BREAKING NEWS Ce a hotărât CCR în legătură cu starea de alertă!

25 iun.

Curtea Constituțională a decis, joi, că Parlamentul nu poate decide asupra Hotărârii privind instaurarea sau prelungirea stării de alertă. Pe de altă parte, judecătorii CCR au stabilit că izolarea, carantina și internarea nu pot fi dispuse prin ordin de ministru.

Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituţională, la începutul lunii iunie, articolele din legea privind starea de alertă prin care se stabilesc contravențiile și amenzile pentru încălcarea legii. De asemenea, Avocatul Poporului a contestat și articolul prin care Parlamentul aprobă starea de alertă instituită prin hotărâre de guvern.

„O altă critică de neconstituţionalitate se referă la trimiterile din cuprinsul legii la norme legale inexistente în fondul activ al legislaţiei (art. 65, art. 66, art. 67). Astfel, prevederile adoptate în acest mod, şi anume prin trimitere la norme legale inexistente, aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în privinţa clarităţii şi previzibilităţii legii”, a arătat Avocatul Poporului, care consideră că prevederile care stabilesc nivelul amenzilor sunt neconstituționale pentru că ori sancționează contravenții al căror conținut nu e clar ori sancționează fapte care nu există.

De asemenea, Avocatul Poporului a sesizat CCR pe Ordonanța de urgență a Guvernului nr.11/2020 care prevede carantina pentru persoanele care vin din zonele afectate de pandemia de coronavirus.

„În cazul epidemiilor/pandemiilor sau situațiilor de urgență de sănătate publică internaționale declarate de Organizația Mondială a Sănătății, dacă exista un risc iminent pentru sănătatea publică, cu respectarea Regulamentului sanitar internațional (2005), la propunerea Grupului tehnic de experți ai Ministerului Sănătății, ministrul sănătății instituie carantina pentru persoanele care intră pe teritoriul României din zonele afectate, ca măsură de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor”, se arată în articolul atacat la CCR.

in curs de actualizare

Cotidianul RO

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: