Așa zisul „Acord de „parteneriat”cu UE, negociat de Iohannis, este ilegal!

9 aug.

ARTICOLUL 91 (1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil.

ARTICOLUL 107 (1) Primul-ministru conduce Guvernul .., prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.

ARTICOLUL 75 (1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri.

GUv.L Orban nu are PROGRAM DE GUVERNARE, instalat prin trădarea majorității parlamentare. DE ASEMENEA NU GUV. A NEGOCIAT LA UE, CI IOHANNIS INCALCAND LEGEA, nefiind competent si neavând MANDAT. Așa zisul „Acord de „parteneriat”cu UE, negociat de Iohannis, este ilegal, lovit de nulitate absoluta si NU POATE FI ratificat, exprima doar vointa ILEGALA A LUI IOHANNIS, erijat in DICTATOR, trecând peste Guvern si Parlament.

L Orban trebuie să vină în fața Parlamentului și țării și să informeze, să raporteze ce „negocieri” a facut, nefiind la Bruxelles, în ce bază a „hotărât” finanțarea cu granturile, termenele, condițiile, repartizarea, întrebuințarea și restitutirea împrumuturilor, PUSE PE MASA COMISIEI JURIDICE., EC, FINANȚE, BANCI ,EC ETC. să se vada de ȚARĂ-OBLIG. si DR. României.
CER DEMISIA GUVERNULUI ANTICONSTITUȚIONAL, ABUZIV, încălcând interesele României, încălcând competențele sale și ale Parlamentului, neinformând cetățenii țării, lucrând secret, ocult.

Cotidianul RO

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: