Ba pe-a mă-tii! „Iresponsabililor, mafioților”!

25 iun.

S-a încins războiul politic pe seama creșterii cazurilor de COVID-19.

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a acuzat joi că „PSD este principalul vinovat de creşterea alarmantă a numărului de noi îmbolnăviri” cu noul coronavirus.

„PSD este principalul vinovat de creşterea alarmantă a numărului de noi îmbolnăviri. PSD este cel care, de la cel mai înalt nivel, a încurajat nepurtarea măştilor de protecţie, a pus la îndoială boala, a acuzat aplicarea amenzilor şi nivelul lor ridicat, a criticat măsurile de restricţie şi în permanenţă a blocat Guvernul în lupta împotriva COVID. (…) În pofida acestor atacuri politice iresponsabile din partea PSD, în goana după voturi, PNL va continua să gestioneze cu responsabilitate această perioadă dificilă din punct de vedere medical. Urmare a modului în care Guvernul României a acţionat în această perioadă nu am ajuns în situaţia Italiei sau Spaniei”, spune Roman, într-un comunicat transmis, joi.

El mai arată că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 460 de noi cazuri confirmate şi 10 decese şi că, în contextul în care în ultimele zile a existat un număr similar de cazuri ca în perioada stării de urgenţă, „prudenţa şi luarea măsurilor de prevenţie rămân cuvinte de ordine”.

Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, i-a răspuns lui Roman, afirmând pe Facebook:  „Chiar nu vă crapă obrazul de rușine?! Iresponsabililor, mafioților, incapabililor de la PNL! Gestionarea dezastruoasă a pandemiei vă aparține în totalitate! Ați ținut românii în case, ați pus la pământ toată economia, ați sacrificat TOT doar ca să vă umpleți voi buzunarele cu șpăgi de milioane de euro și acum aveți tupeul să dați vina tot pe români și pe PSD?! Dacă nu se mai respectă măsurile de protecție este pentru că VOI nu mai aveți niciun pic de credibilitate. Românii văd cum la păcănele sau la chefurile voastre monstruoase ori în elicopterele de pe stadioane virusul nu atacă, dar atacă în spitale, că de aia le țineți închise pentru bolnavii cronici, atacă în teatre și în restaurante. Voi, de la cel mai înalt nivel, ați subminat toate regulile, voi ați împărțit România în două – în șmecheri pentru care nu există lege și ”proști”… Voi sunteți cei care v-ați bătut joc de români și nu le-ați dat nici măcar măști de protecție! Asumați-vă măcar o dată răspunderea! Voi sunteți singurii vinovați, nu românii sau PSD!”.

Totodată, PSD i-a criticat joi pe liberali și pe președinte pentru reacțiile anemice la inundații.

„Când e vorba de susținerea românilor loviți de inundații, Iohannis și guvernarea liberală sunt în secetă de idei. Din păcate, și de sentimente!

Când o țară este sub ape, un președinte responsabil nu stă la birou, să dea sfaturi de la televizor, ci merge la oamenii loviți de necaz să vadă cum poate să-i ajute. Iohannis și Guvernul Său nu sunt în stare nici măcar de gesturi simbolice în fața suferinței românilor.

După pandemie și economie, inundațiile arată iar că liberalii sunt depășiți total de situație, incapabili să gestioneze problemele reale ale țării sau să ia măsuri de sprijin concret pentru cei afectați.

ZERO empatie, ZERO măsuri, ZERO competență – acesta este #GuvernulVID!”, este mesajul transmis de PSD pe pagina sa de Facebook.

IOANA RADU/https://www.cotidianul.ro/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: