Arhiva | 3:45 pm

Lui Băsescu, Boc şi Iohannis să li se impute drama României!

1 iul.

Mehedinti Blog online - Alianta Contribuabililor : Emil Boc ...

Ei şi toţi cercopitecii din circul politic românesc să achite criza prin care trecem, ca să devină nişte exemple naţionale! Exemplare periculoase sînt, oricum. GuWerner să-şi doneze, şi el, sistemului de sănătate şi nevoiaşilor, fabuloasele averi din meditaţii şi falsuri în acte. Orban, şi aşa, afectat profund de virus la cerebel, e un jucător de pic-poc pe şotron, mincinos şi fals, cum îl ştim. La fel ca un taiwanez care se crede cel mai japonez dintre chinezi. Merkel a bătut din călcîie, GuWerner cel prost vorbitor şi Orban au dat undă verde avioanelor cu sclavi spre plantaţiile Germaniei. Maximă umilinţă, cu acordul statului. România este încarcerată la domiciliu, românii sînt vînaţi pe stradă de armată şi interne,  iar ăştia doi sting becul în ţară ca să poată fi defrişate pădurile în voie. Ciolacu le ţine isonul şi hotărăşte să ne vaccineze obligatoriu, călcînd dreptul de proprietate al fiecărui român asupra corpului său uman. Ce sînt ei, de fapt? Nişte terorişti! „Bioterorismul reprezintă folosirea intenţionată a oricărui microorganism, virus, substanţă infecţioasă sau produs biologic ce poate fi fabricat prin biotehnologie, cu scopul de a provoca moartea, îmbolnăvirea sau alte dereglări biologice ale oamenilor, animalelor, plantelor sau altor organisme vii, astfel încât să influenţeze acţiunile guvernului şi să se intimideze sau şantajeze populaţia civilă.” (Ludovic Păun – Bioterorismul şi armele biologice, Ed. Amaltea, 2003, p.246). „Prin folosirea pandemiei şi tehnologiei eronate RT-PCR, fiecare om poate fi declarat bolnav, la întîmplare, permiţînd guvernelor, nu doar să suspende pe termen nelimitat libertăţile cetăţeneşti, ci să şi conecteze statele la un supra-stat global cu temelii fasciste”, a afirmat David Icke, în interviul pentru londonreal.tv . Cît de real e virusul şi isteria ne-a lămurit Germania, cînd a bătut din cizme să-i fie trimişi sclavi la muncă, încălcînd ordonanţele militare şi declaraţiile pe propria răspundere.

Cînd dăm nas în nas cu astfel de nişe acoperite legislativ, mi se pare firească întrebarea: nu cumva epidemia este mediatizată în exces? Nu cumva este amplificată în mod artificial? Pînă la urmă, realitatea din spitale nu poate fi contestată. Avem trei focare în ţară: Suceava, Arad, Oradea. Şi o realitate şi mai cruntă: oamenii mor în marile oraşe conduse de P.N.L.-iştii lui GuWerner. Că pentru unii e mumă acest Covid şi pentru alţii ciumă, s-a văzut în aeroportul din Cluj, oraş administrat de celebrul napoleon Boc, tăietorul lui Băsescu de salarii şi pensii. Sfidînd ordonanţa şi distanţa, înghesuiţi precum sardelele, românii noştri sănătoşi şi-au luat calea aerului în cap de frica sărăciei. Şi apoi ce să facă? Să aştepte moartea din cauza foamei? Ajutoare de la Cîţu? sau mesaje de genul, „stai acasă române, dormi liniştit”, GuWerner lucrează pentru perspectiva căderii economice a României, atît de  ameninţătoare, încît guvernul acesta incapabil a lui Iohannis se va dovedi şi mai incompetent în gestionarea crizei economice, care ticăie la uşă, precum ceasul unei bombe. Soldatul GuWerner, întrebat fiind, se prefăcea că nu ştie de cele 13 avioane venite special să-i ia pe românii dispuşi să facă muncile murdare, refuzate de nemţi, la ei acasă.

Astea sînt legătuirle de tip mafiot dintre statele lumii, care, uşor-uşor, vor începe să se fractureze, cu consecinţe greu de estimat la nivelul fiecărui stat. Profeţii mondialismului şi europenismului sclavagist, ai aşa-zisei „generaţii noi” se cam ascund care pe unde! Cariera lor de analişti „profesionişti” e la apus. Au apărut, în schimb, noi categorii, la fel de periculoase: trăncănitorii, părerologii, speculanţii şi apostolii „Apocalipsei”, care profeţesc un viitor S.F. planetei. Tot mai multe speculaţii, manipulări şi statistici neruşinate, la care pun botul „botaniştii” cu un fond de natură descoperit. Asistăm înfricoşaţi la o joacă a mondialiştilor cu numărul de infectaţi. Cînd va atinge vîrful curbei estimat de ei, vor spune: „stop joc”. Ştiţi ce se spunea pe vremea gripei aviare? A început la C.N.N. şi se va sfîrşi la C.N.N. Să ne amintim de Ebolla, de H1N1. Au venit printr-un anunţ, au plecat la fel. Trebuie să ne folosim capul nu doar pentru că e ţinut de gît. Optimismul meu, deja proverbial, îmi spune că ne vom obişnui şi vom trăi normal cu covidul în proximitate, aşa cum trăim cu bolnavii de SIDA, cu gripa, rujeola, hepatita etc. Numai că vom fi obligaţi, pînă la urmă să purtăm burca pentru protecţie.

Haideţi să facem RMN-ul omenirii  la momentul dat. Tot acest război dus împotriva omului, cu falsul, teroarea, teoriile şi speculaţiile aferente, va constitui ideologia unei noi revoluţii la nivel global. Omenirea va accepta implementarea fără să cîrtească sau să încerce s-o înţeleagă. Aşa a fost mereu în istorie. Bolşevismul, mai apoi, comunismul şi socialismul au fost acceptate, cu propaganda la ceas şi cu arme la cap. Democraţia? Ei, pentru ea s-au dus lupte sîngeroase. Au căzut mii de morţi pe redutele marilor puteri, care ne-au învîrtit pe coada lor, au fost căsăpiţi conducători de stat. Totul pentru supremaţie, bani şi putere. Am avut conducători democraţi ca nişte mîţe hoaţe şi parşive, care au furat bucata de pe masa poporului, l-au zgîriat la sînge şi au sărit doar după ghemul din faţa ochilor lor. Pregătită sau nu să se mărite, naţiunea română a fost siluită şi băgată sub scara Uniunii Europene. Acolo au jumulit-o şi au prădat-o dictatorii bordelului înstelat cu ajutorul unor preşedinţi precum Băsescu şi Iohannis. Cu linguriţa i s-a dar României! Cît să nu-şi dea sufletul. Venituri de lumea a treia, taxe şi impozite la nivelul statelor bogate! Ohoho!, în criza de după covid nu le vom mai vedea nici pe astea în buzunar. Cam asta s-a întîmplat în istoria recentă! Demenţa şi lăcomia au pus stăpînire pe potentaţii planetei. Ei au hotărît ca toate resursele omenirii să le aparţină. Ne-au vîndut la taraba uniunii, ca pe nişte găini legate de picioare. Numai pentru ca ei şi ai lor, să facă parte din aşa-zisa elită mondială. Ne-au cumpărat pe nimic, cu vieţile noastre, ale urmaşilor noştri şi cu tot ce aparţine poporului român.

Grav e că prostul nu învăţa nimic din păţania lui, doar înţeleptul învaţă din păţaniile altora. Nu tot păţitul e un priceput, care să priceapă ce făceau Iohannis şi guvernanţii penele, ce făceau serviciile, agenţiile şi autorităţile statului, cînd covidul se plimba relaxat de la Wuhan în Europa via Bucureşti? Păi, făceau pe noi şi ceva în interesul lor. Plănuiau şi forţau uşa Constituţiei pentru alegeri anticipate. Azi, dăm piept cu cele trei decenii de dezmăţ politic, corupţie, extremism, politizări, amatorism, hoţie şi trădare. E timpul învierii româneşti după această aventură a globaliştilor marxişti! Evidenţele obligă o întoarcere la naţionalism, patriotism, la noi înşine, la interesele naţionale! „Pandemia” asta, special plantată, trebuie să ne aducă cu picioarele pe pamînt. Ar fi suficient să vedem gropile comune din parcurile New York-ului, unde sînt îngropaţi morţii de Covid. Ca să ştie mulţimea de idioţi, pentru că avem destui, care  au votat criminalii de pe listele electorale, că dacă au scăpat acum,  la viitorul SARS, acolo ajung, în cimitire amenajate în parcurile oraşelor, dacă vor continua să voteze trădătorii neamului pentru pomeni şi promisiuni deşarte.

Pe slugile Occidentului parşiv, Băsescu şi Iohannis i-a angrenat aceeaşi curea de transmisie: distrugerea României. Promisiunile mincinoase ale lui Băsescu, indolenţa, nepăsarea guvernelor Boc au alungat milioane de români în Spania,  Anglia, Italia, Germania, de unde se întorc astăzi bolnavi, speriaţi şi fără soluţii existenţiale. Urmînd aceleaşi cărări despotice pe podiumul de nisipuri mişcătoare, înălţate de un sistem de Justiţie muribund, în loc să pună în mişcare politici economice care să-i aducă în ţară pe românii plecaţi, Iohannis, teleghidatul, îi folosea în scop electoral, prefăcîndu-se interesat de aşa-zisele lor drepturi peste graniţă, deşi nu-i doreşte în ţară. La fel speră şi în legătură cu cei aproape 2000 de români expediaţi în Germania. Iohannis nu e în stare să gestioneze întoarcerea românilor acasă, doar plecare lor.  Avem cel mai odihnit şi dăunător preşedinte din uniune, slugarnic acesteia. Toată fişa postului său i-o dictează pe prompter madam Ursula. E mai harnică şi se pricepe la politici diabolice de austeritate. Uniunea funcţionează potrivit apostolului „Merkel”: „scapă cine poate!”, iar România s-a trezit, în plină pandemie, năucită că a pierdut peste un sfert din medici şi asistente.

România a pierdut aproape toată industria farmaceutică, şi-a închis la ordin unicul producător de vaccinuri. Nu produce destulă hrană pentru cetăţeni, iar instituţiile cu pensii speciale şi cu salarii şi mai speciale nu vor putea soluţiona întoarcerea milioanelor de români. Cînd a fost vorba de migraţia popoarelor arabe, striga Merkel cocoşeşte la fiecare stat să-şi ia acasă cota de migranţi. Acum toată răspunderea s-a mutat la nivelul statelor naţionale. Comisia Europeană s-a ascuns în fundul curţii, aşteptînd plecarea pandemiei. Nimeni de la Bruxelles (milionarii comisari şi funcţionari de la agenţiile plătite regeşte) nu a alertat ţările membre despre vulcanul care a erupt lava mortală a unui laborator peste Europa.

N-au în sertarele lor măsuri pentru situaţii de urgenţă. Au doar reţete de constrîngere şi de jupuit statele membre. Dacă zecile de directorate şi agenţii U.E., cu cei douăzeci şi şapte de comisari, plătiţi mai vîrtos decît cercetătorii în medicină, ar fi funcţionat cu adevărat, atunci cînd a izbucnit epidemia în China, dacă toate graniţele Uniunii s-ar fi închis şi toţi cetăţenii statelor membre ar fi fost repatriaţi şi carantinaţi, nu am fi trăit aceste drame, iar economia ar fi mers în plin.  Aşadar, ce ne-a adus globalizarea? Libertatea de a vorbi, de a risipi ce-i românesc, de a ne risipi care încotro pentru a supravieţui. De a alege între diverse categorii de hoţi,  trădători, vînzători de neam, mincinoşi, impostori. Ne-am pricopsit cu o clasă de îmbogăţiţi prin furt deghizat şi facilitat de tot felul de legi şi instituţii înfiinţate în acest scop. Cu o inegalitate nesimţită între salarii, pensii, venituri. Cu o armata de papagali şi demagogi, care ne-au vîndut pe ceea ce ei nu înţelegeau, fiindcă nu sînt decît nişte impostori inconştienţi, slugarnici, care trebuie urgent anchetaţi şi pedepsiţi potrivit faptelor comise.

Maria Diana Popescu/https://www.art-emis.ro/

EU NERO – IDIOTUL!

1 iul.

Image may contain: text
„România este o uriașă pepinieră de mari scriitori. După Cacărtărăscu, Mălai de Găinușă și Marean Jigodină, iată că a mai aparut o nouă stea. Dostoievski nu mai este unic. Un alt uriaș titan al literaturii românești și universale, un erudit cum rar mai găsești pe lumea asta, lansează al patrulea volum de mare succes, cu un numele definitoriu – IDIOTUL. Acesta este titlul comercial, pentru publicul larg. Adevăratul titlu este EU NERO și este o continuare firească a volumului de mare succes mondial EU RO.
Este un roman autobiografic. Veți avea surpriza să descoperiți în paginile sale și pasiunea ascunsă a autorului, jocul de-a Nero, mai pe românește spus, joaca cu chibriturile. Se pare că de această nevinovată pasiune s-a molipsit și un nătărău francez, unu’ de-i zice macrou. Se estimează vânzări de zeci de milioane de exemplare. Chinezii au precomandat deja zece milioane. Genialul autor are în lucru și continuarea cu titlul EU și PANDEMIA.🤭🤭🤭😂😂😂😂😂😂
Toma Albert

 

ALBERT TOMA:PROIECTUL DE TARA A COLONIEI!

1 iul.

PROIECTUL DE ȚARĂ AL COLONIEI
Sunt mulți cei care au râs de guvernul de pene-lepre, subliniind că sunt o adunătură de idioți și iresponsabili, cu gândul doar la furăciuni și împrumuturi cât mai mari, pentru a-și satisface clientela mafiotă. Că deh, se apropie „alegerile”, și pene-leprele vor să convingă pe toți nătărăii să-i voteze. Dar acum adevărul începe să iasă la iveală, sub conducerea înțeleaptă a primului idiot al țării, pene-leprele s-au constituit într-o adunătură de inteligenți ce reușește pentru prima dată în ultimii 30 de ani să creioneze un proiect de țară, solid și vizionar. Nu vă uitați la ei că par și se comportă ca niște imbecili, ei sunt foarte inteligenți, doar că toți sunt asimptomatici.
Punctul principal al proiectului de țară trasat de penelepre se referă la depistarea și internarea forțată a infectaților cu guvidul ghebos. Programul se va întinde pe următorii 30 de ani, timp în care pene-leprele speră ca turmele uriașe de nătărăi să-i voteze în continuare, pentru a-și putea duce programul la bun sfârșit. Întrucât specialijdii și specializdele în guvizi apreciază că între 30 și 50% din populație sunt infectați asimptomatici, pene-leprele plănuiesc să slobozească hoarde de eroi medicali în combinezoane și dotați cu arcane, pentru a prinde cât mai mulți cetățeni, în vederea testării cu forța. Evident, jumătate din ei vor fi depistați ca pozitivi asimptomatici, vor fi vârâți în izolete și internați în noile spitale-pușcării ce vor fi date în folosință în curând. Obiectivul este să ajungem în scurt timp la un milion de locuri în aceste pușcării medicale.
Din păcate, cu durere constată zilnic pene-leprele, există printre noi o mulțime de contestatari ai acestor politici nobile de internare și tratare cu forța a asimptomaticilor. Oameni cu creiere și suflete mici, oameni ce nu înțeleg această latură profund umanistă a politicii pene-leprelor. Oameni lipsiți de spiritualitate și idealuri înalte, oameni ce se preocupă doar de chestii materiale. Agricultură, industrie, comerț, turism, alimentație, servicii, utilități, asemenea chestii îi preocupă pe oamenii mici. Ei se tem că nu vom avea ce să mâncăm la iarnă… Doamne, e absolut jenant la ce se pot gândi unii… Da’ lăsați, fraților, prostiile astea ridicole! Încercați să scrieți o poezie, sau să citiți o carte bună, „Pas cu pas”, „Primul pas”, de exemplu. Sau să urmăriți cu sufletul la gură evoluția infectărilor de guvid. Sau puteți să faceți donații în fondurile destinate luptei cu guvidul ghebos… Puteți face o mulțime de chestii, dar încercați să vă desprindeți de mercantilismul ăsta josnic și păgubos.
Să nu credeți că adunătura de penelepre nu mai are și alte puncte în programul pe următorii 30 de ani. Au hotărât să aloce 10% din PIB pentru îmbunătățirea condițiilor de viață și pentru protejarea Gândacului Morimus Funereus (Gândacul Croitor al Stejarului). Vi se pare mult 10%? V-am spus eu că sunteți oameni mici, cu suflete mici! Cum să fie mult? E încă prea puțin! Gândiți-vă, sub conducerea pene-leprelor, PIB-ul se prăbușește vertiginos, iar 10% din PIB-ul anului viitor vor mai însemna doar 1% din PIB-ul anului trecut. Deasemenea, în lumina noilor reglementări adoptate de suedeji (cei mai educați și inteligenți asimptomatici europeni) pentru bunăstarea câinilor și pisicilor, pene-leprele vor să mai aloce 10% din PIB pentru ca să transpunem și la noi aceste înțelepte măsuri, pe cât posibil în regim de urgență. Iată, spicuim câteva dintre ele:
– Pisicii trebuie să i se ofere contact social în fiecare zi.
– Pisica ar trebui să aibă ocazia să zgârie / să-și ascută ghearele în fiecare zi.
– Pisica ar trebui să aibă acces la un loc confortabil pentru odihnă.
– Pisica trebuie să aibă acces la spații ascunse și spații pentru cățărare.
– Pisicii trebuie să i se ofere posibilitatea de a-și satisface nevoile dietetice și de vânătoare.
– Pisicii trebuie să i se ofere stimulare mentală.
Realizați cât sunt de importante aceste măsuri? Și cât de urgente?
Cam ăsta ar fi minunatul program de țară al pene-leprelor. Dacă doriți, puteți veni cu noi propuneri. Totuși, dacă vreți să nu vă faceți de râs, încercați să vă înfrângeți egoismul ce vă domină, nu mai vorbiți despre mâncare, căldură, confort material și alte asemenea baliverne. Gândiți-vă la obiective înălțătoare. În loc să vă gândiți la hrana trupului, gândiți-vă la hrana sufletului! Uite, o idee cu care mă tem că vor veni pene-leprele. Să luăm și noi exemplu de la nemți, să importăm și noi măcar câteva sute de mii de migranți de culoare și să-i găzduim la noi, că are balta pește. Dar nu pentru a-i pune la muncă, doamne ferește! Ci pentru a le oferi o viață îmbelșugată și confortabilă. Și pentru a le săruta picioarele și a le cere iertare în genunchi că au fost discriminați. Ana Genunchereasa ar putea să ne arate cum se face.
ALBERT TOMA.

ÎN CE ȚARĂ TRĂIM BĂI JIGODIILOR POLITICE CARE CONDUCEȚI ROMÂNIA DE ĂȘTIA AU ASEMENEA VENITURI CÂND MULȚI ROMÂNI MOR DE FOAME ?

1 iul.

ÎN CE ȚARĂ TRĂIM BĂI JIGODIILOR POLITICE CARE CONDUCEȚI ROMÂNIA DE ĂȘTIA AU ASEMENEA VENITURI CÂND MULȚI ROMÂNI MOR DE FOAME ?
Și vă mai întrebați cine face parte din ,,the deep state,, – care nu vor să-și piardă privilegiile – sunt doar o mică parte, cea pe care o vedem – pe cei care îi vedem au deservit și mai deservesc din umbră ,,the deep state,,….
Aici sunt banii dvs.
România singura țară UE unde diferenta dintre pensia unui român de rand 10 milioane lei vechi și cea a unui privilegiat 151 mii euro este de 1 la 1000 😪😪😪
PS: Ce au făcut fraților acești tîlhari josnici și fufe imorale să încaseze asemenea venituri halucinante ?
Iată una dintre cauzele principale pentru care nu sunt bani pentru Salariile și Pensiile de mizerie ale cetățenilor merituoși ai României, precum și Alocațiile simbolice ale copiilor !
Tot e bună și ”pandemia” asta la ceva: reușești să identifici mai ușor idioții, egoiștii și demenții din listă.
Cum se manifestă ei? Cei mai mulți sunt pe negaționism: ei sunt dumnezeu însuși, nu îi atinge nimic, niciun virus.
Apoi, dacă ar atinge și românii… dar n-are cum, pentru că românii mănâncă ceapă și usturoi și italienii nu (jur că asta mi-au spus unii), oricum crapă bătrânii… ce atâta pagubă? Ei sunt tineri, ce pisicii mei să caute virusul la ei? Oricum, să demitizăm: e o simplă răceală. Și la noi e tipul S, cel ușor, nu L, de la care moare (fals, nu s-a probat așa distincție!). Alo! Se moare pe capete, deci fereală!
Bătrânii, că sunt și din ăia pe cont pe aici: e o minciună, italienii raportează cifre de morți și contaminați aiurea… chinezii, fiind comuniști, și ei la fel. Deci nu, nici bătrânii nu au nimic de la virus, mint ăștia, bre! Hello! Stați în casă, bătrânei, și lăsați filosifia negaționistă, că Apocalips is now and here (a venit Apocalipsa peste voi, bre!).
Și bătrânii și tinerii știu sigur că în Italia se moare că le-au dat ăia tratament greșit: ibuprofen și nu mai știu ce. La toți se dă la fel: ce-au zis chinezii, clar?
Mai e o categorie, și tineri și bătrâni, care nu cred în virus: l-au făcut americanii pentru vaccin obligatoriu, UE să omoare Lagarde bătrânii sau chinezii să distrugă economiile lumii (a SUA, mai ales). Băi, acu nouă ne arde cine l-a născut pe COVID sau cum dreak ne protejăm și scăpăm de el?
Mai este și cealaltă categorie, pe individualism: ei au cumpărat juma de raft de făină, mălai și igienică de la 3 supermarketuri și după aia le zic la restul: hai, bă, disperaților, nu mai cumpărați atât!
PS – țuțurei, dacă nu sunteți raționali, neisterizați ori dacă vă credeți dumnezei, ieșiți singuri și never nu mă mai căutați, da?
PPS – dacă nu înțelegeți că trebuie să stați în case, că situația e gravă și că demența asta generală nu este o simulare, un film sau un game (joc, pentru cei bătrâni) atunci sunteți iremediabil pierduți și nu aveți ce să mai aflați de la mine.
DAN POPESCU

Orban și Iohannis prezintă programul de relansare economică. În ce se fac investiții masive in COLONIA ROMANIA!

1 iul.

Orban și Iohannis prezintă programul de relansare economică. În ce se fac investiții masive

Premierul Ludovic Orban va prezenta astăzi, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, un plan de relansare a economiei. Programul se numește ”Reclădim România. Planul naţional de investiţii şi de relansare economică”.

Premierul Ludovic Orban va sta astăzi în fața președintelui Iohannis și va prezenta planul de relansare economică. Întâlnirea are loc la ora 18:00, la Clubul Diplomatic.

”Prezentarea programului economic va fi meircuri, alături de preşedintele României, cu care am colaborat foarte apropiat”, a anunţat, luni, premierul Ludovic Orban. Pe baza măsurilor prezentate, vor fi adoptate şi actele normative necesare.

”După prezentarea programului economic, obiectivul nostru este ca, în maxim o lună de zile, să adoptăm toate actele normative necesare pentru implementarea măsurilor din program”, a arătat Orban.

În 1 iunie, Orban anunţa că Guvernul pregăteşte un plan de relansare a economiei, spunând că ar putea majora de la 15 la 20 de miliarde de lei plafonul de garantare pentru programul IMM Invest, dar şi că ia în calcul crearea unui fond de investiţii deţinut „în primă fază” de statul român, dar şi în susţinerea investiţiilor greenfield.

Primul ministru a mai vorbit de rambursările de TVA, plata concediilor medicale, oprirea măsurilor de poprire. În opinia sa, sistemul financiar bancar trebuie să sprijine economia şi că băncilor „le-a convenit să împrumute statul” decât să susţină companiile, acesta fiind motivul pentru care Guvernul a decis să implementeze programul IMM Invest.

Orban a spus că Executivul are în vedere susţinerea investiţiilor, prin crearea unui fond de investiţii care „în primă fază” să fie deţinut de statul român şi care să beneficieze de „un management independent”.

„Un fond de investiţii pe care să-l realizăm fie ca un fond care investeşte direct în acţiuni ale companiilor pentru a ajuta anumite companii, fie se face partener cu alte fonduri de investiţii private. (…) Poate să devină partener el sau să sprijine alte fonduri de investiţi private”, a afirmat Orban. El a precizat că ar fi necesari aproximativ 300 de milioane de eur, capitalizarea acestui fond de investiţi, iar fondurile ar putea veni de la bugetul de stat sau din fonduri europene „în măsura în care se va permite”. Orban mai menţionat că printre priorităţi se numără investiţiile greenfield şi de tip offset, în industrii precum cea militară.

https://www.capital.ro/

PSD umilește din nou liberalii: Fac planul relansării economice într-un restaurant de lux. Ce acuzații aduc social democrații !

1 iul.

PSD umilește din nou liberalii: Fac planul relansării economice într-un restaurant de lux. Ce acuzații aduc social democrații
PSD umilește din nou Guvernul Orban. Social democrații îi acuză pe liberali că fac din planul relansării economice a ţării „o sindrofie într-un restaurant de lux”.

Într-o postare pe pagina de facebook, PSD susține că liberalii vor lansa un program electoral care nu va salva pe nimeni, ba din contră, va avea un impact negativ asupra economiei românești.

„Iohannis şi liberalii fac din planul relansării economice a ţării o sindrofie într-un restaurant de lux. La asta sunt chiar experţi! PNL îşi lansează un program electoral care nu salvează pe nimeni din cei care chiar suferă în economia românească.

Amânarea măsurilor de relaxare din 1 iulie chiar îngroapă definitiv turismul şi industria HORECA”, scrie PSD.

IMM invest, ”croit strâmb”

Totodată, social-democraţii consideră că programul oferit de Guvern, IMM Invest „a fost croit strâmb”. Potrivit acestora, 60.000 de firme de subzistenţă nu au primit ajutor, fiind respinse din start de bănci.

„S-au întors 2 milioane de români în ţară, noi deja având 470 de mii de locuri de muncă distruse şi 140 de mii de contracte suspendate în nici 100 de zile.

Şomajul erupe, nivelul de trai suferă, dar liberalii mai trag un chef la un club de fiţe”, se mai arată în mesaj.

https://www.capital.ro

 

Ludovic Orban, anunțul zilei! Planul de relansare economică, gata de implementare! Când va fi pus în practică PROGRAMUL PSD!

1 iul.

Ludovic Orban, anunțul zilei! Planul de relansare economică, gata de implementare! Când va fi pus în practică

Toate legile pentru punerea în practică a programului de relansare economică anunțat miercuri de Guvernul Orban trebuie să fie gata într-un termen de maximum o lună, a anunțat miercuri Prim-ministrul.

Premierul Ludovic Orban a vorbit miercuri, în deschiderea ședinței de Guvern, despre importanța deosebită a Planul de Relansare Economică propus de guvernarea liberală.

El a atras din nou atenția asupra rolului decisiv pe care îl vor avea fondurile europene în strategia guvernamentală.

”Ministerul Finanțelor, al Fondurilor Europene și cel de Externe trebuie să fie implicate în continuare în asigurarea deciziilor favorabile României la nivel european. Într-un termen de maxim o lună să avem toate legile pentru punerea în practică a programului de relansare economică. Alături de noi va fi domnul Președinte Klaus Iohannis, care a fost în tot acest timp alături de noi și datorită căruia am putut realiza acest plan ambițios. Ministrul de Finanțe Florin Cîțu trebuie să aibă grijă să atragă noi fonduri pentru finanțarea programului”, a spus Orban.

Guvernul prezintă miercuri Planul Național de Investiții și Relansare Economică, un program amplu care stă la baza următoarelor politici economice și administrative. Documentul este elaborat de Guvernul României, iar la evenimentul de lansare, programat de la ora 18, va participa și președintele Klaus Iohannis.

Conform documentului, Guvernul își propune să schimbe modelul de dezvoltare bazat pe consum, într-un model de creștere economică bazat pe investiții, digitalizare și stimularea capitalului autohton. Documentul prevede mai multe măsuri pentru sprijinul IMM-urilor, granturi și fonduri nerambursabile, scheme de garantare, înființarea unei Bănci Naționale de Dezvoltare ca instituție de credit pentru proiecte de investiții și înființarea Fondului Român de Dezvoltare.

Sunt prevăzute și măsuri de protecție socială, printre care vouchere pentru masă caldă pentru persoane în vârstă, vouchere pentru copiii care provin din familii cu venituri mici și pachete pentru persoanele vulnerabile.

La capitolul investiții, Guvernul promite realizarea până în 2027 a trei spitale regionale la Cluj, Iași și Craiova, conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României prin demararea lucrărilor la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi și drumuri expres până în 2030, construcția metroului din Cluj și finalizarea liniei de metrou care face legătura cu Aeroportul Otopeni. De asemenea, Guvernul mai promite reabilitarea și modernizarea a 20.000 km de drumuri locale și 7.000 km de drumuri județene, extinderea rețelelor de apă și canalizare și realizarea Canalului Siret-Bărăgan.

https://www.capital.ro/

 

Bomba zilei! Acuzații grave la adresa lui Orban și a Guvernului! Au copiat greșit programul de relansare economică de la PSD !

1 iul.

Bomba zilei! Acuzații grave la adresa lui Orban și a Guvernului! Au copiat greșit programul de relansare economică de la PSD

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, vine cu o serie de acuzații grave la adresa Guvernului Orban și susține că o mare parte din Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică este copiat din programul de guvernare al social-democraţilor. Același lucru l-a susținut și analistul economic Adrian Câciu.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a susținut că este evident că programul de relansare economică semnat de Guvernul Orban este copiat programul PSD.

„Vi-l dau pe cel din 2016 şi îl comparaţi şi veţi vedea – este copiat. Culmea, sunt copiate şi anumite pasaje pe care deja PSD le-a realizat”, a afirmat Ciolacu, într-o conferinţă de presă. El a insistat pe ideea că PSD va depune o moţiune de cenzură în Parlament și că aceasta va trece.

„Când vom depune moţiunea de cenzură, cu ce program economic vom veni pe termen scurt, până la alegerile generale, pe care să îl expunem atât românilor, colegilor din Parlament, dar nu în ultimul rând preşedintelui Iohannis când va lua decizia pe cine desemnează prim-ministru – este totuşi atributul meu şi al colegilor mei de a lua această decizie în interiorul partidului”, a punctat Ciolacu.

Acuzații grave

Un cunoscut analist economic spune că, mai mult, Guvernul a copiat anumite cifre greșit. La rândul său, analistul economic Adrian Câciu a precizat că ideile bune înjurate trei ani au fost preluate, „li s-a schimbat culoarea și au devenit „salvatoare”. 

„Astăzi se relansează programul „Îndrăznește să crezi” evident cu un alt nume și câteva mici modificări față de anul 2016.

Am citit acest program, voi îl veți citi după ora 18.

Nu pot decât să recomand ca, după împrumutul la scara largă a ideilor din programul de guvernare 2017-2020, un pic de smerenie și de decență s-ar cuveni.

Nu putem spera la un mulțumesc, sunt prea mulți eroi de carton care vor trage spuza pe turtă.

Ca și concluzie nu pot decât să constat că ideile bune injurate trei ani au fost preluate, li s-a schimbat culoarea și au devenit „salvatoare”.

Revin cu analiza de context si cost de oportunitare pentru că sunt si niste aberatii pe acolo. De corelații între măsuri nici nu mai spun.

PS din păcate nici copiatul nu mai e ce a fost.

Veți avea autostrăzi în 2030!

Veti avea spitale regionale în 2027 conform noului program deși contractele au termen de finalizare 2029.

În tot acest timp, cei care vă promit așa ceva vor încasa salarii.

Iar voi….veți avea….sănătate și speranță”, a comentat pe pagina sa de Facebook, Adrian Câciu.

 

https://www.capital.ro/

Urgențele României și programul lor!

1 iul.

Miercuri, în Herăstrau, peste apă de Clubul Diplomatic, la a doua terasă din stînga de pe malul lacului, vom prezenta un program al ziariștilor. El vizează un set de măsuri imediate și un program mai larg de relansare a României, în perioada post-pandemie.

La propunerea unui ziarist de investigații, toate achizițiile avizate de Comitetul de Urgență, de Raed Arafat, Marcel Vela, Ludovic Orban precum și de clienții PNL vor fi cercetate. Decizia este valabilă inclusiv pentru achizițiile făcute de SRI și SPP. Toate materialele, măștile și echipamentele vor fi restituite furnizorilor, iar aceștia vor returna sumele încasate, urmînd ca DNA să cerceteze care dintre acestea au fost efectuate fără să existe. Toți ofițerii cu legături de familie în firmele implicate în achizițiile non-urgente sau inutile vor fi trecuți în rezervă și cercetați de echipe realizate în cooperare cu procurori din Parchetul Antimafia din Italia. Toți angajații Ministerului Sănătății care au avizat achizițiile și importurile din perioada Situației de Urgență și de Alertă vor fi suspendați și internați pentru analize și evaluări de sănătate la Spitalul Obregia.

La propunerea unei organizații profesionale de presă, constituită pentru cercetarea modului în care sunt cheltuiți banii publici, președintele României va fi obligat să restituie cheltuielile de deplasare cu coloana pînă la Sibiu. În caz contrar, îi vor fi imputate jumătate dintre cheltuielile pentru locuința din București (Cartierul Primăverii).Va fi executat, de îndată, de suma datorată în urma sentinței definitive rezultată în urma închirierii casei din Sibiu. De asemenea, un reprezentant al unei comisii de investigații fiscale va relua cercetarea taxelor achitate de profesorul și de inspectorul Klaus Iohannis pentru meditațiile din care și-a dobîndit cele șase locuințe. De asemenea, o comisie parlamentară va cerceta împrejurările în care NN Pensii a cumpărat și vîndut acțiuni la firma germană Wirecard (falimentară).

Guvernul va suspenda, pentru următorii patru ani, activitatea și postul de ministru ocupat de bloggerul Florin Vasile Cîțu și va trimite o echipă alcătuită din inspectori ai Corpului de control al primului ministru, din procurori și inspectori fiscali pentru a cerceta modul de dobîndire a terenurilor din dosarul de restituire a terenurilor din județul Vâlcea (zona Voineasa), dobîndite de părinții săi.

Vor fi cercetate, de asemenea, toate contactele avizate de dr. Raed Arafat. Vor fi destituiți și cercetate toate contractele, achizițiile și proprietățile aflate pe numele miniștrilor Marcel Vela și Ion Ștefan-zis Grindă. În cazul ministrului Marcel Vela vor fi cercetate și contractele Primăriei Caransebeș.
Va fi anulat contractul de achiziționare a Băncii Românești de către EximBank (Banca de Export import a României).

Guvernul României (varianta presă) va întocmi un proiect de lege care să interzică activitatea economică și comercială a firmelor serviciilor secrete din România, cu termen de lichidare a celor existente de maximum 12 luni. De asemenea, va fi întocmit un proiect de lege care să prevadă interzicerea exportului de lemn și interzicerea tăierii lemnului pe picior pe o perioadă de 5 ani, începînd de la data publicării în Monitiorul Oficial.

Pînă la alegerile parlamentare, Guvernul României va pregăti preluarea de la SPP de către un oficiu specializat a datelor rezultate din procesul electoral.
Pentru dezvoltarea agriculturii și industriei alimentare, Guvernul va constitui un grup de lucru format din reprezentanții ministerelor și de principalii producători și fermieri ai României care să studieze o vizită de pregătire a exportului de produse agricole și alimentare în Rusia.
O delegație a Ministerului Transporturilor se va deplasa în China pentru a pregăti un acord guvernamental în vederea realizării cu partenerii chinezi în termen 18 luni a autostrăzii Comarnic-Brașov și a finalizării autostrăzii Transilvania.

Pentru perioada de relansare economică în perioada post-pandemie se restricționează importurile. Guvernul României și instituțiile publice vor achiziționa cu prioritate produse românești și numai în cazul în care producătorii autohtoni nu produc și nu pot face oferte, acestea vor putea fi importate.

Programul ziariștilor sună mai mult a glumă, deși ascunde adevăruri cutremurătoare. Cu siguranță, ideile președintelui și ale premierului liberal nu se vor întâlni niciodată cu măsurile de mai sus. Ceea ce nu înseamnă că ele își pierd caracterul de urgență pentru România.
Ce program ne prezintă un mediocru profesor de fizică suplinitor la Agnita, care, în viața lui, nu a făcut afaceri decît cu „meditații”, copii și case și un frecător de mentă, niciodată angajat cu adevărat și niciodată implicat în economie, vom vedea.

Relansarea economiei românești din viziunea lor nu va depăși relansarea afacerilor liberale în particular și ale celor aflați la putere, în general.

CORNEL NISTORESCU/https://www.cotidianul.ro/

În sfârşit: Preşedintele Iohannis şi premierul Orban vor prezenta miercuri, la ora 18:00, în grădina Clubului Diplomatic, planul de relansare economică a României elaborat din Guvern!

1 iul.

În sfârşit: Preşedintele Iohannis şi premierul Orban vor prezenta miercuri, la ora 18:00, în grădina Clubului Diplomatic, planul de relansare economică a României elaborat din Guvern
 

Guvernul va prezenta miercuri, de la ora 18:00, Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, cu participarea preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi a premierului, Ludovic Orban. Evenimentul se va desfăşura în grădina Clubului Diplomatic Bucureşti.

Planul de relansare este este prezentat cu o lună întârziere faţă de momentul în care a fost anunţat iniţial. „Miercuri va fi prezentarea programului economic alături de preşe­dintele României, cu care am colaborat foarte apropiat. După prezentarea programului economic, obiectivul nostru este ca în maximum o lună de zile să adoptăm toate actele normative necesare pentru imple­men­tarea măsurilor din program”, a declarat premierul Ludovic Orban, în cadrul unei adunării a membrilor Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR).

Planul ar cuprinde măsuri precum credite pentru investiţii care se adresează companiilor mari din România şi sunt garantate de stat, subvenţionarea unei părţi din salariul angajaţilor care revin la lucru, înfiinţarea unui fond suveran de investiţii sau investiţii publice. Companiile mari din România nu beneficiază în acest moment de sprijin din partea statului, la fel ca IMM-urile prin programul IMM Invest, care oferă garanţii de stat şi dobânzi zero pentru crditele de investiţii ale întreprinderilor mici şi mijlocii. De asemenea, guvernul anunţă investiţii publice masive ca parte din planul de relansare economică.

În ultimele zile, ministrul finanţelor şi premierul au spus că scăderea economică va fi între 2-3%, mult mai redusă decât estimările analiştilor între 5-9%. „Până la raportul la 6 luni păstrăm prognoza de scădere economică de 1,9%. O vom modifica dacă este necesar. Dacă va fi o înrăutăţire, nu va fi foarte mare. Nu cred că vom avea o scădere mai mare de 3%”,a declarat pentru ZF premierul Orban, prezent la adunarea membrilor Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR)

Ministrul de Finanţe Florin Cîţu spune că România nu are nevoie de FMI, reuşind să se finanţeze singură de pe piaţa privată.

https://www.zf.ro

Criptomoneda – o escrocherie care va duce la înrobire totală !

1 iul.

Ce sunt criptomonedele şi cum poţi să cumperi Bitcoin, Ethereum, Ripple sau altcoins. Tot ce trebuie să ştii despre criptomonede, ICO şi portofele electronice şi cum transformi monedele virtuale în bani adevăraţi

Aceste criptomonede sunt vehiculul globaliştilor. Scopul este guvernarea mondială. Nu va exista ascunzătoare faţă de fisc. Toate conturile vor fi monitorizate: taxare pentru orice. Guvernul Mondial va şti ce muncă prestezi, pentru cât, şi câtă „criptomonedă” ai în conturi. Tot gunoiul electronic confuz şi nesusţinut. Cum ar fi să se producă o „pană” în urma căreia, din senin, soldul contului să scadă la zero? Această „defecţiune” poate oricând apărea.

Nu, politicienii şi oligarhii vor avea aur, argint, proprietăţi imobiliare, drepturi de minerit, contracte asupra oricărei utilităţi şi funcţii municipale de care populaţia depinde. În cele din urmă criptomonedele vor fi daţi cu greu în schimbul mâncării, îmbrăcămintei şi pentru plata facturilor, iar întregul sistem este conceput pentru un singur lucru: păstrarea populaţiei la un nivel de subzistenţă şi înfometare în vreme ce „elita” aflată la conducere deţine totul, inclusiv oamenii, conduşi de bancheri şi oligarhi, prostiţi de presă.

Puterea stă în chitanţă, bonul de plată indicând unde ai obţinut produsul şi cum ai făcut rost de el… totul bazat pe POS-uri (puncte de vânzare), monitorizarea electronică a fiecărei cheltuieli la catastif. Implementarea „cu succes” a criptomonedei va însemna că oamenii au fost complet prostiţi şi au cedat întreaga confidenţialitate în mâinile guvernului mondial. Odată ce îi vor controla pe toţi economic, vor folosi acel control pentru a confisca alte aspecte ale vieţii cotidiene ce nu sunt reglementate. Vor şti cât câştigi, unde lucrezi şi cât capital disponibil ai. Sau ceea ce crezi că este capital disponibil, pentru că, dacă vor, într-o clipită vor face să dispară şi nu vei avea niciun adăpost, aşa cum ei nu vor da nicio socoteală. Dacă bancherii şi oligarhii fură bani acum, cât timp numerarul încă există, gândiţi-vă cât de mult vor putea fura când totul se va face electronic… când se află sub controlul lor într-o relaţie simbiotic-parazitară şi când pot promulga orice lege poftesc. Criptomoneda este o escrocherie care în cele din urmă va duce la înrobirea finală a oamenilor.

Dispariţia totală a banilor lichizi va însemna sclavie totală faţă de bănci !

1 iul.

No photo description available.

Gândiţi-vă însă cum ar fi dacă nu ar mai exista bani cash! Băncile ar putea pune şi mări oricâte taxe şi comisioane şi nu vei mai putea face nimic, pentru că vei fi legat în permanenţă de bănci!

Într-o societate fără numerar, nimic nu va opri băncile şi alţi mediatori financiari să ia o mică bucată din fiecare tranzacție.

Dacă vrei să cumperi ceva vom fi tot mai dependenţi de bănci, care ne vor omorî cu comisioane tot mai mari la orice tranzacţie efectuată, iar statul va putea să bage mâna şi mai vârtos în avutul nostru, de câte ori are chef şi ne va urmări să nu-i scape niciun bănuţ netaxat. Totul bineînţeles sub pretextul reducerii evaziunii fiscale şi a economiei subterane, care oricum se desăşoară sub atenta supraveghere şi îndrumare a instituţiilor statului.

Dacă toţi banii vor fi electronici – precum se preconizează: băncile vor face efectiv ce vor dori cu banii fiecărei persoane, altfel spus, control asupra valorilor pe care le deţinem.

Dacă o bancă vrea să dea o ţeapă spune că are probleme şi are posibilitatea să îţi golească contul în numele „salvării sistemului bancar”. Dar închipuiţi-vă care ar fi situaţia, dacă s-ar renunţa la banii cash şi s-ar trece exclusiv la plăţile electronice! În acest caz nu vei mai putea scoate banii din bancă şi banca se va putea servi din ei la orice oră vrea. Astfel, orice cetăţean care îşi vede de treaba lui şi nu are credite, se poate trezi oricând în stradă şi fără agoniseala de-o viaţă.

Deocamdată, pe glob, sunt patru bănci centrale care folosesc deja acest procedeu: Băncile Centrale din Suedia, Danemarca, Japonia (proaspăta sosită în acest club) şi Banca Centrală Europeană.

Viitor de aur țara noastră are Nu suntem o colonie?

1 iul.

https://www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2020/06/iohannis_bruxelles.png

Ce ştim despre clubul (ECFR) în care a fost recrutat preşedintele Klaus Werner Iohannis?

        – finanţatorii clubului stau şi în spatele Exxon, care ne vor gazele –

(extrase din lucrarea „Societatea Civilă“ de sub Ong-urile internaţionale – organizaţii şi servicii secrete din umbră)

European Council on Foreign Relations (ECFR) a fost lansat în octombrie 2007 cu prim-obiectiv „organizarea unor activităţi de cer­cetare şi promovarea de dezbateri în toată Europa cu privire la dezvol­ta­rea unei politici externe coerente şi eficiente, bazată pe valori europene“, reunind, „într-un distins Consiliu, peste 280 de membri – politicieni, factori de decizie, experţi şi lideri de afaceri din toată Europa“.

Consiliul este co-prezidat de Carl Bildt, care şi în 2014, anul alegerii lui Iohannis ca preşedinte al României, participa alături de alţi susţinători sau prieteni ai lui Klaus Iohannis, la întrunirea Grupului Bilderberg, de la Copenhaga. La aceeaşi întrunire a Bilderberg, unde se hotăra soarta lumii pentru anul în curs şi următorii, participa şi marele Etienne Davignon, amic al lui George Soros şi şef al lui Dacian Cioloş la organizaţia satelit „Friends of Europe“, un Ong think tank de acelaşi calibru (şi el finanţat de Fundaţia lui Soros), Cioloş fiind cel pe care Iohannis l-a numit premier al României în 2015. Javier Solana este alt membru al staff-ului ECRF şi mai vechi participant la întrunirile super ocultului Grup Bilderberg.

În 2007, anul înfiinţării European Council on Foreign Relations, pe site-ul oficial al think-tank-ului se preciza că „ECFR este susţinută de Soros Foundations Network, Sigrid Rausing, Fride (La Fundación para las Rela­ciones Internacionales y el Dialogo Exterior), Fundaţia Communitas şi Dr. Hannes Androsch.”, dar atât de mare era „susţinerea“ acordată de către reţeaua Soros (Soros Network), încât, la înfiinţare, adresa biroului din Londra al ECFR era aceeaşi cu adresa Open Sociey Fundation, inclusiv acelaşi etaj şi ace­laşi număr de telefon.

În prezent, fapt unic printre think-tank-urile europene, ECFR are birouri în Londra, Berlin, Bruxelles, Madrid, Paris, Roma, Sofia şi Varşovia, birouri ce sunt „platforme pentru cercetare, dezbatere şi advocacy“. Bugetul grupu­lui se situează la 7-8 milioane de euro anual şi se pare că este sus­ţinut in­clusiv prin donaţii secrete. De exemplu, în 2017, European Council on Foreign Relations a avut un buget total de 7,2 milioane de euro, din care doar 14.162 euro sunt un grant al Comisiei Europene 1,23 milioane vin din „surse naţionale“ (ţări ce au reprezentanţi în Consiliul Ong-ului), iar circa şase milioane de euro din alte surse.

Aceste alte surse de finanţare sunt, de obicei, Open Soci­ety Foundation a lui Soros, blocul militar Nato, Rockefeller Brothers Fund, ca şi mari companii precum Allianz, Bosch, Daimler, Eni, Microsoft sau banca Santander, care face parte din grupul bancaro-ocult Inter-Alpha, o uniune modernă a vechii oligarhii cămătăreşti a Europei, în care sunt mem­bri prin băncile lor şi familiile Soros, Rothschild şi Rocke­feller, precum am mai arătat…

[Bogata familia Rocke­feller se află în spatele giganticei companii Exxon care vrea fără taxe către români gazele din Marea Neagră şi despre respectarea intereselor cărora a vorbit Kluas Iohannis, în vizita din SUA, în 2019, interese care ar fi fost lezate prin pretenţiile guvernării PSD. Rocke­fellerii sunt şi ade­văraţii conducători şi finanţatori ai Grupului Bilderberg, guvernanţa globală a intereselor marelui capital.

Şeful lui Klaus Iohannis la European Council on Foreign Relations a fost şi va fi, deci, Carl Bildt, fost ministru de Externe al Suediei şi şef al diplomaţiei UE. Carl Bildt este, totodată, un vechi participant la în­trunirile Grupului Bilderberg. El, Bildt, este participant şi la întrunirile altui supra think-tank globalist, Comisia Trilaterală, precum la cea din toamna lui 2010, de la Bucureşti, care l-a avut drept gazdă pe Mugur Isărescu.

Carl Bildt este, în acelaşi timp, omul în care George Soros a avut mereu o maximă încredere, că va acţiona aşa cum se aşteaptă. De aceea, Soros îi şi scria în 2015, în secret, neoficial, lui Hillary Clinton, care era se­cretarul de stat al SUA, pentru ca Bildt să fie desemnat mediatorul Occidentului în criza din Albania, unde fundaţia lui tocmai se îm­pot­molise într-o nouă „revoluţie a străzii“ ce o organizase (cum făcuse şi în Iugoslavia, ca şi în Ucraina etc.).

Iar acelaşi Carl Bild este concomitent şi administrator al Friend of Europe (din care face parte Dacian Cioloş), aces­te două „cluburile semi-se­cre­te“ europene gemând de membri ai Grupului Bilderberg, pre­cum masonul italian Mario Monti („Super Mario“), care le con­duc pentru a asigura din sub­teran direcţia politică a Uniunii Europene.

Un alt asemenea bilderberghian din cadrul acestui European Council on Foreign Relations este „inter­naţionalul“ Wolfgang Ischinger de la gigan­­tul financiar german Allianz (membru şi al Comisiei Trilaterale şi al Consi­liu­lui Atlantic din SUA), dar şi sirianca londoneză Bassma Kodmani, o opo­zan­tă a regimului sirian a preşedintelui Bashar al-Assad, care a partici­pat la întrunirile Bilderberg din 2008 şi 2012, când s-a pus la cale războiul civil din Siria şi acela al Occidentului şi al Israelului împotriva Siriei. Despre aceas­tă Kodami de la Consiliul European pentru Relaţii Ex­terne, autorul istoric american Webster Tarpley spunea că „Este un agent Nato, un desta­bi­li­za­­tor şi o regină a revoluţiilor colorate“.

În anul 2016, preşedinte României, Klaus Iohannis a apărut ca mem­bru al conducerii acestui „consiliului“-club, numit pompos Consiliul European pentru Relaţii Ex­terne (European Council on Foreign Relations), o asociaţie pri­vată, replica corespondentă europeană a puternicei organizaţii globaliste americane Council on Foreign Relations, CFR-ul european fiind de la în­ce­put finanţat din banii lui George Soros, ai Uniunii Europene şi ai băncii italo-germane UniCredit (cea mai mare bancă din Europa). Lângă Iohannis, în acelaşi consiliu („ECFR Council“), din par­tea României mai apăreau, po­trivit site-ului oficial al think-tank-ului, şi ve­teranele activiste oengiste Moni­ca Macovei, Alina Mungiu-Pippidi, ca şi Daniel Dăianu şi Ion Sturza (mi­li­o­na­rul sponsor al organizaţiilor săseşti în România).

Ca preşedinte al României, Iohannis nu avea ce să caute în com­po­nenţa acestei organizaţii private, conform articolului 84, aliniatul 1 din Constituţie: „În timpul mandatului, Preşedintele României… nu poate în­de­plini nici o altă funcţie publică sau privată“. „Preşedintele exercită func­ţia de mediere… între stat şi societate“, spune şi articolul 80, alininiatul 2.

Când presa românească s-a scandalizat de acest fapt: aparte­nen­ţa pre­şedintelui român la un Ong finanţat de controversatul manipulator mon­­dial George Soros, preşedintele Iohhanis a făcut un pas înapoi, retrăgân­du-se formal, ur­mat în re­tragere şi de europarlamentara Monica Macovei.

Klaus Iohannis a încercat să găsească o scuză, spunând că a fost o confuzie: „Nu sunt în acest consiliu. Mi s-a propus să fiu membru, dar am zis că sunt bucuros să spun că îmi doresc acest lucru, dar după în­cheierea mandatului de preşedinte“.

După retragerea şi a Monicăi Macovei, fostă binecunoscută activis­tă soroşistă, ea a fost înlocuită din partea României în European Council on Foreign Relations de către… Ilinca von Derenthall, o afiliată a mişcării Re>Patriot, coordonată de consiliera prezidenţială a lui Klaus Iohannis, Sandra Pralong (fostul om de bază al lui Soros în România după 1989), Pralong şi primind-o în octombrie 2016 la Palatul Cotroceni pe Derenthall, care este director la o bancă europeană, primind-o împreună cu milionarul evreo-german George Roth – care şi-a deschis o firmă de soft cu specialis­tul IT al fundaţiei Soros în România, cum am mai arătat.

După apariţia fantomatică plus retragerea formală a preşedintelui României, Klaus Iohannis, din acest European Council on Foreign Rela­ti­­ons, expertul permanent pentru România al „consiliului“ apărea politrucul român Radu Magdin, un om din culise al lui Mircea Geoană, prietenul politic al lui Iohannis, Iohannis sus­ţi­nându-l pe Geoană la alegerile prezidenţiale din 2009 prin „Parteneriatul pentru Timişoara“.

Magdin a fost crescut politic de Mircea Geoană din 2004, când l-a adus consilier la ministerul de Externe… În acelaşi timp cât inter-relaţiona Uniunea Europeană cu Google (ca acesta să dea anumite ştiri despre UE, iar pe altele să nu le dea, atunci când internauţii de pe întreaga planetă încearcă să se documenteze pe Internet), viitorul expert pentru România, Radu Magdin, a fost instruit o săp­tămână la Harvard University, în SUA, în „strategie, tactici şi afaceri inter­na­ţionale“, ca director („senior executiv“) al Google.

Din coincidenţă, tot la Harvard funcţionează şi puternicele centre de instrucţie în globalizare şi „revoluţii“ globale purtate sub steagul „soci­etăţii civi­le“, precum Institutul de „Resistance“ (numit oficial Albert Einstein Institution), o Şcoală de revoluţii a profesorului Gene Sharp, alături de ce­le­bra „School of Government“ (cunoscută ca Harvard Kennedy School), unde sunt instruiţi şi cei care trebuie să construiască „societăţi civile“ pro-ameri­cane în alte state, cum am mai arătat.

Legătura dintre Mircea Geoană şi „cercetătorul pentru România“ al eli­­tistului „Con­si­liul“ european, Radu Magdin, i-a determinat traseul acestuia…

De când Mircea Geoană era în 1995 şeful de cabinet al ministrului de Externe Meleşcanu, el a intrat în legătură, prin ambasadorul de la Londra, Sergiu Celac, cu „braţul armat al Grupului Bil­der­berg şi al Comisiei Trilate­rale“, virulentul Le Cercle (Pinay), iar în 6-9 apri­lie 1995 la Bucureşti avea loc reuniunea de pri­mă­vară a Le Cercle, un fel de serviciu secret al mare­lui capitalism global, totodată, la care participa şi Geoană şi, ca repre­zen­tant al Arma­tei, şi politicianul Ioan Mir­cea Paşcu, secretar de stat la Apărare.

Atunci s-au cimentat viitoarele trasee politice ale românilor co­nec­­taţi la Le Cercle. Geoană a ajuns mai întâi ambasador în SUA şi, acolo, a fost cooptat în ultraelitistul Aspen Institute, condus de magnaţi evrei ame­ri­cani în principal, şi interconectat şi el cu Grupul Bilderberg, Comisia Trila­te­ra­lă şi Le Cercle. Geoană a ajuns apoi ministru de Externe şi candidat la pre­şe­dinţia României, ca şi şeful filialei Aspen Institute din România.

Ioan Mircea Paşcu, care din 2015 este şeful grupului atlantist român Strategikon, avându-l pe Radu Magdin vice, a urcat şi el vertiginos în cari­e­ră după întrunirea cu Le Cercle de la Bucureşti, din 1995. De anul urmă­tor Paşcu de­venea preşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, din 2000 până în 2004 ministru Apărării şi coleg cu Mircea Geoană (care era ministru la Externe), după care Paşcu ocupă funcţii de natură militară la Parlamentul European, fiind şi unul din mulţii vicepreşediţi ai acestuia.

Aceştia sunt oamenii din spatele „expertului pentru România“ al clu­­bului European Council on Foreign Rela­ti­­ons, Radu Magdin. Atlantiştii de Le Cercle, românii Geoană şi Paşcu, l-au avut mereu în subordinea sau în preaj­ma lor pe Magdin, până când acesta apărea, imediat după Iohannis, în 2016, la „Consiliul“-club european ca un fel de informator – soluţionator.

Anul cursului său la Nato, 2014, a fost unul electoral şi activ pen­tru analistul Radu Magdin. Cât fusese un semi-birocrat la Bruxelles, trimis de PSD-ul con­dus de Mircea Geoană şi apoi de Ponta, el s-a lipit de EuroPuls, autointitulat „Centru de Ex­per­ti­ză Europeană“, înfiinţat la Bruxelles în 2010 de un grup de tineri eu­rocraţi români (angajaţi prin intervenţiile politicie­ni­lor români pe un salariu plătit de UE), „experţi în afaceri europene“, ziceau ei, care socializau prin pizzerii şi punea România şi lumea la cale.

Grupul EuroPuls este promovat în principal de un site de ştiri al UE, EurActiv, la care a lucrat şi Magdin, iar EuroPuls îl promovează pe el.

Aceştia au organizat din 2013, la Bucureşti, aşa zisul „forum po­litic EuroSfat“ cu peste 500 de participanţi, în frunte cu Dacian Cioloş, comisar european pe atunci, susţinătorul lor principal, şi o grămadă de „societate civi­lă“ autohtonă. În 2014 participa şi Radu Magdin, iar finanţarea lor princi­pa­lă venea de la fundaţiile germane Konrad Adenauer şi Friedrich Ebert (care îl plăteşte pe Magdin prin firma sa, Smartlink), care îl susţineau la preşe­din­ţie pe Klaus Iohannis, dar şi de la FDSC, ce are ca principală sursă de finan­ţa­re Cee Trust (a marilor fundaţii americane, în frunte cu cea a familiei Soros). În acelaşi timp, Magdin îl descuraja pe Ponta să candideze sau să câştige alegerile prezidenţiale, căci după ce nu va mai fi preşedinte, nu va avea nici un viitor politic, în analiza sa pe care o publica atunci şi în ziarul Adevărul.

Aşa că Iohannis devenea preşedintele României din 2015, Ponta şi PSD-ul erau daţi jos de la guvernare prin mişcări de stradă şi intimidare (do­sare penale), iar Cioloş, tatăl europulşilor precum Magdin, era noul premier (precum a tutelat EuroPuls în 2010, în 2019 Cioloş şi-a lansat partidul Plus).

În 2016, deci, şi preşedintele României, Klaus Iohannis, şi Radu Magdin apar în componenţa clubului European Council on Foreign Rela­ti­­ons, unul ca membru, celălalt ca expert-referent pentru România. Faptul că acest club este unul soroşist este întărit şi prin aceea că referentul bulgar, omolog lui Magdin, este chiar preşedintele Open Society Institute (Soros) din Bulgaria. [….]

Oricum, Radu Magdin face şi politică. Îl laudă neabătut în presă pe preşedintele Iohannis şi îl critică pe liderul Partidului Social Democrat, precum atunci când spune că preşedintele „Klaus Iohannis a preferat res­ponsabilitatea, haosului“, apărându-l până şi de admiratorii care aşteaptă prea mult de la el.

Alt specialist român al clubului ECFR este Nicu Popescu, care pro­­vine de la Open Society Foundations a familiei Soros (fundaţia Soros) unde a fost advisor şi membru în board-ul privind Programul EuroAsia până în aprilie 2019. Fost absol­vent al Universităţii Central Europene a lui Soros, de la Budapesta, Nicu Popescu ajungea din 2007 (adică de la înfiinţare) şi birocrat al clubului european ECFR, la sediul de la Londra (sediu coincident cu cel al sucursalei londoneze a fundaţiei Soros, cm am mai precizat), unde a rămas până în pre­zent, cu scurte întreruperi…

Iar directorul tuturor cercetătorilor şi experţilor de la clubul lui Iohannis, ECFR, este venit de peste ocean, din SUA, de la virulentului think-tank Broo­kings In­sti­­tu­tion (finanţat de Rockefeller Foundation) în persoana evreului Jeremy Shapiro. La Broo­kings, înainte de a veni la clubul european finanţat de Soros, el era director de cercetare la Centrul pentru Statele Unite şi Europa. La în­ceput Shapiro a lucrat chiar pentru guvernul american, ca şi consilier al asis­­tentului secretarului de stat, pentru probleme privind Europa şi Eur­asia, dar nu este exclus să fi continuat să lucreze, prin CIA, având în vedere că este şi absolvent de Harvard, specializarea software, plus expertiza sa în Euro­pa, operaţiuni militare, relaţii internaţionale şi diplomaţie transatlantică.

Brookings Insti­tu­ti­on face parte, cum am mai arătat, şi din reţeaua de super think-tank-uri care for­mează „lobby-ul israelian“ în SUA, dar este implicat şi în operaţiunea „Open Govern­ment Partnership“, prin eco­no­mis­tul Daniel Kauf­mann (absolvent la Harvard, şi el, dar şi al Hebrew Univer­sity din Ierusalim, fiind evreu) alături de Fundaţia familiei Soros (Open Society Founda­ti­ons) sau Transparency Inter­na­tional.

Acest program Open Gouvernance al SUA a demarat în lume con­comitent cu instruirea şi activarea unei anumite „societăţi civile“, pe tiparul Resitance / #rezist, conceput la Harvard de echipa Sharpe-Ackerman. Totodată, la Harvard Kennedy School regăsim programul pentru „socie­ta­tea civilă“, iar vice­preşedintele şi director pe Politica Externă a Brookings Institution este Richard N. Haass, un diplomat evreu american, totodată lector la „Şcoala de Guvernanţă“ de la Harvard University’s (adică Kennedy School of Government), unde l-au in­stru­­it pe Worman pentru misiunea din România de a crea, din 2012, mişcarea ReStart România (viitoarea #rezist).

Richard Nathan Haass este membru şi fost preşedinte al Council on Foreign Relations (CFR), un fel de precursor american al Grupului Bilderberg în construcţia modelului atlantist al ordinii mondiale, club think-tank care a şi stat de model pentru soroşistul European Council on Foreign Relations, în care au fost cooptaţi şi români precum Iohannis, Monica Macovei, Daniel Dăianu sau Alina Mungiu-Pippidi ş.a.

Iar, ca şi Haas, Daniel Kauf­mann, Jeremy Shapiro (directorul de la „clubul euro­pean“ ECFR), din Broo­kings Insti­tu­tion mai fac parte şi alţi evrei cu greutate politică, precum face parte şi Robert Kagan, soţul fostei sub-secretar al SUA Victoria Nuland în administraţia Obama-Hillary, implicaţi, soţ şi soţie, în de­clan­şarea „revoluţiei“ din Ucraina, din 2014. Dar şi subordo­na­tul diplo­ma­tic de la Bucureşti al lui Nuland (res­ponsabilă de politica Externă a SUA până în 2017), ambasadorul SUA la Bucureşti până în 2013, Mark Gitenstein, este şi el „cercetător principal“ la oculta Brookings Institution.

Iar Mark Gitenstein este cel care a comandat inventarea unei noi „societăţi civile“ în România, mai de stradă şi de Internet, însărcinându-l cu această misiune pe Chris Worman, instruit în prealabil la Harvard Univer­si­ty, cum am arătat, prin programul „Strategic Mana­ge­ment for NonProfit Leaders“.

Toate relaţiile, persoanele şi operaţiunile conexe cu „Open Gouver­nance“ şi aplicaţia locală „ReStart Romania“ = #rezist par că se înnoadă şi în acest club ECFR. Până şi germana Transparency International îşi are re­­prezentanţii ei în clubul lui Iohannis, ECFR, precum pe Moisés Jomarrón, „manager pentru par­te­neriatele strategice“ în club, care a venit de la secretariatul Transpa­ren­cy, organizaţia „globală anti-corupţie“ germană dându-i mişcării #rezist din România pe Codru Vrabie, trecut şi pe la Fundaţia Soros, şi pe Elena Calistru, de la Funky Citizen.

Puterea celui mai mare club ocult de lobby din Europa asupra premierului Orban şi a preşedintelui Iohannis

ExxonMobile, care a cerut gazele din Marea Neagră, este membru al clubului AMISA2 iar reţeaua de „cluburi private din umbră” a UE participă la „spionajul corporatist”

  Legătura la distanţă cu Ludovic Orban
Big Pharma din mega clubul lobbyst se ocupă şi de tratarea Covid 19
Ce este clubul cu nume evreiesc Amisa2? 
Grupul Solvay – cheia evidenţei legăturii dintre lobby-ul corporatist cu grupurile oculte de influenţă politică ale UE
Secretivitatea ca regulă a clubului şi a birocraţilor UE
Mega-trustul şefului Amisa2 (ABB), România şi „Afacerea Şpaga Suedeză” – în penumbră: Grupul Bilderberg şi Carl Bildt, şeful clubului lui Iohannis
Traficantul puterii din anii ’90 pentru ABB (şefii Amisa2) era un pion al găştii „Pricopsiţii“, care apoi îl păpuşează pe Ludovic Orban

În spatele multor diversiuni, care ne sunt servite constant de ani buni, lucrurile se petrec mereu la fel şi în cea mai mare discreţie, departe de atenţia opiniei publice.

Ţara este condusă din afară, aşa că nu contează cine e la putere:

1, Politica şi măsurile economice ale României sunt dictate de Fondul Monetar Internaţional/Banca Mondială/Comisia Europeană.

2, BNR primește instrucțiuni din afară.

3, Bogăţiile ţării sunt exploatate masiv de către diverse corporaţii globaliste.

4, SRI este subordonat CIA.

5, Armata română este subordonată NATO.

6, 96% din economie e controlată de multinaționale.

7, Cultura e clar sub influență americană.

8, Mass-media e toată controlată din afară.

9, Educația trebuie să se conformeze normelor din afară.

10, Politicienii ascultă fiecare de câte o țară, partid sau ambasadă străină.

Nu sunt ipoteze, sunt lucruri la vedere.

Dacă sunt acolo înseamnă că puterile străine i-au pus în funcţie şi îi sprijină. Poporul nu contează în planurile lor.

Aşadar ce s-a schimbat după mai bine de opt luni de guvernare PNL? Mai nimic! Asta atată că, indiferent cine este la guvernare şi ce culoare politică are, agenda impusă de globaliști prin intermediul ONU, OMS, OMC, FMI, Banca Mondială şi UE continuă neabătut, întocmai şi la timp, iar cei care ne oferă zilnic telenovele politice şi circăraie la maxim sunt doar nişte marionete, care nu au altă putere decât să execute ceea ce li se dictează din afară şi să ne păcălească pe noi la infinit ca să nu ne supărăm prea tare.

O tragedie la vârful lu’ PENELEU!

1 iul.

  Motto: „Am depus o contestație pentru că eu cred că am făcut de minim 5 la Româna. Îmi era […]

 

Motto: „Am depus o contestație pentru că eu cred că am făcut de minim 5 la Româna. Îmi era frică de Limba și Literatura Româna, că nu o stăpânesc foarte bine.” ( Daniel Moroșanu, proaspăt picat la BAC, dar cu o carieră politică de succes, deoarece e prim-vicepreședinte la PNL Vrancea, 30 iunie 2020)

Vă anunț, compatrioți, cu multă și îndreptățită tristețe, că taman „catindatul” nostru preferat, cel care s-a pregătit pentru BAC luând și meditații la Limba și Literatura Română, a luat la această materie pur și simplu in-fer-na-lă!!! nota 3,60 (1 punct fiind din oficiu). Eu zic să-i ia banii înapoi lu’ ăl de l-a meditat și să-i bată și obrazul… doar avem exemple celebre de meditatori în această țară, care și-au luat „căși” din munca afterschool, abnegația lor de meditatori-emblemă fiind recunoscută de toată lumea liberală, inclusiv de Rareș Bogdan.

Dar Moroșanu-al nost’ n-a luat decât 3,60… Și din această tragedie trebuie că s-au născut versurile:

După pui de MOROȘEN
Să nu dai cu egzamen
Că dacă-l vei nimeri
Vai de capul tău a fi!”

Personal, eșecul lui Daniel Moroșanu, prim-vicepreședinte PNL Vrancea m-a durut… cam la fel de mult ca atunci când n-a intrat Godină la Academia de Poliție…

                                                                                                   Luminița ARHIRE

P.S. La Istorie, așa cum am estimat, Daniel Moroșanu a nimerit la subiectele care aveau răspunsul inclus în întrebare, însumând cele 7 puncte previzibile. Spre surpriza mea însă, dânsul a scris ceva – probabil – și la blestematul de eseu despre diferitele Constituții ale patriei, din moment ce a mai luat și 0,55 puncte peste 7! Așa, da! Bravo, Moroșene! Autodepășirea este calea către o funcție în PENELEUL CENTRAL, oportunitate care sperăm cu toții că nu va întârzia să apară…

Guvernul va prezenta Planul de Relansare Economică după pandemie în grădina unui restaurant!

1 iul.

  Luni, 29 iunie 2020, Biroul de presă al Guvernului a remis redacțiilor următorul ANUNȚ DE PRESĂ: „Miercuri, 1 iulie […] 

Luni, 29 iunie 2020, Biroul de presă al Guvernului a remis redacțiilor următorul ANUNȚ DE PRESĂ:

Miercuri, 1 iulie a.c., ora 18:00, va avea loc evenimentul de prezentare a Planului Național de Investiții și Relansare Economică elaborat de Guvernul României, cu participarea președintelui României, Klaus Iohannis, și a premierului, Ludovic Orban. Evenimentul se va desfășura în grădina Clubului Diplomatic București, Șoseaua București-Ploiești, nr. 2B.

Jurnaliștii au acces la eveniment începînd cu ora 16:30. Televiziunile care doresc să transmită live au acces doar cu rucsac 4G și/sau cu echipamente wireless. Solicitările de acreditare (maximum două persoane/instituție media) se transmit la adresa presa@gov.ro pînă marți 30 iunie a.c, ora 17:00, comunicînd nume/prenume/instituția de presă. Alocuțiunile vor fi transmise live pe paginile de Facebook și Youtube ale Guvernului.

Organizatorii vor pune la dispoziție transmisia live a evenimentului, iar datele de satelit vor fi anunțate miercuri, 1 iulie.

Față de cele de mai sus, îmi permit să observ:

1. Din cîte ne spune inteligența încă neafectată de Coronavirus, Planul Național de Investiții și Relansare Economică, fie el elaborat de Guvernul Ludovic Orban, e un Document de mai multe sau mai puține pagini. Un Document poate fi cel mult citit. Ce va să zică „evenimentul de prezentare” a unui document? Formularea ne trimite imediat cu gîndul la o prezentare de modă, La o prezentare de modă, mai ai ce vedea, dacă ne gîndim că prin fața noastră defilează femei și bărbați sau, mai nou, femei, bărbați și alte genuri. Dar un Document? Cum poate fi el prezentat și nu oriunde, ci în Grădina Clubului Diplomatic din București? Pe site-ul Clubului sîntem invitați să-i ardem o nuntă în Grădina Clubului Restaurantului: „Nunta la clubul Diplomatic este alegerea pentru o nuntă de vis sau pentru o cununie civilă de neuitat.” Să fie vorba de o nuntă sub acoperirea de Relansarea Economiei ?

Textul, pentru că totuși de un text e vorba, chiar dacă la elaborarea acestuia a contribuit și Duhul Sfînt de la Cotroceni, nu poate fi subiectul unui Eveniment. Dacă ne gîndim că Evenimentul va avea loc în grădina Clubului Diplomatic, loc tradițional de petreceri mai mult sau mai puțin simandicoase, ne bate gîndul că Planul nu va fi citit, ci interpretat de membrii guvernului, suiți pe scenă, în acompaniamentul la mandolină al lui Ludovic Orban. Florin Cîțu, cu vocea lui de Eunuc, va fi, desigur, pe post de soprană, în timp ce Violeta Alexandru, avînd în vedere postările de la miezul nopții, va fi pe post de Dracula răgușit. Asta dacă Evenimentul va fi unul de operetă. Dacă va fi unul cinematografic, atunci televiziunile, care pot veni cu o oră jumătate înainte, vor transmite în direct un film în care evident, ținînd cont de tendințele din America, negrii vor interpreta creșterea salariilor, iar albii, strîngerea dărilor.

Lăsînd gluma la o parte, transformarea unui moment de Politică Economică, într-un Eveniment desfășurat în Grădina Clubului Diplomatic, mi se pare o nouă comicărie a Guvernului Ludovic Orban. Mai întîi pentru că un Document precum un Plan de investiții nu poate fi pretext de sindrofie într-un loc dedicat nunților și cununiilor civile. El se prezintă într-un cadru auster precum Palatul Victoria sau Palatul Cotroceni, cu posibilitatea jurnaliștilor de a pune întrebări de specialitate. Apoi, sindrofia, pentru că la Clubul diplomatic doar despre o sindrofie poate fi vorba, are loc într-un context în care același Guvern întreține o atmosferă de panică printr-un efort uriaș de manipulare a opiniei publice. Lumea moare și baba se piaptănă. Lumea, adică toți cei care lucrează în Horeca, toți cei care lucrează în teatru, muzică, film, în cultură, care nu cunoaște noi măsuri de relaxare, iar regimul o pune de o serbare.

2. Pe 23 iunie 2020, cu o săptămînă în urmă, adică, Președintele Klaus Iohannis a convocat la Cotroceni jumătate din Guvernul României pentru a lucra împreună la Planul Național. Ședința a durat două ore, de la 13 la 15, cînd Klaus Iohannis a ieșit în pridvorul Palatului pentru a spune Națiunii să se spele pe mîini. Potrivit informațiilor din presă, președintelui i s-a prezentat planul de Relansare economică aprobat de conducerea PNL. Dacă forma finală se prezintă abia pe 1 iulie 2020, înseamnă că practic, pe 23 iunie 2020, Klaus Iohannis i-a pus pe cei din Guvern să refacă tot documentul cu care s-au înființat la Cotroceni.

3. Exploatînd rezultatele manipulării, Guvernul continuă să mențină restricții care nu fac altceva decît să prăbușească Economia. Ce rost are să prezinți un plan intitulat pompos Național de relansare a Economiei cînd tot tu Guvern susții că nu se știe cînd țara va beneficia de relaxarea totală. Pentru a relansa Economia e musai să relaxezi țara. Asta deoarece relansarea Economiei nu e posibilă decît în condițiile eliminării oricărei restricții.

4. Ludovic Orban a declarat că „După prezentarea planului economic, obiectivul nostru este ca în maxim o lună de zile să adoptăm toate actele normative necesare pentru implementarea măsurilor din program”.

Așadar Planul prezentat în Grădina Clubului Diplomatic din București, acolo unde au loc nunți, botezuri și petreceri de zile de naștere, va începe să fie aplicat abia peste o lună. Evident, dacă Guvernul va reuși să adopte într-o lună actele normative.

Gura păcătosului adevăr grăiește.

Miercuri, în Grădina Clubului Diplomatic București, va avea loc un banal moment de campanie electorală.

                                                                                                   Ion CRISTOIU, cristoiublog.ro

%d blogeri au apreciat: