Arhiva | 12:17 pm

„România educată” crapă din încheieturi!

30 aug.

Consiliul Național al Elevilor taxează bâlbele guvernanților cu privire la reîntoarcerea la cursuri, avertizând că, dacă lucrurile vor continua așa, va solicita amânarea începerii anul şcolar, „până când autorităţile vor lua în serios deschiderea şcolilor şi nu vor mai juca la cacealma siguranţa elevilor din România”. Reprezentanții elevilor trec în revistă neregulile, spunând că „într-un sistem de învăţământ de stat, care este, cel puţin în teorie, gratuit, este inadmisibil ca elevilor să nu li se asigure pachetul minim de protecţie pentru întoarcerea la şcoală”. Aceștia amintesc și de o declarație făcută miercuri de preşedintele Klaus Iohannis.

„Până unde poate merge iresponsabilitatea politică?

Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă dezacordul cu privire la declaraţiile evazive şi incerte venite din partea autorităţilor, care, cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar, nu comunică nicio măsură clară şi concretă privind reîntoarcerea la cursuri.

Miercuri, Preşedintele Klaus Iohannis afirma, în cadrul unei conferinţe de presă: „Bănuiesc că pur şi simplu nu există fonduri suficiente pentru aşa ceva. (…) Profesorii vor merge cu masca pe care şi-o vor procura ei şi elevii la fel”.

Totodată, zilele trecute, Marian Murguleţ, secretar de stat responsabil cu Tehnologia Informaţiei în cadrul Secretariatului General al Guvernului, a declarat că „cele 250.000 de tablete necesare trecerii la sistemul online de educaţie nu vor ajunge în şcoli până la data de 10 septembrie, aşa cum şi-a propus Guvernul, întrucât procedura de licitaţie nu a fost gestionată eficient”.

Reiterăm faptul că Guvernul a adoptat, pe data de 24 august, o Ordonanţă de urgenţă prin care sunt alocate 175 de milioane de euro pentru achiziţii de materiale pentru a garanta începerea noului an şcolar în siguranţă. Acest OUG are, însă, aplicabilitate începând cu anul 2021, atunci când se vor finaliza depunerea cererilor de rambursare şi decontarea propriu-zisă a cheltuielilor către autorităţile publice locale, conform unei adrese transmise către autorităţile locale de către Guvernul României.

Mai mult, în cursul zilei de ieri, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1456/2020, conform căruia şcolile care nu sunt racordate la apă potabilă îşi pot obţine autorizaţia sanitară prin amplasarea unui dozator de apă în cadrul unităţii de învăţământ. Observăm, astfel, faptul că autorităţile adaptează măsurile de siguranţă la infrastructura din şcoli, nicidecum invers, cum ar trebui de fapt. Această practică a fost confirmată şi în proiectul de ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii, care prevede obligativitatea păstrării unei distanţe de 1 metru între elevi, deşi, până acum, experţii epidemiologi anunţau o distanţă minimă de 1,5 metri.

Considerăm că măsurile prezentate până acum de autorităţi denotă o lipsă acută de responsabilitate, având în vedere faptul că existenţa materialelor sanitare pentru toţi elevii este vitală, în contextul începerii anului şcolar în format fizic, în majoritatea localităţilor din România. Într-un sistem de învăţământ de stat, care este, cel puţin în teorie, gratuit, este inadmisibil ca elevilor să nu li se asigure pachetul minim de protecţie pentru întoarcerea la şcoală, în condiţiile în care Ordonanţa de urgenţă menţionată mai sus prevede alocarea a 50 de milioane de euro pentru achiziţionarea de materiale sanitare în şcoli. În acelaşi timp, lipsa dispozitivelor conectate la Internet, pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi-a asumat să le achiziţioneze încă de la începutul verii, va avea ca rezultat direct privarea de dreptul la învăţătură a mii de elevi aflaţi în imposibilitatea de a-şi continua parcursul educaţional în format online.

„Anul şcolar va începe cu dacă şi cu parcă. La momentul de faţă, asta e tot ceea ce am primit din partea statului român: bănuieli, presupuneri şi lipsă de asumare. Dacă situaţia va continua în felul acesta, vom solicita amânarea începerii anul şcolar, până când autorităţile vor lua în serios deschiderea şcolilor şi nu vor mai juca la cacealma siguranţa elevilor din România.”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

IOANA RADU/https://www.cotidianul.ro/

”Trei ai mei”, nulități profesionale, la șefia marilor Parchete!

30 aug.

”Trei ai mei”, nulități profesionale, la șefia marilor Parchete

În primul rând, indiferent cum s-ar numi el, preşedintele României are, din punct de vedere legal şi constituţional, calitatea de decident în numirea şefilor marilor parchete: Parchetul General, DNA şi DIICOT.

Pârghia aceasta, a supremaţiei legii, nu i-o poate lua nimeni președintelui României de mai bine de 15 ani încoace. Nici MCV, nici secţia de procurori din CSM, nici grupările toxice de afacerişti, nici taberele din SIE și SRI, nici ambasadele. Nimeni. Peste tot în lume, politicul la cel mai înalt nivel – în cazul României, președintele, ales direct, votat- face numirile și le asumă. ”Trei ai mei”!

În România, autoritatea executivă, validată prin vot indirect, atât de Parlament, cât și direct- este bicefală și în această situație. Adică Guvernul, în speţă ministrul Justiției face propunerile, pentru că sub autoritatea ministrului funcționează procurorii constituiți în parchete, iar el trebuie să vegheze la bunul mers al acestora iar Președintele face numirile, decide, prin decret. În procedură se intercalează doar secția de procurori din CSM care are, atenție- doar aviz consultativ.

Legea însă conferă plenitudine decizională președintelui în numiri, atât pe criteriu de legalitate, temeinicie, cât și pe criteriu de oportunitate. Numirea, adică propulsarea într-o funcție de rang înalt, la cel mai înalt nivel al strcturilor de parchet, nu este doar o chestiune formală, ce ține de solemnitatea funcţiei, că președintele României nu este primar care să oficieze căsătorii cu care poate nu e de acord dar trebuie să le facă.

Nu, numirea șefilor de mari parchete înseamnă în primul rând responsabilitate și asumare directă din partea președintelui României și semnifică ea însăși o promovare publică, o recunoaștere tot publică a valorii, a vocației profesionale a celor numiți, o cofirmare a rezultatelor evidente și necontestabile pentru procurorul respectiv, care potențează cariera lui și îi oferă noi valențe și posibilități întru dezvoltarea spre bunul mers al instituției de parchet.

Numirile la un asemenea nivel sunt un exemplu de urmat, de ”așa da” pentru procuratură, o întărire, cât și o apreciere și o considerație publice a capacităţilor celor asumați de președinte , Justiţia fiind un serviciu public, niciodată privat.

În Justiție, ca și-n viață, omul sfințește locul.

În Justiție, scopul niciodată nu scuză mijloacele.

În Justiție, cei 3 ai tăi sunt oglinda ta.

Ce exemplu să ia procurorii când îi văd pe Gabriela Scutea, Nicu Bologa, Giorgiana Hosu în fruntea parchetelor? Ce să înțeleagă ei? Ce mesaj și semnal se dă procuraturii, când aceștia, sunt de astăzi jupânii lor ierarhici?

Nişte nulităţi profesionale, nişte non-valori vor fi exemplele bune, fericite, demne de urmat, reușitele, succesele, vârfurile procuraturii românești? Niciunul n-a instrumentat, atenție!- la viața luiniciun dosar important, niciunul n-a obţinut nicio condamnare la care să-ți dai jos pălăria de pe cap, să zici, da, nene, merită, cu el parchetele vor progresa, procurorii se vor apuca de treabă, va impulsiona, va pune biciul pe ei, cine greșește sau e prins cu infractori, pică, i se ia capul. Niciunul din cei 3 până acum n-a clădit şi n-a reuşit nimic. Au lăsat în schimb în urma lor dâre puturoase de controverse publice.

La procurori, recunoașterea profesională în breaslă și în castă vine doar din instanță, doar din cazurile, instrumentările dificile, probațiunile grele și succesele lor sunt validați. Și… atât! Spune-mi ce dosare a făcut, spune-mi pe cine a dovedit! Așa se cântăresc și se respectă reciproc ei! Numai așa.

Ce să înţeleagă și să învețe, cum să fie ghidat și sfătuit un subaltern, şef de secţie sau direcţie dacă singura calitate a şefului său este că n-a făcut niciun dosar important, că nu ştie ce e aia investigație? Ce să învețe și ce să priceapă ei?

Să înțeleagă Parchetul General, un uriaș sanatoriu în care se freacă duda la greu şi pe bani publici, că trebuie să facă protocoale ilegale cu SRI pe cercetare penală, ca doamna Scutea, pe vremea aceluiași ministru beton al Justiției, domn Predoiu? Nu cumva doamna Scutea a mai trecut o tură tot pe acolo, mult timp, o știu toți și s-a văzut de ce este în stare? Să înțeleagă Parchetul General că trebuie să se afunde în activisme, partizanate, Bruxelles, pancarte și sloganuri de tot râsul, tot ca doamna Scutea și mai puțin în meserie? Nu aveți destule asociații de activiști nebuni care nu ştiu boabă de carte și scot panglici pe gură every day, inventând prin minciuni revoltătoare, chiar și cadavre de copii carbonizați ca să scape de oprobiul public justificat prietenii lor din asociații? Să înțeleagă Procuratura Generală că trebuie să n-aibă habar de dosarele propriei instituţii ca în cazul Colectiv- Scutea? Să înțeleagă că trebuie să facă note de fundamentare pe corupția Microsoft care apoi să-i explodeze în față? Să înțeleagă că trebuie să fugă laș de responsabilitate ca pe OUG 13? Acesta este, cumva, exemplul de urmat pentru Parchetul General? Sau că trebuie să fie susținuți, inclusiv de inculpați pentru corupție, ca afaceristul Radu Budeanu și grupări toxice ca celebra Grupare Monaco? Nu, doamna Scutea, nu poate fi nicidecum un exemplu de urmat.

Dar, ce să vedeți, este. Că în ciuda tuturor evidențelor a numit-o Klaus Iohannis procuror general. Este 1 din cei 3 ai mei. Sunteți voi proști toți! Este de fapt vârful puternic al Parchetului General, liderul necontestat, nemanevrabil, procurorul puternic, care nu este dispus la compromisuri, om care știe meserie pe pâine, recunoscut de toți profesional prin munca sa și succesele sale. Şi asta pentru că, atenție!- prin lege, procurorul general al României este vârful procuraturii româneşti, crema și spuma ei, tot ce are mai bun și performant și, ca atare, tot procurorul general conduce inclusiv toate celelalte direcţii de parchet prin intermediul procurorilor șefi!

Numirea lui Scutea, procuror general al României, este o glumă sinistră.

Ah, și după ture-ntregi cu Scutea la sanatoriul de Parchet General unde ați mai pus-o odată, acum și moț, mai vreți să-l mai puneți odată și pe Bogdan Licu, prim-adjunct al aceluiși Parchetului General?

Mă scuzați, dar unde au fost până acum, ani buni, Licu și Scutea? Nu cumva tot acolo, la șefia Parchetului General? A performat cu ceva Licu? A făcut vreun dosar? A rupt criminalitatea-n două și a pus-o în cap? Îl puneți pe Licu care era cât p”aci să fie prins în Curentul și Motorul? Licu de la negocieri subterane? Licu care pupă pe oricine atât timp cât îl pune și pe el cineva șef? Pe cine puneți prim adjunct? Pe Licu de la PSD, pe Licu de la Băsescu, pe Licu de la PNL, pe Licu de la SRI, pe Licu de la Coldea sau pe Licu de la următoarea gaskă SRI, pe Licu care făcea crize de isterie cu Koveși sau pe Licu care după o săptămână o aprecia, pe același motiv și speță, pe Kovesi? Pe Licu de la controversatul Mircea Tudor, pe Licu de la furtul plagiatelor, valori ca acestea le puneți prim adjunct și de ce? Singura calitatea a lui Licu vreodată este că…nu are nicio calitate. Ia forma vasului în care este pus. Mereu. El vrea să fie pus în vază, pe masă, în sufragerie, în mijloc, moț și el. Reușește cameleonic să-i pupe pe toți. Orice este Sistem, orice este putere, orice culoare are. Un slugarnic în plus pe preșul Sistemului nu e de colea. A performat în perioada acesta, sub Licu, Parchetul General cu ceva? A terminat cumva chiar dosarele istorice ale României după 30 de ani? Nu. A reușit să se facă doar de râs, dând chixuri.

Pe Licu îl interesează doar imaginea lui, PRul ca să dea el bine și Puterea din oricine ar fi ea compusă. Cu Licu nu poți discuta o cazuistică, o probațiune, că nu știe ce e aia, niciodată n-a mâncat așa ceva, jamais couché avec . Nici șobolănimea Parchetului General n-o controlează ca șef ierahic. Așa i-a explodat clasarea lui Iohannis în față, pusă în operă de altă gașcă.

Păi, este posibil ca într-o instituție în care clasările și neperformanța sunt pe bandă rulantă, la ordinea zilei, în care procurorii țopăie cu infractorii și interlopii, în care interlopii se omoară la propriu în fața Parchetului General că este lumină!, nu autoritate, nu forță a aplicării legii, în timpul procedurii de numire a șefilor de parchete, tu să clasezi dosarul unui președinte în exercițiu, ca mijloc de negociere și de compromis și de forțare a mâinii? Dacă acesta nu este șantaj, semnal, și este transparență și valoare, înseamnă că s-a întors lumea cu fundul în sus. Pe criteriile acestea defecte, răsturnate, și prietenul său, Cumpănașu, cu același traseu și veleități, poate fi procuror general, de ce nu?

Ce să înțeleagă DNA când i-l înfigi în frunte pe Nicu Bologa? Că trebuie să fii dat afară din DNA pe bune, prin rapoarte de control care stau şi după 12 ani în picioare, ca să ajungi șeful ei? Că poți să te remarci prin NUPuri controversate în care scapă afaceriști importanți ca Paskany şi se îngroapă dosare importante, că poți să faci un accident de care chiar el a vorbit fără să îl fi clarificat deplin, că mai important este viciul, prietenia de pahar, fundamentale sunt petrecerile, informalul și încuscrirea cu politicieni inculpați liberali transpartinici, decât confirmarea profesională? Nu v-a ajuns o sufragerie, mai vreți una?

Ce să priceapă DNA, că trebuie să se apuce toţi de ”bună dimineața, votca taie greața”, de bârfe, șmenuri, șusanele? Nu era destul? Că DNA, cumva, vreodată, trebuie să rețină și să propună spre arestare către instanțe amărâți, oameni ai străzii, săraci, pentru că au adunat- rețineți!- mere și nuci căzute din copaci, le-au strâns de pe marginea străzii și le-au vândut în piață fără bon fiscal, că asta e evaziune fiscală în mintea lui Bologa și nu prin dosare de corupție pe gulere albe la nivel înalt?

Că pentru a fi șef DNA trebuie să fii disperat după bani, protestatar activist, coleg cu Kovesi și cu Boc, alt mare expert constituționalist, că trebuie să fii admirator al interferării ilegale a serviciilor secrete în cercetarea penală, că DNA trebuie să facă seminarii, uși deschise pentru elevi, că DNA trebuie să aibă procurori oratori și planuri de PR? Ați înnebunit de tot? Astea-s problemele DNA?

Da, în mintea lui Iohannis priceputul, acestea sunt. Pe DNA vor curge achitările încă 2-3 ani de acum înainte, că atât e maturitatea unei spețe în instanță, nu le pot opri nici marțienii darămite un zero barat care n-are habar. Eventual, le poate înmulți, asta, da. Și asta pentru că dosarele-s proaste și slabe, ele oricum picau și fără deciziile CCR.

În DNA, la ora asta doar o mână de procurori mai sunt în stare pe bune să ducă la capăt dosare importante, să dovedească, să probeze corupție la nivel înalt și gulere albe.

DNA este plin de activiști, veleitari, pupincuriști, morse incompetente la propriu, muze masculine îngropate ochi de achitări, unii moșteniți de pe vremea lui Koveși, alții aduși de Ban jupânul și băgați pe gât, grație pârghiei pe care o are și o folosește în mod negativ, oameni slabi care nici măcar nu înțeleg specificitatea investigării marii corupții, pentru că nu au experiența necesară, nu știu carte. Dacă cauți și vrei să aduci oameni în DNA, nu mai vin, sau nu au vechimea necesară, sau nu mai vor să se lege la cap cu DNA să fie tărâiți apoi prin presă. Iar și ăia puțini care pot veni trebuie să fie prieteni cu grupul organizat de procurori CSM.

Ce să învețe cei din DNA de la Bologa? Că trebuie să facă dosare de corupție pe fructe, legume și zarzavaturi la propriu, pătrunjel și mărar, că trebuie să dea NUPuri și clasări, că trebuie să fie prieten de petreceri cu oricine? Așa vreți voi să revigorați DNA? Nu v-a ajuns industria reținerilor și arestărilor pe dosare de abuz în serviciu, de la izvoarele dreptului Kovesi, Coldea și Maior? Nu cumva „orice zboară e corupție”, oricine nu ne place sau nu ne mai place– e corupție, facem dosare să dăm oameni jos din funcție, să avem oameni la mână, să controlăm, să facem dealuri politice, să preluăm afaceri, să modelăm politicul, să conducem țara, v-a dus în groapa de astăzi? Nu cumva neprofesionalismul, deciziile și puterile informale a adus DNA în situația de azi? Azi, o luați de la capăt?

Cum să vrei să unești secțiile din DNA pe ideea că dacă e deșertul profesiei în două secții separate pe cazuistică infracțiuni, facem noi una mare, tare și dodoloață, o varză totală? Un jupân 2 pe dosare, o altă putere informală, ”un executive” care nu răspunde în realitate pentru nimic mai lipsea din DNA! Ca să aibă cine cu cine să se ia de păr, nu-i așa?

DNA, din 2002 și până astăzi, în ultimii 18 ani, sub toate denumirile ei, sub toate conducerile, a avut un procuror șef! Ăla e!

El răspunde, el impulsionează instituția, el coordonează, el conduce deplin, LEGAL, el marchează, el dă cu capul, el gestionează tot, el ridică DNA, el o afundă sau o duce-n zid. Nu creați paliere și etaje de putere paralelă în DNA, războaie și tabere inutile pe care apoi nu le puteți gestiona. E suficient câtă putreziciune, neprofesionalism, minciună, dealuri și tabere sunt acolo. Nu mai generați un nivel suplimentar de putere și decizie. Oamenii slabi care au briciul în mână și puterea acuzării și demolării se afundă în orgolii, în păcatul vanității, luptele interne și pe interese dintre ei sunt generatoare de probleme interne, nicidecum de soluții. DNA trebuie să meargă înainte, nu cu pași repezi și viteza luminii direct în pământ.

DNA are nevoie de oameni buni, de procurori șefi care să nu trimită în judecată aiurea, dar care atunci când trimit să rupă. DNA are nevoie de oameni în fruntea ei care să cunoască ce înseamnă specificitatea investigării marii corupții, să știe ce ține și ce nu ține, ce merge și ce nu merge, să impulsioneze un procuror bun și să-i dea idei și sfaturi de bună credință ca să prindă gulerele albe, să tempereze un procuror nebun, să știe ce e aia strategie și plan de anchetă, are nevoie de cineva care să-i ghideze, are nevoie de lider cu curaj, de om respectat, recunoscut profesional și confirmat prin meserie și dosare și condamnări. Doar așa se poate impune, doar așa poate gestiona DNA, doar așa a funcționat bine DNA.

Ați mai făcut în 2013 greșeala cu Kovesi, nerecunoscută profesional de nimeni. Unde a dus DNA? În zid! Și apoi a băgat DNA și cu un picior în pământ.

Nu, pe Kovesi n-au dărâmat-o infractorii. Un procuror șef DNA este dărâmat de infractor doar dacă este el slab și face greșeli. Asta vine doar din ne-profesionalism. Un procuror șef DNA nu-l pui la șefia instituției pe criteriu de prietenie, un procuror cu bube nu-l pui capul DNA. Că apoi vine prietenul și te șantajează, și te face pulbere și țăndări și praf. S-a întâmplat în cazul Ghiță- Kovesi, s-a întâmplat în cazul Ghiță- Coldea, acum mai vreți o tură de prietenii. Cu Bologa- Ban, nu?.

Un procuror care-și tranzacționează funcția pe prietenii, azi prieten cu unul, mâine cu altul, fix pe aceleași non criterii și sufragerii, nu poate fi niciodată șef al DNA care să ducă DNA mai departe! N-a ținut niciodată, nu va ține nici acum!

Ce să înțeleagă DIICOT măi, nene, când i-o cocoți iar în frunte iar pe Giorgiana Hosu? Că poți să nu știi nimic, că poți să te faci de râs continuu, că nu ești în stare nici să vorbești, nici să manageriezi nimic, că poți să nu faci niciun dosar niciodată, că poți să te ia toată lumea la mișto mereu, că poți să îngropi instituția doar printr-un caz ca Caracalul și poți să mai fi numită odată? Ce exemplu să ia procurorii DIICOT? Că poți să stai de peste 10 ani agățată într-o afacere de familie cu soț trimis în judecată, fiu, mamă, soră de politician controversat și offshore, societăți ecranate, și să-ți explodeze în față și să nu fii în stare să spui și să explici nimic? Vorbim de o structură care se ocupă în principal de crima organizată, de rețele periculoase, interlopi, nenorociri, suspecți de terorism, carteluri, trafic de carne vie, chestii dure și extrem de nocive.

Într-o țară normală la cap, Georgiana Hosu ar fi trebuit să demisioneze până acum, nicidecum să fie repusă în funcție. Orice asemenea vulnerabilitate la un asemenea nivel înseamnă control, potențial de șantaj. Cum ați ținut-o pe Hosu în așa hal de vulnerabilă la șefia DIICOT? Ah, și-acum, ați mai pus-o încă o dată, nu?

Nu sunteți sănătoși la cap.

Preşedintele României, şi nimeni altcineva, și-a asumat astăzi persoanele și și-a asumat tot.

Și Traian Băsescu și-a asumat-o în 2013 pe Codruța Kovesi fără performanță 6 ani la șefia Parchetului General și-a înfipt-o la DNA în ciuda neperformanței. A pus-o că era baschetbalistă, de parcă baschetul are ceva cu procuratura. Apoi a pus-o că au vrut-o Coldea, Maior și ambasada SUA. Tot informal. Și i-a asumat și pe Nițu și Bica. Și-a intrat cu toți efectiv în zid.

Și Iohannis și-a asumat apoi siajul numirii procurorilor care a durat ani. A mai pus-o odată pe Kovesi, l-a pus și pe Lazăr stabilit tot de ea, l-a pus și pe Horodniceanu că făcea selfieuri slugarnice cu el, și l-a pus și pe Bănilă cel slab, fără performanțe profesionale, că l-a recomandat prietena Oana Hăineală, de la dosare pe căpițe de fân. Și când a venit greul, urgia, ce să vedeți, tot el l-a dat jos pe amărâtul de Bănilă care n-avea ce să caute acolo din start, n-avea legătură cu pâmântul, fugea în vii la adunat struguri, nu putea să conducă un mamut ca DIICOT, plin de bube. A fost bine? N-a fost bine. Deci luați-o de la capăt.

Credeți cumva că dacă faceți aceleași prostii, cu același tip de personaje, folosind aceleași non criterii, rezultatul va fi altul? E ca-n fizică. Aceleași cauze, același efect.

Relele, controversele, datele factuale, vulnerabilităţile, slăbiciunile, jocurile, potenţiale acte de şantaj la adresa lor sau ghidonări din partea unor terţe părţi, toate se duc acum într-o singură parte. Președintele României, Klaus Iohannis răspunde în fața publicului pentru toți cei numiți, pentru că îi validează, și tot el răspunde și pentru rezultate, consecințe și nimeni altcineva.

În numirea procurorilor șefi, greșelile lui Klaus Iohannis au fost 2. Și au fost mari. Prima se numește Cătălin Predoiu, același Cătălin Predoiu care a mai fost ministru al Justiției de tristă amintire și pe care îl știe toată lumea de ce-i poate pielea. Nimic calitativ, de substanță și rezistent cu adevărat n-a reușit eternul ministru al Justiției, a ajuns acum un fel de Tudorel de dreapta. Măcar Tudorel, șmecher și versatil cum era, știa ceva mai multă carte decât Predoiu. Deci pe principiul a dat chix Predoiu atâţia ani continuu, să-l mai punem o tură. Că poate rezultatul e altul, nu?

Faptele lui Cătălin Predoiu sunt binecunoscute, ce să vedeți- tot din trecut, când tot el a fost parte direct implicată în tot felul acţiuni care au dăunat grav Justiţiei.

De exemplu: pregătirea Codurilor pe bani publici, articole care cu sutele, ca popicele au picat la CCR, de proaste ce erau. Menţinerea cu insistenţă a Alinei Bica ca secretar de stat în MJ, mâna sa dreaptă, pe care acum, fugară condamnată, tot Predoiu trebuie să o aducă înapoi. Avizul ilegal pe Gala Bute, care s-a transformat în dosar de corupţie. Protocolul semnat pe vremea sa între PÎCCJ şi SRI, declarat ilegal şi neconstituţional. Numirea consilierei sale ca procuror şef DNA, pe criteriu de prietenie, fără nicio experienţă profesională. Prietenia cu serviciile secrete, graţie controverselor de când era în avocatură, motiv pentru care şi acum Predoiu a umplut MJ de oameni controversaţi, pe unii readucându-i fix în aceleaşi poziţii în minister, ca tristul dinozaur Barac, sau propulsând oameni din serviciile secrete, respectiv SRI, pe care tot în MJ i-a adus.

Din start, cine cunoaşte faptele de arme ale lui Predoiu, de care presa a relatat pe îndelete la momentele respective, putea să bănuie foarte uşor că nimic bun, rezistent, legal şi profesionist, nu va ieşi din orice va face Predoiu.

Omul e acelaşi, metodele sunt aceleaşi, modul de acţiune este acelaşi, până şi oamenii în unele situaţii sunt aceiaşi. Predoiu în sinea lui e un personaj neterminat. Nici ca politician, nici ca om din Justiție, n-a reușit niciodată nimic. Iohannis s-a dat pe mâna aceluiaşi Predoiu şi a greşit.

Interviurile pentru propunerile de procurori șefi au fost niște glume proaste. Cum să poți cântări și selecta niște vârfuri când tu nu cunoști problemele reale ale structurilor de parchet? De ce? Pentru că nu l-au interesat niciodată. Ce să rezolvi când tu nu știi ce să rezolvi? Asta deși legal, ministrul Justiției este cel care veghează la bunul mers al procuraturii și performanțele tuturor? Cum să te împăunezi că faci selecție pe bune când aleșii se știau dinainte, ba chiar se lăudau că vor fi șefi înainte să înceapă interviurile?

Secția de procurori a CSM, formată din alte nulități, a transmis dinainte pe cine vrea și va primi avizul consultativ pentru șefia DNA de exemplu, iar Predoiu a crezut că punând-o pe Hosu și Scutea, secția va ceda, și le vor da aviz și celorlalți doi, pe ideea, v-am dat DNA, treceți-mi și mie DIICOT și PG. Ce s-a întâmplat? A eșuat. A luat țeapă!

Ca să te lupți eficient cu un grup organizat nociv îți trebuie o armă mai mare. Nu pleci la luptă fără pistol. N-a avut baioneta, că nu știe, nu înțelege, nu se pricepe, nu-l interesează bunul mers al instituțiilor, a pierdut. S-a trezit cu aviz pozitiv doar pe alesul lui Ban și cu ceilalți 2 picați. Ar fi picat oricine nu era al lui Ban, stați liniștiți.

Efectele s-au dus pe Iohannis neimplicatul și dezinteresatul, care acum s-a trezit că pe numirea șefilor de parchete, a făcut pipilică cu jet pe Dumnezeu MCV. Nu i-a pus nimeni de pe planeta pâmânt nici pe Iohannis, nici pe Predoiu să declare și să împăuneze că MCV este obligatoriu. Și pe cale de consecință si avizele sectiei de procurori CSM, desi consultative, sunt tot într-un fel obligatorii, chiar dacă nu sunt.

MCV nu a fost niciodată obligatoriu şi nu este nici acum, MCV fiind doar un cadru la care s-a angajat statul român pentru recomandari pentru politici publice. MCV nu e lege, MCV nu organizeaza nici sistemul judiciar, nu înfiintează nimic şi nici nu desfiinţează nimic. Supremația deplină este numai a legislației naționale. Acum, președintelui Iohannis și lui Cătălin Predoiu le-a explodat bula MCV în față. Când te iei după propagandă, s-ar putea să ți-o furi, și-ți iese un balamuc total ca acum.

Haios este că însăși activista Gabriela Scutea, acum procuror general al României, a declarat cu subiect și predicat în fața CSM că MCV este obligatoriu. După câteva zile chiar ea a fost numită în ciuda MCV. Nu trăim într-o țară mișto?

Ajungem la secția de procurori CSM, acest adevărat grup organizat și cu adevărat jucător al nulităților din Justiție. 5 oameni- Cristian Ban, Nicolae Solomon, Florin Deac, Tatiana Toader și generalul Dior suspect de plagiat, Codruț Olaru, au ajuns să facă jocurile. O secție de procurori plină de dosare, care a acoperit și legitimat mizeriile și fărădelegile procuraturii, care i-a scos de-a lungul timpului pe toți curați și uscați în ciuda evidențelor publice, și care a vrut să-și impună toți candidații la șefia marilor parchete.

Că așa sunt ei, în casta asta. Lacomi de putere și avizi de jocuri mereu.

Grupul organizat de procurori CSM, format în majoritatea lui din procurori fără performanțe profesionale dar cu probleme, s-a apucat să facă vizibil dealuri, înțelegeri subterane, s-a apucat să impună candidați pentru șefia Parchetelor, să se asigure că se înscriu la concurs, să anunțe informal cine trece de avizul lor consultativ și cine nu, ca să aibă 2-3 oameni din secția de procurori CSM controlul pe Parchete, și nicidecum decidenții legali, mai ales în perspectiva desființării SIIJ și mutarea pârghiei importante- competența pe magistrați- înapoi la DNA.

Păi cine să ne investigheze pe noi? Prietenii noștri, inclusiv de pahar și petreceri, pe care îi punem și doar noi îi avizăm pentru șefia marilor Parchete? Nu, nu vor îndrăzni. Că sunt prietenii noștri, noi avizăm procurori, noi trebuie să știm și să controlăm cu adevărat tot ce se întâmplă în parchete prin ei. Inclusiv să știm informal pe cine fac și pe cine nu fac ei dosare.

N-au reușit decât la DNA, cu Nicu Bologa, din a treia încercare. Cu Bologa au tras tare și mult.

Grupul organizat de procurori CSM are în continuare puterea mutărilor în parchete. Niciun procuror bun nu poate intra în DNA fără viză de la Ban sau Solomon, nicio catastrofă nu poate ieși din vreun parchet, indiferent cât de praf ar fi, nici dacă-l scoți din șuturi, dacă nu sunt de acord ei. Așa au ajuns să controleze efectiv și la propriu situația din parchete și direcții, singurele criterii fiind prieteniile informale cu ei.

Păi ce putere mai are un procuror șef să conducă o direcție sau un parchet, când totul trebuie avizat de Ban și primește avizul doar dacă e prieten cu el sau cu ceilalți 4?

Vorbim cumva de criterii profesionale pe bune la grupul organizat de procurori CSM când ei au delegat-o pe Hosu cu bube la șefia DIICOT pentru ca după o săptămână și ceva tot ei s-o trântească?

Nu, vorbim de dealuri, de înțelegeri, de jocuri. Nu era cumva vorba de același om, aceeași persoană, aceleași eșecuri? Și cum s-o întrebi tu, grupul organizat de procurori CSM pe amărâta de Hosu, praf și pulbere, de dosarul Țăndărei, când el a fost făcut țăndări și asumat de Olaru, când era șef al DIICOT? Olaru, din grupul organizat CSM.

Nu v-a crăpat obrazul de rușine, caractere mari ce sunteți pe mii de euro bani publici și fără performanțe profesionale? Nici aparența bunului simț sau cea a unei obiectivități nu o aveți. S-a văzut din start și pe față, chiar din interviurile în direct, ce faceți. Puteai să-ți dai seama știa cine pică și cine nu.

În final, dar nu în cele din urmă, ajungem la vestitele servicii secrete, jucătoare și ele în acest tablou de nebuni. SRI a dorit-o cu toată puterea informală, asumat, pe Georgiana Hosu, vulnerabilă. Același SRI cu belele, care mai are puțin și rămâne fără legislație, care a pierdut protocoalele, autorizațiile, mandatele de siguranță națională, țintele, prepayul, vrea să defileze cu Hosu, această flower power offshore a DIICOT, SRI nereușind până acum să instrumenteze cu DIICOT, ca organ de cercetare penală specială, nici măcar un dosar pe infracțiuni specifice de siguranță națională. Niciunul! Nada! Cu procurori slabi și slugi n-o să reușiți niciodată nimic.

Și ca peisajul să fie completat, în numirea procurorilor s-a implicat și SIE. Tabere toxice. O tabără puturoasă de-a dreptul a tras inclusiv pentru Scutea, preferată și de Predoiu, altă tabără a tras în Horațiu Radu, alt neperformant al procuraturii românești, care n-a făcut niciun dosar timp de 12 ani.

Nu vă supărați, dar ce caută SIE și SRI, legal și informal, în numirea procurorilor? Domnii Vlase și Hellvig, n-ați reținut până acum că e ilegal? N-ați învățat și reținut chiar nimic din cele întâmplate? Serviciile nu sunt academie juridică, nu fac cercetare penală nici măcar pe corupție, nu sunt cărăuși de denunțători, nici măcar dacă sunt ai lui Ciocîrlan, vânătorul de peste mări și țări prieten cu Buzăianu, cel care primea pe mail de la procurori arestările parlamentarilor în 4 minute.

Mai bine v-ați declina calitățile de ofițeri, de cadre militare ale celor implicați în jaful continuu al retrocedărilor, în afacerile cu energie, în afacerile cu pui, în afacerile din sănătate, în afacerile cu deșeuri și gunoaie. Nu de alta, dar competența reală pe toți infractorii voștri este la Parchetul militar, al sanatoriu plătit regește din bani publici, ca și voi, veșnicele ventuze sugătoare de bugete publice din buzunarul proștilor.

Tichia de mărgăritar a reprezentat-o ”gruparea Budeanu”. Păi în toată această nebunie, cine să facă ”ordine și disciplină”, militărie, cine să le sucească, să le învârtească, să le infiereze, să le colporteze, să le răsucească, să le ventileze, decât un inculpat pe trafic de influență în formă continuată și spălare de bani al DNA? Haios, nu? Ghiță a fugit, dar istoria se repetă. Doar proștii nu înțeleg nimic din ea.

Și ca să fie treaba treabă, numirile procurorilor de mari parchete sunt lovite și un viciu de legalitate. Oricând, un inculpat dintr-un dosar trimis în instanță sub cele 3 nulități numite astăzi de Iohannis se poate duce în instanță și poate ataca numirile, inclusiv decretele președintelui. Pentru că ce să vedeți- în Constituție- adică legea fundamentală, ministrul Justiției, oricum s-ar numi el, este singurul reprezentant al executivului, parte a procedurii de numire, bine definit, în deplinătatea puterilor sale legale. Ceea ce nu e cazul specialistului Predoiu acum. El a început procedura ca ministru plin, a continuat-o și a terminat-o ca parte ca bicefalității autorității executive, ca ministru demis. Fără a mai putea duce la capăt legal decizia, autoritatea lui în materie și însăși procedura.

Ca atare, așa cum s-a întâmplat la completuri, unde ați crezut că ”merge și așa” și nu va vedea nimeni viciul de legalitate, nu este deloc exclus ca la un moment dat, un judecător să dea dreptate unei părți interesate într-un proces, și să vă pice și numirile procurorilor șefi și odată cu ele și toate actele semnate până atunci de aceștia. Niciodată să nu spui niciodată. Realitățile din Justiție bat filmul. Niciodată lucrurile puturoase, făcute pe genunchi, care nu sunt rezistente legal ci șubrede și viciate din start, nu țin. Că n-au cum. Și atunci să vă văd.

În rest, de la boierul cu paltonul meu, butonul meu, haina mea, lookul meu, golful meu, vila mea, prezidențialele mele, competiția mea, dezbaterea mea, partidul meu, guvernul meu, misecuvenismul meu, aveați cumva așteptări de valori profesionale? Pe bune, really? Că eu n-aveam.

După ”3 ai mei” care i-au luat pe ”ceilalți 3 ai mei”, ăștia sunt cei ”3 ai lui”! Frumoși, în picioare, la vedere, în lumină! Aferim! Admirabil. De Doamne Ferește.

acasa

Marea Resetare sau Complotul secolului?

30 aug.

Marea Resetare sau Complotul secolului?

SARS-CoV-2 e din ce în ce mai suspect. Deşi odată cu venirea verii ar fi trebuit să cam dispară, el pare să se eternizeze. Măsurile de distanţare socială, obligaţia de a purta mască, zonele roşii etc. se înmulţesc. Se anunţă în continuare, zilnic, infectări masive şi decese. Poţi să nu le iei în serios, să le ignori ? Imposibil. Prima „infecţioloagă” a UE, cancelarul german Angela Merkel, ne anunţă cu toată seriozitatea luni dificile la apropierea iernii. Doamna Merkel nu e doar o talentată infecţioloagă amatoare, e şi un prooroc sanitar. Pentru că oamenii de ştiinţă din toată lumea, doctorii şi cercetătorii, în primul rând cei din Germania, au un alt discurs, mult mai rezervat şi relativizant.
Este acest nenorocit de coronavirus unul mai degrabă politic, artificial, „îmbunătăţit” în laborator şi folosit pentru foarte importante scopuri politico-economice ascunse ? Care scopuri ? Păi, faimosul „The Great Reset”, introducerea monedei digitale, venitul minim universal (dacă toate economiile implozează, dispar), rezolvarea prin redistribuire, prin prăbuşirea dolarului american a datoriei faraonice a SUA ? Şi, desigur, şi alte planuri, cunoscute numai de oligarhia mondială, de oamenii de la Davos (World Economic Forum). Dar şi de unii experţi care au început să vorbească.
Virusul pare că nu se dă dus nici vara, e foarte rezistent micuţul !, şi va reveni în forţă, suntem deja asiguraţi, odată cu iarna – în orice caz, e şi foarte original, căci e prima dată în istorie când o pandemie se declanşează simultan pe glob. Nici măcar celebrul profesor marseiez, Dr. Didier Raoult, nu pare să se mai opună frontal ciudatelor comandamente politice care i-au „mascat” în ultimele zile oraşul. Nu admite totuşi existenţa unui al doilea val, numeşte această situaţie „actul doi” şi, într-o competiţie cu alte epidemii majore din secolul XX şi XXI, Covid-19 ajunge, în opinia savantului, poate pe ultimul loc. Dar Didier Raoult recunoaşte dreptul politicienilor de a lua decizii discutabile, controversate (de fapt, antidemocratice, totalitare – n.n.), recunoaşte că politicienii au „o meserie dificilă”. Vremuri periculoase pentru politicieni…
Avem şi noi un mare „infecţionist”, poate chiar doi sau trei. Îl avem mai întâi pe preşedintele Iohannis, expert recunoscut în spălatul pe mâini. Dar îl avem şi pe Raed Arafat, Doctorul Miliţian (MAI), transformat spectaculos din cel mai credibil român în cel mai detestat. Satisfacţia lui lugubră de a speria, ameninţa, intimida, certa populaţia l-a transformat în doar câteva luni într-un nou Dracula local. Nu trebuie uitat nici Alexandru Rafila, Doctorul Conflict-de-Interese, reprezentantul OMS (instituţia prin care se coordonează pandemia !), şi el un apostol harnic al micuţului virus.
Dar să revenim la marele infecţionist Klaus Iohannis, care se vrea mai nou şi filosof politic televizat după-amiaza. Într-un colocviu socratic cu ziaristele de stat, Klaus Iohannis ne-a spus că nu crede că e important dacă eşti sau nu membru al unui partid pentru a deveni preşedinte. Dar oare e important să fii „membru” (vezi cazul Petrov) sau să reprezinţi Securitatea (veche şi nouă), Statul Profund şi alte puteri mai mult sau mai puţin globale ?
Nu există deocamdată probe incontestabile despre manipularea în laborator a acestui blestemat virus, dar avem destule probe – şi ele se înmulţesc zilnic – în legătură cu manipulările făcute pe seama virusului. În vreme ce toată lumea se preocupă de alegerile americane, de Donald Trump, Joe Biden, Kamala Harris, Nancy Pelosi etc., în spatele marii scene publice, FED-ul, Trezoreria (Ministerul de Finanţe) au intrat sub controlul lui BlackRock, cel mai mare fond de investiţii (peste 7 000 de miliarde de dolari), care se ocupă cu „salvarea” şi naţionalizarea economiei americane pe model chinez. S-au emis cantităţi necunoscute, incomensurabile de dolari, iar valoarea monedei americane nu face decât să scadă.
Prăbuşirea dolarului e una controlată şi are mai multe ţinte, nu toate descifrate. În primul rând, datoria americană (106 % din PIB – 26,52 mii de miliarde de dolari la 20.07.2020) va fi redistribuită în toată lumea dominată de dolar. Dar şi Rusia, China, Iranul etc. vor contribui, involuntar, la absorbţia acestei datorii, pentru că nu au reuşit să se debaraseze la timp de dolar. Iar miza imediat următoare pare a fi trecerea la moneda digitală, la doarul distribuit direct de FED americanilor în nevoie prin mijloacele tehnologice actuale. Venitul minim universal, adică sclavizarea populaţiei sau un nou comunism „capitalist” (tot pe model chinez), va fi acceptat, chiar cerut de o populaţie rămasă fără resurse.
„Să examinăm situaţia din SUA : raportul datorie federală/PIB în Statele Unite a crescut mult în timpul Marii Recesiuni din 2008-2009 şi apoi a continuat să crească, trecând de la 62 % în 2007 la 90 % în 2010. În 2019 atinsese 106 %, iar Biroul pentru Buget al Congresului a avertizat că fondurile pentru securitatea socială si asigurările de sănătate vor fi epuizate până în 2028. Numeroşi economişti au arătat că raportul datorie/PIB de 100 % era deja extrem de ridicat şi că următoarele creşteri necesare de impozite pentru a-l reduce ar trebui să fie masive. Apoi a venit Covid-19. Confruntate cu închiderile şi căderile din economie, guvernele din lumea întreagă au aprobat enorme cheltuieli suplimentare, chiar dacă se vedea că veniturile aveau să scadă. […] Raportul datorie /PIB în SUA după al doilea război mondial a fost de 116 % în 1945 şi de 66,2 % în 1955” (Bruno Bertez – „Non, nous ne sommes pas en guerre, la seule guerre, c’est celle qui sera menée contre vous”, brunobertez.com, 24.08.2020)
Războiul comercial al lui Donald Trump cu China, ca şi cel asimetric sau „războiul fără restricţii” cu marea putere asiatică, Antifa, Black Lives Matter şi distrugerile de statui, de cartiere, revoluţia culturală rasială în curs, atacurile iraţionale ale „stângii” la preşedintele în funcţie, larma campaniei pentru prezidenţiale pot fi toate doar o perdea de fum care ascunde schimbări şi interese mult mai mari, cu adevărat revoluţionare. Care toate ţin de economie şi de viitoarea ei funcţionare în America şi în zona ei de influenţă.
Analişti economici tineri şi non-conformişti, preocupaţi, evident, de viitorul lor, citesc atent şi surprinzător lumea în schimbare : „În ciuda unei concurenţe monetare internaţionale emergente, dominaţia dolarului rămâne încă zdrobitoare : 63,5 % din rezervele în devize ale băncilor centrale din lume sunt constituite în dolari, faţă de 20 % în euro, 4,52 % în yeni şi 1,1 % în yuani. Euro este deviza concurentă cea mai serioasă, ceea ce inspiră un zâmbet subţire, dată fiind instabilitatea politică şi economică din zonă (Germania în recesiune, Brexit, Italia îndatorată, poate cu un proiect de ieşire din euro…). În orice caz, nu există o voinţă a Uniunii Europene de a vedea moneda euro internaţionalizându-se, căci asta ar însemna ca ea să suporte mai multă speculaţie, şi deci o mai mare fluctuaţie a cursului său, ceea ce Germania nu ar tolera. Christine Lagarde, fostă nr. 1 la FMI şi noua patroană a BCE, şi-a afirmat sprijinul pentru o monedă internaţională pe modelul „bancor”-ului, adică o valoare supranaţională, pe scurt, DTS-ul (Drepturi de Trageri Speciale ; în engleză, SDR Special Drawing Rights – adică un activ de rezervă internaţional care există deja de la finele anilor ’60 şi din care ţările sunt deja astăzi în posesia unei sume echivalente cu cca 285 de miliarde de dolari – n.n.).
Ordinea economică şi financiară de mâine va fi deci gestionată indirect de o guvernanţă mondială a FMI sau direct de imperiul american. Asistăm deja de câteva decenii la lupta între cele două tabere pentru hegemonie” (Franck Pengam – „Quelle monnaie virtuelle pour demain : DTS ou cryptomonnaie”, geopolitique-profonde.com, 28.08.2020). (Petru Romoşan)

https://inpolitics.ro/

Culisele Diktatului de la Viena. Germania și Italia au șantajat România: naziștii ne-au acordat cinci MINUTE pentru a accepta cedările teritoriale. Hitler știa că Ungaria nu are nicio șansă în fața României într-un conflict militar!

30 aug.

La 80 de ani de la dictatul care a dus la separarea – vremelnică – a unei părți a Ardealului de Țară, este bine să cunoaștem cât mai multe detalii despre ceea ce s-a întâmplat atunci.
Cu cât știm mai multe, cu atât avem mai multe șanse să nu repetăm ceea ce am greșit atunci.În acest sens, trebuie să precizăm că vara anului 1940, cu cedările teritoriale către URSS și Germania, a fost punctul culminant al unei politici falimentare, ce nu a ținut cont de schimbările politice de pe continent de la momentul psihologic al Primului Război Mondial.
Revenind la momentul 30 august 1940, colonelul (r) Alesandru Duțu, unul dintre cei mai redutabili istorici militari ai țării, a publicat câteva dintre culisele acelor evenimente nefaste pentru noi.
Astfel, printre detalii, iese în evidență termenul de „gândire”, pe care Germania nazistă l-a oferit României pentru „acceptarea arbitrajului”: 5 minute!
De asemenea, reiese importanța pe Hitler și Germania o puneau pe petrolul României, de unde și dorința extraordinară a acestora ca țara noastră să nu riposteze militar la un atac al Ungariei. De altfel, cancelarul Germaniei chiar preciza că Ungaria nu are șanse într-o confruntare militară cu România, iar un conflict dintre cele două ar fi degenerat într-o conflagrație mai mare, care nu ar fi fost în interesul nemților. Mai mult Hitler considera imperioasă existența continuării existenței statului român, în timp ce la „negocieri”, colaboratorii Fuher-ului anunțau partea română că dacă nu acceptă condițiile, Germania va lăsa România în mâinile Rusiei pentru a fi distrusă.
Aceste mărturii demontează teoria oficială, servită în școli și în public,  a „imposibilității” rezistenței românești în fața agresiunii maghiare și care se dovedește a fi doar un pretext pentru a ascunde lașitatea Regelui Carol al II-lea și a camarilei sale.
Iată textul colonelui (r) Duțu, marcând evenimentele în ordine cronologică (sublinierile ne aparțin):
26 – 27 august 1940. Cine, unde și cum a stabilit traseul viitoarei linii de demarcație româno-ungară impusă prin dictatul de la Viena.
Adolf Hitler: „Trebuie să impresionăm deci România și Ungaria cu urmările grave pe care le-ar avea pentru ele persistența într-o atitudine intransigentă”.
La 26 august 1940, preocupat de ,,cursul pe care-l lua controversa dintre Ungaria și România” și dorind să ,„evite cu orice preț o criză în Balcani”, Joachim von Ribbentrop a telefonat lui Galeazzo Ciano propunându-i să convoace la Viena pe miniștrii Afacerilor Străine român și ungar și ,,să li se dea sfaturile amicale ale Axei în vederea găsirii unei soluții”. Oferta trebuia însoțită și de un ,,avertisment”: „cel care nu acceptă sfatul ia asupra sa întreaga responsabilitate a consecințelor viitoare”. Având acceptul lui Benito Mussolini, ministru italian de Externe s-a declarat de acord.

A doua zi, convocat de urgență în Germania, la castelul lui Joachim von Ribbentrop, Wilhelm Fabricius a indicat o linie de demarcație prin care România pierdea unele regiuni de graniță. Considerând că teritoriul oferit Ungariei era prea mic, Joachim von Ribbentrop a adăugat și orașul Cluj. Carl Clodius a plusat însă pentru Budapesta reușind să convingă pe von Ribbentrop că și „regiunea secuiască trebuie să aparțină neapărat Ungariei”. Seara, spre Germania s-a îndreptat și Galeazzo Ciano având „deplină libertate de acțiune” din partea Ducelui.
La Obersalzburg, Joachim von Ribbentrop și Galeazzo Ciano prezintă lui Adolf Hitler propunerile privind teritoriul românesc care urma să fie atribuit Ungariei. Conform stenogramei întocmită de Paul Otto Schmidt, neștiind dacă amenințările Ungariei la adresa României erau serioase, Führer-ul a apreciat că în evaluarea situației generale trebuiau luați în considerare mai mulți factori: „Un factor pur material, care are însă o importanță extraordinară pentru continuarea războiului: aprovizionarea cu petrol, care este extrem de importantă, atât pentru Germania cât și pentru Italia. Este limpede că la primul foc de armă vor înceta toate expedițiile de petrol din România către Germania și Italia. Natural că o Românie în război cu Ungaria nu-și va mai putea exporta produsele prin Iugoslavia sau pe Dunăre. Un al doilea element este problema extinderii războiului… Aceasta va duce la înrăutățirea considerabilă a situației Germaniei și Italiei în viitor. Dacă se va ajunge la un conflict armat, Ungaria se va lupta fie singură, fie cu ajutor străin. Dacă Ungaria va rămâne singură, atunci, având în vedere gradul ei de pregătire militară și situația ei în alte privințe, victoria nu este deloc sigură… Rezultă limpede că un conflict în Balcani nu poate fi decât defavorabil Germaniei și Italiei și de aceea ambele țări au tot interesul să facă totul pentru a evita un astfel de conflict. Aceasta este și părerea generalilor germani, deoarece nici ei nu consideră posibilă victoria ungară, cum o socotesc cei de la Budapesta”.
În final s-a considerat că pentru protejarea intereselor germane se impunea șantajul.
„Trebuie să impresionăm deci România și Ungaria – a continuat Hitler – cu urmările grave pe care le-ar avea pentru ele persistența într-o atitudine intransigentă. Trebuie să li se arate limpede că un conflict ar fi în dezavantajul ambelor țări și că Germania și Italia își vor apăra în orice caz interesele, dacă va fi cazul. Este deci oportun pentru ambele țări să accepte compromisul. Ungaria trebuie să accepte efectiv orice compromis deoarece nu ar obține nimic prin propriile ei eforturi, ci datorează satisfacerea revendicărilor ei exclusiv fascismului și național-șovinismului. României trebuie să i se arate limpede că un compromis cu Ungaria înseamnă totuși salvarea unui teritoriu național care, la urma urmelor este încă destul de mare… De altfel, Italia și Germania trebuie să se gândească dacă nu ar fi indicat să dea o asigurare în legătură cu existența statului român în continuare, deoarece, după reglementarea conflictului, integritatea teritorială a acestui stat este efectiv în interesul Italiei și Germaniei”.
În final, Führer-ul a decis ca noua linie de demarcație româno-ungară să corespundă intereselor și planurilor viitoare de acțiune germane: stăpânirea (prin intermediul Ungariei) a crestelor Carpaților Orientali, pătrunderea până în apropiere de Brașov, pentru a „proteja” zona petroliferă, dezbinarea Ungariei și României în așa fel încât ele să fie ținute ca  „două bucăți de fier incandescente și de a le modela în interesul Germaniei”, așa cum avea să recunoască Joachim von Ribbentrop.
Cu același prilej s-a hotărât să nu se ducă convorbiri cu nici una dintre cele două delegații, ci ,„la un moment dat, să se supună părților română și ungară o hartă comună germano-italiană, cu linia de demarcație stabilită, care să nu mai constituie un subiect de discuție”.
Odată stabilită procedura, Joachim von Ribbentrop și Galeazzo Ciano au împachetat harta și au plecat la Viena.
Pentru a fi sigur că planul va fi aplicat cu orice preț, Adolf Hitler a ordonat și măsuri militare corespunzătoare.
29 august 1940. Dictatul de la Viena (I).
După primirea invitației guvernului german ca ministrul român al Afacerilor Străine să participe, la Viena, la ,„o convorbire asupra relațiilor româno-ungare”, regele Carol al II-lea a cerut să se insiste pentru aplicarea principiului etnic și a schimbului de populație (s-au luat în calcul și limitele eventualei cedări de teritoriu: între 10 000 și 18 000 kmp).
Pe o poziție asemănătoare s-a situat și Ion Gigurtu (în scrisoarea personală trimisă lui Joachim von Ribbentrop, prin Mihail Manoilescu): „Noi stăm pe punctul de vedere al schimbului de populație. Drept cea mai largă concesiune am consimțit ca îndată după acceptarea acestui principiu să avem o propunere pentru o eventuală frontieră astfel concepută să fie socotită ca un compromis și drept urmare să fie mutată încoace și încolo judecând-o prin prisma punctului de vedere teritorial”.
La 29 august 1940, în Capitala Austriei, Joachim von Ribbentrop și Galeazzo Ciano au discutat mai întâi cu delegația ungară condusă de Csáky István căruia i-a propus ca diferendul să fie soluționat prin „arbitraj”. Cerând „un timp de gândire”, ministrul de Externe ungar și-a întrebat guvernul dacă „este de acord să primească ca irevocabilă hotărârea pe care o va lua această instanță”, dând asigurări că „arbitrii” au lăsat să se înțeleagă că „cunosc pretențiile Ungariei și că vor căuta să le ia în considerare atunci când își vor forma decizia juridică”. Întrunit în ședință extraordinară, guvernul ungar a decis „să se supună fără condiții” deciziei luate de „tribunalul” german și italian.
„Arbitrajul” a fost propus de Joachim von Ribentrop și lui Mihail Manoilescu, asentimentul guvernului român fiind cerut până la „ora 8 seara” (cu precizarea că nu trebuia cifrat deoarece „ar cere prea multă vreme”).
După ce ministrul român al Afacerilor Străine a dezmințit faptul că guvernul român ar fi cerut vreodată arbitrajul, Joachim von Ribbentrop a vorbit „în termeni impresionant de apăsați” de „atacul concomitent al Rusiei și al Ungariei ca de un lucru ce ar fi înțeles între aceștia” și a atras atenția că dacă „Majestatea Sa regele ar fi rău sfătuit și nu ar primi acest arbitraj, atunci ar fi în câteva zile sfârșitul României”. După ce a precizat că germanii nu mai puteau să facă nicio presiunea asupra ungurilor, care „ar intra a doua zi în război”, a cerut ca România să nu considere acest lucru „ca un bluf, pentru că Führer-ul nu face bluf”.
La rându-i, Galeazzo Ciano a arătat că era autorizat de Benitto Musssolinni să declare că în situația în care România nu ar accepta arbitrajul s-ar crea ,„dificultăți Axei și ei vor socoti atunci România printre dușmanii lor”.
În același sens, Wilhelm Fabricius a precizat lui Valer Pop că în caz de război Germania și Italia vor fi de partea ungurilor.
Neacceptând explicațiile lui Mihail Manoliescu, Joachim von Ribbentro a scăpat „o vorbă” despre suprafața care ar fi trebuit cedată de România și a declarat că viitoarea graniță nu putea fi „pur etnică” deoarece schimbul de populație era dificil de realizat. A conchis că soluția trebuia să consta într-o „sinteză între principiul teritorial și principiul etnic” și a precizat că teritoriul ce trebuia cedat de România se situa între 68 000 kmp, cât a cerut Ungaria, și 25 000 kmp, cât a oferit România.
La protestul lui Mihail Manoilescu că „noi n-am vorbit niciodată de așa ceva”, ministrul german de Externe a atenționat că în caz contrar „veți face război și veți pierde toată Transilvania”.
Eroarea lui Joachim von Ribbentrop avea să fie recunoscută de Wilhelm Fabricius, în cursul nopții, când a precizat că cifra de 25 000 kmp nu a fost propusă niciodată de România.
În final, ministrului român al Afacerilor Străine i s-a pus următoarea alternativă: „Sau primim arbitrajul astăzi, sau cel mai târziu în cursul nopții, așa ca mâine să se poată da hotărârea și în cazul acesta ne vom bucura de garanția absolută a puterilor Axei pentru integritatea României împotriva tuturor, chiar și de la răsărit, sau dacă nu primim vom fi mâine atacați de Ungaria și de Rusia și va fi sfârșitul României”. Acest lucru avea să fie repetat de mai multe ori.
Consternat și deprimat după discuția cu miniștrii de Externe german și italian, Mihail Manoilescu a revenit printre colaboratori și le-a declarat: „Este îngrozitor; ni se cere un arbitraj pe care trebuie să-l acceptăm până astă-seară și care pune în discuție o cesiune între 25 000 și 65 000 kmp. Dacă nu-l acceptăm va fi sfârșitul României. Mi-au spus-o clar”.
Apoi a transmis la București: „Situația este mult mai rea… Toate încercările mele de a schimba sau atenua hotărârea au fost zadarnice”.
În timpul celei de-a doua întrevederi cu Mihail Manoilescu, Joachim von Ribbentrop și Galeazzo Ciano au făcut cunoscut că „Arbitrajul urmează să fie acceptat fără nici o rezervă și condiție, sau respins”. Cei doi au mai comunicat că în caz de neacceptare a „arbitrajului” Axa „se va dezinteresa de soarta sud-estului Europei și consecințele pot fi pentru România o totală distrugere a ființei sale de stat”. În cazul acceptării, Germania și Italia ofereau „garantarea frontierelor României față de oricine, prin totalitatea forțelor lor armate”. Au comunicat că ultimul termen era la ora 24.
Noaptea târziu, după ce Mihail Manoilescu i-a declarat lui Wilhelm Fabricius că nici „rușii nu ne-au tratat în felul acesta, fiindcă, la urma urmei, ne-au dat un ultimatum de trei zile pe când ei ajung să ne socotească răgazul cu orele și minutele”, acesta i-a atras atenția că Joachim von Ribbentrop „nu se culcase încă așteptând comunicarea noastră”.
Peste ani, Mihail Manoilescu consemna în memoriile sale: „Niciodată n-am simțit mai dureros ce rău este să fii o țară mică, care nu-și poate croi singură destinul, și să atârni de țările mari care hotărăsc soarta lumii”.
Puțin după miezul nopții (29 spre 30 august 1940), la București, Consiliul de Coroană a început să dezbată „comunicările cu caracter ultimativ făcute de guvernele german și italian”.
Față de această inspirată formulare, Mihail Manoilescu consemna în memoriile sale: „Nu știu cine a avut inspirația să înscrie aceste cuvinte laconice, care definesc atât de exact situația și denunțau în fața lumii întregi siluirea și brutalitatea la care fuseserăm supuși. Dar știu că autorul acestei formule a binemeritat de la viitorime, fiindcă a creat chiar din acea clipă baza unei revizuiri și a unei anihilări morale și politice a monstruosului act de la Viena. Acest comunicat a iritat însă până la exasperare pe Ribbentrop și Ciano”.
În timpul dezbaterilor, Ernest Urdăreanu a intrat în sală și a citit o telegramă în care se făcea cunoscut că, la Viena, Wilhelm Fabricius a atras atenția că Germania „nu-și ia nicio răspundere dacă în termen de cinci minute nu dăm răspunsul”.
În final, pentru primirea ,,arbitrajului” au votat 21 de participanți, 10 au fost împotrivă, iar unul s-a abținut.
Hotărârea a fost comunicată la Viena la orele 3.50, fiind înmânată lui Wilhelm Fabricius, care aștepta cu nerăbdare.
La orele 12.00, Pellegrino Ghigi și Wilhelm Fabricius au prezentat proiectul definitiv al scrisorilor de garanție: ,,În numele și din ordinul guvernului german (italian) am onoare a comunica Excelenței Voastre că Germania și Italia asumă cu începere din ziua de azi garanția de inviolabilitate și integritate a statului român#. Cu același prilej, ministrul român al Afacerilor Străine a fost obligat să semneze două scrisori referitoare la situația germanilor din România, respectiv renunțarea la Cadrilater în favoarea Bulgariei.
Apoi, la orele 13.30, delegația română a fost condusă de Wilhelm Fabricius spre hotelul Belvedere, unde fusese convocată și delegația ungară.
În timp ce Paul Otto Schmidt se pregătea să citească textul „arbitrajului”, Mihail Manoilescu a cerut cuvântul pentru a prezenta o declarație de protest, dar Joachim von Ribbentrop i-a răspuns ,,scurt și brutal” că va vorbi la sfârșit.
După citirea textului ,,arbitrajului”, în limbile germană și italiană, delegației române i-a fost prezentată o hartă românească pe care era trasată viitoarea linie de demarcație româno-ungară.
„Ochii mei – rememora Mihail Manoilescu – căutau tăietura de la granița de vest pe care cu toții o așteptam. Mi-am dat seama că este însă altceva. Am urmărit cu ochii granița care pornea de la Oradea către răsărit, alunecând sub linia ferată și am înțeles că cuprindea și Clujul… Am început să nu mai văd. Când mi-am dat seama că granița coboară în jos ca să cuprindă secuimea am mai avut, în disperarea mea, un singur gând: Brașovul! O mică ușurare: Brașovul rămâne la noi. Când am privit în toată grozăvia împărțirea Transilvaniei, am înțeles că puterile, care îmi erau mult slăbite, mă părăsesc cu totul. Tabloul dinaintea ochilor s-a făcut neclar, ca un nor galben cenușiu, negru… În clipa aceea mi-am pierdut cunoștința”. Și-a revenit după ce i s-a adus un pahar cu apă.
Când i s-a prezentat actul pentru semnare a scos stiloul cu cerneală verde și a iscălit fără să citească. Profitând de de starea în care se afla, Joachim von Ribbentrop nu i-a mai dat cuvântul.
Cu greutate, ministrul român al Afacerilor Străine s-a ridicat din fotoliu (susținut de Valer Pop), fiind condus într-o cameră unde doctorul Eisen Schiemeleisen i-a luat pulsul și tensiunea, ultima fiind între 6 și 8.
După ce Joachim von Ribbentrop a încercat să-l consoleze, Mihail Manoilescu a replicat: ,,Ceea ce mă îngrozește nu este judecata istoriei, ci soarta ce se deschide acum atâtor români care trec sub stăpânirea maghiarilor”.
„În felul acesta, mișelește, prin fraudă și surprindere, ca de tâlhari în miez de codru – avea să consemneze Raoul Bossy – a fost vremelnic ucisă România Mare, mai întâi de Stalin, apoi de Hitler și Mussolini prin uneltele lor, Ribbentrop și Ciano”.

30 august: Diktatul de la Viena, prin care România pierdea Ardealul de Nord în favoarea Ungariei. Intrarea trupelor de ocupație în Cluj Napoca!

30 aug.

Pe 30 august 1940, România a fost nevoită să cedeze Ungariei o suprafață de 43.492 de kilometri, în urma semnării unui act internațional cunoscut sub numele de „Dictatul de la Viena”.
Cedarea Basarabiei și Nordului Bucovinei în fața ultimatumului sovietic, de la 28 iunie 1940, a încurajat pretențiile revizioniste ale vecinilor României. Cele mai insistente au fost Ungaria și Bulgaria.
Aflată într-o poziție ingrată pe plan extern, România a fost silită să accepte negocieri cu Ungaria pentru rezolvarea problemei Transilvane. Chiar dacă regele Carol al II-lea a încercat, în ultimul moment, să atragă bunăvoința Germaniei, Adolf Hitler a răspuns că cel mai bine ar fi ca părțile să se înțeleagă pe cale pașnică.
În acest sens, pe 16 august 1940, România și Ungaria au început negocierile la Turnu Severin. Ungaria a cerut o suprafață de 70.000 de kilometri din teritoriul național, soluție respinsă de România. Într-un final, discuțiile au eșuat și țara noastră a fost nevoită să ceară arbitrajul Germaniei și Italiei.
Germania care se afla, conform istoricului Armin Heinen,  la culmea puterii sale, nu putea accepta un conflict în zonă, mai ales din cauza intereselor sale economice din Balcani: produsele agricole și petrolul românesc erau esențiale pentru regimul nazist.
Astfel, Germania și Italia au hotărât ca Ungaria să primească 43.492 km cu o populatie estimata la 2.609.000 locuitori, în majoritate etnici români. Vestea a fost anunțată de către Miniștrii de Externe german, Joachim von Ribbentrop, si cel italian, Galeazzo Ciano.
Ambele delegații au fost nemulțumite: în memoriile sale, Ministrul de Externe Mihail Manolescu relatează că a leșinat la vederea noilor granițe, în timp ce ungurii s-au declarat „zdrobiți sufletește”.
Istoricul Keith Hitchins a afirmat soluția germană a dus la escaladarea tensiunilor dintre cele Ungaria și România, nerezolvând problema de fond. Practic, singura mulțumită era Germania, care reușea să mențină ambele state în sfera sa de influență, conștiente că nu-și pot permite să piardă susținerea celui de-al treilea Reich, mai ales în fața puterii crescânde a URSS.
Armata maghiară a pătruns în Ardeal la 5 septembrie 1940. La doar trei zile, s-au dezlănțuit represiunile împotriva populației civile românești la Nușfalău. Au urmat masacrele de la Treznea, Ip, Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie. Conform statisticilor, în doar câteva luni, până la 1 ianuarie 1941, din Ardealul de Nord au fost nevoiți să plece peste 100.000 de români, ajungându-se la aproape 250.000 la finalul lui 1943.
Din păcate, Ardealul de Nord nu a fost ultimul rapt teritorial suferit de România în 1940. Pe 7 septembrie, la presiunile Germaniei, statul român a fost nevoit să cedeze și Sud-Estul Dobrogei, Cadrilaterul, Bulgariei.
Iată textul „arbitrajului”, așa cum a fost denumit în afara țării:
1.Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat de harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la fața locului.
2.Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele românești într-un termen de 15 zile și remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării și ale ocupării, precum și modalitățile lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar și român vor veghea ca evacuarea și ocuparea să se desfășoare în ordine completă.
3.Toți supușii români, stabiliți în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalități naționalitatea ungară. Ei vor fi autorizați să opteze în favoarea naționalității române într-un termen de șase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într-un termen adițional de un an și vor fi primiți de România. Ei vor putea să ia, fără nici o împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reușește, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într-un mod larg și acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanților.
4.Supușii români de rasă ungară, stabiliți în teritoriul cedat în 1919, de către Ungaria României și care rămâne sub suveranitatea acesteia, primesc dreptul de a opta pentru naționalitatea ungară, într-un termen de șase luni. Principiile enunțate în paragraful trei vor fi valabile pentru persoanele care vor face uz de acest drept.
5.Guvernul ungar se angajează solemn să asimileze în totul cu ceilalți supuși unguri pe persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naționalitatea ungară. Pe de alta parte, guvernul român ia același angajament solemn în ceea ce privește pe supușii de rasă ungară, care vor rămâne pe teritoriul român.
6.Detaliile rezultând din transferul de suveranitate vor fi reglementate prin convenție directă între guvernele român și ungar.
7.În cazul în care dificultăți sau îndoieli s-ar ivi în cursul aplicării acestui arbitraj, guvernele român și ungar se vor înțelege pe cale directă. Dacă într-o chestiune sau alta înțelegerea nu se realizează, litigiul va fi supus guvernelor Reich-ului și Italiei, care vor adopta o soluție definitivă.

DAPA DEEP – WHAT IS LOVE!

30 aug.

ZERO PROJECT – THE TEMPTATION!

30 aug.

VARGO – PRECIOUS!

30 aug.

RICK BRAUN – MIDDLE OF THE NIGHT!

30 aug.

AMON AMARTH – GUARDIANS OF ASGAARD!

30 aug.

SLAYER – RAINING BLOOD!

30 aug.

ANTHRAX – GOT THE TIME!

30 aug.

BEHEMOTH – BLOW YOUR TRUMPETS!

30 aug.

OBITUARY – FULL SET PERFORMANCE!

30 aug.

Manifestații la Londra și Berlin împotriva măsurilor guvernamentale de prevenire a Covid-19

30 aug.

Invictus

Peste 10.000 de teoreticieni ai conspirației COVID se adună la Londra: O mulțime uriașă de anti-vaxxeri *(cineva care nu este de acord cu vaccinarea persoanelor, în special părinții care nu doresc vaccinarea copiilor lor) condusă de David Icke s-au adunat pentru a susține că virusul este o minciună răspândită într-un complot secret secret organizat de Bill Gates în timp ce poliția arestează doi bărbați, inclusiv unul în vârstă de 73 de ani.

Peste 10.000 de teoreticieni ai conspirației Covid-19 care cred că virusul este o farsă s-au adunat în Trafalgar Square din Londra pentru a protesta împotriva restricțiilor de blocare și a programelor de vaccinare.

Manifestanții la mitingul „Unite for Freedom” – care a început la prânz în capitală – au cerut „încetarea minciunilor guvernamentale” și restabilirea tuturor libertăților în timp ce treceau pe lângă Downing Street spre Camerele Parlamentului.

Imaginile de la demonstrație arată Trafalgar Square aproape…

Vezi articolul original 1.314 cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat: