Debarcarea lui Ludovic Orban: Iohannis trebuie să caute un țap ispășitor!

Piruetele liderului liberal se apropie de sfârșit. Cel mai interesat de debarcarea lui rapidă se arată a fi președintele Klaus Iohannis. În caz contrar, știe că nu va mai avea Guvernul său. Ci un Guvern al altora. În această operațiune dificilă, Klaus Iohannis are doi aliați importanți. Primul aliat este dispozitivul anti-Orban din interiorul PNL. Al cărui vârf de lance este Rareș Bogdan. Al doilea aliat este în cealaltă extremă a spectrului politic. Partidul Social Democrat. Cu vârf de lance Marcel Ciolacu.

De mai mult timp, în baza unor analize politice, dar și a unor informații privilegiate, am prognozat faptul că Guvernul Orban doi și jumătate, creat absolut conjunctural, va fi de scurtă durată. Un fel de provizorat. O trambulină pentru ceea ce președintele Klaus Iohannis proiectează în continuare. O putere mai mare. Aproape absolută. O creștere exponențială a rolului de președinte jucător pe care și l-a proiectat. Între timp, situația politică s-a schimbat. Până la un punct, pandemia și chiar criza economică l-au ajutat pe Iohannis să joace rolul pe care și l-a propus. Apoi acrobația sa a devenit bizară. A continuat să-l intrepreteze pe președintele jucător, dar cu din ce în ce mai puțin aplomb. Pentru că dacă ești președinte jucător, răspunzi și de rezultatul jocului. Iar rezultatul jocului e din ce în ce mai nesatisfăcător.

Din acest motiv, Iohannis trebuie să caute un țap ispășitor. Cel mai potrivit personaj pentru a juca acest rol este Ludovic Orban. Pentru că el conduce Executivul. Iar Executivul e paratrăsnetul obligatoriu într-o asemenea situație. În plus, prin uriașele greșeli făcute în managementul gestionării statului, Ludovic Orban îi oferă președintelui toate argumentele în acest sens. Pe de altă parte, în PNL s-a creat o masă critică anti-Orban.

Zilele lui Ludovic Orban sunt numărate, pentru că orice întârziere afectează imaginea președintelui. Și prejudiciază atât de grav Partidul Național Liberal, încât ar putea constitui un impediment major în ceea ce privește rămânerea la putere a acestui partid. Despre care trebuie să știe toată lumea că este un partid prezidențial. În niciun caz un partid al unui lider.

Dar cum poate fi debarcat în timp util, până la alegerile parlamentare și poate chiar până la alegerile locale Ludovic Orban? Indiferent câtă opoziție internă există în PNL și indiferent cât de puternic este alimentată de către președinte această opoziție internă, nu partidul este cel care îl poate scoate de la Palatul Victoria pe Ludovic Orban. Teoretic, nici măcar dacă toți parlamentarii PNL ar susține o moțiune de cenzură împotriva acestuia, după modelul automoțiunii inventate de PSD împotriva Guvernului Grindeanu, liberalii nu-l pot debarca pe Orban fără introducerea în joc a unui actor major. Care este PSD. Fără voturile PSD, nu se poate întâmpla nimic Și este evident că e mai igienic ca inițiatorul debarcării lui Orban să fie PSD. Nu Iohannis. Nu PNL.

Prin urmare, în mecanica acestei previzibile debarcări, președintele Klaus Iohannis este silit să se bazeze pe cooperarea lui Marcel Ciolacu. Acesta abia așteaptă. La rândul său, Ciolacu se confruntă cu o importantă opoziție internă. Cel mai important argument al acestei opoziții interne și care de altfel a prins în masa de activiști și în electoratul propriu este că Marcel Ciolacu este colaboraționist. Cu alte cuvinte, în mod netransparent, acesta este în conivență cu președintele Klaus Iohannis, căruia îi permite o marjă de mișcare extraconstituțională, făcându-i practic jocurile politice. Pentru Marcel Ciolacu, dorința președintelui de a-l debarca rapid pe Ludovic Orban este mană cerească. În felul acesta, interimarul de la PSD are posibilitatea să-și contrazică contestatarii din interior. Și să le demonstreze că este intransigent. Și că ezitările de până acum nu au fost rezultatul unor traiectorii de dronă, a unor comenzi din exterior, la care a fost silit să răspundă, ci al unor calcule politice sofisticate. Ciolacu va putea afirma că n-a făcut altceva decât să aștepte momentul oportun. Care, iată, sosește. În plus, de această dată, pentru a nu mai putea fi învinuit de defetism, v-a face și o propunere de candidat de premeier în numele partidului. Informațiile pe surse îl indică în acest sens pe Sorin Grindeanu. Un fost lider PSD, restras temporar din activitatea politică, pentru a îndeplini o misiune administrativă. Odată declanșat acest mecanism, Marcel Ciolacu se poate spăla pe mâini.

La rândul său, președintele devine liber să propună ce premier dorește. Pentru că pe sub masa de șah politic, în mod netransparent, s-a asigurat de cooperarea în acest sens a lui Marcel Ciolacu. Cine va fi acel premier?

Din ce în ce mai insistent, este lansat pe piața zvonurilor numele lui Rareș Bogdan. Este adevărat că acesta a devenit practic liderul informal al PNL, în ideea în care Ludovic Orban ar urma să fie debarcat de la Palatul Victoria. Din analiza mea însă reiese că acest proiect, plasat sub forma unor zvonuri insistente, este doar o perdea de fum. Rareș Bogdan este păstrat de președinte pe banca de rezerve, pentru un altfel dejoc. Pentru ca, dintr-o mișcare ulterioară, să-l poată elimina pe Ludovic Orban și de la vârful PNL, având drept argument eșecul acestuia repetat în poziția de prim-ministru. În acel moment, Rareș Bogdan, bine încălzit, va fi alesul președintelui pentru poziția de președinte PNL. De altfel, și ierarhic Rareș Bogdan este astfel poziționat. Este în definitiv prim-vicepreședintele partidului. În momentul în care Orban va fi forțat să demisioneze, probabil de o anchetă penală, care se apropie fulgerător de persoana sa sau va fi demis de către partid, în mod automat interimarul va fi Rareș Bogdan.

Dar cine este premierul vizat de Klaus Iohannis? Numele lui l-am mai pronunțat de câteva ori. El se numește Siegfried Mureșan. Acesta este în prezent cel mai apropiat român de nucleul puterii europene. Este cel mai apropiat român de primul cerc al puterii deținute de Germania prin Angela Merkel. Sau de Angela Merkel prin Germania. Este un colaborator apreciat drept ideal de către cancelar. Și automat de marea familie a popularilor europeni, în care Siegfried Mureșan joacă un rol cheie. Fără niciun fel de echivoc, Siegfried Mureșan este mai aproape de interesele Germaniei decât de interesele României. Este candidatul ideal pentru funcția de premier într-un stat perceput la Berlin drept colonie. În același timp, acesta îi poate asigura lui Klaus Iohannis și stabilitate, dar și condițiile necesare pentru ca acesta să poată mima comportamentul unui președinte jucător. În timp ce adevăratul președinte jucător va acționa discret din spate. De la vârful Cancelariei Berlinului.

Acesta este planul. În mod indiscutabil. Și există toate premizele ca planul să fie îndeplinit. Pas cu pas. Doar o răsturnare spectaculoasă a raporturilor de forță din interiorul PSD poate da peste cap acest proiect. De aceea mă aștept ca instituțiile de forță subordonate președintelui să se lovească în perioada imediat următoare cu mult meșteșug, rând pe rând, de toți adversarii lui Marcel Ciolacu. Jocul politic, dacă analizăm cu atențe tabla de șah, devine din ce în ce mai sofisticat. Și, în același timp, mai violent.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Rareș Bodan, anunțul momentului din PNL: Nu e o chestiune politică, a fost doar o greșeală de comunicare !

Europarlamentarul Rareș Bogdan a venit sâmbătă seară cu o explicație importantă privind ultima greșeală făcută de autorități în pandemia coronavirus. Cu toate acestea, liberalul spune că nu este ceva politic ci doar o eroare de comunicare.

Numărul testelor de coronavirus raportate sâmbătă a ridicat multe semne de întrebare, după ce acesta a ajuns să fie de șase ori mai mare în doar două ore. Astfel, Grupul de Comunicare Strategică a raportat, în cursul zilei de sâmbătă, la ora 13.20, 1.877 de teste efectuate, revenind la ora 15 și schimbând numărul acestora în 12.236 de teste.

Rareș Bogdan a comentat această raportare eronată în cadrul emisiunii Subiectiv, cu Răzvan Dumitrescu. „A fost doar o greșeală de comunicare, nu vreau să cred că este altceva”, a spus Rareș Bogdan la Antena 3.

„În 15 martie, România testa 500 de persoane în șase centre. Astăzi România poate testa 11.000 de persoane, iar capacitatea este de până 17.000 pe zi. Nu știu cât am testat astăzi, dar pot să vă spun că ieri 11.700 de persoane. Nu e o chestiune politică, eu vă răspund cu toată simpatia, dar ar trebui să-i întrebați pe domnul Arafat, pe domnul Nelu Tătaru, pe domnul Rafila. Eu am mare încredere în acești oameni, ei ne-au dat sfaturile cele mai bune, ei ne pot lămuri. Eu pot doar să vă spun că a crescut capacitatea de testare în România”, a mai transmis Rareș Bogdan la Antena 3.

„Dar dumneavoastră, ca cetățean, mai aveți încredere?”, a fost întrebat Rareș Bogdan de moderatorul Răzvan Dumitrescu.

„E ciudat, da. Eu am încredere în medici, am încredere în specialiști, am încredere în Raed Arafat, în Alexandru Rafila, în domnul Cercel. E o greșeală, sunt de acord. E ciudat și poți să-ți pui întrebări. Da, pot să spun că nu e în regulă. Cred că a astăzi a fost doar o greșeală de comunicare. Nu vreau să cred că este altceva. Sunt convins că cineva va fi răspunzător pentru asta.

Atunci când faci o greșeală de comunicare, cel mai simplu mod este de a ieși imediat și de a recunoaște. Am greșit, vă rog să ne scuzați, vă rugăm nu considerați că e o mascaradă sau o chestiune voită, e pur și simplu o greșeală de comunicare. Chestiunea asta trebuia făcută, îmi pare rău că nu a fost făcută până la această oră, dar vă asigurăm că decizile luate de colegii mei de la guvernare nu le iau de capul lor sau pe linie politică, le iau stând de vorbă cu specialiștii”, a răspuns Rareș Bogdan în cadrul emisiunii.

https://www.capital.ro/

80 de ani de teroare rusească în Basarabia – 28 iunie 1940, zi de doliu național !

În urmă cu 80 de ani, pe 28 iunie 1940, avea loc ocuparea Basarabiei, nordului Bucovinei şi a Ținutului Herței de către trupele Armatei Roșii, în urma ultimatumului Moscovei, invadare urmată de crime odioase şi deportări ale basarabenilor în lagăre de muncă forțată şi exterminare de pe tot cuprinsul URSS.

Nici azi teritoriile românești ocupate atunci de Rusia nu au revenit, cum era firesc, la țara-mamă, România.

Controversele legate de această ocupație, menținute în mediul basarabean de agenții de ieri şi de azi ai Rusiei, care încearcă să permanentizeze falsul istoric cu „eliberatorii ruși de sub talpa bocancului jandarmului român”, au determinat Academia de Științe a Republicii Moldova sa emită, anii trecuți, un punct de vedere pertinent, pe care îl reproducem mai jos.

Regretatul profesor Florin Constantiniu rezuma istoricul acestei zile negre, în prefața lucrării lui Mihai Pelin – „Săptămâna patimilor (23-28 iunie 1940). Cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei” (Editura Compania): “Anexarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei şi nordu­lui Bu­co­vinei, la 28 iunie 1940, a fost consecinţa directă a Pac­­tului Molotov-Ribbentrop şi a izolării politice şi militare din acea perioadă a Ro­mâ­niei.

Cu aproape un an înainte de începutul amputărilor terito­riale suferite de România în vara anului 1940, Germania şi URSS au încheiat, la 23 august 1939, un tratat de neagresiune, însoţit de un protocol adiţional secret, prin care cele două părţi îşi delimitau « sferele de interese ». Tratatul, cunoscut şi sub nu­me­le celor doi semnatari ca Pactul Molotov-Ribbentrop (pri­­mul – comisar al poporului pentru Afacerile Străine al URSS, ce­lălalt – ministrul de Externe al Reich-ului), a rezultat din con­­­­­­ver­genţa de interese ale celor două regimuri totalitare şi a schimbat configuraţia geostrategică a continentului european.

Antagonismul declarat dintre ideologiile regimurilor de la Berlin şi Moscova – nazism şi comunism – nu i-a împiedicat pe Hitler şi Stalin să cadă de acord şi să fixeze soarta ţărilor din imediata vecinătate a Germaniei şi URSS.”

Concluzia Academiei de la Chişinau este clară: „Anexarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei a fost concepută şi realizată de comandamentul politic şi militar sovietic ca o operaţiune militară de ocupare a acestor teritorii, iar regimul terorii în masă instaurat în urma acestui act a fost unul al ocupantului şi nu al „eliberatorului” sovietic.” Reproducem aici documentul transmis de Basarabia-Bucovina.Info:

Aviz cu privire la semnificaţia datei de 28 iunie 1940 – Academia de Ştiinţe a Moldovei

„Evenimentele care s-au derulat cu 70 de ani (n.n.: acum 80 de ani) în urmă pe malurile Nistrului, în special între 26 şi 28 iunie 1940, revin astăzi cu o nouă forţă şi semnificaţie în atenţia opiniei publice din Republica Moldova şi din exteriorul statului nostru, reclamând o clarificare documentată ştiinţific şi răspunsuri temeinic argumentate. Este de datoria Academiei de Ştiinţe a Moldovei să se pronunţe în această privinţă, în spiritul rigorilor academice şi al responsabilităţii ştiinţifice.

Ştiinţa istorică a acceptat drept punct de plecare al acestor evenimente: Tratatul de neagresiune sovieto-german şi Protocolul adiţional secret, semnate la 23 august 1939 la Moscova de comisarul sovietic de externe, V. M. Molotov, şi ministrul de externe al Germaniei, Ioachim von Ribbentrop. Înţelegerile confidenţiale sovieto-naziste au jucat un rol fatal în destinul păcii mondiale: cele două forţe ireconciliabile până la acea dată – regimul comunist sovietic şi cel nazist – şi-au asumat statutul de arbitri ai păcii şi şi-au împărţit „sferele de interese” în Europa de Est.

În punctul 3 al Protocolului adiţional secret se arăta că „în ceea ce priveşte Europa de Sud-Est, partea sovietică insistă asupra interesului ei pentru Basarabia”, partea germană manifestând „o totală lipsă de interes faţă de aceste teritorii”. Recunoaşterea „sferelor de interese” pentru o parte sau alta la înţelegerile din capitala sovietică presupunea acordarea „dreptului” de ocupaţie asupra unor ţări întregi sau porţiuni din teritoriul unor ţări aparte. Pactul sovieto-german de neagresiune şi Protocolul adiţional secret au deschis porţile celui de-al Doilea Război Mondial, au predeterminat distrugerea şi dispariţia Statului Polonez, a Ţărilor Baltice independente, precum şi o serie de anexări şi amputări teritoriale din contul unor ţări suverane ca Finlanda şi România.

Primele semnale privind intenţia guvernului URSS de a redeschide „cazul Basarabiei” datează din noiembrie-decembrie 1939, atunci când României i s-a sugerat ideea încheierii unui acord de ajutor reciproc cu Moscova, după modelul celor semnate de Statele Baltice, însă împotmolirea Armatei Roşii în războiul împotriva Finlandei a avut drept efect renunţarea la acest scenariu. Guvernul sovietic a revenit asupra acestui subiect la 29 martie 1940, după încheierea păcii cu Finlanda. Începând cu luna aprilie, comandamentul militar sovietic a dispus redislocarea unor importante trupe de pe frontul de operaţiuni finlandez la locurile de amplasare permanentă şi concentrarea unor unităţi noi în districtele militare Kiev şi Odesa.

În mai 1940, în urma ocupării de către Germania hitleristă a unor ţări europene şi a atacului asupra Franţei, conducerea sovietică a început preparativele concrete pentru „rezolvarea” chestiunii Basarabiei. La 3 iunie, şeful statului major al districtului militar Kiev, N. F. Vatutin, a elaborat şi a transmis comisarului sovietic al apărării, S. C. Timoşenko, un memoriu strict secret privind operaţiunea militară împotriva României. Scopul strategic al acestei operaţiuni era distrugerea statului Român, ocuparea Turciei europene şi stăpânirea Dardanelelor.

La 13 iunie, la Kremlin a avut loc o consfătuire a conducerii supreme politice şi militare sovietice, la care au participat I. Stalin, V. Molotov, S. Timoşenko, B. M. Şapoşnikov, şeful Marelui Stat Major, comandanţii celor două districte militare Kiev şi Odesa – Jukov şi Boldin – şi alţii, la care s-a discutat operaţiunea împotriva României. În consecinţă, a fost emisă directiva comisarului apărării şi şefului Marelui Stat Major Nr. 101396/ss, conform căreia trupele sovietice plasate la frontiera cu România trebuiau, la data de 24 iunie, ora 22.00, „să fie gata de ofensiva hotărâtoare cu scopul de a distruge armata română şi de a ocupa Basarabia”.

Cele trei armate (a 5-a, a 9-a şi a 12-a), care urmau să atace teritoriul României, erau reunite în cadrul Frontului Sud, sub comanda generalului Jukov. La 23 iunie, Jukov raporta comisarului apărării imposibilitatea încheierii concentrării de trupe la 24 iunie, din cauza dificultăţilor de transport, estimând pregătirea efectivului pentru luptă către dimineaţa zilei de 27 iunie.

La 21 iunie, şeful Direcţiei Politice a Armatei Roşii, L. Z. Mehlis, a emis directiva Nr. 5285/ss cu privire la activitatea politică şi de propagandă în perioada operaţiunii împotriva României.

Pe plan diplomatic, urmărind realizarea pretenţiilor sale asupra Basarabiei, conducerea sovietică a urmat linia înţelegerilor secrete cu Germania, din 23 august 1939. Astfel, imediat după căderea Franţei, la 23 iunie 1940, Molotov i-a comunicat ambasadorului german la Moscova, von Schulenburg, intenţiile sovietice de „soluţionare pe cale paşnică” a problemei Basarabiei. Bucovina era inclusă în „rezolvarea” chestiunii basarabene.

Dacă România nu accepta o soluţie paşnică, URSS era decisă să aplice forţa armată. Răspunsul părţii germane a fost prezentat la 25 iunie. Germania îşi „onora” înţelegerea în privinţa Basarabiei, însă a obiectat împotriva pretenţiilor sovietice asupra Bucovinei, care nu făcuse obiectul discuţiilor anterioare sovieto-germane. Pentru moment, URSS se va limita să pretindă doar partea de Nord a Bucovinei.

La 26 iunie, la ora 22, comisarul poporului pentru afacerile externe, V. Molotov, l-a convocat pe ministrul plenipotenţiar al României la Moscova, Gheorghe Davidescu, pentru a-i înmâna textul notei ultimative prin care URSS pretindea Basarabia şi Nordul Bucovinei. Nota sovietică era plină de falsuri. În primul rând, în 1918, România nu s-a folosit de slăbiciunea Rusiei pentru a „desface” Basarabia. Parlamentul de atunci al Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia), Sfatul Ţării, a decis în mod democratic să unească Basarabia cu România.

În al doilea rând, România nu putea să desfacă de la Uniunea Sovietică nimic, deoarece aceasta s-a constituit abia în 1922. În rândul al treilea, în nota ultimativă autorităţile sovietice au insinuat că Basarabia ar fi „populată în principal cu ucraineni” şi că România ar fi călcat în 1918 „unitatea seculară a Basarabiei” cu RSS Ucraineană, „unitate” care nu a fost atestată niciodată în istorie.

În plus, Guvernul URSS a cerut drept „despăgubire” pentru „dominaţia” de 22 de ani a României în Basarabia partea de nord a Bucovinei, a cărei populaţie ar fi fost „legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică”, un teritoriu care nu a aparţinut vreodată Imperiului Rus sau Rusiei Sovietice. Sfidând realităţile istorice şi etnice din Basarabia şi Nordul Bucovinei, precum şi o serie de angajamente asumate de Guvernul URSS pe plan internaţional, ultimatumul sovietic era o mostră a mentalităţii şi conduitei imperiale sovietice în sfera relaţiilor internaţionale, un exemplu de dictat şi ameninţare cu recurgerea la forţa armată la adresa României.

Izolate pe plan internaţional, strâmtorate de propriile resurse militare şi economice, strivite de presiunea colosului din Răsărit şi incapabile de un efort de luciditate şi curaj politic, autorităţile României au cedat în faţa ameninţării sovietice şi au decis evacuarea Basarabiei şi Nordului Bucovinei fără a opune rezistenţă.

La 28 iunie 1940, Basarabia şi Nordul Bucovinei au fost invadate de trupele sovietice. Zeci de mii de oameni – funcţionari publici, fruntaşi ai partidelor politice, preoţi şi intelectuali, profesori şcolari şi oameni simpli – au fost nevoiţi să ia drumul exodului peste Prut, pentru a se salva de urgia stalinistă. În Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa s-a instaurat un regim sovietic de ocupaţie, opresiv şi represiv. Transplantul de sistem sovietic în teritoriile ocupate şi impunerea cu forţa a regimului totalitar comunist a tras o linie neagră sub firava democraţie interbelică şi a produs o serie de consecinţe, unele mai dramatice decât altele.

Numai în intervalul 1940-1941, regimul sovietic de ocupaţie (1) a anulat dreptul la cugetul liber şi la orice libertăţi democratice;

(2) a aplicat teroarea în masă împotriva fruntaşilor vieţii publice, intelectualilor, slujitorilor cultelor, puţinii rămaşi între Nistru şi Prut, dar şi a oamenilor simpli;

(3) a comis nenumărate asasinate din motive de ură de clasă;

(4) a impus zeci de mii de oameni, intelectuali, în primul rând, să ia calea exodului forţat;

(5) a deposedat de bunuri şi proprietăţi mii de cetăţeni;

(6) a format abuziv RSS Moldovenească la 2 august 1940 prin sfârtecarea teritorială a Basarabiei şi desconsiderarea Constituţiei sovietice care prevedea doar dreptul Uniunii Sovietice de a admite noi republici în cadrul URSS, nu şi de a le forma cu de la sine putere;

(7) a extins asupra teritoriului din dreapta Nistrului conducerea administraţiei şi a organizaţiei de partid din RASSM şi legislaţia ucraineană;

(8) a promovat o politică fiscală de strangulare economică şi socială a ţărănimii libere;

(9) a interzis alfabetul şi limba română şi a impus alfabetul rusesc, prin Hotărârea Consiliului Comisarilor Poporului al URSS din 11 noiembrie 1940;

(10) a închis şi profanat locaşe de cult;

(11) a anulat pe nedrept cetăţenia română prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS „Cu privire la restabilirea cetăţeniei sovietice de către locuitorii Basarabiei şi la dobândirea ei de către locuitorii Bucovinei de Nord”, din 8 martie 1941;

(12) a deportat, la 13 iunie 1941, în regiunile îndepărtate ale URSS zeci de mii de oameni nevinovaţi, de unde mulţi nu s-au mai întors;

(13) au fost mobilizaţi forţat zeci de mii de tineri pe şantierele de muncă (FZO) din URSS şi în Armata sovietică;

(14) a promovat o politică şi o propagandă de deznaţionalizare şi dezumanizare a fiinţei umane;

(15) a interzis organizaţiile politice şi obşteşti din Basarabia, inclusiv organizaţia comunistă şi comsomolistă basarabeană etc. Aceste nelegiuiri au continuat şi după 1944.

Toate acestea s-au derulat sub lozinca „eliberării” oamenilor muncii de sub povara asupririi „burghezo-moşiereşti române”. Pe teza strâmbă a „eliberării sovietice” din 28 iunie 1940 s-a edificat ulterior un întreg eşafodaj istoriografic sovietic – la fel de fals şi mincinos.

Documentele de arhivă, cercetările istoricilor din Republica Moldova şi alte ţări atestă de o manieră indubitabilă că actul din 28 iunie 1940 este o consecinţă directă a tranzacţiei sovieto-naziste din 23 august 1939 privind partajul „sferelor de influenţă” între cele două regimuri totalitare ale secolului XX.

Anexarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei a fost concepută şi realizată de comandamentul politic şi militar sovietic ca o operaţiune militară de ocupare a acestor teritorii, iar regimul terorii în masă instaurat în urma acestui act a fost unul al ocupantului şi nu al „eliberatorului” sovietic.

Prin urmare, data de 28 iunie 1940 consemnează o pagină neagră în istoria noastră. Această zi este începutul ocupaţiei sovietice, începutul unor drame şi tragedii fără precedent în trecutul nostru istoric. În numele unei pretinse „eliberări” sociale, regimul totalitar comunist instalat prin forţa baionetelor sovietice a comis crime abominabile care trebuie făcute publice şi condamnate, iar victimele regimului stalinist trebuie să fie onorate.

Acesta este adevărul istoric care trebuie asumat fără ură şi părtinire, ca bază pentru o reconciliere civică profundă şi durabilă. Cunoaşterea şi asumarea adevărului istoric trebuie să consolideze societatea noastră, să contribuie la buna informare a cetăţenilor şi la calmarea spiritelor, la întărirea încrederii în argumentele ştiinţei academice.”

Comisia de experţi:

Academician Andrei Eşanu, preşedinte

Membru corespondent Demir Dragnev

Dr. Ion Jarcuţchi

Dr. hab. Anatol Petrencu

Dr. Anatol Ţăranu

Dr. Gheorghe Nicolaev

Dr. Gheorghe Cojocaru

Dr. Mihai Taşcă

Oare în România nu se mai moare de nimic altceva, decât de Corona?

Guvernul PNL se face vinovat de genocid !!!

Oare câți români mai trebuie să moară, până când guvernanților incompetenți le va veni în sfârșit mintea la cap și vor deschide toate spitalele pentru cei grav bolnavi de orice boală, nu doar de noul Covid? Oare în România ultimelor 3 luni nu se mai moare de nimic altceva, decât de Corona? Oficial, au murit aproape 1400 de români de Coronavirus (deși majoritatea au avut și alte complicații). Dar, oare câte mii au murit din cauza altor boli și probleme medicale, ignorați de autoritățile preocupate doar de pandemie?

De aproape 3 luni de zile, zeci de mii de români nu mai reușesc să se interneze, să își facă controale și analize și să se opereze, din cauza că numeroase spitale importante din toata țara au fost transformate la ordinul guvenului Orban în spitale dedicate Covid și spitale suport Covid. În aceste spitale accesul românilor care au alte probleme de sănătate decât Corona este interzis sau restricționat. În timp ce multe spitale mari și secții întregi din altele stau practic închise, având doar câțiva pacienți cu Covid, zeci de mii de români au suferit și foarte probabil câteva mii au murit, din cauză că li s-a negat dreptul fundamental de a avea acces la îngrijirea medicală de care aveau nevoie, pentru care au și platit asigurări de sănătate toate viața lor. A sosit timpul să se pună capăt acestor masuri aberante și distrugătoare pentru sănătatea populației României!

Ne întrebăm și noi: oare cine și când îi va trage la răspundere în fața legii pe domnii Orban, Tătaru și Arafat, pentru măsurile eronate și disproporționate din ultimele 3 luni, care au condus la suferința și probabil chiar moartea a mii de cetățeni români, lipsiți de dreptul la îngrijire medicală de bază, care le-a fost negată chiar când aveau nevoie?

Ca o cumplita ironie, Romania a trecut prin Centenarul Marii Uniri cu un presedinte care nu este roman. Este cumva rezultatul anilor in care Romania a fost scoasa din sufletele romanilor. Din care romanii au fost fortati sa-si paraseasca tara pentru o viata mai buna, in care au fost „educati” sa-si denigreze adevaratele valori si sa imbratiseze „valorile” europene.

Baricada

Planurile globaliștilor !

Foarte probabil Antihristul nu va fi o fiinţă umană ci o inteligenţă artificială, care va lua naştere prin transformarea Internetului într-un uriaş creier, care va putea gândi şi lua decizii fără intervenţia omului. Aceasta se va realiza prin intermediul reţelelor 5G, a Internetului lucrurilor (Internet of Things), a tehnologiilor blockchain şi a criptomonedelor (bitcoin) şi bineînţeles după ce toată lumea va avea un cip implantat sub piele, sau în creier prin intermediul căruia vom fi conectaţi permanent la Internet. Cam asta e Noua Ordine Mondială.

Obiective globale pe termen mediu și lung: eliminarea banilor lichizi, generarea unei recesiuni globale, vaccinarea obligatorie, instaurarea statului fascist polițienesc.

Mai mult ca sigur că va veni o criză financiară cum nu a mai fost și o criză alimentară globală, dar acestea nu vor avea drept cauză ”virusul vieții”, CARBID-19, ci vor fi create artificial tot de nenorociții care au declanșat isteria cu coronavirusul, pandemia va fi folosită doar ca pretext.

Chestia asta cu scanarea temperaturii este doar un pretext pentru a introduce tehnologiile de supraveghere totală a indivizilor. Se lucrează la asta de multă vreme și odată cu implementarea IoT, semnele vitale și parametrii biologici ai unei persoane vor putea fi citite direct de pe Internet.

Ați observat care este numitorul comun al tuturor măsurilor de protecție față de coronavirus? Ceea ce vor ei prin aceste măsuri este să ne separe unii de alții. Vor să stăm toată ziua în casă și să comunicăm cu restul lumii doar prin Internet și telefon. Vor să ne separe de colectivul de la serviciu, de prieteni, pe copii și tineri de colectivul de la școală sau facultate, de colectivele care se formează în cluburi, la spectacole, la proteste, la slujbele religioase… Ați văzut în filmul ”Matrix” cum oamenii erau ținuți în niște alveole umplute cu lichid, conectați total la o realitate virtuală prin intermediul unor cabluri și dispozitive electronice? La ceva de acest gen vor să ne aducă în Noua Ordine Mondială!

Pandemia este un pretext pentru a învăța oamenii să evite contactele fizice și să apeleze doar la tehnologie: lucru la distanță, socializare la distanță, plăți online, cumpărături online, învățământ la distanță, relația cu instituțiile publice la distanță etc.

Pandemiile sunt gândite de mai bine de un secol. La fiecare 10 ani avem o criză financiară și o pandemie. Așa funcționează sistemul de jaf capitalist. – Dan Tănăsescu

O definiţie exactă a scopului final al globaliştilor – crearea unui stat poliţienesc digital la scară globală. Pandemia COVID-19 e doar o manevră de dezinformare şi manipulare a omenirii. VACCINARE FORŢATĂ, IMPLEMENTAREA FORŢATĂ A CIPULUI, LICHIDAREA BANILOR CASH, EXTINDEREA TEHNOLOGIEI 5 G. Astfel se va produce sfârşitul omului creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi se va intra definitiv în era transumanismului. După care Guvernul Mondial va ieşi din umbră. Totul va fi pregătit pentru intrarea în scenă a Antihristului. Doar intervenţia directă a proniei divine mai poate zădărnici acest scenariu. Braţul lui Dumnezeu în istorie. Asta mai poate depinde de noi, de pocăinţa noastră şi de rugăciunile noastre. – Iurie Rosca

Singura cale salvatoare este să ne recâştigăm independenţa faţă de mafia globalistă !

Oamenii nu înţeleg că soluţia ca să trăim mai bine este să ne câştigăm independenţa faţă de UE, SUA şi finanţa mondială. Până nu vom face asta nu se va schimba nimic în bine.

ONU, OMS, OMC, NATO, FMI, BM, CE, UE ş.a.m.d. sunt instituţii care servesc finanţa mondială. De aceea au şi fost create.

Eu militez pentru ieșirea României din organizațiile teroriste globaliste NATO și UE, eliberarea națională de sub jugul imperialist.

La noi nu s-a făcut referendum pentru intrarea în UE şi pentru NATO. Populaţia nu a fost informată deloc în legătură cu ce presupun aceste aderări: cedarea masivă de suveranitate, pierderea independenţei economice şi politice a ţării noastre pentru ca aceasta să poată fi controlată cu uşurinţă din exterior şi pentru a fi transformată într-o colonie.

Astăzi, pentru a fi tot timpul la ordinele şi pe placul puterilor străine pe seama sacrificiilor populaţiei nevoiaşe, România este supusă în permanenţă unui şantaj economic şi politic, pe de-o parte prin organismele financiare internaţionale şi sistemul bancar controlat de străini cu girul BNR, iar pe de altă parte prin obligaţiile pe care ni le-am asumat în calitate de membri ai Uniunii Europene.

Nu am văzut pe nimeni să protesteze pentru că românii au salarii și pensii de 10 ori mai mici decât minimul în UE, pentru ieșirea României din NATO și UE, împotriva FMI, BNR şi UE, adevăratele cauze ale sărăciei şi distrugerii României.

Nu deranjează pe nimeni pierderea independenţei economice şi politice a ţării noastre pentru ca aceasta să poată fi controlată cu uşurinţă din exterior şi pentru a fi transformată într-o colonie. Oamenii nu înţeleg asta şi de aceea sunt păcăliţi mereu.

Sub umbrela fals protectoare a Uniunii Europene și NATO, economia ţării, a fost supusă unui proces deliberat şi sistematic de distrugere. Pe lângă distrugerea independenţei economice, România a fost aservită şi în plan politic puterilor străine, prin aşa-numita aderare.

România, prin integrarea în structurile UE şi NATO a trebuit să respecte nişte clauze care au distrus ţara:

1. Distrugerea armatei tradiţionale româneşti;

2. Distrugerea industriei sau vinderea pe nimic pentru a nu concura produsele străine;

3. Vinderea marilor companii care administrau bogăţiile naturale ale României (Petrom, Distrigaz, Dacia etc.) către marile monopuluri străine, toate profiturile acestor companii pleacând către ţările de origine fără a fi impozitate;

4. Vinderea pe nimic a bogăţiilor solului şi subsolului;

5. Închiderea minelor sub motivul fals al nerentabilităţii, pentru ca resursele României să fie exploatate de corporaţiile transnaţionale;

6. Slăbirea financiară a statului, intenţionat, ca să nu poată ajuta economia în concurenţă cu marile monopoluri străine;

7. Importul corupţiei generalizate de la imperialiştii americani şi vest europeni (vezi cazurile Bechtel, Microsoft, EADS, Schweighofer, Chevron, OMV, Raiffeisen Bank, Apa Nova, Enel, Gaz de France Suez, Vodafone, Orange, Sterling Resources etc.);

8. Impunerea spre vânzare a tuturor băncilor româneşti sau falimentarea acestora (cazul Bancorex …etc.), astfel încât statul să nu mai aibă nicio pârghie de control şi de ajutor, şi să se împrumute la asasinii economici UE, FMI şi BM;

9. Creşterea alarmantă a şomajului, distrugerea locurilor de muncă, plecarea forţei de muncă, în special a celei calificate, în ţări bogate, care contribuie implicit la ridicarea bunăstării acelor ţări în detrimentul României;

10. Destrămarea sutelor de mii de familii româneşti, prin aceste plecări pe meleaguri străine şi depopularea forţată a României pentru crearea unui spaţiu vital pentru alte etnii;

11. Plata anuală la bugetul UE, FMI, BM, NATO, etc. cu miliarde de euro. Cheltuirea cu FMI, BM, UE, NATO şi corporaţii a miliarde de euro anual pentru organismele create artificial, pentru gestionare fonduri europene, organisme de control, etc ;

12. România a pierdut 40% din terenul agricol din cauza Tratatelor UE, prin care s-a acordat străinilor şi apatrizilor dreptul de a cumpăra terenuri în România. Străinii au devenit proprietari pe 40% din pamântul agricol românesc, pentru care au murit milioane de români! Este strigător la cer!
    Cedarea Suveranităţii României s-a făcut prin Constituţia din 2003 (2 zile referendum fraudat)! Poporul a fost minţit şi vândut.

13. Datoria actuală, de peste 150 de miliarde de euro, nu poate fi plătită nici în zece generaţii, deoarece suntem ştrangulaţi chiar de cei care ne-au îndatorat pentru interesul lor. Se vorbeşte mereu despre corupţi, dar niciodată despre cine i-a corupt pe corupţi şi cine i-a urcat mereu în funcţii după lovitura de stat din 1989 (organizată din exterior).

Singura cale salvatoare este să ne recâştigăm independenţa faţă de mafia globalistă şi asasinii economici. Pentru Identitate, Suveranitate şi Unitate Naţională a luptat poporul român în toată istoria sa!

„Sau punem pumnul în pieptul furtunii, sau pierim!” (Avram Iancu, 1848).

“Populaţia lumii trebuie REDUSĂ cu 50%. Numai aşa naţiunile vor intra în Noua Ordine Mondială”. Declaraţiile care te vor şoca !

Declaraţiile oamenilor care conduc lumea:

“Graviditatea ar trebui să fie o crima împotriva societăţii, cu excepţia cazului în care părinţii deţin un permis de la guvern. Toţi potenţialii părinţi ar trebui să fie indemnati la a folosi produse chimice contraceptive, guvernul furnizand antidoturi cetăţenilor alesi pentru fertilizare” – David Brower, directorul executiv Sierra Club

“Societatea nu face nicio afacere, dacă permite degeneraţilor să-şi perpetueze specia” – Theodore Roosevelt

“O populaţie totală mondială de 250-300 de milioane de persoane, cu 95% mai puţin decât în prezent, ar fi ideală” – Ted Turner, intr-un interviu pentru revista Audubon.

“Există o singură temă în spatele eforturilor noastre: trebuie sa reducem nivelul populaţiei. Iar guvernele trebuie sa ne foloseasca metodele pentru a obtine rezultate curate si frumoase, sau vor primi mizeria pe care o avem în El Salvador, sau în Iran sau în Beirut. Populaţia este o problemă politică. Odată ce populaţia este scapata de sub control, este nevoie de guvern autoritar, chiar fascist, pentru reducerea ei…. Programul nostru în El Salvador nu a functionat. Nu am avut infrastructura care să-l susţină. Au fost al naibii de multi oameni … Pentru a reduce într-adevăr populaţia, rapid, va trebui să trimiteti toţi bărbaţii la luptă şi sa ucideti un număr semnificativ de femei fertile …Cel mai rapid mod de a reduce populatia este prin foamete, ca şi în Africa, sau prin boli cum ar fi Moartea Neagra ” – Thomas Ferguson, Departamentul de Stat pentru Populaţie.

“În căutarea unui nou duşman care să ne unească, ne-a venit ideea cu poluarea, ameninţarea încălzirii globale, lipsa apei, foametea şi potrivirea proiectelor de lege dupa ele…. Dar , uneori, în desemnarea lor ca inamic, cădem în capcana de a confunda simptomele de cauze. Toate aceste pericole sunt cauzate de intervenţia umană şi numai prin schimbarea atitudinilor şi a comportamentului oamenilor acestea pot fi depăşite. Atunci inseamna ca inamicul real este chiar umanitatea” – Alexander King, Bertrand Schneider – Fondator şi respectiv secretar, Clubul de la Roma, „Prima revoluţie globală” Pag 104-105, 1991.

“Un cancer este o multiplicare necontrolată a celulelor, iar explozia demografică este o multiplicare necontrolată de oameni … Noi trebuie să mutam eforturile noastre de la tratarea simptomelor la extirparea cancerului. Operaţiunea va cere multe decizii aparent brutale şi lipsite de inimă” – Paul Ehrlich, profesr la Stanford, în cartea : „Bomba numita Populaţie”

“Eu cred că suprapopularea umană este problema fundamentală pe Pământ astăzi. Noi, oamenii, am devenit o boala: „Virusul-Om”. Primele mele trei obiective principale ar fi: reducerea populatiei umane la aproximativ 100 de milioane în întreaga lume, distrugerea infrastructurii industriale şi in al treilea rand sa vad cat mai multe zone pustii” – Dave Foreman

“Noi trebuie să vorbim mai clar despre sexualitate, contracepţie, despre avort, despre valoarea controlului populatiei, deoarece, pe scurt, criza ecologică este criza populaţiei. Reduceti populaţia cu 90%, iar apoi nu vor mai mai fi suficienti oameni pentru a face atat de multe daune ecologice” – Mihail Gorbaciov

“Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe faţă de lumea a treia, pentru că economia SUA va necesita cantitati tot mai mari de minerale din străinătate, în special din ţările mai puţin dezvoltate. Persoanele în vârstă sunt consumatori inutili. Populaţia lumii trebuie să fie redusa cu 50%” – Dr. Henry Kissinger

“Suntem pe punctul de a realiza o transformare la nivel mondial. Tot ce avem nevoie este o criza majora credibila şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială” – David Rockefeller

“Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială decat in cazul în care el sau ea va face o promisiune pentru a se închina lui Lucifer. Nimeni nu va intra în New Age cu excepţia cazului în care el va lua o iniţiere luciferica” – David Spangler, director al Iniţiativei Planetare, Organizaţia Naţiunilor Unite si unul din fondatorii curentului New Age

“Astăzi lumea are 6.8 miliarde de oameni (declaraţia a fost făcută în urmă cu câţiva ani). Si ar putea creste până la aproximativ nouă miliarde. Acum, dacă am face o treabă foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenţa medicală, cu serviciile de sănătate si control a reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la suta..!” – Bill Gates

Sursa: gandeste.org 

De ce vor Elitele să reducă populaţia

Referitor la existenţa unui plan al Elitelor de reducere a populaţiei la nivel planetar există două opinii în rândul maselor. Unii consideră că acest lucru este doar o teorie a conspiraţiei, motivând că bogaţii au nevoie de oameni pentru a munci, pentru a plăti taxe şi pentru a consuma produsele corporaţiilor şi deci, dacă vor fi mai puţini oameni, atunci şi profiturile acestora ar scădea. Cealaltă tabără susţine teoria oficială, aceea că suntem prea mulţi şi planeta nu ne mai poate hrăni şi susţine pe toţi, aşa că trebuie să ne mai împuţinăm, „ca să salvăm planeta”.

Amândouă opiniile nu sunt greşite. Elitele doresc într-adevăr să reducă populaţia, dar nu pentru a salva planeta, care nu are nevoie de noi pentru a se salva şi nici nu este în vreun pericol, ci dintr-un calcul pur economic.

Vedeţi voi, pe vremuri forţa de muncă umană era indispensabilă; cu cât existau mai mulţi sclavi, atunci şi productivitatea muncii era mai mare, civilizaţia putea să meargă înainte şi cei bogaţi puteau trăi în luxul pe care epoca respectivă îl permitea.

Chiar şi după începutul erei industriale, numărul muncitorilor era determinant pentru economie şi pentru creşterea producţiei de bunuri. Dar, pe măsură ce tehnologia a avansat şi munca umană, chiar şi cea calificată, a fost înlocuită cu cea a maşinilor şi mai nou a roboţilor, atunci o parte din oameni au cam rămas pe dinafară.

Şi pentru că lăcomia patronilor cere optimizarea permanentă a profitului, aceştia au căutat mereu soluţii de a executa munca într-o firmă cu un număr cât mai  redus de personal, astfel că a apărut şomajul şi creşterea continuă a celor care nu mai puteau fi absorbiţi de „piaţa muncii”.

Dacă am trăi într-o lume utopică, ca aceea descrisă în unele cărţi şi filme SF, într-un viitor nu prea îndepărtat, toată munca ar trebui să fie făcută de maşini, iar oamenii nu ar mai trebui să muncească decât într-o foarte mică măsură, dedicându-şi viaţa activităţilor, cultural-artistice, ştiinţifice şi spirituale.

În realitate lucrurile nu stau aşa. Capitalismul este un sistem care a fost creat de către cei bogaţi şi doar pentru folosul celor bogaţi, aşa că aceştia îi consideră pe foştii muncitori, care acum, din punct de vedere economic, sunt în plus, reprezentând doar nişte „consumatori inutili”. După cum cred că v-aţi dat seama, capitalismul nu tratează omul ca pe o persoană, ci ca pe o „resursă umană”, o piesă într-un angrenaj economic, iar munca salariată este considerată o marfă, care în ultimul timp a devenit tot mai ieftină şi nevandabilă.

Deci Elitele vor să păstreze numai acel număr de indivizi care este strict necesar sistemului, pe restul având în plan să îi reducă fie prin controlul naşterilor („educaţie sexuală”, contracepţie, homosexualitate, distrugerea familiei), fie prin creşterea prin diverse metode a mortalităţii (chimicale în hrană, vaccinuri, virusuri, catastrofe provocate, războaie, crize etc.)

Dacă sunteţi atenţi, pe piaţa muncii, la locurile de muncă, ce încă sunt „sigure”, veţi vedea că predomină slujbele în domeniul serviciilor, adică bucătar, chelner, vânzător, şofer, al divertismentului, cântăreţi, actori, moderatori de televiziune, profesiile bazate pe „creier”, adică cercetător ştiinţific, medic, avocat, profesor, la care se mai adaugă munca de birou în corporaţii şi posturile din administraţia de stat, serviciile publice şi armată. Sectorul industrial şi agricol, unde în trecut erau cei mai mulţi angajaţi sau mici antreprenori, sunt într-o continuă scădere, aici munca fiind tot mai mult automatizată şi robotizată.

Dacă aruncăm o privire la nivel global, observăm că aproape toate corporaţiile occidentale şi-au mutat producţia industrială în Asia, unde populaţia este foarte mare, în vreme ce statele vestice se confruntă cu o scădere tot mai accentuată a populaţiei din cauza reducerii natalităţii, ca efect al stilului de viaţă modern şi al scăderii ratei fertilităţii.

Acest fenomen nu este întâmplător, ci este efectul planului Elitelor de reducere a populaţiei. Vestul va fi depopulat pentru că aici vor trăi doar cei foarte bogaţi, care au nevoie de spaţii largi, nelocuite, unde să se distreze doar ei, iar Orientul va mai fi folosit o perioadă ca sursă de sclavi pentru producţie, până când robotizarea şi automatizarea economiei va fi aproape de 100%. După aceea, singurele locuri de muncă vor mai fi doar cele de servitori pentru bogătaşi şi personal de supraveghere pentru roboţi, maşinării şi infrastructuri de comunicaţii şi control social electronic. Reproducerea pentru săraci se va face probabil doar în laborator şi pe bază de autorizaţie de la Guvernul Mondial.

Deci, în concluzie, la întrebarea, de ce vor Elitele să reducă populaţia planetei, răspunsul e foarte simplu: pentru că nu mai au nevoie de atât de mulţi sclavi!

Sursa:  dantanasescu.ro

Suntem prizonierii unui grup restrâns !

Noii guvernanți ai lumii, cei pe care nimeni nu-i alege și uneori nimeni nu-i cunoaște, cei care nu au nici un mandat electiv și nici obligația de a da socoteală maselor largi de cetățeni, dar care, prin influența lor, ne modifică viața. Bancheri internaționali, sunt indivizi aflați în fruntea unor imperii mediatice sau a unor multinaționale, ei formează o “nouă putere planetară”.

Globalizarea este deja un fenomen recunoscut de toată lumea, fiind considerat ceva „firesc”. Ceea ce este mai puţin cunoscut este că, de fapt, această „globalizare” riscă să se transforme în altceva. Unii îi spun Noua Ordine Mondială, care ar urma să creeze un guvern mondial. Fraze de acest gen sunt catalogate imediat drept „conspiraţioniste”, numai că realitatea faptelor demonstrează cu nu este vorba de nicio conspiraţie, ci de ceva foarte palpabil.

Este cert că, în prezent, corporaţiile multinaţionale constituie principalii actori ai procesului de globalizare a vieţii economice. Acestea sunt privite ca entităţi a căror activitate se realizează prin intermediul filialelor, amplasate în diferite ţări şi regiuni ale globului.

În prezent, întreprinderile multinaţionale constituie principalii actori ai procesului de globalizare a activităţii economice. Băncile, prin împrumuturile pe care le dau statelor fie direct, fie prin interpuşi de genul Fondului Monetar Internaţional, dar şi prin intermediul multinaţionalelor. Iar în acest context, guvernele majorităţii statelor lumii devin simpli spectatori, servind docil interesele băncilor şi ale companiilor. Iar oamenii de pe stradă sunt îndemnaţi să ia credite la bănci.

Totodată, oficialii statelor spun că populaţia e vinovată pentru că „oamenii au cheltuit mai mult decât au produs” sau că statul a dat prea mulţi bani pentru asigurările de sănătate şi cele sociale. Adevărul este că toate datoriile statelor sunt făcute cu „ajutorul” băncilor şi al multinaţionalelor. Cum? Simplu. Să luăm cazul României. S-a ajuns la concluzia că România are un grad de îndatorare foarte mic, de circa 60% din PIB. Aşa că a venit FMI, (care are în spate interesele multinaţionalelor) şi a început avalanşa împrumuturilor. De fapt, FMI nu are niciun interes ca ţările să returneze banii împrumutaţi prea repede pentru că se urmăreşte altceva.

Problema e că România mai mult a „transferat” resurse către alte state. Elita bancară au finanţat ambele părţi în majoritatea conflictelor militare, începând cel puţin cu primul război mondial.

Sub capitalism, războiul se aseamănă mai mult cu un cazinou, unde jucătorii se luptă atâta timp cât obţin credit pentru mai multe jetoane, iar câştigătorul real întotdeauna se dovedeşte a fi casa – bancherii care finanţează războiul şi decid cine rămâne ultimul în picioare. Nu numai că războaiele sunt cele mai profitabile din toate speculaţiile capitaliste, dar prin alegerea învingătorilor şi gestionarea reconstrucţiei, familiile elitei bancare pot face configurarea geopolitică să se potrivească în timp propriilor interese.

Pentru a înţelege situaţia reală trebuie să facem o distincţie clară. Capitalismul este un sistem alcătuit din oameni care au reuşit să obţină controlul asupra lumii. Bancherii deţin acum controlul asupra bugetelor naţionale. Ei hotărăsc ce poate fi finanţat şi ce nu.

Acesta este unul din obiectivele principale ale oligarhiei bancaro-corporatistă: controlul hranei şi a producţiei acesteia şi implicit controlul populaţiei şi al reducerii numărului de locuitori ai planetei.

Oligarhie înseamnă un grup restrâns de persoane, o elită, care îşi impune voinţa şi controlează un anumit domeniu, iar „bancaro-corporatist” se referă la bănci şi corporaţii care sunt entităţi la vedere, nicidecum secrete.

Propaganda neoliberală !

Dacă nu ştiaţi, neoliberalismul este şi ideologia care stă la baza politicii economice a Uniunii Europene şi NATO şi care ne este băgată pe gât de 31 de ani, prin propagandă asiduă, ca fiind unica soluţie de dezvoltare. A fost ridicat pe cele mai înalte culmi în perioada regimului Băsescu-Boc.

În ce constă acesta, cred că ştie toată lumea: privatizări, liberalizări, descentralizare, regionalizare, diminuarea rolului statului în economie, facilităţi fiscale pentru corporaţii şi bănci, reducerea asistenţei şi ajutoarelor sociale, acorduri cu FMI, investitori străini etc. Ştiţi bine şi propaganda lui Băsescu, cu să moară statul social, statul nu trebuie să aibă grijă de cetăţeni, să moară pensionarii, să vindem resursele ca să creăm locuri de muncă, mai pe scurt, bogaţii să trăiască şi să înflorească, iar săracii să muncească sau să moară!

După căderea regimului comunist în decembrie 1989, toate guvernările care au urmat au aplicat exclusiv politici neoliberale pentru „dezvoltarea“ economiei naţionale şi tranziţia spre capitalism.

La indicaţiile primite de la „partenerii“ noştri străini şi instituţii internaţionale precum FMI şi Banca Mondială, Statul a trecut masiv la privatizări, liberalizări şi implementarea mecanismelor „pieţei libere“, acestea fiind, conform propagandei oficiale de stat, singurele căi de dezvoltare a economiei româneşti.

În realitate, aplicarea politicilor neoliberale şi introducerea economiei de piaţă complet liberalizată într-o ţară în curs de dezvoltare, nu numai că nu îmbunătăţeşte situaţia, dar înseamnă practic sinucidere economică pentru ţara respectivă.

După decembrie 1989, deşi noi credeam că vom avea libertate absolută şi dreptul la informare corectă, cenzura comunistă a fost înlocuită cu cenzura neoliberală, mult mai perfidă şi mai eficientă, deoarece este făcută sub masca libertăţii de expresie şi a democraţiei.

Propaganda neoliberală ne-a băgat în cap faptul că singura soluţie existentă şi posibilă pentru dezvoltarea ţării şi a economiei este cea propusă de FMI, Banca Mondială şi alte instrumente de colonizare ale imperiului american. Mai concret, economie de piaţă, privatizări, liberalizări, investiţii străine, diminuarea rolului statului în economie şi împrumuturi masive la bănci.

Cea mai mare minciună care ni s-a băgat pe gât este însă aceea că aceste politici neoliberale – care peste tot în lume au dus la dezastru şi crize economice severe, chiar şi în ţările dezvoltate – ar fi cumva sinonime cu democraţia. Dimpotrivă, neoliberalismul este în totală contradicţie cu democraţia şi cu interesele naţionale ale statelor, dovadă fiind faptul că aproape peste tot unde Statele Unite au încercat să impună aceste politici a fost nevoie de lovituri de stat, orchestrate de CIA, urmate de instaurarea unor regimuri dictatorile de tip fascist aşa cum a fost cazul în Chile, Argentina şi alte ţări sud-americane sau de înşelăciune, propagandă, corupţie şi structuri birocratice nesupuse votului popular, ca în cazul UE şi al României.

De fiecare când un stat încearcă să ia măsuri economice şi politice independente, menite să apere interesele cetăţenilor săi, atunci propaganda neoliberală venită de la Washinton, Bruxelles sau alt centru de putere globalist, înfierează guvernul sau liderul ţării respective ca fiind socialist sau şi mai grav, comunist şi dictatorial.

De fapt, aceste ţări numite socialiste sau cu regim dictatorial, sunt ţări în care s-a încercat sau se încearcă un sistem democratic autentic, numit democraţie participativă. Este cazul Venezuelei din timpul lui Hugo Chavez şi al Libiei lui Muammar Al Gaddafi sau cel al Braziliei. Prin aplicarea acestui sistem, în aceste ţări nivelul de trai a crescut simţitor, la fel şi echitatea socială, nivelul de educaţie, s-a dezvoltat de asemenea sistemul medical, micile afaceri, agricultura etc.

Democraţia participativă presupune participarea directă a fiecărui cetăţean atât la elaborarea legilor şi deciziilor politice, dar şi la stabilirea bugetelor locale sau chiar a celui de stat, printr-un sistem ce porneşte de la mici comunităţi locale şi ajunge prin delegaţi şi diverse comitete până la conducerea centrală guvernamentală.

Ceea ce ni s-a vândut nouă ca fiind democraţie, la pachet cu neoliberalismul, este aşa-numita democraţie reprezentativă, după modelul american şi vest-european, care de fapt este o pseudo-democraţie, controlată de oligarhi şi care constă în menţinerea permanentă la putere a unei elite politice corupte, din care cetăţenii au de ales mereu aceleaşi persoane, prin aşa-numita alternanţă la putere. Această clică, divizată în partide, pe lângă faptul că nu reprezintă deloc şi nu are nicio legătură cu cetăţenii care votează, este total aservită şi aflată în slujba elitei bancaro-corporatiste, care o controlează şi o susţine financiar.

Deşi suntem ameţiţi cu tot felul de doctrine, de stânga sau dreapta şi de diverse combinaţii, politicile adoptate sunt mereu aceleaşi, fiind dictate direct de FMI, Banca Mondială, Bruxelles sau Washington. Iar legile şi reglementările sunt elaborate tot de aceste entităţi şi trimise de obicei în plic, doar pentru a fi traduse din limba engleză.

Efectele culturii media !

Cultura media, despre care am putea spune că este cea mai puternică armă folosită astăzi de marxismul cultural, este așadar de esență profund nihilistă, nu numai prin conținutul ei, dar și prin efectele pe care le are asupra minții și sufletului. Stimulând în mod excesiv consumismul, egoismul, superficialitatea, depravarea sexuală, senzația și emoția în dauna gândirii și a reflecției, imaginile și mesajele culturii media îl secătuiesc pe om de puterile sale sufletești, îi atrofiază funcțiile cognitive, simțul discernământului și capacitatea de empatie, îi descompun conștiința, îl abrutizează (și retribalizează), aducându-l într-o stare de pasivitate, în care nu mai este capabil de reacții vii, ci condiționate. E o cultură împotriva omului, care desființează omul.

Cultura ca marfă

Dacă vechea cultură era preocupată în primul rând de valoarea de adevăr, în noua cultură, de esență nihilistă, are prioritate valoarea de schimb: capătă dominanță cultura ca marfă, cultura consumeristă, care transformă valorile, inclusiv omul, în marfă. Banul devine liantul societății globalizate, are puterea de a nivela, de a masifica și a globaliza mai ușor societățile, îndeplinind un rol important în procesul de abstractizare a omului.

Crearea identităților de marcă și a unei „mentalități de mall”

Aceste fenomene conduc la remodelarea lumii și a realității, pentru a le transforma într-un „sat global”. Dominația corporatistă, care s-a extins agresiv asupra tuturor sferelor – culturală, economică, politică, socială –, a transformat lumea într-un „mall global”, în care aspirațiile, gusturile și comportamentele sunt omogenizate. Astăzi capitalismul corporatist nu se mai bazează în primul rând pe producția de bunuri (care este, de regulă, subcontractată unor companii din Lumea a Treia, unde se găsește mână de lucru ieftină), ci pe imagine, fiind făcute investiții uriașe în „crearea identităţilor de marcă”.

Publicitatea corporatistă e menită să acapareze cât mai multe spații (tot mai puține rămân „nemarketate”): „Acum miza nu mai e să sponsorizezi cultura, ci să fii cultura”, rezultatul fiind crearea „unui univers autosuficient de oameni cu nume de marcă, produse cu nume de marcă şi media cu nume de marcă”. Imaginile și mesajele culturii coporatiste și ale culturii mediatice, întrucât ne asaltează permanent și ne „colonizează” spațiul mental și sufletesc, dau naștere, mai ales în rândul tinerilor, unei „mentalități de mall”. Cele mai vulnerabile victime ale publicității corporatiste sunt, firește, tinerii, a căror identitate ajunge să fie modelată de „stimulentele de marketing”, pentru a deveni, în cele din urmă, „o marfă preambalată”. O plămadă a acestei mașinării mediatice, ale cărei angrenaje și rețele se întind ca un păienjeniș dens la nivel planetar, este „adolescentul global, împodobit cu logo-uri, care intenţionează el însuşi să intre într-un tipar fabricat de media”. Industria publicitară corporatistă are puterea de a-i condiționa într-o asemenea măsură pe tineri, încât să-i facă să se încoloneze într-o „armată de adolescenţi clonaţi care mărşăluiesc – în uniforme, după cum spun marketerii – către mall-ul global”.

Decăderea învățământului, consecință a distrugerii culturii

Trecerea spre o astfel de „cultură” în care nu mai interesează valoarea de adevăr, ci valoarea de schimb are implicații profunde și asupra domeniului învățământului, ducând la decăderea lui.
Prin urmare, în învățământ nu se mai formează oameni întregi, ci competențe, oameni asimilabili, utili în corporații, „dresați” să preamărească „virtuțile” globalizării. Semnificativ este că, în Legea Educației de la noi, printre primele puncte este menționată necesitatea formării „infrastructurii mentale a societății românești” pentru integrarea „în contextul globalizării”. Așadar, menirea școlii devine aceea de a pregăti individul pentru societatea de consum, de a forma indivizi care satisfac „cerințele pieței” globale.

Tinerilor li se inoculează că idealul lor major trebuie să fie „realizarea în carieră”, ajungându-se la idolatrizarea muncii corporatiste. Mai mult, sunt cu desăvârșire lipsiți de orice fel de educație pentru viață și pentru familie – educație indispensabilă astăzi nu numai pentru încurajarea natalității, mai necesară ca oricând în țara noastră, dar și pentru refacerea țesăturii vii și a unității unei societăți destrămate și dezbinate. În schimb, li se induce convingerea că au „dreptul” la ore de educație sexuală, denumite în mod insidios „educație pentru sănătate”, deși, în realitate, nu sunt decât un mijloc de instituționalizare a pornografiei. De aici rezultă că școala ajunge să formeze oameni cu totul incapabili să mai întemeieze familii normale. În acest caz, cum își mai poate menține un neam unitatea, vitalitatea și rezistența în fața unor forțe tot mai dizolvante? Destrămarea familiilor și avortul sunt efecte ale culturii corporatiste care le este inculcată tinerilor.

Cultura informației și a imaginii. Dispariția culturii ca formare

Odată ce omul a pierdut legătura cu tradiția, este privat și de cultura ca formare și, implicit, de valorile culturale autentice, care îi modelează identitatea, îi construiesc reperele. În noua cultură, informația ia locul cunoașterii ca formare. În definitiv, noua cultură se distinge prin prevalența pe care o capătă informația și imaginea, ca instrumente de obținere a puterii, a profitului (monopolul asupra acestora – pe care îl dețin, de pildă, corporațiile multinaționale – asigură accesul la putere) și ca mijloace de manipulare. Avalanșa de informații și de imagini – pe care creierul nu le poate procesa – subminează procesele cognitive, gândirea profundă, capacitatea de concentrare, discernământul, derutează și împrăștie mintea.

Copiii expuși de timpuriu excesului de stimuli vizuali și de informații vor deveni hiperactivi, iar mai târziu vor avea, inevitabil, dificultăți de concentrare și de învățare, vor manifesta un dezinteres tot mai accentuat față de școală, față de carte, dar și un spirit tot mai rebel: nu vor mai fi dispuși să asculte de nici o autoritate. În schimb, atenția și preocupările lor vor fi „confiscate” de fantasmele culturii media și ale culturii consumeriste, care le vor inculca înclinații menite, pe de o parte, să le dezvolte patimile și să le distrugă inocența și, pe de altă parte, să îi mențină într-o stare de infantilizare perpetuă, captivi într-un univers fictiv, al distracțiilor și al spectacolului. Omul educat prin mijloacele de „informare în masă” devine un simplu consumator de informații și imagini, care îi infestează lumea lăuntrică, un receptor pasiv de impresii, cu un vocabular tot mai sărac, astfel că nu va mai avea acces la idei și înțelesuri înalte, va fi incapabil să facă asocieri complexe, să lucreze cu ideile, să aibă o gândire critică.

Un fenomen îngrijorător, specific lumii noastre actuale, asupra căruia ar trebui să reflectăm mai mult, este maniera în care pseudocultura rezultată din simbioza între cultura consumeristă și neomarxism – care au căpătat supremație prin intermediul celui mai puternic instrument de promovare și de inoculare a acestora, și anume mașinăria mediatică – a modificat în profunzime modul nostru de a gândi și de a simți, alterând și redefinind valorile noastre fundamentale. Printre aceste valori esențiale, căsătoria și familia ocupă locul cel mai de preț, fiindcă de ele (mai exact, de efortul de a păstra nealterate aceste valori) depinde existența și continuitatea noastră ca societate și neam.

Controlul asupra realității se realizează prin mijloace tehnice (informatizarea este un astfel de mijloc) și, cu cât aceste mijloace sunt mai performante, „cu atât «realitatea» produce mai multe probe științifice, și deci cresc șansele de a avea dreptate”.

Este lesne de observat cum puterea corporațiilor este dată tocmai de monopolul pe care l-au instaurat asupra informațiilor, ceea ce le permite să-și extindă controlul asupra realității, a societăților, a statelor și, în același timp, să modeleze mentalitățile și realitățile în funcție de agenda globalistă. Prin urmare, puterea nu mai este deținută de statele naționale, ci de corporații, care dispun de mijloacele cele mai performante prin care produc și propagă informațiile.

Corporațiile sunt, în fond, bune aliate ale neomarxiștilor, întrucât tipul de individ produs de marxismul cultural – dezrădăcinat, lipsit de identitate, masificat, este pe deplin deschis influențelor culturii corporatiste și perfect integrabil în noua economie globală. Un exemplu grăitor în acest sens este susținerea de care beneficiază homosexualii din partea corporațiilor.

Redefinirea căsătoriei în acord cu pseudovalorile noii culturi

Cu alte cuvinte, cultura consumeristă – ca produs al dominației corporatiste – a fuzionat în mod firesc cu cea neomarxistă, infestând societatea, contaminând și modelând mintea și sufletele oamenilor prin intermediul celor mai eficiente mijloace mediatice. Rezultatul evident este distrugerea culturilor tradiționale, locale și, implicit, redefinirea familiei și a căsătoriei pentru a le face să corespundă noii viziuni asupra omului: omul-emblemă al vremurilor noastre este omul-consumator, individul dezrădăcinat, trăitor într-o societate cu desăvârșire mobilă, care situează mai presus de orice aspirații umane satisfacerea propriilor dorințe subiective și egoiste ale indivizilor. Unica realitate devine cea construită de mijloacele de propagare și inoculare a noii culturi, astfel că istoria și locul comunității din care provine, generațiile trecute și cele viitoare nu mai prezintă interes pentru individul dedicat trup și suflet consumului.

Iată de ce, cu ajutorul noii culturi dominante – nihilistă, disolutivă –, care este cultura mediatică, o cultură a patimilor, fiind cea mai puternică armă mânuită cu abilitate atât de elitele corporatiste, cât și de marxiștii culturali, se țintește către redefinirea familiei și a căsătoriei pentru a le desacraliza și a le devaloriza. Astfel, familia redefinită în acord cu pseudovalorile noii culturi îşi pierde ancora în Biserică şi, odată cu ea, şi fundamentul moral, fiindcă, de vreme ce viața familială nu mai este impregnată de harul credinţei și nu mai este susținută și regenerată prin legătura cu Dumnezeu, devine vulnerabilă în fața oricăror inginerii sociale și ideologice menite să o denatureze și să o dezintegreze. Șubrezirea acestei temelii fără de care întregul edificiu social se năruie – familia – este, prin urmare, o consecință a slăbirii credinței. Unitatea familiei și, implicit, a unui neam, nu este vie și durabilă fără credință, singura care împiedică regresul unui popor în starea depersonalizantă de masă.

Familia firească, tradițională se fundamentează pe o cultură solidă a virtuții, care este ancorată în valorile creștine. Subminarea valorilor creștine ale familiei echivalează cu anihilarea virtuților care mențin stabilitatea și coeziunea familiei: fidelitatea, respectul, spiritul jertfelnic, devotamentul, castitatea (nu numai cea trupească, a tinerilor care urmează să-și întemeieze o familie, dar și curăția inimii).

Devalorizarea familiei și transformarea ei într-un „bun de consum”

Putem înțelege și mai clar de ce corporațiile moderne devin aliatele cele mai de nădejde ale homosexualilor, favorizând (printr-un substanțial sprijin financiar și mediatic) „căsătoriile” între persoanele de același sex, dacă reflectăm la rădăcinile filosofice comune ale corporației moderne și căsătoriei moderne: „Corporațiile moderne și căsătoriile gay au, în fond, la bază aceeași filosofie: suntem indivizi, consumatori, și nu ar trebui să întâmpinăm nici o opreliște – fie naturală (biologică sau ținând de mediul ecologic), fie morală (norme prin care sunt condamnate desfrâul sau lăcomia) – în obținerea satisfacției personale. Atât în economia modernă, cât și în căsătoria modernă, tipul de individ dezirabil este cel dedicat consumului fără limite”.

Redefinirea căsătoriei după tiparele acestei noi realități fabricate de cultura mediatică are tocmai scopul de a-l „elibera” pe individ de orice angajamente puternice față de comunitate, chiar față de oamenii lângă care trăiește, de a-l desprinde de strămoși și de generațiile de care este legat în cadrul familiei extinse. Pentru acești indivizi „liberi”, al căror unic ideal este atingerea satisfacției personale, căsătoria nu mai este o datorie, un angajament asumat în scopul menținerii unei rânduieli morale și naturale pe care Biserica și comunitatea o apără și o cultivă ca fiind „cheia de boltă” a existenței noastre ca societate și neam, ci ajunge să facă parte „din piața bunurilor de consum .

Devine unul din „drepturile” individului, un „bun de consum” care trebuie să-l satisfacă. De aici, ajunge să fie lesne transformată într-un „drept” al homosexualilor. Principiile care stau la baza „căsătoriei” astfel reinterpretate sunt „libertatea de alegere”, autoîmplinirea, plăcerea egoistă, dorințele subiective pervertite, înrobirea față de patimi și descătușarea acestora, precum și dreptul de a desface oricând o asfel de uniune atunci când așteptările – create și alimentate de cultura media care fabrică și ne inoculează un model senzațional, dar pur fictiv, de „om fericit” – nu sunt îndeplinite.

Efectele distructive ale culturii imaginii asupra familiei

Un factor care contribuie decisiv la subminarea familiei și la degradarea relațiilor din cadrul ei este imaginea, care, având o uriașă putere hipnotică, este cea mai eficientă armă de manipulare astăzi.

Cultura pornografiei

Cum reușește imaginea – această chintesență a culturii media și a lumii virtuale – să aibă un impact atât de vătămător asupra familiei? În primul rând, imaginea constituie instrumentul cel mai puternic prin care se propagă cultura pornografiei, iar mediul virtual, cadrul prielnic pentru proliferarea acestei culturi.

Societatea actuală le îmbracă pe fetele tinere atât de sumar și de indecent, încât prostituatele de profesie nu au o metodă prin care să se deosebească de ele pentru a-și atrage posibilii clienți, și muzica și spectacolele la modă astăzi, care atrag tinerii, au transformat multe forme clasice de divertisment specifice altădată bordelului în forme de divertisment „soft”.

Cultura autentică se hrănește din Adevăr

Totuși, nu putem să nu ne întrebăm: de ce, în general, oamenii nu mai conștientizează gravitatea tuturor acestor probleme – sau, când se întâmpla aceasta, nu mai găsesc în ei suficientă putere să se opună acestor forțe disolutive? De ce societatea e tot mai dezbinată, debusolată și anesteziată? Un răspuns cert este acela că i-a fost confiscată cultura, acea cultură care îi înlesnea accesul la Adevăr, la înțelesurile perene și la valorile morale transmise, timp de generații, prin cei trei factori principali care au asigurat educația și au menținut coeziunea acestui neam: Biserica, familia și școala. Acea cultură menită să unifice și să dezvolte o conștiință a identității și a unui destin comun.

Suntem îndreptățiți să credem că disoluția culturii este probabil cel mai grav fenomen care caracterizează civilizația actuală. Cultura înseamnă libertate, identitate, memorie. Când unui popor i s-a furat cultura, acesta nu mai are conștiința propriei identități și decade în starea de masă, atunci nimic nu va mai sta în calea destabilizării sale pe toate planurile. Cultura autentică își trage seva din valorile spirituale, se hrănește din Adevăr. Valorile spirituale moștenite, alcătuind un tezaur de înțelepciune și adevăruri inalterabile, nu numai că dau fundament culturii, făcând posibilă transmiterea ei peste timp, dar asigură unitatea și trăinicia unui popor, păstrând identitatea lui culturală. Cum am văzut, scopul neomarxiștilor, și anume distrugerea culturii ancorate în Adevăr (așadar, în Tradiția creștină), converge pe deplin cu scopurile urmărite de promotorii agendei corporato-globaliste, consecința fiind instaurarea unei pseudoculturi cu efecte devastatoare asupra neamului, familiei și copiilor noștri. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea trezvie pentru a ne putea păzi de roadele otrăvitoare ale acesteia!

Irina Bazon

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa

CFR – Council on Foreign Relations (Consiliul pentru Relaţii Externe), organizaţia care controlează politica mondială !

Din spatele scenei, ei manevrează lucrurile în scopuri total diferite de nevoile maselor de oameni pe spinarea cărora trăiesc. Ei decid războiul şi pacea, stabilesc cine va fi preşedintele unei ţări, fac legi care permit ca multi-naţionalele care îi finanţează să obţină profituri uriaşe. Sunt doar o mică parte, cea care se poate vedea, din Guvernul mondial. Se întâlnesc de câteva ori pe an şi discuţiile lor sunt secrete. Presa oficială, care le este aservită, vorbeşte foarte puţin sau deloc despre întâlnirile lor. Alcătuite din bancheri, avocaţi, brokeri, oameni de afaceri deveniţi apoi politicieni influenţi, aceste grupări îşi justifică existenţa luându-şi numele de „think tank–uri” – cluburi sau grupuri de dezbatere.

Printre fondatori se numără mulţi dintre cei care au participat la semnarea Tratatului de la Versailles (1919), la sfârşitul primului război mondial: colonelul Edward Mandell House, autorul cărţii Philip Dru – administrator, Walter Lippmann, care mai târziu a ajuns unul dintre editorialiştii preferaţi ai Institutului liberal; Johh Foster Dulles, care mai târziu a devenit Secretar de Stat în timpul preşedintelui Eisenhower; Allen Dulles, care a devenit apoi directorul CIA, şi Christian Herter, succesorul lui Dulles în postul de Secretar de Stat. Banii pentru fondarea CFR au venit de la J. P. Morgan, John D. Rockefeller, Bernard Baruch, Paul Warburg, Otto Kahn şi Jacob Schiff, printre alţii. Ce urmăreşte CFR? O nouă ordine mondială si un guvern mondial. CFR… cuprinde bancherii internaţionali din Wall Street şi agenţii lor cheie. Aceştia doresc obţinerea monopolului bancar mondial în cadrul viitorului guvern mondial.

Acum este evident că mulţi dintre fondatorii CFR, de exemplu Walter Lippmann, Allen Dulles şi Christian Herter au scris Carta ligii Naţiunilor, care, după cum sperau ei, trebuia să devină guvernul mondial pentru care s-a purtat războiul. CFR-ul a fost bine reprezentat la a doua perspectivă de formare a guvernului mondial, Naţiunile Unite, în 1945, după ce Liga a eşuat în tentativa de înfiinţare a unui guvern mondial. De fapt patruzeci şi şapte de membri CFR au făcut parte din delegaţia Statelor Unite, inclusiv Edward Stettinius, secretarul de Stat; John Foster Dulles; Nelson Rockefeller; Adlai Stevenson şi primul preşedinte al Naţiunilor Unite, Alger Hiss. CFR şi-a făcut de asemenea simţită prezenţa la Washington. Lista sa de membri a constituit de generaţii întregi, sub administraţiile republicane ca şi sub cele democrate, baza recrutării de personal la nivelul oficialităţilor de cabinet.

Un comentariu specific funcţionării CFR a venit de la John McCloy, un membru CFR care a devenit asistentul însărcinat cu angajarea de personal al secretarului de Război Henry Stimson. Şase din şapte superintendenţi din West Point, toţi comandanţii supremi ai Aliaţilor din Europa şi toţi ambasadorii Statelor Unite din NATO au fost membri CFR.

Nici alte posturi ale executivului nu au fost ocupate fără aprobarea CFR-ului. Fiecare administraţie, atât republicană, cât şi democrată, are patru posturi-cheie, care au fost ocupate aproape întotdeauna de membri CFR. Acestea sunt: consilierul Securităţii Naţionale, secretarul de Stat, secretarul Apărării şi secretarul Trezoreriei. De exemplu, preşedintele Ronald Reagan a desemnat trei membri CFR pe aceste posturi: Alexander Haig – secretar de Stat, Casper Weinberger – secretarul Apărării şi Donald Reagan – secretarul Trezoreriei. Cel de-al patrulea post, acela de consilier al Securităţii Naţionale, a fost ocupat de Richard Allen, care nu era membru CFR. Allen a fost concediat de preşedintele Reagan la scurt timp de la numirea sa în funcţie. Chiar şi ramura legislativă a guvernului american are partea sa de membri CFR. În 1978, 15 senatori americani făceau parte din CFR, iar în cadrul Imperialismul Noii Ordini Mondiale. Dar impactul major al CFR se manifestă la alegerile prezidenţiale şi la alegerea preşedintelui si vicepreşedintelui Statelor Unite. CFR-ul este extrem de activ în ambele partide majoritare.

Consiliul pentru Relaţii Externe a luat naştere în mod oficial în 1921 la New York, aproape în acelaşi timp cu fratele său geamăn de peste ocean. Spun frate geamăn pentru că Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale – RIIA este în Marea Britanie celălalt braţ prin care organizaţia Masa Rotundă acţionează în domeniul politicii externe.

CRE a luat naştere dintr-un grup de lucru particular şi „discret” (conform propriei descrieri) constituit în iunie 1918 sub conducerea lui Elihu Root – avocatul miliardarului J.P.Morgan şi a colonelului Edward House – bun prieten şi principal consilier al preşedintelui SUA, Woodrow Wilson.

O altă organizaţie ocultă: Masa Rotundă

Ceea ce se cunoaşte mai puţin este faptul că Edward House s-a folosit de acest prilej pentru a se întâlni la Paris cu membrii unei alte organizaţii extrem de influente: Masa Rotundă (The Round table).

Sarcina i-a fost încredinţată lui Lionel Curtis care a înfiinţat în Anglia şi în fiecare dominion o organizaţie perdea pentru fiecare Grup local al Mesei Rotunde. În Anglia această organizaţie paravan era Royal Institute of International Affairs, înfiinţată la Londra pe nucleul Mesei Rotunde.

În New York era cunoscută drept Council on Foreign Relations, si era un paravan pentru J.P. Morgan and Company. De fapt, planurile originale ale Royal Institute of International Affairs şi Council on Foreign Relations au fost trasate in Paris.”

„Masa Rotundă” a apărut în 1909 având drept scop „crearea unui guvern mondial federal”. În testamentul său Cecil Rhodes a cerut ca o parte din imensa sa avere să fie destinată finanţării acestui deziderat. Printre mijloace se află şi crearea de burse şi aici trebuie spus că Bill Clinton, fostul preşedinte ale SUA a „beneficiat” de o bursă Rhodes.

Cea mai mare influenţă în constituirea CRE a avut-o la acea vreme J. P. Morgan care a finanţat întregul proces. J.P. Morgan este cunoscut ca un important finanţist, bancher, dar mai ales pentru constituirea în 1892 a mega concernului mondial General Electric.

În CRE erau implicate foarte multe persoane din anturajul lui J.P.Morgan: avocaţii, bancherii şi partenerii săi de afaceri, ca şi persoane cheie din companiile sale. Însuşi Elihu Root, cel care a fost numit preşedinte al CRE era avocatul său.

Familia Rockefeller şi CRE

Pe lângă interesele lui Morgan, un rol important îl joacă în CRE şi cele ale familiei Rockefeller. Rockefeller activează în domeniul petrolului (Standard Oil Company, astăzi Exxon Mobil are de multă vreme monopol asupra acestei pieţe), în cel bancar, dar are şi numeroase fundaţii, deţine uriaşe clădiri în New York şi chiar o universitate.

John D. Rockeffeler a donat importante sume de bani pentru constituirea CRE şi o mai face şi astăzi. Urmaşul său, David Rockeffeler a devenit în 1949 cel mai tânăr director pe care l-a avut vreodată CRE, a ajuns apoi la scurtă vreme preşedinte şi în prezent este preşedinte onorific. Greu de crezut că oameni de afaceri şi corporaţii atât de orientate pe profit cheltuiesc uriaşe sume de bani doar pentru a facilita nişte dezbateri.

Pe lângă aceste două mega companii, din CRE fac astăzi parte la secţiunea pentru corporaţii şi alte multinaţionale situate în topul celor mai bogate şi mai influente din lume: Chevron, IBM, Merck, Boeing, Citigroup, Shell Oil, Time Warner, Avon Products, Bechtel, Coca Cola, Pepsi Cola, Ford Motor, Hewlett-Packard, Johnson & Johnson, Levi Strauss & Co., Procter & Gamble, Xerox, Yahoo etc.

Printre membrii se află multe nume sonore: consilieri, secretari de stat, militari, directori şi ofiţeri CIA, bancheri, profesori, oameni de media şi chiar actori. Mulţi dintre ei ai au ajuns persoane influente tocmai datorită apartenenţei la CRE.

Aproape toţi preşedinţii SUA de după cel de-al doilea război mondial au fost membrii CRE: Herbert Hoover, Dwight Eisenhower, Richard Nixon, Gerald Ford, James Carter, George Bush Senior si Bill Clinton. La fel stau lucrrurile şi cu cele mai influente persoane din Departamentul de Stat al SUA. Însuşi Elihu Root a fost secretar de stat în timpul guvernării lui Theodore Roosevelt.

Un studiu realizat de Laurence Shoup şi William Minter a arătat că din cei 502 oficiali pe care i-a avut guvernul SUA între 1945 şi 1972, mai mult de jumătate au fost membrii CRE.

În prezent pe lista membrilor CRE îi regăsim pe:

– Madeleine Albright – Secretar de stat în administraţia Clinton (şi prima femeie pe această funcţie),

– Colin Powell – Secretar de stat în administraţia Bush până în 2005 (şi primul afro-american pe această funcţie). Şef al Statului Major şi conducător al armatei americane în timpul Războiului din Golf.

– Henry Kissinger – consilier pe probleme de securitate naţională şi secretar de stat în administraţia Nixon, secretar de stat în administraţia Ford, implicat în războiul din Vietnam. El a primit premiul Nobel pentru pace datorită contribuţiei sale la negocierile privind încetarea focului în Vietnam, cu toate că acestea s-au dovedit a fi un eşec, războiul continuând apoi câţiva ani. Tot el a jucat un rol cheie în campania de bombardare a Cambodgiei organizată în secret de SUA, care a contribuit la un sângeros război civil.

– Dick Chenney – vicepreşedinte SUA, acuzat în prezent ca a „înşelat” cetăţenii americani pentru a justifica războiul din Irak şi că a ameninţat Iranul cu o ofensivă, încălcând astfel interesele securităţii naţionale a Statelor Unite.

– Condolezza Rice – a fost secretar de stat al Statelor Unite ale Americii între ianuarie 2005 – ianuarie 2009. Între 2001 și 2005 a ocupat funcția de consilier pe probleme de securitate națională al lui George W. Bush.

– Donald Rumsfeld – consilier al preşedintelui Nixon, secretar al apărării în timpul administraţiei Ford şi în timpul administraţiei Bush, ambasador al SUA la NATO. Este interesant de remarcat faptul că Rumsfeld a cerut ca numele său să fie şters de pe lista actuală cu membri CRE.

– Paul Wolfowitz – fost secretar al apărării SUA şi până în mai 2005 preşedinte al Băncii Mondiale. Strategia de siguranţă naţională construită de Paul Wolfowitz în 2000 a promovat ideile unui alt think tank alcătuit din membrii CRE: “Proiectului pentru Noul Secol American”.

Alături de Dick Chenney şi Donald Rumsfeld, Wolfowitz a stabilit: mărirea bugetului militar american cu 100 de miliarde de dolari. Cu toate cele enumerate mai sus CRE continuă să susţină că „nu este o organizaţie angajată în crearea politicii externe a SUA”.

Oricum s-ar numi, manipularea opiniei publice de către CRE este certă.

Printre membrii săi găsim personaje plasate în poziţii cheie din numeroase publicaţii: Washington Post, Association of American Publishers, Business Week, Forbes, USA Today, Wall Street Journal, Los Angeles Times, New York Times, National Geographic, Newsweek sau canale de televiziune precum ABC, CBS, CNN, Fox News, NBC, RCA şi Walt Disney Company. De curând actriţa Angelina Jolie a fost acceptată ca membru în CRE.

Cele enumerate mai sus ar fi suficiente pentru a ridica multe semne de întrebare asupra acestei organizaţii. Membrii ei spun că se întâlnesc doar pentru a dezbate probleme majore legate de afacerile externe ale SUA. La prima vedere nimic mai firesc. Oricine are dreptul să dezbată ce subiecte doreşte. Aici însă vorbim de persoane care deţin poziţii de vârf în politica mondială.

Deciziile lor influenţează viaţa a milioane de oameni. Sub umbrela CRE aceste persoane se întâlnesc în secret, primesc finanţări din partea unor mari corporaţii şi după cum am văzut nu se rezumă doar la nişte simple dezbateri. Rezultatul întâlnirilor lor se concretizează în strategii naţionale sau internaţionale de acţiune care de cele mai multe ori stabilesc unde şi când va fi pace sau război.

Comisia Trilaterală controlează din umbră economia mondială !

Scopul urmărit este accelerarea globalizării prin introducerea unui nou sistem economic.

Comisia Trilaterală este un grup elitist internaţional fondat în 1973 în scopul accelerării instaurării Noii Ordini Mondiale. Acest grup îi reuneşte pe conducătorii celor mai puternice corporaţii industriale şi comerciale din lume, precum şi ai celor mai bogate bănci, inclusiv Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, alături de personalităţi din mediul ştiinţific universitar, sindicate, presă, drept etc. Toţi membrii sunt francmasoni cu grade mari în diferite loje ale sectei satanice a Francmasoneriei mondiale. Denumirea grupului vine de la „trilaterala” (triunghiul) alcătuit de SUA, Europa Occidentală şi Japonia. „Ideologul” acestei grupări, Zbigniew Brzezinski, fost profesor la Universitatea Columbia, a scris în lucrarea sa “Between Two Ages: The Technetronic Era” publicată în 1971 (Între două epoci: Era tehnocraţiei):
“Statul naţional, ca unitate fundamentală de organizare a societăţii umane, a încetat să mai fie principala forţă creatoare în societate. Băncile internaţionale şi corporaţiile multinaţionale acţionează, programează şi planifică viitorul societăţii în termeni care sunt mult mai avansaţi decât conceptele politice ale statelor naţionale.”

Brzezinski nu se putea exprima mai limpede decât atât. El a fost remarcat astfel de David Rockefeller, preşedintele Băncii Chase Manhattan, membru al societăţii Illuminati şi al “Aristocraţiei Negre” planetare, extrem de activ în direcţia globalizării. Cei doi au făcut echipă pentru a pune bazele Comisiei Trilaterale şi, după cum se spune, “restul e istorie” – deşi nu apare în manualele clasice de istorie.

Membrii Comisiei Trilaterale sunt cooptaţi numai conducătorii marilor firme, corporaţii industriale, antreprenori, magnaţi media, bancheri, profesori universitari etc. Acest grup a fost declarat iniţial un simplu “forum de discuţii” (think-tank în limba engleză), ca şi alte grupări elitiste de acest gen, dar influenţa sa este vizibilă, ca şi puterea sa decizională, pe scena economică şi politică mondială. Membrii Comisiei nu au reuşit niciodată să dea un răspuns satisfăcător privind relaţia acesteia cu Consiliul pentru Relaţii Externe (CRE, CFR în limba engleză). Membrii CRE sunt cei care pun în practică strategiile elaborate de Comisia Trilaterală, cel puţin la nivelul politicii şi economiei americane.

Comisia Trilaterală afirmă că nu are nici influenţă, nici implicare politică, mai ales că reuneşte adepţi ai diferitelor partide şi curente politice din diferite ţări. În mod ostentativ se afirmă că nu se admite participarea politicienilor activi. Însă chiar de la constituire Comisia Trilaterală a urmărit preluarea controlului la nivel prezidenţial în SUA.

Preşedinţii SUA sunt marionetele Comisiei Trilaterale

Fostul preşedinte american Jimmy Carter a fost invitat să facă parte din grup cu un an înainte de a fi ales preşedinte, fiind considerat cel mai adecvat candidat în acest sens. Este binecunoscut faptul că, în ciuda imaginii populiste de lider al muncitorilor, de om simplu şi sincer, pe care a mizat Jimmy Carter, campania sa prezidenţială a fost finanţată de Comisia Trilaterală. Acest preşedinte a cărui deviză era „nu o să vă mint niciodată!” a intrat în cursa prezidenţială la sugestia Comisiei Trilaterale şi a fost chiar de la început o marionetă a acestor forţe oculte. Prin susţinerea financiară, mediatică şi politică de care a beneficiat în acest mod, a devenit posibil ca un obscur guvernator din Georgia să ajungă preşedintele SUA în 1977.

Pentru a putea impune un nou sistem economic mondial, este nevoie nu doar de asocierea principalilor conducători de corporaţii în domeniul industrial, ci de orchestrarea precisă a unei colaborări între economie, politică, mediul academic şi presă. Obiectivele intermediare urmărite în procesul globalizării sunt stabilite de marile corporaţii. Oamenii de ştiinţă din mediul academic (profesori universitari în special) sunt cei care oferă studii şi aşa-zise lucrări ştiinţifice pentru a justifica aceste obiective corporatiste. Politicienii sunt cei care prezintă publicului aceste idei şi eventual introduc legi noi care să permită îndeplinirea acestor obiective, iar mass-media face propagandă în acest sens pentru a obţine consensul popular şi susţinerea (sau măcar acceptarea) publică a măsurilor cerute de liderii corporaţiilor.

În SUA, strategia Comisiei Trilaterale implică înainte de toate controlul asupra preşedinţiei şi guvernului. În prezent, printre membrii marcanţi din SUA se numără:
George Bush, Dick Cheney, fost vicepreşedintele SUA, Henry Kissinger, consilier pe probleme de securitate naţională şi secretar de stat în administraţia Nixon, secretar de stat în administraţia Ford, implicat în războiul din Vietnam,
Madeleine Albright, fost secretar de stat în administraţia Clinton,
Zbigniew Brzezinski, consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Jimmy Carter,
Alan Greenspan, directorul American Federal Reserve, cartelul financiar care controlează economia SUA printr-un lanţ de bănci importante,
Paul Wolfowitz – fostul preşedinte al Băncii Mondiale,
Robert S. McNamara – fost preşedinte al Băncii Mondiale, fost secretar al apărarii SUA, fost preşedinte al Ford Motor,
George Soros, fondatorul şi deţinătorul Fundaţiei internaţionale Open Society.

Preponderenţa, evidentă şi în 1973, dar şi acum, revine reprezentanţilor cartelurilor bancare: preşedinţi ai Băncii Mondiale, directorii Fondului Monetar Internaţional, chairmani ai Federal Reserve Bank, directorii celor mai proeminente bănci (şi aceasta fără a socoti şi băncile comerciale sau de investiţii). Reprezentarea “elitei” financiare într-o asemenea măsură într-o grupare globalistă nu este întâmplătoare, deoarece banii reprezintă principalul instrument al globalizării. Prin membrii săi, Comisia Trilaterală controlează resursele financiare ale întregii planete, în fiecare ţară.

Desigur, directorii executivi ai marilor corporaţii sunt incluşi în Comisie. Menţionăm printre altele, companiile Boeing, Coca Cola, Hewlett Packard, Texas Instruments, AT&T, ITT, Exxon, Enron, Xerox, Mobil, Pepsico, Nabisco, Goldman Sachs etc.

În concluzie, procesul mondial de globalizare care se accentuează alarmant este condus şi controlat de un grup restrâns de francmasoni care râvnesc la dominarea globală a umanităţii şi a planetei. Nu toţi aceştia se regăsesc printre membrii Comisiei Trilaterale, preferând să se menţină în umbră. Ceea ce îi motivează este foamea de bani şi putere. Mecanismele pe care le-au creat la nivelul societăţii fac ca aproape marea majoritatea a oamenilor, în mod inconştient, să le slujească interesele. Dacă oamenii ar deveni conştienţi, fiind înainte de toate informaţi, de amploarea manipulării şi înşelăciunii, ar putea să se opună globalizării, înainte de a fi prea târziu.

ANEXĂ
Componenţa Comisiei Trilaterale în 1973 – membrii americani
Pentru o imagine de ansamblu a acestei structuri concepute pentru elaborarea unor strategii de accelerarea a globalizării, am organizat aceste nume după domeniile de activitate.

Indică membrii Comitetului Executiv ai Comisiei Trilaterale în 1973

Domeniul bancar

Ernest C. Arbuckle – Chairman, Wells Fargo Bank
George W. Ball – Senior Partner, Lehman Brothers
Alden W. Clausen – Preşedinte, Bank of America
Archibald K. Davis – Chairman, Wachovia Bank and Trust Company
*Peter G. Peterson – Chairman, Lehman Brothers
*David Rockefeller – Chairman, Chase Manhattan Bank
Robert V. Roosa – Partener, Brown Brothers Harriman & Company
Bruce K. MacLaury – Preşedinte, Federal Reserve Bank of Minneapolis
John H. Perkins – Preşedinte, Continental Illinois National Bank and Trust Company

Mass Media

Doris Anderson – Editor, Chantelaine Magazine
Emmett Dedmon – Vicepreşedinte şi director editorial, Field Enterprises, Inc.
Hedley Donovan – Redactor şef, Time, Inc.
Carl T. Rowan – editorialist
Arthur R. Taylor – Preşedinte, Columbia Broadcasting System, Inc. (CBS)
Sindicate (membrii cooptaţi după stabilirea lui Carter ca viitor candidat la preşedenţie, în scopul obţinerii votului muncitorilor)
*I. W. Abel – Preşedinte United Steelworkers of America
Leonard Woodcock – Preşedinte United Automobile Workers
Lane Kirkland – Secretar-trezorier, AFL-CIO
Senatul/Congresul SUA
John B. Anderson – Camera reprezentanţilor
Lawton Chiles – Senatul SUA
Barber B. Conable, Jr. – Camera reprezentanţilor
John C. Culver – Senatul SUA
Wilbur D. Mills – Camera reprezentanţilor
Walter F. Mondale – Senatul SUA
William V. Roth, Jr. – Senatul SUA
Robert Taft Jr. – Senatul SUA
Alţi politicieni
James E. Carter, Jr. – Guvernatorul Georgiei
Daniel J. Evans – Guvernatorul statului Washington
*William W. Scranton – Fost Guvernator al statului Pennsylvania

Corporaţii

J. Paul Austin – Chairman, The Coca-Cola Company
W. Michael Blumenthal – Chairman, Bendix Corporation
*Patrick E. Haggerty – Chairman, Texas Instruments
William A. Hewitt – Chairman, Deere and Company
Edgar F. Kaiser – Chairman, Kaiser Industries Corporation
Lee L. Morgan – Preşedinte, Caterpillar Tractor Company
David Packard – Chairman, Hewlett-Packard Company
Charles W. Robinson – Preşedinte, Marcona Corporation
Arthur M. Wood – Chairman, Sears, Roebuck & Company
William M. Roth – Roth Properties

Mediul academic

David M. Abshire – Chairman, Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale de la Universitatea Georgetown
Graham Allison – Profesor de Ştiinţe Politice, Universitatea Harvard
Robert R. Bowie Clarence Dillon – Profesor de Relaţii Internaţionale, Universitatea Harvard
*Harold Brown – Preşedinte, California Institute of Technology
Richard N. Cooper Provost – Profesor de Ştiinţe Economice, Universitatea Yale
Frank Altschul – Profesor de Ştiinţe Economice, Universitatea Yale
Paul W. McCracken – Profesor de Administrarea Afacerilor, Universitatea Michigan
Edmund Ezra Day – Profesor de Administrarea Afacerilor, Universitatea Michigan
Marina von N. Whitman – distins pentru servicii publice, Profesor de Economie, Universitatea Pittsburgh
Carroll L. Wilson – Profesor de Management, Şcoala de Management Alfred P. Sloan School din cadrul MIT
Edwin O. Reischauer – Profesor la Universitatea Harvard; fost Ambasador SUA în Japonia

Firme de avocatură

Warren Christopher – Partener la O’Melveny and Myers
William T. Coleman, Jr. – Senior Partner la Dilworth, Paxson, Kalish, Levy & Coleman
Lloyd N. Cutler – Partener la Wilmer, Cutler, and Pickering
*Gerard C. Smith – Consilier la Wilmer, Cutler & Pickering
Cyrus R. Vance – Partener la Simpson, Thacher and Bartlett
*Paul C. Warnke – Partener la Clifford, Warnke, Glass, McIlwain & Finney

Alte asociaţii

Lucy Wilson Benson President, Liga femeilor cu drept de vot din SUA
Kenneth D. Naden – Vicepreşedinte executiv, Consiliul Naţional al Cooperativelor şi fermierilor
Think-Tank-uri
Thomas L. Hughes – Preşedinte, Fundaţia Carnegie pentru Pacea Internaţională
Henry D. Owen – Director, Programul de Studii de Politică Externă, The Brookings Institution

Doctrina Luciferiană / Satanistă promovată în cultura occidentală !

Rezultatele doctrinei se văd foarte bine azi în întreaga lume: războaie interminabile, inechitate şi polarizare socială, ură, nebunie, dezbinare, anarhie, crize economice, lăcomie nemăsurată, violenţă generalizată.

Adepţii acestei ideologii consideră că omul este pentru sine propriul Dumnezeu şi de aceea singura care contează este voinţa proprie. Această concepţie este de fapt o interpretare greşită a unor doctrine religioase orientale cum ar fi budhismul şi hinduismul, iar scopul ei este opoziţia totală cu religia creştină care presupune smerenia, supunerea faţă de un Dumnezeu exterior şi iubirea faţă de aproape. Datorită faptului că omul se consideră egal cu Dumnezeu, această filosofie este de natură luciferiană, deci satanistă.Satanismul este o doctrină foarte apropiată de fascism, deoarece presupune dreptul celui cu instincte mai puternice şi cu o voinţă personală mai mare de-al domina şi chiar elimina pe cel cu o voinţă mai slabă sau care este dominat de sentimente de compasiune faţă de ceilalţi.

Mesaje ca “fă tot ce vrei” (do what you want), “fac tot ce vreau” (do whatever I want), “ascultă-ţi inima” (listen to your heart), “fă ceea ce simţi” (do what you feel) etc. Aceste mesaje sunt prezente şi în filme, cărţi şi alte forme de comunicare culturală şi sunt răspândite azi în întreaga lume. Chiar şi la noi multe melodii promovează astfel de idei.

Această idee, de a ţine cont numai de propria voinţă şi de a nu-ţi păsa deloc de consecinţele acţiunilor tale faţă de ceilalţi, promovată intens prin cultura pop şi showbiz în ultimele decenii nu a apărut din întâmplare şi este de fapt o adaptare a legii fundamentale (The Law Of Thelema) postulată de Aleister Crowley în lucrarea sa de bază, “Cartea Legii” (The Book Of Law), un fel de biblie satanistă. În forma sa originală acestă lege sună cam aşa: „Do What Thou Wilt Shall Be The Whole Of The Law” (Fă ceea ce vrei, asta să fie toată Legea).

Aleister Crowley a fost un ocultist şi un teoretician al ştinţelor ezoterice, devenit celebru la începutul secolului XX şi este considerat ca fiind părintele satanismului modern. Crowley pretinde că învăţătura i-a fost transmisă în 1904 de însuşi zeul egiptean Horus, în timpul unei călătorii la Cairo, prin intermediul soţiei sale folosită ca medium.

Ideile lui Crowley au stat la baza mişcării hippie din anii 60, care au dus la celebra “revoluţie sexuală”, generalizarea consumului de droguri, homosexualitatea şi alte lucruri de acest gen, văzute ca o expresie a libertăţii individuale. În acea perioadă au pătruns, în special în muzica pop/rock, simbolistica ocultă, elementele de magie neagră, mesajele sataniste şi anarhiste, toate acestea pe fondul unor sonorităţi tot mai agresive. Azi toate acestea sunt promovate inclusiv în muzica hip-hop şi R&B.

Adepţii acestei ideologii consideră că omul este pentru sine propriul Dumnezeu şi de aceea singura care contează este voinţa proprie. Această concepţie este de fapt o interpretare greşită a unor doctrine religioase orientale cum ar fi budhismul şi hinduismul, iar scopul ei este opoziţia totală cu religia creştină care presupune smerenia, supunerea faţă de un Dumnezeu exterior şi iubirea faţă de aproape. Datorită faptului că omul se consideră egal cu Dumnezeu, această filosofie este de natură luciferiană, deci satanistă.

Satanismul este o doctrină foarte apropiată de fascism, deoarece presupune dreptul celui cu instincte mai puternice şi cu o voinţă personală mai mare de-al domina şi chiar elimina pe cel cu o voinţă mai slabă sau care este dominat de sentimente de compasiune faţă de ceilalţi. Rezultatele se văd foarte bine azi în întreaga lume: războaie interminabile, inechitate şi polarizare socială, ură, nebunie, dezbinare, anarhie, crize economice, lăcomie nemăsurată, violenţă generalizată.

Departe de a deveni zei, mulţi dintre indivizii care au adoptat în viaţa lor ideologia satanistă au sfârşit jalnic, fie în spitale de psihiatrie, fie au murit din cauza abuzului de droguri şi alcool, fie şi-au găsit sfârşitul în accidente violente de maşină, ceea ce arată că această filosofie nu este deloc benefică omului, nici chiar pentru cei ce o practică! Satana nu-şi cruţă nici măcar adepţii!

Societatea umană este un organism viu, în care fiecare individ este legat de ceilaţi şi are un rol stabilit în cadrul acestui sistem. Legea universală este iubirea, nu voinţa individuală! Dacă fiecare doreşte să facă doar ceea ce vrea el, ignorând restul, acest lucru nu poate duce decât la dezorganizare, disoluţie, anarhie şi în final moarte.

Atașat articolului un scurtmetraj despre doctrina luciferiană/satanistă, cu William Cooper – un războinic pentru dreptate și adevăr.

Link secundar:

Sursa: Blog dantanasescu.ro

Sărăcia generalizată în ultimii 30 de ani de ocupație străină !

Cu puține excepții, toți românii nu înţeleg absolut nimic din realitate din cauza interferenţei programelor de radio, TV, Internet şi filmelor care le infectează minţile cu atât de mult fals încât desprinderea lor de realitate este totală.

Fiecare persoană deţine o imagine falsă despre realitate dar şi diferită.

Ceea ce se întâmplă în România este o acțiune venită și impusă din afară pe toată planeta. Iar cei care sunt acum la guvernare nu au ajuns la putere prin vot, ci prin moțiune de cenzură. Execută ordinele primite din afară. Asta înseamnă să fii ţară aflată sub ocupaţie străină!

Dacă lumea ar gândi şi nu ar mai căsca gura la mass-media şi informaţii irelevante poate ar înţelege.

Realităţile din România au confirmat că, pe baza unui plan diabolic întocmit şi dirijat din străinătate, au acţionat şi perseverează pentru consolidarea statutului de colonie. Programul de transformare a României şi cu o populaţie de 23 milioane de locuitori într-o ţară demolată, cu statut de colonie în NATO şi în Uniunea Europeană.

Pe timpul socialismului, în România se aplica verbul a construi şi s-au realizat numeroase şi uriaşe investiţii de către Poporul Român. Munca – aceasta a fost valorificată integral şi în Interes Naţional. În România socialistă au fost asigurate locuri de muncă pentru toţi cetăţenii majori. Acum, în timpul capitalismului de după decembrie 1989, în urma tranziţiei, a reformelor nesfîrşite şi a privatizărilor a fost lichidată economia naţională, sînt jefuite bogăţiile naturale ale Poporului Român şi marea majoritate a românilor au devenit slugi, fie acasă (în România), fie în străinătate.

Regimurile alogenilor, coordonate oficial de la Bruxelles, Washington şi Londra, au acţionat sistematic pentru: lichidarea a peste 10 milioane de locuri de muncă; alungarea din România a peste 5 milioane de cetăţeni români; jefuirea uriaşelor bogăţii naturale; diminuarea capacităţii de apărare a ţării; îndatorarea externă; sărăcirea şi umilirea marii majorităţi a populaţiei; aducerea într-o situaţie dramatică a pensionarilor, bugetarilor, familiilor cu copii şi a persoanelor cu dizabilităţi; reducerea programată a numărului locuitorilor, mai ales prin otrăvirea lor cu aditivi alimentari cancerigeni; distrugerea tradiţiilor strămoşeşti moştenite.

De mai mult de 30 de ani, împotriva Poporului Român, în lagărul de exterminare, România a fost transformată deliberat în colonie. În România, asasinii economici desfăşoară experimente în numeroase domenii, fără ca periodic şi pe etape să efectueze analize în ceea ce priveşte: privatizările; înstrăinarea (la cele mai mici redevenţe din lume) a resurselor naturale; retrocedările ilegale de clădiri, terenuri agricole şi păduri.

Statutul de colonie al României este confirmat, periodic, de către Ambasada SUA şi Comisia Europeană care le comunică, prin mass-media, cetăţenilor români informaţii de propagandă.

Cei care ocupă funcțiile publice NU sunt și cei care DECID. Decizia este luată de cei care conduc din umbră, iar cei cu funcții vizibile doar îndeplinesc ordinul. Adevărații conducători stau ascunși – pe ei nu îi interesează să ocupe funcțiile publice de conducere în stat și să apară pe la TV, ci îi interesează să fie cei care iau deciziile și să aibă sclavi.

Pentru noi, românii, totul a început în decembrie 1989, atunci cînd o mînă de agenţi ai unor puteri străine au declanşat o lovitură de stat. Acesta a fost punctul de pornire spre distrugerea controlată a României, pentru că – şi evenimentele ulterioare aveau să o confirme – ţara noastră reprezenta o frînă în calea planului de globalizare – practic, o nouă formă de colonizare a unor state mici, dar bogate în resurse naturale.

În fapt, ţara noastră nu a fost niciodată un partener cu drepturi egale pentru americani, ci doar un aliat conjunctural, în funcţie de interesele de moment ale Statelor Unite.

În timp, şi mai ales în ultimii ani, a devenit tot mai evident că Statul Român şi-a pierdut constant din atributele specifice, transformîndu-se într-o entitate dirijată de puteri străine. Obiectivul principal: subjugarea Neamului Românesc. Mijlocul de atingere a acestui obiectiv: lichidarea capitalului românesc. Distrugerea capitalului românesc, aflat şi aşa la limita supravieţuirii, va da frîu liber tăvălugului globalist.

Reţetele din anii 90 prescrise de Banca Mondială în materie de industrie, agricultură, bănci, sistem energetic şi transport feroviar au fost urmate cu scrupulozitate şi rezultatele au fost maxime. În cîţiva ani, industria existentă a fost demolată şi nimic nu s-a pus în loc. Agricultura a fost desfiinţată şi România, una dintre ţările cu pămînturile cele mai bune din Europa, trăieşte din importuri masive de produse agroalimentare. Sistemul energetic a fost dezmembrat. Pentru a fi admisă în NATO şi UE.

Oare cînd se deşteaptă şi se unesc românii pentru a scutura jugul colonial? Românii ar trebui să înțeleagă pentru a înțelege ce-i ține în mocirlă acum.

România este în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut !

S-a îmbunătăţit cu ceva nivelul de trai de când am intrat în NATO și UE? Categoric nu! Trăim azi mai bine ca înainte de 1989? Categoric nu! Este România sub ocupaţie străină?

În contextul curentului impus de uriașa mașină de propagandă cea mai mare operațiune de manipulare desfășurată în România! România este o colonie, conducătorii de la Bucureşti având atribuţii doar cât putea avea un guvernator colonial. Deciziile macro-economice şi strategice se iau doar cu acordul stăpânilor. Să ne amintim numai lingușelile și temenelele pe care le-au executat, în regim de îndatoriri, cu ocazia marcării a 10 ani de la intrarea României în UE și NATO.

Acelaşi duşman extern

,,Mai exact, şi Moldova, şi România, şi Rusia au acelaşi duşman extern: imperialismul planetar al atlantismului anglo-saxon” (Nota mea: aș spune pericol, nu dușman).

Organizaţiile internaţionale – rețelele globaliștilor, prin impunerea unor pretinse valori cum ar fi homosexualitatea, feminismul, poliția juvenilă, individualismul hedonist ca sistem de referință pentru țările lumii, reprezintă cel mai mare pericol la scară planetară pentru familia tradițională și natalitate.

România s-a transformat într-un stat fără suveranitate naţională, cu trupe de ocupaţie, agenţii CIA se poartă ca nişte stăpîni de sclavi pe plantaţii. Aceşti feudali primitivi au trei griji, mari şi late:

1) Să jefuiască bogăţiile ţării, mai ales zăcămintele de aur, argint şi uraniu, dar şi cele de gaze naturale;

2) Să le bage românilor pe gît, contra a zeci de miliarde de dolari, contracte păguboase şi vechituri militare;

3) Să transforme această paşnică ţară într-un scut.

Si mai au o preocupare: să fure alegerile! Cînd alegerile au fost fraudate de stăpînii americani, cu ajutorul unei armate de 900 de ofiţeri şi agenţi ai principalului Serviciu Secret al României, şi anume Serviciul Român de Informaţii. Tehnicile furtului sînt diabolice şi taie orice speranţă liber exprimată, a electoratului.

O batjocură la adresa a milioane şi milioane de români.

Dupa asasinarea Ceausestilor Romania este in stare de ocupatie nedeclarata si plateste tribut. Cum altfel explicati distrugerea economiei sistematic, recunoasterea holocaustului care nu a avut loc in Romania, plata pretentiilor israelului.