Din in ciclul „Pamflete Amare”

„În faţa unei boli eşti pre cáut sau eşti prost, una din două” (Preşedintele României, 10 iunie 2020)

Sideraţi, spectatori într-un amfiteatru cât ţara, noi, cetăţenii României, asistăm la un spectacol grotesc în care are loc o luptă crâncenă, neiertătoare. Este lupta dintre politicienii buni şi politicienii răi. Cei buni vor să ne păstreze în viaţă iar politicienii răi, ticăloşi, vor să ne vadă morţi pe toţi. De undeva, de mai departe, aflată într-o pauză binemeritată, se pare că şi pandemia priveşte, uimită ca şi noi, spectacolul bizar.

Tensiunea dintre buni şi răi tocmai atinsese paroxismul când asemenea unui arbitru constituţional a intervenit, în sfârşit, regizorul. Hotărât, regizorul-preşedinte a părţii de români pe care o poate controla a despărţit apele. După mintea domniei sale, numai noi, spectatorii, suntem vinovaţi pentru declanşarea acestui măcel politic. Şi asta fiindcă, spune domnia sa, suntem un popor împărţit în două părţi distincte: românii precauţi şi românii proşti! Bântuit până în străfunduri de a sa „raţiune normală”, aceea care l-a şi condus spre concluzia de mai sus, dl preşedinte n-a mai avut timp (viteza de reacţie a minţii domniei sale fiind proverbială) să afle că pot exista şi români proşti, dar precauţi. Iar eu, trebuie s-o recunosc, sunt unul dintre ei.

Da, domnule preşedinte, sunt un prost precaut!

Sunt un prost, fiindcă mă chinuiesc de trei luni să vă înţeleg acţiunile şi nu reuşesc. Sunt un prost, fiindcă am stat închis în casă ca un puşcăriaş într-o celulă în timp ce dumneavoastră vă plimbaţi liber prin toată ţara (umbă vorba prin târg că şi în afara ei – n.r.), cu paza, însoţitorii nenumăraţi, maşinile şi benzina, plătite de mine. Şi nu o făceaţi preocupat de sănătatea mea, aşa cum o declaraţi la televizor, ci pentru a susţine, mascat desigur, nesfârşita campanie electorală a partidului care vă este slugă preaplecată.

Sunt un prost întrucât am completat sârguincios, zi de zi, sute de declaraţii pe propria răspundere deşi cunoşteam bine că niciun virus din lume nu ştie să citească. Sunt un prost deoarece am ieşit o dată pe zi la cumpărături, cu masca peste nas, cu ochii pe ceas şi cu frica în suflet, în timp ce poliţia voastră, plătită tot de mine, mă urmărea ca pe un infractor periculos gata să mă amendeze cu valoarea pensiei mele pe doi ani dacă depăşeam cu câteva minute ora de libertate relativă. Oră pe care, generos, mi-ai acordat-o prin lege!

Sunt un prost fiindcă am acceptat ca spitalele să fie transformate în puşcării unde, fără voia mea şi fără nicio judecată, am fost internat, izolat şi chinuit inutil săptămâni întregi deoarece testele tale, plătite şi ele din banii mei, dădeau rateu după rateu.

Sunt un prost fiindcă, deşi nu eu i-am ales, m-am supus necondiţionat restricţiilor răsărite din fanteziile domnului Arafat, din închipuirile experimentatorului Străinu Cercel sau din proorocirile apocaliptice ale trimisului nostru la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, domnul Rafila.

Sunt un prost întrucât de fiecare dată am explicat, răbdător, oricărui poliţist care m-a oprit, indiferent de puterea sa de înţelegere, ce vârstă am şi de ce am îndrăznit să trăiesc atât, de ce merg acolo unde merg şi de ce nu în altă parte, de ce am bifat tocmai acel punct şi nu un altul dintre cele câteva stabilite arbitrar de nu se ştie cine pe o hârtie cu antetul guvernului… Şi, sunt prost pentru că, tot de fiecare dată, am suferit fără să protestez privirea aceea de superioritate cu care „organul” mă privea, păstrând, bănuitor, mâna pe baston.

Sunt un prost fiindcă m-am supus, răbdător, scanării cu aparatul acela care îmi citea temperatura. Şi sunt prost că am luat de bună cifra pe care, plictisit, mi-a spus-o mânuitorul lui, fără să mă asigura dacă aparatul e calibrat de o instituţie specializată, aşa cum ar fi necesar. Altfel, cum aş putea fi sigur că nu sunt mai sănătos sau mai bolnav decât m-a asigurat agentul de pază avansat peste noapte la nivelul de asistent medical? El, nevinovatul, îndeplinind desigur, ca un adevărat erou, importanta misiune naţională de a ţinti spre fruntea mea de prost şi de a  apăsa, cu devotament maxim, degetul pe un buton.

Sunt un prost deoarece nu înţeleg: de ce nu am voie să intru în cimitir pentru a  îngriji mormântul părinţilor; de ce la căsătoria copiilor mei trebuie să fie martor cineva de la Direcţia de Sănătate Publică; de ce devin un pericol public şi pot fi arestat dacă la fericita ceremonie a tinerilor invit mai mult de opt persoane; de ce un grătar la iarbă verde devine un punct de atracţie irezistibil pentru virus sau pentru ce sărutatul nepoţilor pe frunte a devenit o infracţiune.

Sunt un prost fiindcă am respectat regulile draconice stabilite de dumneata în timp ce, încălcând voit toate acele legi, exportai mii de conaţionali pentru a munci prin landurile, colcăind şi ele de viruşi, ale prietenei Merkel. În viziunea măreaţă a preşedintelui ţării privitoare la apărarea sănătăţii mele, ei, exportaţii, aveau dreptul la muncă. Eu, nu.

Şi, domnule preşedinte, sunt precaut (cu accentul pus româneşte!). Sunt şi am fost precaut fiindcă iată, sunt sănătos în ciuda tuturor chinurilor la care m-aţi supus atâta vreme dumneata şi camarila.

Sunt precaut fiindcă nu am luat de bune toate ameninţările pe care, cu fiecare ieşire în public, le-ai proferat şi care, pe bune, au îmbolnăvit de nervi o mulţime de români. Dincolo de impunerile dumitale, dictate de interese strict politice, eu, conştient de existenţa reală a bolii, m-am ferit singur de această gripă exact aşa cum m-am ferit şi de celelalte câteva zeci de gripe pe care le-am mai întâlnit în viaţa asta. Ceea ce ar trebui să ştiţi, domnule preşedinte, simplu de înţeles şi pentru intelectul dv de politician, este că evitarea îmbolnăvirii este o treabă serioasă pe care trebuie s-o facem fiecare pentru noi. Nimeni altcineva, fie şi un politician fan înfocat Werner, nu o poate face în locul meu. Bătutul cu cărămida în piept, cu atât mai puţin interesul electoral, nu au alungat niciodată vreo boală. Indiferent din ce direcţie, est sau vest, vine aceasta.

Mai sunt precaut pentru că nu cred tot ce îmi înşiraţi voi, politicienii, numai pentru a-mi câştiga votul. Precautul din mine, domnule preşedinte, cunoaşte bine cum funcţionează politica. Ştie că dacă lucrurile merg rău, atunci eu sunt vinovatul. Şi, sunt culpabil deoarece voi veţi susţine prin toate trompetele de care dispuneţi că s-a întâmplat aşa pentru că nu v-am urmat, ascultător, inepţiile. Dacă totul va fi bine, meritul va fi în totalitate al vostru. Fiindcă, vor cânta aceleaşi trompete, măsurile gândite de minţile voastre prea odihnite m-au salvat de la o moarte sigură. Oricum ar fi, voi veţi fi totdeauna câştigători. Iar eu, aplicatorul de ştampilă, pierzătorul perpetuu, aş avea obligaţia să vă votez. Sunt viu, respir, deci vă sunt dator.

Aceasta-i cheia succesului în politică! Şi, tocmai de aceea, sunt precaut. Prin urmare, domnule preşedinte, aflaţi de la mine că aserţiunea aceea cu „una din două”, nu prea funcţionează pentru oamenii normali. Nu toţi proştii nu sunt precauţi şi nu toţi precauţii nu sunt proşti!