
Fost premier: ”M-am săturat de acest MĂSCĂRICI mincinos și ticălos, trebuie oprit!”
”Absolut normal că nimeni nu te mai crede – nimeni nu mai respectă indicațiile tale mincinoase! Chiar nu înțelegi? Sau obrazul tău este mai gros decât șoriciul?”.
BUCUREȘTI, 13 iul – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Astăzi va avea loc dezbaterea finală și votul la Senat pe legea privind carantina şi izolarea. Premierul Orban nu s-a abținut și, în ciuda protestelor și a declarațiilor critice ale Opoziției, a spus că senatorii dezbat, de fapt, nu proiectul Guvernului ci… varianta adoptată de Camera Deputaţilor, modificată de ”majoritatea PSD-Pro România-ALDE”.
”Practic, Cazanciuc critică colegii lui din partid”, a declarat Orban la B1TV, ”este legea care a fost dezbătută în Camera Deputaţilor, pe care şi-a pus amprenta majoritatea din Camera Deputaţilor, majoritatea PSD -Pro România –ALDE”
Imediat, o reacție violentă a venit de la fostul premier Victor Ponta: ”M-am săturat de acest MĂSCARICI mincinos și ticălos – și cred că s-au săturat toți românii!!!”.
”Lucovid – Impostor nesimțit!”, scrie Ponta, transmițându-i lui Orban să intre site-ul Camerei Deputaților – ”o să vezi că Legea ta penibilă și idioată a fost votată de PSD și PNL (fără să o citească cineva) – deputații PRO România au votat ÎMPOTRIVA (iar ALDE nu mai există în Cameră, impostorule)!!!
Victor Ponta îi spune direct lui Orban: ”Când minți și aberezi non stop și cu atâta nesimțire nu ai cum să conduci România în momente atât de dificile!!!”.
”Absolut normal că nimeni nu te mai crede – nimeni nu mai respectă indicațiile tale mincinoase!”, îi spune Ponta, ”Chiar nu înțelegi? Sau obrazul tău este mai gros decât șoriciul?”.
Concluzia fostului premier este la fel de dură: ”Acest măscărici sinistru trebuie oprit!”
INTELEPCIUNE SI ADEVAR