INSTAURAREA DICTATURII JOHANNISTE!

15 iul.

  Azi se iese din starea de alertă, moment numai bun pentru a rememora ceea ce ni s-a întâmplat anul […]

 

Azi se iese din starea de alertă, moment numai bun pentru a rememora ceea ce ni s-a întâmplat anul acesta. Știu că pare o glumă, dar mulți dintre noi încă nu au conștientizat că, din luna martie încoace, trăim într-o stare de anormalitate absolută, în care puterea dictează, iar opoziția execută.

După ce Guvernul Orban fusese demis, Plăvanul a cerut reinstaurarea acestuia, iar PSD și restul celorlalți din Parlament l-au investit. Apoi, Plăvanul a cerut stare de urgență și Parlamentul a votat fără crâcnire. Nu o dată, ci de două ori! Ați uitat când trebuia să dați cu subsemnatul și când mergeați să duceți gunoiul? Ați uitat când se fixaseră amenzi aberante, de sute de milioane de lei vechi, pentru infracțiunea de a ieși din casă? Ați uitat de teroarea mediatică prin care ați trecut sau de criza medicamentelor la care ați fost supuși(întrebați-i pe cei care au probleme cu tiroida sau pe diabetici dacă n-aveți habar despre ce vorbesc)? Ați uitat că zeci sau sute de mii de oameni cu boli cronice grave au fost trimiși din spital acasă pentru că spitalele au fost rezervate exclusiv COVID-19. Aveți idee câți oameni au murit cu zile doar din cauza acestei decizii?

Cele două luni de stare de urgență au fost ulterior prelungite cu alte două luni de stare de alertă, o chestie aberantă, dar pe care Parlamentul a votat-o, din nou la foc automat, dându-i Plăvanului posibilitatea de a continua să se joace de-a dictatorul. Suntem după patru luni pierdute, în care singura constantă a fost furtul jegos din bugetul public, umflarea conturilor clientelei politice și teroarea exercitată la nivelul individului. Ce s-a rezolvat? În afara pădurilor tăiate de prietenii Plvanului, absolut nimic! Infectările au explodat, iar în curând vom intra în zona roșie și vom fi izolați la nivel mondial. În loc să facă rost de bani pentru deblocarea construirii autostrăzilor esențiale, precum Pitești-Sibiu, holera galbenă se împrumută pentru a fura cu nesimțire. E tunul tunurilor.

Ultima bagatelă care-i va permite Plăvanului să-și continue domnia dictatorială pe termen nelimitat e legea carantinei. Credeți că nu va fi votată? Aiurea, Parlamentul deja face blatul. Prima dată Plăvanul a rugat frumos, iar apoi, văzând că nu merge, a ieșit iar cu placa PeSeDe și, instantaneu, imbecilii s-au pus pe votat. Că, nu-i așa, trebuie să i se dea oligofrenului o nouă jucărie prin intermediul căreia să exercite teroarea.

Proștii, care de fiecare dată justifică cererile aberante ale Plăvanului cu necesitatea „rezolvării urgenței medicale”, n-au habar că, în realitate, Legea Mengele n-are nicio treabă cu vreo urgență medicală, ci cu necesitatea de a se menține teroarea pe o perioadă nedeterminată. În realitate, urgența medicală îi ajută pe ticăloși să fure. Despre asta e vorba: oamenilor li se arată sperietoarea COVID, iar în timpul ăsta jegurile fură cu nesimțire. Ați auzit să fi crescut capacitatea de testare pe fondul exploziei cazurilor de coronavirus? Ați auzit să se mai fi făcut anchete epidemiologice ca la carte? Ați auzit să se mai fi investit vreun ban în creșterea capacității ATI? Aiurea, niciuna dintre acestea.

Știți, în Slovenia e un scandal deoarece guvernul a cumpărat prea multe ventilatoare. N-am auzit ca Orban să facă vreo ofertă pentru cumpărarea acelor ventilatoare de care ăia nu mai au nevoie. Și nici nu vom auzi vreodată deoarece interesul e să se fure banul, nu să se rezolve problemele.

Azi Palamentul votează noua jucărie legislativă a Plăvanului. De azi viața voastră devine subiect de abuz medical. E mai rău decât pe vremea comuniștilor. Atunci te internau cu forța la psihiatrie, dar dacă erai suficient de puternic și mai dădeai peste un medic milos, aveai șanse să scapi. Acum, pentru o „suspiciune”, ți se dă „arest preventiv” timp de 48 de ore într-un spital plin de contagioși, de unde e greu de crezut că vei scăpa întreg. Care-i problema că a fost o suspiciune falsă? Te vor rezolva „băeții” să fie una care, până la urmă, să se confirme.

Am ajuns să trăim vremuri crâncene. Ceea ce nici bolșevicii nu îndrăzneau, pentru ăștia e floare la ureche. Și, dincolo de dimensiunea incredibilă a abuzului, se mai și găsesc idioți care să aplaude cu inconștiență. Suntem victime ale propriei noastre ignoranțe, alunecați din nou în negura putrezită a unui marxism barbar.

                                                                                                                      Dan DIACONU

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: