Arhiva | 12:42 pm

Penibilizarea urgenței și a pericolului!

7 nov.

 

Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban participă la ședința  solemnă a Parlamentului pentru celebrarea Zilei Naționale -  caleaeuropeana.roMarele nostru ghinion în această situație de derută (unii zic de orchestrație) planetară vine de la fatul că România nu are în fruntea țării o persoană capabilă să comunice cu populația. Doctorul în fizică, primării, bugete locale, case și spălat pe mîini vorbește sec, ca un căprar în fața unui pluton de soldat distrați. Cam așa a și descins Klaus Iohannis la primăria din Piața Victoriei. Alarmă! Țara cere sacrificii și servicii! Contaminările au sărit la o mustață de 10.000!

Lucrurile se arată a fi de o gravitate care cutremură cancelariile lumii, inclusiv Berlinul, Parisul și Bruxelles-ul. Washingtonul are probeleme sale mult mai grosolane. Jumătate din America tremură de frica progresiștilor, cealată se revoltă de invențiile lui Trump.
Până să murim de grija altora, ar trebui să vedem ce-i cu țara noastră și cu necazurile noastre. Iar noi semănăm cu spațiul unui experiment intrat în situația de ghinion. Parcă am fi un test american făcut la marginea sferei de influență.

Așadar, într-una dintre cele mai tensionate momente din istoria contemporană (după cel cu prezența elefantului în încăpere – campanie agresivă de apărare a controlului total asupra Binomului), președintele nostru s-a deplasat la primăria sa din Piața Victoriei (adică la guvern) și a prezidat ședința de joi. Descinderea este istorică și trebuie trecută în analele mandatului. Domnul Klaus Iohannis a ținut să ne anunțe, personal, că se închid piețele și târgurile, că școlile se țin numai pe internet, că trecem la telemuncă și că firmele sunt obligate să-și decaleze programul în așa fel încît prin metrou și autobuze să ne deplasăm ceva mai răsfirați. Noutățile sunt fără îndoială fundamentale. Ele se adaugă importantelor contribuții la spălatul pe mîini și purtatul măștii, plus statul la distanță de minimum 1,5 metri. Fiind vorba de președintele României, acesta a avut și un mesaj către țară. Vă rog să-mi permiteți să spicuiesc din mesajele (perlele) acestui apel patriotic:

„Mulțumesc pentru invitație, mă bucur să vă revăd pe toți aici, însă, această bucurie e umbrită de evoluția pandemiei de la noi și cred că suntem, pe bună dreptate, cu toții îngrijorați. Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnavit, am avut mulți, prea mulți care au decedat. Trebuie să fim foarte realiști – sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile luate până acum nu mai sunt suficiente”.

Absolut corect! Drept pentru care, promotorul democrației disciplinate ne-a anunțat deciziile pomenite mai sus, rezultatul unor cercetări ale echipei de experți și consilieri de la Cotroceni, precum și rezultatul unor dialoguri perelungi și rodnice cu președintele Franței, Emmanuel Macron, dar mai ales cu Angela Merkel, cancelarul german:

”Sunt necesare măsuri în plan național, precum școlile să treaca toate în online. Angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil. Magazinele trebuie să fie închise seara, cel târziu la ora 21.00. Circulația pe timpul nopții trebuie restricționată. Petrecerile, și cele publice și cele private, trebuie interzise. Târgurile și piețele trebuie închise. Portul măștii trebuie să devină obligatoriu peste tot în țară, în toate locurile publice și la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri din interior, cum e aici, în sala Guvernului, sau în exterior. Portul măștii trebuie să fie generalizat și obligatoriu, iar firmele trebuie obligatoriu să își decaleze programul de funcționare, astfel încât transportul public să funcționeze cu o încărcare mult mai mică, permițând distanțarea între persone”.

Și, pentru că nu era neapărat necesar să facă un drum atît de lung și de obositor (de la Sibiu la clădirea guvernului, situată în Piața Victoriei, sunt, totuși, 250 de kilometri; un dus-întors face exact 500!), președintele a folosit prilejul să ne dea asigurări în legătură cu soliditatea democrației noastre.

-”Democrația trebuie garantată și democrația se garantează prin alegeri, prin alegeri libere și națiunile puternice țin la alegeri democratice chiar și în condiții de criză. Ce exemplu mai bun decât alegerile care au avut loc acum puține ore în SUA. Acolo, să ne uităm, – la democrațiile consolidate cu tradiții vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegeri pe timp de criză. În SUA, au avut loc alegeri in conditiile in care au aproape 100.000 de cazuri noi in fiecare zi si totusi ele s-au organizat si au avut prezenta record. Daca ati vazut la televizor – lume multa la alegeri, toti organizati, cu masca. In SUA s-au organizat alegeri in plin razboi dar au tinut sa faca alegeri, fiindca asa trebuie in democratie”. 

Președintele a avut și cuvinte încurajatoare, calde și mîngîietoare, pentru populația României. În loc de ”Samba si, trabajo no”, a la Fidel Castro, el ne-a vorbit despre „o viață apropiat de normală”:

„Nu dorim să închidem economia românească. Da, vrem că românii să își continue viata cat de mult se poate apropiat de o viată normală, doar ca nu suntem in conditii normale, suntem in conditii de pandemie si nu putem face abstractie de acest lucru. Invit guvernul sa organizeze alegerile in cele mai bune conditii. In acelasi timp incepe campania electorala. Va fi in conditii foarte speciala si urmeaza curand votul. Este posibil. Am dovedit-o cu ocazia alegerilor locale care au avut loc acum putin timp”.

Presupun că cititorii noștri au înțeles.Vorbim de o căldură în stil germanic care, transmisă la București, devine un soi de umor nemțesc, cu siguranță involuntar.

Post scriptum:
Într-o Românie cucerită (dominată distrugător!) de hipermarketuri, președintele hiper patriot Klaus Iohannis a cerut Guvernului să închidă tîrgurile și piețele agro-alimentare. Țăranul român a fost scos din joc pe motiv de sănătate, patriotism și „țară ca afară”, urmînd ca din producător de bunătăți să devină și el dependent de importuri.
Ultima bogăție naturală a României a fost blocată de mintea puțină a unor speriați de bombe!

CORNEL NISTORESCU/http://cotidianul.ro/

Iohannis ne „vaccinește”!

7 nov.

După felul în care a deschis gura, nu e sigur ce vrea să facă președintele. Ne vaccinează sau ne „vaccinește”? Degeaba nu o să recunoască, toată țara a văzut că era sufocat de emoție și neputință și nu mai știa „pe unde să scoată cuțitul”, căci „îi ajunsese cămașa la os”. Sau invers, căci îi ajunsese cuțitul la os și nu mai nimerea să scoată cămașa.

S-a văzut și că nu mai are soluții. Era la capătul puterilor și covidul îl alerga de mama focului, fără ca el să găsească vreo scăpare. De emoție, Iohannis a scăldat-o când în vaccinuri, când în „vaccine”. Sunt sigur că era doar emoție. Și spaima că trebuie să vorbească iar în limba română, o chestiune la fel de periculoasă și străină ca președinția. Vom cumpăra „vaccine”,  a decis președintele. Nu acum, ci abia la primăvară. Pentru jumătate de populație. Cealaltă jumătate n-are decât să încerce cu apă de gură, poate are noroc.

De unde va lua Iohannis vaccinuri? De la ce firmă? De la ruși, de la chinezi, de la Marele Albion, de la un prieten de-al lui? De unde? N-a spus sau n-a știut să spună, ceea ce înseamnă că nimic nu este sigur. Ce eficacitate are vaccinul? Când a fost testat? Cu ce rezultate? N-a scos o vorbă despre asta. A ținut-o langa cu Uniunea Europeană și convențiile pentru prima tranșă, de parcă asta ne interesa pe noi, dacă Uniunea va asigura cote egale tuturor, nu dacă vaccinul este ceea ce toată lumea așteaptă. „Vaccineala” va începe întâi cu medicii și alte cadre medicale, apoi cu ceilalți. În ritmul în care evoluează pandemia, ceilalți înseamnă ce mai rămâne dintre cetățenii vii ai României, ăia care încurcă zilnic cifrele în comunicate. Și așa cum Gheorghe Flutur s-a trecut pe listă medic, împreună cu tot neamul, pentru a fi testați primii, probabil că și PNL va figura tot ca un partid de medici, să fie vaccinat primul. Nu de alta, dar sunt doctorii care ne vindecă de toate. Da’ chiar de toate.Cât costă „vaccinele”? De unde bani? Cine suportă cheltuielile? Nu contează, Iohannis dă „vaccine” la popor. Din vorbe.

https://www.national.ro

România a depășit 10.000 de cazuri,ASASINUL NAZI KLAUSS ADOLF Iohannis spune că totul e bine!

7 nov.

Read more: https://ro.sputnik.md/health/20201106/32356977/Romania-10000-cazuri-Iohannis-spune-totul-bine.html

Ciolacu îl provoacă pe Iohannis și îl acuză grav pe Orban!

7 nov.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20201106/32355510/Ciolacu-l-provoac-pe-Iohannis-i-l-acuz-grav-pe-Orban.html

USR, revoltat de Tătaru: “Pare desprins complet de realitate”!

7 nov.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20201106/32357936/USR-revoltat-Tataru-Pare-desprins-complet-realitate.html

RESTAURATIA DICTATURA MILITARE.Fără onoare: Orban și Ciucă fac campanie printre militari!

7 nov.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20201106/32356244/onoare-Orban-Ciuca-fac-campanie-printre-militari.html

Șoc în politică: un celebru lider PSD și PDL, ucis de COVID!

7 nov.

 

A fost o figură importantă – atât ca primar în Capitală, cât și în Parlament, a figurat în prim planul a două partide de top: PSD și PDL

Coronavirusul a cauzat sau a grăbit sfârșitul uneia dintre cele mai interesante figuri din politică – Vasile Gherasim, fost primar și parlamentar, având la activ și multe alte funcții în instituții de stat.

Decesul lui Vasile Gherasim a fost anunțat de România TV, după ce omul politic fusese   confirmat cu COVID-19.

Gherasim avea 70 de ani, suferea de mai multe afecțiuni și era internat de o lună la Spitalul ”Victor Babeș” din Capitală, la secția ATI. Medicii i-au administrat inclusiv plasmă imună, pe lângă multe alte tratamente.

Gherasim era sociolog, doctor în sociologie urbană,  dar era și licenţiat în drept, cu specializare în administraţie.

A intrat în administrația locală pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, fiind viceprimar al oraşului Moineşti. Între 2000-2004 a fost primarul Sectorului 1, din partea PSD, apoi secretar de Stat la MAI. În 2005 trece la PD, devine vicepreşedinte PD-L sector 1 și, în 2008, este ales deputat în Parlamentul României (2008-2012).

În 2016 este numit consilierul primarului general Gabriela Firea, iar din 2017 era consilier la Curtea de Conturi.

Sunt doar câteva repere din cariera unui om remarcabil, cu o cultură deosebită. A participat la numeroase emisiuni și dezbateri, fiind unul dintre cei mai apreciați comentatori ai vieții politice, dar și al problemelor concrete ale acestei perioade.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20201107/32366110/oc-n-politic-un-celebru-lider-PSD-i-PDL-ucis-de-COVID.html

ARABUL Arafat, răspuns cinic care va enerva sute de mii de români!

7 nov.

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20201107/32364779/Arafat-rspuns-cinic-care-va-enerva-sute-de-mii-de-romni.html

LOVITURA DE STAT. „O TIGANIE AMERICANA!”

7 nov.

Read more: https://ro.sputnik.md/columnists/20201106/32362489/O-tiganie-americana.html

Dă-i diavolului suficientă funie

7 nov.

Invictus

Dă-i diavolului suficientă funie

Dă-i diavolului funie îndeajuns și se va spânzura. Dă-i suficientă putere și ne va spânzura pe noi primii.

Poate că acestea nu sunt cuvinte foarte motivate din moment ce majoritatea celor din noi au parte de sindromul stresului electoral. Atâtea par că depind de aceste alegeri în particular încât este ușor să-ți pierzi pacea interioară în fața grijilor și neliniștilor cu privire la viitorul țării noastre și al lumii.

Dar cu toate acestea, este reconfortant să știi că diavolul și cei de partea lui sunt întotdeauna pe cale să se distrugă pe ei înșiși, chiar dacă de multe ori distrug în același timp și alte lucrururi, chiar lucruri bune. Istoria ne învață că mândria precede întotdeauna căderea.

Aprende todo sobre la Guerra de la Vendeé y mucho mas

Ilustrație – Războiul din Vendée

Să privim la Revoluția Franceză. A dat naștere unei epoci de liberté, égalité et fraternité – sau așa au crezut revoluționarii „câștigători”. În fapt, a dat naștere la…

Vezi articolul original 877 de cuvinte mai mult

Experți legali: „Planul guvernului împotriva„ dezinformării ”creează un Minister al Adevărului

7 nov.

Invictus

Expertos jur

Președintele guvernului spaniol Pedro Sanchez (stânga) și vicepreședintele Pablo Iglesias, liderul partidului de extrema stânga Podemos.

Experții juridici consultați de Libertad Digital denunță că planul Guvernului lui Pedro Sánchez și Pablo Iglesias împotriva așa-numitei dezinformări „este extrem de grav și creează un Minister al Adevărului ca în romanul lui George Orwell 1984”.

Executivul PSOE și Podemos a publicat joi în BOE joi o „procedură de acțiune împotriva dezinformării aprobată de Consiliul Național de Securitate” printr-un ordin al Ministerului Președinției, Relații cu instanțele și Memoria democratică a lui Carmen Calvo. Consiliul de securitate național menționat anterior, care asistă primul ministru, Centrul național de informații CNI sau secretarul de stat pentru comunicare executivă condus de Miguel Ángel Oliver va participa la procedura menționată.

Anul trecut, UE a lansat un plan de acțiune pentru a opri campaniile de dezinformare și pentru protejarea sistemelor democratice și a dezbaterilor publice, cu scopul de a contracara…

Vezi articolul original 434 de cuvinte mai mult

MOR COPIII SUFOCATI CU CO2 – Cazuri documentate prin necropsii

7 nov.

Invictus

La sociedad española de neumología recomienda el uso de la mascarilla a los  menores de seis años

Dr. Bodo Schiffmann- mit Fakten zur Wahrheitsfindung

DR BODO SCHIFFMANN catre poporul sau : “Au murit doi copii de 13 ani intr-o luna prin asfixiere cu CO2 – doua cazuri demonstrabile juridic caci nu au avut alte patologii, conform necropsiilor! Aste-a sunt doar cele cunoscute de mine, dar exista sigur si altele !”

“Imprastiati manifeste in cutiile postale, sunati la usi si lamuriti oamenii, iesiti in grupuri spontane !” spune doctorul Bodo Schiffmann.

„Vă rog să postați scrisoarea mea în videoclipul de mai jos, poate acest lucru va ajuta să se trezească adormiții”.

Corona – Dr. Bodo Schiffmann – email asupra unei incercari de sinucidere

Jasmin Bauer a scris un email lui Bodo Schiffmann asupra încercarii de sinucidere a fiicei sale : 14 de abril de 2020

Dr Bodo Schiffmann cu o stire inspaimantatoare. Mastile primejduiesc vietile si protejeaza cel mult contra pedepselor .

“Iata al doilea copil decedat datorita mastii in timp recent foarte scurt.

Vezi articolul original 555 de cuvinte mai mult

KYLIE MINOGUE – MAGIC!

7 nov.

KYLIE MINOGUE – REAL GROOVE!

7 nov.

R3HAB ,HRVY – BE OKAY!

7 nov.

%d blogeri au apreciat: