Arhiva | 1:24 pm

Drumul Taberei putea avea metrou încă din vară!

15 sept.

Neșansa locuitorilor din Drumul Taberei. Călin Popescu Tăriceanu continuă ironiile la adresa guvernanților. De data aceasta, subiectul care i-a dat apă la moară este intens mediatizata deschidere a metrolului în zona Drumul Taberei. Liderul ALDE afirmă răspicat că locuitorii acestui cartier bucureștean ar fi avut metrou încă de la începutul verii dacă erau alegeri locale atunci.

Ce neșansă pentru locuitorii din Drumul Taberei și pentru toți bucureștenii că alegerile locale s-au amânat din iunie pentru final de septembrie! Pentru că avem metrou mai târziu cu câteva luni decât am fi putut avea! Pentru că acesta este motivul pentru care Magistrala 5 se deschide abia astăzi și nu încă de acum câteva luni. Guvernul Iohannis – Orban a amânat deschiderea pentru campania electorală sperând să mai păcălească niște votanți. Sper să primească ce merită!“, scrie Tăriceanu pe pagina sa de FB.

(VIDEO) Alai electoral la inaugurarea metroului din Drumul Taberei!

Magistrala de metrou 5 a fost inaugurată astăzi, cu mare pompă,  în prezența unui număr mare de oficialități. Aceasta este deschide singura magistrală de metrou construită de la zero în ultimi 30 de ani. Secţiune de aproape 7 kilometri lungime a fost începută încă din 2008. Asta înseamnă că, deși nu s-a lucrat constant, magistrala a fost în sfârșit gata după aproape 12 ani.

Prin comparație, Transfăgărășanul a fost construit între anii 1970 – 1974, iar  podul Øresund între 1995 și 1999. De precizat că acesta este cel mai lung pod rutier și feroviar din Europa care conectează două zone metropolitane importante: cele ale capitalei daneze Copenhaga și ale orașului Malmö, al treilea ca mărime din Suedia.

Cotidianul RO

Dragnea, o crimă cu premeditare!

15 sept.

Dragnea, o crimă cu premeditare

01 | iunie | 2019 | Octavpelin's Weblog

Despre executarea politico-penală a lui Liviu Dragnea s-a scris. Și s-a răs-scris. În schimb, despre execuția sa fizică nu se prea știe. Zilele trecute l-a vizitat în penitenciar, după ce a făcut insistente diligențe în acest sens, Codrin Ștefănescu. Ceea ce relatează acesta pe pagina sa de Facebook este înfiorător. În penitenciar, Liviu Dragnea este executat cu sânge rece.
Pe scurt, el este primul caz de deținut din România care a fost pedepsit în afara oricăror norme legale, pentru faptul că și-a permis să-i acorde un interviu jurnalistei Anca Alexandrescu. Un interviu pe care am avut ocazia să-l comentez în două emisiuni de televiziune. Sincer să fiu, mă așteptasem ca, după atât de multă tăcere, Liviu Dragnea să facă dezvăluiri cutremurătoare. Aceste dezvăluiri au lipsit. Au fost pur și simplu relatări ale unui important om politic, confruntat în prezent cu o situație limită. Și totuși, pentru îndrăzneala de a fi spus lucruri cumpătate, pentru prima dată în istoria recentă unui deținut i se refuză dreptul de munci. Un drept vital pentru orice om încarcerat. Pentru că munca reprezintă singurul mod în care el poate socializa. Și este o formă de activitate care-l ține pe om în puteri. În același timp, munca îi oferă posibilitatea oricărui deținut de a-și reduce pedeapsa. Ei bine, Liviu Dragnea nu mai are dreptul să muncească de luni de zile, pentru că a îndrăznit să vorbească. Și asta nu este este încă totul. Liviu Dragnea nu mai are de atunci dreptul de a primi vizite și pachete. Toate solicitările venite din partea numeroșilor jurnaliști de a se întâlni cu el, pentru a-i lua declarații sau pentru a face interviuri, sunt refuzate. Iar lucrurile nu se opresc aici, ci merg mai departe. Fostul om politic acuză dureri atroce, generate de o afecțiune gravă a coloanei vertebrale. Trebuie să se opereze de urgență. Nu i se acordă nici măcar acest drept elementar.
Aici voi deschide o scurtă paranteză. În urmă cu nici un an, când lui Sorin Ovidiu Vîntu i se refuza dreptul la o operație, care avea un grad ridicat de urgență, am scris și am protestat, atrăgând atenția Direcției Generale a Penitenciarelor și Ministerului Justiției asupra faptului că i se punea cu cinism viața în pericol. Cu atât mai mult cu cât a fost reținut în penitenciar practic cu un an mai mult decât fusese condamnat. În cele din urmă, a fost pus în libertate. Iar de curând a făcut septicemie. În urma rănilor netratate de la picior. A fost pe moarte. În comă. La limită, medicii l-au salvat. Dar, atenție, viața lui a fost pusă într-un grav pericol de către sistemul penitenciar.
Se întâmplă ceva asemănător, dar după opinia mea și mai grav cu Liviu Dragnea. Un personaj în raport cu care nu am fost niciodată apropiat. Chiar dimpotrivă, s-ar putea spune. Dar nu pot rămâne insensibil la semnalul de alarmă tras zilele trecute de Codrin Ștefănescu. Oricum, nu voi fi la fel de insensibil cum sunt cei mai mulți dintre foștii săi colegi de partid, care nu cu multă vreme în urmă îi ciuguleau din palmă. Cărora nici nu le pasă ce se întâmplă cu Liviu Dragnea. (Sorin Roșca Stănescu)

https://inpolitics.ro/

Al doilea derapaj grav al lui Iohannis in 10 zile. PSD reactioneaza duios si tandru!

15 sept.

Al doilea derapaj grav al lui Iohannis in 10 zile. PSD reactioneaza duios si tandru

În 10 zile, președintele României a avut două derapaje extrem de grave de la normele statului de drept și ale Constituției; primul, cînd în ziua votării moțiunii de cenzură a ieșit cu o declarație în cadrul oficial cerînd respingerea ei de către Parlament, al doilea azi, cînd s-a lansat într-o campanie electorală fățișă și fără precedent ca formă, în favoarea PNL și împotriva PSD. Constatarea neplăcută e nu doar că președintele tratează tot mai mult Constituția ca pe o hîrtie de împachetat, ci și că nu există o opoziție politică ori civică în măsură să îi dea o replică tăioasă.

Ce a spus azi Klaus Iohannis, în conferință de presă, adică în cadru oficial, la Cotroceni, în direct și la oră de vîrf, în plină campanie electorală la fel de oficială:

”Dacă mă întrebați ce așteptări am de la PNL este, fără doar și poate, cel mai important partid în ziua de astăzi pe scena politică din România și trebuie să demonstreze acest lucru și la alegerile locale. Eu mă aștept la un rezultat record din partea PNL. Mă aștept să aibă mai mulți aleși locali, mai multe primării, mai multe consilii județene decât au avut vreodată în ultimii 30 de ani. PSD ocupă peste jumătate din pozițiile din administrația locală la momentul acesta și mă aștept ca PSD să nu mai ocupe jumătate din pozițiile din administrația locală. Există tot felul de sondaje, care arată votul politic, dar știm foarte bine – la alegeri locale contează și candidatul, persoana candidatului, și atunci este bine să avem așteptări rezonabile. Așteptarea mea este ca PNL să obțină, de data aceasta, cele mai multe mandate pe care le-a obținut vreodată”.

Să o luăm metodic.
„Voinţa poporului este fundamentul puterii de stat; această voinţă trebuie să fie exprimată prin alegeri libere, care să aibă loc periodic, prin sufragiu universal egal şi exprimat prin vot secret sau după o procedură echivalentă care să asigure libertatea votului.”
Așa glăsuiește art.21 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Alegerile libere și democratice sunt însăși temelia statului modern, de drept și civilizat.
Organizarea lor este aproape sacră, nu e de mirare că există atîtea norme și recomandări internaționale în această privință.
Intervenția publică, dură și brutală, în procesul electoral a unui actor politic de calibrul unui președinte de țară, neutru politic și mediator constituțional între puterile statului este, în opinia noastră, un act de o gravitate maximă.

Și nu e doar opinia noastră, ci inclusiv a partidului în favoarea căruia face campanie fățișă Klaus Iohannis, PNL:

Să reamintim cîteva momente.
În octombrie 2004, alianța PNL-PD îl acuza pe președintele Ion Iliescu de încălcarea Constituției pe motiv că participase la o deplasare la Craiova cu liderul PSD, Adrian Năstase, şi cu alţi reprezentanţi ai PSD şi îi cerea să înceteze a mai forţa prevederile legislative şi ”să se comporte măcar acum, la sfîrşit de mandat, ca un preşedinte al românilor, nu al PSD”.

„Deşi s-a angajat că va respecta legea atît în ceea ce priveşte implicarea sa în campania electorală, cît şi atribuţiile de preşedinte în exerciţiu, Ion Iliescu şi-a uitat promisiunea după numai o zi, afişîndu-se la Craiova alături de Adrian Năstase şi alţi reprezentanţi ai PSD”, afirma Ionuţ Popescu, purtătorul de cuvînt al alianței.
”Ion Iliescu nici măcar nu a aşteptat debutul oficial al campaniei electorale pentru a-şi intra în rolul de portavoce a partidului de guvernămînt şi a candidatului Adrian Năstase” mai spunea liberalul şi îi reamintea şefului statului că mandatul său la Cotroceni încă nu s-a încheiat şi că „Legea fundamentală adoptată în 2003 este încă în vigoare şi este obligatorie chiar şi pentru domnia sa”.

Trebuie spus că situația nici măcar nu era similară celei de acum. Ion Iliescu era candidat oficial al PSD la Senat, și o lege în exercițiu îi permitea acțiuni de campanie. (În plus, era vorba de o acțiune electorală indirectă, deghizată în discuții cu autoritățile locale, chiar dacă tertipul nu era scuzabil)
Dar liberalii contestau inclusiv legea respectivă:

„În România există legi speciale elaborate pentru Ion Iliescu. Un astfel de act normativ este Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, care îi permite să participe la campania electorală a partidului de guvernămînt, deşi Constituţia îi interzice explicit orice implicare politică”, se mai arăta în comunicat.

Cîțiva ani mai tîrziu, aceiași liberali criticau implicarea electorală a altui președinte, Traian Băsescu.
În octombrie 2007, liderii PNL criticau pînă  și  faptul că Băsescu doar dădea semnale că va susține PD în alegerile europarlamentare: „Înţeleg că va merge la lansarea campaniei electorale a PD-ului. Au apărut ca ciupercile după ploaie tot felul de zile ale oraşelor care se ţin taman la sfârşit de octombrie şi început de noiembrie în mod excepţional. E opţiunea domniei sale şi domnia sa va face campanie electorală pentru Partidul Democrat. Trebuie să ne obişnuim cu toţii cu această idee”, declara vicepreședintele Bogdan Olteanu. Și tot el explica de ce nu se temea Băsescu de repercusiuni:
„Presupun că domnul preşedinte îşi asumă riscul pornind de la premisa că l-am suspendat odată şi n-o să-l mai suspendăm. E responsabilitatea domniei sale. În 2009, când vor fi alegeri prezidenţiale, bănuiesc că va fi întrebat şi de ce a făcut campanie electorală pentru un partid şi presupun că are şi nişte răspunsuri de vreme ce merge în această campanie”.

Și îi ținea isonul fix Ludovic Orban:

„Sper că nu se va implica în campania electorală pentru că nu cred că este cel mai indicat să arate românilor un comportament european. N-am văzut niciun lider european să se şteargă cu mâneca la gură, să bea şampanie din sticlă, să scuipe seminţe pe jos, să conducă maşina băut… Nu cred că Traian Băsescu poate să ofere lecţii în materie de comportament european, în materie de instituţii europene”, declara el.

În mai 2014, venea rîndul liderului PSD, Victor Ponta, să sesizeze CCR pentru implicarea nepermisă a președintelui Traian Băsescu în campania electorală. Ne amintim cu toții cum Băsescu se pozase, nu mult înaintea începerii campaniei electorale, cu un tricou al PMP, alături de Elena Udrea, și anunțase public la o televiziune că va vota acel partid. Nimic în cadru oficial, totuși.

Răspunsul CCR era că problema respectivă nu ținea de competențele sale, indicînd că singura soluție ar fi suspendarea președintelui de către parlament.

”Această cerere adresată Curţii Constituţionale excedează competenţei sale de soluţionare în cadrul atribuţiei referitoare la soluţionarea unui conflict juridic de natura constituţională dintre autorităţile publice. Astfel, prin pronunţarea unei decizii în condiţiile solicitate de prim-ministrul României, Curtea nu ar soluţiona un conflict între autorităţile publice, ci ar urma să aprecieze, în mod independent de existenţa vreunui conflict, dacă conduita şi declaraţiile publice ale Preşedintelui constituie activitate de propagandă cu scopul de a determina alegătorii să îşi exprime voturile în favoarea unor competitori electorali, şi, subsecvent, să stabilească dacă o atare activitate este sau nu conformă cu Constituţia”.

Pentru că mandatul lui Băsescu era, oricum, la final, PSD nu a mers mai departe, dar măcar putem spune că a reacționat prompt și instituțional.
Acum, după un derapaj al președintelui mai grav decît toate cele mai sus menționate – în plină campanie, în cadru oficial și fără calitatea de candidat -, PSD, prin liderul său Marcel Ciolacu, se limitează la o mică urecheală amicală: ”Să nu mai faceți campanie deșănțată de la pupitrul prezidențial, să renunțați la amenințările la adresa opoziției și să îmbrăcați haina de președinte, nu geaca galbenă”.
Am paria că Iohannis deja tremură de frică. Ori de rîs? (Bogdan Tiberiu IACOB)

https://inpolitics.ro

O intrebare legitima: de ce STS are tablete, iar scolarii nu?

15 sept.

O intrebare legitima: de ce STS are tablete, iar scolarii nu?

Dacă pentru alegerile locale există mii de tablete, pentru copiii defavorizaţi care încep şcoala şi care ar putea avea nevoie de tablete pentru cursurile online, încă nu există soluţii. Observația legitimă aparține deputatului PSD Nicolae Georgescu, într-o declarație transmisă azi presei.

”Aşadar, în această perioadă, STS distribuie 22.475 de tablete necesare organizării alegerilor locale din acest an. Operatorii de calculator vor avea la dispoziţie materiale de instruire (ghid, instrucţiuni şi proceduri de lucru), prevederi legislative şi filme de prezentare cu activităţile pe care trebuie să le desfăşoare pe timpul procesului electoral, disponibile pe o platformă dedicată pregătirii. Pentru funcţionarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), specialiştii STS au instalat şi configurat peste 9.000 de echipamente, pentru care asigură suportul tehnic IT&C.
Iată că, pentru organizarea alegerilor, guvernanţii găsesc resurse de tot felul!
Pentru începutul de an şcolar însă, nu se fac aceleaşi eforturi!
De ce, oare? De ce organizarea alegerilor locale este mai importantă decât educaţia?
În România, educaţia trebuie să fie gratuită, însă, pentru voi, mai importante sunt alegerile locale!” mai afirmă deputatul. (B.I.)

https://inpolitics.ro/

12 ani batuti pe muchie: Metroul ”Drumul Taberei”, o realizare care concureaza minunile lumii moderne!

15 sept.

12 ani batuti pe muchie: Metroul ”Drumul Taberei”, o realizare care concureaza minunile lumii moderne

Știrea zilei e că președintele Klaus Iohannis participă la deschiderea liniei de metrou M5 Eroilor – Drumul Taberei. Un gest frumos, dar insuficient: la această inaugurare meritau invitați președintele Comisiei Europene, cancelarul german Angela Merkel și alți cîțiva lideri de mare anvergură internațională pentru a celebra un veritabil triumf al politicii și al economiei românești. 12 ani de concepere și realizare. 17 miniștri ai Transporturilor și 8 directori generali ai Metrorex s-au chinuit pentru a urca România cât mai sus într-un clasament mondial internațional și au realizat, zicem noi, un scor care ne face mîndri. Alții au putut mai mult, dar să admitem că și resursele lor au fost mult mai mari. Felicitări tuturor guvernelor care s-au perindat din 2008 încoace și au reușit, uneori cu mari eforturi, să împingă sus țara noastră în respectivul clasament.

Cum spuneam, de la declanșarea licitațiilor, construirea liniei de metrou Drumul Taberei a durat 12 ani.

În clasamentul duratei construcțiilor celebre, s-ar plasa cam pe la jumătate, ceea ce nu e rău deloc, mai ales că e greu să concurezi cu Turnul din Pisa (199 de ani), Catedrala Sf.Petru din Roma (144 de ani) ori cu biserica Sf.Vasile din Moscova (123 de ani).

Sunt, însă, destule minuni moderne lîngă care durata construirii liniei ”Drumul Taberei” stă cu fruntea sus:

Palatul Buckingham – 23 de ani.
Castelul Neuschwanstein – 23 de ani
Palatul Taj Mahal – 21 de ani.

Sculpturile din Mount Rushmore – 14 ani.
Sydney Opera House – 14 ani.

Casa Albă – 13 ani.
Statuia lui Iisus din Rio – 9 ani.
Statuia Libertății – 9 ani.
London Tower Bridge – 8 ani.
Piramida de la Luvru – 6 ani.
Millenium Dome London – 4 ani.
Golden Gate San Francisco – 4 ani.
Poarta Brandenburg – 3 ani.
Petronas Towers Malaezia – 3 ani.
Turnul Eiffel – 2 ani.

Chrysler Building – 2 ani.
Empire State Building – 2 ani.

Desigur, locul numărul unu în top e amenințat de catedrala Sagrada Familia din Barcelona: neterminată din 1882 încoace, se estimează că va fi gata în 2026, ceea ce ar egala ori chiar depăși Turnul din Pisa.
Cînd i-au spus lui Gaudi că respectiva construcție ar putea dura secole, a răspuns la mișto: ”Clientul meu nu se grăbește”. ”Clientul” fiind, desigur, Dumnezeu cel milostiv.

Cum spuneam, tronsonul Drumul Taberei stă excelent în clasament și aduce onoare României. În plus, avem motive serioase să fim și mai optimiști: destule alte proiecte autohtone dau semne că vor intra într-o bună zi pe locuri la fel de onorabile în top, ne gîndim că inclusiv Casa Poporului e neterminată de mai bine de 30 de ani. (Bogdan Tiberiu IACOB)

https://inpolitics.ro

Retragerea lui Nicușor Dan!

15 sept.

Retragerea lui Nicușor Dan

Image may contain: 2 people, text that says 'Bucureștenii trebuie să știe!!! Nicușor Dan prin Asociația lui "Salvati Bucureștiul l-a ajutat pe "Mitrache Câine" să-și construiască restaurant și casă in parcul "Orăşelul Copiilor" JUSTIȚIE SOCIALĂ'

Circulă o glumă în mediul electronic. „Dacă PSD trebuie să dispară, unde dispare el?” „În PNL”. Așa sună răspunsul. Și, parafrazând, ne putem întreba ce se întâmplă cu corupții. Dacă ei dispar, unde dispar ei? Răspunsul e că tot în PNL. Iar Nicușor Dan este un bun răspuns în acest sens. El trebuie retras din cursă. Altfel, gluma devine serioasă.
Dana Budeanu a produs o dezvăluire bombă. O înregistrare cu Nicușor Dan. În care acesta face trafic de influență în toată legea. În vremurile binomului, DNA se suia instantaneu cu picioarele pe o asemenea stenogramă. Și transforma înregistrarea în probă. Și mergea cu proba până la condamnarea demnitarului, care și-a permis să facă trafic de influență. De două zile observ că, dincolo de televiziuni și de site-uri, nicio autoritate a statului nu se sesizează. Oare de ce?
Să presupunem că tot ceea ce se vehiculează de ani de zile, legat de modul în care au venit pe lume și au început să dea din aripi salvatorii Bucureștiului și, apoi, salvatorii României, este adevărat. Cu alte cuvinte, să luăm drept bună premiza că USB și apoi USR au fost zămislite în retortele statului subteran. Nășite neoficial de către Florian Coldea. În parteneriat cu multinaționalele. Dacă așa stau lucrurile, atunci rezultă că Nicușor Dan este el însuși produsul statului subteran. Un băiat al acestuia trimis la înaintare. Mai întâi în societatea civilă și apoi în politică. Dacă e așa, atunci mai rezultă un lucru. Și anume că statul subteran este astăzi suficient de puternic pentru a-i construi aceluiași Nicușor Dan o platformă de lansare politică. Cum ar fi Primăria Generală a Capitalei, în fruntea căreia acesta transpiră să ajungă. Și mai putem trage o concluzie. Legată tot de puterea statului suteran. Acesta este capabil să-și protejeze oamenii, indiferent ce fapte săvârșesc aceștia. Iar astfel se explică de ce nicio anchetă nu a fost declanșată împotriva lui Nicușor Dan, după distribuirea înregistrăriii și după ce, culmea, acesta a recunoscut că este vocea lui. Și că, într-adevăr, a făcut o intervenție pentru a proteja un individ corupt. Și a făcut-o nu ca omul de pe stradă. Ci în calitatea sa de demnitar al statului român.
Dar cred că am mai putea trage o concluzie, fără sentimentul că exagerăm. Păi candidatul cui este Nicușor Dan? E adevărat că acesta a decis să joace piesa pentru Primăria Generală a Capitalei ca și cum ar fi o persoană independentă. Numai că este susținut de două partide. De PNL. Și de USR. Nicușor Dan a acceptat susținerea acestora. Deci cele două partide merg la pachet cu Nicușor Dan. Chiar dacă de acum s-a dovedit în mod indubitabil că acesta se face vinovat de trafic de influență. Deci este un individ corupt. Înseamnă că PNL și USR susțin și promovează corupția. Chiar dacă reprezentanții celor două partide fac afirmații contrare.
Situația este atât de evidentă, încât mă gândesc că PNL și USR nu au nici cea mai mică șansă să iasă cu fața curată din această mizerie, altfel decât retrăgându-l pur și simplu din cursă pe Nicușor Dan. Declarând public că
îi retrag orice susținere politică. Partea amuzantă este că, dacă se va întâmpla acest lucru, din joben iese Petrov. Alias Traian Băsescu. Care ar rămâne astfel singurul candidat din cursa pentru Primăria Generală a Capitalei ce ar putea fi susținut de electoratul celor două partide. În ciuda faptului că este tatăl și bunicul corupților din România. (Sorin Roșca Stănescu)

https://inpolitics.ro/

Ruptură totală între UDMR și Cotroceni: Hunor îl acuză pe Iohannis bolnav de sindromul ASPERGER de ”idioțenie!

15 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200914/31662420/Ruptur-total-ntre-UDMR-i-Cotroceni-Hunor-l-acuz-pe-Iohannis-de-idioenie.html

DEMISUL Orban, anunțul cheie: MANEVRA politică distrugătoare la ALEGERI! PSD e în corzi!

15 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200915/31675004/Orban-anunul-cheie-MANEVRA-politic-distrugtoare-la-ALEGERI-PSD-e-n-corzi.html

Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României – text integral!

15 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200914/31668017/Hotrrea-privind-prelungirea-strii-de-alert-pe-teritoriul-Romniei–text-integral.html

DNA – reacție la înregistrarea compromițătoare cu Nicușor Dan!

15 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/justice/20200915/31672255/DNA-reactie-la-inregistrarea-compromitatoare-cu-Nicusor-Dan.html

Diversiunea Cozmin Gușă – George Maior. O lucrare de preluare a PSD pentru George… Soros!

15 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200914/31667157/Diversiunea-Cozmin-Gusa-George-Maior-PSD-George-Soros.html

Raed Arafat a anunțat măsurile care se vor aplica în ziua votului!

15 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200914/31665536/Raed-Arafat-a-anuntat-masurile-care-se-vor-aplica-in-ziua-votului.html

Dana Budeanu – înregistrare NUCLEARĂ – îl termină pe Nicușor Dan! Caz de DNA!

15 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200914/31663484/Dana-Budeanu-inregistrare-Nicusor-Dan-Caz-DNA.html

Premierul Orban a anunțat prelungirea stării de alertă!

15 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200914/31663584/Premierul-Orban-a-anuntat-prelungirea-starii-de-alerta.html

Lovitură după dezvăluirile lui Portocală: echipa lui Savaliuc intervine în cazul Coldea!

15 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20200915/31674732/Lovitur-dup-dezvluirile-lui-Portocal-echipa-lui-Savaliuc-intervine-n-cazul-Coldea.html

%d blogeri au apreciat: