DE CE WERNER?

17 sept.

Ce nu îți convine la țara aceasta, domnule Iohannis? Că nu vorbește germana sau dialectul săsesc în care ai crescut? N-o să le vorbească niciodată atât timp cât se numește România. Că n-a făcut meditații la engleză cu soția dumitale, ca să vă mai sporească averea? Că nu vrea să devină liberală într-un sistem de valori europene pe care le detestă? Că luptă în continuare, chiar dacă nu a câștigat, pentru familia tradițională? Că nu se așază să mănânce fără să se roage și să mulțumească lui Dumnezeu pentru bucata de pâine de pe masă? Ce îți stă  în gât, domnule Iohannis? Că românii nu se mai lasă amăgiți de o Europă putredă, căreia îi pârâie cusăturile pe margini? Că ești nevoit să amintești de soldații români care au câștigat două războaie mondiale împotriva țării căreia i te închini?

Reîntoarsă în Parlament, legea are toate șansele să ajungă neschimbată pe masa președintelui

Degeaba încerci să ne păcălești, domnule Iohannis, cu discursuri patriotarde. Cu sacrificiile pe care le faci pentru țară, cu „românii mei” și cu „dragi români”. Nu te crede nimeni sau, ca să nu te enervezi definitiv, nu te mai crede decât o mână de oameni. Doar câțiva cărora le scrie pe documente că ar fi români, în rest sunt cetățeni vânduți altor interese. Toți vorbesc de România și oftează de grija ei, dar, cum ajung la Bruxelles sau Strasbourg, sunt primii care îi sar la beregată. E haita care te înconjoară și pe care o conduci. Atât poți conduce. România, niciodată.

Morții de la Mărășești deranjează?

Am asistat la cea mai mare mârșăvie a vremurilor prin care trecem. Ai refuzat, domnule Iohannis, să promulgi legea care consfințește recunoașterea internațională a Unirii Transilvaniei cu Țara Românească. Legea Trianonului, cum i se mai spune. Te-au lăsat rece jertfele soldaților români în Primul Război Mondial, deși numărul total al victimelor se apropie de 900.000. Aproape 28.000 au fost numai la Mărășești, fără a mai socoti Oituz, Mărăști, Valea Siretului, Doaga, Panciu sau altele. La fel de rece te-au lăsat și strădaniile Bisericii, ale diplomaților și ale celor mai importanți politicieni români ca Marea Unire să capete contur. Ai trimis, domnule Iohannis, legea înapoi la Parlament, invocând motive nereale. De ce?

1 decembrie 1918. O poză care pare să stea în gât Europei și lui Iohannis

Prevedea, printre altele, posibilitatea ca autoritățile locale să poată organiza manifestări cultural-educative și științifice consacrate semnificației și importanței Tratatului de la Trianon. Nu era voie? Românii trebuie să ceară aprobare pentru a se bucura de o sărbătoare proprie, de o importanță covârșitoare în istorie? De când ai dumneata, domnule Iohannis, știința necesară de a pătrunde în vâltoarea acelor vremuri, reinterpretând și răstălmăcind istoria într-o formă care să convină altora, mai mult decât adevărul demonstrat de părțile semnatare ale Tratatului? De unde atâta capacitate? În țară, abia de te descurci în limba națiunii al cărei președinte te pretinzi.

Mai lipsește ceva?

Trimiterea legii înapoi la Parlament pentru rediscutare este o bătaie de joc, domnule Iohannis. Este o desconsiderare a istoriei și o sfidare la adresa celor care își iubesc țara. Sunt mulți și dintre cei care ți-au dat votul ultima dată și care, acum, nu mai pot îndrepta mare lucru. Va fi fost și pentru ei o lecție administrată de istoria foarte recentă. Ce să dezbată ONG-urile, istoricii și specialiștii, domnule Iohannis, după cum ceri foindu-te nervos în scaun? Există tone de documente istorice care demonstrează cum au stat lucrurile. De la tabele cu rațiile soldaților și până la scrisori ale diplomației române din acele timpuri. De la intervențiile politicienilor, corespondența și rugile Bisericii, până la scrisorile soldaților care nu au mai ajuns acasă. Ce lipsește pentru a-ți pune semnătura, domnule Iohnnis, pe decretul de promulgare a legii?

Îl vede cineva pe Klaus Iohannis?

Aștepți dovezi din partea soldaților că încă de atunci fremătau de bucurie la gândul valorilor europene? N-o să le ai niciodată, pentru că cei mai mulți pentru cu totul altceva au plecat de bună voie la război. Reține, domnule Iohannis, de bună voie. Pentru țară, pentru neam, întregire și apărarea frontierelor, valori pe care Europa le dezavuează. De ce, domnule Iohannis, continui să-ți bați joc de țara care te suportă tot mai greu? Nu-ți convin sărbătorile noastre, Ziua Imnului, a Drapelului, a Limbii române, a Unirii cu Basarabia? Eviți să folosești termeni ca Germania nazistă, de teamă să nu o superi pe protectoarea ta, Angela Merkel.

Mărășești, un capitol pe care Iohannis îl evită

A fost nazistă, domnule Iohannis, degeaba o aperi din niște uzanțe diplomatice prostești. De ce, domnule Iohannis, dacă totul îți pute, nu ne lași să ne vedem de ale noastre? Ne descurcăm și fără tine, îți garantez, domnule Iohannis.

National

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: