Bătălia jurnaliștilor cinstiți cu manipulările regimului Iohannis în privința Coronavirus!

2 iul.

Interviul de luni, 29 iunie 2020 de pe cristoiuTv, rubrică video din cadrul site-ului cristoiublog.ro, l-a avut drept invitat pe Răzvan Dumitrescu.
Răzvan Dumitrescu e moderatorul emisiunii Subiectiv de pe Antena 3. La cîteva din emisiunile conduse de Răzvan Dumitrescu am fost și eu invitat. Fie prin televiziunea de la distanță, afirmată în Pandemie și pe cale de a-și găsi un loc important în media planetară, fie prin prezența în studio. La toate aceste emisiuni eu am fost invitatul, iar distinsul confrate, moderatorul. Luni, 30 iunie 2020, la cristoiuTv, rolurile sau inversat: Răzvan Dumitrescu a fost invitatul, iar eu, moderatorul. Am ținut mai demult să am un dialog la distanță, exploatînd televiziunea de acasă, cu moderatorul emisiunii Subiectiv. Sînt multe motive ale acestei intenții. Aș putea enumera experiența de 30 de ani de presă a lui Răzvan Dumitrescu, contribuția decisivă la un moment postdecembrist care a fost nu numai de istoria presei, dar și de istorie a României – prezența postului SOTI, prima televiziune alternativă la TVR de după 22 decembrie 1989 – balansarea sa între presa scrisă și presa audiovizuală, disponibilitatea de a ține în frîu invitații, unii dintre ei gata să se bată în mesaje dictate de conducerea propriului partid. M-aș opri însă asupra unui motiv care ține de realitățile românești ale ultimului timp. Răzvan Dumitrescu se numără printre puținii jurnaliști români care au îndrăznit să gîndească altfel în privința Pandemiei decît au ținut să impună presei regimul Klaus Iohannis. Acești puțini ziariști merită stima noastră. Ei vor rămîne indiscutabil în Istoria presei naționale ca o dovadă că spiritul critic, definitoriu pentru meseria de jurnalist, a funcționat chiar și în condițiile în care manipularea de proporții incredibile practicată de regim prin intermediul presei miluite, dar și al presei militarizate, a creat în România ceea ce Ignatio Ramonet numea cenzura consensului. În prefața la celebrul interviu cu Fidel Castro, marele ziarist, care scria în Le Monde diplomatique din martie 1990 că abordarea Evenimentelor din decembrie 1989 de către presa occidentală a fost cea mai mare înșelătorie din istoria televiziunii, semnala drept cenzură mai rea, mai greu de înfruntat, decît cenzura oficială, impusă de stat, cenzura consensului. Despre cenzura consensului am scris și eu de a lungul timpului. Risc să mă autocitez din eseul Bătălia mea cu cenzura consensului din Evenimentul zilei 26 martie 2014:

„La un moment dat, în legătură cu un eveniment, cu o ţară, cu un personaj, se instalează în media unanimitatea zdrobitoare a unui punct de vedere, dacă nu chiar a unei abordări. Mecanismul prin care se iveşte şi se impune această unanimitate înfricoşătoare rămîne de descifrat. Îşi spun cuvîntul, deopotrivă, tentaţia jurnaliştilor de a se lua unul după celălalt, dar şi fatala superficialitate a unei profesii trăind din adevăruri de azi pe mîine. Pentru spiritul critic, înzestrat cu nenorocitul nărav de a nu înghiţi pe nemestecate tot ce i se oferă în materie de opinii, această unanimitate alcătuieşte o teribilă presiune intelectuală. Îţi dai seama că tot ceea ce se spune despre un eveniment sau despre o stare de lucruri e o sumă de prostii născute din simplificarea primitivă a unei realităţi complexe. ”

Despre pericolul Coronavirus, devenit prin manipulare un pericol apocaliptic, tot mai mulți români sînt de acord azi că e un pericol real, dar că el n-a justificat călcarea în picioare a drepturilor omului începînd cu dreptul de a nu fi arestat la domiciliu. Cu ceva timp în urmă, pe vremea cînd starea de urgență era perdeaua de fum de bălegar a regimului pentru a meșteri afaceri uriașe cu echipamente de protecție, pentru a-și promova în funcții camarila politică, pentru a pune mîna pe spitalele județene, vacile de muls ale baronilor locali, opinia publică era alta. Panica instalată prin manipulările Cioclilor apocaliptici, prin activitatea Presei Miluite și a Presei Militarizate crease o cenzură a consensului în privința Coronavirus. Cum să cutezi a pune la îndoială punctele de vedere oficiale, înghițite pe nemestecate de poporul român, cînd oamenii erau convinși că venise apocalipsa sanitară? Și-a spus cuvîntul, așadar, la vremea respectivă, cenzura consensului. A lupta împotriva ei era – cum e și acum – sinucigaș. Mai ales că președintele și premierul duceau o campanie de demascare în stil stalinist a tuturor celor care cutezau să-și pună întrebări. În Istoria mea a literaturii proletcultiste am analizat pe zeci de pagini unul dintre instrumentele prin care literatura română a fost în stalinism redusă pur și simplu la ipostaza de maculatură:
Procesul de intenție.

Un punct de vedere care nu corespundea viziunilor dogmatice ale îndrumătorilor din literatură și artă era contracarat prin atribuirea acestuia a unor intenții dușmănoase, periculoase pentru poporul muncitor.
Scriai, de exemplu, într-un roman că pe un șantier nu se găsea slănină în cantitate eficientă.
Imediat erai arătat cu degetul că intenționezi astfel să sădești în rîndul cititorilor neîncrederea în construirea vieții noi.

Te întrebai pe vremea pandemiei dacă nu cumva arestul la domiciliu e o măsură exagerată prin raportare la pericol, imediat Klaus Iohannis și Ludovic Orban, sprijiniți de Presa miluită, te acuzau că pui la îndoială viața oamenilor.

Și cum la începutul Pandemiei, românii înghițeau pe nemestecate toate delirurile regimului, cei care cutezau să-și pună întrebări se vedeau obligați să înfrunte cenzura consensului întruchipată de credința opiniei publice în Apocalipsa Coronavirus.

Deși azi opinia publică nu mai înghite atît de ușor manipulările politrucilor, totuși Klaus Iohannis și Ludovic Orban continuă să sugrume dezbaterea liberă a temei Coronavirus prin folosirea procesului de intenție de tip stalinist.

Scrii că prelungirea stării de alertă poate ascunde și îngrijorarea Guvernului că n-a reușit să fure cît trebuie și că mai are nevoie de ceva timp pentru a-și face plinul.
Imediat Klaus Iohannis și Ludovic Orban te arată cu degetul că prin asta semeni neîncrederea oamenilor în măsurile de protecție și prin asta, evident, contribui la creșterea numărului de morți de Coronavirus.

Pe parcursul interviului, Răzvan Dumitrescu și a reafirmat credința profesională că un ziarist are dreptul să-și pună întrebări, ba mai mult că a pune întrebări constituie esența meseriei de gazetar. Printre întrebările pe care și le-a pus public Răzvan Dumitrescu se numără și aceasta, reluată în interviu:

„Au existat cazuri în care, cînd luau ai noștri o măsură spuneau că recomandă OMS, dar altădată, cînd le spuneam că OMS recomandă asta, nu mai făceau ca OMS. Și aș fi vrut și eu să știu de ce cîteodată ții cont de OMS, și altădată nu. Nu e o acuză, doar mă întreb.”

Deși s-a confruntat ca toți jurnaliștii onești cu pericolul pierderii simpatiei publice prin demascarea de către regim. Răzvan Dumitrescu nu s-a lăsat intimidat. Și nu se lasă nici azi cînd regimul Iohannis se zbate să reînvie cenzura consensului în privința pericolului întruchipat de Pandemie. Așa se face că Răzvan Dumitrescu și-a permis să concluzioneze în interviu:

„Guvernul spune că ei au stăpînit bine pandemia, iar eu întreb de ce sîntem campioni acum dacă au stăpînit-o bine. Dacă, cu toate măsurile restrictive, suntem campioni, de ce am închis economia, că între timp am ajuns campioni și la criza economică? Nu am reușit să stăpînim pandemia, dar am reușit să omorîm economia.”

https://www.cristoiublog.ro

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: