestabil deştept, un mare talent, dar prea din cale afară de egocentric, actor şi văzând lucrurile mai mult prin prisma juridică a unui avocat şi câteodată prea puţin realistic“.

Debarcarea i-o plănuise de multă vreme, cel puţin din 1934, când, într-o zi, Constantin Argetoianu şi Octavian Goga se întâlneau la masă şi-şi mărturiseau, cu surprindere, că regele le ceruse amândurora acelaşi lucru: „Argetoianu, scapă-mă de Titulescu!“, „Goga, scapă-mă de Titulescu!“. Regele spunea că-l numise în funcţie pentru că, pur şi simplu, n-avusese de ales. „N-am putut altfel după asasinarea lui Duca. Titulescu a pus atunci chestiunea: ori el, ori Puiu Dumitrescu… Trebuia să-l aleg pe el, dar acum e altceva“, nota Argetoianu cuvintele regelui în „Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri“. Într-o altă discuţie dintre cei doi, regele mărturisea că Duca procedase greşit când, la sugestia lui Titulescu, încercase desfiinţarea Gărzii de Fier. El unul fusese împotrivă. Se gândea, totuşi, că o astfel de formaţiune politică, care utiliza teroarea, putea fi folosită. Problema era că gruparea n-o folosea mereu cu cap, asasinând, de pildă, politicianul greşit. „Chestiunea se pune cum ar putea fi folosită o formaţiune politică care printre mijloacele ei de convingere utilizează şi teroarea? Şi aceasta încă prosteşte, căci n-ar fi trebuit să omoare pe Duca, ci pe Titulescu (şi-i sclipeau ochii de ură, la ideea că acesta ar fi trebuit să fie ucis)“, nota Argetoianu în „Însemnări zilnice“.

În ultimii ani de viaţă, ameninţat cu retragerea cetăţeniei

După demiterea din 1936, Titulescu n-a mai zăbovit şi s-a retras în Franţa, la Cap Martin, iar mai apoi la Cannes, unde avea să moară la 17 martie 1941. Politicianul român născut în Craiova a ajuns în ziarele din toată lumea pentru promovarea păcii mondiale, fiind subliniat în fonturi groase şi că a fost îndepărtat din politică la semnul regelui. În timp ce în ţară detractorii continuau să-i laude demiterea, în Franţa, premierul Leon Blum îl suna şi-i cerea sfatul în probleme de politică internaţională. Cu trei ani înainte de a muri, Titulescu plănuia să publice volumul care avea să-i facă dreptate în faţa românilor – „Politica externă a României“. „Regele Carol a fost cuprins de panică în faţa unei asemenea perspective. Titulescu a fost ameninţat cu ridicarea naţionalităţii dacă publică volumul“, explica Anastasiu în interviul din ’81. Regele i-a cerut guvernului Goga să interzică publicarea în română a manuscrisului, precum şi intrarea în ţară a volumelor în engleză şi franceză. Astfel, amărăciunea celui mai bun om de politică externă se adâncea. Înainte de a se stinge, Titulescu a hotărât să suspende discuţiile cu editurile de la Paris şi de la Londra şi să nu-şi mai facă dreptate.

https://adevarul.ro/

Sadiq Khan sprijină cu 300.000 lire sterline pentru a ajuta la păstrarea site-ului Auschwitz

15 iun.

Invictus

Primarul Londrei spune că lecțiile despre Shoah „sunt cu atât mai semnificative cu cât antisemitismul și infracțiunile de ură sunt în creștere”.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, contribuit cu 300.000 lire sterline la Fundația Auschwitz-Birkenau „pentru a ajuta ca ororile Holocaustului nu vor fi uitate niciodată”.Anunțul de astăzi vine când primarul a confirmat că va vizita Auschwitz-Birkenau la sfârșitul acestei luni pentru a participa la un serviciu special care marchează 75 de ani de la eliberarea lagărului.

Fundația gestionează conservarea sitului Auschwitz-Birkenau, inclusiv infrastructura taberei și obiectele personale ale victimelor. Subvenția de la Londra va sprijini păstrarea ruinelor camerelor de gaz și a crematoriilor, conservarea cazărmii și conservarea colecțiilor și exponatelor.

Marea Britanie oferă cei mai mulți vizitatori internaționali ai site-ului, cu aproximativ 300.000 de persoane, inclusiv școlari, care vizitează în fiecare an.

Mayor Sadiq Khan will be guest of honour at pro-Israel group Board ...

Domnul Khan a spus: „Holocaustul a fost una dintre cele mai întunecate perioade din istoria…

Vezi articolul original 319 cuvinte mai mult

Primarul Londrei criticat pentru că a etichetat patrioții ca „extrema dreaptă”

15 iun.

Invictus

În lumina protestelor de astăzi ale patrioților și Alianța Democrată de Fotbal pentru a proteja statuile de la dărâmare în Londra de către grupuri de extremă stânga precum Antifa și Black Lives Matter, primarul Londrei Sadiq Khan a fost criticat pentru că a etichetat patrioții ca extrema-dreapta.

În declarația pe care primarul a lansat-o, în care a cerut protestatarilor BLM să „rămână acasă” pentru a nu răspândi coronavirusul, el a criticat „grupurile de extremă dreaptă care susțin ura și divizarea”, și că vor „provoca violență”, ceea ce face ca „riscul de tulburare” să fie „mare”. El a mai susținut că acești protestatari „de extremă dreaptă” vor „sechestra și distrage atenția de la lupta pentru egalitate și justiție” dar nu vor avea succes.

Matt Ridley: My Speech On The Bee Population Scare - The Global ...

Mulți l-au criticat puternic pe Khan pentru poziția sa. Scriitorul Matt Ridley a calificat comentariile sale „cu adevărat extraordinare” și a considerat că este necinstit pentru că…

Vezi articolul original 248 de cuvinte mai mult

Cererile de azil din UE înregistrează o scădere masivă în timpul pandemiei coronavirusului

15 iun.

Invictus

În aprilie, numărul cererilor de azil a scăzut cu 87% față de ianuarie. 

În timpul crizei coronavirusului, numărul de noi cereri de azil în Uniunea Europeană și alte patru țări a cunoscut o scădere severă în aprilie, potrivit Oficiului European de pentru Asil (EASO), care a raportat o scădere de 87% față de ianuarie.

În aprilie, autoritățile din 27 țări ale UE, precum și cele patru țări ale Asociației Europene de Liber Schimb (EFTA), care este constituită din Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția, au primit doar 8.730 cereri de azil.

Conform EASO, acesta este cel mai mic număr de cereri din 2008. În ianuarie, aceste țări înregistrau încă 65.692 de cereri.

Deja în martie, când țări europene au început să introducă măsuri restrictive împotriva COVID-19 și Spațiul Schengen și-a închis frontierele externe, scăderea numărului de noi cereri de azil a fost vizibilă. Doar aproximativ 35.000 dintre acestea au fost depuse…

Vezi articolul original 233 de cuvinte mai mult

KASUBOVICI – CHAKA CHAKA!

15 iun.

%d blogeri au apreciat: