Arhiva | 12:54 pm

Nucleara în politică! Iohannis l-a chemat de urgență pe Nicușor Dan la Cotroceni!

24 sept.

Nicusor Dan

Nicușor Dan, candidatul susținut de PNL și Alianța USR-PLUS la Primăria Capitalei, s-a întâlnit, joi, cu președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Se pare că șeful statului nu mai ține minte că Dan l-a criticat dur în urmă cu cinci ani și spunea despre el că nu mai contează pe scena politică. Întâlnirea de la Palatul prezidențial, la care a participat și premierul Ludovic Orban, demonstrează că Nicușor Dan are toată susținerea lui Klaus Iohannis la alegerile locale de duminică.

Potrivit Administrației Prezidențiale, cei doi politicieni au discutat despre problemele din București și despre rezolvarea acestora.

„Administrația Prezidențială confirmă că Președintele României, preocupat fiind de problemele cu care se confruntă zilnic bucureștenii, s-a întâlnit astăzi cu Nicușor Dan. În cadrul discuțiilor, la care a participat și premierul Ludovic Orban, au fost abordate soluțiile necesare remedierii urgente a acestor probleme, precum și proiectele de dezvoltare a orașului pe termen mediu și lung. Președintele Klaus Iohannis a apreciat că soluțiile propuse de Nicușor Dan sunt fezabile și pot conduce la rezolvarea deficiențelor grave existente la nivelul Capitalei”, precizează Administrația Prezidențială.

Nicușor Dan părăsește Palatul Cotroceni / foto: digi24.ro

Ce spunea Nicușor Dan despre Iohannis

Nicuşor Dan a dat uitării vechile sale declaraţii despre președinte României. „Iohannis a eșuat! El, practic, nu mai contează! Mai contează doar în PNL, unde oamenii îi știu de frică sau vor o funcție!”, spunea el în 2015, potrivit stiripesurse.ro.

Nu a fost prima dată când Nicuşor Dan a vorbit de rău vreun membru din PNL, partidul care îi susţine anul acesta candidatura la Primăria Capitalei. În urmă cu câţiva ani, el spunea despre actualul premier, Ludovic Orban, că cerea bani de la oamenii de afaceri în campania din 2016, când a vrut să devină şi el primar al Capitalei.

„ORBAN, candidatul PNL, VOIA SĂ IA BANI CU SACOȘA! E inadmisibil! Orban, candidatul PNL, a fost prins că cere bani cu sacoșa! Pare că PNL-ul și-a PIERDUT RAȚIUNEA!”, spunea el despre șeful Executivului, Ludovic Orban.

National

Iohannis: Dacă rectificarea aprobată în Parlament intră în vigoare, ni se vor tăia 3 miliarde de euro fonduri europene!

24 sept.

După ce rectificarea bugetară a trecut de Parlament cu majorarea punctul de pensie cu 40%, președintele – pe masa căruia ajunge proiectul de lege, în vederea promulgării – a adus în discuție un scenariu ”de groază”.

”Din păcate, ambele scenarii sunt posibile. Există nu doar avertismente, există discuții extrem de serioase cu înalți responsabili – nu doresc să nominalizez, dar cu înalți responsabili din Comisia Europeană, care ne-au spus franc: dacă această rectificare aprobată în Parlament intră în vigoare, ni se vor tăia aproximativ 3 miliarde de euro din fonduri europene, fiindcă încălcăm mai multe prevederi ale tratatelor. Deci este o posibilitate. De asemenea, agențiile de rating cu siguranță vor schimba ratingul de țară în mult mai rău, în condițiile în care aceste cheltuieli imense – imense – ar fi operate.

Nemaivorbind de faptul că pentru aceste cheltuieli nu există bani. Pur și simplu, nu există bani! Acum dați-vă seama ce se întâmplă dacă se blochează miliarde europene, ratingul de țară va fi retrogradat și noi nici nu mai avem de unde să luăm bani, fiindcă la un rating prost nu mai vine nimeni să dea bani. Deci este un scenariu pe care l-aș numi de groază. De asta am spus: oricât ne-am dori aceste creșteri – și ar trebui să vină odată – ele vor putea fi făcute doar după ce ieșim din această criză economică și stabilizăm finanțele țării”, a susținut Klaus Iohannis, miercuri seară, de la Cotroceni.

National

GUVERNUL CUI?

24 sept.

Chiar, Guvernul cui domiciliază la Palatul Victoria? Al lui Klaus Iohannis? Al lui Ludovic Orban? Parțial al prietenului politic Marcel Ciolacu? Al României?

Dacă te iei după cum merg lucrurile, prost, din ce în ce mai prost, Guvernul pare a fi al lui Ludovic Orban. Nu poți, însă, să i-l atribui în totalitate. Este și al lui Iohannis, căci el l-a pus de două ori în scaune, numindu-l Guvernul Meu. Putea să se opună și mama Parlamentului, Guvernul tot al lui rămânea. Putea să fie Ludovic Orban cel mai nepotrivit premier, și cam așa și este, tot el ar fi fost cel mai bun. De aia îl și laudă ca pe copilul lui. Ce soartă! Avem un Guvern cu doi tați și nicio mamă. Cum s-or fi înțeles între ei? Parțial, spuneam, Guvernul e și al lui Marcel Ciolacu. El e în Opoziție? De când? Or fi grave simptomele astea? Putere și Opoziție există doar la televizor, nu în politica de pe malurile Dâmboviței. Are Guvernul nevoie de un sprijin, să nu cadă și să-și julească genunchii? Îi dă Ciolacu sprijin de trebuie Orban să-l care cu camioanele. I-a mai dat. Și încă o să îi mai dea, căci are suflet de micșunică. Sau de garofiță. Sau de amândouă la un loc.

Să fie Guvernul României? După cum scrie pe antet și se vorbește mai peste tot, cică da. După cum se întâmplă lucrurile în țară, nu mi se pare a fi al României. Nu poți să ai un Guvern care să lupte împotriva propriei țări. Împotriva propriilor cetățeni. Nu poți să ai un Guvern care zice că te apără de boală, când el nu are nici măcar apă oxigenată. Nu poți avea un Guvern care spune că a luat cele mai bune măsuri împotriva pandemiei, când el, de fapt, nu știe dacă morții de Covid sunt toți morți sau mai sunt și rezerve pentru zilele în care n-om mai avea. Nu poți pretinde că este Guvernul României când își bagă mâna în buzunarele românilor și le scoate de acolo și ultima lețcaie.Nu poți spune că este Guvernul României când i-a lăsat de izbeliște pe fermieri și irigarea se face când o da Dumnezeu ploaie. Când se îndatorează de la alții cu 1.000 de euro pe secundă și apoi îți spune că nu sunt bani. Când încalcă legile votate de partidul care îl susține și apoi le contestă, numai ca să nu plătească majorări de pensii și alocații. Când pune le pământ economia și apoi îți spune, cu tupeu, că de la Covid ni se trage. Până la urmă, al cui e?

National

Se ia în calcul revenirea la starea de urgență? Ce spune Klaus Iohannis: ”Trebuie să rămână…” – VIDEO

24 sept.

Pe fondul noului record de cazuri noi de coronavirus înregistrat la nivel național, dar și având în vedere avertismentele specialiștilor, cu privire la faptul că gestionarea situației COVID ar putea fi mai dificilă având în vedere că se apropie sezonul rece, a apărut întrebarea legată de o eventuală posibilitate ca autoritățile să ia în calcul revenirea la restricții mai severe.

Klaus Iohannis a fost auzit spunând, miercuri seară, că ”este foarte puțin probabil să mai revenim la starea de urgență”. Totul pentru că, a completat președintele, ”disfuncționalitățile au fost totuși – în economie, în marile sisteme – majore”. ”Însă între timp am învățat multe despre această pandemie. Știm cum să o gestionăm, știm cum să aplicăm restricții și norme – locale, județene, regionale – și am toată speranța că vom reuși să stăpânim răspândirea acestei pandemii cu măsurile care au fost deja exersate pana acum, cu succes, fără să reintrăm în starea de urgență”, a adăugat primul om în stat.

Klaus Iohannis a pus accent pe faptul că speră să nu se mai ajungă la o astfel de măsură – impusă, după cum se știe – în luna martie, la nivel național, din cauza crizei COVID. ”Starea de urgență trebuie să rămână ultima soluție atunci când nimic altceva nu mai funcționează și sper să nu mai ajungem acolo”, a mai punctat șeful statului, în cadrul unei conferințe susținute la Cotroceni.

Germania lui Iohannis ne vrea săraci și vasali! Reacție stupefiantă a nemților pe chestiunea majorării pensiilor în România!

24 sept.

majorarea pensiilor

Camera de Comerţ Româno-Germană critică decizia Parlamentului de a mări pensiile cu 40%. Companiile germane din România consideră că majorarea reprezintă „un risc major pentru economia locală şi pune în pericol relansarea economică”. Cu alte cuvinte, Germania lui Iohannis ne vrea săraci și  vasali, așa cum suntem în prezent. Orice tentativă de a obține un trai decent este puternic condamnată de „săgețile” lui Merkel.

În opinia comunităţii germane, o nouă creştere în zonă bugetară ar trebui să fie exclusă, în condiţiile în care economia suferă deja din cauza pandemiei. „Creșterea pensiilor, adoptată de Parlament în urma rectificării bugetare, duce la cheltuieli bugetare nesustenabile și la un deficit bugetar excesiv, deci la o criză financiară care va adânci și mai mult efectele actualei crize.”, a transmis Camera de Comerț Româno-Germană într-un comunicat.

Investitorii vor să se retragă

Investitorii nu vor mai avea încredere să aducă bani în România, iar proiectele deja existente vor fi puse pe hold, mai zic nemții. „Se pun de asemenea în pericol proiectele de investiții și așa amânate de ani buni. Un buget sustenabil ar da încrederea investitorilor în România ca amplasament investițional și ar spori competitivitatea țării.”, se mai arată în comunicat.

Oamenii de afaceri germani recunosc nevoia creşterii salariilor şi a pensiilor în România, pentru a asigura un nivel de trăi mai ridicat, dar subliniază că acest lucru nu se poate face fără studii serioase de impact şi fără a ţine de cont de actualul context economic.

Parlamentul a votat marți majorarea pensiilor cu 40%

Parlamentul a votat, marți, în plenul reunit al Camerelor, majorarea pensiilor cu 40%. Au fost 242 de voturi pentru, modificările fiind susținute de PSD, ALDE, Pro România și UDMR. Parlamentarii din comisiile reunite de buget din Parlament au votat săptămâna trecută pentru majorarea pensiilor cu 40%. Rectificarea bugetară a fost adoptată de plenul reunit al Parlamentului în forma dorită de PSD. PNL a anunțat că va contesta legea la Curtea Constituțională.

National

Ultima oră: Nicușor Dan și Orban, chemați de Iohannis!

24 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200924/31786994/Nicusor-Dan-si-Orban-chemati-de-Iohannis.html

Acum: CCR, lovitură pentru Guvern, Orban poate demisiona!

24 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/justice/20200924/31787594/CCR-lovitur-pentru-Guvern-Orban-poate-demisiona.html

Liviu Pleșoianu îi dă NUCLEARA fatală lui Nicușor Dan!

24 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200924/31786225/Liviu-Plesoianu-da-NUCLEARA-fatala-lui-Nicusor-Dan.html

Traseistul Diaconescu, propus lui Iohannis pentru șefia OSCE!

24 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20200924/31784882/Traseistul-Diaconescu-propus-lui-Iohannis-pentru-efia-OSCE.html

Daniel Zamfir dezvăluie ”Planul diabolic” al lui Orban!

24 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200924/31785307/Daniel-Zamfir-dezvluie-Planul-diabolic-al-lui-Orban.html

PSD confirmă implicarea lui Cîțu în deprecierea leului!

24 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200924/31786809/PSD-confirma-implicarea-lui-Citu-in-deprecierea-leului.html

Iohannis dă NUCLEARA dinaintea alegerilor!

24 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200923/31781032/Iohannis-NUCLEARA-dinaintea-alegerilor.html

Orban se teme să atace pensiile la CCR înainte de alegeri!

24 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200923/31779979/Orban-se-teme-sa-atace-pensiile-la-CCR-inainte-de-alegeri.html

Alegeri locale 2020: măsuri speciale anti-Covid 19!

24 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200923/31775947/Alegeri-locale-2020-masuri-speciale-anti-Covid-19.html

Alegeri locale 2020: care este procedura de vot!

24 sept.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20200922/31762078/Alegeri-locale-2020-care-este-procedura-de-vot.html

%d blogeri au apreciat: